ORDONANTA nr. 82 din 30 august 2001
privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 1 septembrie 2001



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.10 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul 1

    (1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub forma de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.
    (2) Unităţile şi contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.


    Articolul 2

    (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigura, în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:
    a) de la bugetele locale:
    - 17.500 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţara prevăzute la art. 1. Contribuţia lunară este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexata prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;
    - sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate;
    b) de la bugetul de stat:
    - 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic prevăzute la art. 1. Contribuţia lunară este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexata prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;
    - 30 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis sa deserveasca aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat personalul român trimis să îşi desfăşoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a României în străinătate;
    - sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate.
    (2) Numărul contribuţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modificat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.
    (3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în vederea echilibrarii bugetelor locale se va avea în vedere şi alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).


    Articolul 3

    (1) De la bugetul de stat se pot aloca, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor sau prin bugetele judeţelor, fonduri pentru restaurarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice, pentru construirea lacasurilor de cult de valoare deosebită, pentru achiziţionarea de imobile necesare în vederea desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter internaţional realizate de cultele religioase din România.
    (2) De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii, necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea şi repararea lacasurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor, precum şi pentru activităţile de asistenţa socială susţinute de acestea.


    Articolul 4

    Respectarea destinaţiei fondurilor alocate este supusă controlului organelor abilitate prin lege.


    Articolul 5

    Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice şi Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 6

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 2002.


    Articolul 7

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri aparţinând cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, cu modificările ulterioare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 244/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu excepţia prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/1994 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri şi acordarea de indemnizaţii unor ierarhi şi cadre din conducerea cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 august 1994, aprobată prin Legea nr. 130/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 21 decembrie 1994, şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 203/1999 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 30 decembrie 1999, aprobată prin Legea nr. 25/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 7 martie 2001.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul culturii şi cultelor,
    Razvan Theodorescu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    ----------------