LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006EMITENT | PARLAMENTUL ROMÂNIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 12 alineatul (1), litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:
m) acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, denumite în continuare ajutoare lunare, în vederea plății serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile art. 12^1; ... ... 2. La articolul 12 alineatul (1), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
n) asigurarea, din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite, a fondurilor necesare pentru plata valorii totale sau a unei părți din cheltuielile realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, în condițiile art. 12^2. ... ... 3. După articolul 12 se introduc două noi articole, articolele 12^1 și 12^2, cu următorul cuprins:
Articolul 12^1
(1) Ajutoarele lunare prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. m) se acordă în funcție de veniturile lunare ale persoanei singure/familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantități de apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi.(2) Pentru familiile și persoanele singure beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ajutoarele lunare acordate acoperă cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.(3) La stabilirea venitului bănesc net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul, așa cum acestea sunt prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare.(4) Pentru acordarea ajutorului lunar pot fi utilizate procentele și limitele de venituri prevăzute, pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie termică, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.(5) În vederea stabilirii dreptului la ajutorul lunar, noțiunile utilizate pentru familie și persoană singură au semnificația celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.(6) Acordarea ajutorului lunar se face prin dispoziția primarului, la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei.(7) Cuantumurile, condițiile, organizarea acordării ajutorului lunar și modalitatea de decontare a acestuia între unitatea administrativ-teritorială, familiile/persoanele singure beneficiare și operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.
Articolul 12^2
Cuantumul sumelor acordate, perioada de implementare, numărul estimat de beneficiari, condițiile și modalitatea de decontare a cheltuielilor realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale. ... 4. La articolul 31, după alineatul (22) se introduc două noi alineate, alineatele (23) și (24), cu următorul cuprins:(23) Costurile generate de colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor pluviale sunt suportate de utilizatorii serviciului.(24) Prin excepție de la prevederile alin. (23), autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot adopta hotărâri pentru scutirea populației de la plata colectării, transportului, epurării și evacuării apelor pluviale cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităților și a sumelor alocate cu această destinație. ...
Articolul II
La articolul III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015, alineatul (2) se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 27 iulie 2018.
Nr. 215.
-----