LEGE nr. 553 din 30 noiembrie 2004
pentru modificarea art. III din Legea nr. 90/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutunPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.161 din 8 decembrie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Articolul III din Legea nr. 90/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 20 aprilie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. III. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 31 decembrie 2004, cu excepţia prevederilor art. 3 alin. (9) de la pct. 6 şi ale art. 3^1 -3^3 de la pct. 7 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 3 alin. (5), (5^1), (8) şi (10) şi ale art. 6 din Legea nr. 349/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care intră în vigoare la data de 31 decembrie 2006."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 30 noiembrie 2004.
Nr. 553.
________________