ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 6 ianuarie 2017privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 6 ianuarie 2017
    Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020 referitoare la adoptarea în anul 2017 a unor măsuri privind: majorarea salariilor pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, majorarea burselor pentru studenţi, majorarea pensiilor din sistemul public, majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi,
    având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat,
    având în vedere faptul că la nivelul administraţiei publice locale nivelul de salarizare este unul redus care determină migrări de personal către alte sectoare de activitate,
    ţinând cont de faptul că, pentru a asigura o administraţie publică locală eficientă şi orientată spre prestarea unor servicii de calitate cetăţenilor, este necesară motivarea personalului calificat din administraţia publică locală,
    având în vedere că, în prezent, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte un număr maxim de posturi al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,
    în considerarea faptului că numărul maxim de posturi este în prezent menţinut la nivelul datei de 31.12.2014, ca urmare a faptului că, în urma modificării numărului de locuitori, calcularea noilor medii ar avea drept consecinţă ca un număr 1.010 unităţi administrativ-teritoriale să disponibilizeze salariaţi, ceea ce ar conduce la disfuncţionalităţi la nivelul unor autorităţi ale administraţiei publice locale,
    ţinând cont că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede finanţarea în proporţie de maximum 90% de la bugetul de stat a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale însoţitorilor persoanelor cu handicap grav, autorităţile administraţiei publice locale întâmpină în fiecare an dificultăţi privind acordarea restului de finanţat din bugetele locale, fapt care determină în fiecare an alocări suplimentare de la bugetul de stat pentru a acoperi cheltuielile ce nu pot fi suportate din bugetele locale, însă acestea se realizează cu întârziere şi generează disfuncţionalităţi grave în asigurarea drepturilor persoanelor beneficiare,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.(2) Începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 20%, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2) personalul prevăzut la alin. (4), personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, precum şi personalul prevăzut în anexele nr. 1, 2 şi2^1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. IV Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Cultură“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, capitolul I, litera b), cuantumul brut al salariilor de bază se majorează cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.(5) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (4) se majorează cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.


    Articolul 2
    (1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% şi este de 1.000 lei.(2) Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei.


    Articolul 3

    Alineatele (2) şi (3) ale articolului 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:(2) Finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale.(3) La finele exerciţiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată neutilizate pentru plata obligaţiilor prevăzute la alin. (1) care depăşesc procentul de 90% din totalul plăţilor efectuate se restituie la bugetul de stat.


    Articolul 4

    Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 205, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: (2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.2. La articolul 223, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (9^1) şi (9^2), cu următorul cuprins: (9^1) Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor este de 201 lei/lună/pe perioada derulării activităţilor didactice/student de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.(9^2) Modificarea cuantumului prevăzut la alin. (9^1) se face prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 5

    După alineatul (8) al articolului III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1) Numărul maxim de posturi al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit potrivit pct. 1 din anexă, se revizuieşte anual de către prefect conform alin. (8), numai în cazul în care numărul maxim de posturi, rezultat ca urmare a creşterii numărului de locuitori, este mai mare decât cel stabilit în anul anterior.

    PRIM-MINISTRU
    SORIN MIHAI GRINDEANU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul finanţelor publice,
    Viorel Ştefan
    Ministrul educaţiei naţionale,
    Pavel Năstase
    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
    Lia-Olguţa Vasilescu
    Ministrul culturii şi identităţii naţionale,
    Ioan Vulpescu
    Ministrul transporturilor,
    Alexandru-Răzvan Cuc

    Bucureşti, 6 ianuarie 2017.
    Nr. 2.
    ----