ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 153 din 3 septembrie 2020pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 4 septembrie 2020
    Pentru a stimula asigurarea de resurse financiare suplimentare contribuabililor plătitori de impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau impozit specific unor activități, prin reducerea sarcinii fiscale,
    având în vedere necesitatea stimulării și dezvoltării capitalului românesc și a competitivității operatorilor economici pentru tranziția la o economie durabilă, se propune acordarea unei reduceri la determinarea impozitului pe profit, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și impozitului specific unor activități în funcție de menținerea/creșterea capitalurilor proprii.
    Ținând cont de faptul că îndeplinirea cerințelor de creștere a capitalurilor proprii presupune o perioadă îndelungată pentru identificarea surselor de finanțare în corelație cu perioada de aplicare a măsurii, respectiv 2021-2025, este necesară reglementarea acesteia cu suficient timp anterior aplicării acesteia, astfel încât aceasta să poată genera efectele așteptate începând cu anul 2021.
    În vederea aplicării unor măsuri fiscale benefice pentru mediul de afaceri în contextul în care măsurile pentru combaterea pandemiei de COVID-19 au generat dificultăți de natură financiară pentru majoritatea operatorilor economici, aceștia confruntânduse în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate,
    având în vedere impactul major asupra mediului economic generat deja pe durata stării de urgență, respectiv de alertă, în considerarea faptului că măsurile instituite de autoritățile publice competente, în contextul pandemiei de COVID-19, au restrâns, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgență, respectiv de alertă, unele drepturi și libertăți fundamentale, între care se regăsesc și dreptul la liberă circulație și libertatea economică,
    pentru continuarea susținerii realizării obiectivelor urmărite prin acordarea bonificației la plată, respectiv de a stimula achitarea obligațiilor fiscale la termenele scadente, specifice fiecărei categorii de contribuabili, sunt necesare clarificări legate de definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal 2020, dar și reglementarea unor cazuri specifice contribuabililor plătitori de impozit pe profit cu anul fiscal modificat.
    Ținând cont de faptul că, în contextul declarării stării de alertă, o parte din operatorii economici fie emit un număr redus de bonuri fiscale, întrucât se confruntă cu o scădere a cererii, fie nu emit bonuri fiscale, întrucât activitatea le este restricționată, ca măsură de combatere a răspândirii SARS-CoV-2, astfel că, în continuare, Loteria bonurilor fiscale nu mai poate produce efectele scontate.
    Având în vedere faptul că evoluția epidemiei de coronavirus este imprevizibilă, context în care măsurile care vor fi luate de autorități, în viitor, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, nu pot fi anticipate,
    ținând cont de faptul că este necesară stabilirea modalității de colaborare dintre autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publică centrală și locală, precum și alte persoane, respectiv prin mijloace electronice, pentru realizarea atribuțiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public din administrația publică centrală și locală,
    ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în sensul că:– ar conduce la menținerea sau chiar agravarea situației operatorilor subcapitalizați, instabili financiar, în pragul ieșirii din circuitul economic, precum și la posibile reduceri de locuri de muncă create de aceștia;– o lipsă bruscă de lichiditate poate genera chiar insolvabilitatea unor operatori economici, cu efecte grave asupra mediului de afaceri și, implicit, asupra veniturilor statului, dar și faptul că acest lucru, pe termen scurt și mediu, poate afecta grav situația economică a operatorilor și situația angajaților acestora, cu posibile consecințe chiar și pe termen lung;– ar conduce la cheltuirea nejustificată a resurselor bugetare, tocmai într-o conjunctură în care criza generată de pandemia de COVID-19 are consecințe pe plan economic și reclamă mai mult ca oricând gestionarea prudentă a resurselor bugetare, în vederea relansării economiei afectate de pandemia de COVID-19;– ar crește riscul ca informațiile și documentele necesare pentru soluționarea unor cereri ale cetățenilor să fie solicitate de la cetățean, ceea ce conduce la creșterea birocrației,
    având în vedere că elementele sus-menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I
    (1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit titlului III „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor“ din Codul fiscal, precum și contribuabilii care intră sub incidența prevederilor Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, cu completările ulterioare, beneficiază de reduceri ale impozitului pe profit anual/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor/impozitului specific unor activități, astfel:
    a) 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, prezentat în situațiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente ale persoanelor juridice rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv. Pentru contribuabilii care, potrivit prevederilor legale, au obligația constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească concomitent și condiția de a fi la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social subscris;
    b) dacă înregistrează o creștere anuală a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent și îndeplinește concomitent condiția prevăzută la lit. a), reducerile au următoarele valori:
    Procentul de reducere a impozituluiIntervalele de creștere anuală a capitalului propriu ajustat
    5%până la 5% inclusiv
    6%peste 5% și până la 10% inclusiv
    7%peste 10% și până la 15% inclusiv
    8%peste 15% și până la 20% inclusiv
    9%peste 20% și până la 25% inclusiv
    10%peste 25%

    c) 3%, dacă înregistrează o creștere peste nivelul prevăzut la alin. (4) a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020 și dacă îndeplinește concomitent condiția prevăzută la lit. a). Prevederile prezentei litere se aplică începând cu anul 2022, respectiv începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2022.
    (2) În cazul în care sunt aplicabile două sau trei din reducerile prevăzute la alin. (1), pentru determinarea valorii reducerii, procentele corespunzătoare acestora se adună, iar valoarea rezultată se aplică asupra impozitului.(3) Nu intră sub incidența prevederilor prezentului articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c), procentul de creștere a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020 are următoarele valori:
    Anul pentru care datorează impozitulProcentul minim de creștere a capitalului propriu ajustat
    20225%
    202310%
    202415%
    202520%
    (5) În sensul prezentului articol, capitalul propriu ajustat cuprinde următoarele elemente:
    a) capital subscris vărsat/capital de dotare;
    b) patrimoniul regiei;
    c) patrimoniul public;
    d) patrimoniul privat;
    e) patrimoniul institutelor naționale de cercetare-dezvoltare;
    f) prime de capital;
    g) rezerva legală, statutară sau contractuală și alte rezerve constituite din profitul net ca urmare a deciziei acționarilor/asociaților sau potrivit prevederilor legale;
    h) rezultatul net reportat - sold creditor, reprezentând diferența pozitivă dintre soldurile creditoare și debitoare.
    (6) Elementele luate în calcul potrivit alin. (5) pentru determinarea capitalului propriu ajustat sunt cele prezentate în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale.(7) Pentru determinarea capitalului propriu ajustat potrivit alin. (5) lit. a) de către sediile permanente, capitalul subscris vărsat se înlocuiește cu capitalul de dotare pus la dispoziție de persoana juridică străină pentru desfășurarea activității în România.(8) În cazul în care în anul pentru care datorează impozitul se efectuează următoarele operațiuni de reorganizare, potrivit legii, care produc efecte în anul respectiv, contribuabilii stabilesc capitalul propriu ajustat al anului precedent, respectiv al anului 2020, potrivit următoarelor reguli:
    a) contribuabilii care, în cazul fuziunii, absorb una sau mai multe persoane juridice, însumează capitalul propriu ajustat înregistrat de aceștia în anul precedent, respectiv anul 2020, cu capitalul propriu ajustat pentru aceiași ani înregistrat de celelalte societăți cedente;
    b) contribuabilii înființați prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice însumează capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent, respectiv anul 2020, de societățile cedente;
    c) contribuabilii înființați prin divizarea sub orice formă a unei persoane juridice împart capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent, respectiv în anul 2020, de societatea cedentă proporțional cu valoarea activelor transferate, conform proiectului de divizare întocmit potrivit legii;
    d) contribuabilii care primesc active și pasive prin operațiuni de divizare sub orice formă a unei persoane juridice însumează capitalul propriu ajustat înregistrat de aceștia în anul precedent, respectiv anul 2020, cu capitalul propriu ajustat înregistrat de societatea cedentă în aceiași ani, recalculat proporțional cu valoarea activelor transferate, conform proiectului de divizare întocmit potrivit legii;
    e) contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor societăți beneficiare recalculează capitalul propriu ajustat pentru anul precedent, respectiv anul 2020, proporțional cu valoarea activelor menținute de către persoana juridică care transferă activele, conform proiectului de divizare întocmit potrivit legii.
    (9) În cazul contribuabililor care în anul pentru care datorează impozitul devin sedii permanente ale persoanelor juridice străine ca urmare a operațiunilor prevăzute la art. 33 din Codul fiscal, capitalul propriu ajustat al anului precedent, respectiv al anului 2020, se stabilește potrivit următoarelor reguli:
    a) în cazul fuziunii prin absorbție, capitalul propriu ajustat al sediului permanent pentru anul precedent, respectiv anul 2020, este cel înregistrat de către societatea cedentă;
    b) în cazul divizării totale, divizării parțiale și transferului de active, sediile permanente determină capitalul propriu ajustat pentru anul precedent, respectiv anul 2020, în baza celui înregistrat de societatea cedentă, recalculat pentru fiecare sediu permanent, proporțional cu valoarea activelor, potrivit legii. Societățile cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel de operațiuni stabilesc capitalul propriu ajustat potrivit regulilor prevăzute la alin. (8) lit. e).
    (10) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) și c), creșterea capitalului propriu ajustat se determină astfel:
    a) creșterea anuală a capitalului propriu ajustat în anul pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent, prevăzută la alin. (1) lit. b), se determină potrivit următoarei formule:
    CPA al anului pentru care datorează impozitul - CPA înregistrat în anul precedent
    CCPA_an/an prec = ……………………………………….. x 100,
    CPA înregistrat în anul precedent
    unde:
    CCPA - creșterea anuală a capitalului propriu ajustat;
    CPA - capitalul propriu ajustat;

    b) creșterea capitalului propriu ajustat în anul pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020, prevăzută la alin. (1) lit. c), se determină potrivit următoarei formule:
    CPA al anului pentru care datorează impozitul - CPA înregistrat în anul 2020
    CCPA_an/2020 = ………………………………………….. x 100,
    CPA înregistrat în anul 2020
    unde:
    CCPA - creșterea capitalului propriu ajustat;
    CPA - capitalul propriu ajustat.
    (11) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (4), contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Codul fiscal au în vedere următoarele:
    a) anul de bază care se substituie anului 2020 pentru aplicarea alin. (1) lit. c) este anul fiscal modificat încheiat în anul 2021;
    b) procentul de creștere care se aplică este cel corespunzător anului fiscal modificat care începe în anii prevăzuți la alin. (4);
    c) ultimul an fiscal modificat pentru care se aplică reducerile este anul care se încheie în anul 2026.
    (12) Pentru aplicarea prevederilor prezentului articol se au în vedere următoarele:
    a) pentru plătitorii de impozit pe profit procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul pe profit anual al anului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar valoarea reducerii rezultate se scade din acesta. În sensul prezentei litere, impozitul pe profit anual reprezintă impozitul pe profit după scăderea creditului fiscal extern, impozitului pe profit scutit sau redus, sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private, în limita prevăzută de lege, precum și a costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale;
    b) pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul aferent trimestrului IV. În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul aferent trimestrului IV, diferența care nu a fost scăzută din impozitul aferent trimestrului IV se scade din impozitul aferent trimestrelor anterioare, prin depunerea unei declarații rectificative;
    c) în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit în anul pentru care se aplică reducerea, procentul aferent reducerii de impozit se aplică asupra impozitului pe veniturile microîntreprinderilor însumat cu impozitul pe profit, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul pe profit, potrivit prevederilor lit. a). În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul pe profit, diferența care nu a fost scăzută din impozitul pe profit se scade din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, prin depunerea unei declarații rectificative;
    d) pentru plătitorii de impozit specific unor activități procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul datorat pentru semestrul II. În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul aferent semestrului II, diferența care nu a fost scăzută din impozitul aferent semestrului II se scade din impozitul aferent semestrului I, prin depunerea unei declarații rectificative;
    e) plătitorii de impozit specific unor activități care datorează și impozit pe profit aplică reducerea atât pentru impozitul specific potrivit lit. d), cât și pentru impozitul pe profit potrivit lit. a).
    (13) Pe perioada aplicării prevederilor prezentului articol, termenele pentru depunerea declarațiilor și pentru plata impozitului sunt următoarele:
    a) pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 și 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat;
    b) pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației aferente trimestrului IV și plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor;
    c) pentru plătitorii de impozit specific unor activități, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declarației aferente semestrului II și plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
    (14) În aplicarea prevederilor prezentului articol, pentru contribuabilii înființați în cursul anului, cu excepția celor prevăzuți la alin. (8) și (9), anul înființării reprezintă anul de bază care se substituie anului 2020 pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c).(15) Pentru contribuabilii care intră sub incidența art. 16 alin. (5) din Codul fiscal prevederile prezentului articol se aplică cu anul fiscal modificat care începe în anul 2021.


    Articolul II

    După alineatul (6) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 54/2020, cu modificările ulterioare, se introduc patru noi alineate, alineatele (7)-(10), cu următorul cuprins:(7) Pentru definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal prin declarația anuală privind impozitul pe profit, bonificația aplicată potrivit prevederilor prezentului articol se scade din valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, iar în cazul în care bonificația depășește valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, suma aferentă bonificației care se ia în calcul este la nivelul valorii impozitului respectiv. În sensul prezentului alineat, valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal reprezintă impozitul pe profit după scăderea creditului fiscal extern, impozitului pe profit scutit sau redus, sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private, în limita prevăzută de lege, reducerii conform Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale.(8) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1)-(3), în cazul contribuabililor cu anul fiscal modificat care aplică sistemul trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit, precum și în cazul celor cu anul fiscal modificat care intră sub incidența prevederilor art. 41 alin. (10) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, diferența de impozit pe profit datorat determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal se consideră impozit pe profit datorat aferent ultimului trimestru. Acestor contribuabili li se aplică prevederile alin. (1)-(3) pentru diferența de impozit pe profit datorat, determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal. Prevederile prezentului alineat se aplică și pentru diferența de impozit pe profit datorat, determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, dacă aceasta este plătită până la termenul scadent cuprins în perioada 26 decembrie 2020-25 februarie 2021 inclusiv.(9) Contribuabilii prevăzuți la alin. (8) care au depus declarația privind impozitul pe profit fără aplicarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) pot beneficia de acestea, pentru diferența de impozit pe profit datorat determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv, prin depunerea unei declarații rectificative, cu respectarea condițiilor prevăzute în cadrul acestor alineate.(10) În sensul prevederilor prezentului articol, bonificația se acordă și pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială, care se stinge cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. Aceste prevederi se aplică și pentru stingerile efectuate pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferente trimestrelor I și II ale anului 2020, respectiv pentru cele aferente perioadelor scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. De aceste prevederi pot beneficia și contribuabilii care au depus declarația privind impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferentă trimestrelor I și/sau II ale anului 2020, respectiv pentru perioadele scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, fără aplicarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1)-(3), prin depunerea unei declarații rectificative și cu respectarea condițiilor prevăzute în cadrul acestor alineate.


    Articolul III
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă extragerile lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale organizate în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, cu completările ulterioare.(2) Extragerile Loteriei bonurilor fiscale se reiau în termen de 90 de zile de la data încetării stării de alertă/urgență, după caz.


    Articolul IV

    După articolul 70 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 70^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 70^1 Modalitatea de colaborare(1) Furnizarea de informații și documente între Ministerul Finanțelor Publice/A.N.A.F și autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publică centrală și locală, precum și alte persoane juridice de drept privat, în temeiul prezentului cod sau al altor acte normative, se realizează, în formă dematerializată, prin mijloace electronice utilizând sistemul informatic propriu al Ministerului Finanțelor Publice/A.N.A.F, denumit PatrimVen.(2) PatrimVen este un depozit de date în care sunt colectate și agregate date obținute de Ministerul Finanțelor Publice/A.N.A.F, în condițiile legii, de la autoritățile/instituțiile publice și de interes public, din administrația publică centrală și locală ori de la contribuabili/plătitori și care sunt puse la dispoziția autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public din administrația publică centrală și locală, precum și altor persoane juridice de drept privat, în beneficiul cetățenilor și în scopul realizării atribuțiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea instituțiilor, autorităților ori persoanelor juridice de drept privat care primesc respectivele informații și/sau documente.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la solicitarea autorităților judiciare ori în situația în care, din motive tehnice, informațiile sau documentele nu pot fi furnizate prin PatrimVen, acestea se pot transmite în format letric sau pe dispozitive/suporturi de stocare a datelor.(4) Procedura de înrolare, precum și modalitățile de acces în PatrimVen se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.


    Articolul V

    Sumele prevăzute la art. 24 lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare se repartizează pe județe și unități administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum au fost acestea fundamentate.


    Articolul VI

    Prevederile art. I intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021 și se aplică pentru perioada 2021-2025.

    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu

    București, 3 septembrie 2020.
    Nr. 153.
    -----