HOTĂRÂRE nr. 1 din 10 ianuarie 2018pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publicePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 11 ianuarie 2018
Notă ...
Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1070 din 4 noiembrie 2022 prevede:
Articolul II
(1) Prezenta hotărâre se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare.
(2) Procedurilor de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri li se aplică dispozițiile legale în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 235 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă condițiile generale și specifice, împreună cu modelul-cadru de acord contractual, pentru contractele de achiziție publică sau sectorială de lucrări care au ca obiect exclusiv execuția de lucrări și care sunt aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, inclusiv fonduri nerambursabile și/sau rambursabile, a căror valoare totală estimată, conform prevederilor legale, este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1.
Articolul 2
Se aprobă condițiile generale și specifice, împreună cu modelul-cadru de acord contractual, pentru contractele de achiziție publică sau sectorială de lucrări care au ca obiect atât proiectarea, cât și execuția de lucrări și care sunt aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, inclusiv fonduri nerambursabile și/sau rambursabile, a căror valoare totală estimată, conform prevederilor legale, este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 3
(1) Prezenta hotărâre se aplică în cazul contractelor prevăzute la art. 1 și 2 care sunt aferente procedurilor de achiziție publică sau sectorială inițiate după data intrării sale în vigoare.(2) Contractele prevăzute la art. 1 și 2, aferente unor proceduri de achiziție publică sau sectorială inițiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se supun dispozițiilor legale în vigoare la data inițierii procedurilor în cauză, în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea respectivelor contracte.(3) Prezenta hotărâre nu se aplică în cazul contractelor din cadrul proiectelor finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală și aprobate înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(4) Autoritățile/Entitățile contractante pot utiliza condițiile generale și specifice, împreună cu modelul-cadru de acord contractual, prevăzute la art. 1 sau 2, pentru contractele de achiziție publică sau sectorială de lucrări a căror valoare totală estimată, conform prevederilor legale, este mai mică decât pragul valoric prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Prezentele prevederi, inclusiv cele din anexele nr. 1 și 2, se aplică cu respectarea întocmai a Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a legislației în vigoare incidente, inclusiv în domeniul disciplinei și calității în construcții, care sunt prioritare.
Articolul 5
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,
administrației publice și fondurilor europene,
Paul Stănescu
Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Marius Nica
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul transporturilor,
Felix Stroe
Ministrul apelor și pădurilor,
Adriana-Doina Pană
p. Ministrul finanțelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
București, 10 ianuarie 2018.
Nr. 1.
Anexa nr. 1
CONDIȚII
generale și specifice și acordul contractual pentru contractele de execuție de lucrări
Anexa nr. 2
CONDIȚII
generale și specifice și acordul contractual pentru contractele
de proiectare și execuție de lucrări