ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 16 martie 2022pentru completarea art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privatPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 16 martie 2022
Luând în considerare că atât în Planul național de redresare și reziliență al României, denumit în continuare PNRR, cât și în Programul de guvernare 2021-2024 este prevăzută măsura care vizează creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, procentul aplicabil în prezent, până la 4,75% începând cu anul 2024,
având în vedere necesitatea instituirii cu celeritate a cadrului legal pentru a se asigura respectarea angajamentelor prevăzute de PNRR, referitoare la calendarul de îndeplinire a jalonului 213, Componenta C8, R6, în trimestrul I al anului 2022, în funcție de care urmează a fi alocate sumele din PNRR,
ținând seama că 31 martie 2022 reprezintă data până la care a fost asumată îndeplinirea jalonului 213 din PNRR - componentă a legislației necesare pentru a asigura sustenabilitatea Pilonului II de pensii, iar nerespectarea acestui termen are drept consecință neîndeplinirea condițiilor asumate de România și poate atrage pierderea fondurilor alocate pentru această componentă,
având în vedere faptul că, în lipsa luării unor măsuri imediate pentru îndeplinirea jalonului 213 din PNRR, România nu va putea accesa suma alocată acestei componente conform necesităților de finanțare stabilite inițial și demara acțiunile necesare ducerii la îndeplinire, în calendarul stabilit, a jalonului 213 și a țintelor asumate pe această componentă în cadrul PNRR, astfel cum a fost aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României,
ținând seama de importanța Pilonului II de pensii, ca mijloc de economisire pe termen lung pentru pensie, cât și de asigurare a unui venit suplimentar, adecvat și sustenabil la pensie, în contextul evoluțiilor demografice nefavorabile,
luând în considerare că această măsură sprijină diversificarea pensiilor și are consecințe pozitive asupra dezvoltării piețelor de capital,
ținând cont că lipsa reglementării cadrului legal privind creșterea contribuției obligatorii către fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II de pensii generează întârzieri în implementarea PNRR, cu consecințe negative asupra gradului de absorbție a fondurilor alocate României,
ținând seama că reforma propusă în PNRR vizează elaborarea legislației prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu și lung a sustenabilității și a predictibilității sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii,
luând în considerare că adoptarea acestei măsuri este necesară pentru a se asigura atingerea rezultatelor și implementarea reformelor ca răspuns la provocările identificate în Semestrul European, cota de contribuție la Pilonul II de pensii fiind în acord cu prevederile Strategiei fiscal-bugetare,
luând în considerare că măsura propusă este menită să vină în sprijinul participanților care contribuie la un fond de pensii administrat privat, care vor beneficia de o pensie privată, conform prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și strategic și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ARTICOL UNIC
La articolul 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuție la fondul de pensii este de 4,75%.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 16 martie 2022.
Nr. 23.
-----