ORDIN nr. 2.880 din 22 octombrie 2020privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE" din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenției privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE", a modelului Convenției de garantare și plată a ajutorului de minimis pentru Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE", al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2020
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 987 din 26 octombrie 2020
    În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 26 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 766/2020,
    ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Mecanismul financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“ din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN prevăzut în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă Convenția privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, prevăzută în anexa nr. 2, care se va încheia între Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., prevăzută la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 3

    Se aprobă Convenția de garantare și plată a ajutorului de minimis pentru Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, prevăzută în anexa nr. 3, care se încheie între F.N.G.C.I.M.M. și finanțatori, prevăzută la art. 2 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 766/2020.


    Articolul 4

    Pentru anul 2020 se aprobă comisionul de administrare a garanțiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M., în numele și în contul statului român, în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, la nivelul de 0,15% pe an pentru toată perioada de valabilitate a garanțiilor, calculat la valoarea/soldul garanției statului.


    Articolul 5

    Pentru garanțiile acordate de F.N.G.C.I.M.M., în numele și în contul statului român, aferente creditelor garantate acordate în anul 2020 în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, se aprobă comisionul de risc la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4-6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.


    Articolul 6

    Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu

    București, 22 octombrie 2020.
    Nr. 2.880.

    ANEXE nr. 1 - 3

    ANEXE
    privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de
    minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de minimis aferente Programului
    de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE"
    din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale către Fondul Național de
    Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului
    Convenției privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii
    "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE", a modelului Convenției de garantare și plată
    a ajutorului de minimis pentru Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii
    "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE", al contractului de garantare, al înscrisului,
    precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare
    pentru anul 2020