METODOLOGIE-CADRU din 29 decembrie 2023de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2024 Notă
    Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 1.339 din 29 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2024.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Ocuparea unui post didactic sau de cercetare vacant în instituțiile de învățământ superior, denumite în continuare IIS, se realizează prin concurs public. Angajarea pe perioadă nedeterminată, pe orice funcție didactică sau de cercetare, este posibilă numai pentru candidatul care a obținut cel mai mare punctaj în urma concursului public organizat de instituția de învățământ superior.(2) La concursul pentru un post didactic sau de cercetare pot participa cetățeni români ori străini, fără nicio discriminare, în condițiile legii.


    Articolul 2
    (1) Metodologia proprie de concurs a IIS pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante, denumită în continuare metodologie proprie, prevede cerințe minime de ocupare a posturilor didactice și de cercetare vacante din IIS, în conformitate cu standardele minimale naționale aprobate potrivit prevederilor art. 156 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(2) Metodologia proprie nu poate face referire la vechime și nu poate conține prevederi discriminatorii referitoare la persoanele din afara instituției sau țării față de persoanele din instituție ori din țară.(3) Standardele aferente funcțiilor didactice și de cercetare prevăzute la art. 200 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, sunt cerințe minime și obligatorii pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea funcțiilor respective și sunt denumite în continuare standardele IIS organizatoare.(4) Instituțiile de învățământ superior pot stabili standarde minimale suplimentare de prezentare la concurs, în plus față de standardele minimale stabilite în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(5) Instituția de învățământ superior nu poate stabili prin metodologia proprie sau prin alte documente echivalarea îndeplinirii de către un candidat a standardelor minimale naționale, pentru funcțiile de conferențiar universitar și profesor universitar, prin standarde, criterii sau indicatori diferiți de cei prevăzuți de standardele minimale naționale, aprobate prin ordin al ministrului educației, potrivit prevederilor art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(6) Metodologia proprie conține prevederi referitoare la soluționarea contestațiilor în cadrul instituției care a organizat concursul.


    Capitolul II Condiții minimale de ocupare a funcțiilor didactice și de cercetare vacante din instituțiile de învățământ superior

    Articolul 3
    (1) În instituțiile de învățământ superior, funcțiile didactice sunt:
    a) asistent universitar;
    b) lector universitar/șef de lucrări universitar;
    c) conferențiar universitar;
    d) profesor universitar.
    (2) Instituțiile de învățământ superior publică toate posturile scoase la concurs, însoțite de programa aferentă concursului, cu cel puțin două luni înainte de concurs. Publicarea posturilor scoase la concurs se face cel puțin pe site-ul web propriu și pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educației.(3) Se interzice ocuparea concomitentă de către soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv a funcțiilor prin care fiecare se află față de celălalt într-o poziție directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională, la orice nivel, în aceeași instituție de învățământ superior.(4) Încălcarea prevederilor alin. (2) și (3) duce la invalidarea concursului și la sancționarea celor vinovați pe baza prevederilor prezentei metodologii-cadru.(5) Ocuparea posturilor didactice, evaluarea, motivarea, formarea continuă și concedierea personalului didactic și de cercetare sunt de competența instituțiilor de învățământ superior, în baza legislației în vigoare, a prezentei metodologii-cadru și a cartei universitare.(6) Nu pot ocupa o funcție didactică în învățământul superior persoanele condamnate penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care nu a intervenit reabilitarea.(7) În vederea ocupării unui post sau în termen de 2 ani de la ocuparea acestuia, personalul didactic din învățământul superior parcurge un program universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul superior, de 30 de credite de studii transferabile ECTS/SECT.(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), în vederea ocupării unui post didactic în instituțiile de învățământ superior, se pot înscrie la concurs și absolvenți ai unui program de formare psihopedagogică corespunzător unui număr de 60 de credite de studii transferabile ECTS/SECT.


    Articolul 4
    (1) Pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar este necesar ca persoana să dețină o diplomă de doctor sau să fie înmatriculată la un program de studii doctorale, fără depășirea perioadei maxime de studii, care include prelungirile admisibile conform legii. De asemenea, este necesară și îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.(2) Condițiile minimale pentru ocuparea funcției didactice de lector universitar/șef de lucrări universitar sunt următoarele:
    a) deținerea diplomei de doctor;
    b) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.
    (3) Condițiile pentru ocuparea funcției didactice de conferențiar universitar sunt următoarele:
    a) deținerea diplomei de doctor;
    b) îndeplinirea standardelor minimale naționale pentru ocuparea funcției de conferențiar universitar, standarde aprobate potrivit art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
    c) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.
    (4) Condițiile pentru ocuparea funcției didactice de profesor universitar sunt următoarele:
    a) deținerea diplomei de doctor;
    b) deținerea atestatului de abilitare;
    c) îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea funcției de profesor universitar, standarde aprobate conform art. 156 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
    d) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.
    (5) În învățământul superior medical, candidații la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar trebuie să aibă cel puțin titlul de medic rezident/medic stomatolog rezident. Fac excepție posturile de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice.(6) În învățământul superior medical, candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de șef de lucrări trebuie să aibă și titlul de medic specialist/medic stomatolog specialist, iar candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de conferențiar sau de profesor universitar trebuie să aibă și titlul de medic primar/medic stomatolog primar. Fac excepție posturile de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice.(7) În învățământul superior confesional de stat și confesional particular, pentru înscrierea la concurs candidații trebuie să dețină avizul cultului.


    Articolul 5
    (1) În instituțiile de învățământ superior, funcțiile de cercetare sunt:
    a) asistent de cercetare;
    b) cercetător științific;
    c) cercetător științific gradul III;
    d) cercetător științific gradul II;
    e) cercetător științific gradul I.
    (2) Echivalența funcțiilor din cercetare cu funcțiile didactice operează în ambele sensuri, numai cu aprobarea senatului universitar, și este următoarea:
    a) cercetător științific se echivalează cu asistent universitar, pentru persoanele care dețin o diplomă de doctor;
    b) cercetător științific gradul III se echivalează cu lector universitar/șef de lucrări;
    c) cercetător științific gradul II se echivalează cu conferențiar universitar;
    d) cercetător științific gradul I se echivalează cu profesor universitar.
    (3) În instituțiile de învățământ superior, suplimentar față de alte condiții stabilite de lege, funcția de asistent de cercetare științifică poate fi ocupată numai de persoane care sunt studenți-doctoranzi sau care dețin diploma de doctor.(4) În instituțiile de învățământ superior, suplimentar față de alte condiții stabilite de lege, funcțiile de cercetător științific, cercetător științific gradul III, cercetător științific gradul II și cercetător științific gradul I pot fi ocupate numai de persoane care dețin diploma de doctor.(5) Condițiile minimale pentru înscrierea la ocuparea unui post de cercetare vacant sunt stabilite de către fiecare IIS, în funcție de specificul postului și în relație cu standardele minimale naționale, aprobate potrivit art. 156 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit prevederilor Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu completările ulterioare, după caz.


    Capitolul III Organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor didactice și de cercetare vacante din instituțiile de învățământ superior

    Secţiunea 1 Cadru general

    Articolul 6
    (1) Instituțiile de învățământ superior pot să organizeze concurs pentru ocuparea unui post didactic sau de cercetare numai dacă acesta este declarat vacant.(2) Un post se consideră vacant dacă este prevăzut astfel în statul de funcții, întocmit anual, sau dacă este vacantat pe parcursul anului universitar.(3) Postul se vacantează prin una dintre următoarele modalități:
    a) încetarea contractului individual de muncă, conform legii;
    b) transferul persoanei care ocupă postul pe un alt post din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, ca urmare a câștigării unui concurs sau în urma promovării în cariera didactică, în condițiile legii.
    (4) Posturile didactice și de cercetare nu pot fi scoase la concurs prin transformarea unui post ocupat într-un post de rang superior.


    Articolul 7
    (1) Instituția de învățământ superior poate să organizeze concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post didactic sau de cercetare, numai după publicarea de către Ministerul Educației a postului scos la concurs în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.(2) În vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, instituțiile de învățământ superior transmit Ministerului Educației următoarele documente:
    a) lista posturilor propuse pentru scoatere la concurs și structura acestora, semnată de rectorul instituției de învățământ superior și ștampilată;
    b) extrasul din statul de funcții care conține posturile scoase la concurs, semnat de rector, decan și directorul de departament sau conducătorul școlii doctorale;
    c) în cazul posturilor didactice, declarația pe propria răspundere a rectorului instituției de învățământ superior care atestă că toate posturile didactice propuse a fi scoase la concurs au în structură numai discipline din planurile de învățământ ale specializărilor/programelor de studii legal înființate, inclusiv forma de învățământ și localitatea de desfășurare a acestora;
    d) metodologia proprie.
    (3) Transmiterea către Ministerul Educației a solicitării privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a postului scos la concurs se realizează în termen de 30 de zile lucrătoare de la începerea fiecărui semestru al anului universitar.(4) Ministerul Educației verifică documentația transmisă și structura posturilor, în raport cu prevederile legale în vigoare, și o transmite la Monitorul Oficial al României, în vederea publicării posturilor propuse de către IIS.(5) Declanșarea procedurilor de concurs poate fi demarată doar după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a postului scos la concurs. Prima probă de concurs trebuie să fie programată la cel puțin două luni după apariția anunțului în Monitorul Oficial. Perioada de înscriere la concurs începe cu ziua publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se încheie cu 15 zile lucrătoare înaintea desfășurării primei probe de concurs.(6) Propunerea de organizare a concursului pentru un post vacant se face de către directorul departamentului sau conducătorul școlii doctorale în structura căreia se află postul, prin referat avizat de consiliul departamentului sau de consiliul școlii doctorale și de consiliul facultății.(7) Lista posturilor propuse pentru ocuparea prin concurs este avizată de consiliul facultății, aprobată de decan și înaintată consiliului de administrație al instituției de învățământ superior în vederea aprobării conform art. 139 lit. d) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(8) Anunțurile privind scoaterea la concurs a posturilor didactice și de cercetare vacante din IIS se publică, inclusiv:
    a) la loc vizibil, pe pagina principală a site-ului web al instituției de învățământ superior.
    b) pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educației, numită pagina web a concursului de ocupare a posturilor didactice și de cercetare vacante în învățământul superior.
    (9) Pe platforma administrată de către Ministerul Educației, dedicată publicării posturilor didactice și de cercetare vacante din IIS, se vor publica următoarele informații:
    a) descrierea pe scurt a postului scos la concurs;
    b) norma didactică și tipurile de activități incluse în aceasta, în cazul posturilor didactice, respectiv norma de cercetare, în cazul posturilor de cercetare, precum și alte atribuții specifice postului scos la concurs;
    c) salariul minim de încadrare corespunzător postului scos la concurs;
    d) calendarul concursului;
    e) tematica probelor de concurs, inclusiv a prelegerilor, cursurilor sau altor asemenea, ori tematicile din care comisia de concurs poate alege tematica probelor susținute efectiv;
    f) descrierea procedurii de concurs;
    g) lista completă a documentelor pe care candidații trebuie să le includă în dosarul de concurs;
    h) adresa la care trebuie transmis dosarul de concurs.
    (10) Anunțurile referitoare la posturile de conferențiar universitar, profesor universitar, cercetător științific gradul II și cercetător științific gradul I vor fi publicate și în limba engleză.


    Articolul 8
    (1) Pe site-ul web al instituției de învățământ superior organizatoare vor fi publicate în termen de 5 zile lucrătoare, după încheierea perioadei de înscriere, cu respectarea protecției datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), pentru fiecare candidat, informații după cum urmează:
    a) curriculum vitae;
    b) fișa de verificare a îndeplinirii standardelor;
    c) lista completă de lucrări.
    (2) Aceleași date sunt încărcate de către IIS și pe pagina web a concursului, administrată de Ministerul Educației.


    Articolul 9
    (1) Concursurile au caracter deschis.(2) Metodologia de concurs nu poate conține prevederi discriminatorii privind candidații în funcție de sex, origine etnică sau socială, cetățenie, religie ori credință, dizabilități, opinii politice, condiție socială sau economică.(3) Descrierea postului scos la concurs va fi făcută în termeni cuprinzători, care corespund nevoilor reale ale instituției de învățământ superior, avându-se în vedere să nu se limiteze, în mod artificial, numărul potențialilor candidați.


    Articolul 10
    (1) Se consideră a fi implicate în procedura de concurs persoanele care:
    a) participă în procesul de decizie referitor la numirea comisiei de concurs;
    b) sunt membri sau membri supleanți ai comisiei de concurs;
    c) sunt implicate în decizii de evaluare profesională sau administrativă în cadrul concursului;
    d) sunt implicate în soluționarea contestațiilor.
    (2) Nu pot fi implicate în procedura de concurs persoane care se află într-una din situațiile prevăzute la art. 201 alin. (4) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(3) În situația în care, în urma câștigării unui concurs de către un candidat, una sau mai multe persoane din instituția de învățământ superior urmează să se afle într-o situație de incompatibilitate conform prevederilor art. 3 alin. (3), numirea pe post și acordarea titlului universitar de către instituția de învățământ superior sau a gradului profesional de cercetare-dezvoltare pot avea loc numai după soluționarea situației/ situațiilor de incompatibilitate. Modalitatea de soluționare a situației de incompatibilitate se comunică Ministerului Educației, în termen de două zile lucrătoare de la soluționare.


    Secţiunea a 2-a Înscrierea la concurs

    Articolul 11
    (1) În vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea unui post didactic și de cercetare, candidatul întocmește un dosar, în format tipărit, care conține cel puțin următoarele documente:
    a) cererea de înscriere la concurs, semnată de candidat, care include o declarație pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor prezentate în dosar;
    b) o propunere de dezvoltare a carierei universitare a candidatului atât din punct de vedere didactic, în cazul posturilor didactice, cât și din punctul de vedere al activităților de cercetare științifică; propunerea se redactează de către candidat, cuprinde maximum 10 pagini și este unul dintre principalele criterii de departajare a candidaților;
    c) curriculum vitae al candidatului în format tipărit și în format electronic (model Europass);
    d) lista de lucrări ale candidatului în format tipărit și în format electronic;
    e) fișa de verificare a îndeplinirii standardelor instituției de învățământ superior, al cărei format standard este prevăzut de metodologia proprie. Standardele instituției de învățământ superior nu pot deroga de la standardele minimale naționale aprobate potrivit art. 156 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare. Fișa de verificare este completată și semnată de către candidat;
    f) documente referitoare la deținerea diplomei de doctor: copia conform cu originalul a diplomei de doctor și, în cazul în care diploma de doctor originală nu este recunoscută în România, copie conform cu originalul a atestatului de recunoaștere sau echivalare a acesteia;
    g) rezumatul în limba română și într-o limbă de circulație internațională a tezei de doctorat, pe maximum o pagină pentru fiecare limbă;
    h) declarație pe propria răspundere a candidatului în care indică situațiile de incompatibilitate prevăzute de Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, în care s-ar afla în cazul câștigării concursului sau lipsa acestor situații de incompatibilitate;
    i) în cazurile prevăzute la art. 4 alin. (5) și (6), copii conforme cu originalul, care atestă deținerea titlurilor medicale respective;
    j) copii ale altor diplome care atestă studiile candidatului;
    k) copia cărții de identitate sau, în cazul în care candidatul nu are o carte de identitate, a pașaportului sau a unui alt document de identitate întocmit într-un scop echivalent cărții de identitate ori pașaportului;
    l) în cazul în care candidatul și-a schimbat numele, copii de pe documente care atestă schimbarea numelui, respectiv certificatul de căsătorie sau dovada schimbării numelui;
    m) maximum 10 publicații, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecționate de acesta și considerate a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii;
    n) pentru candidații la funcția de conferențiar universitar/ cercetător științific gradul II, respectiv profesor universitar/ cercetător științific gradul I: 3 scrisori de recomandare, conform art. 13;
    o) certificat de cazier judiciar;
    p) certificat de integritate comportamentală;
    q) certificat medical, eliberat pe un formular specific adoptat prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății;
    r) avizul medical pentru exercitarea profesiei didactice, eliberat conform prevederilor ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
    (2) Curriculumul vitae al candidatului trebuie să includă:
    a) informații despre studiile efectuate și diplomele obținute;
    b) informații despre experiența profesională și locurile de muncă relevante ocupate anterior;
    c) informații despre proiectele de cercetare-dezvoltare pe care le-a condus ca director de proiect și granturile obținute, în cazul în care există astfel de proiecte sau granturi, indicându-se pentru fiecare sursa de finanțare, volumul finanțării și principalele publicații sau brevete rezultate;
    d) informații despre premii sau alte elemente de recunoaștere a contribuțiilor științifice ale candidatului.
    (3) Instituția de învățământ superior va specifica reglementările care se aplică lucrărilor candidatului care nu sunt disponibile în format electronic.(4) Documentele prevăzute la alin. (1) se vor depune atât în format letric, cât și pe suport electronic.(5) Dosarul de concurs este constituit de candidat și se depune la adresa instituției de învățământ superior specificată pe pagina web a concursului, direct sau prin intermediul serviciilor de curierat care permit confirmarea primirii, ori electronic, la adresa de e-mail specificată pe pagina web a concursului, cu confirmare de primire. Dosarul de concurs este transmis membrilor comisiei de concurs începând cu data închiderii procesului de depunere a dosarelor de concurs, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare înaintea desfășurării primei probe a concursului.


    Articolul 12

    Dosarul de concurs va conține lucrările, articolele/studiile, publicațiile realizate de candidat, relevante în domeniul disciplinelor postului, iar lista acestora va fi structurată astfel:
    a) lista celor maximum 10 lucrări considerate de candidat a fi cele mai relevante pentru domeniul disciplinelor postului pentru care candidează;
    b) teza sau tezele de doctorat;
    c) brevete de invenție și alte titluri de proprietate industrială;
    d) cărți și capitole în cărți;
    e) articole/studii in extenso, publicate în reviste din fluxul științific internațional principal;
    f) publicații in extenso, apărute în lucrări ale principalelor conferințe internaționale de specialitate;
    g) alte lucrări și contribuții științifice sau, după caz, din domeniul creației artistice.


    Articolul 13
    (1) Candidații la posturile de conferențiar universitar sau cercetător științific gradul II trebuie să includă în dosarul de concurs cel puțin trei scrisori de recomandare ale unor personalități din domeniul respectiv, din țară sau din străinătate, exterioare instituției de învățământ superior al cărei post este scos la concurs, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare referitoare la calitățile profesionale ale candidatului.(2) Candidații la posturile de profesor universitar sau cercetător științific gradul I trebuie să includă în dosarul de concurs cel puțin trei scrisori de recomandare ale unor personalități din domeniul respectiv din străinătate, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare referitoare la calitățile profesionale ale candidatului.(3) În cazul domeniilor științifice cu specific românesc, scrisorile de recomandare pentru candidații la posturile de profesor universitar sau cercetător științific gradul I pot proveni și din partea unor personalități din domeniul respectiv din România, exterioare instituției de învățământ superior al cărei post este scos la concurs.


    Articolul 14
    (1) Îndeplinirea de către un candidat a condițiilor legale de prezentare la concurs este certificată prin avizul compartimentului juridic al instituției de învățământ superior.(2) Avizul juridic este emis de compartimentul de specialitate, după rezoluția comisiei științifice/consiliului științific privind verificarea informațiilor din fișa de verificare a îndeplinirii standardelor instituției de învățământ superior, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. e). Comisia științifică/Consiliul științific este numită/numit prin decizie a rectorului, la propunerea consiliului de administrație al IIS.(3) Avizul juridic și rezoluția comisiei științifice/consiliului științific sunt comunicate candidatului în maximum 48 de ore de la emitere, dar cu minimum 5 zile lucrătoare înaintea desfășurării primei probe a concursului.


    Secţiunea a 3-a Desfășurarea concursului

    Articolul 15
    (1) Concursurile se desfășoară în cel mult 45 de zile de la încheierea perioadei de înscriere.(2) Concursul constă în evaluarea activității științifice și competențelor didactice ale candidaților pentru posturile didactice și, respectiv, în evaluarea activității științifice și a competențelor privind cercetarea ale candidaților pentru posturile de cercetare.


    Articolul 16
    (1) Candidații care îndeplinesc condițiile legale de prezentare la concurs și au primit avizul juridic favorabil vor fi invitați de către instituția de învățământ superior la susținerea probelor de concurs. Pe pagina web a instituției de învățământ superior sunt anunțate: ziua, ora și locul desfășurării probelor de concurs.(2) Comisia de concurs evaluează candidatul din perspectiva următoarelor criterii:
    a) relevanța și impactul rezultatelor științifice ale candidatului, în relație cu domeniul disciplinelor postului pentru care candidează;
    b) capacitatea candidatului de a îndruma studenți sau tineri cercetători;
    c) competențele didactice ale candidatului, în cazul funcțiilor didactice;
    d) capacitatea candidatului de a transfera cunoștințele și rezultatele sale către mediul economic sau social ori de a populariza propriile rezultate științifice;
    e) capacitatea candidatului de a lucra în echipă și eficiența colaborărilor științifice ale acestuia, în funcție de specificul domeniului candidatului;
    f) capacitatea candidatului de a conduce proiecte de cercetare-dezvoltare;
    g) experiența profesională a candidatului în alte instituții decât instituția organizatoare de concurs.
    (3) În situația în care postul vizat este de asistent/șef de lucrări/lector universitar, comisia de concurs are obligația de a verifica și constata, din punctul de vedere al relevanței didactice și științifice, îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, conform legii.(4) În situația în care postul vizat este de conferențiar/ profesor, comisia de concurs are obligația de a verifica și constata îndeplinirea, din punctul de vedere al relevanței didactice și științifice, de către candidat a standardelor instituției de învățământ superior. Standardele instituției de învățământ superior nu pot deroga de la standardele minimale naționale aprobate potrivit art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(5) În situația în care postul vizat este de cercetare, comisia de concurs are obligația de a verifica și constata îndeplinirea de către candidat a standardelor minimale naționale pentru conferirea gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare aprobate potrivit art. 156 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.(6) Criteriile prevăzute la alin. (2) sunt evaluate pe baza dosarului de concurs și, după caz, adițional prin una sau mai multe probe de concurs, care pot include potrivit prevederilor metodologiei proprii: prelegeri, susținerea unui curs, seminar etc.


    Secţiunea a 4-a Comisia de concurs: constituire, atribuții

    Articolul 17
    (1) Stabilirea componenței comisiei de concurs, pentru fiecare post scos la concurs, se realizează după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunțului de scoatere la concurs a postului.(2) Comisia de concurs este formată din 5 membri, incluzând președintele acesteia, specialiști în domeniul disciplinelor postului scos la concurs sau în domenii apropiate.(3) În componența comisiei de concurs sunt prevăzuți și membri supleanți. În cazul indisponibilității participării unui membru la lucrările comisiei, membrul respectiv este înlocuit de membrul supleant, numit după aceeași procedură ca și membrii comisiei.(4) Consiliul departamentului sau al școlii doctorale în structura căruia se află postul face propuneri pentru componența nominală a comisiei de concurs.(5) Pe baza propunerii menționate la alin. (4), decanul solicită avizul consiliului facultății privind componența nominală a comisiei de concurs.(6) Componența nominală a comisiei de concurs, însoțită de avizul consiliului facultății, este transmisă senatului universitar spre aprobare. În urma aprobării de către senatul universitar, comisia de concurs este numită prin decizie a rectorului.(7) În termen de două zile lucrătoare de la emiterea deciziei rectorului decizia este transmisă Ministerului Educației, iar componența nominală a comisiei de concurs este publicată pe pagina web a concursului. În cazul posturilor de conferențiar universitar, profesor universitar, cercetător științific gradul II și cercetător științific gradul I, IIS va publica componența comisiei de concurs în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. În cazul instituțiilor de învățământ superior din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, decizia rectorului este transmisă și structurilor cu atribuții în domeniu.


    Articolul 18
    (1) Deciziile comisiei de concurs sunt luate prin votul deschis al membrilor. O decizie a comisiei este validă dacă a întrunit votul a cel puțin 3 membri ai comisiei.(2) Lucrările comisiei de concurs sunt conduse de președintele comisiei.(3) Membrii comisiei pot fi din interiorul sau din afara instituției de învățământ superior, din țară sau din străinătate.(4) Pentru ocuparea unui post de conferențiar universitar, profesor universitar, cercetător științific gradul I sau cercetător științific gradul II, cel puțin 3 membri ai comisiei trebuie să fie din afara instituției care organizează concursul, din țară sau din străinătate.(5) Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă un titlu didactic sau de cercetare superior ori cel puțin egal cu cel al funcției didactice/de cercetare corespunzătoare postului scos la concurs sau, pentru membrii din străinătate, să îndeplinească standardele IIS, corespunzătoare funcției didactice/de cercetare aferente postului scos la concurs.(6) În scopul exclusiv al participării în comisia de concurs, se va realiza echivalarea titlurilor didactice sau de cercetare ale membrilor din străinătate cu titlurile didactice ori de cercetare din țară, echivalare pe baza căreia senatul universitar aprobă componența nominală a comisiei de concurs.(7) Președintele comisiei de concurs poate fi, conform metodologiei proprii a IIS:
    a) directorul departamentului sau conducătorul școlii doctorale în care se regăsește postul;
    b) decanul sau prodecanul facultății în care se regăsește postul;
    c) un cadru didactic titular în instituția de învățământ superior, specialist în domeniul disciplinelor postului sau într-un domeniu apropiat, delegat în acest scop prin votul consiliului departamentului, respectiv al consiliului facultății care organizează concursul.


    Secţiunea a 5-a Rezultatele concursului

    Articolul 19
    (1) În urma finalizării procesului de evaluare, comisia de concurs stabilește, pentru fiecare post, ierarhia candidaților și nominalizează candidatul care a obținut cele mai bune rezultate.(2) Președintele comisiei de concurs întocmește un raport asupra concursului, pe baza referatelor de apreciere redactate de fiecare membru al comisiei de concurs și cu respectarea ierarhiei candidaților decise de comisie.(3) Raportul asupra concursului este asumat prin semnătură de fiecare membru al comisiei de concurs. Președintele comisiei de concurs transmite raportul și documentația aferentă decanului facultății.(4) Raportul comisiei de concurs, după validarea acestuia în consiliul facultății, este înaintat de către decanul facultății senatului instituției de învățământ superior, spre aprobare.(5) Senatul universitar analizează respectarea procedurilor stabilite prin metodologia proprie a instituției de învățământ superior și aprobă sau nu raportul asupra concursului. Ierarhia candidaților stabilită de comisia de concurs nu poate fi modificată de senatul universitar.


    Secţiunea a 6-a Comisia de contestații: constituire, atribuții

    Articolul 20
    (1) În situația în care un candidat deține elemente care pot demonstra nerespectarea procedurii de evaluare pe baza criteriilor prevăzute la art. 16 alin. (2) și/sau nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursului, candidatul poate formula contestație în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatului.(2) Contestația se formulează în scris, se înregistrează la registratura instituției de învățământ superior și se înaintează comisiei de contestații spre soluționare.(3) Comisia de contestații analizează aspectele sesizate de către candidat prin contestația formulată, pe care o rezolvă în cel mult 48 de ore de la înregistrarea acesteia și cu privire la care întocmește un raport, înainte de publicarea rezultatelor concursului.(4) În vederea stabilirii componenței comisiilor de soluționare a contestațiilor se parcurge aceeași procedură ca la stabilirea componenței comisiei de concurs.(5) Membrii comisiei de concurs nu pot face parte din comisia de soluționare a contestațiilor.(6) În urma aprobării de către senatul universitar, comisia de soluționare a contestațiilor este numită prin decizie a rectorului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, odată cu publicarea deciziei rectorului de numire a comisiei de concurs.(7) Raportul comisiei de contestații, după avizarea acestuia în consiliul facultății, și raportul comisiei de concurs sunt înaintate de către decanul facultății senatului instituției de învățământ superior, spre aprobare.


    Secţiunea a 7-a Numirea pe post

    Articolul 21
    (1) În urma aprobării rezultatului concursului de către senatul universitar, rectorul emite decizie pentru numirea pe post și acordarea titlului universitar aferent pentru candidatul câștigător. Numirea pe post se face începând cu semestrul următor celui în care s-a desfășurat concursul.(2) Deciziile de numire pe post și acordarea titlului universitar aferent pentru candidații câștigători, însoțite de un raport sintetic privind organizarea și desfășurarea concursului/concursurilor din instituția de învățământ superior, se transmit, în termen de 5 zile de la emitere, în format electronic/pe suport electronic, cu adresă de înaintare către Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), prin direcția de specialitate din cadrul Ministerului Educației.(3) Numirile pe posturile din instituțiile de învățământ superior din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se fac potrivit reglementărilor interne specifice, cu respectarea prevederilor Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.


    Secţiunea a 8-a Organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de cercetare vacante din instituțiile de învățământ superior

    Articolul 22
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 15 alin. (1) și ale art. 17 alin. (2), pentru posturile de cercetare se aplică prevederile Legii nr. 319/2003, cu completările ulterioare.(2) În vederea desfășurării concursurilor pentru posturi de cercetare din instituțiile de învățământ superior, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 319/2003, cu completările ulterioare, se îndeplinesc astfel:
    a) cele prevăzute pentru consiliul științific al instituției, de către consiliul facultății;
    b) cele prevăzute pentru consiliul de administrație al instituției, de către senatul universitar;
    c) cele prevăzute pentru secretarul științific sau directorul științific al unității, de către directorul departamentului, conducătorul școlii doctorale, decan sau prodecan, conform metodologiei proprii.


    Capitolul IV Dispoziții finale și tranzitorii

    Articolul 23

    În cazul în care postul scos la concurs nu a fost ocupat, concursul poate fi reluat, cu respectarea integrală a procedurii de concurs, în următorul semestru sau an universitar, după caz.


    Articolul 24
    (1) Rezultatul concursului se publică la sediul instituției de învățământ superior organizatoare, pe pagina web a instituției, în termen de două zile lucrătoare de la finalizarea concursului. Rezultatul concursului este încărcat și pe platforma electronică gestionată de Ministerul Educației.(2) Fiecare instituție de învățământ superior organizatoare întocmește anual, până cel târziu la data de 1 septembrie, un raport sintetic, în format electronic, cu privire la organizarea, desfășurarea și finalizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare. Raportul este trimis, spre notificare către CNATDCU, prin direcția de specialitate din Ministerul Educației.


    Articolul 25
    (1) Directorii departamentelor, decanii facultăților și rectorul răspund în fața senatului universitar pentru buna desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice și de cercetare, în condițiile respectării normelor de calitate, de etică și deontologie universitară și a legislației în vigoare.(2) În condițiile constatării unor nereguli, senatul universitar poate aplica sancțiuni specificate în metodologia proprie, putând fi dispusă inclusiv demiterea directorilor de departamente și a decanilor, la propunerea justificată a consiliului de administrație sau a rectorului ori din oficiu, cu avizul acestora.(3) În cazul constatării nerespectării prevederilor legale în procedura de ocupare a posturilor didactice și de cercetare, Ministerul Educației poate aplica sancțiunile prevăzute de lege, pe baza unui raport întocmit de CNATDCU.(4) În cazul în care instanțele de judecată constată încălcarea procedurilor de desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior, concursul se anulează și se reia.


    Articolul 26
    (1) Încadrarea într-o funcție didactică de predare este condiționată de prezentarea unui certificat medical eliberat pe un formular specific, adoptat prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății. Avizele necesare pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Menținerea într-o funcție didactică de predare este condiționată de un control medical periodic. Periodicitatea și acordarea avizelor pentru exercitarea profesiei sunt reglementate prin ordinul prevăzut la alin. (1), iar fondurile necesare acestor controale sunt asigurate de la bugetul de stat.(3) Personalul didactic de predare care se consideră nedreptățit poate solicita o expertiză a capacității de muncă în domeniul educației.(4) În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o instituție de învățământ superior, instituția poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional, prin hotărâre a consiliului de administrație, un nou examen medical complet.(5) Situațiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate și stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialiști, constituită la nivelul centrului universitar în baza unui protocol încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, care realizează expertiza capacității de muncă în domeniul educației.(6) Refuzul personalului didactic de a se prezenta la controlul medical constituie abatere disciplinară și poate duce la desfacerea contractului individual de muncă.

    -----