LEGE nr. 116 din 17 mai 2018pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 426 din 18 mai 2018
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    La articolul 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Centrul educativ, respectiv centrul de detenție înaintează către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din unitatea administrativ-teritorială în care își are domiciliul persoana internată un raport social personalizat, pentru persoana care mai are 3 luni până la împlinirea termenului la care acesta dobândește vocația de a fi liberată, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (4), respectiv ale art. 125 alin. (4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 17 mai 2018.
    Nr. 116.
    -----