LEGE nr. 188 din 19 iunie 2007
pentru completarea art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 26 iunie 2007



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    După alineatul (4) al articolului 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor interesate contractele de privatizare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, prin consultarea la sediul acestora. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul contractelor de privatizare care se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1)."
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 19 iunie 2007.
    Nr. 188.
    _______