CONVENŢIE nr. 29 din 28 iunie 1930
privind munca forţată sau obligatorie*)
EMITENT
  • ORGANIZAŢIA INTERNATIONALA A MUNCII
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 4 din 18 ianuarie 1958



    ___________ Notă *) Traducere.
    Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, care s-a întrunit aici la 10 iunie 1930 în cea de a patrusprezecea sesiune a sa,
    După ce a hotărît sa adopte diferite propuneri în legătură cu munca forţată sau obligatorie, problema cuprinsă în primul punct de pe ordinea de zi a sesiunii, şi
    După ce a hotărît ca aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale,
    adopta astăzi douăzeci şi opt iunie una mie noua sute treizeci, convenţia de mai jos, care va fi denumita Convenţie privind munca forţată, 1930, ce urmează a fi ratificată de către Membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii conform dispoziţiilor Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii:

    Articolul 1

    1. Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifica prezenta convenţie se angajează sa desfiinteze folosirea muncii forţate sau obligatorii, sub toate formele ei, în termenul cel mai scurt posibil.
    2. În vederea acestei desfiintari totale, munca forţată sau obligatorie va putea fi folosită în timpul perioadei tranzitorii, numai în scopuri publice şi în mod excepţional, în condiţiile şi cu garanţiile stipulate în articolele care urmează.
    3. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii şi cu ocazia raportului prevăzut la art. 31 de mai jos, Consiliul de Administraţie al Biroului internaţional al Muncii va examina posibilitatea de a desfiinta fără vreo alta întîrziere munca forţată sau obligatorie sub toate formele sale şi va hotărî dacă este cazul sa înscrie aceasta problema pe ordinea de zi a Conferintei.


    Articolul 2

    1. În sensul prezentei convenţii, termenul "munca forţată sau obligatorie" va insemna orice munca sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de buna voie.
    2. Totuşi, termenul "munca forţată sau obligatorie" nu va cuprinde, în sensul prezentei convenţii:
    a) orice munca sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu şi destinat unor lucrări cu caracter pur militar;
    b) orice munca sau serviciu făcînd parte din obligaţiile civile normale ale cetăţenilor unei tari pe deplin independenta;
    c) orice munca sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunţate printr-o hotărîre judecătorească, cu condiţia ca aceasta munca sau serviciu să fie executat sub supravegherea şi controlul autorităţilor publice şi ca numitul individ sa nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private;
    d) orice munca sau serviciu pretins în cazurile de forta majoră, adică în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendii, inundaţii, foamete, cutremure de pămînt, epidemii şi epizootii violenţe, invazii de animale, de insecte sau de paraziti vegetali daunatori, şi în general orice împrejurări care pun în pericol sau risca sa pună în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenta a întregii populaţii sau a unei părţi din populaţie;
    e) muncile marunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care deci pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justetei acestor munci.


    Articolul 3

    În sensul prezentei convenţii, termenul "autorităţi competente" va insemna fie autorităţile metropolitane, fie autorităţile centrale superioare din teritoriul interesat.


    Articolul 4

    1. Autorităţile competente nu vor trebui sa impună sau să permită impunerea muncii forţate sau obligatorii în folosul unor particulari, societăţi sau al unor persoane morale private.
    2. Dacă o astfel de forma de muncă forţată sau obligatorie în folosul unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private exista la data la care ratificarea prezentei convenţii de către un Membru este înregistrată de către Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii, acest Membru va trebui sa desfiinteze complet munca forţată sau obligatorie amintita, începînd de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii, în ceea ce-l priveşte.


    Articolul 5

    1. Nici o concesie acordată unor particulari, unor societăţi sau unor persoane morale private nu va trebui să aibă drept consecinţa impunerea unei forme oarecare de muncă forţată sau obligatorie în vederea producerii sau stringerii de produse pe care aceşti particulari, societăţi sau persoane morale private le folosesc sau cu care fac comerţ.
    2. Dacă anumite concesii existente comporta dispoziţii care au drept urmare impunerea unei astfel de munci forţate sau obligatorii, aceste dispoziţii vor trebui să fie anulate cît mai curînd posibil, pentru a se conformă prevederilor articolului 1 al prezentei convenţii.


    Articolul 6

    Funcţionarii administraţiei, chiar atunci cînd vor trebui sa încurajeze populatiile care sînt în sarcina lor să se dedice unei munci oarecare, nu vor trebui sa exercite asupra acestor populaţii o constringere colectivă sau individuală cu scopul de a le face sa munceasca pentru particulari, societăţi sau persoane morale private.


    Articolul 7

    1. Şefii care nu exercita funcţiuni administrative nu vor trebui sa recurgă la munca forţată sau obligatorie.
    2. Şefii care exercită funcţiuni administrative vor putea, cu autorizaţia expresă a autorităţilor competente, sa recurgă la munca forţată sau obligatorie în condiţiile prevăzute de articolul 10 al prezentei convenţii.
    3. Şefii recunoscuţi ca atare de lege şi care nu primesc o remuneraţie adecvată sub alte forme, vor putea sa beneficieze de folosirea serviciilor personale anume reglementate, trebuind să se ia toate măsurile necesare pentru a preveni abuzurile.


    Articolul 8

    1. Răspunderea pentru orice hotărîri de a se recurge la munca forţată sau obligatorie va reveni autorităţilor civile superioare de teritoriului respectiv.
    2. Totuşi aceste autorităţi vor putea sa acorde autorităţilor locale superioare, dreptul de a impune munca forţată sau obligatorie în cazurile în care aceasta munca nu va avea ca efect îndepărtarea muncitorilor de domiciliul lor obişnuit. Aceste autorităţi vor putea de asemenea sa acorde autorităţilor locale superioare - pentru perioadele şi în condiţiile care vor fi stabilite prin reglementarea prevăzută la articolul 23 al prezentei convenţii - dreptul de a impune o munca forţată sau obligatorie pentru executarea căreia muncitorii vor trebui să se departeze de domiciliul lor obişnuit, în cazul cînd aceasta este necesar pentru înlesnirea deplasarii funcţionarilor din administraţie, în exercitarea funcţiunilor lor, precum şi a transportării materialului administraţiei.


    Articolul 9

    Cu excepţia dispoziţiilor contrare stipulate la articolul 10 al prezentei convenţii, nici o autoritate care are dreptul sa impună munca forţată sau obligatorie nu va trebui să permită să se recurgă la aceasta forta de muncă decît dacă s-a asigurat în prealabil:
    a) ca serviciul sau munca ce trebuie efectuată reprezintă un interes direct şi important pentru colectivitatea chemată sa o execute;
    b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta;
    c) ca a fost imposibil să se procure mina de lucru voluntara pentru executarea acestui serviciu sau munci, cu toate ca s-au oferit salarii şi condiţii de muncă cel puţin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru munci sau servicii similare; şi
    d) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populaţia actuala faţă de mina de lucru disponibilă şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva.


    Articolul 10

    1. Munca forţată sau obligatorie cerută ca impozit şi munca forţată sau obligatorie impusa pentru lucrări de interes public de către şefii care exercită funcţiuni administrative vor trebui să fie, treptat, desfiinţate.
    2. Pînă la aceasta abolire, atunci cînd munca forţată sau obligatorie va fi cerută ca impozit şi atunci cînd munca forţată sau obligatorie va fi impusa de către şefi care exercită funcţiuni administrative, în vederea executării unor lucrări de interes public, autorităţile interesate vor trebui să se asigure în prealabil:
    a) ca serviciul sau munca ce trebuie executată este de interes direct şi important pentru colectivitatea chemată sa o execute;
    b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta;
    c) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populaţia actuala faţă de mina de lucru disponibilă şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva;
    d) ca executarea acestei munci sau serviciu nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul lor obişnuit;
    e) ca executarea acestei munci sau serviciu va fi indrumata, potrivit cu cerinţele religiei, ale vieţii sociale sau ale agriculturii.


    Articolul 11

    1. Numai adultii valizi de sex masculin în vîrsta de cel puţin 18 ani şi cel mult 45 ani, vor putea fi supuşi la munca forţată sau obligatorie. În afară de categoriile de muncă prevăzute la articolul 10 al prezentei convenţii, vor trebui să fie respectate limitele şi condiţiile următoare:
    a) recunoaşterea prealabilă - în toate cazurile în care aceasta va fi posibil - de către un medic numit de administraţie, ca aceştia nu suferă de nici o boala contagioasa şi ca sînt apţi din punct de vedere fizic sa suporte munca impusa şi condiţiile în care ea va fi efectuată;
    b) scutirea personalului din şcoli, a elevilor şi profesorilor, cît şi a personalului administrativ în general;
    c) menţinerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulti şi valizi indispensabili vieţii familiale şi sociale;
    d) respectarea legăturilor conjugale şi familiale.
    2. În scopurile indicate în alineatul c) de mai sus, reglementarea prevăzută la art. 23 al prezentei convenţii va stabili proporţia de persoane din populaţia permanenta de sex masculin şi valida care vor putea fi obiectul unei recrutari determinate, aceasta proporţie neputind totuşi depăşi în nici un caz 25% din aceasta populaţie. Stabilind aceasta proporţie, autorităţile competente vor trebui sa ţină seama de densitatea populaţiei, de dezvoltarea socială şi fizica a acestei populaţii, de perioada din cursul anului şi de starea lucrărilor ce trebuie efectuate de cei interesaţi pe loc şi pe cont propriu; în general autorităţile vor trebui să respecte necesităţile economice şi sociale ale vieţii normale a colectivităţii respective.


    Articolul 12

    1. Perioada maxima în timpul căreia un individ oarecare va putea fi constrîns la munca forţată sau obligatorie sub diversele ei forme nu va trebui să depăşească 60 de zile dintr-o perioadă de 12 luni, zilele de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă şi a se întoarce trebuind să fie cuprinse în aceste 60 de zile.
    2. Fiecare muncitor constrîns la munca forţată sau obligatorie va trebui sa posede un certificat care să indice perioadele de muncă forţată sau obligatorie pe care le-a efectuat.


    Articolul 13

    1. Orele normale de muncă ale oricărei persoane constrinsa la munca forţată sau obligatorie vor trebui să fie aceleaşi ca orele obişnuite pentru munca libera, iar orele de muncă efectuate peste durata normală vor trebui să fie remunerate după aceleaşi tarife ca cele folosite pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi.
    2. Va trebui să se acorde săptămînal o zi de odihnă tuturor persoanelor supuse la o formă oarecare de muncă forţată sau obligatorie, şi aceasta zi va trebui sa coincida pe cît posibil, cu ziua consacrată prin tradiţie, sau prin obiceiurile tarii ori ale regiunii.


    Articolul 14

    1. Cu excepţia muncii prevăzute la articolul 10 al prezentei convenţii, munca forţată sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui să fie remunerată în bani şi după tarife care, pentru acelaşi fel de muncă, nu vor trebui să fie inferioare nici celor în vigoare în regiunea în care muncitorii sînt folosiţi, nici celor în vigoare în regiunea din care au fost recrutati muncitorii.
    2. În cazul cînd munca este impusa de către şefi în exercitarea funcţiunilor lor administrative, va trebui să fie introdusă cît mai curînd posibil, plata salariilor în condiţiile prevăzute la paragraful precedent.
    3. Salariile vor trebui să fie plătite fiecărui muncitor, individual, şi nu şefului sau de trib sau oricărei alte autorităţi.
    4. Zilele de călătorie pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere vor trebui să fie socotite la plata salariilor, ca zile de muncă.
    5. Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionarii muncitorilor cu ratiile alimentare obişnuite ca parte din salariu, aceste ratii trebuind să fie cel puţin echivalente cu suma de bani pe care o reprezintă, dar nu trebuie să se facă nici o reţinere din salariu, nici pentru achitarea impozitelor, nici pentru hrana, îmbrăcăminte şi locuinţe speciale care vor fi acordate muncitorilor pentru a-i menţine în stare de a-şi continua munca, luînd în consideraţie condiţiile speciale ale muncii lor, şi nici pentru furnizare de unelte.


    Articolul 15

    1. Orice legislaţie privind despăgubirea în caz de accidente sau boli provocate de muncă, şi orice legislaţie care prevede ajutorarea persoanelor aflate în sarcina muncitorilor decedati sau invalizi, legislaţii care sînt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv, vor trebui să fie aplicate persoanelor supuse la munca forţată sau obligatorie în aceleaşi condiţii ca şi muncitorilor liberi.
    2. În orice caz, fiecare autoritate care foloseşte un muncitor la munca forţată sau obligatorie va avea obligaţia să asigure întreţinerea muncitorului respectiv dacă un accident sau o boala cauzată de muncă îl face, total sau parţial, incapabil de a-şi cîştiga existenta. Aceasta autoritate va trebui de asemenea să-şi asume obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea întreţinerii oricărei persoane aflate în mod efectiv în sarcina muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultind din munca.


    Articolul 16

    1. Persoanele supuse la munca forţată sau obligatorie nu vor trebui - în afară cazurilor de necesitate excepţionala - să fie transferate în regiuni în care condiţiile de hrana şi de clima sînt atît de diferite de cele cu care au fost obişnuite, încît ar constitui un pericol pentru sănătatea lor.
    2. În nici un caz, o asemenea transferare de muncitori nu va fi autorizata fără aplicarea stricta a tuturor măsurilor de igiena şi cazare care se impun pentru instalarea lor şi pentru apărarea sănătăţii lor.
    3. Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitata, vor fi luate măsuri după avizul serviciului medical competent - care să asigure adaptarea treptata a muncitorilor la noile condiţii de hrana şi de clima.
    4. În cazurile cînd aceşti muncitori sînt chemaţi să execute o munca regulată cu care nu sînt obisnuiti, va trebui să se ia măsuri care să asigure adaptarea lor la acest gen de muncă, în special în ceea ce priveşte antrenarea treptata, orele de muncă, intercalind repausuri şi imbunatatind sau marind ratiile alimentare, după necesitate.


    Articolul 17

    Înainte de a autoriza orice recurgere la munca forţată sau obligatorie pentru lucrările de construcţii sau de întreţinere care vor obliga pe muncitori sa ramina pe locul de muncă o perioadă îndelungată, autorităţile competente vor trebui să se asigure:
    1. ca au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura igiena muncitorilor şi a le garanta îngrijirea medicală indispensabila şi, în special, ca: a) aceşti muncitori sînt supuşi unui examen medical înainte de a începe lucrările şi unor noi examinari la anumite intervale pe toată durata muncii; b) ca a fost prevăzut un personal medical suficient precum şi dispensare, infirmerii, spitale şi materiale necesare pentru a face faţa tuturor nevoilor, şi c) ca buna igiena la locurile de muncă, aprovizionarea muncitorilor cu apa, alimente, combustibil şi ustensile de bucatarie au fost asigurate în mod satisfăcător şi ca au fost prevăzute, la nevoie, îmbrăcăminte şi locuinţe satisfăcătoare.
    2. ca au fost luate măsurile necesare pentru a se asigura întreţinerea familiei muncitorului, în special inlesnind trimiterea unei părţi din salariu, printr-un procedeu sigur, cu asentimentul sau la cererea muncitorului;
    3. ca transportul muncitorilor pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere va fi asigurat de administraţie, pe răspunderea şi cheltuiala sa, şi ca administraţia va înlesni aceste călătorii folosind în cea mai larga măsura posibila toate mijloacele de transport disponibile;
    4. ca, în caz de boala sau accident care îl face pe muncitor incapabil de muncă pentru o anumită perioada, repatrierea muncitorului va fi asigurata pe cheltuiala administraţiei;
    5. ca orice muncitor care ar dori sa ramina pe loc ca muncitor liber la expirarea perioadei sale de muncă forţată sau obligatorie, va avea facultatea de a o face, fără a pierde, timp de 2 ani, drepturile sale la repatriere gratuita.


    Articolul 18

    1. Munca forţată sau obligatorie pentru transportarea de persoane sau mărfuri, de exemplu cu bratele sau prin vislire, va trebui să fie desfiintata în termenul cel mai scurt posibil, iar pînă la desfiinţare autorităţile competente vor trebui sa elaboreze regulamente care să fixeze:
    a) obligaţia de a nu folosi aceasta munca decît pentru a înlesni deplasarea de funcţionari ai administraţiei în exercitarea funcţiunilor lor, sau transportarea de materiale ale administraţiei, sau, în caz de necesitate absolut urgenta, transportarea altor persoane decît funcţionari;
    b) obligaţia de a nu folosi la astfel de transporturi decît oameni apţi din punct de vedere fizic pentru aceasta munca, recunoscuţi astfel printr-un examen medical prealabil, în toate cazurile în care acest examen este posibil; în caz ca aceasta nu este posibil, persoana care foloseşte aceasta mina de lucru va trebui să se asigure pe răspunderea sa, ca muncitorii folosiţi au aptitudinea fizica cerută şi nu suferă de o boala contagioasa;
    c) greutatea maxima pe care o pot duce muncitorii;
    d) parcursul maxim care va putea fi impus acestor muncitori de la locul domiciliului lor;
    e) numărul maxim de zile pe luna sau pe orice alta perioada în timpul căreia aceşti muncitori vor putea f rechizitionati, zilele de călătorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest număr;
    f) persoanele care au dreptul sa recurgă la aceasta forma de muncă forţată sau obligatorie, precum şi măsura în care ele au dreptul de a recurge la aceasta.
    2. Fixind limitele maxime menţionate la literele c, d, e din paragraful precedent, autorităţile competente vor trebui sa ţină seama de diferite elemente, în special de aptitudinea fizica a populaţiei care va trebui să fie rechizitionata, de felul itinerarului de parcurs, cît şi de condiţiile climaterice.
    3. Autorităţile competente vor trebui, în afară de aceasta, sa ia măsuri pentru ca distanta zilnica normală facuta de hamali sa nu depăşească o distanta corespunzătoare duratei medii a unei zile de muncă de 8 ore, ţinînd seama ca pentru a o stabili, va trebui să se aibă în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusa şi distanta de parcurs, ci şi starea drumului, perioada anului şi toate celelalte elemente; dacă ar fi necesar să se impună hamalilor ore suplimentare de muncă, acestea vor trebui să fie remunerate după tarife mai ridicate decît cele normale.


    Articolul 19

    1. Autorităţile competente nu vor trebui să permită să se recurgă la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a lipsei de produse alimentare şi totdeauna sub rezerva ca alimentele sau produsele astfel obţinute sa ramina proprietatea indivizilor sau colectivităţii care le-au produs.
    2. Prezentul articol nu va trebui să aibă ca rezultat - atunci cînd producţia e organizată după lege şi obicei pe baza comunală şi cînd produsele sau beneficiile care provin din vînzarea acestor produse rămîn proprietatea colectivităţii - sa scutească pe membrii colectivităţii de obligaţia de a se achită de muncă astfel impusa.


    Articolul 20

    Legislatiile care prevăd o represiune colectivă aplicabilă unei întregi colectivităţi pentru delictele comise de unii din membrii săi, nu vor trebui sa cuprindă şi munca forţată sau obligatorie pentru o colectivitate, ca una dintre metodele de represiune.


    Articolul 21

    Nu se va recurge la munca forţată sau obligatorie pentru lucrările subterane ce urmează să fie executate în mine.


    Articolul 22

    Rapoartele anuale pe care Membrii care ratifica prezenta convenţie se angajează să le prezinte Biroului Internaţional al Muncii, conform dispoziţiilor art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, privind măsurile luate de ei pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, vor trebui sa cuprindă informaţii cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea ce priveşte măsura în care s-a recurs la munca forţată sau obligatorie pe acest teritoriu, precum şi următoarele puncte: scopul în care aceasta munca a fost efectuată; procentajul morbiditatii şi mortalitatii; ore de muncă; sistemul de plată a salariilor şi cuantumul lor, precum şi orice alte date necesare.


    Articolul 23

    1. Pentru a aplica dispoziţiile prezentei convenţii, autorităţile competente vor trebui sa elaboreze un regulament complet şi precis cu privire la folosirea muncii forţate sau obligatorii.
    2. Acest regulament va trebui sa cuprindă în special reguli care să permită fiecărei persoane supusă muncii forţate sau obligatorii să prezinte autorităţilor orice reclamaţie referitoare la condiţiile de muncă, garantindu-le ca aceste reclamaţii vor fi examinate şi luate în consideraţie.


    Articolul 24

    În toate cazurile va trebui să se ia măsurile necesare pentru asigurarea strictei aplicari a regulamentelor privind folosirea muncii forţate sau obligatorii, fie prin extinderea la munca forţată sau obligatorie a atribuţiilor oricărui organ de inspecţie deja creat pentru supravegherea muncii libere, fie prin orice alt sistem potrivit.
    Va trebui de asemenea să se ia măsuri pentru ca aceste regulamente să fie aduse la cunoştinţa persoanelor supuse la munca forţată sau obligatorie.


    Articolul 25

    Faptul de a cere în mod ilegal prestarea muncii forţate sau obligatorii va fi pasibil de sancţiuni penale şi orice Membru care ratifica prezenta convenţie va avea obligaţia să se asigure ca sancţiunile impuse de lege au o eficacitate reală şi sînt strict aplicate.


    Articolul 26

    1. Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifica prezenta convenţie se angajează sa o aplice pe teritoriile supuse suveranităţii, jurisdicţiei, protecţiei, suzeranitatii, tutelei sau autorităţii sale, în măsura în care el are dreptul să-şi asume obligaţii în legătură cu problemele de jurisdicţie interna. Totuşi, dacă acest Membru doreşte să se prevaleze de dispoziţiile articolului 35 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, el va trebui sa însoţească ratificarea sa de o declaraţie prin care să facă cunoscut:
    1) teritoriile la care intenţionează să aplice integral dispoziţiile prezentei convenţii;
    2) teritoriile la care intenţionează să aplice dispoziţiile prezentei convenţii cu modificări şi în ce consta aceste modificări;
    3) teritoriile pentru care îşi rezerva hotărîrea.
    2. Declaraţia susmentionata este considerată ca făcînd parte integrantă din ratificare şi va produce efecte identice. Orice Membru care va formula o astfel de declaraţie va avea facultatea de a renunţa, printr-o noua declaraţie, la toate sau la o parte din rezervele cuprinse, conform alineatelor 2 şi 3 de mai sus în declaraţia sa anterioară.


    Articolul 27

    Ratificarile oficiale ale prezentei convenţii în condiţiile stabilite de Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de acesta.


    Articolul 28

    1. Prezenta convenţie nu va obliga decît pe acei Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii a căror ratificare a fost înregistrată la Biroul Internaţional al Muncii.
    2. Ea va intra în vigoare după douasprezece luni de la înregistrarea ratificărilor a doi Membri de către Directorul General.
    3. După aceea, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare Membru după douasprezece luni de la data înregistrării ratificării sale.


    Articolul 29

    De îndată ce ratificarile a doi Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor fi înregistrate la Biroul internaţional al Muncii, Directorul General al Biroului internaţional al Muncii va notifica acest fapt tuturor Membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Le va notifica de asemenea înregistrarea ratificărilor care-i vor fi ulterior comunicate de către toţi ceilalţi Membri ai Organizaţiei.


    Articolul 30

    1. Orice Membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de zece ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei la Biroul Internaţional al Muncii.
    2. Orice Membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an după expirarea perioadei de zece ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de cinci ani şi, prin urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de cinci ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.


    Articolul 31

    La expirarea fiecărei perioade de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va trebui să prezinte Conferintei Generale un raport privind aplicarea prezentei convenţii şi va hotărî dacă este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii ei totale sau parţiale.


    Articolul 32

    1. În cazul cînd Conferinţa Generală ar adopta o noua convenţie privind revizuirea totală sau parţială a prezentei convenţii, ratificarea de către un Membru a noii convenţii revizuite va atrage de plin drept denunţarea prezentei convenţii fără nici o amînare, neţinîndu-se seama de articolul 30 de mai sus, sub rezerva ca noua convenţie revizuită sa fi intrat în vigoare.
    2. Începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii revizuite, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisă ratificării Membrilor.
    3. Prezenta convenţie va rămîne totuşi în vigoare, în forma şi conţinutul sau pentru acei Membri care au ratificat-o şi care nu au ratificat noua convenţie revizuită.


    Articolul 33

    Textele, francez şi englez ale prezentei convenţii sînt deopotrivă valabile.
    ───────────────────