LEGE nr. 179 din 9 iunie 2022privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 14 iunie 2022
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezenta lege reglementează cadrul juridic al reutilizării datelor și documentelor aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii, inclusiv în scopul dezvoltării unor noi produse și servicii informaționale, precum și modalitățile practice de facilitare a reutilizării:
    a) documentelor existente deținute de entitățile publice;
    b) documentelor existente deținute de întreprinderile publice care:(i) își desfășoară activitatea în domeniile definite în Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;(ii) își desfășoară activitatea ca operatori de servicii publice potrivit art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului;(iii) își desfășoară activitatea ca transportatori aerieni care îndeplinesc obligații de serviciu public potrivit art. 16 din Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (reformare);(iv) își desfășoară activitatea ca armatori comunitari care îndeplinesc obligații de serviciu public potrivit art. 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3.577/92 al Consiliului din 7 decembrie 1992 de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim);
    c) datelor provenite din activitatea de cercetare, în conformitate cu prevederile art. 13.
    (2) Prezenta lege nu se aplică:
    a) documentelor deținute de entitățile publice care nu se circumscriu sferei de activitate a acestora, astfel cum este definită prin lege sau prin alte acte normative;
    b) documentelor deținute de întreprinderi publice:(i) produse în afara domeniului de aplicare a furnizării serviciilor de interes general, definit în condițiile legii;(ii) legate de activități expuse direct concurenței și care, prin urmare, potrivit art. 54 din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu fac obiectul normelor privind achizițiile publice;
    c) documentelor asupra cărora terții dețin drepturi de proprietate intelectuală;
    d) documentelor precum datele sensibile sau cu regim special, la care accesul este exclus potrivit regimurilor de acces în condițiile legii, inclusiv din următoarele motive:(i) protecția securității naționale, apărarea statului sau siguranța publică;(ii) confidențialitatea datelor statistice;(iii) secretul comercial, inclusiv dreptul de proprietate intelectuală;
    e) documentelor la care accesul este exclus sau restrâns din motive legate de informații sensibile privind protecția infrastructurilor critice, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    f) documentelor la care accesul este restrâns potrivit regimurilor de acces în condițiile legii, inclusiv cazurilor în care cetățenii sau entitățile juridice trebuie să facă dovada unui interes special pentru a obține accesul la documente;
    g) siglelor, stemelor și însemnelor;
    h) documentelor la care accesul este exclus sau restrâns potrivit regimurilor de acces, din motive legate de protecția datelor cu caracter personal și părților din documentele accesibile potrivit respectivelor regimuri care conțin date cu caracter personal a căror reutilizare a fost definită prin lege ca fiind incompatibilă cu legislația privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal sau ca aducând atingere protecției vieții private și integrității persoanei;
    i) documentelor deținute de radiodifuziunile publice și filialele acestora, precum și de alte organisme sau filiale ale acestora pentru furnizarea unui serviciu public de radiodifuziune;
    j) documentelor deținute de instituții de cultură, altele decât bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele;
    k) documentelor deținute de instituții de învățământ preuniversitar și de instituțiile de învățământ superior, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. c);
    l) altor documente decât cele prevăzute la lit. c) deținute de entități care desfășoară activități de cercetare și de entități care finanțează activități de cercetare, inclusiv entități constituite pentru transferul rezultatelor cercetării.
    (3) Prezenta lege se bazează pe regimurile de acces prevăzute la nivel național și la nivelul Uniunii Europene și nu le aduce atingere.(4) Prezenta lege nu aduce atingere legislației naționale privind protecția datelor cu caracter personal, în special Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice), cu modificările și completările ulterioare, și Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.(5) Prezenta lege respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la proprietate și integrarea persoanelor cu dizabilități, astfel încât nicio prevedere din prezenta lege nu trebuie să facă obiectul unei interpretări sau puneri în aplicare care nu este conformă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Consiliului Europei.(6) Obligațiile impuse în conformitate cu prezenta lege se aplică numai în măsura în care sunt compatibile cu prevederile acordurilor internaționale privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală, la care România este parte, în special: Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț, anexa nr. 1C la Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț (Acordul TRIPS), ratificat de România prin Legea nr. 133/1994, și Tratatul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) privind dreptul de autor (TDA), adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996, ratificat de România prin Legea nr. 205/2000.(7) Dreptul unui producător al unei baze de date, prevăzut la art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este exercitat de entitățile publice pentru a împiedica reutilizarea documentelor sau pentru a restrânge reutilizarea dincolo de limitele stabilite prin prezenta lege.(8) Prezenta lege reglementează reutilizarea documentelor existente deținute de către entitățile publice și întreprinderile publice, inclusiv a documentelor cărora li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată.


    Articolul 2

    În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) anonimizare - rezultat al prelucrării datelor cu caracter personal cu scopul de a împiedica în mod ireversibil identificarea persoanei vizate;
    b) competența autorităților și instituțiilor publice - ansamblul atribuțiilor stabilite de lege, care conferă autorităților și instituțiilor administrației publice drepturi și obligații de a desfășura, în regim de putere publică și sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă;
    c) cost marginal - costul direct legat și generat strict de reproducerea, punerea la dispoziție, difuzarea documentelor, pseudonimizarea și anonimizarea datelor cu caracter personal, precum și cu măsurile luate pentru protecția informațiilor comerciale confidențiale în vederea reutilizării;
    d) date cu caracter personal - definiție potrivit art. 4 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016;
    e) date deschise - date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop;
    f) date dinamice - documente în format digital care fac obiectul unor actualizări frecvente sau în timp real, în special din cauza volatilității sau a obsolescenței lor rapide; datele generate de senzori sunt de obicei considerate a fi date dinamice;
    g) date provenite din cercetare - documente în format digital, altele decât publicații științifice, și care sunt colectate sau produse în cursul activităților de cercetare științifică și sunt utilizate ca dovezi în procesul de cercetare sau sunt acceptate în mod curent în comunitatea de cercetare drept necesare pentru validarea concluziilor și rezultatelor cercetărilor;
    h) date structurate - date organizate care au o lungime și un format definite corespunzător unui proces de procesare automată, stocate într-un format predefinit, de obicei tabelar, dar și în formate de tip ierarhic sau rețea; în cazul datelor în format tabelar, valorile sunt organizate secvențial pe rânduri și coloane;
    i) document - orice conținut informațional sau orice parte a unui astfel de conținut, indiferent de forma de stocare a datelor, pe hârtie, în formă electronică sau sub formă de înregistrare audio, video sau audiovizuală;
    j) drept exclusiv - drept de reutilizare a anumitor documente din sectorul public acordat prin orice act legislativ sau act administrativ, al cărui efect constă în limitarea exercitării activității de reutilizare a anumitor documente din sectorul public la una sau mai multe entități și care afectează substanțial capacitatea altor entități de a desfășura o astfel de activitate;
    k) entitate publică - autorități sau instituții din sectorul public, astfel cum sunt definite potrivit art. 5 lit. k), l), w) și aa) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, unități administrativ-teritoriale, organisme de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau instituții din sectorul public sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;
    l) format deschis - format de fișier care poate fi procesat cu cel puțin un instrument software gratuit sau sursă deschisă;
    m) format prelucrabil automat - format de fișier structurat astfel încât să permită aplicațiilor software să identifice, să recunoască și să extragă cu ușurință date specifice, inclusiv declarații individuale de fapt, și structura internă a acestora;
    n) informație de interes public - definiție potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
    o) informație cu privire la datele personale - definiție potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare;
    p) interfețele de programare a aplicației (API) - set de funcții, proceduri, definiții și protocoale pentru comunicarea dintre mașini și schimbul fără sincope de date;
    q) întreprindere publică - definiție potrivit art. 3 alin. (1) lit. bb) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare;
    r) licență - document cu valoare juridică ce însoțește setul de date, definind drepturile autorului sau deținătorului de date, precum și permisiunile și restricțiile pe care le primesc potențialii utilizatori, abordând aspecte precum răspunderea, protecția datelor cu caracter personal, folosirea corectă a documentelor, garantarea nealterării lor și indicarea sursei;
    s) licență deschisă - licența care stabilește cât mai puține restricții pentru utilizatorii datelor, care permite ca datele și conținutul să fie liber accesate, utilizate, modificate și partajate de oricine în orice scop și care se bazează pe formatele de date deschise;
    t) licență standard - set de condiții de reutilizare predefinite în format digital, de preferință compatibile cu licențele publice standardizate disponibile online;
    u) metadate - informații structurate care descriu, explică, localizează sau facilitează regăsirea, utilizarea sau gestionarea unei resurse de informații; sunt adesea numite date despre date sau informații despre informații. Metadatele oferă informații care permit înțelegerea datelor, de exemplu documente, imagini, seturi de date; concepte, de exemplu scheme de clasificare; entități din lumea reală, de exemplu oameni, organizații, locuri, picturi, produse;
    v) organisme de drept public - definiție potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
    w) parte terță - orice persoană fizică sau juridică care deține datele și care nu este o entitate publică sau o întreprindere publică;
    x) profit rezonabil - procentaj din taxa globală, adăugat la ceea ce este necesar pentru recuperarea costurilor eligibile, care nu depășește cu mai mult de cinci puncte procentuale dobânda de referință a Băncii Naționale a României;
    y) pseudonimizare - definiție potrivit art. 4 pct. 5 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016;
    z) regim de acces aplicabil - reglementarea expresă printrun act normativ a modalităților de elaborare, luare în evidență, accesare, procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere, inventariere, păstrare, arhivare sau distrugere a unui document;
    aa) reutilizare - utilizarea de către persoane fizice sau juridice în scop comercial sau necomercial a documentelor deținute de:(i) entitățile publice în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial din cadrul atribuțiilor publice pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre entitățile publice în scopul unic de a-și îndeplini atribuțiile publice;(ii) întreprinderile publice în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial de prestare a serviciilor de interes general pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre întreprinderile publice și entitățile publice în scopul unic de a îndeplini atribuțiile publice ale entităților publice;
    bb) scop comercial - urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material. Folosirea informațiilor de către entitățile nonprofit nu constituie reutilizare în scop comercial;
    cc) secret comercial - definiție potrivit art. 1^1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare;
    dd) servicii publice - definite potrivit art. 5 lit. kk) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
    ee) seturi de date cu valoare ridicată - documente a căror reutilizare este asociată cu beneficii importante pentru societate, mediu și economie, datorită faptului că acestea pot servi la crearea unor servicii și aplicații cu valoare adăugată și a unor locuri de muncă noi, de înaltă calitate și decente, precum și datorită numărului de beneficiari potențiali ai serviciilor și ai aplicațiilor cu valoare adăugată realizate în baza respectivelor seturi de date;
    ff) standard formal deschis - standard care a fost stabilit în scris și care conține specificații privind cerințele cu privire la modalitatea de asigurare a interoperabilității sistemelor informatice;
    gg) universitate - instituție de învățământ superior din sectorul public constituită dintr-un ansamblu de facultăți și secții organizate potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 3

    Documentele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (8), documentele asupra cărora bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele dețin drepturi de proprietate intelectuală, precum și documentele deținute de întreprinderi publice sunt reutilizabile în scopuri comerciale sau necomerciale în conformitate cu cap. III și IV.


    Capitolul II Cererile de reutilizare

    Articolul 4
    (1) Orice persoană fizică sau juridică poate adresa oricărei entități publice o solicitare de reutilizare a documentelor descrise la art. 2 lit. i).(2) Solicitarea se poate depune în format digital sau în format hârtie, cu respectarea condițiilor privind identificarea solicitantului cu nume, prenume sau denumirea entității și adresa de corespondență și a documentelor solicitate și scopul pentru care urmează să fie utilizate.(3) Entitățile publice analizează încadrarea cererii solicitantului în condițiile prezentei legi și pun la dispoziția acestuia, folosind mijloace electronice ori de câte ori este posibil și oportun, documentele solicitate în vederea reutilizării.(4) În cazul în care este necesară o licență, entitățile publice finalizează oferta de licență pentru solicitant, cu încadrarea în termenul prevăzut la alin. (8).(5) În cazul în care nu este necesară o licență, se va utiliza o licență standard care va fi publicată și disponibilă online, cu încadrarea în termenul prevăzut la alin. (8).(6) Comunicarea documentelor solicitate se face gratuit sau contra unei taxe, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c), art. 9 alin. (2) și art. 16 alin. (2) și (4).(7) În cazul în care se percepe o taxă pentru comunicarea documentelor solicitate, entitățile publice au obligația de a posta pe site-ul propriu valoarea taxei și modul de calcul al acesteia, cel puțin la momentul stabilirii ei și în mod obligatoriu anterior solicitării.(8) Entitățile publice prelucrează cererea și pun documentele la dispoziția solicitantului în vederea reutilizării sau, în cazul în care este necesară o licență, finalizează oferta de licență pentru solicitant în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea cererii. Termenul poate fi prelungit cu 20 de zile lucrătoare, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul documentelor solicitate și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și transmiterea documentelor solicitate depășește 30 de zile lucrătoare, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 50 de zile lucrătoare, cu condiția înștiințării acestuia, în scris, despre acest fapt în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii.(9) Refuzul comunicării documentelor solicitate se motivează și se comunică în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii. Refuzul se poate întemeia în baza legislației naționale care instituie norme speciale de acces la documente sau în baza prevederilor art. 1 alin. (2) lit. c); entitatea publică face trimitere în cuprinsul răspunsului la persoana fizică sau juridică titulară a drepturilor, în cazul în care este cunoscută, sau, alternativ, la deținătorul licenței de la care entitatea publică a obținut materialul în cauză. Nu este necesar ca bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele să includă o astfel de mențiune. Dacă solicitantul face dovada acceptului de reutilizare a documentului din partea tuturor terțelor persoane implicate, cererea este soluționată potrivit alin. (3).(10) Sunt exceptate de la prevederile prezentului articol:
    a) întreprinderile publice;
    b) unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ, entitățile care desfășoară activități de cercetare și entitățile care finanțează activități de cercetare.


    Articolul 5
    (1) Orice decizie privind reutilizarea menționează căile de atac disponibile în cazul în care solicitantul dorește să conteste decizia.(2) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea plângerilor prealabile aplicabile prezentei legi este de competența Autorității pentru Digitalizarea României.(3) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim sau care nu a primit răspuns la cererea de reutilizare sau care consideră că taxa stabilită pentru comunicarea documentelor solicitate nu respectă principiile de taxare stabilite la art. 9 trebuie să solicite Autorității pentru Digitalizarea României să se pronunțe cu privire la nerespectarea termenului de răspuns prevăzut de prezenta lege sau, după caz, cu privire la temeinicia răspunsului entității publice sau întreprinderii publice responsabile de furnizarea datelor solicitate, prin formularea unei plângeri prealabile.(4) Plângerea prealabilă se poate depune în format digital sau în format hârtie, cu respectarea condițiilor privind identificarea solicitantului și a obiectului solicitării, în termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului emis de entitatea publică sau întreprinderea publică în cauză. În cazul în care solicitantul nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut de prezenta lege, plângerea prealabilă se poate depune în format digital sau în format hârtie, cu respectarea condițiilor privind identificarea solicitantului și a obiectului solicitării, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului legal de răspuns.(5) Autoritatea pentru Digitalizarea României are obligația de a se pronunța cu privire la admisibilitatea plângerii prealabile în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În cazul admiterii plângerii prealabile, Autoritatea pentru Digitalizarea României notifică entitatea publică sau întreprinderea publică responsabilă de furnizarea datelor solicitate să se conformeze prevederilor prezentei legi.(6) Entitatea publică sau întreprinderea publică în cauză are obligația de a transmite Autorității pentru Digitalizarea României un punct de vedere referitor la plângerea prealabilă, precum și dovada conformării cu prevederile prezentei legi, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.(7) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată Autorității pentru Digitalizarea României sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la alin. (5) sau în cazul refuzului nejustificat de soluționare a plângerii prealabile poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună asupra obligativității entității publice sau întreprinderii publice de a se conforma prevederilor prezentei legi.


    Articolul 6
    (1) Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către entitățile publice și întreprinderile publice, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
    a) nerespectarea obligației entităților și întreprinderilor publice, prevăzută la art. 12 alin. (6), de a publica datele deschise pe portalul național de date deschise;
    b) nerespectarea termenului de publicare a datelor potrivit art. 12 alin. (7);
    c) nerespectarea licențelor standard pentru reutilizarea documentelor din sectorul public;
    d) încălcarea dreptului de reutilizare a documentelor de către și pentru persoanele cu dizabilități potrivit art. 8 alin. (2);
    e) nerespectarea obligației de a posta pe site-ul propriu valoarea taxei și modul de calcul al acesteia în vederea reutilizării potrivit art. 4 alin. (7);
    f) nerespectarea de către entitățile publice și întreprinderile publice a prevederilor art. 8 alin. (6);
    g) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 4 alin. (8);
    h) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (4).
    (2) Avertismentul este prima sancțiune principală aplicată de către persoanele împuternicite în acest sens. În cazul în care entitățile publice și întreprinderile publice nu se conformează măsurilor indicate în avertisment, se aplică sancțiunea amenzii contravenționale, în conformitate cu Legea prevenirii nr. 270/2017.(3) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei, pentru faptele prevăzute la lit. a), c), f), g);
    b) cu amendă de la 500 de lei la 10.000 de lei, pentru faptele prevăzute la lit. b), d), e), h).
    (4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României, împuternicite prin decizie a președintelui acesteia.(5) Responsabilitatea îndeplinirii măsurilor dispuse de către Autoritatea pentru Digitalizarea României revine reprezentantului legal al entității publice sau întreprinderii publice care, potrivit legii, angajează răspunderea contravențională pentru faptele constatate.(6) Formularul tipizat de proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției și modelul legitimației persoanelor împuternicite se aprobă prin decizie a președintelui Autorității pentru Digitalizarea României, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu respectarea prevederilor prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile prevăzute în Legea nr. 270/2017.(7) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 270/2017, precum și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 112/2018 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public, aprobată prin Legea nr. 90/2019.


    Articolul 7
    (1) Procedura contencioasă este cea prevăzută la cap. II din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(2) Plângerea depusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi este scutită de plata taxei de timbru.


    Capitolul III Condițiile de reutilizare

    Articolul 8
    (1) Fără a se aduce atingere cap. VI, entitățile publice și întreprinderile publice pun la dispoziție documentele în orice format preexistent sau în orice limbă disponibilă și, dacă este posibil și adecvat, prin mijloace electronice, în formate care sunt deschise, prelucrabile automat, accesibile, ușor de găsit și reutilizabile, împreună cu metadatele lor, prezentate la nivelul optim de precizie și granularitate. Atât formatele, cât metadatele trebuie să respecte, dacă este posibil, standardele formate deschise.(2) Entitățile publice și întreprinderile publice trebuie să țină seama de posibilitățile de reutilizare a documentelor de către și pentru persoanele cu dizabilități prin furnizarea informațiilor întrun format accesibil, în conformitate cu cerințele stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 112/2018, aprobată prin Legea nr. 90/2019, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic.(3) Entitățile publice și întreprinderile publice sunt încurajate să producă și să pună la dispoziție documentele care intră în domeniul de aplicare al prezentei legi în conformitate cu principiul „deschiderii începând cu momentul conceperii și în mod implicit“, respectând astfel dreptul la informație, care este un principiu de bază al democrației care se aplică instituțiilor la orice nivel, fie el local sau național.(4) Dispozițiile alin. (1) nu impun o obligație pentru entitățile publice de a crea sau adapta documente sau de a furniza extrase din documente pentru a se conforma respectivului alineat, în cazul în care acest demers ar necesita eforturi disproporționate, care depășesc amploarea unei simple operațiuni.(5) Entitățile publice nu pot fi obligate să continue producția și stocarea unui anumit tip de document, în vederea reutilizării acestora de către o organizație din sectorul privat sau public.(6) Entitățile publice trebuie să pună datele dinamice pe care le dețin la dispoziția potențialilor utilizatori pentru a fi reutilizate, imediat după colectare, prin intermediul unor API adecvate și, dacă este cazul, prin descărcare în masă.(7) În cazul în care punerea la dispoziție de date dinamice în vederea reutilizării imediat după colectare, astfel cum se menționează la alin. (6), ar depăși capacitățile financiare și tehnice ale entității publice, impunând astfel un efort disproporționat, respectivele date dinamice sunt puse la dispoziție în vederea reutilizării într-un termen sau cu restricții tehnice temporare care nu afectează în mod nejustificat exploatarea potențialului lor economic social.(8) Dispozițiile alin. (1)-(7) se aplică documentelor existente deținute de întreprinderile publice, care sunt disponibile pentru reutilizare.(9) Seturile de date cu valoare ridicată, astfel cum sunt prevăzute la art. 16 alin. (2), sunt puse la dispoziție pentru a fi reutilizate în format prelucrabil automat prin API-uri și, dacă este cazul, prin descărcare în masă.


    Articolul 9
    (1) Taxele se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile. Reutilizarea documentelor este gratuită. Este permisă recuperarea costurilor marginale suportate în legătură cu reproducerea, punerea la dispoziție, difuzarea documentelor, pseudonimizarea și anonimizarea datelor cu caracter personal, precum și cu măsurile luate pentru protecția informațiilor comerciale confidențiale, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. Aceste costuri vor fi suportate de către solicitant în condițiile legii. Principiile referitoare la taxare se aplică tuturor entităților publice.(2) În mod excepțional, prevederile alin. (1) nu se aplică:
    a) entităților publice obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor legate de îndeplinirea atribuțiilor lor publice;
    b) bibliotecilor, inclusiv bibliotecilor universitare, muzeelor și arhivelor;
    c) întreprinderilor publice.
    (3) Secretariatul General al Guvernului întocmește și publică pe portalul național de date deschise o listă a entităților publice prevăzute la alin. (2) lit. a).(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și c), cuantumul total al taxelor se calculează pe baza unor criterii obiective, transparente și verificabile, astfel: venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor în perioada contabilă corespunzătoare nu depășește costul colectării, întocmirii, reproducerii, difuzării lor și pe cel al stocării datelor, precum și, dacă este cazul, al anonimizării sau pseudonimizării datelor cu caracter personal și al măsurilor luate pentru protecția informațiilor comerciale confidențiale, la care se adaugă profitul rezonabil. Taxele se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile entităților publice și întreprinderilor publice în cauză, în condiții de transparență.(5) În cazul în care entitățile publice prevăzute la alin. (2) lit. b) impun taxe, venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor în perioada contabilă corespunzătoare nu depășește costul colectării, întocmirii, reproducerii, difuzării, stocării datelor, conservării și obținerii autorizației de a utiliza opere protejate prin drepturi de autor, precum și, dacă este cazul, al anonimizării sau pseudonimizării datelor cu caracter personal și al măsurilor luate pentru protecția informaților comerciale confidențiale, la care se adaugă profitul rezonabil. Taxele se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile entităților publice în cauză, în condiții de transparență.(6) Sumele provenite din taxe se fac venit la bugetul de stat, respectiv la bugetul propriu, în funcție de bugetul din care sunt finanțate, conform prevederilor art. 62 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.(7) Reutilizarea este gratuită pentru utilizator:
    a) sub rezerva dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 16 alin. (4), a seturilor de date cu valoare ridicată prevăzute la art. 16 alin. (1);
    b) a datelor provenite din cercetare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c).


    Articolul 10
    (1) În cazul taxelor standard pentru reutilizarea documentelor, orice condiție aplicabilă și cuantumul real al respectivelor taxe, inclusiv baza de calcul al acestor taxe, sunt prestabilite și publicate de fiecare entitate publică în parte. Această publicare se face prin mijloace electronice pe site-ul entității ori de câte ori este posibil și adecvat.(2) În cazul taxelor pentru reutilizare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), factorii care sunt luați în considerare la calcularea taxelor în cauză sunt indicați de la început. La cerere, deținătorul documentelor în cauză indică și modul în care au fost calculate aceste taxe în legătură cu o anumită cerere de reutilizare.(3) În cazul în care decide să nu mai pună la dispoziție anumite documente în vederea reutilizării sau să nu mai actualizeze documentele respective, entitatea publică ce are competența trebuie să facă publice respectivele decizii în maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii, prin mijloace electronice.(4) Entitățile publice se asigură că solicitanții reutilizării documentelor sunt informați cu privire la căile de atac disponibile pentru deciziile sau practicile care îi privesc și au obligația de a le face publice pe site-ul propriu.


    Articolul 11
    (1) Reutilizarea documentelor nu este supusă unor condiții, cu excepția cazului în care condițiile respective sunt obiective, proporționale, nediscriminatorii și justificate din motive legate de un obiectiv de interes general. Atunci când reutilizarea este supusă unor condiții, acestea nu limitează în mod inutil posibilitățile de reutilizare și nu sunt utilizate pentru restricționarea concurenței, astfel cum este reglementat în Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Licențele standard pentru reutilizarea documentelor din sectorul public, care pot fi adaptate pentru a veni în întâmpinarea unor cereri speciale de licențe, trebuie să fie disponibile în format digital și să poată fi prelucrate electronic.(3) Prin decizie, președintele Autorității pentru Digitalizarea României certifică licențele deschise care respectă următoarele principii:
    a) să aibă caracter universal;
    b) să nu impună restricții;
    c) să poată fi utilizate de orice persoană;
    d) să fie disponibile în mod gratuit;
    e) să aibă caracter nondiscriminatoriu;
    f) să asigure transparența.
    (4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, licențele pentru date deschise și reutilizabile recomandate sunt Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional sau, după caz, Creative Commons Universal CC0. Licențele recomandate ulterioare vor fi certificate prin decizie de către președintele Autorității pentru Digitalizarea României, care se va publica în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii pe site-ul propriu.


    Articolul 12
    (1) Măsurile practice pentru a facilita reutilizarea efectivă a documentelor sunt următoarele:
    a) API-urile trebuie să fie sprijinite de o documentație tehnică clară, completă și disponibilă online, furnizată de proprietarul seturilor de date. Pentru utilizarea API-urilor trebuie să fie aplicate protocoale standard recunoscute la nivel internațional și trebuie să se utilizeze standarde internaționale pentru seturile de date acolo unde este cazul;
    b) configurarea și utilizarea API-urilor trebuie să se bazeze pe următoarele principii: disponibilitate, stabilitate, întreținere dea lungul ciclului de viață, uniformitate a utilizării și a standardelor, ușurință în utilizare și securitate. În cazul datelor dinamice/al datelor actualizate frecvent, adesea în timp real, entitățile publice trebuie să le pună la dispoziție imediat după colectare, prin intermediul unor API corespunzătoare și, dacă este nevoie, prin descărcare în masă.
    (2) Parametrii transferați prin intermediul unei API vor fi sub forma unor colecții de date organizate ierarhic, de exemplu, XML/JSON. Se utilizează o formatare standard, de exemplu, DCAT-AP, pentru toate tipurile de parametri transferați prin intermediul API. Apelurile prin intermediul API trebuie să fie proiectate pentru a trimite și primi doar datele minime necesare.(3) Entitățile publice au obligația de a pune la dispoziție, treptat și în formate accesibile, datele deținute cu privire la documentele care fac obiectul prezentei legi și de a asigura condițiile pentru accesul facil la documentele disponibile pentru reutilizare, cum ar fi prin publicarea de liste de inventar al datelor, împreună cu metadatele relevante, accesibile online și în formate prelucrabile automat, precum și pentru facilitarea accesului la site-uri portal cu legături spre listele de resurse.(4) În acest scop, entitățile publice vor desemna persoane responsabile de accesul și reutilizarea datelor și vor elabora și implementa proceduri de lucru interne, dedicate colectării datelor.(5) Entitățile publice vor asigura condiții pentru a facilita accesul și căutarea în mai multe limbi a documentelor, în special prin facilitarea agregării metadatelor la nivelul Uniunii. Entitățile publice sunt încurajate să ia măsuri practice prin care să faciliteze păstrarea documentelor disponibile pentru reutilizare.(6) Pentru a facilita accesul și căutarea documentelor furnizate în format electronic și prelucrabil automat, în condițiile art. 8, entitățile publice au obligația de a publica documentele prevăzute la alin. (3) atât pe portalul național de date deschise, punct unic de acces la nivel național - data.gov.ro, cât și pe pagina de internet proprie sau pe site-uri portal cu legături spre listele de date, indicând în același timp punctele de informare.(7) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, entitățile publice și întreprinderile publice care administrează categoriile de date cu valoare ridicată prevăzute la art. 16 alin. (1) întocmesc și publică pe portalul național de date deschise planurile de publicare pentru seturile de date vizate, incluzând intervalele de actualizare, formatul tehnic, precum și un set minimal de standarde și metadate utilizate. În baza acestor planuri de publicare, Secretariatul General al Guvernului monitorizează respectarea prevederilor prezentei legi și sesizează Autoritatea pentru Digitalizarea României, în consecință.


    Articolul 13
    (1) Entitățile publice asigură accesul liber la datele provenite din cercetare care au beneficiat sau beneficiază de finanțare publică. Politicile privind accesul liber respectă principiul „deschiderii în mod implicit“ și sunt compatibile cu principiile FAIR: ușor de găsit, accesibil, interoperabil, reutilizabil, în conformitate cu Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț, ratificat de România prin Legea nr. 133/1994. Asigurarea accesului liber la date se face în conformitate cu principiul „cât mai deschis cu putință, dar atât de închis cât este necesar“, ținând cont de drepturile de proprietate intelectuală, protecția datelor cu caracter personal și confidențialitate, securitate și interesele comerciale legitime. Prevederile respective privind accesul liber se adresează entităților care desfășoară activități de cercetare și entităților care finanțează activități de cercetare din fonduri publice pentru datele rezultate din activitățile finanțate.(2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2) lit. c), datele provenite din cercetare sunt reutilizabile în scopuri comerciale și necomerciale în conformitate cu cap. III și IV, în măsura în care beneficiază de finanțare publică, iar cercetătorii, entitățile care desfășoară activități de cercetare sau entitățile care finanțează activități de cercetare le-au pus deja la dispoziția publicului printr-o bază de date instituțională sau tematică. În acest context se ține seama de interesele comerciale legitime, de activitățile de transfer de cunoștințe și de drepturile de proprietate intelectuală preexistente în condițiile legii.


    Capitolul IV Nediscriminarea și comerțul echitabil

    Articolul 14
    (1) Toate condițiile aplicabile de reutilizare a documentelor sunt nediscriminatorii în raport cu categoriile comparabile de reutilizare, inclusiv în raport cu reutilizarea transfrontalieră.(2) În cazul în care documentele sunt reutilizate de o entitate publică drept bază pentru activitățile sale comerciale desfășurate în afara domeniului de aplicare al atribuțiilor sale publice, pentru furnizarea documentelor necesare activităților în cauză se aplică aceleași taxe și condiții valabile și celorlalți utilizatori.(3) Următoarele situații nu aduc atingere principiului nediscriminării:
    a) entitățile publice pot face schimb gratuit de informații în exercitarea atribuțiilor publice, chiar dacă alte părți sunt taxate pentru reutilizarea acelorași documente;
    b) pot fi adoptate politici de taxare diferențiate pentru reutilizarea comercială, spre deosebire de cea necomercială.


    Articolul 15
    (1) Reutilizarea documentelor este deschisă tuturor persoanelor interesate, chiar în cazul în care una sau mai multe dintre acestea exploatează deja produsele cu valoare adăugată bazate pe aceste documente.(2) Contractele sau alte acorduri încheiate între entitățile publice sau întreprinderile publice care dețin documentele și terțe persoane nu pot oferi drepturi exclusive.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care un drept exclusiv este necesar pentru realizarea unui serviciu public, validitatea motivului pentru care a fost acordat dreptul exclusiv în cauză este reexaminată de către respectiva entitate publică sau întreprindere publică o dată la trei ani.(4) Acordurile de exclusivitate încheiate începând cu data de 16 iulie 2019 sunt puse la dispoziția publicului online de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar cele încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi sunt puse la dispoziția publicului online cu cel puțin două luni înainte de intrarea lor în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6). Clauzele definitive ale acestor acorduri de exclusivitate sunt transparente și sunt puse la dispoziția publicului online. Digitalizarea resurselor culturale nu intră sub incidența prezentului alineat.(5) Prin excepție de la alin. (1), în cazul în care un drept exclusiv privește digitalizarea resurselor culturale, perioada de exclusivitate nu depășește, în general, 10 ani. În cazul în care perioada de exclusivitate depășește 10 ani, durata acesteia face obiectul unei revizuiri pe parcursul celui de al 11-lea an și, ulterior, dacă este cazul, o dată la 7 ani.(6) Acordurile de exclusivitate prin care se stabilesc drepturile exclusive prevăzute la alin. (5) sunt transparente și se fac publice pe site-ul propriu.(7) În cazul în care există un drept exclusiv menționat la alin. (3), entitatea publică în cauză primește în mod gratuit, ca parte a acordurilor de exclusivitate respective, o copie a resurselor culturale digitalizate. Copia respectivă este disponibilă în scopul reutilizării la expirarea perioadei de exclusivitate.(8) Orice convenție încheiată sau acord, care, fără a acorda în mod explicit un drept exclusiv, vizează restrângerea disponibilității documentelor pentru a fi reutilizate de către alte entități decât partea terță care participă la respectivul acord sau la respectiva convenție ori despre care se poate considera în mod rezonabil că poate conduce la o astfel de restrângere a reutilizării, este pus la dispoziția publicului online cu cel puțin două luni înainte de intrarea în vigoare. Efectul unor astfel de convenții sau acorduri cu privire la disponibilitatea pentru reutilizare a datelor face obiectul unor reexaminări de către entitatea publică, o dată la 3 ani. Clauzele definitive ale acestor acorduri sunt transparente și sunt puse la dispoziția publicului online.(9) Acordurile de exclusivitate în vigoare la data de 17 iulie 2013, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alin. (3)-(7) și care au fost încheiate de către entități publice, încetează la expirarea termenului pentru care au fost încheiate și cel târziu la data de 18 iulie 2043, fără posibilitatea prelungirii acestora sau încheierii unor noi acorduri.(10) Acordurile de exclusivitate în vigoare la data de 16 iulie 2019, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alin. (3)-(7) și care au fost încheiate de întreprinderi publice, încetează la expirarea termenului pentru care au fost încheiate și cel târziu la data de 17 iulie 2049, fără posibilitatea prelungirii acestora sau încheierii unor noi acorduri.(11) Orice parteneriat public-privat privind digitalizarea resurselor culturale trebuie să acorde instituției de cultură partenere drepturi depline asupra utilizării resurselor culturale digitalizate, după expirarea parteneriatului.


    Capitolul V Seturile de date cu valoare ridicată

    Articolul 16
    (1) Lista categoriilor tematice de seturi de date cu valoare ridicată, specifice fiecărui domeniu de activitate, este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta lege; datele provenite din registrele și nomenclatoarele naționale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-17 din anexă, sunt considerate surse de date deschise.(2) Seturile de date cu valoare ridicată specifice, prevăzute la alin. (1):
    a) sunt puse la dispoziție în mod gratuit, cu excepțiile prevăzute la art. 9 alin. (2) și art. 16 alin. (4);
    b) sunt prelucrabile automat;
    c) sunt puse la dispoziție prin API-uri;
    d) sunt puse la dispoziție prin descărcare în masă, dacă este cazul;
    e) acolo unde există, se vor pune la dispoziție inclusiv informații ce permit spațializarea, precum coordonate geografice, codul SIRUTA, adrese și altele asemenea.
    (3) Identificarea seturilor de date cu valoare ridicată specifice se bazează pe evaluarea potențialului acestora:
    a) de a genera beneficii importante de ordin socioeconomic sau de mediu și servicii inovatoare;
    b) de a genera beneficii pentru un număr mare de utilizatori, în special IMM-uri;
    c) de a contribui la generarea de venituri;
    d) de a fi combinate cu alte seturi de date.
    (4) Atunci când punerea la dispoziție în mod gratuit a seturilor de date cu valoare ridicată de către entitățile publice, obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor legate de îndeplinirea atribuțiilor lor publice, ar duce la un impact substanțial asupra bugetului acestora, acestea nu vor avea obligația de a pune la dispoziție aceste seturi de date cu valoare ridicată în mod gratuit pentru o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare, adoptat în conformitate cu alin. (5).(5) La stabilirea unor noi categorii tematice de seturi de date cu valoare ridicată vor fi respectate actele delegate sau de punere în aplicare adoptate de către Comisia Europeană privind seturile de date cu valoare ridicată și de extindere a categoriilor de seturi de date cu valoare ridicată.(6) În urma consultărilor la nivel interinstituțional și cu părțile interesate, în funcție de evoluția tehnologică și de cea a pieței din România, la inițiativa președintelui Autorității pentru Digitalizarea României, poate fi extinsă lista de categorii tematice, atât prin extinderea conținutului categoriilor tematice, cât și a seturilor de date individuale, în vederea inițierii unui act normativ de completare a prezentei legi.


    Capitolul VI Impact social economic

    Articolul 17
    (1) Pentru elaborarea raportului de evaluare anual, entitățile publice și întreprinderile publice au obligația să transmită către Secretariatul General al Guvernului, până la data de 10 decembrie, inventarul datelor publicate potrivit prevederilor prezentei legi.(2) Evaluarea are ca obiect domeniul de aplicare și impactul social și economic al directivei transpuse prin prezenta lege, inclusiv:
    a) măsura în care a crescut gradul de reutilizare a documentelor din sectorul public cărora li se aplică prezenta lege, în special de către IMM-uri;
    b) impactul seturilor de date cu valoare ridicată;
    c) efectele principiilor aplicate taxării și reutilizarea textelor oficiale cu caracter legislativ și administrativ;
    d) reutilizarea documentelor deținute de alte entități decât cele din sectorul public;
    e) disponibilitatea și utilizarea API-urilor;
    f) interacțiunea dintre normele referitoare la protecția datelor și posibilitățile de reutilizare;
    g) posibilitățile viitoare de a aduce îmbunătățiri bunei funcționări a pieței interne și de a susține dezvoltarea economică și pe cea a pieței forței de muncă.


    Articolul 18
    (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Secretariatul General al Guvernului împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Secretariatul General al Guvernului, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, va înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informațiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel național.(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va completa în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere, cu modificările ulterioare.(4) Măsurile prevăzute la alin. (2) vor privi recomandări referitoare la dotarea entităților publice cu echipamente de tehnică de calcul adecvate, precum și standardele aplicabile pentru datele deschise.(5) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.(6) Solicitările depuse până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în conformitate cu procedura prevăzută în Legea nr. 109/2007 privind reutilizarea informațiilor din investițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

    Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2019/1.024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 172 din 26 iunie 2019.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ION-MARCEL CIOLACU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

    București, 9 iunie 2022.
    Nr. 179.

    ANEXĂ

    LISTA
    categoriilor tematice de seturi de date cu valoare ridicată
    1. Domeniul economic și social:
    a) indicatori extrași din situațiile financiare anuale depuse la administrația fiscală, structurați pe tipuri de plătitori;
    b) date statistice privind evoluția macroeconomică;
    c) date statistice privind evoluția prețurilor și inflația;
    d) date statistice privind evoluția sectorială: agricultură, industrie, transporturi, construcții, comerț, turism;
    e) date statistice privind dezvoltarea socială: forța de muncă, populația ocupată, șomajul, veniturile și consumul populației, condiții de locuit, protecția socială
    2. Domeniul sănătate:
    a) date structurate care stau la baza rapoartelor privind rezultatele acțiunilor de inspecție sanitară și control oficial pe domeniile de sănătate publică ale Ministerului Sănătății;
    b) date statistice privind notificările legale referitoare la incidentele care afectează copii cu vârsta sub 18 ani;
    c) date structurate care stau la baza raportului anual consolidat privind incidentele cu impact asupra siguranței alimentare;
    d) date statistice privind veniturile și cheltuielile medicilor de familie și ale stomatologilor;
    e) date statistice privind vaccinarea, serii statistice pentru bolile care pot fi prevenite prin vaccinare;
    f) rata mortalității și/sau morbiditățile, pe categorii de boli, care pot fi prevenite prin vaccinare;
    g) date structurate care stau la baza raportării privind comerțul cu alcool și tutun;
    h) tipurile de vaccin și etapele vaccinării;
    i) lista cu furnizorii de servicii medicale;
    j) date spațiale privind focarele de infecție confirmate (pe tip de virus/microb/bacterie, afecțiuni asociate, număr de persoane infectate pe categorii de vârstă și sex);
    k) date statistice privind verificările și testele produselor din perspectiva sănătății;
    l) date structurate care stau la baza rezultatelor anchetelor sociale derulate de autoritățile de asistență socială privind sănătatea copiilor;
    m) date structurate care stau la baza studiilor privind comportamentul oamenilor în raport cu achiziția, modul de păstrare și prepare a alimentelor;
    n) registrul bolilor cronice;
    o) registrul spitalelor [tipul/rangul, coordonatele geografice (geocodare), date administrative, înregistrări clinice];
    p) evidența statistică privind persoanele cu dizabilități (tip, sex, unitate administrativ-teritorială);
    r) evidența statistică a factorilor de mediu care afectează sănătatea copiilor;
    s) date structurate care stau la baza studiului privind accesul la facilități recreaționale din perspectiva sănătății și a sărăciei;
    t) baza de date a producătorilor și fabricanților de substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, în conformitate cu Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
    u) date structurate care stau la baza studiilor privind consumul de droguri de mare risc, astfel cum sunt definite în tabelele nr. I și II din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    v) date structurate care stau la baza studiilor privind evoluția cazurilor de demență în rândul populației;
    w) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind cheltuielile guvernamentale în scopuri medicale per capita;
    x) evidența statistică privind persoanele cu deficiențe mentale care beneficiază de servicii de asistență medicală în centre specializate;
    y) evidența statistică privind persoanele cu deficiențe mentale ce beneficiază de servicii de asistență medicală și sunt încadrate în muncă;
    z) evidența statistică a paturilor libere și ocupate;
    aa) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind numărul cererilor de tratament în afara țării pentru afecțiunile ce nu pot fi tratate în țară și soluționarea acestora;
    bb) date privind numărul autorizațiilor pentru tratament planificat într-un stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European, Confederația Elvețiană, emise de casele de asigurări de sănătate;
    cc) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind cauzele deceselor în rândul copiilor sub 5 ani;
    dd) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind rata nașterilor în rândul populației feminine sub 18 ani;
    ee) date structurate care stau la baza studiilor anuale privind rata infertilității la nivelul populației și cauzele acesteia;
    ff) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind rata personalului medical pe categorii (laborator, medici, asistenți, infirmieri, fizioterapeuți, kinetoterapeuți și altele asemenea) pe județe;
    gg) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind prevalența diabetului, a subnutriției și creșterea deficitului alimentar;
    hh) evidența autorizării serviciilor de asistență medicală de urgență prespitalicească (tip/autorizare, localizare, date administrative, înregistrări clinice);
    ii) date structurate care stau la baza statisticilor/rapoartelor anuale privind rata supraviețuirii cazurilor de infarct miocardic acut (I.M.A.) care sunt comunicate de unitățile de primiri urgențe în cadrul spitalelor clinice/județene de urgență sau de compartimentele de primiri urgențe/camerele de gardă din cadrul spitalelor municipale/orășenești și transferate, în regim de urgență, către unități sanitare cu secții specializate;
    jj) date structurate care stau la baza statisticilor/rapoartelor anuale privind rata supraviețuirii cazurilor cu persoane care au suferit arsuri pe mai mult de 30% din suprafața corpului și transferate, în regim de urgență, către unități sanitare cu secții specializate;
    kk) date structurate care stau la baza statisticilor/rapoartelor anuale privind cazurile de deces cauzate de hipotermie/ hipertermie, comunicate de către serviciile județene de ambulanță/ ale municipiului București;
    ll) date structurate care stau la baza rapoartelor trimestriale/ anuale privind indicatorii specifici (fizici și de eficiență) programelor/subprogramelor naționale de sănătate curative, finanțate din bugetul FNUASS
    3. Domeniul educație:
    a) date referitoare la participarea populației școlare la procesul de instruire din cadrul sistemului educațional din România, realizat prin instituțiile abilitate să organizeze și să desfășoare programe formale de învățământ, pe niveluri educaționale/ISCED, grupe de vârstă, sex (feminin/masculin), medii de rezidență (urban/rural), forme de proprietate (public/ privat), regiuni de dezvoltare, județe, localități, la finalizarea programelor de studii și performanțele realizate, la resursele umane și materiale din procesul educațional;
    b) date privind populația școlară în anul școlar/universitar, pe niveluri educaționale/ISCED, sex, medii de rezidență, forme de proprietate, județe, regiuni de dezvoltare;
    c) date privind gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară, în fiecare an școlar/universitar, pe vârste, sex, medii de rezidență, niveluri de învățământ/ISCED;
    d) date privind populația școlară cuprinsă în programul de studii „A doua șansă“, în fiecare an școlar, pe niveluri de învățământ (primar și secundar inferior), vârstă, sex, regiuni de dezvoltare, județe, localități;
    e) date privind rata abandonului în fiecare an școlar, pe niveluri educaționale/ISCED, sex și medii de rezidență;
    f) date privind rata de absolvire a învățământului gimnazial, pe an școlar, sex, medii de rezidență, județe, regiuni de dezvoltare;
    g) date privind rezultatele elevilor la evaluarea națională de la clasa a VIII-a, pe an școlar, sex, medii de rezidență, categorii de medii obținute, județe, regiuni de dezvoltare;
    h) date privind rata de absolvire a învățământului liceal, cu și fără examen de bacalaureat, pe an școlar, sex, medii de rezidență, județe, regiuni de dezvoltare;
    i) date privind numărul și procentul elevilor prezentați, precum și cel al elevilor promovați la examenul de bacalaureat (total, din care: absolvenți din anul curent/absolvenți din anii trecuți), pe an școlar, pe categorii de medii, sex, medii de rezidență, județe, regiuni de dezvoltare;
    j) date privind rata de absolvire a învățământului postliceal și de maiștri pe an școlar, sex, medii de rezidență, județe, regiuni de dezvoltare;
    k) date privind personalul didactic din sistemul național de educație în fiecare an școlar/universitar, pe forme de proprietate, niveluri educaționale/ISCED, sex, medii de rezidență, județe, regiuni de dezvoltare;
    l) date privind personalul didactic din învățământul preuniversitar, pe an școlar, pe grade didactice, sex, medii de rezidență și județe;
    m) date privind personalul didactic din învățământul universitar, pe an universitar, încadrat pe funcții didactice (asistent universitar, lector universitar/șef de lucrări, conferențiar universitar, profesor universitar) și funcții de cercetare (asistent cercetare, cercetător științific/echivalent cu poziția de asistent universitar cu diplomă de doctor, cercetător științific gradul III/ echivalent lector universitar, cercetător științific gradul II/ echivalent conferențiar universitar, cercetător științific gradul I/ echivalent profesor universitar);
    n) date privind numărul absolvenților la sfârșitul anului școlar/universitar pe niveluri educaționale/ISCED, sex, medii de rezidență, forme de proprietate, județe și regiuni de dezvoltare;
    o) date privind numărul absolvenților din învățământul liceal la sfârșitul anului școlar, pe forme de învățământ și filiere, sex, medii de rezidență, forme de proprietate, județe și regiuni de dezvoltare;
    p) date privind efective de studenți, pe grupe de specializări (potrivit noii clasificări ISCED-F), pe ani de studii, pe forme de studiu (cu frecvență, seral, cu frecvență redusă și la distanță), pe vârste;
    q) date privind numărul absolvenților cu diplomă din învățământul universitar de licență, master, doctorat și programe postuniversitare, pe grupe de specializări, sex, forme de proprietate, la sfârșitul anului universitar;
    r) date privind baza materială din fiecare an școlar/universitar defalcată pe niveluri de educație/ISCED și forma de proprietate, respectiv: săli de studiu, laboratoare, ateliere, echipamente pentru tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), săli de sport, bazine de înot, terenuri de sport;
    s) date privind cheltuielile educaționale ale instituțiilor de învățământ în fiecare an financiar, pe niveluri de educație/ISCED, medii de rezidență, regiuni de dezvoltare, județe și tipuri de cheltuieli (cheltuieli curente și cheltuieli de capital);
    t) date privind participarea la programe de dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice din educația timpurie și învățământul preuniversitar, pe număr de participanți, sex, medii de rezidență și regiuni de dezvoltare/județe pentru:(i) programe și activități de perfecționare a pregătirii științifice, psihopedagogice și didactice;(ii) programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării și evaluării învățământului;(iii) cursuri de pregătire și susținerea examenelor de obținere a gradelor didactice II și I;(iv) programe de conversie profesională;(v) studii corespunzătoare unei specializări din alt domeniu de licență;
    u) date privind evidența reclamațiilor adresate școlilor și a modului de soluționare;
    v) date privind evidența statistică a decalajului față de normal al elevilor cu nevoi speciale care au reușit să parcurgă curricula națională până la nivelul liceului;
    w) date privind vizitele la muzee și galerii;
    x) date privind rata și cauzele analfabetismului la adulți și ale abandonului școlar;
    y) date privind procentul înscrierilor și absolvirilor în structurile private de învățământ în raport cu cele publice;
    z) date privind cheltuielile guvernamentale per copil, pe fiecare nivel educațional
    4. Domeniul administrație publică:
    a) date structurate care stau la baza achizițiilor publice (instituția, perioada, domeniul, sursa de finanțare, tipuri de proiecte/programe/obiective de investiții, modalități de implementare a achizițiilor publice în asociere/parteneriate, obiective strategice pe termen scurt/mediu/lung, studii privind oportunitatea și eficiența realizării investițiilor, analize/rapoarte cost-beneficiu, rezultate scontate versus rezultate obținute);
    b) date structurate care stau la baza distribuției banilor publici (bugetele anuale ale instituțiilor);
    c) registrul creditelor și garanțiilor acordate de stat;
    d) registrul cheltuielilor cu protocolul, călătoriile și cazarea demnitarilor și înalților funcționari publici;
    e) evidența creanțelor, titlurilor și obligațiunilor de stat (valoare, scadență);
    f) date structurate care stau la baza raportului anual privind proiectele strategice/majore inițiate de Guvern;
    g) date structurate care stau la baza studiilor anuale privind rata populației sărace, pe județe/localități;
    h) date structurate privind cheltuielile publice efectuate la nivel local;
    i) direcțiile strategice, metricile și criteriile de măsurare a dezvoltării urbane;
    j) proiectele localității, evenimentele, nomenclatorul străzilor și instituțiilor, nomenclatorul serviciilor publice și al modului lor de accesare;
    k) evaluarea școlilor;
    l) date privind bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale (venituri și cheltuieli, pe tipuri, la nivel de unitate administrativ-teritorială);
    m) programele de finanțare, bugetele participative;
    n) hotărâri ale consiliilor locale, autorizații emise de autoritățile locale;
    o) inspecțiile sanitare în locurile de alimentație publică, calitatea apei;
    p) lista consilierilor locali și datele de contact ale acestora;
    q) date privind alocările bugetare pentru fiecare entitate publică în parte și indicatorii de rezultat aferenți programelor de investiții;
    r) date privind evidența statistică a amenzilor emise și plătite, structurate pe județ, localitate, grupe de vârstă și sex;
    s) date privind alocațiile bugetare destinate serviciilor de tip rezidențial pentru copii, pe categorii de cheltuieli privind personalul angajat, numărul de beneficiari, achiziții și utilități;
    t) date privind alocațiile bugetare destinate centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, pe categorii de cheltuieli privind personalul angajat, persoanele instituționalizate, achiziții și utilități
    5. Domeniul mobilitate:
    a) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice privind performanța indicatoarelor și a marcajelor rutiere, inclusiv plasarea, vizibilitatea și retroreflexia acestora, sistemele inteligente de asistență pentru controlul vitezei și sistemele de asistență pentru menținerea benzii;
    b) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice bianuale privind proporția și dezvoltarea transportului de călători, precum și de mărfuri pe căile navigabile interioare (frecvență, țară, an, perioadă);
    c) date structurate care stau la baza rapoartelor bianuale privind statistica transporturilor de mărfuri pe căi feroviare, navigabile, rutiere și aeriene;
    d) date privind orarul de transport, la nivel de stații, al mijloacelor de transport public;
    e) date actualizate privind lucrările în curs de execuție pe domeniul public, starea rețelei de transport, inclusiv informații despre trafic, pe județe, categorii de drumuri;
    f) date privind atracții turistice/puncte de interes (muzee, biblioteci, case memoriale, cetăți/castele, situri arheologice, parcuri și grădini publice și altele asemenea);
    g) date privind evenimente publice (concerte, festivaluri, târguri și expoziții);
    h) date privind hoteluri și restaurante;
    i) date privind puncte de informare turistică;
    j) date privind parcări publice (localizare, număr de locuri disponibile, număr de spații pentru persoane cu dizabilități);
    k) date privind trasee, poteci, alei, faleze pietonale care oferă acces la panorama asupra peisajelor/punctelor de interes;
    l) date statistice anuale privind rata utilizării bicicletelor per capita;
    m) date structurate care stau la baza rapoartelor lunare privind nivelul emisiilor CO_2 și GES provenite din transport;
    n) date structurate care stau la baza rapoartelor lunare privind rata deceselor cauzate de trafic;
    o) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind numărul pasagerilor după modul de transport (feroviar, maritim și aerian);
    p) date statistice privind migrația și populația migrantă a persoanelor (număr de plecări și sosiri în funcție de scop: educațional, lucrativ, turistic; tipul migrației - internă/externă)
    6. Domeniul societăți și structura de proprietate a acestora:
    a) registrul comerțului (firma și forma juridică a persoanelor fizice și juridice înregistrate în registrul comerțului; sediul social/profesional, iar, în cazul sucursalelor, și statul membru în care este înregistrată societatea care a deschis sucursala în România; sucursalele deschise în alt stat membru, inclusiv firma, numărul de înregistrare, EUID și statul membru în care este înregistrată sucursala; starea; pagina de internet, dacă există; reprezentanții legali ai persoanelor juridice și dacă aceștia sunt îndreptățiți să acționeze împreună sau separat, precum și reprezentantul întreprinderii familiale);
    b) nomenclatorul produselor supuse taxelor vamale și taxa vamală percepută asupra fiecărui/fiecărei produs sau grupe de produse;
    c) date structurate care stau la baza rapoartelor zilnice privind TVA (sectorul de activitate al firmei, transferuri, încasări, returnări, deduceri, evaluare impunere);
    d) date structurate care stau la baza rapoartelor privind plata taxelor la credite;
    e) registrul scutirilor și returnărilor de taxe pentru sumele donate în scop caritabil;
    f) date privind surse de finanțare din fonduri publice;
    g) date structurate care stau la baza raportului anual privind concesiunile de resurse naturale (concesionar, perioadă, redevență, domeniu petrol/gaze, exploatații miniere, izvoare minerale, luciu de apă, albia râurilor, fond forestier, fond de vânătoare/pescuit și altele asemenea);
    h) date privind circulația mărfurilor (import/export) prin punctele vamale (volum de mărfuri care tranzitează vama în funcție de categorie);
    i) date structurate care stau la baza raportului privind produsele strategice, care necesită aprobare pentru import/export;
    j) indexul serviciilor, tipul serviciului, firme prestatoare;
    k) date structurate care stau la baza raportului anual al produselor materiale și componente pentru construcții, pe categorie de produs și în funcție de ramura de construcții;
    l) date structurate care stau la baza raportului lunar privind implementările de sisteme fotovoltaice
    7. Domeniul agricultură:
    a) date privind lista substanțelor interzise a se folosi în alimentație;
    b) date privind lista îngrășămintelor/nutrienților utilizate/ utilizați în agricultură;
    c) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind producția agricolă, pe tip de produs, județ/localitate;
    d) date structurate care stau la baza raportului trimestrial calitativ și cantitativ al importurilor și exporturilor agroalimentare, pe tip de produs sau serviciu, precum și cheltuielile și veniturile aferente;
    e) date structurate care stau la baza raportului trimestrial privind producția agroalimentară, pe județe;
    f) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice trimestriale privind cheltuielile pentru alimente pe cap de locuitor;
    g) date structurate care stau la baza studiilor anuale privind gospodărirea apei agricole, precum și sursele de apă potabilă utilizată pentru rețele publice și pentru îmbutelieri
    8. Domeniul statistică:
    a) date statistice naționale și locale, bazate pe principalii indicatori demografici și economici, populație rezidentă, produs intern brut, vârstă, șomaj, venit, educație;
    b) date structurate care stau la baza statisticilor naționale și locale privind standardele de viață și de protecție socială;
    c) date structurate care stau la baza statisticilor privind accesibilizarea facilităților și serviciilor adecvate persoanelor cu dizabilități;
    d) recensământul populației;
    e) registrul taxelor de moștenire;
    f) date structurate care stau la baza rapoartelor privind economiile populației, venitul, vârsta, sexul și județul;
    g) date structurate care stau la baza rapoartelor privind populația ocupată, la nivel de județ, etnicitate, CAEN, COR;
    h) date care stau la baza rapoartelor anuale privind categoriile de ucenici, stagiari, zilieri, angajați sezonieri, liber profesioniști, structurate pe număr de persoane, durata muncii, sector de activitate;
    i) date care stau la baza statisticilor anuale privind venitul pe gospodărie, structurate pe categorii de vârstă, etnie și județe;
    j) date care stau la baza statisticilor anuale privind jocurile de noroc, sumele puse în joc, valoarea veniturilor colectate, datorii de plată;
    k) date privind producția, consumul și prețul energiei electrice/gazului/lemnului/cărbunelui/produselor petroliere, per unitate de măsură, localitate/județ;
    l) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale ale breșelor de securitate informatică;
    m) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind cazurile de violare a standardelor de muncă și siguranță a muncii;
    n) date structurate care stau la baza studiilor statistice privind fermele, exploatațiile agricole și industria horticolă;
    o) date structurate care stau la baza studiilor statistice privind IMM-urile existente la nivel național și reprezentarea județeană;
    p) date structurate care stau la baza studiilor statistice privind nivelul de responsabilitate al corporațiilor față de mediu, economie și societate;
    q) date structurate care stau la baza studiilor privind măsuri specifice de reducere sau eliminare a discrepanțelor de dezvoltare, economice, sociale, de infrastructură, potențial natural, și altele asemenea, dintre nivelul de trai rural și cel urban;
    r) date structurate care stau la baza studiilor privind asigurarea unui proces durabil de coeziune economică și socială;
    s) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind rata de utilizare a internetului, pe județ/localitate;
    t) date privind demografia, repartizarea geografică a populației, inclusiv caracteristicile populației și nivelurile de activitate, regrupate pe unitate administrativă sau altă unitate analitică;
    u) date privind unitățile statistice, unitățile de difuzare sau de utilizare a informațiilor statistice
    9. Domeniul meteorologie:
    a) date privind condițiile fizice din atmosferă: date spațiale bazate pe măsurători sau pe modele, precum și locațiile de efectuare a măsurătorilor: temperatura aerului, precipitațiile atmosferice și presiunea atmosferică;
    b) date privind condițiile meteorologice: harta cantităților zilnice de precipitații, harta orară a temperaturii aerului și a vitezei și direcției vântului;
    c) mesajele de informare, atenționare și avertizare, generale sau imediate (nowcasting), privind producerea fenomenelor meteorologice periculoase;
    d) date privind harta decadică de umiditate a solului;
    e) date privind harta pentadică a echivalentului în apă al stratului de zăpadă (în sezonul rece);
    f) date privind harta zilnică a stratului de zăpadă (în sezonul rece);
    g) date privind harta de radiație solară (la nivel de UAT)
    10. Domeniul geospațial:
    a) date privind sistemele de coordonate de referință;
    b) date privind hărțile georeferențiale naționale și locale: limite administrative, delimitarea circumscripțiilor electorale, parcele cadastrale, topografice, marine, reprezentări vectorizate ale drumurilor (bulevarde, străzi, intrări și altele asemenea), localizările geospațiale ale adreselor;
    c) date privind denumirile geografice, nume de zone, județe, comune, localități, orașe mari, suburbii, orașe mici sau așezări, sau orice alt element geografic ori topografic de interes public sau istoric, nomenclatura stradală, astfel cum este definit acest concept la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 777/2016 privind structura, organizarea și funcționarea Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale;
    d) date privind unitățile administrativ-teritoriale;
    e) date privind adresele, localizarea proprietăților, bazată pe identificatori de adresă, numerele străzii, numărul administrativ și codul poștal;
    f) date privind sistemele de caroiaj geografic, caroiaj multirezoluție armonizat, având un punct de origine comun, precum și localizarea și mărimea standardizate ale celulelor;
    g) Rețeaua geodezică națională;
    h) date privind amplasarea geografică a clădirilor, precum destinația acestora (de exemplu, primărie, liceu, școală generală și altele asemenea);
    i) date privind harta avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor;
    j) date privind harta exploatațiilor piscicole;
    k) date privind relieful costier și subacvatic;
    l) date privind harta obiectivelor industriale logistice, capacități de producție, cu specificarea categoriei industriale, depozite, cu specificarea destinației;
    m) date privind harta autorizațiilor de construire și de desființare, precum și numărul acestora la nivel de unitate administrativ-teritorială;
    n) date privind rețelele de transport rutier, naval, feroviar, aeronautic, de energie electrică, gaz, petrol, rețele primare, secundare, terțiare, stații de încărcare pentru mașini electrice, rata de acoperire pe localitate, comunicații cu fibră optică, GSM ș.a., alimentare cu apă și canalizare, iluminat public, camere de trafic și radare fixe;
    o) date privind serviciile publice de urgență, pompieri, ambulanță, poliție;
    p) date privind unitățile pentru diseminarea sau utilizarea informațiilor statistice
    11. Domeniul observarea Pământului și mediu:
    a) date privind utilizarea terenului, teritoriu caracterizat în funcție de dimensiunea funcțională actuală sau viitoare planificată sau de scopul socioeconomic, rezidențial, industrial, comercial, agricol, forestier, de recreație;
    b) date furnizate prin satelit și in situ, monitorizarea vremii și a calității pământului, apei și a aerului - bioxid de azot, PM2.5, PM10, seismicitatea, consumul de energie, performanța energetică a clădirilor;
    c) date privind ortoimageria, imagini georeferențiale ale suprafeței terestre, înregistrate cu senzori plasați pe sateliți sau aeropurtați;
    d) date privind serviciile de utilitate publică și servicii publice, instalațiile de utilitate publică, precum sistemele de canalizare, de gestionare a deșeurilor, de aprovizionare cu energie electrică și apă, și serviciile administrative și sociale publice, precum adăposturile de protecție civilă, școlile și spitalele;
    e) date privind acoperirea terestră, acoperirea fizică și biologică a suprafeței terestre, inclusiv suprafețele artificiale, zonele agricole, pădurile, zonele (semi)naturale, zonele umede și corpurile de apă;
    f) date privind zonele de administrare, restricție, reglementare și unități de raportare (gropile de gunoi, zonele restricționate din apropierea surselor de apă potabilă, zonele vulnerabile la nitrați, șenalele navigabile reglementate de pe mare sau din apele interne importante, zonele destinate descărcării deșeurilor, zonele în care au fost introduse limite de zgomot, zonele care fac obiectul unui permis de prospectare și de exploatare minieră, districtele hidrografice, unitățile de raportare corespunzătoare și zonele de administrare a litoralului);
    g) date privind soluri și subsoluri, caracterizate în funcție de adâncime, textură, structură și conținutul particulelor și al materialului organic, schelet, eroziune, înclinație medie și capacitate anticipată de stocare a apei, după caz;
    h) date privind distribuția geografică a patologiilor dominante (alergii, tipuri de cancer, boli respiratorii și altele asemenea), precum și informațiile care indică efectul asupra sănătății, indicatorii biologici, scăderea fertilității, epidemiile sau efectul asupra bunăstării oamenilor (oboseala, stresul și altele asemenea), legat în mod direct (poluarea aerului, substanțele chimice, subțierea stratului de ozon, zgomotul și altele asemenea) sau indirect (mâncarea, organismele modificate genetic și altele asemenea) de calitatea mediului;
    i) date privind zonele protejate (zone desemnate sau administrate într-un cadru legislativ internațional, comunitar sau intern, în vederea îndeplinirii unor obiective specifice de conservare);
    j) date privind zonele de risc natural, zone vulnerabile caracterizate în funcție de fenomenele naturale de ordin atmosferic, hidrologic, seismic, vulcanic, incendiile, inundațiile, alunecările și surpările de teren, avalanșele, incendiile forestiere, cutremurele de pământ și erupțiile vulcanice;
    k) date privind modelele digitale de altitudine/elevație a suprafețelor terestre, de gheață sau oceanice, altimetria, batimetria și linia de coastă;
    l) date privind geologia caracterizată în funcție de compoziție și structură, roca de bază, straturile acvifere și geomorfologia;
    m) date privind regiunile biogeografice, zone care prezintă condiții ecologice relativ omogene, având caracteristici comune;
    n) date privind elementele hidrografice, zonele marine, precum și toate celelalte corpuri de apă și elementele legate de acestea, inclusiv bazinele și subbazinele hidrografice;
    o) date privind habitate și biotopuri, zone geografice caracterizate prin condiții ecologice specifice, procese, structură și funcții de menținere a vieții pe pământ, care sprijină fizic organismele vii, inclusiv zonele terestre și acvatice care se disting prin caracteristicile lor geografice, abiotice și biotice, indiferent că acestea sunt naturale sau seminaturale;
    p) date privind repartizarea geografică a speciilor de animale și plante, regrupate pe regiune, unitate administrativă sau altă unitate analitică;
    q) date privind resursele energetice, hidrocarburi, energia hidraulică, bioenergia, energia solară, energia eoliană, însoțite de informații privind adâncimea și înălțimea la care se află resursa;
    r) date privind resursele minerale, minereurile metalifere, minereurile industriale, însoțite de informații privind adâncimea/ înălțimea la care se află, după caz;
    s) date privind instalațiile agricole și pentru acvacultură, echipament și instalații de producție agricolă, inclusiv sisteme de irigație, sere și grajduri;
    t) date privind amplasarea și exploatarea instalațiilor de supraveghere a mediului, observarea și măsurarea emisiilor, a stării mediului înconjurător și a altor parametri ai ecosistemului, biodiversitate, condiții ecologice ale vegetației și altele asemenea de către sau în numele autorităților publice;
    u) date privind instalațiile de producție și industriale, parcuri de producție industrială, inclusiv instalațiile privind prevenirea și controlul integrat al poluării, precum și instalațiile de captare a apei, de extracție minieră și locurile de depozitare;
    v) date privind hărțile de pescuit, numărul autorizației, indicativul navei, poziția și viteza de deplasare, potrivit Regulamentului (CE) nr. 2.244/2003 al Comisiei din 18 decembrie 2003 de stabilire a dispozițiilor privind sistemele de monitorizare a navelor prin satelit;
    w) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind gradul de acoperire cu energie electrică sau alternativă, pe județ/localitate;
    x) date structurate care stau la baza rapoartelor lunare privind taxarea și reciclarea deșeurilor, valoarea, responsabilul, sursa, tonajul;
    y) date structurate care stau la baza rapoartelor lunare privind epuizarea stratosferică a ozonului și consumul de substanțe care depreciază stratul de ozon, bromură de metil, clorofluorocarburi, hidroclorofluorocarburi și altele asemenea, observarea și măsurarea emisiilor;
    z) date structurate care stau la baza rapoartelor lunare privind utilizarea îngrășămintelor (potasiu, azot, fosfat și altele asemenea)
    12. Domeniul localități:
    a) date privind organizarea administrativă la nivel de județ, unități administrativ-teritoriale - municipii, orașe, comune;
    b) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind suprafețele arabile și gradul de utilizare a acestora; procentul suprafețelor echipate pentru irigare, procentul agriculturii organice, procentul suprafeței forestiere pe județ, raportul defrișări versus împăduriri prealabile;
    c) date privind documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului aprobate la nivel de unitate administrativ-teritorială și la nivel de județ
    13. Domeniul apărare și securitate națională, cu excepția datelor care fac parte din categoria datelor sensibile:
    a) date privind evidența statistică a dezertărilor în rândul cadrelor militare;
    b) date statistice care stau la baza rapoartelor lunare privind asistența medicală, inclusiv psihologică sau psihiatrică, aplicată personalului militar din teatrele de război;
    c) date privind evidența statistică a deceselor în rândul forțelor armate în cadrul acțiunilor militare;
    d) date statistice anuale privind cheltuielile de personal alocate;
    e) date statistice anuale privind cheltuielile pentru achiziționarea de echipamente;
    f) date statistice anuale privind cheltuielile aferente dezvoltării infrastructurii;
    g) date statistice care stau la baza rapoartelor anuale privind ponderea din PIB alocată cheltuielilor militare
    14. Domeniul criminalitate și justiție, cu excepția datelor care fac parte din categoria informațiilor de interes public:
    a) date structurate care stau la baza rapoartelor trimestriale privind activitățile de prevenire a comiterii de infracțiuni;
    b) date structurate care stau la baza situațiilor statistice trimestriale privind activitatea de urmărire penală, rata de soluționare a cauzelor și numărul de cauze pendinte;
    c) date privind evidențele anuale, pe tipuri de infracțiuni înregistrate, nivelul studiilor inculpaților, pe grupe de vârstă, și raportul soluționării acestora;
    d) date statistice generate de sistemul informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni;
    e) date structurate privind statisticile anuale din sistemul penitenciar privind nivelul studiilor, sexul și vârsta persoanei condamnate, tipul de infracțiuni săvârșite, pedepse aplicate, cu evidențierea aspectelor privind recidiva și amenda penală;
    f) date privind alocațiile bugetare destinate sistemului penitenciar, pe categorii de cheltuieli privind personalul angajat, deținuți, achiziții și utilități;
    g) date privind situația anuală a cauzelor intrate pe rolul instanțelor, după obiectul acestora;
    h) date defalcate în funcție de sex privind angajații din sistemul judiciar
    15. Domeniul cercetare:
    a) date privind investițiile în cercetare-dezvoltare, pe fiecare județ;
    b) date privind gradul de inovare, tipul firmei, județul, localitatea, numărul de brevete, patentele;
    c) date structurate care stau la baza rapoartelor anuale privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare, inclusiv ca pondere din PIB;
    d) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind numărul cercetătorilor și tehnicienilor în cercetare și dezvoltare;
    e) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind cererile de înregistrare pentru mărci, brevete de invenție, desene și modele, modele de utilitate, topografii produse semiproductoare și certificate suplimentare de protecție pentru medicamente;
    f) date structurate care stau la baza rapoartelor statistice anuale privind exporturile de înaltă tehnologie
    16. Domeniul comunicații și tehnologia informației:
    a) date privind sectorul comunicațiilor electronice, utilizarea serviciilor de telefonie fixă, telefonie mobilă, internet fix și mobil, servicii de roaming internațional, linii închiriate și transmisiuni de date, retransmisie TV, accesibilitatea persoanelor cu dizabilități vizuale și auditive la servicii de comunicații electronice, totalul veniturilor din sectorul comunicațiilor electronice percepute în anul de referință de către toți operatorii de telecomunicații, totalul investițiilor în rețele de către sectorul comunicațiilor electronice, servicii cu valoare adăugată, hărțile de acoperire a serviciilor de televiziune digitală terestră;
    b) date privind serviciile și acoperirea cu rețele de comunicații electronice, acoperire servicii fixe, acoperire rețele mobile, numărul de abonați, inclusiv procentul de abonați care au conexiune la rețelele de foarte mare capacitate, procentul gospodăriilor care au conexiune la rețelele de foarte mare capacitate, rata de acoperire la nivel rural;
    c) date privind utilizarea internetului, procentul gospodăriilor cu acces la internet, prețul lunar pentru accesul la internet, prețul lunar pentru pachete de servicii ce includ accesul la internet, utilizarea internetului obiectelor, utilizarea serviciilor de acces la internet fix/mobil, procentul populației care nu a utilizat niciodată servicii de internet;
    d) date privind serviciile de internet, indicele de diversificare pentru activitățile realizate online de către utilizatorii de internet, IPv6 - site-uri web care au o acoperire AAAA în înregistrările DNS - drept procent al celor mai vizitate site-uri web, procentul populației care utilizează internetul pentru a citi/descărca știri online și ziare, rata de descărcare a jocurilor/imaginilor/filmelor/ muzicii, rata căutării de informații despre bunuri și servicii online, rata de utilizare a serviciilor bancare online, de apeluri de telefonie și video pe internet, de încărcare de conținut propriu spre a fi partajat, rata participării în rețelele sociale, a căutării online a unui loc de muncă sau a trimiterii unei cereri de angajare, căutarea online de informații despre efectuarea unui curs online, indiferent de domeniu, educație, formare, rata participării la consultări online, la spațiul de stocare pe internet folosit pentru a salva documente, imagini, video, muzică sau alte fișiere, rata serviciilor medicale online, rata căutărilor de informații despre sănătate în mediul online, statistici privind utilizarea WiFi în spațiile publice, harta hotspoturilor WiFi;
    e) date privind guvernarea electronică, procentul populației care interacționează online cu autoritățile publice anual, procentul populației care trimite formulare completate către autoritățile publice pe internet, formulare tipizate disponibile online pentru evenimente de viață, servicii publice digitale pentru companii, rata serviciilor publice furnizate online (măsura în care serviciile publice furnizate online sunt compatibile cu dispozitivele mobile și ușor de accesat, transparența în ceea ce privește procesul de furnizare a serviciilor publice, propriile responsabilități și performanță, datele personale implicate în furnizarea de servicii), mobilitatea afacerilor (măsura în care cetățenii sau companiile pot transmite informații instituțiilor publice, timpul necesar pentru obținerea serviciului și măsura în care serviciile au fost structurate eficient), servicii publice online destinate cetățenilor străini, asistență online pentru servicii destinate companiilor străine;
    f) date privind comerțul electronic, procentul persoanelor care comandă bunuri sau servicii online pentru uz personal, procentul de persoane fizice care comandă bunuri sau servicii online de la vânzători din alte țări ale UE, procentul de persoane fizice care comandă online servicii de asigurări, financiare, acțiuni, comunicații, vacanțe, bilete pentru evenimente, conținut sau software care au fost livrate sau actualizate online, procentul persoanelor fizice care vând bunuri sau servicii online, de exemplu, prin licitații, procentul persoanelor fizice care nu au întâmpinat probleme atunci când au cumpărat/comandat bunuri sau servicii prin internet pentru uz privat, procentul de companii care utilizează orice rețea de calculatoare pentru vânzări, procentul vânzărilor electronice de către companii din cifra de afaceri totală, procentul vânzărilor prin propriul site web sau propriile aplicații ca procent din cifra de afaceri, companii care utilizează piața de comerț electronic pentru vânzări;
    g) date privind afacerile electronice, procentul de companii care partajează informații electronice interne printr-un pachet software pentru planificarea resurselor companiei, procentul de companii care utilizează software-ul de relaționare cu clienții, procentul de companii care împărtășesc informații electronice despre lanțul de aprovizionare, procentul de companii care trimit facturi electronice, pachetul software pentru planificarea resurselor companiei, procentul companiilor care au propriul site web, procentul companiilor care oferă angajaților acces la distanță la sistemul de e-mail al întreprinderii, la documente sau aplicații, procentul companiilor care utilizează internetul mobil pentru a rula aplicații de afaceri, procentul companiilor care plătesc servicii de publicitate pe internet, procentul companiilor care utilizează tehnologii de identificare prin frecvență radio, procentul companiilor care utilizează rețele sociale, date statistice privind cumpărarea serviciilor de cloud computing folosite pe internet, companii care analizează big data din orice sursă de date;
    h) date privind abilitățile în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, procentul persoanelor cu abilități digitale peste nivelul de bază în diferite domenii: comunicații, tehnologia informației, securitate cibernetică, rezolvarea problemelor, software, hardware, date statistice privind absolvenții facultăților de profil, procentul femeilor cu abilități în domeniile enumerate anterior, procentul companiilor care angajează specialiști din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, procentul persoanelor angajate pentru abilități de specialitate în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, procentul companiilor care oferă instruire personalului pentru dezvoltarea abilităților TIC, procentul persoanelor care au scris un program de calculator folosind un limbaj de programare specializat, numărul de calculatoare folosite în scopuri educaționale, procentul de școli care au un site web;
    i) date privind securitatea și confidențialitatea în mediul online, procentul de persoane fizice care au suferit pierderi financiare în urma fraudelor online, procentul persoanelor care au suferit abuz de informații personale și/sau alte încălcări ale confidențialității, procentul persoanelor care au avut calculatorul afectat de viruși ce au dus la pierderea informațiilor, tipul problemelor de securitate care au împiedicat persoanele fizice să comande sau să cumpere online, procentul persoanelor care știu că cookie-urile pot fi utilizate pentru a urmări activitățile persoanelor pe internet, procentul persoanelor care utilizează software antiurmărire, procentul persoanelor fizice care nu permit utilizarea informațiilor personale pentru publicitate, procentul companiilor care fac publicitate online pe baza geolocalizării utilizatorilor de internet, procentul companiilor care urmăresc utilizatorii de internet pentru publicitate direcționată;
    j) date despre sectorul comunicațiilor și tehnologiei informației, tipurile de servicii poștale furnizate, volumul serviciilor poștale și veniturile înregistrate, atitudinea populației față de serviciile poștale, procentul de exporturi și importuri de bunuri și servicii în sectorul comunicațiilor și tehnologiei informației, numărul de angajați din sectorul comunicațiilor și tehnologiei informației, valoarea adăugată a sectorului comunicațiilor și tehnologiei informației la PIB;
    k) date privind dezvoltarea sectorului tehnologia informației și comunicațiilor, totalul fondurilor europene atrase în anul de referință, costul total al proiectelor din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației în anul de referință, servicii disponibile din domeniul inteligenței artificiale
    17. Domeniul sport:
    a) date privind rolul sportului în societate, dimensiunea economică a sportului și organizarea sportului, valoarea adăugată a sportului autohton;
    b) date statistice privind sportul de masă și voluntariatul în sport, promovarea incluziunii sociale, a egalității de șanse și a conștientizării importanței activității fizice pentru întărirea sănătății;
    c) date privind utilizarea TIC și a noilor tehnologii pentru a facilita accesul la acțiunile din domeniul sportului, mobilitatea virtuală, care ar trebui să completeze, dar nu să înlocuiască mobilitatea în scopul învățării, domeniile din sport în care sunt utilizate antrenamentele inteligente;
    d) date statistice anuale privind integritatea sportului, dopajul, meciurile aranjate și violența, precum și toate formele de intoleranță și discriminare, consolidarea dimensiunii economice a sportului, drepturile de difuzare și libera circulație a jucătorilor, drepturile de proprietate intelectuală legate de sport;
    e) date privind harta terenurilor sportive;
    f) date statistice anuale privind participările la competițiile sportive, pe sex, vârstă, nivel educațional, localitate;
    g) date statistice privind evaluarea performanței, per categorie sportivă, club, localități și investițiile aferente;
    h) date privind relația dintre sport și societate, harta națională a centrelor sportive cu acces gratuit, nivelul de dotare al acestora, rata frecvenței;
    i) date statistice privind dezvoltarea standardelor pentru accesul persoanelor cu dizabilități la evenimente și centre sportive;
    j) date statistice privind procentul de populație care efectuează rar sau deloc activități sportive, sănătatea și starea de bine a persoanelor, având efecte economice negative în lanț prin creșterea cheltuielilor de asistență medicală, pierderea productivității la locul de muncă și reducerea capacității de inserție profesională;
    k) date statistice privind promovarea schimburilor de bune practici în domeniul finanțării transparente și sustenabile a sporturilor

    -----