HOTĂRÂRE nr. 586 din 16 iulie 2014
privind actualizarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 31 iulie 2014



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, al art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bacău, a unui bun imobil situat în municipiul Bacău, Str. George Bacovia nr. 20, judeţul Bacău, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bacău, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, potrivit anexei nr. 2.


    Articolul 3

    Se aprobă actualizarea valorilor de inventar, ca urmare a reevaluării, şi modificarea, după caz, a descrierii tehnice sau adresei unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit anexei nr. 3.


    Articolul 4

    Se aprobă schimbarea titularului dreptului de administrare a unor bunuri imobile, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit anexei nr. 4.


    Articolul 5

    Se aprobă comasarea unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului, potrivit anexei nr. 5.


    Articolul 6

    Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 4 se face pe bază de protocol încheiat între părţile implicate, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică în termen legal şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 8

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Daniel Constantin
    Ministrul finanţelor publice,
    Ioana-Maria Petrescu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Bucureşti, 16 iulie 2014.
    Nr. 586.


    Anexa 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale bunului imobil care se înscrie în inventarul
    centralizat al bunurilor din domeniul public
    al statului în administrarea Direcţiei pentru Agricultură a
    Judeţului Bacău din subordinea Ministerului
    Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
    *Font 7*
    ┌────┬───────┬────────┬─────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────┬──────────────────────────────┐
    │ │ │ │ │ │ Datele de identificare │Anul │Valoarea de│ Situaţia juridică │
    │ │ │ │ │ ├────────────┬─────────────────┤dării│ inventar ├─────────────┬────────────────┤
    │Nr. │ Număr │Codul │Persoana juridică│ Denumirea │ Descrierea │ Adresa │în │ (lei) │ Baza legală │În administrare/│
    │crt.│ MF │de cla- │ ce preia în │ │ tehnică │ │folo-│ │ │ concesiune │
    │ │ │sificare│ administrare │ │ (pe scurt) │ │sinţă│ │ │ │
    │ │ │ │ bunul imobil │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼───────┼────────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────────┼─────┼───────────┼─────────────┼────────────────┤
    │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │
    ├────┼───────┼────────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────────┼─────┼───────────┼─────────────┼────────────────┤
    │1. │Se va │8.29.08 │Direcţia pentru │Extindere │Sc - 172 mp │Ţara: România │ 2011│ 1.350.054│Extras CF │În administrare │
    │ │atribui│ │Agricultură a │sediu │Sd - 516 mp │Judeţul: Bacău │ │ │nr. 63338 │ │
    │ │ │ │Judeţului Bacău │administrativ│P+2 │Municipiul Bacău,│ │ │Bacău │ │
    │ │ │ │CUI 4278787 │ │CF 63338-C6 │str. George │ │ │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │Bacovia nr. 20 │ │ │ │ │
    └────┴───────┴────────┴─────────────────┴─────────────┴────────────┴─────────────────┴─────┴───────────┴─────────────┴────────────────┘


    Anexa 2
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unor bunuri imobile aflate în administrarea
    Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bacău care trec
    din domeniul public
    în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii
    din funcţiune şi casării
    *Font 7*
     ┌────┬─────┬───────────┬──────────────────────────────┬─────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────┐
     │Nr. │Număr│ Codul de │Administratorul bunului imobil│Denumirea bunului│Caracteristicile tehnice│ Adresa bunului imobil │Valoarea│
     │crt.│ MF │clasificare│ │ imobil │ ale bunului imobil │ │ de │
     │ │ │ │ │ │ │ │inventar│
     │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 1.│35716│ 8.28.13 │Direcţia pentru Agricultură │Gard Staţie EDA │Sc - 176 mp/plasă de │Ţara: România Judeţul: Bacău │ 840│
     │ │ │ │a Judeţului Bacău │ │sârmă │Municipiul: Bacău, nr. - │ │
     │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │ │ │ │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 2.│35722│ 8.28.13 │Direcţia pentru Agricultură │Gard Staţie EDA │Sc - 44 mp │Ţara: România Judeţul: Bacău │ 651│
     │ │ │ │a Judeţului Bacău │ │ │Comuna: Sascut, nr. - │ │
     │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │ │ │ │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 3.│35727│ 8.28.13 │Direcţia pentru Agricultură │WC │Sc - 6 mp lemn │Ţara: România Judeţul: Bacău │ 833│
     │ │ │ │a Judeţului Bacău │ │CF60927 Moineşti │Municipiul: Moineşti, nr. - │ │
     │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │ │ │ │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 4.│35732│ 8.28.13 │Direcţia pentru Agricultură │Nişă laborator │Sc - 22,4 mp, metal │Ţara: România Judeţul: Bacău │ 4.007│
     │ │ │ │a Judeţului Bacău │ │CF60430 Mărgineni │Municipiul: Bacău, nr. - │ │
     │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │ │ │ │
     ├────┼─────┼───────────┼──────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────┤
     │ 5.│35736│ 8.28.13 │Direcţia pentru Agricultură │Instalaţie apă │Bazin apă 5 mc Pompe │Ţara: România Judeţul: Bacău │ 15.319│
     │ │ │ │a Judeţului Bacău │ │Sadu 50xC, instalaţii │Municipiul: Bacău, │ │
     │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │electrice CF 63338 Bacău│str. George Bacovia nr. 20 │ │
     └────┴─────┴───────────┴──────────────────────────────┴─────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────┘


    Anexa 3
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al
    statului şi în administrarea unor unităţi din subordinea
    Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru care
    se actualizează valorile de inventar ca urmare a reevaluării
    şi se modifică, după caz, denumirea, descrierea tehnică sau adresa
    *Font 7*
    ┌────┬──────┬───────────┬───────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┬───────────────────────┬───────────┐
    │Nr. │Număr │ Codul de │ Denumirea │Administratorul imobilului│ Descrierea tehnică │ Adresa │Valoarea de│
    │crt.│ M.F. │clasificare│ │ │ │ │ inventar │
    │ │ │ │ │ │ │ │actualizată│
    │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 1.│ 35712│ 8.29.08 │Sediu (Staţie de │Direcţia pentru │Sc - 182,22 mp; │Ţara: România │ 101.457│
    │ │ │ │prognoză şi │Agricultură a Judeţului │Sd - 182,22 mp; anexă grup│Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │avertizare - UF │Bacău │sanitar │Comuna Podu Turcului │ │
    │ │ │ │Podu Turcului) + anexă │C.U.I. 4278787 │Sc - 1,43 mp; │ │ │
    │ │ │ │ │ │S teren - 515,81 mp │ │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60710 Podu Turcului│ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 2.│ 35714│ 8.29.08 │Sediu (Staţie │Direcţia pentru │Sc - 79 mp; │Ţara: România │ 163.605│
    │ │ │ │de prognoză şi │Agricultură a Judeţului │d - 79 mp; │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │avertizare - UF │Bacău │Beci - 22 mp; │Oraşul Târgu Ocna, │ │
    │ │ │ │Târgu Ocna) + anexe │C.U.I. 4278787 │Platformă betonată - 64 mp│str. Gălean nr. 72 │ │
    │ │ │ │ │ │Grup sanitar │ │ │
    │ │ │ │ │ │(2 buc) - 3 mp │ │ │
    │ │ │ │ │ │S teren - 1.495 mp │ │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60176-C1 │ │ │
    │ │ │ │ │ │C3-C6 │ │ │
    │ │ │ │ │ │Târgu Ocna │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 3.│ 35715│ 8.29.08 │Sediu UF Bacău │Direcţia pentru │Sc - 200 mp, P+1; │Ţara: România │ 1.749.984│
    │ │ │ │Laboratoare + anexe │Agricultură a Judeţului │S teren - 5.240 mp │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău │Anexe: garaj Sc - 43 mp; │Comuna Mărgineni │ │
    │ │ │ │ │C.U.I. 4278787 │cabină poartă Sc - 6 mp; │Satul Baraţi, │ │
    │ │ │ │ │ │împrejmuire - 296,80 ml │str. Baraţi │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60430-C1, C5, C6 │ │ │
    │ │ │ │ │ │Mărgineni │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 4.│ 35718│ 8.28.10 │Copertină (magazie │Direcţia pentru │Sc - 119 mp, parter │Ţara: România │ 19.861│
    │ │ │ │pesticide) │Agricultură a Judeţului │CF nr. 60430-C3 Mărgineni │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău │ │Comuna Mărgineni │ │
    │ │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │Satul Baraţi, str. │ │
    │ │ │ │ │ │ │Baraţi │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 5.│ 35719│ 8.28.10 │Magazie combustibil │Direcţia pentru │Parter, Sc - 11 mp │Ţara: România │ 1.836│
    │ │ │ │(beci) │Agricultură a Judeţului │CF nr. 60430-C4 Mărgineni │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău │ │Comuna Mărgineni; │ │
    │ │ │ │ │C.U.I. 4278787 │ │Satul Baraţi, str. │ │
    │ │ │ │ │ │ │Baraţi │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 6.│ 35725│ 8.27.07 │Magazie │Direcţia pentru │Sc - 79 mp │Ţara: România │ 3.892│
    │ │ │ │ │Agricultură a Judeţului │CF nr. 60927-C2 Moineşti │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │ │Municipiul Moineşti, │ │
    │ │ │ │ │ │ │Str. Stadionului nr. 1 │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 7.│ 35726│ 8.28.13 │Staţie de prognoză şi │Direcţia pentru │Sc - 119 mp; │Ţara: România │ 176.571│
    │ │ │ │avertizare UF Moineşti │Agricultură a Judeţului │Sd - 119 mp │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │S teren - 2.213 mp │Municipiul Moineşti, │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60927-C1 Moineşti │Str. Stadionului nr. 1 │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 8.│ 35729│ 8.28.13 │Gheretă pază │Direcţia pentru │Sc - 9 mp │Ţara: România │ 4.622│
    │ │ │ │ │Agricultură a Judeţului │CF nr. 60176 Târgu Ocna │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │ │oraşul Târgu Ocna, │ │
    │ │ │ │ │ │ │str. Gălean nr. 72 │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 9.│ 35733│ 8.28.13 │Magazie (la sediul UF │Direcţia pentru │Sc - 184 mp; parter │Ţara: România │ 95.378│
    │ │ │ │Bacău) │Agricultură a Judeţului │CF nr. 60430-C2 Mărgineni │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │ │Comuna Mărgineni │ │
    │ │ │ │ │ │ │Satul Baraţi, str. │ │
    │ │ │ │ │ │ │Baraţi │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 10.│ 35734│ 8.29.08 │Clădire sediu DADR │Direcţia pentru │Clădire cu Sc - 497 mp; │Ţara: România │ 7.271.317│
    │ │ │ │Bacău + sală de şedinţe│Agricultură a Judeţului │P+1; Sd - 994 mp │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │Sală şedinţe cu │Municipiul Bacău, │ │
    │ │ │ │ │ │Sc - 345 mp; │str. George Bacovia │ │
    │ │ │ │ │ │S teren - 2.798,26 mp │nr. 20 │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 63338-C1, C4 Bacău │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 11.│ 35735│ 8.28.13 │Magazie, centrală │Direcţia pentru │Sc - 352 mp, din care: │Ţara: România │ 173.418│
    │ │ │ │termică, garaj auto │Agricultură a Judeţului │centrală termică - │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │57,60 mp; │Municipiul Bacău, │ │
    │ │ │ │ │ │magazie - 162,26 mp; │str. George Bacovia │ │
    │ │ │ │ │ │garaje - 132,21 mp │nr. 20 │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 63338-C2, C3, C5 │ │ │
    │ │ │ │ │ │Bacău │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 12.│ 96961│ 8.28.13 │Casă tip piatră │Direcţia pentru │Construcţie locuinţă - │Ţara: România │ 239.074│
    │ │ │ │ │Agricultură a Judeţului │64 mp; anexă - 13 mp; │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │Sd - 77 mp; │Comuna Dealu Morii │ │
    │ │ │ │ │ │S teren - 703 mp │ │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60109 Dealu Morii │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 13.│ 96963│ 8.28.13 │Casă tip piatră │Direcţia pentru │Construcţie locuinţă - │Ţara: România │ 248.261│
    │ │ │ │ │Agricultură a Judeţului │64 mp; anexă - 13 mp; │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │Sd - 77 mp; │Comuna Răchitoasa │ │
    │ │ │ │ │ │S teren - 1.068 mp │Satul Buda │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 60223 Răchitoasa │ │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 14.│ 97122│ 8.28.03 │Clădire laborator │Direcţia pentru │Sc - 80 mp; │Ţara: România │ 82.122│
    │ │ │ │ERWINIA │Agricultură a Judeţului │Sd - 80 mp │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │CF nr. 62062-C1-U5 şi │Municipiul Bacău, │ │
    │ │ │ │ │ │CF nr. 62062-C1-U6 │Str. Şoimului nr. 5 │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 15.│100527│ 8.28.03 │Clădire extindere │Direcţia pentru │Sc - 61 mp; │Ţara: România │ 64.090│
    │ │ │ │laborator ERWINIA │Agricultură a Judeţului │Sd - 61 mp │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Bacău C.U.I. 4278787 │CF nr. 62062-C1-U5 │Municipiul Bacău, │ │
    │ │ │ │ │ │ │Str. Şoimului nr. 5 │ │
    ├────┼──────┼───────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
    │ 16.│153245│ 8.29.06 │Centrul local Bacău 1 │Agenţia de Plăţi şi │Sc - 497 mp; │Ţara: România │ 740.346│
    │ │ │ │ │Intervenţie pentru │Sd - 497 mp; │Judeţul: Bacău │ │
    │ │ │ │ │Agricultură - Centrul │etaj 2 │Municipiul Bacău, │ │
    │ │ │ │ │Judeţean Bacău │CF nr. 63338-C1 Bacău │str. George Bacovia │ │
    │ │ │ │ │C.U.I. 20746669 │ │nr. 20 │ │
    └────┴──────┴───────────┴───────────────────────┴──────────────────────────┴──────────────────────────┴───────────────────────┴───────────┘


    Anexa 4
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al
    statului şi în administrarea unor
    unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
    Rurale pentru care se schimbă titularul dreptului de administrare
    *Font 7*
    ┌────┬───────┬────────┬─────────────────┬────────────────┬────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
    │Nr. │ Număr │Codul de│Denumirea bunului│Locul unde este │Persoana juridică de la care│Persoana juridică la care│Caracteristicile│Valoarea │
    │crt.│ MF │clasifi-│ │situat imobilul │ se transmite bunul imobil │se transmite bunul imobil│ tehnice ale │ de │
    │ │ │care │ │ │ │ │ bunului imobil│inventar │
    │ │ │ │ │ │ │ │ care se │ (lei) │
    │ │ │ │ │ │ │ │ transmite │ │
    ├────┼───────┼────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────┼─────────┤
    │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │
    ├────┼───────┼────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────┼─────────┤
    │ 1.│Se va │8.29.08 │Extindere sediu │Ţara: România │Direcţia pentru Agricultură │Agenţia de Plăţi şi │Sc - 172 mp │1.350.054│
    │ │atribui│ │administrativ │Judeţul: Bacău │a Judeţului Bacău │Intervenţie pentru │Sd - 516 mp P+2 │ │
    │ │ │ │ │Municipiul: │C.U.I. 4278787 │Agricultură - Centrul │CF nr. 63338- │ │
    │ │ │ │ │Bacău, str. │ │Judeţean Bacău │C6 Bacău │ │
    │ │ │ │ │George Bacovia │ │C.U.I. 20746669 │ │ │
    │ │ │ │ │nr. 20 │ │ │ │ │
    ├────┼───────┼────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────┼─────────┤
    │ 2.│153245 │ 8.29.08│Centrul local │Ţara: România │Agenţia de Plăţi şi │Direcţia pentru │Sc - 512 mp │ 740.346│
    │ │ │ │Bacău 1 │Judeţul: Bacău │Intervenţie pentru │Agricultură a Judeţului │Sd - 512 mp │ │
    │ │ │ │ │Municipiul: │Agricultură - Centrul │Bacău C.U.I. 4278787 │Etaj 2 │ │
    │ │ │ │ │Bacău, str. │Judeţean Bacău │ │CF nr. 63338- │ │
    │ │ │ │ │George Bacovia │C.U.I. 20746669 │ │C1 Bacău │ │
    │ │ │ │ │nr. 20 │ │ │ │ │
    └────┴───────┴────────┴─────────────────┴────────────────┴────────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────┴─────────┘


    Anexa 5
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al
    statului şi în administrarea Direcţiei pentru Agricultură a
    Judeţului Bacău din subordinea Ministerului
    Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se comasează
    *Font 7*
    ┌────┬──────┬────────┬─────────────┬────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────────────┬──────────┐
    │ │ │ │ │ │ │ Datele de identificare ale │Datele de identificare ale │
    │ │ │ │ │ │ │ imobilelor care se comasează │imobilelor rezultate după │
    │ │ │ │ │ │ │ │ comasare │
    │ │ │ │ │ │ ├──────┬─────────────────┬─────────┼─────────────────┬─────────┤
    │Nr. │ Nr. │Codul de│ Denumirea │ Adresa │ Administrator │ Nr. │Descriere tehnică│Valoarea │Descriere tehnică│Valoarea │
    │crt.│ M.F. │clasifi-│ │ │ │ M.F. │ │ de │ │ de │
    │ │ │care │ │ │ │ │ │ inventar│ │inventar │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ - lei - │ │ - lei - │
    ├────┼──────┼────────┼─────────────┼────────────────┼───────────────────────┼──────┼─────────────────┼─────────┼─────────────────┼─────────┤
    │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │
    ├────┼──────┼────────┼─────────────┼────────────────┼───────────────────────┼──────┼─────────────────┼─────────┼─────────────────┼─────────┤
    │ 1.│ 35734│8.29.08 │Clădire sediu│Ţara: România │Direcţia pentru │35734 │Clădire cu │7.271.317│Sc - 497 mp │8.011.663│
    │ │ │ │DADR Bacău+ │Judeţul: Bacău │Agricultură a Judeţului│ │Sc - 497 mp; │ │Sd - 1.491 mp │ │
    │ │ │ │Sală de │Municipiul: │Bacău C.U.I. 4278787 │ │P+1; │ │(P+2E) │ │
    │ │ │ │şedinţe │Bacău, │ │ │Sd - 994 mp; │ │Sc sală şedinţe -│ │
    │ │ │ │ │str. George │ │ │Sală şedinţe cu │ │345 mp S teren - │ │
    │ │ │ │ │Bacovia nr. 20 │ │ │Sc - 345 mp; │ │2.798 mp │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │S teren - │ │CF nr. 63338 │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │2.798 mp │ │Bacău │ │
    │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────┼─────────┤ │ │
    │ │ │ │ │ │ │153245│Sc - 497 mp; │ 740.346│ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │Sd - 497 mp; │ │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │Etaj 2 │ │ │ │
    ├────┼──────┼────────┼─────────────┼────────────────┼───────────────────────┼──────┼─────────────────┼─────────┼─────────────────┼─────────┤
    │ 2.│ 97122│ 8.28.03│Clădire │Ţara: România │Direcţia pentru │ 97122│Sc - 80 mp │ 82.122│Sc - 141 mp │ 146.212│
    │ │ │ │laborator │Judeţul: Bacău │Agricultură a Judeţului│ │Sd - 80 mp │ │Sd - 141 mp │ │
    │ │ │ │ERWINIA │municipiul: │Bacău C.U.I. 4278787 ├──────┼─────────────────┼─────────┤CF nr. 62062- │ │
    │ │ │ │ │Bacău, Str. │ │100527│Sc - 61 mp │ 64.090│C1-U5 şi │ │
    │ │ │ │ │Şoimului nr. 5 │ │ │Sd - 61 mp │ │CF nr. 62062- │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C1-U6 │ │
    └────┴──────┴────────┴─────────────┴────────────────┴───────────────────────┴──────┴─────────────────┴─────────┴─────────────────┴─────────┘

    ------