HOTĂRÂRE nr. 32 din 12 ianuarie 2011
privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunilePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 20 ianuarie 2011
Având în vedere obligaţiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi obligaţia de a înfiinţa sau desemna un oficiu naţional de recuperare a creanţelor, în scopul de a facilita urmărirea şi identificarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale, conform prevederilor Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 332 din 18 decembrie 2007,
luând în considerare prevederile art. 6 pct. VIII subpct. 4^1 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Se desemnează Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, denumit în continuare Biroul, drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor, în sensul Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile. ...
(2) Scopul înfiinţării Biroului este acela de a facilita urmărirea şi identificarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale. ...
Articolul 2
(1) Biroul are următoarele atribuţii: ...
a) cooperează cu oficiile de recuperare a creanţelor sau cu autorităţile cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene, prin asigurarea schimbului de date şi informaţii, în scopul prevăzut la art. 1 alin. (2); ...
b) realizează schimb de bune practici cu oficiile de recuperare a creanţelor sau cu autorităţile cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene, în domeniul său de competenţă; ...
c) cooperează cu autorităţile şi instituţiile publice române competente, în vederea urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile; ...
d) solicită instituţiilor române competente efectuarea unor analize de specialitate pentru facilitarea urmăririi şi identificării fondurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor fonduri având legătură cu infracţiunile; ...
e) analizează, trimestrial, modul şi gradul de valorificare a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare; în exercitarea acestei atribuţii Biroul solicită informaţii şi date statistice de la autorităţile şi instituţiile publice române competente; ...
f) efectuează analize şi studii, prin sintetizarea, sistematizarea şi interpretarea datelor statistice privitoare la activitatea pe care o desfăşoară; ...
g) asigură reprezentarea României la Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN); ...
h) participă la reuniunile organismelor şi organizaţiilor regionale şi internaţionale în domeniile luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, precum şi al recuperării bunurilor; ...
i) elaborează anual un raport de activitate, care prezintă constatările, evoluţiile şi recomandările în domeniul său de competenţă. ...
(2) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute mai sus, Biroul dezvoltă o bază de date proprie. ...
Articolul 3
(1) Transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate de alte oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene se realizează în cazurile şi în termenele prevăzute de art. 23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2) Dacă datele sau informaţiile solicitate potrivit prevederilor alin. (1) nu pot fi transmise cu respectarea acestor termene, oficiul sau autoritatea solicitantă va fi informată prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare. ...
Articolul 4
(1) Biroul transmite datele şi informaţiile pe care le deţine, fie spontan, fie la cererea unui oficiu de recuperare a creanţelor sau a unei autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene ori a unei autorităţi judiciare române. ...
(2) Transmiterea spontană a datelor şi informaţiilor are loc, fără a fi necesară o cerere prealabilă, atunci când Biroul apreciază că acestea ar conduce la facilitarea urmăririi şi identificării bunurilor de către aceste oficii sau autorităţi. ...
Articolul 5
(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Biroul cooperează cu: ...
a) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; ...
b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; ...
c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; ...
d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; ...
e) Autoritatea Naţională a Vămilor; ...
f) Garda Financiară; ...
g) Banca Naţională a României; ...
h) Inspectoratul General al Poliţiei Române; ...
i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; ...
j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale. ...
(2) În vederea transmiterii datelor şi informaţiilor solicitate potrivit prevederilor art. 3, în condiţii de celeritate, la nivelul instituţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) se desemnează persoane responsabile pentru comunicarea datelor şi informaţiilor solicitate de Birou. ...
(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, între Ministerul Justiţiei şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalităţile concrete de cooperare şi categoriile de date şi informaţii ce pot fi transmise. ...
(4) Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot detaşa sau delega, la solicitarea Ministerului Justiţiei, personal care să asigure buna funcţionare a Biroului şi relaţia cu instituţiile de la care provine. ...
Articolul 6
(1) În cazul în care, pentru a obţine anumite date şi informaţii necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), este necesară o autorizaţie specială, Biroul are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru obţinerea respectivei autorizaţii, în condiţiile legii. ...
(2) În cazul în care datele şi informaţiile solicitate sunt obţinute de la un alt stat membru al Uniunii Europene sau o ţară terţă şi sunt supuse principiului specialităţii, transmiterea acestora către oficiul ori autoritatea solicitantă se poate face numai după obţinerea acordului statului membru al Uniunii Europene sau al ţării terţe care le-a comunicat. ...
Articolul 7
(1) Biroul poate solicita date şi informaţii unui oficiu de recuperare a creanţelor sau unei autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene, atunci când are indicii că oficiul sau autoritatea solicitată deţine datele şi informaţiile respective. ...
(2) Solicitarea se face prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi cuprinde indiciile deţinute, furnizează explicaţii cu privire la scopul pentru care informaţiile sunt solicitate, indică legătura dintre scop şi persoana care face obiectul acestor date şi informaţii. ...
Articolul 8
(1) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, autorităţile şi instituţiile publice pot solicita date şi informaţii fie Biroului, fie altor oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene, prin intermediul Biroului. ...
(2) Solicitarea se face prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitarea va cuprinde în mod obligatoriu obiectul, motivul cererii, precum şi informaţii detaliate cu privire la bunurile vizate ori căutate şi/sau persoanele fizice sau juridice despre care se presupune că sunt implicate. ...
(3) În situaţiile în care obţinerea datelor şi informaţiilor excedează cadrului facilitării urmăririi şi identificării bunurilor, Biroul informează instituţiile sau autorităţile ce au solicitat aceste date cu privire la procedura de urmat potrivit reglementărilor din domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală. ...
Articolul 9
(1) Biroul poate refuza transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate în situaţiile prevăzute de art. 23^4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2) Biroul refuză transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate dacă instituţia sau autoritatea competentă a refuzat eliberarea autorizaţiei prevăzute la art. 6 alin. (1) sau dacă nu s-a obţinut acordul prevăzut la art. 6 alin. (2). ...
Articolul 10
(1) În scopul prevăzut la art. 1 alin. (2), Biroul prelucrează şi transmite altor oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene date şi informaţii referitoare la persoane fizice identificate sau identificabile. ...
(2) Datele cu caracter personal se prelucrează în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, cu modificările ulterioare, precum şi de alte reglementări legale incidente în domeniu. ...
(3) Persoanele vizate beneficiază de drepturile garantate de dispoziţiile legale prevăzute la alin. (2). ...
(4) Biroul aplică măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală. ...
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul justiţiei,
Cătălin Marian Predoiu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire
şi Combatere a Spălării Banilor,
Adrian Cucu
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 12 ianuarie 2011.
Nr. 32
----