CONVENŢIA NAŢIUNILOR UNITE din 15 noiembrie 2000
împotriva criminalitatii transnationale organizate*)
EMITENT
  • ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 8 noiembrie 2002



    ---------- Notă *) Traducere.

    Articolul 1

    Obiect
    Obiectul prezentei convenţii este promovarea cooperării în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a criminalitatii transnationale organizate.

    Articolul 2

    Terminologie
    În sensul prezentei convenţii:
    a) expresia grup infractional organizat desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o anumită perioada şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material;
    b) expresia infracţiune grava înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibila de o pedeapsă privativă de libertate al carei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea;
    c) expresia grup structurat desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structura elaborata pentru membrii săi;
    d) termenul bunuri înseamnă orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, precum şi actele juridice ori documentele care atesta proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele;
    e) expresia produs al crimei se referă la orice bun care provine direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni ori care este obţinut direct sau indirect prin săvârşirea ei;
    f) termenii blocare sau sechestru se referă la interdicţia temporară a transferului, conversiei, dispoziţiei ori circulaţiei de bunuri sau la faptul de a fi asumat temporar paza ori controlul de bunuri pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autorităţi competente;
    g) termenul confiscare înseamnă deposedarea permanenta de bunuri, pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autorităţi competente;
    h) expresia infracţiune principala înseamnă orice infracţiune în urma căreia rezultă un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute de art. 6 al prezentei convenţii;
    i) expresia livrare supravegheată se referă la metoda care consta în permiterea trecerii pe teritoriul unuia sau mai multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu stirea şi sub controlul autorităţilor competente ale acestor state, în vederea anchetarii unei infracţiuni şi identificarii persoanelor implicate în săvârşirea ei;
    j) expresia organizaţie regionala de integrare economică se referă la orice organizaţie constituită de state suverane dintr-o regiune data, căreia statele membre i-au transferat competente în ceea ce priveşte problemele reglementate de prezenta convenţie şi care a fost imputernicita în forma cuvenită, conform procedurilor sale interne, pentru a semna, ratifica, accepta, aproba convenţia menţionată sau a adera la aceasta; referirile la statele părţi din prezenta convenţie sunt aplicabile acestor organizaţii în limita competentei lor.

    Articolul 3

    Sfera de aplicare
    1. Prezenta convenţie se aplică, în afară de o dispoziţie contrară, anchetelor şi urmăririlor privind:
    a) infracţiunile prevăzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie; şi
    b) infracţiunile grave, cum sunt cele prevăzute la art. 2 din prezenta convenţie, în cazul în care aceste infracţiuni sunt de natura transnationala, implicând un grup infractional organizat.
    2. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol, o infracţiune este de natura transnationala dacă:
    a) este săvârşită în mai mult de un stat;
    b) este săvârşită într-un stat, dar o parte substantiala a pregătirii, planificarii, conducerii sale sau a controlului sau are loc într-un alt stat;
    c) este săvârşită într-un stat, dar implica un grup infractional organizat care desfăşoară activităţi infractionale în mai mult de un stat; sau
    d) este săvârşită într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.

    Articolul 4

    Protecţia suveranităţii
    1. Statele părţi îşi executa obligaţiile în baza prezentei convenţii, într-un mod compatibil cu principiile egalităţii suverane şi al integrităţii teritoriale a statelor şi cu cel al neinterventiei în afacerile interne ale altor state.
    2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu abiliteaza un stat parte sa exercite pe teritoriul unui alt stat o competenţa şi funcţiuni care sunt rezervate exclusiv autorităţilor acestui stat de către dreptul sau intern.

    Articolul 5

    Incriminarea participării la un grup infractional organizat
    1. Fiecare stat parte adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, dacă a fost săvârşită cu intenţie:
    a) unuia sau altuia dintre actele următoare sau ambelor, ca infracţiuni distincte de cele care implica o tentativa de activitate infractionala ori consumarea acesteia:
    (i) faptei de a se înţelege cu una sau mai multe persoane în vederea săvârşirii unei infracţiuni grave cu un scop legat direct ori indirect de obţinerea unui avantaj financiar sau a altui avantaj material şi, când dreptul intern o cere, implicând un act săvârşit de unul dintre participanţi în baza acestei înţelegeri ori implicând un grup infractional organizat;
    (îi) participării active a unei persoane care are cunoştinţa fie de scopul şi de activitatea infractionala generală a unui grup infractional organizat, fie de intenţia sa de a săvârşi infracţiunile în cauza:
    - activităţilor infractionale ale grupului infractional organizat;
    - altor activităţi ale grupului infractional organizat, când aceasta persoana ştie ca participarea sa va contribui la realizarea scopului infractional sus-menţionat;
    b) faptei de a organiza, a conduce, a facilita, a incuraja sau a favoriza prin ajutor ori sfaturi săvârşirea unei infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat.
    2. Cunoaşterea, intenţia, scopul, motivarea sau înţelegerea prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol pot fi deduse din circumstanţele de fapt obiective.
    3. Statele părţi al căror drept intern subordonează stabilirea infracţiunilor prevăzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol implicarii unui grup infractional organizat veghează ca dreptul lor intern sa prevadă toate infracţiunile grave implicând grupuri infractionale organizate. Aceste state părţi, precum şi statele părţi al căror drept intern subordonează stabilirea infracţiunilor prevăzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol săvârşirii unui act în baza înţelegerii aduc aceasta informaţie la cunoştinţa secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care ele semnează prezenta convenţie sau depun instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

    Articolul 6

    Incriminarea spalarii produsului infracţiunii
    1. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, când actul a fost săvârşit cu intenţie:
    a) (i) schimbării sau transferului de bunuri despre care cel care le desfăşoară ştie ca sunt produsul infracţiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicită a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoană care este implicata în săvârşirea infracţiunii principale să se sustragă consecinţelor juridice ale actelor sale;
    (îi) disimularii sau deghizarii naturii veritabile, a originii, a amplasarii, a dispunerii, a schimbării ori a proprietăţii de bunuri sau a altor drepturi referitoare la acestea al căror autor ştie ca sunt produsul infracţiunii;
    b) şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic:
    (i) achiziţiei, deţinerii sau utilizării de bunuri despre care cel care le achiziţionează, le deţine ori le utilizează ştie, în momentul în care le primeşte, ca sunt produsul infracţiunii;
    (îi) participării la una dintre infracţiunile prevăzute conform prezentului articol sau la orice alta asociere, înţelegere, tentativa ori complicitate prin furnizarea de asistenţa, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii ei.
    2. În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol:
    a) fiecare stat parte se straduieste să aplice paragraful 1 al prezentului articol celei mai largi sfere de infracţiuni principale;
    b) fiecare stat parte include în infracţiunile principale toate infracţiunile grave, cum sunt cele prevăzute la art. 2 al prezentei convenţii şi infracţiunile prevăzute la art. 5, 8 şi 23. Fiind vorba de statele părţi a căror legislaţie conţine o lista de infracţiuni principale specifice, ele includ în aceasta lista minimum o categorie completa de infracţiuni legate de grupurile infractionale organizate;
    c) în scopurile lit. b), infracţiunile principale includ infracţiunile săvârşite în interiorul şi în exteriorul teritoriului ce tine de competenţa statului parte în cauza. Totuşi, o infracţiune săvârşită în exteriorul teritoriului ce tine de competenţa unui stat parte nu constituie o infracţiune principala decât atunci când actul corespondent este o infracţiune în baza dreptului intern al statului în care el a fost săvârşit şi ar constitui o infracţiune în baza dreptului intern al statului parte care aplica prezentul articol, dacă el a fost săvârşit pe teritoriul sau;
    d) fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricărei modificări ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi şi a modificărilor ulterioare;
    e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol sa nu se aplice persoanelor care au săvârşit infracţiunea principala;
    f) cunoaşterea, intenţia sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infracţiuni prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, pot fi deduse din circumstanţele de fapte obiective.

    Articolul 7

    Măsuri de lupta împotriva spalarii banilor
    1. Fiecare stat parte:
    a) instituie un regim intern complet de reglementare şi de control al băncilor şi instituţiilor financiare nebancare, precum şi, în caz de nevoie, al altor organisme supuse în mod deosebit riscului spalarii banilor, în limitele competentei sale, în scopul prevenirii şi descoperirii tuturor formelor de spalare a banilor, regim care pune accentul pe exigenţele în materie de identificare a clienţilor, de înregistrare a operaţiunilor şi de declarare a operaţiunilor suspecte;
    b) se asigura, fără a se aduce atingere dispoziţiilor art. 18 şi 27 ale prezentei convenţii, ca autorităţile administrative, de reglementare, de descoperire şi de reprimare şi altele, însărcinate cu lupta împotriva spalarii banilor (inclusiv, când dreptul sau intern prevede, autorităţile judiciare), sunt în măsura sa coopereze şi sa schimbe informaţii la nivel naţional şi internaţional, în condiţiile definite de dreptul sau intern şi, în acest scop, are în vedere crearea unui serviciu de informaţie financiară care va îndeplini rolul de centru naţional de colectare, analiza şi difuzare a informaţiilor privind eventuale operaţiuni de spalare a banilor.
    2. Statele părţi au în vedere înfăptuirea unor măsuri realizabile de descoperire şi de supraveghere a circulaţiei transfrontaliere de numerar şi de titluri negociabile corespunzătoare, sub rezerva garanţiilor permitand asigurarea unei folosiri corecte a informaţiilor şi fără să se împiedice în nici un fel circulaţia capitalurilor licite. Se poate îndeosebi institui obligaţia pentru particulari şi întreprinderi de a semnala transferurile transfrontaliere ale unor cantităţi importante de moneda şi titluri negociabile corespunzătoare.
    3. În cazul când se instituie un regim intern de reglementare şi de control conform prevederilor prezentului articol şi fără a se aduce atingere oricărui alt articol al prezentei convenţii, statele părţi sunt invitate sa ia ca linii directoare initiativele pertinente luate de organizaţiile regionale, interregionale şi multilaterale pentru lupta împotriva spalarii banilor.
    4. Statele părţi se straduiesc sa dezvolte şi sa promoveze cooperarea mondială, regionala, subregionala şi bilaterala între autorităţile judiciare, serviciile de descoperire şi de represiune şi autorităţile de reglementare financiară, în vederea luptei împotriva spalarii banilor.

    Articolul 8

    Incriminarea corupţiei
    1. Fiecare stat parte adopta măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul când actele au fost săvârşite cu intenţie:
    a) faptei de a promite, a oferi sau a acorda unui agent public, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o altă persoană ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale;
    b) faptei unui agent public de a solicita sau de a accepta, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o altă persoană ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale.
    2. Fiecare stat parte ia în considerare adoptarea de măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol care implica un agent public străin sau un funcţionar internaţional. De asemenea, fiecare stat parte are în vedere sa atribuie caracterul de infracţiune altor forme de corupţie.
    3. Fiecare stat parte adopta, de asemenea, măsurile necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei de a se face complice la o infracţiune prevăzută de prezentul articol.
    4. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol şi al art. 9, termenul agent public înseamnă un agent public sau o persoană care asigura un serviciu public, asa cum acest termen este definit în dreptul intern şi aplicat în dreptul penal al statului parte în care persoana în cauza exercita aceasta funcţie.

    Articolul 9

    Măsuri împotriva corupţiei
    1. În afară măsurilor menţionate la art. 8 al prezentei convenţii, fiecare stat parte, după cum este necesar şi în conformitate cu sistemul sau juridic, adopta măsuri eficiente de ordin legislativ, administrativ sau altele pentru a promova integritatea şi a preveni, a descoperi şi a pedepsi corupţia agenţilor publici.
    2. Fiecare stat parte ia măsuri pentru a se asigura ca autorităţile sale acţionează în mod eficient în materie de prevenire, descoperire şi reprimare a corupţiei agenţilor publici, inclusiv acordându-le o independenta suficienta pentru a împiedica orice influenţa nepotrivita asupra acţiunilor lor.

    Articolul 10

    Responsabilitatea persoanelor juridice
    1. Fiecare stat parte adopta măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea răspunderii persoanelor juridice care participa la infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat şi care savarsesc infracţiunile prevăzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii.
    2. Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.
    3. Aceasta responsabilitate nu exclude răspunderea penală a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.
    4. Fiecare stat parte veghează îndeosebi ca persoanele juridice care răspund conform prezentului articol să facă obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi de descurajare de natura penală sau nepenala, inclusiv sancţiuni băneşti.

    Articolul 11

    Urmăriri judiciare, judecata şi sancţiuni
    1. Fiecare stat parte face ca săvârşirea unei infracţiuni prevăzute la art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii să fie pasibila de sancţiuni care ţin seama de gravitatea acestei infracţiuni.
    2. Fiecare stat parte se straduieste să facă în asa fel încât orice putere judiciară discretionara conferita de dreptul sau intern şi aferentă urmăririlor judiciare pornite împotriva indivizilor pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie să fie exercitată în scopul optimizarii eficacitatii măsurilor de descoperire şi de reprimare a acestor infracţiuni, ţinând seama în modul cuvenit de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce priveşte săvârşirea lor.
    3. Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii, fiecare stat parte ia măsurile corespunzătoare conform dreptului sau intern şi ţinând seama în modul cuvenit de dreptul la apărare, pentru a face în asa fel încât condiţiile cărora le sunt subordonate deciziile de punere în libertate în asteptarea judecaţii sau a procedurii de apel sa ţină seama de necesitatea de a se asigura prezenta aparatorului în timpul procedurii penale ulterioare.
    4. Fiecare stat parte se asigura ca instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente ţin seama de gravitatea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie atunci când examinează eventualitatea unei liberari anticipate sau condiţionate de persoane recunoscute ca vinovate pentru aceste infracţiuni.
    5. Dacă este cazul, fiecare stat parte stabileşte, în cadrul dreptului sau intern, o perioadă de prescripţie prelungită în cursul căreia pot fi pornite urmăriri pentru una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, această perioadă fiind mai lungă atunci când autorul prezumat al infracţiunii s-a sustras justiţiei.
    6. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere principiului conform căruia definirea infracţiunilor stabilite conform acesteia şi a mijloacelor juridice de apărare aplicabile, precum şi alte principii juridice care guvernează legalitatea incriminarilor ţin exclusiv de dreptul intern al unui stat parte şi potrivit căruia infracţiunile respective sunt urmărite şi pedepsite conform dreptului acestui stat parte.

    Articolul 12

    Confiscare şi sechestru
    1. Statele părţi adopta, în măsura posibilităţilor, în cadrul sistemelor lor juridice naţionale, măsurile necesare pentru a permite confiscarea:
    a) produsului infracţiunii provenit din infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie sau a bunurilor a căror valoare corespunde celei a produsului;
    b) bunurilor, materialelor şi a altor instrumente folosite sau destinate să fie folosite pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
    2. Statele părţi adopta măsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrarea a tot ce este menţionat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul eventualei confiscari.
    3. Dacă produsul infracţiunii a fost transformat sau convertit, în parte sau în totalitate, în alte bunuri, acestea din urma pot face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol în locul şi în schimbul acestui produs.
    4. Dacă produsul infracţiunii a fost amestecat cu bunuri achiziţionate în mod legal, aceste bunuri, fără prejudicierea competentelor de blocare sau de sechestrare, pot fi confiscate până la concurenta valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
    5. Veniturile sau alte avantaje obţinute din produsul infracţiunii, bunuri în care produsul a fost transformat sau convertit ori bunuri cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol, în acelaşi mod şi în aceeaşi măsura ca produsul infracţiunii.
    6. În scopurile prezentului articol şi al art. 13, fiecare stat parte împuterniceşte instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente sa ordone prezentarea ori sechestrarea de documente bancare, financiare sau comerciale. Statele părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza sa dea efect dispoziţiilor prezentului paragraf.
    7. Statele părţi pot avea în vedere sa ceara ca autorul unei infracţiuni sa stabilească originea licita a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscari, în măsura în care aceasta exigenta este conformă principiilor dreptului lor intern şi naturii procedurii judiciare şi a altor proceduri.
    8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducă atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
    9. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform căruia măsurile care sunt prevăzute în acesta sunt definite şi executate conform dreptului intern al fiecărui stat parte şi potrivit dispoziţiilor acestui drept.

    Articolul 13

    Cooperarea internationala în scopul confiscării
    1. În măsura posibilităţilor, în cadrul sistemului sau juridic naţional, un stat parte care a primit de la un alt stat parte, având competenţa de a investiga o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie, o cerere de confiscare a produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau a altor instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, care sunt situate pe teritoriul sau:
    a) transmite cererea autorităţilor competente în vederea pronunţării unei decizii de confiscare şi, în cazul în care aceasta intervine, să fie executată; sau
    b) transmite autorităţilor sale competente, cu scopul de a fi executată în limitele cererii, decizia de confiscare data de un tribunal situat pe teritoriul statului parte solicitant, conform paragrafului 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în ceea ce priveşte produsul infracţiunii, bunurile, materialele şi alte instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12, situate pe teritoriul statului parte solicitat.
    2. În cazul când o cerere este facuta de un alt stat parte care are competenţa de a investiga o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie, statul parte solicitat ia măsuri pentru a identifica, a localiza şi a bloca sau a sechestra produsul infracţiunii, bunurile, materialele sau alte instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în vederea unei eventuale confiscari, fie ordonată de statul parte solicitant, fie ca urmare a unei cereri formulate în baza paragrafului 1 al prezentului articol de către statul parte solicitat.
    3. Dispoziţiile art. 18 al prezentei convenţii se aplică mutatis mutandis prezentului articol. În afară informaţiilor prevăzute la paragraful 15 al art. 18, cererile făcute conform prezentului articol conţin:
    a) în cazul când cererea se referă la lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol, o descriere a bunurilor care urmează să fie confiscate şi o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant, care să îi permită statului parte solicitat sa pronunţe o decizie de confiscare în cadrul dreptului sau intern;
    b) în cazul când cererea se referă la lit. b) a paragrafului 1 al prezentului articol, o copie certificată a deciziei de confiscare date de statul parte solicitant, pe care se bazează cererea, o expunere a faptelor şi informaţiilor, indicând limitele în care se cere executarea deciziei;
    c) în cazul când cererea se referă la paragraful 2 al prezentului articol, o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant şi o descriere a măsurilor solicitate.
    4. Deciziile sau măsurile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol sunt luate de statul parte solicitat, conform dreptului sau intern şi conform dispoziţiilor acestui drept şi potrivit regulilor sale de procedura sau ale oricărui tratat, acord sau aranjament bilateral sau multilateral care îl leagă de statul parte solicitant.
    5. Fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor şi regulamentelor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricărei modificări ulterioare aduse acestor legi şi regulamente sau o descriere a acestor legi, regulamente şi modificări ulterioare.
    6. Dacă un stat parte decide sa subordoneze adoptarea măsurilor prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol existenţei unui tratat în materie, el considera prezenta convenţie ca baza conventionala necesară şi suficienta.
    7. Un stat parte poate refuza sa dea curs unei cereri de cooperare în baza prezentului articol în situaţia în care infracţiunea la care se referă nu este o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.
    8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducă atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
    9. Statele părţi au în vedere sa încheie tratate, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale cu scopul de a întări eficacitatea cooperării internaţionale instaurate în scopurile prezentului articol.

    Articolul 14

    Dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate
    1. Un stat parte care confisca produsul infracţiunii sau bunuri în aplicarea art. 12 sau a paragrafului 1 al art. 13 al prezentei convenţii dispune de acestea conform dreptului sau intern şi procedurilor sale administrative.
    2. În cazul când statele părţi acţionează la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 13 al prezentei convenţii, ele trebuie, în măsura în care dreptul lor intern le permite şi dacă li s-a adresat o cerere, să aibă în vedere cu titlu prioritar restituirea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate statului parte solicitant, cu scopul ca acesta din urma să poată indemniza victimele infracţiunii ori sa restituie acest produs al infracţiunii sau aceste bunuri proprietarilor lor legitimi.
    3. În cazul când un stat parte acţionează la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 12 şi 13 ale prezentei convenţii, el poate avea în vedere în mod special sa încheie acorduri sau aranjamente care să prevadă:
    a) să depună valoarea acestui produs sau a acestor bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor sau o parte a acestora în contul stabilit în aplicarea lit. c) a paragrafului 2 al art. 30 al prezentei convenţii şi la organisme interguvernamentale specializate în lupta împotriva criminalitatii organizate;
    b) sa împartă cu alte state părţi, sistematic ori de la caz la caz, acest produs sau aceste bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor, conform dreptului sau intern sau procedurilor sale administrative.

    Articolul 15

    Competenţa
    1. Fiecare stat parte adopta măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii în cazurile următoare:
    a) când infracţiunea este săvârşită pe teritoriul sau; sau
    b) când infracţiunea este săvârşită la bordul unei nave care poarta pavilionul sau sau la bordul unei aeronave înmatriculate conform dreptului sau intern în momentul în care infracţiunea respectiva a fost săvârşită.
    2. Sub rezerva art. 4 al prezentei convenţii, un stat parte poate, de asemenea, să îşi stabilească competenţa în ceea ce priveşte una dintre aceste infracţiuni în cazurile următoare:
    a) când infracţiunea este săvârşită împotriva unuia dintre naţionalii săi;
    b) când infracţiunea este săvârşită de unul dintre naţionalii săi sau de o persoană apatridă care îşi are reşedinţa pe teritoriul sau; sau
    c) în cazul în care infracţiunea este:
    (i) una dintre cele stabilite conform paragrafului 1 al art. 5 al prezentei convenţii şi este săvârşită în afară teritoriului sau, în vederea săvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni mai grave;
    (îi) una dintre cele stabilite conform lit. b) (îi) a paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii şi este săvârşită în afară teritoriului sau, în vederea săvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni prevăzute la lit. a) (i) sau (îi) sau b) (i) ale paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii.
    3. În scopurile paragrafului 10 al art. 16 al prezentei convenţii, fiecare stat parte adopta măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi nu este extrădat pentru singurul motiv ca este naţionalul sau.
    4. Fiecare stat parte poate, de asemenea, sa adopte măsurile necesare pentru a stabili competenţa sa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi pe care nu îl extrădează.
    5. Dacă un stat parte care îşi exercită competenţa în baza paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol a fost avizat ori a aflat în orice alt mod ca unul sau mai multe alte state părţi instrumenteaza o ancheta ori au pornit urmăriri sau o procedură judiciară privind acelaşi act, autorităţile competente ale acestor state părţi se consulta, pentru a-şi coordona acţiunile.
    6. Fără a aduce atingere normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricărei competente penale stabilite de un stat parte conform dreptului sau intern.

    Articolul 16

    Extrădarea
    1. Prezentul articol se aplică infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie sau în cazurile în care un grup infractional organizat este implicat într-o infracţiune prevăzută la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3, iar persoana care face obiectul cererii de extrădare se afla în statul parte solicitat, cu condiţia ca infracţiunea pentru care se solicita extrădarea să fie pedepsita de dreptul intern al statului parte solicitant şi al statului parte solicitat.
    2. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracţiuni grave distincte, din care unele nu sunt prevăzute de prezentul articol, statul parte solicitat poate aplica de asemenea acest articol acestor ultime infracţiuni.
    3. Fiecare dintre infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol este de plin drept inclusă în orice tratat de extrădare în vigoare între statele părţi ca infracţiune al carei autor poate fi extrădat. Statele părţi se angajează sa includă aceste infracţiuni ca infracţiuni al căror autor poate fi extrădat conform oricărui tratat de extrădare pe care îl vor încheia între ele.
    4. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care el nu a încheiat un astfel de tratat, el poate considera prezenta convenţie ca baza legală a extrădării pentru infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol.
    5. Statele părţi care subordonează extrădarea existenţei unui tratat:
    a) în momentul depunerii instrumentelor lor de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie comunică secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite dacă ele considera prezenta convenţie ca baza legală pentru a coopera în materie de extrădare cu alte state părţi; şi
    b) dacă ele nu considera prezenta convenţie ca baza legală pentru a coopera în materie de extrădare, se obliga, dacă este cazul, sa încheie tratate de extrădare cu alte state părţi în scopul aplicării prezentului articol.
    6. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc între ele infracţiunilor cărora li se aplică prezentul articol caracterul de infracţiune al carei autor poate fi extrădat.
    7. Extrădarea este subordonata condiţiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte solicitat sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv, îndeosebi, condiţiilor privind pedeapsa minima prevăzută pentru a extrada şi motivelor pentru care statul parte poate refuza extrădarea.
    8. Statele părţi se straduiesc, sub rezerva dreptului lor intern, sa accelereze procedurile de extrădare şi sa simplifice exigenţele în materie de probe în ceea ce priveşte infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol.
    9. Sub rezerva dispoziţiilor din dreptul sau intern şi a tratatelor de extrădare pe care le-a încheiat, statul parte solicitat poate, la cererea statului parte solicitant şi dacă considera ca exista circumstanţe justificative şi urgenta, sa pună în stare de deţinere o persoană aflată pe teritoriul sau, a carei extrădare este cerută, sau sa ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura prezenta sa cu ocazia procedurii de extrădare.
    10. Un stat parte pe teritoriul căruia se afla autorul prezumtiv al infracţiunii, dacă nu extrădează aceasta persoana pentru infracţiunea căreia i se aplică prezentul articol pentru singurul motiv ca este unul dintre naţionalii săi, este ţinut, la cererea statului parte care solicită extrădarea, de a supune cauza fără întârziere excesiva autorităţilor sale competente în scopul urmăririi. Autorităţile respective decid şi conduc urmărirea în acelaşi mod ca şi pentru orice alta infracţiune grava, în baza dreptului intern al acestui stat parte. Statele părţi interesate cooperează între ele, în special în materie de procedura şi probe, cu scopul de a asigura eficienta urmăririlor.
    11. Când un stat parte, în baza dreptului sau intern, nu este autorizat sa extrădeze sau sa predea într-o alta forma pe unul dintre naţionalii săi decât dacă este apoi trimis în acest stat parte pentru a executa pedeapsa pronunţată la terminarea procesului sau a procedurii care se afla la originea cererii de extrădare sau de predare şi când acest stat parte şi statul parte solicitant se înţeleg asupra acestei optiuni şi a altor condiţii pe care le pot considera corespunzătoare, aceasta extrădare sau predare condiţionată este suficienta în scopurile executării obligaţiei menţionate la paragraful 10 al prezentului articol.
    12. Dacă extrădarea, cerută în scopul executării unei pedepse, este refuzată deoarece persoana care face obiectul acestei cereri este un naţional al statului parte solicitat, acesta, dacă dreptul sau intern îi permite, în conformitate cu prevederile acestui drept şi la cererea statului parte solicitant, ia în considerare sa dispună el însuşi executarea pedepsei care a fost pronunţată conform dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului care a rămas de executat.
    13. Oricărei persoane care face obiectul unei urmăriri pentru una dintre infracţiunile căreia i se aplică prezentul articol i se garantează un tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv folosirea tuturor drepturilor şi a tuturor garanţiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte pe teritoriul căruia se afla.
    14. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu trebuie interpretată în sensul creării unei obligaţii pentru statul parte solicitat de a extrada dacă are motive serioase sa considere ca cererea a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane din cauza sexului, rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau ca dând curs acestei cereri s-ar cauza un prejudiciu acestei persoane pentru unul dintre aceste motive.
    15. De asemenea, statele părţi nu pot refuza o cerere de extrădare pentru singurul motiv ca infracţiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale.
    16. Înainte de a refuza extrădarea, statul parte solicitat consulta, în caz de nevoie, statul parte solicitant cu scopul de a-i oferi toate posibilităţile de a-şi prezenta opiniile şi de a da informaţii în sprijinul afirmaţiilor sale.
    17. Statele părţi se straduiesc sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale pentru a permite extrădarea sau pentru a-i creşte eficacitatea.

    Articolul 17

    Transferul persoanelor condamnate
    Statele părţi pot lua în considerare încheierea de acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale referitoare la transferul pe teritoriul lor de persoane condamnate la pedepse cu închisoarea sau la alte pedepse privative de libertate ca urmare a infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, cu scopul ca acestea să îşi poată executa acolo restul pedepsei.

    Articolul 18

    Asistenţa judiciară
    1. Statele părţi îşi acorda reciproc cea mai larga asistenţa judiciară posibila cu prilejul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, după cum se prevede la art. 3, şi îşi acorda reciproc o asistenţa similară când statul parte solicitant are motive rezonabile sa presupună ca infracţiunea prevăzută la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3 este de natura transnationala, inclusiv când victimele, martorii, produsul, instrumentele sau elementele de proba ale acestor infracţiuni se afla în statul parte solicitat şi când un grup infractional organizat este implicat în acestea.
    2. Cea mai larga asistenţa judiciară posibila este acordată, în măsura în care legile, tratatele, acordurile şi aranjamentele pertinente ale statului parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoană juridică poate fi ţinuta responsabilă în statul parte solicitant conform art. 10 al prezentei convenţii.
    3. Asistenţa judiciară care se acordă în aplicarea prezentului articol poate fi solicitată în scopurile următoare:
    a) strângerea de dovezi sau de depozitii;
    b) înmânarea actelor judiciare;
    c) efectuarea de perchezitii şi sechestre, precum şi de blocari;
    d) examinarea de obiecte şi cercetarea la faţa locului;
    e) transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiza;
    f) transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societăţilor comerciale;
    g) identificarea sau localizarea produselor infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strangerii elementelor de proba;
    h) facilitarea înfăţişării voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;
    i) acordarea oricărei alte asistente compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat.
    4. Fără prejudicierea dreptului sau intern, autorităţile competente ale unui stat parte pot, fără cerere prealabilă, sa comunice informaţii privind cauzele penale unei autorităţi competente a unui alt stat parte, dacă apreciază ca aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor şi urmăririlor penale, sau sa determine acest din urma stat parte sa formuleze o cerere în baza prezentei convenţii.
    5. Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fără prejudicierea anchetelor şi urmăririlor penale în statul ale cărui autorităţi competente transmit informaţiile. Autorităţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere tinzând ca aceste informaţii sa rămână confidenţiale chiar temporar sau ca folosirea lor să fie însoţită de restrictii. Totuşi, aceasta nu împiedica statul parte care primeşte informaţiile sa dezvaluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justificative în favoarea unui invinuit. În acest din urmă caz statul parte care primeşte informaţiile avizează statul parte care le comunică, înaintea dezvaluirii lor, şi, la cererea acestuia, îl consulta. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibila, statul parte care primeşte informaţiile încunoştinţează fără întârziere despre dezvaluire statul parte care le comunică.
    6. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează cu nimic obligaţiile care rezultă din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guvernează ori trebuie să guverneze, în întregime sau în parte, asistenţa judiciară.
    7. Paragrafele 9-29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor făcute în conformitate cu prezentul articol, dacă statele părţi în cauza nu sunt legate de un tratat de asistenţa judiciară. Dacă aceste state părţi sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale acestuia, numai dacă statele părţi nu convin să aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9-29 ale prezentului articol. Statele părţi sunt încurajate în mod deosebit să aplice aceste paragrafe dacă ele facilitează cooperarea.
    8. Statele părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenţa judiciară prevăzută de prezentul articol.
    9. Statele părţi pot invoca absenta dublei incriminari pentru a refuza sa dea curs unei cereri de asistenţa judiciară prevăzută de prezentul articol. Statul parte solicitat poate totuşi, când apreciază potrivit, sa acorde aceasta asistenţa în măsura în care el hotărăşte după voinţa sa, independent de faptul ca actul constituie sau nu o infracţiune conform dreptului intern al statului parte solicitat.
    10. Orice persoană deţinută sau care executa o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte, a carei prezenta este solicitată într-un alt stat parte în scopul identificarii sau audierii ori pentru ca aceasta să îşi dea concursul în orice alt mod la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmăririlor sau procedurii judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, poate face obiectul unui transfer dacă sunt reunite condiţiile care urmează:
    a) persoana în cauza consimte la aceasta în mod liber, în deplina cunoştinţa de cauza;
    b) autorităţile competente ale celor două state părţi în cauza consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste state părţi le considera corespunzătoare.
    11. În scopul paragrafului 10 al prezentului articol:
    a) statul parte către care se efectuează transferul are împuternicirea şi obligaţia sa menţină persoana în cauza în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizării contrare din partea statului parte din care persoana a fost transferata;
    b) statul parte către care se efectuează transferul îşi îndeplineşte fără întârziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza statului parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau a ceea ce autorităţile competente ale celor două state părţi au hotărât altfel;
    c) statul parte către care se efectuează transferul nu poate cere statului parte din care se efectuează transferul sa întreprindă o procedură de extrădare pentru ca interesatul sa îi fie remis;
    d) se tine seama de perioada în care interesatul a fost în detenţie în statul parte către care a fost transferat, în scopurile reducerii din pedeapsa de executat în statul parte din care a fost transferat.
    12. În afară de cazul în care statul parte din care o persoană trebuie să fie transferata în baza paragrafelor 10 şi 11 ale prezentului articol nu îşi da acordul, aceasta persoana, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmărită, deţinută, pedepsita sau supusă altor restrictii ale libertăţii sale de mişcare pe teritoriul statului parte către care a fost transferată, din motive de acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale din teritoriul statului parte din care ea a fost transferata.
    13. Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrala care are responsabilitatea şi competenţa de a primi cereri de asistenţa judiciară pe care fie le executa, fie le transmite autorităţilor competente pentru executare. Dacă un stat parte are o regiune sau un teritoriu special în care se aplică un sistem de asistenţa judiciară diferit, el poate desemna o autoritate centrala distinctă care va avea aceeaşi funcţie pentru aceasta regiune sau teritoriu. Autorităţile centrale asigura executarea şi transmiterea rapida şi în buna şi cuvenită forma a cererilor primite.
    Dacă autoritatea centrala transmite cererea unei autorităţi competente pentru executare, ea încurajează executarea rapida şi în buna şi cuvenită forma a cererii de către autoritatea competentă. Autoritatea centrala desemnată în acest scop face obiectul unei notificări adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fiecare stat parte depune instrumentele sale de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. Cererile de asistenţa judiciară şi orice comunicare referitoare la acestea sunt transmise autorităţilor centrale desemnate de statele părţi. Prezenta dispoziţie se înţelege fără a prejudicia dreptul oricărui stat parte de a solicita ca aceste cereri şi comunicări să fie adresate pe cale diplomatică şi, în caz de urgenta, dacă statele părţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacă aceasta este posibil.
    14. Cererile sunt adresate în scris sau, dacă este posibil, prin orice alt mijloc în măsura sa producă un document scris, într-o limbă acceptabilă pentru statul parte solicitat, în condiţii permitand acelui stat parte sa îi stabilească autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile pentru fiecare stat parte sunt notificate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest stat parte îşi depune instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. În caz de urgenta şi dacă statele părţi convin în acest fel, cererile pot fi făcute oral, dar trebuie să fie confirmate fără întârziere în scris.
    15. O cerere de asistenţa judiciară trebuie să conţină informaţiile următoare:
    a) desemnarea autorităţii care emite cererea;
    b) obiectul şi natura anchetei, a urmăririlor sau a procedurii judiciare la care se referă cererea, precum şi denumirea şi funcţiile autorităţii care a fost imputernicita;
    c) un rezumat al faptelor pertinente, în afară de cererile adresate în scopurile inmanarii de acte judiciare;
    d) o descriere a asistenţei solicitate şi detaliile oricărei proceduri speciale cerute de statul parte solicitant pentru a fi aplicată;
    e) dacă este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricărei persoane urmărite; şi
    f) scopul în care sunt cerute mărturia, informaţiile sau măsurile.
    16. Statul parte solicitat poate cere un supliment de informaţii dacă acesta apare necesar pentru executarea cererii conform dreptului sau intern sau când poate facilita executarea cererii.
    17. Oricare cerere este executată conform dreptului intern al statului parte solicitat şi, în măsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat şi când este posibil, conform procedurilor specificate în cerere.
    18. În cazul când este posibil şi conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacă o persoană care se afla pe teritoriul unui stat parte trebuie să fie ascultata ca martor sau ca expert de autorităţile judiciare ale unui alt stat parte, primul stat parte poate, la cererea celuilalt, sa autorizeze audierea sa prin videoconferinta, dacă nu este posibil şi nu se doreşte ca ea să se înfăţişeze în persoana pe teritoriul statului parte solicitant. Statele părţi pot conveni ca audierea să fie condusă de o autoritate judiciară a statului parte solicitant şi ca o autoritate judiciară a statului parte solicitat sa asiste la aceasta.
    19. Statul parte solicitant nu comunică, nici nu foloseşte informaţiile sau elementele de proba transmise de statul parte solicitat pentru anchete, urmăriri sau proceduri judiciare, altele decât cele prevăzute în cerere, fără consimţământul prealabil al statului parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu împiedica statul parte solicitant sa dezvaluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de proba pentru dezvinovatire. În acest ultim caz statul parte solicitant avizează statul parte solicitat înaintea dezvaluirii şi, dacă i se adresează o cerere, consulta statul parte solicitat. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibila, statul parte solicitant informează fără întârziere statul parte solicitat despre dezvaluire.
    20. Statul parte solicitant poate cere ca statul parte solicitat sa păstreze secretul asupra cererii şi conţinutului sau, în afară măsurilor necesare pentru a-l executa. Dacă statul parte solicitat nu poate satisface aceasta exigenta, el informează fără întârziere statul parte solicitant.
    21. Asistenţa judiciară poate fi refuzată:
    a) dacă cererea nu este facuta în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol;
    b) dacă statul parte solicitat apreciază ca executarea cererii este susceptibilă sa aducă atingere suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale;
    c) în cazul în care dreptul intern al statului parte solicitat ar interzice autorităţilor sale sa ia măsurile cerute, dacă este vorba de o infracţiune analoagă care face obiectul unei anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei sale competente;
    d) în cazul în care ar fi contrară sistemului juridic al statului parte solicitat privind asistenţa judiciară de acceptare a cererii.
    22. Statele părţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenţa judiciară pentru singurul motiv ca infracţiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale.
    23. Orice refuz de asistenţa judiciară trebuie să fie motivat.
    24. Statul parte solicitat executa cererea de asistenţa judiciară cat mai prompt posibil şi tine seama, în măsura posibilităţilor, de orice termene sugerate de statul parte solicitant şi care sunt motivate, de preferinta în cerere. Statul parte solicitat răspunde cererilor rezonabile ale statului parte solicitant privind progresele înregistrate în executarea cererii. Când asistenţa solicitată nu mai este necesară, statul parte solicitant informează prompt statul parte solicitat.
    25. Asistenţa judiciară poate fi amânată de statul parte solicitat pe motiv ca ea ar putea împiedica anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în curs.
    26. Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 şi a prezentului articol sau de a amana executarea în baza paragrafului 25, statul parte solicitat examinează cu statul parte solicitant posibilitatea acordării asistenţei, sub rezerva condiţiilor pe care le considera necesare. Dacă statul parte solicitant accepta asistenţa sub rezerva acestor condiţii, el se conformează acestora.
    27. Fără prejudicierea aplicării paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o altă persoană care, la cererea statului parte solicitant, consimte să facă o depozitie în cursul unei proceduri sau sa colaboreze la o ancheta, la o urmărire sau la o procedură judiciară pe teritoriul statului parte solicitat nu va fi urmărită, deţinută, pedepsita sau supusă altor restrictii ale libertăţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului parte solicitat.
    Aceasta imunitate încetează când martorul, expertul sau acea persoana care a avut, pentru o perioadă de 15 zile consecutive sau pentru orice alta perioada convenită de statele părţi, socotită de la data la care ei au fost informati oficial ca prezenta lor nu mai este cerută de autorităţile judiciare, posibilitatea de a părăsi teritoriul statului parte solicitant, rămânând totuşi în mod voluntar sau parasindu-l, au revenit de buna voie.
    28. Cheltuielile obişnuite făcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina statului parte solicitat, în afară de cazul în care s-a convenit altfel între statele părţi respective. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare sunt sau se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, statele părţi se consulta pentru a fixa condiţiile conform cărora cererea va fi executată, precum şi modul în care vor fi preluate cheltuielile.
    29. Statul parte solicitat:
    a) transmite statului parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în baza dreptului sau intern, publicul are acces;
    b) poate, de buna voie, sa transmită statului parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciază corespunzătoare, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în virtutea dreptului sau intern, publicul nu are acces.
    30. Statele părţi au în vedere, dacă este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care servesc obiectivelor şi dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practica sau le intaresc.

    Articolul 19

    Anchete comune
    Statele părţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale în baza cărora, pentru cauzele care fac obiectul anchetelor, urmăririlor sau procedurii judiciare în unul sau mai multe state, autorităţile competente respective pot stabili instanţe de ancheta comune. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente, pot fi hotărâte anchete comune de la caz la caz. Statele părţi interesate veghează ca suveranitatea statului parte pe teritoriul căruia se desfăşoară ancheta să fie pe deplin respectata.

    Articolul 20

    Tehnici de anchete speciale
    1. Dacă principiile fundamentale ale sistemului sau juridic naţional permit, fiecare stat parte, ţinând seama de posibilităţile sale şi conform condiţiilor prevăzute de dreptul sau intern, ia măsurile necesare pentru a permite să se recurgă în mod corespunzător la livrările supravegheate şi, când considera potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, cum sunt supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere şi operaţiunile de infiltrare, de către autorităţile sale competente pe teritoriul sau în vederea combaterii eficiente a criminalitatii organizate.
    2. În scopurile anchetelor asupra infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, statele părţi sunt încurajate sa încheie, dacă este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale corespunzătoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperării internaţionale. Aceste acorduri sau aranjamente sunt încheiate şi aplicate cu respectarea deplina a principiului egalităţii suverane a statelor şi sunt puse în aplicare cu respectarea stricta a dispoziţiilor pe care le conţin.
    3. În absenta acordurilor sau aranjamentelor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol, deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internaţional sunt luate de la caz la caz şi pot, dacă este necesar, sa ţină seama de înţelegeri şi aranjamente financiare în ceea ce priveşte exercitarea competentei lor de statele părţi interesate.
    4. Livrările supravegheate la care s-a hotărât să se recurgă la nivel internaţional pot include, cu consimţământul statelor părţi respective, metode de interceptare a mărfurilor şi de autorizare a urmăririi dirijarii lor, fără modificare sau după sustragerea ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora.

    Articolul 21

    Transferul procedurilor penale
    Statele părţi au în vedere posibilitatea de a-şi transfera reciproc procedurile referitoare la urmărirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie în cazurile în care acest transfer este considerat necesar în interesul unei bune administrări a justiţiei şi, în special, când cauza priveşte mai multe jurisdicţii, în vederea centralizarii urmăririlor.

    Articolul 22

    Stabilirea antecedentelor judiciare
    Fiecare stat parte poate adopta măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru a tine seama, în condiţiile şi în scopurile pe care le considera corespunzătoare, de orice condamnare al carei autor prezumat al unei infracţiuni ar fi făcut anterior obiectul într-un alt stat, în scopul folosirii acestei informaţii în cadrul unei proceduri penale referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.

    Articolul 23

    Incriminarea împiedicării bunei funcţionari a justiţiei
    Fiecare stat parte adopta măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune când actele au fost săvârşite cu intenţie:
    a) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţări sau la intimidare ori de a promite, a oferi sau a acorda un avantaj necuvenit pentru obţinerea unei mărturii mincinoase ori a împiedica o mărturie sau prezentarea de elemente de proba într-o procedură referitoare la săvârşirea de infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie;
    b) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţări sau intimidare pentru a împiedica un agent al justiţiei ori un agent al serviciilor de descoperire şi de reprimare de a-şi exercită îndatoririle funcţiei lui la săvârşirea de infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie. Nici o prevedere a prezentului alineat nu aduce atingere dreptului statelor părţi de a dispune de o legislaţie destinată sa protejeze alte categorii de agenţi publici.

    Articolul 24

    Protecţia martorilor
    1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie eficace împotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor care, în cadrul procedurii penale, depun mărturie privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie şi, în caz de nevoie, a părinţilor lor şi a altor persoane apropiate.
    2. Măsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fără prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv dreptul la o procedură normală, în:
    a) stabilirea, pentru protecţia fizica a acestor persoane, a unor proceduri privind îndeosebi, după nevoie şi în măsura posibilităţilor, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, în caz de nevoie, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se afla sa nu fie dezvăluite sau ca dezvaluirea lor să fie limitată;
    b) prevederea unor reguli de probaţiune care să permită martorilor să depună într-un mod care să le garanteze securitatea, în special să fie autorizaţi să depună mărturie recurgand la tehnici de comunicare cum sunt legăturile video sau alte mijloace adecvate.
    3. Statele părţi au în vedere sa încheie aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol.
    4. Dispoziţiile prezentului articol se aplică de asemenea victimelor, când acestea sunt martori.

    Articolul 25

    Acordarea de asistenţa şi protecţie victimelor
    1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a da asistenţa şi a acorda protecţie victimelor infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, îndeosebi în caz de ameninţare cu represalii sau de intimidare.
    2. Fiecare stat parte stabileşte proceduri corespunzătoare pentru a permite victimelor unor infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie să obţină reparaţii.
    3. Fiecare stat parte, sub rezerva dreptului sau intern, face în asa fel încât opiniile şi preocuparile victimelor să fie prezentate şi să fie luate în considerare în stadiile corespunzătoare ale procedurii penale începute împotriva autorilor unor infracţiuni, într-un mod care să nu aducă prejudicii drepturilor apărării.

    Articolul 26

    Măsuri destinate sa întărească cooperarea cu serviciile de investigaţii şi de reprimare
    1. Fiecare stat parte ia măsuri corespunzătoare pentru a incuraja persoanele care participa sau au participat la grupuri infractionale organizate:
    a) sa furnizeze informaţii utile autorităţilor competente în scopurile anchetei şi culegerii de probe asupra unor chestiuni cum sunt:
    (i) identitatea, natura, alcătuirea, structura sau activităţile grupurilor infractionale organizate ori locul unde se afla ele;
    (îi) legăturile, inclusiv la nivel internaţional, cu alte grupuri infractionale organizate;
    (iii) infracţiunile pe care grupurile infractionale organizate le-au săvârşit sau ar putea să le săvârşească;
    b) sa acorde un ajutor efectiv şi concret autorităţilor competente, care ar putea contribui la privarea grupurilor infractionale organizate de resursele lor sau de produsul infracţiunii.
    2. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadă posibilitatea, în cazurile corespunzătoare, micsorarii pedepsei de care este pasibil un invinuit care cooperează într-un mod substanţial la ancheta sau la urmăririle referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.
    3. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadă posibilitatea, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, acordării de imunitate de urmărire unei persoane care cooperează în mod substanţial la ancheta sau la urmăriri referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.
    4. Protecţia persoanelor este asigurata conform prevederilor art. 24 al prezentei convenţii.
    5. Când o persoană la care se referă paragraful 1 al prezentului articol şi care se afla într-un stat parte poate contribui la cooperarea substantiala cu autorităţile competente ale unui alt stat parte, statele părţi respective pot avea în vedere încheierea unor acorduri sau aranjamente, conform dreptului lor intern, privind o eventuala acordare de către celălalt stat parte a tratamentului prevăzut la paragrafele 2 şi 3 ale prezentului articol.

    Articolul 27

    Cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare
    1. Statele părţi cooperează strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea intaririi eficacitatii descoperirii şi reprimării infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie. În special, fiecare stat parte adopta măsuri eficiente pentru:
    a) întărirea sau, dacă este necesar, stabilirea de cai de comunicaţie între autorităţile sale, organismele şi serviciile competente pentru a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, inclusiv, dacă statele părţi respective socotesc potrivit, legăturile cu alte activităţi infractionale;
    b) cooperarea cu alte state părţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele următoare:
    (i) identitatea şi activităţile persoanelor banuite de implicare în aceste infracţiuni, locul unde se afla ele sau locul unde se afla alte persoane în cauza;
    (îi) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din săvârşirea de infracţiuni;
    (iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite în săvârşirea acestor infracţiuni;
    c) transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantităţilor de substanţe necesare în scopurile analizei sau anchetei;
    d) facilitarea unei coordonari eficiente între autorităţile, organismele şi serviciile competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele părţi respective, detasarea de agenţi de legătură;
    e) schimbul de informaţii cu alte state părţi privind mijloacele şi procedeele specifice folosite de grupurile infractionale organizate, inclusiv, dacă este cazul, în legătură cu itinerarele şi mijloacele de transport, precum şi asupra folosirii de identităţi false, de documente modificate sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activităţilor lor;
    f) schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi a altora luate, după cum se decide, pentru a descoperi cat mai repede infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
    2. În scopul aplicării prezentei convenţii, statele părţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care să prevadă o cooperare directa între serviciile lor de investigaţii şi de reprimare şi, când exista deja astfel de acorduri sau aranjamente, să le modifice. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente între statele părţi respective, acestea din urma se pot baza pe prezenta convenţie pentru stabilirea unei cooperări în materie de descoperire şi de reprimare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie. De fiecare data când este cazul, statele părţi utilizează pe deplin acordurile sau aranjamentele, inclusiv organizaţiile internaţionale sau regionale, pentru a întări cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare.
    3. Statele părţi se straduiesc sa coopereze, în măsura mijloacelor lor, pentru a face faţa criminalitatii transnationale organizate comise cu mijloace moderne.

    Articolul 28

    Culegere, schimb şi analiza de informaţii asupra criminalitatii organizate
    1. Fiecare stat parte are în vedere sa analizeze, prin consultare cu cercurile ştiinţifice şi universitare, tendintele criminalitatii organizate pe teritoriul sau, circumstanţele în care operează, precum şi grupurile profesionale şi tehnicile implicate.
    2. Statele părţi au în vedere sa dezvolte capacitatile lor de analiza a activităţilor infractionale organizate şi a le asocia între ele şi prin intermediul organismelor internaţionale şi regionale. În acest scop, definiţii, norme şi metode comune ar trebui să fie elaborate şi aplicate după cum se cuvine.
    3. Fiecare stat parte are în vedere să aplice politicile sale şi măsurile concrete luate pentru combaterea criminalitatii organizate şi sa evalueze punerea lor în aplicare şi eficienta lor.

    Articolul 29

    Formare şi asistenţa tehnica
    1. Fiecare stat parte stabileşte, dezvolta sau imbunatateste, în măsura necesităţilor, programele de formare specifice pentru personalul serviciilor sale de investigaţii şi de reprimare, inclusiv pentru procurori, judecătorii de instrucţie şi agenţii de vama, precum şi pentru alte categorii de personal însărcinate sa prevină, sa descopere şi sa reprime infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie. Aceste programe pot sa prevadă detaşări şi schimburi de personal. Ele se referă îndeosebi, în măsura în care dreptul intern permite, la punctele următoare:
    a) metode folosite pentru a preveni, a descoperi şi a combate infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie;
    b) itinerarele urmate şi tehnicile folosite de persoanele suspectate de implicare în infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, inclusiv în statele de tranzit, şi măsurile de lupta adecvate;
    c) supravegherea circulaţiei produselor de contrabanda;
    d) descoperirea şi supravegherea circulaţiei produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau altor instrumente şi metode de transfer, de disimulare sau de deghizare a acestui produs, a acestor bunuri materiale sau a altor instrumente, precum şi metodele de lupta împotriva spalarii banilor şi împotriva infracţiunilor financiare;
    e) strângerea elementelor de proba;
    f) tehnici de control în zonele şi porturile libere;
    g) materiale şi tehnici moderne de descoperire şi de reprimare, inclusiv supravegherea electronică, livrările supravegheate şi operaţiunile de infiltrare;
    h) metode utilizate pentru combaterea criminalitatii transnationale organizate săvârşite cu ajutorul calculatoarelor, reţelelor de telecomunicaţii sau al altor tehnici moderne; şi
    i) metode folosite pentru protecţia victimelor şi martorilor.
    2. Statele părţi cooperează pentru planificarea şi executarea programelor de cercetare şi de formare concepute pentru schimbul de cunoştinţe specializate în domeniile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol şi, în acest scop, organizează, dacă este cazul, conferinţe şi seminarii regionale şi internaţionale pentru a favoriza cooperarea şi stimularea schimburilor de opinii asupra problemelor comune, inclusiv problemele şi necesităţile speciale ale statelor de tranzit.
    3. Statele părţi încurajează activităţile de formare şi de asistenţa tehnica de natura sa faciliteze extrădarea şi asistenţa judiciară. Aceste activităţi de formare şi de asistenţa tehnica pot include o formare lingvistica, detaşări şi schimburi între personalul autorităţilor centrale sau al organismelor având responsabilităţi în domeniile respective.
    4. În cazul când exista acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în vigoare, statele părţi intaresc, în măsura în care este necesar, măsurile luate pentru optimizarea activităţilor operationale şi de formare în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale şi în cadrul altor acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în materie.

    Articolul 30

    Alte măsuri: aplicarea Convenţiei pentru dezvoltarea economică şi asistenţa tehnica
    1. Statele părţi iau măsuri de natura să asigure cea mai buna aplicare posibila a prezentei convenţii prin cooperarea internationala, ţinând seama de efectele negative ale criminalitatii organizate asupra societăţii în general şi asupra dezvoltării durabile în special.
    2. Statele părţi fac eforturi concrete, în măsura posibilităţilor şi în coordonare unele cu altele, precum şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale:
    a) pentru dezvoltarea cooperării lor la diferite niveluri cu ţările în curs de dezvoltare, în vederea intaririi capacităţii acestora în prevenirea şi combaterea criminalitatii transnationale organizate;
    b) pentru creşterea asistenţei financiare şi materiale acordate ţărilor în curs de dezvoltare, în scopul sprijinirii eforturilor pe care acestea le fac pentru a lupta eficient împotriva criminalitatii transnationale organizate şi pentru a le ajuta să aplice cu succes prezenta convenţie;
    c) pentru a acorda asistenţa tehnica ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor cu economie în tranzitie, cu scopul de a le ajuta sa răspundă necesităţilor în vederea aplicării prezentei convenţii. În acest sens, statele părţi se straduiesc să depună voluntar contribuţii adecvate şi regulate într-un cont stabilit în acest scop în cadrul unui mecanism de finanţare a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Statele părţi pot, de asemenea, să aibă în vedere în special, conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor prezentei convenţii, să depună în contul sus-menţionat o cota-parte din fondurile sau din valoarea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii;
    d) pentru a incuraja şi a convinge alte state şi instituţii financiare, după caz, să se asocieze eforturilor făcute conform prezentului articol, mai ales oferind ţărilor în curs de dezvoltare mai multe programe de formare şi material modern în scopul de a le ajuta sa atinga obiectivele prezentei convenţii.
    3. În măsura posibilităţilor, aceste măsuri sunt luate fără prejudicierea angajamentelor existente în materie de asistenţa străină sau a altor aranjamente de cooperare financiară la nivel bilateral, regional sau internaţional.
    4. Statele părţi pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale privind asistenţa materială şi logistica, ţinând seama de aranjamentele financiare necesare pentru a asigura eficienta mijloacelor de cooperare internationala prevăzute de prezenta convenţie şi pentru a preveni, a descoperi şi a combate criminalitatea transnationala organizată.

    Articolul 31

    Preventia
    1. Statele părţi se straduiesc sa elaboreze şi sa evalueze proiectele naţionale, precum şi sa pună în practica şi sa promoveze cele mai bune practici şi politici pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate.
    2. Conform principiilor fundamentale ale dreptului lor intern, statele părţi se straduiesc sa reducă, prin măsuri legislative, administrative sau alte măsuri potrivite, posibilităţile actuale sau viitoare ale grupurilor infractionale organizate de a participa la activitatea pieţei ilicite utilizând produsul infracţiunii. Aceste măsuri ar trebui să fie axate pe:
    a) întărirea cooperării între serviciile de investigaţii şi de reprimare sau între procurori şi entitatile private interesate, mai ales în industrie;
    b) promovarea elaborării de norme şi proceduri care să apere integritatea entitatilor publice şi entitatilor private interesate, precum şi a codurilor de deontologie pentru profesiunile respective, îndeosebi cele de jurist, notar, consilier fiscal şi contabil;
    c) prevenirea folosirii improprii de către grupurile infractionale organizate a procedurilor de cerere de oferta organizate de autorităţile publice, precum şi subvenţiile şi licentele acordate de autorităţile publice pentru o activitate comercială;
    d) prevenirea folosirii improprii de către grupurile infractionale organizate a persoanelor juridice; aceste măsuri ar putea include:
    (i) stabilirea de registre publice ale persoanelor juridice şi fizice implicate în înfiinţarea, gestionarea şi finanţarea persoanelor juridice;
    (îi) posibilitatea de a decadea din dreptul de a conduce persoane juridice pe teritoriul lor, pe o perioadă rezonabila, persoanelor recunoscute ca vinovate de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, prin decizii judiciare sau prin orice mijloace adecvate;
    (iii) stabilirea de registre naţionale ale persoanelor decăzute din dreptul de a conduce persoane juridice; şi
    (iv) schimbul de informaţii conţinute în registrele menţionate la pct. (i) şi (iii) ale prezentului alineat cu autorităţile competente ale altor state părţi.
    3. Statele părţi se straduiesc sa promoveze reintegrarea în societate a persoanelor recunoscute ca vinovate de infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
    4. Statele părţi se straduiesc sa evalueze periodic instrumentele juridice şi practicile administrative pertinente pentru a determina dacă ele conţin lacune permitand grupurilor infractionale organizate să le folosească într-un mod necorespunzător.
    5. Statele părţi se straduiesc sa sensibilizeze mai mult publicul asupra existenţei, cauzelor şi gravitatii criminalitatii transnationale organizate şi a ameninţării pe care o reprezintă. Ele pot sa o facă, după cum se cuvine, prin intermediul mass-media şi adoptând măsuri destinate sa promoveze participarea publicului la activităţile de prevenire şi de combatere.
    6. Fiecare stat parte comunică secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite numele şi adresa autorităţii sau autorităţilor susceptibile de a ajuta alte state părţi sa ia măsuri de prevenire a criminalitatii transnationale organizate.
    7. Statele părţi colaborează, după caz, între ele şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale competente în vederea promovării şi luării măsurilor prevăzute în prezentul articol. Cu acest titlu, ele participa la proiecte internaţionale pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate, de exemplu actionand asupra factorilor care marginalizeaza grupurile sociale, vulnerabile la acţiunea acestei criminalitati.

    Articolul 32

    Conferinţa părţilor la convenţie
    1. O conferinţa a statelor părţi la convenţie se instituie pentru îmbunătăţirea capacităţii statelor părţi de a combate criminalitatea transnationala organizată şi pentru a promova şi examina aplicarea prezentei convenţii.
    2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca Conferinţa părţilor cel mai târziu după un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Conferinţa părţilor va adopta un regulament interior şi reguli care să reglementeze activităţile descrise la paragrafele 3 şi 4 ale prezentului articol (inclusiv regulile cu privire la finanţarea cheltuielilor pentru aceste activităţi).
    3. Conferinţa părţilor stabileşte mecanismele în vederea realizării obiectivelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol, astfel:
    a) facilitează activităţile desfăşurate de statele părţi în aplicarea art. 29, 30 şi 31 ale prezentei convenţii, inclusiv prin încurajarea mobilizării contribuţiilor voluntare;
    b) facilitează schimbul de informaţii între statele părţi asupra caracteristicilor şi tendinţelor criminalitatii transnationale organizate şi a practicilor eficiente pentru a le combate;
    c) cooperează cu organizaţiile regionale şi internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale competente;
    d) examinează la intervale regulate aplicarea prezentei convenţii;
    e) formulează recomandări în vederea îmbunătăţirii prezentei convenţii şi a aplicării sale.
    4. În scopul realizării lit. d) şi e) ale paragrafului 3 din prezentul articol, Conferinţa părţilor se informează asupra măsurilor adoptate şi dificultăţilor intampinate de către statele părţi pentru aplicarea prezentei convenţii, folosind informaţiile pe care acestea le comunică, precum şi mecanismele complementare de examinare pe care ea le poate stabili.
    5. Fiecare stat parte comunică Conferintei părţilor, după cum aceasta o cere, informaţii asupra programelor, planurilor şi practicii lor, cat şi asupra măsurilor legislative şi administrative privind aplicarea prezentei convenţii.

    Articolul 33

    Secretariat
    1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asigura serviciile de secretariat necesare Conferintei părţilor la convenţie.
    2. Secretariatul:
    a) ajuta Conferinţa părţilor să îşi realizeze activităţile descrise la art. 32 din prezenta convenţie, ia măsuri şi oferă serviciile necesare pentru sesiunile Conferintei părţilor;
    b) ajuta statele părţi, la cererea lor, sa comunice informaţii Conferintei părţilor conform prevederilor paragrafului 5 al art. 32 al prezentei convenţii; şi
    c) asigura coordonarea necesară cu secretariatul organizaţiilor regionale şi internaţionale competente.

    Articolul 34

    Aplicarea convenţiei
    1. Fiecare stat parte ia măsurile necesare, inclusiv legislative şi administrative, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, pentru a asigura executarea obligaţiilor sale în baza prezentei convenţii.
    2. Infracţiunile prevăzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie sunt stabilite în dreptul intern de fiecare stat parte, independent de natura lor transnationala sau de implicarea unui grup infractional organizat, cum sunt enumerate la paragraful 1 al art. 3 din prezenta convenţie, în afară de măsura în care, conform art. 5 al prezentei convenţii, s-ar cere implicarea unui grup infractional organizat.
    3. Fiecare stat parte poate să adopte măsuri mai stricte sau mai severe decât cele care sunt prevăzute în prezenta convenţie în scopul prevenirii şi combaterii criminalitatii transnationale organizate.

    Articolul 35

    Reglementarea diferendelor
    1. Statele părţi se straduiesc să soluţioneze diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii pe cale de negociere.
    2. Orice diferend între doua sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-o perioadă rezonabila este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre statele părţi. Dacă în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj statele părţi nu se pot înţelege asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, adresand o cerere conform Statutului Curţii.
    3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii sau aderării la aceasta, sa declare că nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu sunt legate de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol faţă de oricare stat parte care a formulat o asemenea rezerva.
    4. Orice stat parte care a formulat o rezervă în baza paragrafului 3 al prezentului articol o poate retrage în orice moment adresand o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

    Articolul 36

    Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
    1. Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor din 12 până la 15 decembrie 2000 la Palermo (Italia) şi, în continuare, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, până la 12 decembrie 2002.
    2. Prezenta convenţie este de asemenea deschisă spre semnare organizaţiilor regionale de integrare economică, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei astfel de organizaţii sa fi semnat prezenta convenţie conform paragrafului 1 al prezentului articol.
    3. Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regionala de integrare economică poate depune instrumentele sale de ratificare, de acceptare sau de aprobare dacă cel puţin unul dintre statele sale membre a făcut aceasta. În acest instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, aceasta organizaţie declara sfera competentei sale privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informează, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta a sferei sale de competenţa.
    4. Prezenta convenţie este deschisă aderării oricărui stat sau oricărei organizaţii regionale de integrare economică din care cel puţin un stat membru este parte la prezenta convenţie. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderării sale o organizaţie regionala de integrare economică îşi declara sfera de competenţa privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informează, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta privind sfera competentei sale.

    Articolul 37

    Relaţia cu protocoalele
    1. Prezenta convenţie poate fi completată prin unul sau mai multe protocoale.
    2. Pentru a deveni parte la un protocol, un stat sau o organizaţie regionala de integrare economică trebuie să fie, de asemenea, parte la prezenta convenţie.
    3. Un stat parte la prezenta convenţie nu este legat printr-un protocol dacă el nu devine parte la protocolul respectiv conform dispoziţiilor acestuia.
    4. Orice protocol la prezenta convenţie este interpretat împreună cu prezenta convenţie, ţinând seama de obiectul acestui protocol.

    Articolul 38

    Intrarea în vigoare
    1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi care urmează datei de depunere a celui de al patruzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. În scopul prezentului paragraf, nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regionala de integrare economică nu este considerat instrument care să se adauge instrumentelor deja depuse de statele membre ale acestei organizaţii.
    2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regionala de integrare economică care va ratifica, va accepta sau va aproba prezenta convenţie sau va adera la aceasta după depunerea celui de al patruzecilea instrument pertinent, prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii instrumentului pertinent de către acest stat sau aceasta organizaţie.

    Articolul 39

    Amendamente
    1. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, un stat parte poate propune un amendament al cărui text sa îl depună la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care comunică atunci propunerea de amendament statelor părţi şi Conferintei părţilor la convenţie în vederea examinării propunerii şi adoptării unei decizii. Conferinţa părţilor nu precupeteste nici un efort pentru a ajunge la un consens asupra tuturor amendamentelor. Dacă toate eforturile în acest sens au fost epuizate fără sa intervină un acord, va trebui, în ultima instanţa, pentru ca amendamentul să fie adoptat, un vot cu o majoritate de două treimi a statelor părţi prezente la Conferinţa părţilor care să exprime votul lor.
    2. Organizaţiile regionale de integrare economică dispun, pentru a exercita în baza prezentului articol dreptul lor de vot în domeniile care ţin de competenţa lor, de un număr de voturi egal cu numărul statelor membre părţi la prezenta convenţie. Ele nu îşi exercită dreptul de vot dacă statele lor membre îl exercita şi invers.
    3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol este supus ratificării, acceptării sau aprobării statelor părţi.
    4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare pentru un stat parte după 90 de zile de la data depunerii de către acest stat parte la Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a acestui amendament.
    5. Un amendament intră în vigoare cu forta obligatorie faţă de statele părţi care şi-au exprimat consimţământul de a fi legate de acesta. Celelalte state părţi rămân legate de dispoziţiile prezentei convenţii şi de orice amendamente anterioare pe care le-au ratificat, acceptat sau aprobat.

    Articolul 40

    Denunţarea
    1. Un stat parte poate denunta prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată Secretariatului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O astfel de denunţare are efect după un an de la data primirii notificării de secretarul general.
    2. O organizaţie regionala de integrare economică încetează de a fi parte la prezenta convenţie atunci când toate celelalte state membre au denunţat-o.
    3. Denunţarea prezentei convenţii conform paragrafului 1 al prezentului articol atrage denunţarea oricărui protocol referitor la aceasta.

    Articolul 41

    Depozitarul şi limbile folosite
    1. Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentei convenţii.
    2. Originalul prezentei convenţii, ale cărui texte în limbile engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    Drept care subsemnaţii plenipotentiari, împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.
    -------------