ORDIN nr. 5.453 din 31 august 2020privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2021
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 septembrie 2020
    Având în vedere:– prevederile art. 77 alin. (5) și ale art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor),– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,
    ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se aprobă Calendarul examenului național de bacalaureat - 2021, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2
    (1) Examenul național de bacalaureat - 2021 se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, și cu prevederile prezentului ordin.(2) Comisiile de bacalaureat își desfășoară activitatea în conformitate cu atribuțiile membrilor comisiilor de bacalaureat, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010, cu modificările ulterioare, și cu prevederile prezentului ordin.(3) Lista disciplinelor la care candidații susțin examenul de bacalaureat în sesiunile anului 2021 este cea aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor și a programelor pentru examenul de bacalaureat - 2011.(4) Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale se asigură susținerea probelor de examen adaptate în conformitate cu prevederile procedurii privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficiențe de auz/tulburare de spectru autist/tulburări specifice de învățare care susțin examenele naționale, evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de bacalaureat, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării și ale art. 27 din Metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învățare, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.124/2017.


    Articolul 3
    (1) Programa de examen pentru proba C de evaluare a competențelor lingvistice în limba chineză, valabilă în sesiunile examenului de bacalaureat național - 2021, este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale, interimar, nr. 4.950/2019 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2020, cu modificările și completările ulterioare.(2) Programele de bacalaureat pentru disciplinele limba și literatura italiană maternă și matematică, valabile în sesiunile examenului național de bacalaureat din anul 2021, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015, cu modificările și completările ulterioare.(3) Programele de bacalaureat pentru evaluarea competențelor digitale, pentru limba și literatura română și pentru limba și literatura slovacă maternă, valabile în sesiunile examenului național de bacalaureat din anul 2021, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2014.(4) Programele de bacalaureat pentru disciplinele fizică, logică, argumentare și comunicare, economie, valabile în sesiunile anului 2021, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2013.(5) Programa de bacalaureat pentru disciplina chimie, valabilă în sesiunile anului 2021, este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.070/2016 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2017.(6) Programele pentru disciplinele examenului de bacalaureat, altele decât cele menționate la alin. (1)-(5), valabile în sesiunile anului 2021, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.800/2010.


    Articolul 4

    Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale se fac în conformitate cu metodologiile de recunoaștere și echivalare și cu lista examenelor aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, cu modificările ulterioare.


    Articolul 5

    Probele specifice susținute de elevii claselor a XII-a din secțiile speciale de învățământ din România, care funcționează în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la colaborarea în domeniul școlar se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a examenului în vederea obținerii Diplomei de acces general în învățământul superior german și a Diplomei de bacalaureat de către absolvenții secțiilor/școlilor speciale germane din România, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.262/2009.


    Articolul 6
    (1) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București va aronda elevii din clasele terminale cu specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu la o unitate de învățământ liceal de stat/particular din localitate/ județ/sector/municipiul București în care funcționează specializări/calificări acreditate identice cu cele ale elevilor arondați.(2) În cazul în care, la nivelul unui județ există unități de învățământ liceal în care funcționează clase cu specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu și, la nivelul județului respectiv, nu există nicio altă unitate de învățământ liceal de stat/particular care să aibă specializări/calificări identice acreditate, elevii din clasele autorizate să funcționeze provizoriu vor fi arondați de către inspectoratul școlar, cu acordul Comisiei Naționale de Bacalaureat, la unități de învățământ liceal din alte județe care au acreditate specializările/calificările respective.(3) Pentru a permite candidaților arondați să susțină probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale în unitățile de învățământ ai căror elevi sunt, în cadrul comisiei de bacalaureat pentru evaluarea competențelor lingvistice și digitale de la nivelul unității de învățământ în care sunt arondați elevii de la specializările/calificările autorizate provizoriu se va constitui o subcomisie care își va desfășura activitatea în unitatea de învățământ de unde provin acești elevi, în care vor fi incluși obligatoriu profesori examinatori din această unitate.(4) Candidații care au finalizat specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu vor susține probele scrise în centrele de examen la care sunt arondate unitățile de învățământ de proveniență ale acestora sau chiar la unitățile de învățământ de proveniență dacă acestea au fost desemnate centre de examen, fiind repartizați în săli separate de ceilalți candidați din centru. La nivelul fiecărui centru de examen în care susțin probe scrise candidații care au finalizat specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu se constituie câte o subcomisie care va fi inclusă în decizia centrului de examen la care acești candidați sunt arondați.


    Articolul 7
    (1) Comisiile de bacalaureat județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București asigură dotarea cu camere de supraveghere video și audio funcționale a sălilor în care se desfășoară activități specifice examenului de bacalaureat: susținerea probelor, descărcarea și multiplicarea subiectelor, predarea și preluarea lucrărilor scrise, amestecarea, numerotarea și introducerea în plicuri a lucrărilor, evaluarea acestora, depozitarea bagajelor.(2) Până la începerea probelor de examen, comisiile de bacalaureat județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București iau/ia toate măsurile, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pentru asigurarea dotării tuturor sălilor de examen cu camere funcționale de supraveghere video și audio.(3) Activitatea de monitorizare a desfășurării examenului de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfășura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Națională de Bacalaureat.(4) În vederea asigurării desfășurării corecte a examenului de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen și comisiile de bacalaureat județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen menționate la alin. (1), din centrul respectiv.(5) Dacă în urma verificărilor menționate la alin. (4) se constată existența unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor privitoare la organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaților din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunță comisia de bacalaureat județeană/Comisia de bacalaureat a municipiului București, care propune eventualele măsuri de sancționare și informează Comisia Națională de Bacalaureat.


    Articolul 8
    (1) Președinții comisiilor de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare sunt cadre didactice din învățământul preuniversitar. Comisia Națională de Bacalaureat elaborează procedura de selecție și numire a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în calitate de președinți ai comisiilor de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare.(2) Președintele comisiei regionale/județene/a municipiului București de contestații este numit de către comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București.(3) Comisia Națională de Bacalaureat poate elabora și alte instrucțiuni/proceduri în vederea bunei organizări și desfășurări a examenului de bacalaureat - 2021.


    Articolul 9
    (1) Comisiile de bacalaureat județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București răspund(e) pentru buna organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat.(2) Comisiile de bacalaureat județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București stabilesc/stabilește componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți în ședință publică la care sunt invitați în scris, în mod obligatoriu, reprezentanți ai consiliului județean/al municipiului București al elevilor, ai asociațiilor reprezentative ale elevilor, ai organizațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor afiliate la federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ai presei scrise și audiovizuale.(3) Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor, în conformitate cu prevederile alin. (2).(4) Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul cadrelor didactice care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale.(5) Nu vor fi nominalizate în comisiile de bacalaureat persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, care au săvârșit abateri, respectiv au fost sancționate.


    Articolul 10

    Comisia Națională de Bacalaureat stabilește prin procedură specifică modalitatea de evaluare a lucrărilor, de soluționare a contestațiilor și de transmitere a lucrărilor, modelul tipizatului de examen, modalitatea de secretizare și securizare a lucrărilor scrise și consemnarea în documentele de examen a rezultatelor obținute de candidați la examenul de bacalaureat.


    Articolul 11
    (1) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.(3) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.(4) Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.(5) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.(6) Candidații care încalcă regulile menționate la alin. (3)-(5) sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.(7) Încălcarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen“, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.(8) Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.(9) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice care vizează organizarea și desfășurarea corectă a examenului de bacalaureat și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.(10) După parcurgerea etapelor menționate la alin. (9), candidații vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că au luat cunoștință de faptul că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) are drept consecință măsurile menționate la alin. (6) și (7).


    Articolul 12
    (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.(2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare și se procedează astfel:
    a) președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
    b) după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori;
    c) președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note - valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează.
    (3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). În situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1)-(3), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.


    Articolul 13
    (1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.(2) Comisia Națională de Bacalaureat va transmite Comisiei de bacalaureat județene/Comisiei de bacalaureat a municipiului București modelul cererii-tip pentru depunerea contestației care include și declarația-tip menționată la alin. (1).


    Articolul 14
    (1) Comunicarea rezultatelor obținute la examenul național de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.(2) Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit“/„respins“/„neprezentat“/„eliminat din examen“, după caz.(3) În baza prevederilor art. 15 alin. (20) din Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010, cu modificările ulterioare, și ale Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen afișează/postează, utilizând codurile individuale ale candidaților care au depus contestații, notele obținute în urma rezolvării contestațiilor, la loc vizibil, la avizier și pe website-ul unității de învățământ.(4) Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestații, ale candidaților anonimizați și o afișează, conform calendarului, cu semnătura președintelui și a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unității de învățământ și pe website-ul acesteia.(5) Rezultatele examenului național de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării și a inspectoratelor școlare.


    Articolul 15

    Completarea și eliberarea actelor de studii se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 16

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abrogă.


    Articolul 17

    Direcția generală învățământ Preuniversitar, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul - Direcția minorități, Direcția generală economică, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 18

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul educației și cercetării,
    Cristina Monica Anisie

    București, 31 august 2020.
    Nr. 5.453.

    ANEXĂ

    CALENDARUL
    examenului național de bacalaureat - 2021

    Sesiunea iunie-iulie 2021
    31 mai-4 iunie 2021Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
    4 iunie 2021Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
    14-16 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
    16-17 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
    18-23 iunie 2021Evaluarea competențelor digitale - proba D
    23-25 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
    28 iunie 2021Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
    29 iunie 2021Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
    30 iunie 2021Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
    1 iulie 2021Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
    5 iulie 2021Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
    6-9 iulie 2021Rezolvarea contestațiilor
    9 iulie 2021Afișarea rezultatelor finale

    Sesiunea august-septembrie 2021
    19-26 iulie 2021Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
    16 august 2021Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
    17 august 2021Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
    18 august 2021Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
    19 august 2021Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
    23-24 august 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
    25 august 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
    26-27 august 2021Evaluarea competențelor digitale - proba D
    30-31 august 2021Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
    31 august 2021Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00-18,00)
    1-3 septembrie 2021Rezolvarea contestațiilor
    3 septembrie 2021Afișarea rezultatelor finale

    NOTĂ:
    La solicitarea comisiilor de bacalaureat județene/comisiei de bacalaureat a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba, în situații excepționale, prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice sau digitale, de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor.

    ----