ORDIN nr. 2.797 din 30 septembrie 2020pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 2 octombrie 2020
    Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) și (2), precum și ale art. 7 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

    Articolul I

    Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 9 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 5^2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5^2
    (1) Modelul autorizației de funcționare emise unităților emitente de vouchere de vacanță, de tichete sociale pentru grădiniță, de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, precum și vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță este prevăzut în anexa nr. 13.
    2. La articolul 5^2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific va aloca fiecărei autorizații de funcționare un cod de autorizare, ținând un registru special în acest sens, și va avea următoarea configurație:
    RO 123 XX 00000, unde:– RO reprezintă codul ISO al țării;– 123 reprezintă o secvență numerică de 3 caractere pentru identificarea unității emitente;– XX - secvență ce reprezintă tipul activității autorizate, respectiv: VH - vouchere de vacanță pe suport hârtie, VE - vouchere de vacanță pe suport electronic, TG - tichete sociale pentru grădiniță, MC - tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, SE - tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, VS - vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță;– 00000 reprezintă o secvență de 5 caractere pentru identificarea numărului de autorizații alocate unei unități emitente.
    3. Articolul 5^4 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5^4

    În vederea verificării îndeplinirii condiției prevăzute în anexa nr. 12 pct. 7, în anexa nr. 14 pct. 4, în anexa nr. 15 pct. 5, în anexa nr. 16 pct. 5, respectiv în anexa nr. 18 pct. 5 se solicită organului fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală certificatul de atestare fiscală al unității emitente, din care să rezulte că nu înregistrează obligații fiscale restante existente în evidențele fiscale, de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific. Solicitarea eliberării certificatului de atestare fiscală, precum și transmiterea acestuia se pot efectua și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform procedurii pentru solicitarea certificatului de atestare fiscală, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea și/sau înregistrarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător în funcție de tipul de activitate pentru care se solicită autorizație, respectiv pentru activitatea de emitere de vouchere de vacanță, de tichete sociale pentru grădiniță, de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, precum și de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță.
    4. Articolul 5^6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5^6

    În vederea verificării de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific a îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa nr. 12 pct. 1-3, în anexa nr. 14 pct. 1 și 2, în anexa nr. 15 pct. 1-3, în anexa nr. 16 pct. 1-3, respectiv în anexa nr. 18 pct. 1-3, aceasta solicită prin serviciul ONRC - Recom ONLINE certificatul constatator din care să rezulte capitalul social sau de dotare, după caz, subscris și vărsat, asociații, obiectul de activitate (operațiuni care privesc emiterea și gestionarea tichetelor cod CAEN 1812 și/sau cod CAEN 6612) și administratorii.
    5. Articolul 5^7 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5^7

    În vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa nr. 12 pct. 4 lit. c), pct. 5 lit. c), în anexa nr. 14 pct. 3 lit. c), în anexa nr. 15 pct. 4 lit. c), în anexa nr. 16 pct. 4 lit. c), respectiv în anexa nr. 18 pct. 4 lit. c) în cazul în care spațiul distinct este asigurat prin furnizor, și nu direct de către unitatea emitentă, în contractele încheiate între operatorii economici care solicită autorizarea ca unitate emitentă de tichete și operatorii economici care furnizează spațiul este obligatorie existența unei clauze exprese care prevede permiterea accesului echipei de specialiști prevăzute de prezentul ordin în spațiul respectiv.
    6. Articolul 5^8 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5^8

    Verificarea îndeplinirii condiției prevăzute în anexa nr. 12 pct. 7^1, în anexa nr. 14 pct. 5, în anexa nr. 15 pct. 6, în anexa nr. 16 pct. 6, respectiv în anexa nr. 18 pct. 6 se face de către persoana desemnată din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific, în baza accesului direct la informațiile privind cazierul fiscal al operatorului economic, administratorului/directorului economic și/sau financiar al acestuia, cuprinse în cazierul fiscal național gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform legislației în vigoare.
    7. După articolul 5^15, se introduc două noi articole, articolele 5^16 și 5^17, cu următorul cuprins:

    Articolul 5^16

    Unitatea care solicită autorizație de funcționare ca unitate emitentă de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță este obligată să dovedească în termen de maximum 10 zile de la data la care i-a fost atribuit de către Ministerul Tineretului și Sportului contractul de achiziție publică pentru emiterea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, sub sancțiunea retragerii autorizației, îndeplinirea condiției prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 18. Dispozițiile pct. 3 din anexa nr. 18 se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 5^17

    Se aprobă Criteriile de autorizare a funcționării unităților emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, prevăzute în anexa nr. 18.
    8. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 6

    Anexele nr. 1-18 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    9. În anexa nr. 2, articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1

    Autorizarea funcționării unităților emitente de vouchere de vacanță, a unităților emitente de tichete sociale pentru grădiniță, a unităților emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, a unităților emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, precum și a unităților emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, denumite în continuare operatori, se realizează prin intermediul Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice, denumită în continuare comisie, structură interdepartamentală care își desfășoară activitatea la sediul Ministerului Finanțelor Publice.
    10. În anexa nr. 2, la articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Deciziile comisiei sunt obligatorii pentru toți operatorii economici din domeniile cu reglementări specifice -operatorii economici care funcționează ca unități emitente de vouchere de vacanță, operatorii economici care funcționează ca unități emitente de tichete sociale pentru grădiniță, operatorii economici care funcționează ca unități emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, operatorii economici care funcționează ca unități emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, precum și operatorii economici care funcționează ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță.11. După anexa nr. 17 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 18, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu


    București, 30 septembrie 2020.
    Nr. 2.797.

    ANEXĂ

    (Anexa nr. 18 la Ordinul nr. 2.007/2008)
    CRITERII
    de autorizare a funcționării unităților emitente de vouchere pe suport hârtie acordate
    în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor
    în vederea practicării sportului de performanță

    ----