ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 2 octombrie 2002pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 10 octombrie 2002
    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1

    Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, se modifica și se completează după cum urmează:1. Litera d) a alineatului (1) al articolului 17 va avea următorul cuprins:
    d) a expirat durata pentru care militarii au fost angajați pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;
    2. Litera a) a alineatului (2) al articolului 18 va avea următorul cuprins:
    a) cetățenii români care sunt încadrați în munca sau realizează venituri în România, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;
    3. Litera d) a alineatului (1) al articolului 38 va avea următorul cuprins:
    d) expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajați pe bază de contract.
    4. Articolul 72 va avea următorul cuprins:

    Articolul 72

    Persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizația de șomaj potrivit legii și care se angajează pentru program normal de lucru, conform prevederilor legale în vigoare, beneficiază, din momentul angajării până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățite sa primească indemnizația de șomaj, de o sumă lunară, neimpozabila, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, stabilită și, după caz, recalculata conform legii.
    5. Alineatul (2) al articolului 79 va avea următorul cuprins:(2) Cuantumul lunar al subventiei acordate pentru fiecare persoana încadrată cu contract individual de muncă din rândul șomerilor este:
    a) în perioada 1 aprilie-31 octombrie, 70% din salariul de baza minim brut pe țara;
    b) în perioada 1 noiembrie-31 martie, un salariu de baza minim brut pe țara, la care se adauga contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia.
    5^1. Alineatul (1) al articolului 86 va avea următorul cuprins:

    Articolul 86
    (1) Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale, precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, credite în condiții avantajoase.

    (la 20-01-2003, Articolul 1 a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 4 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 20 ianuarie 2003 )
    6. Alineatul (2) al articolului 86 va avea următorul cuprins:(2) Creditele se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi înființate, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru investiții, inclusiv perioada de grație de maximum 6 luni și, respectiv, un an pentru asigurarea producției, cu o dobânda de 50% din dobânda de referința a Băncii Naționale a României.7. După alineatul (2) al articolului 86 se introduc alineatele (2^1) și (2^2) cu următorul cuprins:(2^1) În județele în care rata medie anuală a somajului s-a situat peste rata medie anuală a somajului pe țara, comunicată de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă, creditele se acordă în anul calendaristic următor cu o dobânda de 25% din dobânda de referința a Băncii Naționale a României.(2^2) În trimestrul IV al anului 2002 se acordă credite în condițiile prevăzute la alin. (2^1) în județele care au înregistrat în perioada 1 octombrie 2001-30 septembrie 2002 o rata medie a somajului peste rata medie a somajului pe țara, înregistrată în această perioadă.8. Alineatul (3) al articolului 86 va avea următorul cuprins:(3) Beneficiarii de credite acordate în condițiile prevăzute la alin. (2), (2^1) și (2^2) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
    a) să aibă cel mult 250 de angajați și/sau membri cooperatori cu raporturi de muncă sau de serviciu;
    b) activitatea de baza să se realizeze în producție, servicii sau în turism;
    c) pe cel puțin 50% din numărul locurilor de muncă nou-create prin înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii sau de unități cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă;
    d) personalul încadrat în condițiile prevăzute la lit. c) să fie menținut în activitate cel puțin 3 ani;
    e) locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite în condițiile alin. (2), (2^1) și (2^2) sa nu fie locurile de muncă vacante, rezultate în urma disponibilizarilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.
    9. După alineatul (3) al articolului 86 se introduce alineatul (3^1) cu următorul cuprins:(3^1) Asociațiile familiale pot primi credite proporțional cu numărul membrilor acestora, iar persoanele fizice autorizate care desfășoară în mod independent activități economice pot primi credite pentru finanțarea propriului loc de muncă, cu respectarea prevederilor alin. (2), (2^1) și (2^2).10. Alineatul (4) al articolului 86 va avea următorul cuprins:(4) Somerii care se obliga sa înființeze întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale sau care desfășoară în mod independent o activitate economică în calitate de persoane fizice autorizate au prioritate la obținerea creditelor.


    Articolul 2

    După aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii
    și solidarității sociale,
    Marian Sarbu
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministrul apărării naționale,
    Ioan Mircea Pascu

    București, 2 octombrie 2002.
    Nr. 124.
    -----------