HOTĂRÂRE nr. 1.301 din 20 noiembrie 2002
privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat şi a unor venituri ale populaţiei începând cu luna decembrie 2002
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 29 noiembrie 2002



    În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 81 alin. (2) şi al art. 168 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 18 alin. (3) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 nr. 744/2001 şi al art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Începând cu luna decembrie 2002 pensionării din sistemul public de pensii ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata, sunt mai mici sau egale cu suma de 6.485.784 lei, reprezentând echivalentul în lei la 30 noiembrie 2002 al unui punctaj mediu anual de 3 puncte, beneficiază de indexarea pensiilor în condiţiile prezentei hotărâri.


    Articolul 2

    (1) Valoarea unui punct de pensie se actualizează prin indexare cu 4,2%.
    (2) Valoarea actualizată a punctului de pensie este de 2.252.729 lei şi nu include contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.


    Articolul 3

    (1) În cazul persoanelor al căror punctaj mediu anual a fost stabilit conform prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii şi, după caz, ale Hotărârii Guvernului nr. 642/2002 privind aplicarea în luna iulie 2002 a celei de-a doua etape de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii, pensia indexata rezultă prin aplicarea valorii actualizate a punctului de pensie asupra punctajului mediu anual.
    (2) De la prevederile alin. (1) se exceptează pensionării pentru limita de vârsta cu vechime integrală proveniţi din sistemul asigurărilor sociale de stat, ale căror drepturi de pensie s-au deschis până la data de 1 ianuarie 1999, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu 5%.
    (3) De la prevederile alin. (1) se exceptează şi persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 1998, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu 4,2%.
    (4) De la prevederile alin. (3) se exceptează pensionării pentru limita de vârsta cu vechime integrală proveniţi din sistemul asigurărilor sociale de stat, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1998 31 decembrie 1998, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu 5%.
    (5) De la prevederile alin. (1) se exceptează şi persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1999 - 31 martie 2001, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu 2%.
    (6) Cuantumul pensiei indexate potrivit prevederilor alin. (5) nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat corespunzător punctajului mediu estimat pentru fiecare categorie de pensie.
    (7) Punctajul mediu estimat, pe categorii de pensii, este cel prevăzut la art. 2 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 523/2001 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii şi a unor venituri ale populaţiei pentru trimestrul II al anului 2001.
    (8) Cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plata, pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 1999 şi al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, respectiv 6.758.187 lei.


    Articolul 4

    În situaţia în care din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plata, se menţine cuantumul avantajos.


    Articolul 5

    (1) Pentru drepturile de pensie deschise în baza Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumurile se stabilesc conform prevederilor art. 76 din aceeaşi lege, luându-se în considerare valoarea punctului de pensie în suma de 2.252.729 lei, stabilită conform prevederilor art. 81 din legea mai sus menţionată.
    (2) De la prevederile alin. (1) se exceptează persoanele ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata în luna decembrie 2002, sunt mai mari decât suma de 6.485.784 lei, reprezentând echivalentul în lei la data de 30 noiembrie 2002 al unui punctaj mediu anual de 3 puncte.
    (3) Cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plata, calculat conform prevederilor alin. (1) şi (2) pentru pensionării al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, în suma de 6.758.187 lei.


    Articolul 6

    (1) Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plata în luna decembrie 2002, stabilite în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se indexează cu 6%.
    (2) De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri prevederile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 195/2002 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat şi a unor venituri ale populaţiei începând cu luna martie 2002 şi ale art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 518/2002 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat şi a unor venituri ale populaţiei începând cu luna iunie 2002 îşi încetează aplicabilitatea.


    Articolul 7

    (1) Cuantumurile prevăzute la art. 1-6 nu includ contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
    (2) Sumele rezultate din indexarea pensiilor în sistemul public, conform prevederilor prezentei hotărâri, se evidenţiază distinct pe talonul de pensie.


    Articolul 8

    (1) Începând cu luna decembrie 2002 se indexează cu 4,2% următoarele venituri ale populaţiei:
    a) pensiile I.O.V.R.;
    b) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, din a 91-a zi de concediu medical;
    c) indemnizaţia de maternitate, din a 91-a zi de concediu de maternitate;
    d) indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, din a 91-a zi de concediu medical, respectiv de concediu pentru creşterea copilului;
    e) indemnizaţiile lunare acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 decembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) indemnizaţiile şi sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată.
    (2) Măsura de protecţie socială prevăzută la alin. (1) se aplică indemnizaţiilor de la lit. b), c) şi d) care au îndeplinit anterior lunii decembrie 2002 sau în cursul acestei luni condiţia prevăzută de lege pentru acordarea indexării şi ale căror cuantumuri nu depăşesc plafonul de 3 ori salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2002, respectiv 16.746.000 lei.


    Articolul 9

    Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de protecţie socială prevăzute de prezenta hotărâre se suporta din aceleaşi fonduri ca şi drepturile de baza.


    Articolul 10

    Prezenta hotărâre se aplică începând cu luna decembrie 2002.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministrul muncii şi
    solidarităţii sociale,
    Marian Sarbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministrul apărării naţionale,
    Ioan Mircea Pascu
    Ministru de interne,
    Ioan Rus
    Bucureşti, 20 noiembrie 2002.
    Nr. 1.301.
    ──────────────