DECIZIE nr. 308 din 28 martie 2012
referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2012



    Cu Adresa nr. 305 din 7 martie 2012, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a trimis Curţii Constituţionale Hotărârea nr. 1 din 7 martie 2012, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
    Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.800 din 7 martie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 604A/2012.
    La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile a 87 de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră ca neconstituţionale dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, deoarece contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 53.
    Autorii îşi fundamentează criticile pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010.
    Prin dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea lustraţiei, se instituie o prezumţie de vinovăţie, de încălcare a drepturilor omului, a Constituţiei şi a legilor, a documentelor internaţionale semnate şi ratificate de România, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu de către întreaga categorie profesională a procurorilor.
    În viziunea legii, răspunderea juridică şi sancţiunea se întemeiază pe deţinerea funcţiei de procuror şi pe prezumţia de încălcare a drepturilor omului şi a legislaţiei de către persoanele care au deţinut această funcţie, răspunderea nefiind nici individuală şi nici întemeiată pe fapte juridice sau acte juridice săvârşite de o persoană.
    În dezacord cu considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010, potrivit cărora lustraţia este permisă exclusiv cu privire la persoanele care au luat parte efectiv la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, legea sancţionează toate persoanele care au deţinut funcţia de procuror, inclusiv cele care nu au luat parte în întreaga lor carieră profesională la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului. Din această perspectivă, legea exclude individualizarea sancţiunii, contravenind principiilor statului de drept, ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
    Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 din Legea lustraţiei instituie o nouă interdicţie privind dreptul de acces în funcţiile şi demnităţile publice, care nu respectă prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât restrângerea nu respectă cerinţa proporţionalităţii în raport cu scopul urmărit. Interdicţia care respectă cerinţele constituţionale este cea instituită de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia judecătorii sau procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii sau procurorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, nu pot ocupa funcţii de conducere.
    Mai mult, instituind răspunderea juridică şi sancţionarea persoanelor care au deţinut funcţia de procuror şi care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, legea încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2).
    În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 7 martie 2012, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului asupra sesizării de neconstituţionalitate.
    Guvernul a comunicat punctul său de vedere prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.243 din 22 martie 2012 şi arată că Legea lustraţiei trebuie să fie accesibilă şi previzibilă în legătură cu efectele sale, nu trebuie să servească exclusiv scopului de pedeapsă sau de răzbunare, deoarece pedepsirea infractorilor trebuie să fie limitată la sfera dreptului penal, iar în cazul în care dreptul intern permite restricţii cu privire la drepturile garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului, acestea trebuie să fie suficient de precise pentru a permite individualizarea răspunderii fiecărei persoane afectate de aceasta şi să conţină garanţii procedurale adecvate.
    Dacă forma anterioară a legii, care cuprindea doar categorii de demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist, era criticabilă din perspectiva conformării cu standardele constituţionale, europene şi internaţionale în materie, această nouă formă, prin includerea categoriei profesionale a procurorilor, adaugă noi violări ale standardelor menţionate.
    Legea nouă afectează în prezent cariera unor persoane, fapt ce ridică probleme din perspectiva proporţionalităţii măsurii, deoarece intervalul mare de timp existent diluează obiectivitatea măsurii şi nu mai poate justifica în mod rezonabil restrângerea unor drepturi constituţionale.
    Dispoziţiile legii referitoare la procedura de analiză a arhivelor şi de constatare a apartenenţei la anumite funcţii de conducere sau de demnitate este insuficient articulată pentru a acoperi întreaga gamă de garanţii necesare, iar dispoziţiile referitoare la încetarea mandatelor de conducere în curs de exercitare încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 125 alin. (1) din Constituţie.
    În concluzie, Guvernul apreciază că includerea întregii categorii profesionale a procurorilor în cuprinsul legii, eliminarea unei largi categorii de persoane, indiferent de comportamentul efectiv al persoanelor respective pe perioada regimului comunist, precum şi încetarea funcţiilor ocupate în prezent constituie elemente de susţinere a sesizării de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate.
    Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.
    În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 15 martie 2012, Curtea Constituţională a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor următoarele documente: Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, expunerea de motive care a stat la baza adoptării actului normativ, precum şi avizul Consiliului Legislativ referitor la propunerea legislativă.
    Documentaţia solicitată în vederea soluţionării sesizării de neconstituţionalitate a fost comunicată de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 51/1.027 din 15 martie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.076 din 16 martie 2012.
    La dosarul cauzei au fost depuse, în calitate de amicus curiae, opinii cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care face obiectul cauzei, din partea Avocatului Poporului şi a Consiliului Director al Asociaţiei Procurorilor din România.
    Avocatul Poporului apreciază că, potrivit art. 147 alin (2) din Constituţie, Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, criticată în prezent pentru neconstituţionalitate, trebuia pusă de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010. Modificările operate în Parlament au vizat adăugarea procurorilor în cadrul categoriilor de persoane lustrabile şi excluderea unor funcţii care erau în conţinutul legii declarate, în anul 2010, neconforme cu Constituţia.
    Or, prin Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, Curtea Constituţională a considerat neconstituţional însuşi principiul lustraţiei, date fiind considerentele deciziei care au reţinut încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi pe cel al tardivităţii adoptării ei de către Parlament.
    Dispoziţiile art. 1 lit. g) din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât norma nu respectă exigenţele de accesibilitate şi predictibilitate, stabilind în mod generic "procurorii, procurorul general sau procurorul general adjunct din cadrul unităţilor de procuratură".
    Avocatul Poporului mai arată că, în ceea ce priveşte procurorii, "legea ignoră mai multe aspecte care ar avea ca efect eliminarea acestei funcţii din categoria celor ilustrate".
    Astfel, legea nu face diferenţă între procurorii care au lucrat în dosarele civile şi economice, pe de o parte, şi procurorii care au făcut anchetă penală şi anchetă penală specială, pe de altă parte. Prin urmare, categoria procurorilor nu poate fi culpabilizată în întregime, fiind necesar să se dovedească dacă, prin activitatea lor, procurorii au încălcat drepturile şi libertăţile omului, întrucât fiecare răspunde pentru fapta proprie.
    "Apoi, procurorii care au lucrat în dosarele penale puneau concluzii asupra faptelor săvârşite, a vinovăţiei şi solicitau aplicarea unei pedepse corespunzătoare, judecătorul fiind acela care condamna sau achita. Cu toate acestea, judecătorii nu sunt cuprinşi în legea criticată."
    Legea lustraţiei creează "o imensă paradigmă, şi anume: trebuiau să fie aplicate legile în vigoare, în condiţiile în care acestea erau adoptate de un regim comunist care a căzut în 22 decembrie 1989. Dacă aceste legi au fost aplicate, persoana în cauză trebuie să fie lustrată în prezent, iar dacă ele nu erau aplicate, aceeaşi persoană trebuia să suporte rigorile legii, inclusiv a celei penale, aplicabile la acel moment. Tocmai datorită acestui raţionament, legea criticată este retroactivă, imprevizibilă şi inaccesibilă."
    Mai mult, prin legea criticată sunt lustraţi doar procurorii, dar nu şi şefii lor de la unităţile de procuratură, altele decât procuratura generală, cu toate că aceştia făceau politica unităţii de procuratură în cauză.
    Consiliul Director al Asociaţiei Procurorilor din România a transmis, în calitate de amicus curiae, opinia potrivit căreia legea aduce o gravă atingere prestigiului autorităţii judecătoreşti, asimilând procurorii cu organele care au făcut poliţie politică şi cu organele care au servit şi sprijinit regimul comunist. În condiţiile în care, "în competenţa organelor procuraturii civile, după cum se poate vedea examinând legislaţia în vigoare la acea dată, nu intrau niciun fel de infracţiuni politice, ci numai infracţiuni de drept comun", procurorii "nu numai că nu au servit regimul comunist, dar au constituit la acea vreme singurul filtru, singura barieră în calea abuzurilor organelor represive".
    Legea este lipsită de eficienţă juridică, nefiind actuală, necesară şi utilă, ţinând seama de perioada mare de timp care a trecut de la căderea regimului totalitar comunist.
    Mai mult, "legea nu oferă nicio garanţie procesuală în favoarea celor care se află într-o situaţie prezumată de text să poată să-şi apere drepturile".
    Pe de altă parte, prevederile legii "sunt profund inechitabile în sensul că din sistemul organelor judiciare format din organele de miliţie, procuratură şi instanţe, procurorii sunt discriminaţi." Astfel, din rândul organelor de miliţie şi instanţe, legea face referire numai la anumite funcţii, în vreme ce dispoziţiile art. 1 lit. g) din lege face referire la toţi procurorii. Rezultatul este incriminarea unei întregi categorii profesionale, "care nu a făcut altceva decât să aplice un sistem legislativ format preponderent din Codul penal şi Codul de procedură penală, care, cu modificări impuse de politica penală, sunt în vigoare şi azi."
    Legea lustraţiei contravine prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) şi art. 20, prevederilor art. 19, 20 şi 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 8, 10, 11 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În susţinerea criticilor, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauzele Sidabras şi Dziantas contra Lituaniei, Rainys şi Gasparavicius contra Lituaniei, Zdanoka contra Letoniei şi Adamsos contra Letoniei.
    De asemenea, legea încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 37 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Constituţie, prin aceea că prevede o situaţie nouă care ar justifica restrângerea dreptului de acces în funcţii publice, sancţionând acte de conduită consumate cu mult înainte de intrarea ei în vigoare.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, opiniile formulate de Avocatul Poporului şi Consiliul Director al Asociaţiei Procurorilor din România, documentele depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    Potrivit dispozitivului Hotărârii nr. 1 din 7 martie 2012 pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Din analiza considerentelor hotărârii, rezultă că aspectele de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 1 lit. g) din lege, dispoziţii care au următorul conţinut:
    - Art. 1 lit. g): "În sensul prezentei legi, au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, încălcând prin atribuţiile de serviciu pe care le-au exercitat, aşa cum rezultă din Nomenclatorul de funcţii al partidului comunist, drepturile omului, Constituţia din 1965 sau legile în vigoare la acea dată sau convenţiile şi tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România în acea perioadă, în special Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1948 şi ratificată de România, şi a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, adoptată la 26 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969, în care persecuţiile pe motive politice sunt integrate în noţiunea de crime împotriva umanităţii: [...]
    g) persoana care a exercitat funcţia de preşedinte sau preşedinte al unei secţii a Tribunalului Suprem, de procuror, procuror general sau procuror general adjunct în cadrul unităţilor de procuratură, precum şi persoana care a îndeplinit funcţia de secretar de partid în oricare dintre instanţele judecătoreşti."
    În motivarea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (3) privind accesul la funcţiile şi demnităţile publice, art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    Înainte de a proceda la analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularului dreptului de sesizare, şi anume Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    I. La data de 19 mai 2010, Parlamentul României a adoptat Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, legea a fost supusă controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, Curtea Constituţională constatând că legea criticată este neconstituţională.
    Argumentele de neconstituţionalitate reţinute prin decizie au fost următoarele:
    a) "În concepţia legii criticate răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist. Răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderent individuală şi există numai întemeiată pe fapte juridice şi acte juridice săvârşite de o persoană, iar nu pe prezumţii."
    b) "Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Această lege instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituite prin art. 23 alin. (11) din Constituţie. Chiar dacă legea criticată permite apelarea la justiţie pentru justificarea interzicerii dreptului de a candida şi de a fi ales în funcţii şi demnităţi, aceasta nu reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu oferă garanţii adecvate de control judiciar asupra aplicării măsurilor restrictive."
    c) "Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului."
    d) "Art. 2 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede una dintre principalele sancţiuni colective care vizează dreptul de a candida şi dreptul de a fi ales în funcţiile de demnitate publică enumerate ale persoanelor care au aparţinut anumitor structuri politice şi ideologice. Dispoziţiile acestui articol de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 37 şi 38 prin care se consacră dreptul de a fi ales, cu interdicţiile expres şi limitativ menţionate. Este evident că dispoziţiile art. 2 din Legea lustraţiei excedează cadrului constituţional, prevăzând o nouă interdicţie dreptului de acces în funcţiile publice, care nu respectă art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi."
    e) "Legea lustraţiei aduce atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Legea se aplică pentru fapte şi acţiuni săvârşite după intrarea ei în vigoare. De aceea, nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare."
    f) "Legea lustraţiei a fost adoptată după 21 de ani de la căderea comunismului. De aceea, caracterul tardiv al legii, fără a avea în sine un rol decisiv, este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum şi a altor circumstanţe."
    II. Ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 26 aprilie 2011, a reexaminat legea lustraţiei şi a respins-o. Proiectul de lege a fost înaintat Camerei Deputaţilor pentru a se pronunţa în calitate de Cameră decizională.
    Camera Deputaţilor a reluat în dezbatere legea lustraţiei, adoptând la data de 28 februarie 2012 o reglementare cu un conţinut juridic diferit.
    III. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept.
    Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului abstract, a priori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes.
    Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
    Aşa fiind, Curtea constată că, parcurgând procedura de reexaminare şi adoptând legea în forma care face obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Parlamentul nu a respectat prevederile constituţionale cuprinse în art. 147 alin. (2) referitoare la efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care prevăd obligaţia Parlamentului de a reexamina dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale.
    Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 a fost constatată neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, ipoteză în care ar fi fost incidente prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora, "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale".
    În situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, Curtea reţine că pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări. Or, în condiţiile în care Senatul şi Camera Deputaţilor au procedat la reexaminarea Legii lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi au adoptat legea, chiar într-o formă modificată, cele două Camere ale Parlamentului nu au respectat dispoziţiile constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    Pe de altă parte, în condiţiile în care prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.
    Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea şi constată că Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterile au avut loc la data de 28 martie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent-şef,
    Mihaela Senia Costinescu
    -----