ORDONANȚA nr. 81 din 24 august 2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 30 august 2000
    (la 24-06-2003, Titlul ordonanței a fost modificat de pct. 1 al art. 1 din LEGEA nr. 167 din 22 aprilie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 25 aprilie 2003. )
    (la 21-07-2013, Titlul ordonanței a fost modificat de de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013. )
    (la 20-05-2018, Titlul ordonanței a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 1 lit. F pct. 5 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
    Guvernul României adopta prezenta ordonanța.

    Articolul 1
    (1) Prezenta ordonanță stabilește cadrul general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.(2) Cerințele specifice privind organizarea și funcționarea sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, precum și metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1 și se actualizează ori de câte ori este nevoie.(3) În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) vehicul - orice autovehicul care nu circulă pe șine sau remorca sa;
    b) autovehicul - orice vehicul cu motor cu roți care se deplasează prin propriile mijloace;
    c) remorcă - orice vehicul cu roți și fără autopropulsie, conceput și fabricat pentru a fi tractat de un autovehicul;
    d) semiremorcă - orice remorcă concepută pentru a fi cuplată la un autovehicul astfel încât o parte a sa se sprijină pe autovehicul și o parte substanțială din masa ei și masa încărcăturii sale este susținută de acesta;
    e) vehicul cu două sau trei roți - orice vehicul cu motor pe două roți, cu sau fără ataș, și orice mototriciclu sau cvadriciclu;
    f) vehicul înmatriculat într-un stat membru - orice vehicul înmatriculat sau pus în circulație într-un stat membru al Uniunii Europene;
    g) vehicul de interes istoric - orice vehicul care este considerat ca atare de Regia Autonomă «Registrul Auto Român» și care îndeplinește toate condițiile următoare:(i) a fost fabricat sau înmatriculat pentru prima dată în urmă cu cel puțin 30 de ani;(ii) tipul său specific, astfel cum este definit în legislația Uniunii Europene sau în legislația națională relevantă, după caz, nu se mai află în fabricație;(iii) este bine întreținut și menținut în starea sa inițială și nu a suferit nicio modificare substanțială a caracteristicilor tehnice ale componentelor sale principale;
    h) deținător al certificatului de înmatriculare/înregistrare - persoana juridică sau fizică pe al cărei nume este înmatriculat/ înregistrat vehiculul;
    i) inspecție tehnică periodică - o inspecție concepută și efectuată pentru a garanta că un vehicul poate fi folosit în condiții de siguranță pe drumurile publice și că respectă caracteristicile de siguranță și de mediu obligatorii;
    j) omologare - procedura prin care autoritatea de omologare a unui stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un vehicul respectă dispozițiile administrative și cerințele tehnice relevante din legislația aplicabilă a Uniunii Europene și/sau legislația națională aplicabilă, după caz;
    k) deficiențe - defecțiuni tehnice și alte neconformități constatate în timpul unei inspecții tehnice periodice;
    l) certificat de inspecție tehnică periodică - un raport al inspecției tehnice periodice eliberat de autoritatea competentă sau de o stație de inspecție tehnică periodică, care conține rezultatul inspecției tehnice periodice;
    m) inspector tehnic - o persoană atestată de un stat membru sau de autoritatea competentă a acestuia să efectueze inspecții tehnice periodice într-o stație de inspecție tehnică periodică sau, după caz, în numele unei autorități competente;
    n) autoritate competentă - o autoritate sau un organism public căruia un stat membru i-a acordat responsabilitatea administrării sistemului de inspecție tehnică periodică, inclusiv, dacă este cazul, a efectuării inspecțiilor tehnice periodice;
    o) stație de inspecție tehnică periodică - organism sau entitate publică ori privată, autorizată de un stat membru să efectueze inspecții tehnice periodice în respectivul stat membru;
    p) organism de supraveghere - organismul desemnat de un stat membru, responsabil de supravegherea stațiilor de inspecție tehnică periodică.
    q) laborator mobil - autovehicul dotat cu echipamentele necesare efectuării inspecției tehnice periodice la tractoare agricole sau forestiere și la mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări, care se poate deplasa la o locație convenită la cererea primăriei comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, după caz;
    (la 29-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )

    r) atestat tehnic - document emis de R.A.R. pentru mașinile și utilajele autopropulsate pentru lucrări care include date de identificare și caracteristici tehnice ale acestora.
    (la 29-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )

    (la 20-05-2018, Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )


    Articolul 2
    (1) Vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot fi menținute în circulație numai dacă se face dovada respectării cerințelor tehnice specifice stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2), prin efectuarea inspecțiilor tehnice periodice.
    (la 20-05-2018, Alineatul (1) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (2) Obligația efectuării inspecțiilor tehnice periodice, precum și a respectării periodicității acestora, în funcție de categoria de vehicul, revine deținătorului certificatului de înmatriculare/ înregistrare.
    (la 20-05-2018, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (3) Categoriile de vehicule supuse inspecției tehnice periodice și periodicitatea inspecției tehnice sunt următoarele:
    a) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afară locului conducătorului, mai mult de 8 locuri șezând - la 6 luni;
    (la 31-03-2012, Litera a) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de art. II din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )

    b) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, la 2 ani, respectiv la un an în cazul autovehiculelor care au o vechime de cel puțin 12 ani, cu excepția vehiculelor de interes istoric;
    (la 01-01-2018, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 2 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )

    c) Abrogată.
    (la 30-09-2005, Litera c) a alin. (3) al art. 2 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )

    d) autovehicule utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere - la 6 luni;
    (la 30-05-2015, Lit. d) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 59 din 26 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 31 martie 2015. )

    d^1) autovehicule utilizate pentru învățarea conducerii auto - la un an, cu excepția autovehiculelor utilizate pentru învățarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, pentru care periodicitatea este de 6 luni;
    (la 30-05-2015, Lit. d^1) a alin. (3) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 59 din 26 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 31 martie 2015. )

    d^2) autovehicule speciale ambulanță - la un an;
    (la 30-05-2015, Lit. d^2) a alin. (3) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 59 din 26 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 31 martie 2015. )

    e) autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
    f) remorci și semiremorci având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
    g) autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depășește 3.500 kg - la un an;
    (la 31-03-2012, Litera g) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )

    h) remorci și semiremorci având o masă totală maximă autorizată care nu depășește 3.500 kg - la 2 ani, cu următoarele excepții:– remorci și semiremorci agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este de un an;– remorci și semiremorci apicole, precum și rulotele, pentru care periodicitatea este de 3 ani;
    (la 21-07-2013, Lit. h) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )

    i) motociclete, mopede, autovehicule cu 3 roti și cvadricicluri - la 2 ani;
    (la 30-09-2005, Litera i) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )

    j) tractoare având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
    (la 30-09-2005, Litera j) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )

    k) tractoare având o masa totală maxima autorizata care nu depășește 3.500 kg - la 2 ani;
    (la 30-09-2005, Litera k) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )

    l) abrogată;
    (la 21-07-2013, Lit. l) a alin. (3) al art. 2 a fost abrogată de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )

    m) mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări, cu excepția celor prevăzute la art. 6^5 - la 2 ani.
    (la 21-07-2013, Lit. m) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (3^1) Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecții tehnice periodice la 3 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
    (la 01-01-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (4) Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere se supun primei inspecții tehnice periodice la un an, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
    (la 20-05-2018, Punctul 4) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (4^1) Autorulotele care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecții tehnice periodice la 4 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
    (la 21-07-2013, Alin. (4^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (4^2) Autovehiculele destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depășește 3.500 kg, se supun primei inspecții tehnice periodice la 2 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi, cu excepția autovehiculelor agreate pentru transportul mărfurilor periculoase pentru care termenul este de un an.
    (la 31-03-2012, Alin. (4^2) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (5) Inspecția tehnica periodică cuprinde, cumulativ, după caz, următoarele:
    a) inspecția tehnica privind siguranța rutieră;
    b) inspecția tehnica privind protecția mediului;
    c) inspecția tehnica privind încadrarea în categoria de folosința conform destinației.
    (6) Termenul pentru efectuarea primei inspecții tehnice periodice se socotește de la data primei înmatriculări sau a primei înregistrări în România, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente.
    (la 31-03-2012, Alin. (6) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (7) Inspecția tehnică periodică are în vedere domeniile și elementele inspectate, precum și metodele de control stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Alineatul (7) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (8) Inspecția tehnică periodică se efectuează cu ajutorul tehnicilor și echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părți ale vehiculului.
    (la 20-05-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (9) Pentru fiecare element inspectat, prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) se stabilește lista deficiențelor posibile și a gradului de gravitate asociat acestora.
    (la 20-05-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (10) Deficiențele prevăzute în lista menționată la alin. (9) se clasifică în una dintre următoarele categorii, în funcție de gradul lor de gravitate:
    a) deficiențe minore - deficiențele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, precum și alte neconformități minore;
    b) deficiențe majore - deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să îi pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante;
    c) deficiențe periculoase - deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.
    (la 20-05-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (11) Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe dintre cele prevăzute la alin. (10) este clasificat în categoria care corespunde deficienței mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere.
    (la 20-05-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )

    (la 24-06-2003, Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. 1 din LEGEA nr. 167 din 22 aprilie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 25 aprilie 2003. )


    Articolul 3

    În intervalul dintre două inspecții tehnice periodice, deținătorul certificatului de înmatriculare/înregistrare este răspunzător de menținerea vehiculului într-o stare tehnică corespunzătoare, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entități tehnice, piese de schimb și materiale de exploatare de origine sau omologate/certificate conform legislației în vigoare.
    (la 20-05-2018, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )


    Articolul 4
    (1) Inspecțiile tehnice periodice se efectuează de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», denumit în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin reprezentantele sale județene sau prin operatori economici autorizați și monitorizați de R.A.R.
    (la 31-03-2012, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )
    (2) Activitatea de inspecție tehnica periodică se poate realiza prin operatori economici autorizați, numai pe baza unui contract de franciza încheiat cu R.A.R. de către aceștia, în condițiile legii.(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, republicată, instituțiile publice care au dotarea tehnica necesară pentru desfășurarea activității de inspecție tehnica periodică pot fi autorizate și vor încheia contracte de franciza cu R.A.R.(3^1) Se desemnează R.A.R. ca autoritate competentă și organism de supraveghere, deținând în această calitate responsabilitatea administrării sistemului național de inspecții tehnice periodice.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (3^2) R.A.R. este desemnat drept punct de contact național responsabil de schimbul de informații cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu Comisia Europeană în ceea ce privește aplicarea Directivei 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (3^3) Ministerul Transporturilor transmite Comisiei Europene denumirea și datele de contact ale punctului național de contact și informează Comisia Europeană fără întârziere cu privire la orice fel de modificări ale acestora.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (4) In activitatea de inspecție tehnica periodică, autoritatea R.A.R. se concretizează prin folosirea mărcii înregistrate R.A.R. de către operatorii economici autorizați sau de către instituțiile publice autorizate, denumite în continuare persoane autorizate, cu asumarea în consecința a drepturilor și obligațiilor ce decurg din aceasta.(5) Persoanele autorizate, definite la alin. (4), care au încheiat cu R.A.R. contracte de franciza pentru inspecția tehnica periodică nu au dreptul să cesioneze activitatea de inspecție tehnica periodică.(6) Infrastructura și aparatura de inspecție utilizată în reprezentanțele R.A.R. și în stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate trebuie să respecte cerințele specifice activității de inspecție tehnică periodică stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2). Aparatura de inspecție respectă cerințele prevăzute de legislația în vigoare privind activitatea de metrologie.
    (la 20-05-2018, Alineatul (6) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (6^1) Prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt precizate obligațiile R.A.R. și ale persoanelor autorizate cu privire la întreținerea infrastructurii și a aparaturii de inspecție în conformitate cu specificațiile producătorilor.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7) Inspecțiile tehnice periodice sunt efectuate de către inspectori tehnici atestați de către R.A.R. Pentru atestare aceștia trebuie să îndeplinească cerințele de calificare profesională și competență stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Alineatul (7) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7^1) Inspectorii tehnici care au fost atestați de autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene sau care au fost angajați ca inspectori tehnici de o autoritate sau de o stație de inspecție tehnică periodică dintr-un stat membru al Uniunii Europene până la data de 20 mai 2018 sunt exceptați de la cerințele de competență stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7^2) Atestarea inițială și periodică a inspectorilor tehnici de către R.A.R. se acordă în baza unei examinări specifice.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7^3) R.A.R. eliberează inspectorilor tehnici atestați un certificat de atestare care conține informațiile stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7^4) R.A.R. asigură supravegherea activității persoanelor autorizate, precum și a inspectorilor tehnici și aplică măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe și a reglementărilor prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (8) R.A.R. îndeplinește următoarele atribuții:
    a) supraveghează stațiile de inspecție tehnică periodică prin:(i) verificarea îndeplinirii cerințelor referitoare la infrastructura și aparatura de inspecție;(ii) verificarea cerințelor obligatorii aplicabile în vederea autorizării;
    b) asigură verificarea calificării și experienței profesionale a inspectorilor tehnici prin:(i) atestarea inițială a acestora;(ii) atestarea periodică a acestora;(iii) formarea periodică a examinatorilor din cadrul R.A.R;
    c) asigură auditul, după cum urmează:(i) auditul inițial al stațiilor de inspecție tehnică periodică înainte de autorizare;(ii) auditarea periodică a stațiilor de inspecție tehnică periodică;(iii) realizarea unui audit special dacă se constată existența unor nereguli în cadrul stațiilor de inspecție tehnică periodică;
    d) monitorizează persoanele autorizate prin măsuri cum ar fi:(i) supravegherea tehnică a stațiilor de inspecție tehnică periodică, inclusiv prin mijloace informatice, prin analiza rezultatelor inspecțiilor tehnice periodice folosind metode statistice;(ii) controlul executării inspecțiilor tehnice periodice, inclusiv prin reverificări efectuate de R.A.R. în stațiile de inspecție tehnică periodică la vehiculele inspectate în cadrul acestor stații;(iii) controlul executării inspecțiilor tehnice periodice prin reverificare în reprezentanțele R.A.R. a vehiculelor inspectate în stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate;(iv) controlul tehnic în trafic;(v) verificări incognito, opțional cu utilizarea unui vehicul cu deficiențe cunoscute;(vi) controlul executării inspecțiilor tehnice periodice în urma contestațiilor;(vii) controlul executării inspecțiilor tehnice periodice în urma reclamațiilor;
    e) asigură validarea rezultatelor inspecțiilor tehnice periodice, în cazul în care este necesară aplicarea procedurii prevăzute la art. 6^3 alin. (1);
    f) asigură retragerea sau suspendarea autorizațiilor persoanelor autorizate și/sau a atestatelor inspectorilor tehnici, în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2):(i) în caz de nerespectare, de către persoanele autorizate sau de către inspectorii tehnici, a cerințelor importante de autorizare, respectiv atestare;(ii) în cazul depistării unor nereguli majore în activitate;(iii) în cazul unor rezultate negative repetate la audit;(iv) în cazul pierderii bunei reputații a persoanelor autorizate sau a inspectorilor tehnici în cauză.
    (la 20-05-2018, Alineatul (8) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (8^1) În calitate de organism de supraveghere, R.A.R. îndeplinește cerințele specifice din reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (8^2) R.A.R. pune la dispoziția publicului normele și procedurile privind organizarea, sarcinile și cerințele aplicabile personalului cu activități în cadrul organismului de supraveghere, inclusiv cerințele de independență, stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2), prin publicare pe siteul propriu.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (9) Persoanele autorizate să efectueze inspecții tehnice periodice trebuie să asigure posibilitatea conectării informatice la sistemul național de supraveghere informatică a inspecțiilor tehnice periodice, gestionat de R.A.R., și prin personalul implicat în activitatea de inspecții tehnice periodice trebuie să respecte cerințele de utilizare a programelor informatice furnizate de R.A.R.
    (la 22-12-2005, Alin. (9) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 373 din 13 decembrie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.146 din 19 decembrie 2005. )
    (10) Condițiile privind autorizarea operatorilor economici și a instituțiilor publice în vederea efectuării inspecțiilor tehnice periodice, monitorizarea acestora și atestarea personalului care efectuează inspecțiile tehnice periodice se stabilesc prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 31-03-2012, Alin. (10) al art. 4 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (la 20-05-2018, sintagma: reglementările prevăzute la art. 1 a fost înlocuită de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (11) Reprezentanțele R.A.R. sunt exceptate de la cerințele referitoare la autorizare și supraveghere.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (12) Prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) se stabilesc cerințele prin care se asigură obiectivitatea și nivelul înalt de calitate ale activității de inspecție tehnică periodică desfășurate de R.A.R. și persoanele autorizate.
    (la 20-05-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )

    (la 30-09-2005, Art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )


    Articolul 5
    (1) Inspecția tehnică periodică la vehiculele agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, la vehiculele destinate exclusiv transportului de butelii de gaze, la remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, la vehiculele istorice, la autovehiculele destinate competițiilor sportive, la vehiculele cu caracteristici speciale, la vehiculele înregistrate prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. m) care nu dețin atestat tehnic, la vehiculele radiate din evidență care au fost înmatriculate ori înregistrate anterior în România în vederea înmatriculării sau a înregistrării, precum și inspecția tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare ori a certificatului de înregistrare se efectuează numai de personalul R.A.R., în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 29-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )
    (1^1) Inspecția tehnică periodică la tractoare agricole sau forestiere și la mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări poate fi efectuată și cu laboratoare mobile din dotarea R.A.R. în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 29-07-2019, Articolul 5 a fost completat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )
    (1^2) Registrul Auto Român asigură echipamentele și resursele umane necesare respectării prevederilor alin. (1^1).
    (la 29-07-2019, Articolul 5 a fost completat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )
    (2) Ministerul Transporturilor poate stabili prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) și alte categorii de vehicule la care inspecția tehnică periodică se efectuează de către R.A.R. în reprezentanțele sale.
    (la 20-05-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (3) Abrogat.
    (la 30-09-2005, Alin. (3) al art. 5 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 40 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 1 august 2005. )

    (la 24-06-2003, Art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. 1 din LEGEA nr. 167 din 22 aprilie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 25 aprilie 2003. )


    Articolul 5^1
    (1) R.A.R. pune la dispoziția stațiilor de inspecție tehnică periodică datele tehnice privind vehiculele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului necesare efectuării inspecțiilor tehnice periodice.(2) Stațiile de inspecție tehnică periodică au obligația păstrării confidențialității privind datele tehnice prevăzute la alin. (1) către alte persoane fizice sau juridice.(3) Producătorii de vehicule sau reprezentanții acestora pun la dispoziție gratuit sau la un preț care să nu limiteze accesul R.A.R. și stațiilor de inspecție tehnică periodică, în mod nediscriminatoriu, setul de informații tehnice specifice referitoare la elementele care trebuie testate și la utilizarea metodelor de testare recomandate, set de informații stabilit prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Actul a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )


    Articolul 6
    (1) La efectuarea unei inspecții tehnice periodice, inspectorii tehnici nu trebuie să se afle în conflict de interese, astfel încât să se asigure menținerea unui nivel ridicat de imparțialitate și obiectivitate.
    (la 20-05-2018, Alineatul (1) din Articolul 6 a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (1^1) Persoana autorizată ia măsurile stabilite în reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) pentru a asigura respectarea cerinței menționate la alin. (1).
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (2) După finalizarea inspecției tehnice periodice se eliberează persoanei care prezintă vehiculul la inspecția tehnică periodică un certificat de inspecție tehnică periodică, al cărui model, conținând elementele standardizate aferente codurilor armonizate ale Uniunii Europene, este inclus în reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Alineatul (2) din Articolul 6 a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (2^1) De asemenea, după finalizarea inspecției tehnice periodice, se aplică un ecuson de inspecție tehnică periodică în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) și al cărui model este prevăzut în aceste reglementări.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (3) În cazul în care vehiculul corespunde reglementărilor prevăzute la art. 1 alin. (2), R.A.R. sau stațiile de inspecție tehnică periodică consemnează în anexa la certificatul de înmatriculare/înregistrare data până la care trebuie efectuată următoarea inspecție tehnică periodică. Totodată, R.A.R. sau stațiile de inspecție tehnică periodică aplică ecusonul de inspecție tehnică periodică corespunzător pe plăcile de înmatriculare ori pe plăcile de înregistrare.
    (la 21-07-2013, Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )
    (la 20-05-2018, sintagma: reglementărilor prevăzute la art. 1 a fost înlocuită de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (4) La înmatricularea sau înregistrarea vehiculelor în România, completarea anexei la certificatul de înmatriculare ori a anexei la certificatul de înregistrare, după caz, se face de către autoritatea competentă care efectuează înmatricularea sau înregistrarea, iar aplicarea ecusoanelor de inspecție tehnică periodică rămâne în sarcina deținătorului legal.(5) R.A.R. va transmite autorității naționale competente în domeniul circulației pe drumurile publice și autorității competente cu atribuții de organizare și coordonare a activității de înmatriculare și înregistrare a vehiculelor informațiile necesare pentru verificarea modelelor certificatelor și dovezilor de inspecție tehnică periodică emise de stațiile de inspecție tehnică periodică sau de către autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, astfel cum acestea sunt făcute disponibile de către Comisia Europeană.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (6) În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (7) În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (8) În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost
    trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (9) Persoana care prezintă vehiculul la inspecția tehnică periodică este informată cu privire la orice deficiențe care au fost identificate la vehicul și care necesită remediere.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (10) Stațiile de inspecție tehnică periodică comunică electronic R.A.R. informațiile necesare pentru generarea certificatelor de inspecție tehnică periodică, iar R.A.R. transmite electronic stațiilor de inspecție tehnică periodică certificatele de inspecție tehnică periodică în vederea emiterii acestora.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (11) După primirea informațiilor din certificatele de inspecție tehnică periodică, R.A.R. le transmite în format electronic autorității naționale de înmatriculare.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (12) În scopul verificării odometrului, în cazul unui autovehicul echipat cu un astfel de dispozitiv, R.A.R. pune la dispoziția inspectorilor tehnici informațiile de la inspecția tehnică periodică anterioară.
    (la 20-05-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )

    (la 31-03-2012, Art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 6^1
    (1) R.A.R. ține evidența informatizată a situației inspecțiilor tehnice periodice realizate pentru vehicule, păstrând informațiile prevăzute la art. 6 alin. (10) pe o perioadă de minimum 48 luni.
    (la 20-05-2018, Alineatul (1) din Articolul 6^1 a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (2) R.A.R. are acces la bazele de date referitoare la evidența înmatriculării și înregistrării vehiculelor din România, pe bază de protocoale încheiate cu deținătorii acestor baze de date.
    (la 31-03-2012, Art. 6^1 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 6^2
    (1) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către operatori economici sau instituții publice:
    a) efectuarea de inspecții tehnice periodice de către operatori economici sau instituții publice neautorizate ori având autorizația suspendată, anulată sau cu termenul de valabilitate expirat;
    b) cesionarea activității de inspecție tehnică periodică de către stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate;
    c) utilizarea în activitatea de inspecție tehnică periodică de aparatură care nu respectă cerințele stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2);
    d) efectuarea inspecției tehnice periodice în stații de inspecție tehnică periodică de către personal neatestat.
    (2) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către inspectori tehnici:
    a) efectuarea inspecției tehnice periodice de către inspectori tehnici având certificatul de atestare suspendat, anulat sau cu termenul de valabilitate expirat;
    b) efectuarea inspecției tehnice periodice pentru vehicule pentru care respectiva stație de inspecție tehnică periodică nu este autorizată;
    c) efectuarea inspecției tehnice periodice pentru alte vehicule decât cele pentru care sunt atestați;
    d) nerespectarea în mod repetat a reglementărilor prevăzute la art. 1 alin. (2) în ceea ce privește metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice, a procedurilor ori a fluxului tehnologic comunicat către R.A.R. cu ocazia autorizării;
    e) efectuarea inspecției tehnice periodice pentru un vehicul fără prezentarea acestuia în stația de inspecție tehnică periodică;
    f) efectuarea necorespunzătoare a inspecției tehnice periodice, constatată cu ocazia controlului efectuat de R.A.R. în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) lit. d), în mod repetat;
    g) efectuarea inspecției tehnice periodice fără a fi utilizată aparatura de verificare impusă prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2);
    h) utilizarea de aparatură sau programe informatice la care au fost efectuate modificări sau intervenții neautorizate;
    i) divulgarea datelor tehnice prevăzute la art. 5^1 alin. (1) către alte persoane fizice sau juridice, în mod repetat.
    Prin sintagma în mod repetat se înțelege săvârșirea în decursul unei perioade de 12 luni a două dintre faptele prevăzute la lit. d), f) și i), oricare ar fi acestea.
    (3) Constituie contravenții săvârșite de către producătorii de vehicule sau reprezentanții acestora nerespectarea prevederilor art. 5^1 alin. (3).(4) Se sancționează cu amendă:
    a) de la 3.000 lei la 5.000 lei faptele prevăzute la alin. (1) și (3);
    b) de la 2.000 lei la 3.000 lei faptele prevăzute la alin. (2) lit. a), b), c)e), g) și h);
    c) de la 1.000 lei la 2.000 lei faptele prevăzute la alin. (2) lit. d), f) și i).
    (5) În cazul comiterii faptelor prevăzute la alin. (1), respectiv la alin. (2), pe lângă amenzile contravenționale prevăzute la alin. (4), se poate dispune, în raport cu gravitatea faptelor, suspendarea sau anularea autorizației tehnice a persoanei autorizate pentru stația de inspecție tehnică periodică, respectiv suspendarea sau anularea certificatului de atestare a inspectorului tehnic, în condițiile stabilite de reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).(6) Contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(7) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(8) Contravențiile prevăzute la alin. (1)-(3), precum și sancțiunile prevăzute la alin. (4) și (5) se constată și se aplică de către personalul R.A.R. împuternicit în acest scop de către Ministerul Transporturilor.
    (la 20-05-2018, Articolul 6^2 a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )


    Articolul 6^3
    (1) În urma reverificării prevăzute la art. 4 alin. (8) lit. d) pct. (ii), personalul R.A.R. atestat ca inspector tehnic și desemnat în acest scop poate modifica rezultatul inspecției tehnice periodice în conformitate cu procedura stabilită prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2), în cazul în care constatările inspecției tehnice periodice sunt incorecte.(2) În urma reverificării prevăzute la art. 4 alin. (8) lit. d) pct. (iii), personalul R.A.R. atestat ca inspector tehnic poate anula inspecția tehnică periodică în cazurile stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, Articolul 6^3 a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )


    Articolul 6^4
    (1) Prevederile prezentei ordonanțe se aplică și vehiculelor deținute sau utilizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne și care se înregistrează la aceste instituții, numai în cazul în care prin legislația specifică aplicabilă acestor vehicule se prevede astfel.(2) Inspecția tehnică periodică la vehiculele prevăzute la alin. (1) și care prezintă caracteristici speciale se poate efectua și în stațiile de inspecție tehnică periodică aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
    (la 21-07-2013, Art. 6^4 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 6^5

    Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică mașinilor și utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, autovehiculelor cu șenile, tramvaielor și vehiculelor cu tracțiune animală.
    (la 21-07-2013, Art. 6^5 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 6^6
    (1) Vehiculele înmatriculate în alte state pot fi supuse unei inspecții tehnice periodice, care se efectuează de R.A.R. în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (la 20-05-2018, sintagma: reglementările prevăzute la art. 1 a fost înlocuită de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )
    (2) În vederea efectuării inspecției tehnice periodice prevăzute la alin. (1), solicitantul declară pe propria răspundere situația vehiculului în ceea ce privește deținătorul și situația înmatriculării vehiculului respectiv.(3) Efectuarea inspecției tehnice periodice prevăzute la alin. (1) nu absolvă deținătorul sau utilizatorul vehiculului de respectarea celorlalte prevederi legale privind circulația pe drumurile publice din România.(4) Recunoașterea inspecției tehnice periodice prevăzute la alin. (1) de către alte state se face în funcție de legislația aplicabilă a statelor respective.(5) Autoritățile competente din România recunosc certificatul de inspecție tehnică periodică și dovada eliberată de o stație de inspecție tehnică periodică sau de autoritatea competentă a altui stat membru al Uniunii Europene ori a unui stat al Spațiului Economic European, cu condiția ca acestea să corespundă modelului în vigoare. Suplimentar, în cazul procedurilor specifice ce au drept scop reînmatricularea unui vehicul deja înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, certificatul de inspecție tehnică periodică trebuie să fie încă valabil din punctul de vedere al frecvenței inspecțiilor tehnice periodice, în conformitate cu legislația în vigoare în România.
    (la 20-05-2018, Articolul 6^6 a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 21 decembrie 2017 )

    (la 21-07-2013, Art. 6^6 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 6^7
    (1) În vederea obținerii certificatului de înregistrare cu mențiunea «Pentru acest vehicul, inspecția tehnică periodică nu este obligatorie» solicitantul va depune la emitent atestatul tehnic, emis de R.A.R., la cerere, din care să rezulte că vehiculul respectiv nu se supune inspecției tehnice periodice.
    (la 29-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 6^7 a fost modificat de Punctul 4, Articolul II din LEGEA nr. 152 din 24 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019 )
    (2) La controlul în trafic, organele de control abilitate vor aplica sancțiunile stabilite pentru cazul în care deținătorul unui certificat de înregistrare cu mențiunea «Pentru acest vehicul, inspecția tehnică periodică este obligatorie» nu face dovada că a executat inspecția tehnică periodică sau această inspecție a expirat.
    (la 21-07-2013, Art. 6^7 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 232 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 6 din 25 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 31 ianuarie 2012. )


    Articolul 7

    Abrogat.
    (la 24-06-2003, Art. 7 a fost abrogat de alin. (1) al art. 2 din LEGEA nr. 167 din 22 aprilie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 25 aprilie 2003. )


    Articolul 8

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga art. 1-4, art. 8 lit. a), b), c), d) și e), art. 9 alin. (1) lit. c), d), e), f) și g), alin. (2) și art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 594/1991*) privind verificarea îndeplinirii condițiilor tehnice de către autovehiculele și remorcile acestora care circula pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 13 septembrie 1991, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

    PRIM-MINISTRU
    MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor,
    Anca Boagiu

    ------