LEGEA educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 10 ianuarie 2011 Notă
    Conform art. VII din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018, prevederile legii intră în vigoare începând cu anul școlar 2019-2020.

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Titlul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Legea reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional.


    Articolul 2
    (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate.(2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare.(3) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.(4) Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.(5) Aceleași drepturi se asigură și cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.(6) Drepturile prevăzute la alin. (4) sunt recunoscute în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecție în România, minorilor străini și minorilor apatrizi a căror ședere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii.(7) În România învățământul constituie prioritate națională.


    Articolul 3

    Principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții din România sunt:
    a) principiul echității - în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare;
    b) principiul calității - în baza căruia activitățile de învățământ se raportează la standarde de referință și la bune practici naționale și internaționale;
    c) principiul relevanței - în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social-economice;
    d) principiul eficienței - în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime, prin gestionarea resurselor existente;
    e) principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați direct în proces;
    f) principiul răspunderii publice - în baza căruia unitățile și instituțiile de învățământ răspund public de performanțele lor;
    g) principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și dialogului intercultural;
    h) principiul asumării, promovării și păstrării identității naționale și a valorilor culturale ale poporului român;
    i) principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase;
    j) principiul asigurării egalității de șanse;
    k) principiul autonomiei universitare;
    l) principiul libertății academice;
    m) principiul transparenței - concretizat în asigurarea vizibilității totale a deciziei și a rezultatelor, prin comunicarea periodică și adecvată a acestora;
    n) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;
    o) principiul incluziunii sociale;
    p) principiul centrării educației pe beneficiarii acesteia;
    q) principiul participării și responsabilității părinților;
    r) principiul promovării educației pentru sănătate, inclusiv prin educația fizică și prin practicarea activităților sportive;
    s) principiul organizării învățământului confesional potrivit cerințelor specifice fiecărui cult recunoscut;
    t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;
    u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ.


    Articolul 4

    Educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru:
    a) împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții;
    b) integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate;
    c) ocuparea unui loc de muncă și participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii durabile;
    d) formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural;
    e) educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
    f) cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și a respectului pentru natură și mediul înconjurător natural, social și cultural.


    Articolul 5
    (1) În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile prezentei legi.(2) Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), dispozițiile prezentei legi care vizează evaluările naționale de la finalul învățământului gimnazial sau liceal se aplică începând cu promoția aflată în primul an al învățământului gimnazial, respectiv liceal, la data intrării în vigoare a modificării sau a completării.


    Articolul 6
    (1) În România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român, conform legislației în vigoare.(2) Regimul actelor de studii emise de unitățile și de instituțiile de învățământ se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.(3) Conținutul și formatul actelor de studii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale.


    Articolul 7
    (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.(2) Privatizarea unităților și a instituțiilor de învățământ de stat este interzisă.


    Articolul 8

    Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv. Notă
    Potrivit art. 50 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018, în perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 9
    (1) Principiile finanțării învățământului preuniversitar sunt următoarele:
    a) transparența fundamentării și alocării fondurilor;
    b) echitatea distribuirii fondurilor destinate unui învățământ de calitate;
    c) adecvarea volumului de resurse în funcție de obiectivele urmărite;
    d) predictibilitatea, prin utilizarea unor mecanisme financiare coerente și stabile;
    e) eficiența utilizării resurselor.
    (2) Statul asigură finanțarea de bază pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul de stat, pentru antepreșcolarii și preșcolarii din învățământul particular și cel confesional, acreditate, precum și pentru elevii din învățământul general obligatoriu particular și cel confesional, acreditate. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional, liceal particular și cel confesional, acreditate. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev, per preșcolar sau per antepreșcolar, după caz, după metodologia elaborată de Ministerul Educației Naționale.
    (la 31-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 9 , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (2^1) Pentru absolvenții de liceu care nu au susținut/nu au promovat examenul de bacalaureat național, statul poate asigura, din finanțarea de bază sau din alte surse de finanțare, organizarea de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat.
    (la 30-06-2014, Alin. (2^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2^2) Finanțarea de bază pentru antepreșcolari, prevăzută la alin. (2), se asigură de către stat, începând cu anul școlar 2019-2020.
    (la 31-08-2018, Articolul 9 din Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 ) Notă
    Potrivit alin. (1) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 3 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 10 aprilie 2019, termenul prevăzut la art. 9 alin. (2^2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2021-2022.
    (3) Învățământul de stat este gratuit. Pentru unele activități, niveluri, cicluri și programe de studii se pot percepe taxe, în condițiile stabilite de prezenta lege.(4) Ministerul Educației Naționale, prin organismul specializat, stabilește anual costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, cost care stă la baza finanțării de bază. De suma aferentă beneficiază toți antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat, precum și antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ acreditate și evaluate periodic, conform legislației în vigoare.
    (la 02-08-2018, Alineatul (4) din Articolul 9 , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (5) Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul «resursa financiară urmează elevul», în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev, unui preșcolar sau antepreșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață, cu respectarea prevederilor alin. (2)-(4).
    (la 02-08-2018, Alineatul (5) din Articolul 9 , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (6) Învățământul poate să fie finanțat și direct de către operatori economici, precum și de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.(7) Învățământul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii și alte surse legale.


    Articolul 10
    (1) În România, învățământul este serviciu de interes public și se desfășoară, în condițiile prezentei legi, în limba română, precum și în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională.(2) În fiecare localitate se organizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română și/sau, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigură școlarizarea fiecărui elev în limba sa maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.(3) Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar și suficient învățării limbii române. Autoritățile administrației publice asigură condițiile materiale și resursele umane care să permită însușirea limbii române.(4) În sistemul național de învățământ, documentele școlare și universitare oficiale, nominalizate prin ordin al ministrului educației naționale se întocmesc numai în limba română. Celelalte înscrisuri școlare și universitare pot fi redactate în limba de predare.(5) Unitățile și instituțiile de învățământ pot efectua și emite, la cerere, contra cost, traduceri oficiale ale documentelor și ale altor înscrisuri școlare și universitare proprii, cu respectarea prevederilor legale.


    Articolul 11
    (1) Guvernul sprijină învățământul în limba română în țările în care trăiesc cetățeni de etnie română, cetățeni români cu domiciliul în acele state sau minorități vorbitoare de limbă română, oricare ar fi denumirea acestora, cu respectarea legislației statului respectiv. De asemenea, Guvernul poate sprijini înființarea de unități școlare, cu predare în limba română, în conformitate cu legislația statului respectiv. (2) Ministerul Educației Naționale poate organiza, anual, un examen de bacalaureat pentru românii de pretutindeni. Absolvenții de liceu care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) pot să fie înscriși la examenul de bacalaureat în România.(3) Lista probelor, conținutul programelor, calendarul, metodologia, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului se stabilesc de Ministerul Educației Naționale, printr-o metodologie specifică. (4) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unități de învățământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice și instituțiile culturale ale României în străinătate, poate susține lectorate în universități din străinătate, precum și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească.
    (la 06-12-2018, Articolul 11 din Titlul I a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 289 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 03 decembrie 2018 )


    Articolul 12
    (1) Statul susține antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și studenții cu probleme și nevoi sociale, precum și pe aceia cu cerințe educaționale speciale.(1^1) Educația persoanelor cu tulburări de învățare (dislexia, disgrafia, discalculia) este asigurată prin metode psihopedagogice consacrate și prin abordare adecvată, potrivit legii.
    (la 22-01-2016, Alin. (1^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )
    (1^2) Persoanele cu tulburări de învățare sunt integrate în învățământul de masă.
    (la 22-01-2016, Alin. (1^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )
    (2) Statul acordă burse sociale de studii elevilor și studenților proveniți din familii defavorizate, precum și celor instituționalizați, în condițiile legii.(3) Statul acordă premii, burse, locuri în tabere și alte asemenea stimulente elevilor și studenților cu performanțe școlare și universitare, precum și cu rezultate remarcabile în educația și formarea lor profesională sau în activități culturale și sportive.(4) Elevii și studenții care beneficiază de burse sociale de studii pot primi și burse pentru performanțe școlare și universitare.(5) Statul și alți factori interesați susțin financiar activitățile de performanță, de nivel național și internațional, ale elevilor și studenților.(6) Statul garantează dreptul la educație al tuturor persoanelor cu cerințe educaționale speciale. Învățământul special și special integrat sunt parte componentă a sistemului național de învățământ preuniversitar.(7) Învățământul special și special integrat reprezintă o formă de instruire școlară diferențiată, adaptată, precum și o formă de asistență educațională, socială și medicală complexă, destinată persoanelor cu cerințe educaționale speciale.(8) Elevii care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăța într-o unitate de învățământ vor fi sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învățământ sau vor primi cazare și masă gratuite în internatele școlare, cu excepția celor înscriși în învățământul postliceal.(8^1) Elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum 3 ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare. Acoperirea cheltuielilor pentru cazarea și masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile județene, prin decizii proprii.
    (la 05-05-2017, Articolul 12 din Titlul I a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 90 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 02 mai 2017 )
    (9) În cazul elevilor care frecventează învățământul dual în altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu, decontarea cheltuielilor de transport și facilitățile de cazare și masă gratuite prevăzute la alin. (8) se acordă, conform prevederilor prezentei legi, indiferent de oferta de educație și formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu.
    (la 23-11-2016, Articolul 12 din Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )


    Articolul 13
    (1) Învățarea pe tot parcursul vieții este un drept garantat de lege.(2) Învățarea pe tot parcursul vieții include totalitatea activităților de învățare realizate de fiecare persoană, începând cu educația timpurie, în scopul dobândirii de cunoștințe, formării de deprinderi/abilități și dezvoltării de aptitudini semnificative din perspectivă personală, civică, socială și/sau ocupațională.


    Articolul 14
    (1) Ministerul Educației Naționale proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației, cu consultarea asociațiilor reprezentative ale profesorilor, structurilor asociative reprezentative ale părinților, Consiliului Național al Rectorilor, structurilor asociative ale universităților și școlilor de stat, particulare și confesionale, Consiliului Minorităților Naționale, sindicatelor reprezentative din învățământ, asociațiilor reprezentative ale elevilor, asociațiilor reprezentative ale studenților, autorităților administrației publice, mediului de afaceri și organizațiilor neguvernamentale finanțatoare care susțin programe educative/federații ale furnizorilor de servicii sociale.(2) Statul încurajează dezvoltarea parteneriatului public-privat.


    Articolul 15
    (1) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educației Naționale organizarea unui învățământ teologic specific în cadrul învățământului de stat în universitățile de stat existente, ca facultăți cu dublă subordonare, destinat pregătirii personalului de cult și activității social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenții învățământului liceal, proporțional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configurația religioasă a țării, potrivit recensământului oficial. Înființarea, organizarea și funcționarea acestui învățământ se realizează potrivit legii.(2) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a organiza învățământ confesional prin înființarea și administrarea propriilor unități și instituții de învățământ particular, conform prevederilor prezentei legi.


    Titlul II Învățământul preuniversitar

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 16
    (1) Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.
    (la 05-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 56 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )
    (2) Frecventarea învățământul obligatoriu poate înceta la forma cu frecvență la 18 ani.
    (la 05-04-2019, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 56 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )
    (3) În scopul realizării finalităților educației și a formării profesionale prin sistemul național de învățământ, învățământul liceal de stat este generalizat și gratuit.


    Articolul 17

    Pe durata școlarizării în învățământul preuniversitar, cu excepția învățământului postliceal, copiii beneficiază de alocația de stat pentru copii, în condițiile legii.


    Articolul 18
    (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
    (la 25-06-2015, Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 153 din 18 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 22 iunie 2015. )
    (3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației Naționale și cultele religioase recunoscute oficial de stat.


    Articolul 19
    (1) În sistemul național de învățământ, unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:
    a) cu minimum 300 de elevi;
    b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și antepreșcolari;
    c) cu minimum 150 de preșcolari și antepreșcolari;
    d) cu minimum 100 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.
    (1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot organiza unități de învățământ de stat cu personalitate juridică cu efective mai mici de elevi, dar nu mai puțin de 100 de elevi, care să ofere educație și formare profesională prin învățământul dual. În cazul în care nu se mai întrunesc caracteristicile învățământului dual prevăzute la art. 25 alin. (4) și cerințele pentru organizarea acestuia, prevăzute la art. 25 alin. (5), unitatea de învățământ intră în structura sau funcționează ca structură, după caz, a unei alte unități de învățământ cu personalitate juridică din localitate.
    (la 06-04-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 19 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în unitățile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preșcolarilor și antepreșcolarilor nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în funcție de necesitățile locale, se organizează, la cererea părinților, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română sau în limbile minorităților naționale.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 19 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ care școlarizează pe filiera vocațională, cu profil teologic, la cererea cultelor recunoscute de stat, pot funcționa cu efective mai mici de elevi și cu menținerea personalității juridice.
    (la 31-08-2018, Articolul 19 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (4) Pentru asigurarea accesului egal la educație și formare profesională, autoritățile administrației publice locale, în baza avizului conform al inspectoratelor școlare, aprobă organizarea, funcționarea și, după caz, dizolvarea unor structuri de învățământ, fără personalitate juridică - ca părți ale unei unități de învățământ cu personalitate juridică - și subordonate aceluiași ordonator principal de credite, în condițiile legii.(5) În cazul unităților de învățământ confesional preuniversitar de stat existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele respective și Ministerul Educației Naționale au obligația ca, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi să elaboreze o metodologie de funcționare aprobată prin hotărâre a Guvernului, care stabilește relația juridică, patrimonială, financiară și administrativă.


    Articolul 20
    (1) Autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile legii, buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea.(2) Neîndeplinirea de către autoritățile administrației publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar se sancționează conform legii.


    Articolul 21
    (1) Sistemul de învățământ preuniversitar are caracter deschis. În învățământul preuniversitar, trecerea elevilor de la o unitate școlară la alta, de la o clasă la alta, de la un profil la altul și de la o filieră la alta este posibilă în condițiile stabilite prin metodologia elaborată de către Ministerul Educației Naționale.(2) Elevii din învățământul preuniversitar de stat și particular se pot transfera la alte unități de învățământ de stat sau particular, cu acordul unității primitoare.(3) Statul garantează dreptul la educație diferențiată, pe baza pluralismului educațional, în acord cu particularitățile de vârstă și individuale.(4) Elevii cu performanțe școlare excepționale pot promova 2 ani de studii într-un an școlar la decizia unității de învățământ, pe baza unei metodologii naționale aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.


    Capitolul II Structura sistemului național de învățământ preuniversitar

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 22
    (1) Sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale autorizate/acreditate.(2) Învățământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învățământ și, după caz, filiere și profiluri și asigură condițiile necesare pentru dobândirea competențelor-cheie și pentru profesionalizarea progresivă.(3) Unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale se înființează prin ordin al ministrului educației naționale, în baza acreditării unui nivel de învățământ, în condițiile prevăzute de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 18-06-2018, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (4) Procesul de înființare a unei unități de învățământ preuniversitar cuprinde 2 etape, care se desfășoară astfel:
    a) orice persoană juridică de drept public sau privat, interesată în furnizarea de educație, se supune procesului de evaluare și parcurge procedura de autorizare de funcționare provizorie, stabilită prin art. 30 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru a deveni organizație furnizoare de educație. Autorizația de funcționare provizorie se acordă pentru fiecare nivel de învățământ, pentru fiecare filieră, profil și specializare/calificare profesională, pentru fiecare program de studii, pe fiecare limbă de predare, pe fiecare formă de învățământ, pe fiecare locație, după caz, prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, transmisă în termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea evaluării, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    b) furnizorul de educație autorizat să funcționeze provizoriu, care îndeplinește condițiile de acreditare, parcurge procedura prevăzută de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare. Acreditarea în învățământul preuniversitar se acordă pentru fiecare nivel de învățământ, pentru fiecare filieră, profil și specializare/calificare profesională, pentru fiecare program de studii, pe fiecare limbă de predare, pe fiecare formă de învățământ, pe fiecare locație, după caz, prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea ARACIP, transmisă în termen de maximum 20 de zile de la finalizarea evaluării, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 18-06-2018, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (5) Ordinele ministrului educației naționale prevăzute la alin. (4) se comunică, în termen de 5 zile de la emitere, autorităților publice locale, în vederea includerii în rețeaua școlară a furnizorului de educație sau a unității de învățământ, după caz.
    (la 18-06-2018, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (6) Actele prin care se poate manifesta voința oricărei persoane juridice publice sau private de a deveni organizație furnizoare de educație se materializează, după caz, prin:
    a) hotărâre a autorităților publice locale privind necesitatea de a înființa o unitate de învățământ preuniversitar, de stat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    b) hotărâre a persoanei juridice private privind intenția de înființare a unei unități de învățământ, adoptată/aprobată conform statutului propriu, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    c) hotărâre a conducerii cultului recunoscut oficial de stat privind intenția de înființare a unei unități de învățământ, adoptată/aprobată conform statutului propriu, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    d) ordin al ministrului educației naționale emis în vederea aplicării prevederilor art. 61 alin. (4^1) și/sau a prevederilor art. 29^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind necesitatea de a înființa/ reorganiza una sau mai multe unități de învățământ preuniversitar, de stat.
    (la 18-06-2018, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (7) Prin ordinul de acreditare prevăzut la alin. (4) lit. b) se înființează și se acordă personalitate juridică, după cum urmează:
    a) de drept privat și de utilitate publică, pentru unitățile particulare de învățământ preuniversitar, înființate din inițiativa și cu resursele unor persoane juridice de drept privat;
    b) de drept privat și de utilitate publică, pentru unitățile de învățământ preuniversitar confesional, înființate din inițiativa, cu resursele și potrivit cerințelor specifice fiecărui cult recunoscut de stat;
    c) de drept public, pentru unitățile de învățământ preuniversitar, de stat.
    (la 18-06-2018, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 22^1
    (1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat, acreditate cu personalitate juridică, pot fi supuse procesului de reorganizare, în cazuri justificate în vederea asigurării accesului egal la educație și formare profesională, a eficientizării și asigurării/menținerii standardelor de calitate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(2) Unitățile de învățământ particular/confesional acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu pot solicita din motive întemeiate Ministerului Educației Naționale intrarea în proces de reorganizare.(3) Reorganizarea prevăzută la alin. (1) sau la alin. (2) se poate realiza prin operațiunea de fuziune sau prin divizare, după caz, la inițiativa:
    a) autorităților publice locale, în cazul unităților de învățământ de stat, ce funcționează în unitatea administrativ-teritorială;
    b) inspectoratelor școlare județene sau al Municipiului București, în cazul unităților de învățământ de stat;
    c) persoanelor juridice de drept privat care au participat la înființarea unităților particulare de învățământ;
    d) cultelor recunoscute oficial de stat, care au participat la înființarea de structuri sau de unități de învățământ confesionale;
    e) Ministerului Educației Naționale în cazul unităților de învățământ de stat, particulare sau confesionale;
    f) Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și a altor instituții cu atribuții în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale în cazul unităților de învățământ militar preuniversitar.
    (4) În situația în care entitățile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) au opinii divergente cu privire la procesul de reorganizare, Ministerul Educației Naționale decide cu privire la procesul de reorganizare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(5) Ministerul Educației Naționale prin direcțiile de specialitate competente, precum și prin Direcția Minorități, în cazul unităților cu predare în limbile minorităților naționale, stabilește și propune ARACIP, pentru situațiile prevăzute la alin. (3) lit. e) și la alin. (4), unitățile de învățământ care intră în proces de reorganizare.(6) Entitățile prevăzute la alin. (3) transmit ARACIP, până cel mai târziu la data de 31 august a fiecărui an școlar, lista unităților pentru care se propune reorganizarea.(7) ARACIP, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate pentru componentele organizatorice ale unităților de învățământ care intră în proces de reorganizare, propune ministrului educației naționale, după caz, ordinul privind unitățile de învățământ rezultate în urma reorganizării.(8) Unitățile de învățământ rezultate în urma procesului de reorganizare se includ, de drept, în rețeaua școlară, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(9) Procesul de reorganizare se finalizează cel mai târziu, până la începutul noului an școlar.(10) Procesul de reorganizare se poate realiza prin una dintre următoarele operațiuni:
    a) fuziune;
    b) divizare.
    (11) Fuziunea se poate realiza în două moduri:
    a) prin absorbție;
    b) prin contopire.
    (12) Divizarea se poate realiza în două moduri:
    a) prin absorbție;
    b) prin constituirea unei noi unități de învățământ.

    (la 18-06-2018, Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completata de Punctul 4, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 22^2
    (1) Reorganizarea prin operațiunea fuziunii prin absorbție se poate realiza, în cazuri justificate, prin includerea unei unități de învățământ acreditate, denumită unitate absorbită, într-o altă unitate de învățământ acreditată, denumită unitate absorbantă.(2) Reorganizarea prin operațiunea fuziunii prin contopire se poate realiza, în cazuri justificate, prin unirea a două sau a mai multor unități de învățământ acreditate, pentru a constitui o nouă unitate de învățământ acreditată.(3) Unitățile de învățământ, supuse procesului de reorganizare prin una din operațiunile prevăzute la alin. (1) sau alin. (2), pot avea în structură componente organizatorice, de tipul: nivel de învățământ, filieră, profil cu specializări/calificări profesionale, programe de studii, care sunt autorizate să funcționeze provizoriu, pentru care, după reorganizare, se urmează procedura de acreditare în condițiile art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare.(4) Finalizarea operațiunii de fuziune prin absorbție sau prin contopire se realizează prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea ARACIP, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate, în care sunt stabilite, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, cel puțin, următoarele elemente:
    a) noua structură a unității de învățământ;
    b) drepturile și obligațiile dobândite, după caz, de către unitatea de învățământ absorbantă sau constituită prin operațiunea de fuziune prin contopire;
    c) desființarea unității de învățământ absorbite integral sau, după caz, a unităților de învățământ contopite;
    d) menținerea acreditării pentru unitatea de învățământ absorbantă, respectiv transferul acreditării la unitatea nou-constituită prin contopire.
    (5) Unitatea de învățământ absorbantă, rezultată în urma operațiunii de fuziune prin absorbție, este acreditată și are obligația de a solicita evaluarea periodică, în termen de cel mult un an, de la finalizarea operațiunii de absorbție.(6) Unitatea de învățământ nou-rezultată, în urma operațiunii de fuziune prin contopire, este acreditată și are obligația de a solicita evaluarea periodică, în termen de cel mult un an, de la finalizarea operațiunii de contopire.(7) Dacă ARACIP constată, în urma evaluării externe periodice, că nu se poate asigura menținerea standardelor de calitate, în urma procesului de reorganizare, sprijină Ministerul Educației Naționale în vederea identificării unei alte soluții, în condițiile legii.
    (la 18-06-2018, Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completata de Punctul 4, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 22^3
    (1) Divizarea prin absorbție se poate realiza prin absorbția de către o unitate de învățământ acreditată, de la una sau de la mai multe unități de învățământ acreditate, de componente organizatorice, de tipul:
    a) nivel de învățământ acreditat/autorizat să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ, locație;
    b) specializare/calificare profesională acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ, locație;
    c) program de studii acreditat/autorizat să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ, locație.
    (2) Finalizarea operațiunii de divizare prin absorbție se realizează prin ordin al ministrului educației naționale privind menținerea acreditării și a calității de persoană juridică a unității de învățământ absorbante, la propunerea ARACIP, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate, în care sunt stabilite cel puțin următoarele elemente:
    a) noua structură a unității de învățământ constituite prin operațiunea de divizare prin absorbție;
    b) menținerea acreditării pentru unitatea de învățământ constituită prin operațiunea de divizarea prin absorbție;
    c) drepturile și obligațiile dobândite de unitatea de învățământ absorbantă;
    d) drepturile și obligațiile păstrate de unitatea/unitățile de învățământ asupra căreia/cărora operează divizarea.
    (3) Unitatea de învățământ constituită prin divizarea prin absorbție este acreditată și are obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an, de la finalizarea operațiunii de divizare prin absorbție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(4) Unitatea de învățământ absorbantă constituită prin operațiunea prevăzută la alin. (1) are obligația, după caz, de a parcurge procedura de acreditare prevăzută de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru nivelurile de învățământ, filierele, profilurile, specializările/calificările profesionale, programele de studii, autorizate să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, pe formă de învățământ și locație, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(5) ARACIP propune, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate, emiterea ordinului ministrului educației naționale privind menținerea acreditării și a calității de persoană juridică, pentru unitatea de învățământ de la care s-au divizat componente organizatorice.(6) Divizarea prin constituirea unei noi unități de învățământ se poate realiza prin divizarea din cadrul uneia sau a mai multor unități de învățământ acreditate, după caz, a următoarelor componente organizatorice:
    a) unul sau mai multe niveluri de învățământ acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație;
    b) una sau mai multe specializări/calificări acreditate/ autorizate să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație;
    c) unul sau mai multe programe de studii acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație.
    (7) Pentru realizarea procesului de reorganizare prin operațiunea de divizare prevăzută la alin. (6) trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
    a) unitățile care se supun operațiunii de divizare trebuie să își mențină în structura sa cel puțin un nivel de învățământ acreditat pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație;
    b) unitatea de învățământ care se constituie trebuie să cuprindă în structura sa cel puțin un nivel de învățământ acreditat, pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație.
    (8) Finalizarea operațiunii de divizare prin constituirea unei noi unități de învățământ se realizează prin ordinul ministrului educației naționale privind înființarea unității de învățământ, la propunerea ARACIP, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate, în care se stabilesc drepturile și obligațiile dobândite de unitatea de învățământ nou-înființată.(9) Unitatea de învățământ nou-constituită prin operațiunea de divizare este acreditată și are obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an, de la finalizarea procesului de divizare.(10) Menținerea acreditării unității/unităților de învățământ din care au fost divizate componente organizatorice de tipul celor prevăzute la alin. (6) se realizează prin ordin al ministrului educației naționale privind menținerea acreditării și a calității de persoană juridică, la propunerea ARACIP, pe baza constatărilor privind asigurarea standardelor de calitate, cu obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an, de la finalizarea operațiunii de divizare.(11) Unitatea de învățământ nou-constituită prin operațiunea prevăzută la alin. (6) are obligația, după caz, de a parcurge procedura de acreditare prevăzută de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru nivelurile de învățământ, specializările/calificările profesionale, programele de studii autorizate să funcționeze provizoriu, pe limbă de predare, formă de învățământ și/sau locație, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 18-06-2018, Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completata de Punctul 4, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 22^4

    Prin excepție de la prevederile art. 22^1, reorganizarea unităților de învățământ militar preuniversitar se realizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin comun de către ministrul educației naționale, ministrul apărării naționale, ministrul afacerilor interne și ministrul justiției.
    (la 18-06-2018, Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completata de Punctul 4, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 23
    (1) Sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:
    a) educația timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreșcolar (0-3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare;
    b) învățământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV;
    c) învățământul secundar, care cuprinde:(i) învățământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII;(ii) învățământul secundar superior care poate fi:
    - învățământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocațională și tehnologică;
    - învățământ profesional cu durata de minimum 3 ani;
    (la 30-06-2014, Pct. (ii), lit. c), alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )

    d) învățământul terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal.(2) Învățământul liceal este organizat în două cicluri care se succedă: ciclul inferior al liceului, format din clasele a IX-a - a Xa, și ciclul superior al liceului, format din clasele a XI-a - a XII-a/a XIII-a.(3) Învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal se organizează pentru specializări și calificări stabilite de Ministerul Educației Naționale, în conformitate cu Registrul național al calificărilor.
    (la 30-12-2013, Art. 23 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )


    Articolul 24
    (1) Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.
    (la 05-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 24 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 56 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )
    (2) Abrogat.
    (la 30-12-2014, Alin. (2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (3) Învățământul profesional și tehnic este format din: învățământ profesional învățământ liceal tehnologic și învățământ postliceal.
    (la 30-12-2014, Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )


    Articolul 25
    (1) Formele de organizare a învățământului preuniversitar sunt: învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă.(2) Învățământul obligatoriu este învățământ cu frecvență. În mod excepțional, pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învățământul obligatoriu se poate organiza și în forma de învățământ cu frecvență redusă, în conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale.(3) Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală. Pentru copiii cu dizabilități locomotorii, în vederea integrării acestora în învățământul cu frecvență, se vor achiziționa elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfășura într-o sală de clasă situată la parterul unității.
    (la 24-01-2019, Alineatul (3) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 38 din 17 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2019 )
    (4) Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic care se desfășoară pe bază de contract și are următoarele caracteristici:
    a) este organizat, într-un cadru unitar, de către unitățile de învățământ la solicitarea operatorilor economici sau a structurilor asociative interesate, cum ar fi camere de comerț, asociații patronale de ramură, clustere în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
    b) asigură o rută alternativă de educație și formare profesională, organizată pe bază de parteneriat și conform unor contracte individuale de pregătire practică încheiate cu operatorii economici care asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;
    c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
    d) se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre unitățile de învățământ partenere, autoritățile publice centrale și locale și mediul economic și asociativ.
    (la 06-04-2018, Alineatul (4) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (5) Învățământul dual reflectă caracteristicile prevăzute la alin. (4) și îndeplinește următoarele cerințe:
    a) încheierea contractului de parteneriat între unul sau mai mulți operatori economici sau între structuri asociative/un consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară, contract care stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri;
    b) încheierea contractului individual de pregătire practică dintre elev, respectiv părintele, tutorele sau susținătorul legal al elevului minor, operatorul economic și unitatea de învățământ, contract care stabilește drepturile și obligațiile părților.
    (la 06-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (6) Organizarea și funcționarea învățământului dual, accesul în învățământul dual, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării sunt reglementate prin metodologii specifice, propuse de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, în urma consultării reprezentanților operatorilor economici și a altor structuri reprezentative ale mediului economic interesate.
    (la 06-04-2018, Alineatul (6) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 26

    Ministerul Educației Naționale poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcționarea în sistemul de învățământ preuniversitar a unor unități-pilot, experimentale și de aplicație.


    Secţiunea a 2-a Educația antepreșcolară

    Articolul 27
    (1) Educația antepreșcolară se organizează în creșe, grădinițe și în centre de zi.
    (la 02-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 27 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (2) Organizarea unităților de educație timpurie antepreșcolară, standardele de calitate și metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale.
    (la 31-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 27 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (2^1) Conținutul educativ al activităților desfășurate în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, conform prevederilor curriculumului specific, se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 31-08-2018, Articolul 27 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (3) Asigurarea personalului didactic și a celui de specialitate necesar desfășurării educației antepreșcolare se face de către Ministerul Educației Naționale conform art. 104 alin (2) lit. a), cu respectarea standardelor de calitate și a legislației în vigoare.
    (la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 27 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (4) Finanțarea din resurse publice se acordă numai furnizorilor de servicii de educație timpurie acreditați, de stat, particular sau confesional.
    (la 02-08-2018, Alineatul (4) din Articolul 27 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (4^1) Statul asigură finanțarea de bază pentru toți antepreșcolarii înscriși în unitățile acreditate de educație timpurie antepreșcolară de stat, particulară sau confesională, în limitele costului standard per antepreșcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale.
    (la 02-08-2018, Articolul 27 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (5) Acreditarea furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.(6) Statul sprijină educația timpurie, ca parte componentă a învățării pe tot parcursul vieții, prin acordarea unor cupoane sociale. Acestea vor fi acordate în scop educațional, conform legislației în domeniul asistenței sociale, în funcție de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale*).(7) Modalitatea de acordare a cupoanelor sociale prevăzute la alin. (6) se stabilește prin norme metodologice adoptate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.


    Secţiunea a 3-a Învățământul preșcolar

    Articolul 28
    (1) Învățământul preșcolar se organizează în grădinițe cu program normal, prelungit și săptămânal. Grădinițele pot funcționa ca unități cu personalitate juridică sau în cadrul altor unități școlare cu personalitate juridică.(2) Autoritățile administrației publice locale și inspectoratele școlare asigură condițiile pentru generalizarea treptată a învățământului preșcolar.


    Secţiunea a 4-a Învățământul primar

    Articolul 29
    (1) Învățământul primar se organizează și funcționează, de regulă, cu program de dimineață.(2) În clasa pregătitoare sunt înscriși copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.(3) În clasa pregătitoare din învățământul special sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor legali sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu cerințe educaționale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data începerii anului școlar.(4) Ministerul Educației Naționale poate aproba organizarea de programe educaționale de tip "A doua șansă", în vederea promovării învățământului primar pentru persoanele care depășesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învățământ până la vârsta de 14 ani.


    Secţiunea a 5-a Învățământul gimnazial

    Articolul 30
    (1) Învățământul gimnazial se organizează și funcționează, de regulă, cu program de dimineață.(2) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, prin inspectoratele școlare, poate organiza programe educaționale de tip «A doua șansă», în vederea promovării învățământului obligatoriu pentru persoane care depășesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care, din diferite motive, nu au absolvit învățământul secundar inferior, gimnazial.
    (la 30-06-2014, Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) Abrogat.
    (la 30-12-2013, Alin. (3) al art. 30 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )


    Secţiunea a 6-a Învățământul liceal

    Articolul 31
    (1) Învățământul liceal cuprinde următoarele filiere și profiluri:
    a) filiera teoretică, cu profilurile umanist și real;
    b) filiera tehnologică, cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului;
    c) filiera vocațională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic.
    (2) Ministerul Educației Naționale este abilitat să stabilească prin planurile-cadru de învățământ, în funcție de dinamica socială, economică și educațională, specializări diferite în cadrul profilurilor prevăzute la alin. (1).(2^1) Liceele cu profil agricol pot fi susținute în ceea ce privește infrastructura, terenurile și mijloacele de învățământ și de autoritățile locale și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
    (la 06-06-2016, Alin. (2^1) al art. 31 a fost introdus de art. I din LEGEA nr. 118 din 31 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 3 iunie 2016. )
    (3) Durata studiilor în învățământul liceal este de 4 sau 5 ani, în conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educației Naționale. Pentru unele forme de învățământ cu frecvență și pentru învățământul liceal cu frecvență redusă, durata studiilor se prelungește cu un an.
    (la 30-12-2013, Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (4) Învățământul liceal se organizează și funcționează, de regulă, ca învățământ cu frecvență. Acesta se poate organiza și poate funcționa și ca învățământ cu frecvență redusă, în unitățile de învățământ stabilite de inspectoratul școlar, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale.(5) Unitățile de învățământ liceal se organizează cu una sau mai multe filiere și unul sau mai multe profiluri. În cadrul profilurilor se pot organiza una sau mai multe calificări profesionale sau specializări, conform legii.(6) Absolvenții învățământului liceal care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale pot susține examen de certificare a calificării, în condițiile legii. Absolvenții care promovează examenul de certificare dobândesc certificat de calificare și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.(7) Unitățile de învățământ în care se organizează filiera tehnologică sau vocațională a liceului sunt stabilite de inspectoratele școlare, cu consultarea autorităților administrației publice locale, având în vedere tendințele de dezvoltare socială și economică precizate în documentele strategice regionale, județene și locale elaborate și monitorizate de structurile parteneriale consultative: consorții regionale și comitete locale de dezvoltare a parteneriatului social. Cadrul general de organizare și funcționare a structurilor parteneriale consultative pentru învățământul profesional și tehnic este aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-12-2014, Alin. (7) al art. 31 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )


    Articolul 31^1
    (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține, pentru liceele tehnologice cu profil preponderent agricol, finanțarea de investiții specifice în agricultură din categoria celor prevăzute la art. 31 alin. (2^1), precum și cheltuieli materiale necesare funcționării acestora, așa cum sunt ele definite la pct. 29^1 din anexă, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului.(2) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind aprobate, anual, prin Legea bugetului de stat, ca anexă la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, repartizate pe unități administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ.(3) Bunurile mobile și imobile achiziționate/realizate pe baza finanțării prevăzute la alin. (1) intră în proprietatea liceelor cu profil preponderent agricol și se utilizează conform destinației stabilite de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(4) Lista liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol se stabilește prin ordin comun al ministrului educației naționale și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Această listă se actualizează din 3 în 3 ani.(5) În raport cu necesitățile identificate pe piața muncii, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține finanțarea cheltuielilor aferente înființării de noi specializări/calificări profesionale în domeniul agriculturii, precum și a unor programe de perfecționare a cadrelor didactice de specialitate din cadrul liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol.(6) În vederea dezvoltării învățământului agricol, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate propune:
    a) alocarea fundamentată a unei cifre de școlarizare pentru liceele tehnologice cu profil preponderent agricol, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
    b) măsuri privind îmbunătățirea structurii organizatorice pentru liceele tehnologice cu profil preponderent agricol, cu respectarea legislației privind asigurarea calității;
    c) înființarea de noi specializări/calificări profesionale, conform legislației în vigoare, în domeniul agricol.
    (7) În cazul liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, directorul acestora încheie un contract de management privind gestiunea investițiilor specifice în agricultură cu reprezentantul desemnat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea utilizării, întreținerii și exploatării eficiente a bunurilor finanțate conform prevederilor alin. (1).(8) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are dreptul de a coordona și controla modul în care directorii liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol gestionează, utilizează, întrețin și exploatează investițiile specifice în agricultură prevăzute la alin. (1).(9) În cadrul liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, consiliile de administrație se măresc cu 2 membri, desemnați de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(10) Modul de utilizare a veniturilor proprii obținute prin valorificarea produselor realizate din loturile didactice se reglementează prin ordin comun al ministrului educației naționale și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
    (la 05-04-2019, Sectiunea a 6-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 57 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )


    Articolul 31^2
    (1) Liceele tehnologice cu profil preponderent agricol care nu au în proprietate sau în administrare ori în folosință terenuri agricole în extravilan primesc în folosință, prin grija Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o suprafață de minimum 10 ha, în echivalent arabil, pentru constituirea lotului didactic experimental.(2) Loturile didactice experimentale prevăzute la alin. (1) se atribuie la cererea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, din fondul de rezervă aflat la dispoziția consiliilor locale sau, după caz, din alte surse, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(3) Practica de specialitate a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol se asigură cu sprijinul unităților subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în colaborare cu inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București.
    (la 05-04-2019, Sectiunea a 6-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 57 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )


    Secţiunea a 7-a Învățământul tehnologic și vocațional

    Articolul 32
    (1) Învățământul liceal tehnologic și vocațional se poate organiza în cadrul liceelor din filiera tehnologică sau vocațională, pentru calificări din Registrul național al calificărilor, actualizat periodic, în funcție de nevoile pieței muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, județene și locale.(2) Învățământul liceal tehnologic și vocațional se poate organiza și pe baza solicitărilor din partea angajatorilor privați sau ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe baza unor contracte de școlarizare.(3) Absolvenții clasei a X-a din cadrul filierei tehnologice sau vocaționale care au finalizat un stagiu de pregătire practică pot susține examen de certificare a calificării corespunzător nivelului de certificare stabilit prin Cadrul național al calificărilor.
    (la 30-12-2013, Alin. (3) al art. 32 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (4) Stagiile de pregătire practică de pe parcursul filierei tehnologice sau vocaționale se pot organiza la nivelul unității de învățământ și/sau la operatorii economici ori instituțiile publice cu care unitatea de învățământ are încheiate contracte pentru pregătire practică sau la organizații-gazdă din străinătate, în cadrul unor programe ale Uniunii Europene - componenta de formare profesională inițială. Durata stagiului de pregătire practică este stabilită prin planul-cadru de învățământ, aprobat de Ministerul Educației Naționale.(5) Operatorii economici care încheie contract de parteneriat cu unitățile de învățământ care desfășoară învățământ profesional și tehnic, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, beneficiază de facilități la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale.
    (la 06-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 32 , Sectiunea a 7-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Secţiunea a 8-a Învățământul profesional

    Articolul 33
    (1) Învățământul profesional se poate organiza în școli profesionale care pot fi unități independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare.(2) Pregătirea prin învățământul profesional și tehnic se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, și elaborate în urma consultării partenerilor sociali. Standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaționale aprobate de Autoritatea Națională pentru Calificări. Standardele de pregătire profesională se realizează prin consultare cu operatorii economici în situația în care nu există standarde ocupaționale actualizate.
    (la 06-04-2018, Alineatul (2) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (3) Absolvenții învățământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, dobândesc certificat de calificare profesională și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.(4) Modul de organizare și de desfășurare a examenului de certificare a calificării profesionale este reglementat de Ministerul Educației Naționale prin metodologie, care se dă publicității la începutul ciclului.(5) Absolvenții învățământului profesional pot continua studiile în ciclul superior al învățământului liceal, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 06-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (5^1) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^1) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (5^2) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^2) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (5^3) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^3) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (5^4) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^4) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (5^5) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^5) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (5^6) Abrogat.
    (la 23-11-2016, Alineatul (5^6) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (6) Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot fi cuprinși, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, într-un program de pregătire profesională, în vederea dobândirii unei calificări profesionale.
    (la 06-04-2018, Alineatul (6) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (6^1) Abrogat.
    (la 06-04-2018, Alineatul (6^1) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (7) Programele de pregătire profesională, prevăzute la alin. (6), pot fi organizate prin unitățile de învățământ de stat și particulare sau confesionale acreditate și sunt gratuite pentru persoanele care intră în aceste programe organizate în învățământul de stat până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
    (la 23-11-2016, Alineatul (7) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (7^1) Unitățile de învățământ de stat în care se organizează învățământ profesional sunt stabilite de inspectoratele școlare, cu consultarea autorităților administrației publice locale, a comitetelor locale de dezvoltare a parteneriatului social, având în vedere tendințele de dezvoltare socială și economică precizate în documentele strategice regionale, județene și locale privind învățământul profesional, precum și la solicitările operatorilor economici și ale structurilor asociative interesate în formarea profesională prin învățământul profesional.
    (la 06-04-2018, Alineatul (7^1) din Articolul 33 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (8) Abrogat.
    (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 33 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (9) Abrogat.
    (la 30-12-2014, Alin. (9) al art. 33 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (10) Statul susține învățământul profesional și învățământul liceal - filiera tehnologică sau vocațională, prin:
    a) recunoașterea în învățământul terțiar nonuniversitar a studiilor obținute în cadrul învățământului liceal - filiera tehnologică sau vocațională, în baza unui regulament propriu;
    b) finanțarea parțială la școlarizarea în cadrul școlilor postliceale de stat;
    c) burse speciale și alte forme de sprijin material.


    Articolul 33^1
    (1) Învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5, conform Cadrului național al calificărilor. Învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4 și 5 se organizează începând cu anul școlar 2019-2020.(2) Absolvenții învățământului profesional și tehnic, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale dobândesc certificat de calificare profesională pentru nivel 3, 4 sau 5, conform Cadrului național al calificărilor, și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.(3) Absolvenții învățământului profesional, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, pot continua studiile în învățământul liceal pentru dobândirea unei calificări de nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor, în condițiile stabilite prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.(4) Pot avea acces la o calificare profesională de nivel 5 al Cadrului național al calificărilor absolvenți ai învățământului liceal și/sau absolvenți cu certificat de calificare profesională de nivel 4 al Cadrului național al calificărilor, în condițiile stabilite prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. (5) Absolvenții de învățământ profesional și tehnic, inclusiv dual, care nu au finalizat studiile liceale pot fi cuprinși în programe de pregătire pentru finalizarea nivelului de învățământ liceal. Condițiile de acces, conținutul și durata acestor programe de pregătire sunt reglementate prin metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 06-04-2018, Articolul 33^1 din Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 33^2
    (1) Învățământul dual se organizează în unități de învățământ de stat, particulare sau confesionale în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau asociație/consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară.(2) Contractul-cadru de parteneriat se reglementează prin metodologie specifică elaborată de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, cu consultarea prealabilă a reprezentanților desemnați ai operatorilor economici și ai structurilor asociative, inclusiv ale autorităților administrației publice locale, și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 06-04-2018, Alineatul (2) din Articolul 33^2 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (3) Pentru pregătirea profesională, fiecare elev major respectiv părintele, tutorele sau susținătorul legal al elevului minor, încheie un contract de pregătire practică individuală cu operatorul economic și unitatea de învățământ, reglementat prin metodologie specifică elaborată de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, cu consultarea prealabilă a reprezentanților desemnați ai operatorilor economici, ai structurilor asociative și ai consorțiilor și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 06-04-2018, Alineatul (3) din Articolul 33^2 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    (la 23-11-2016, Sectiunea a 8-a din Capitolul II , Titlul II a fost completata de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )


    Secţiunea a 9-a Învățământul militar preuniversitar

    Articolul 34
    (1) Învățământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională este învățământ de stat, parte integrantă a sistemului național de învățământ, și cuprinde: învățământ liceal militar și învățământ postliceal pentru formarea maiștrilor militari, a subofițerilor, agenților de poliție și agenților de penitenciare.(2) Structura organizatorică, profilurile, specializările/calificările profesionale, cifrele anuale de școlarizare și criteriile de selecționare a candidaților pentru învățământul preuniversitar militar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se propun Ministerului Educației Naționale de ministerele interesate și de alte instituții cu responsabilități în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale potrivit fiecărei arme, specializări și forme de organizare a învățământului și se aprobă conform prevederilor prezentei legi valabile pentru instituțiile de învățământ civil.(3) Planurile-cadru de învățământ pentru învățământul liceal militar se elaborează de către Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Planurile-cadru de învățământ pentru învățământul postliceal din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se elaborează de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, în conformitate cu standardele naționale elaborate de instituțiile responsabile cu asigurarea calității, și se avizează de Ministerul Educației Naționale.(4) Programele școlare pentru disciplinele de specialitate militară se elaborează de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și de alte instituții cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale și se aprobă de Ministerul Educației Naționale.


    Articolul 35

    Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale coordonează și controlează unitățile de învățământ militar preuniversitar, împreună cu Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene/al municipiului București.


    Articolul 36

    Conducerea operativă a unităților de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se asigură de comandantul/directorul numit prin ordin al conducătorilor ministerelor și instituțiilor de ordine publică și siguranță națională, care este și președintele consiliului de administrație/consiliului de conducere. În activitatea de conducere, comandantul/directorul este ajutat de locțiitorul comandantului pentru învățământ/directorul adjunct. Directorul adjunct/Locțiitorul comandantului pentru învățământ este și președintele consiliului profesoral.


    Articolul 37
    (1) Personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se constituie din personalul didactic prevăzut în prezenta lege și din corpul instructorilor militari, de ordine și securitate publică.(2) Personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul militar de apărare, ordine publică și securitate națională are drepturile și îndatoririle care decurg din prezenta lege și din calitatea de cadru militar în activitate, respectiv de funcționar public cu statut special.(3) Funcțiile didactice pentru corpul instructorilor militari din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, condițiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competențele și responsabilitățile se stabilesc prin instrucțiuni proprii. Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 307 din 8 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 9 iulie 2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    În concluzie, începând cu data de 9 iulie 2018, dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt suspendate de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice în data de 23 august 2018, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.


    Articolul 38

    Finanțarea învățământului preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională este asigurată de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale din fondurile alocate din bugetul de stat.


    Articolul 39

    Certificatele de absolvire și competențe profesionale dau dreptul deținătorilor legali, după trecerea în rezervă, în condițiile legii, să ocupe funcții echivalente cu cele ale absolvenților instituțiilor civile de învățământ cu profil apropiat și de același nivel.


    Articolul 40

    Instituțiile de învățământ preuniversitar din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și specializările/calificările profesionale din cadrul acestora se supun mecanismelor de asigurare a calității, ca și instituțiile de învățământ civil.


    Articolul 41

    Aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar, de ordine publică și securitate națională se face prin ordine, regulamente și instrucțiuni proprii.


    Secţiunea a 10-a Învățământul de artă și învățământul sportiv

    Articolul 42
    (1) Învățământul de artă și învățământul sportiv se organizează pentru elevii cu aptitudini în aceste domenii.(2) Unitățile în care se organizează învățământul de artă și învățământul sportiv de stat se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale cu avizul conform al inspectoratelor școlare, potrivit legii.(3) În învățământul de artă și în învățământul sportiv:
    a) școlarizarea se realizează, de regulă, începând cu învățământul gimnazial;
    b) elevii pot fi înscriși numai pe baza testării aptitudinilor specifice;
    c) planurile-cadru de învățământ sunt adaptate specificului acestui învățământ;
    d) studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe clase, pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educației Naționale;
    e) programele școlare pentru învățământul liceal de artă și pentru învățământul liceal sportiv respectă obiectivele educaționale stabilite pentru profilul respectiv.
    (4) Pentru activitatea sportivă și artistică de performanță, la propunerea autorităților administrației publice locale, a inspectoratelor școlare, a Ministerului Culturii și Identității Naționale și/sau a instituțiilor publice de cultură împreună cu Ministerul Educației Naționale se pot organiza cluburi școlare și unități de învățământ preuniversitar de stat cu program sportiv sau de artă, integrat ori suplimentar.(5) Învățământul de artă și învățământul sportiv integrat se organizează în școlile și liceele cu program de artă, respectiv sportiv, precum și în clase cu program de artă sau sportiv, organizate în celelalte unități de învățământ primar, gimnazial și liceal.(6) Organizarea învățământului de artă și a învățământului sportiv se face prin regulamente aprobate de ministrul educației naționale.(7) Unitățile de învățământ cu program sportiv suplimentar, denumite cluburi sportive școlare, se constituie ca unități de învățământ de nivel liceal, independente sau afiliate pe lângă alte unități de învățământ de același nivel.(8) Pentru buna desfășurare a activității, cluburile sportive școlare beneficiază de baze sportive proprii și de acces în bazele sportive care aparțin celorlalte unități de învățământ, cu acordul conducerilor acestor unități de învățământ.(9) Elevii au acces liber în cluburile sportive, în palatele și cluburile copiilor.(10) Pentru buna desfășurare a activităților artistice, unitățile de învățământ gimnazial și liceal beneficiază de săli de repetiție și spectacol proprii sau de acces la sălile unităților de învățământ de același nivel, cu acordul conducerii acestora.(11) Cluburile sportive școlare pot să fie finanțate și de autoritățile administrației publice locale.(12) Toți elevii cuprinși în grupele de performanță sunt înscriși într-un Registru național al performanțelor sportive, în baza reglementărilor aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.


    Articolul 43
    (1) Pentru sprijinirea activității sportive și artistice de performanță, Ministerul Educației Naționale organizează tabere sportive sau de creație artistică, concursuri sportive sau artistice, campionate școlare, precum și festivaluri și acordă burse și alte forme de sprijin material.(2) Pentru activitățile sportive, în structura Ministerului Educației Naționale funcționează Federația Sportului Școlar și Universitar.(3) Ministerul Culturii și Identității Naționale și celelalte ministere interesate, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federațiile sportive naționale, autoritățile locale, precum și instituțiile de cultură pot sprijini financiar și material activitățile de performanță în domeniul artelor, respectiv al sportului.(4) Ministerul Educației Naționale colaborează cu instituții, cu organizații și cu alte persoane juridice, respectiv cu persoane fizice pentru asigurarea resurselor financiare și materiale necesare desfășurării, în bune condiții, a învățământului de artă și învățământului sportiv integrat și suplimentar, precum și a competițiilor artistice și sportive de nivel regional și național.


    Secţiunea a 11-a Învățământul postliceal

    Articolul 44
    (1) Învățământul postliceal se organizează pentru calificări profesionale înscrise în Registrul național al calificărilor, stabilite de Ministerul Educației Naționale și aprobate prin hotărâre a Guvernului.(2) Învățământul postliceal face parte din învățământul profesional și tehnic și este parțial subvenționat de stat.(3) Învățământul postliceal special face parte din învățământul profesional și tehnic și este integral subvenționat de stat.(3^1) Învățământul postliceal se organizează în școli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică, ori în colegii în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate.
    (la 30-06-2014, Alin. (3^1) al art. 44 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3^2) Organizarea și funcționarea învățământului postliceal se fac conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (3^2) al art. 44 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4) Școlile de maiștri sunt școli postliceale.(5) Învățământul postliceal are o durată de 1-3 ani, în funcție de complexitatea calificării și de numărul de credite pentru educație și formare profesională.(6) Școlarizarea în învățământul postliceal de stat, organizat în conformitate cu prevederile prezentei legi, se finanțează prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din venituri ale bugetelor locale. Școlarizarea poate să fie finanțată și de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învățământ care asigură școlarizarea. Statul susține și stimulează, inclusiv financiar, programe de studiu pentru învățământul postliceal, în parteneriat public-privat.(7) Cifra de școlarizare pentru învățământul postliceal de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Prin excepție, cifra de școlarizare pentru învățământul postliceal de stat finanțat integral de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, se aprobă, prin decizii, de inspectoratele școlare ori, prin hotărâri, de senatele universitare și se comunică Ministerului Educației Naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (7) al art. 44 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7^1) Pentru anul școlar 2014-2015, colegiile din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat pot organiza învățământ postliceal doar finanțat integral de către solicitanți.
    (la 30-06-2014, Alin. (7^1) al art. 44 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7^2) Începând cu anul școlar 2015-2016, cifra de școlarizare și mecanismul de finanțare pentru învățământul postliceal, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat, se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Finanțarea de bază pentru colegiile din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat se asigură la nivelul standardelor de cost pentru învățământul preuniversitar.
    (la 30-06-2014, Alin. (7^2) al art. 44 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (8) Admiterea în învățământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației Naționale, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea/instituția de învățământ, prin consultarea factorilor interesați.
    (la 30-06-2014, Alin. (8) al art. 44 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (9) Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. (8), absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.(9^1) Învățământul postliceal se încheie cu examen de certificare a competențelor profesionale. Modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a competențelor profesionale este reglementat de Ministerul Educației Naționale prin metodologie specifică, elaborată cu consultarea factorilor interesați și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-12-2013, Alin. (9^1) al art. 44 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (9^2) Candidații proveniți din învățământul postliceal de stat admiși pe locurile finanțate de la bugetul de stat pot susține examenul de certificare a calificării profesionale, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la acest examen sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite la nivelul centrului de examen, luând în considerare cheltuielile de examen per candidat.
    (la 30-12-2013, Alin. (9^2) al art. 44 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (9^3) Absolvenții învățământului postliceal care susțin și promovează examenul de certificare a calificării profesionale primesc certificat de calificare profesională, corespunzător nivelului stabilit prin Cadrul național al calificărilor și Suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass.
    (la 30-12-2013, Alin. (9^3) al art. 44 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (10) Creditele pentru educație și formare profesională obținute în învățământul postliceal pot fi recunoscute pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat de către universități, în baza deciziilor senatului universitar, ca unități de credite de studii transferabile pentru nivelul licență.


    Secţiunea a 12-a Învățământul pentru persoanele aparținând minorităților naționale

    Articolul 45
    (1) Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii.(2) În funcție de necesitățile locale se organizează, la cererea părinților sau tutorilor legali și în condițiile legii, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale.(2^1) Unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale pot fi înființate de către:
    a) autorități ale administrației publice locale sau județene, prin hotărâre;
    b) cultele recunoscute de lege;
    c) persoane juridice de drept privat;
    d) ministrul educației naționale, prin ordin, conform prevederilor art. 61 alin. (4^1);
    e) în condițiile în care drepturile constituționale garantate de art. 32 alin. (3) din Constituția României, republicată, persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și de a putea fi instruite în această limbă nu se realizează în unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, înființate conform lit. a) și d), pe baza solicitărilor, deși există cereri ale părinților sau tutorilor legali ori ale organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României, atunci exercitarea acestor drepturi se va asigura prin lege, înființându-se unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale cuprinzând toate grupele, clasele de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal solicitate.
    (la 05-04-2019, Articolul 45 din Sectiunea a 12-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 57 din 1 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 02 aprilie 2019 )
    (3) La toate formele de învățământ în limba română, în limbile minorităților naționale sau în limbi de circulație internațională, se poate înscrie și pregăti orice cetățean român sau cetățean din țările Uniunii Europene și Confederația Elvețiană, indiferent de limba sa maternă și de limba în care a studiat anterior.(4) În cadrul unităților sau secțiilor cu predare în limbile minorităților naționale, singulare în localitate, se pot organiza clase liceale și profesionale cu grupe de elevi de diferite profiluri, în condițiile legii.(5) Pe raza unei unități administrativ-teritoriale, cu mai multe unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, funcționează cel puțin o unitate școlară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi.(6) În cazul unităților de nivel gimnazial sau liceal cu predare în limbile minorităților naționale, singulare în municipiu, oraș sau comună, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi.(7) Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăța în limba lor maternă sunt sprijiniți prin decontul transportului la cea mai apropiată școală cu predare în limba maternă sau primesc cazare și masă gratuite în internatul unității de învățământ cu predare în limba maternă.(8) Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare proporțională cu numărul de clase în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competență profesională, potrivit legii.(9) În unitățile școlare cu predare și în limbile minorităților naționale, unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităților respective, cu respectarea criteriilor de competență profesională.(10) În unitățile conexe învățământului preuniversitar din județele în care funcționează forme de învățământ în limbile minorităților naționale se asigură încadrarea cu specialiști și din rândul minorităților naționale, cu respectarea criteriilor de competență profesională.(11) Cadrele didactice care predau la grupe sau clase cu predare integrală în limba minorităților naționale trebuie să facă dovada competenței profesionale în limba minorității naționale respective și au dreptul la pregătire și perfecționare în limba de predare, în țară sau în străinătate. Fac excepție de la necesitatea de a face dovada competenței profesionale în limba minorității naționale respective cadrele didactice care predau limba și literatura română.(12) Ministerul Educației Naționale asigură materiale didactice specifice disciplinelor predate în limba maternă.(13) Pentru elevii aparținând minorităților naționale, Ministerul Educației Naționale asigură manualele școlare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităților naționale și manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Ministerul Educației Naționale, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.(14) În învățământul în limbile minorităților naționale, în comunicarea internă și în comunicarea cu părinții elevilor și ai preșcolarilor se poate folosi și limba de predare.(15) În învățământul primar cu predare în limbile minorităților naționale, calificativele se comunică în scris și oral și în limba de predare.(16) În cadrul Institutului de Științe ale Educației din subordinea Ministerului Educației Naționale va funcționa și o secție de cercetare și inovare pentru învățământul cu predare în limbile minorităților naționale.(17) În finanțarea de bază a unității de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale costul standard per elev, per preșcolar și per antepreșcolar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecție, luând în considerare predarea în limba minorității naționale sau a limbii minorității naționale. În cazul acestor unități se au în vedere izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi, preșcolari și antepreșcolari, precum și elevii prevăzuți la alin. (7). Același coeficient se aplică și în cazul unităților școlare cu predare în limba română, în condiții similare.
    (la 02-08-2018, Alineatul (17) din Articolul 45 , Sectiunea a 12-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )


    Articolul 46
    (1) În cadrul învățământului preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba și literatura română.(2) Disciplina Limba și literatura română se predă pe tot parcursul învățământului preuniversitar după programe școlare și manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă.(3) Prin excepție, în unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale, ca urmare a cererii părinților sau tutorilor legali, la solicitarea organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivă nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale, predarea disciplinei Limba și literatura română se face după manualele utilizate în unitățile de învățământ cu predare în limba română.(4) Testele la disciplina Limba și literatura română se elaborează pe baza programei speciale.(5) Testele de evaluare, subiectele de examen de orice tip din învățământul preuniversitar și lucrările semestriale pentru elevii din învățământul cu predare în limbile minorităților naționale se elaborează pe baza cerințelor didactico-metodologice stabilite de Curriculumul național.(6) În învățământul preuniversitar, activitatea de predare și de educare la Limba și literatura maternă, la istoria și tradițiile minorităților naționale respective și la Educația muzicală se realizează pe baza programelor și a metodologiilor specifice elaborate de colective de experți cunoscători ai limbii și ai culturii minorității naționale respective și aprobate, potrivit legii.(7) Elevilor aparținând minorităților naționale, care frecventează unități de învățământ cu predare în limba română sau în altă limbă decât cea maternă, li se asigură, la cerere, și în condițiile legii, ca disciplină de studiu, limba și literatura maternă, precum și istoria și tradițiile minorității naționale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele și manualele disciplinei Istoria și tradițiile minorității naționale sunt aprobate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.(8) În învățământul primar, gimnazial și liceal cu predare în limbile minorităților naționale, disciplinele Istoria și Geografia României se predau în aceste limbi, după programe școlare și manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligația transcrierii și a însușirii toponimiei și a numelor proprii românești și în limba română.(9) În învățământul gimnazial cu predare în limbile minorităților naționale se introduce, ca disciplină de studiu, Istoria și tradițiile minorităților naționale respective, cu predare în limba maternă. Programele școlare și manualele la această disciplină sunt aprobate de Ministerul Educației Naționale.(10) În programele și manualele de istorie se vor reflecta istoria și tradițiile minorităților naționale din România.(11) În învățământul liceal și postliceal, în care predarea se face în limba maternă pentru disciplinele, respectiv modulele de pregătire de specialitate, se realizează însușirea terminologiei de specialitate și în limba română.(12) În învățământul preuniversitar, probele de admitere și probele examenelor de absolvire pot fi susținute în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condițiile legii.


    Articolul 47
    (1) Pe raza unei unități administrativ-teritoriale - comună, oraș, municipiu - unde funcționează mai multe unități școlare cu predare în limba română cel puțin una dintre acestea are personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi.(2) Unitățile cu predare în limba română, de nivel gimnazial sau liceal, unice în municipiu, în oraș sau în comună au personalitate juridică indiferent de efectivul de elevi.


    Secţiunea a 12^1-a Învățământ pentru persoanele cu tulburări de învățare
    (la 22-01-2016, Secț. 12^1 a cap. II al titlului II a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )

    Articolul 47^1

    Pentru persoanele cu tulburări de învățare se aplică în toate ciclurile de învățământ preuniversitar curriculumul național.
    (la 22-01-2016, Art. 47^1 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^2

    În învățământul primar, cu precădere pentru clasa pregătitoare și pentru clasa I, se vor efectua, în mod obligatoriu, teste de evaluare a capacității de învățare în vederea depistării precoce a tulburărilor de învățare, stabilirii eventualelor metode specifice de educație și a asigurării terapiilor specifice. Pe parcursul ciclului de învățământ primar se efectuează evaluări anuale.
    (la 22-01-2016, Art. 47^2 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^3

    Ministerul Educației Naționale elaborează, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învățare.
    (la 22-01-2016, Art. 47^3 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^4

    Metodologia va cuprinde procedurile de evaluare pentru depistarea tulburărilor de învățare, precum și cadrul general de asigurare a cadrelor didactice cu pregătire adecvată și a terapiilor specifice.
    (la 22-01-2016, Art. 47^4 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^5

    Cu acordul prealabil al consiliului de administrație al unității de învățământ și la recomandarea specialistului, pentru fiecare caz în parte, elevii cu deficiențe de învățare pot folosi materiale sau instrumente compensatorii, inclusiv tehnologie informatică, și vor beneficia de evaluare adaptată pe parcursul semestrelor.
    (la 22-01-2016, Art. 47^5 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^6

    La nivelul centrelor județene de resurse și de asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se organizează compartimente de consiliere parentală pentru părinții care au copii cu tulburări de învățare, pentru a se asigura comunicarea și colaborarea între școală, familie și specialiști pentru diagnosticarea și reabilitarea pe tot parcursul școlarizării elevilor.
    (la 22-01-2016, Art. 47^6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Articolul 47^7

    În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/cursuri de perfecționare asupra problemelor legate de tulburările de învățare, în vederea dobândirii de competențe în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii didactice potrivite.
    (la 22-01-2016, Art. 47^7 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 6 din 18 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016. )


    Secţiunea a 13-a Învățământul special și special integrat

    Articolul 48
    (1) Învățământul special și special integrat, organizat pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale sau alte tipuri de cerințe educaționale, stabilite prin ordin al ministrului educației naționale, se realizează pentru toate nivelurile de învățământ, diferențiat, în funcție de tipul și gradul de deficiență.(2) Învățământul special și special integrat este gratuit și este organizat, de regulă, ca învățământ cu frecvență. În funcție de necesitățile locale, acesta se poate organiza și sub alte forme, în conformitate cu legislația în vigoare.(3) Guvernul elaborează reglementări specifice pentru serviciile educaționale și de asistență, oferite copiilor cu cerințe educaționale speciale.


    Articolul 49
    (1) Învățământul special se organizează în unități de învățământ special.
    (la 15-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 49 , Sectiunea a 13-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (2) Învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preșcolar și elev cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale în grupe, clase sau formațiuni de studiu din învățământul de masă.
    (la 15-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 49 , Sectiunea a 13-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în învățământul de masă se pot organiza grupe/clase speciale cu elevi cu dizabilități, cu avizul inspectoratului școlar județean, respectiv al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 15-12-2016, Articolul 49 din Sectiunea a 13-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (2^2) Efectivele formațiunilor de studiu din învățământul special și special integrat sunt stabilite de Ministerul Educației Naționale, în funcție de tipul și gradul dizabilității.
    (la 15-12-2016, Articolul 49 din Sectiunea a 13-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (3) Conținuturile învățământului special și special integrat, demersurile didactice, precum și pregătirea și formarea personalului care își desfășoară activitatea în domeniul educației copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt stabilite prin metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale.(4) Durata școlarizării copiilor cu cerințe educaționale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin prezenta lege și se stabilește, în funcție de nevoile individuale, de gradul și tipul dizabilității, prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 15-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 49 , Sectiunea a 13-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )


    Articolul 50
    (1) Evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea școlară și orientarea profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către centrele județene de resurse și de asistență educațională, denumite în continuare CJRAE, respectiv de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, denumit în continuare CMBRAE, prin serviciile de evaluare și de orientare școlară și profesională, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, acordându-se prioritate integrării în învățământul de masă. CJRAE cuprind și centrele logopedice interșcolare.(2) Stabilirea gradului de deficiență al elevilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către comisiile din cadrul CJRAE/CMBRAE, în colaborare cu comisiile pentru protecția copilului din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului.(3) Diagnosticarea abuzivă a copiilor pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, apartenență la o categorie defavorizată, precum și de orice alt criteriu, fapt ce determină includerea lor în clase cu cerințe educaționale speciale, se sancționează.(4) Obținerea unei calificări de către elevii/tinerii cu cerințe educaționale speciale se face în unități de învățământ special și de masă, cu consultarea factorilor locali interesați.(5) Elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale pot dobândi calificări profesionale corespunzătoare tipului și gradului de deficiență.


    Articolul 51
    (1) Copiii, elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul de masă, beneficiază de suport educațional prin cadre didactice de sprijin și itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educațional se face de către CJRAE/CMBRAE și se reglementează prin metodologii specifice elaborate de Ministerul Educației Naționale.(2) Copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistență socială constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului.


    Articolul 52
    (1) Pentru copiii, elevii și tinerii cu boli cronice sau cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în care aceștia sunt internați.(2) Pentru copiii, elevii și tinerii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt nedeplasabili, se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată.(3) Școlarizarea la domiciliu, respectiv înființarea de clase sau de grupe în spitale se fac de către inspectoratul școlar, la propunerea CJRAE/CMBRAE, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației Naționale.(4) Unitățile de învățământ special pot beneficia de sprijinul instituțiilor de protecție socială, al altor organisme private autorizate, al persoanelor fizice sau juridice din țară și din străinătate, pentru stimulare, compensare și pentru reducerea gradului de dizabilitate.


    Articolul 53

    Învățământul special dispune de planuri de învățământ, de programe școlare, de programe de asistență psihopedagogică, de manuale și de metodologii didactice alternative, adaptate tipului și gradului de dizabilitate și aprobate de Ministerul Educației Naționale.


    Articolul 54
    (1) În funcție de evoluția copilului se pot face propuneri de reorientare dinspre școala specială spre școala de masă și invers.(2) Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauză sau de către părinții copilului/tutorele legal instituit și de către psihologul școlar. Decizia de reorientare se ia de către comisia de expertiză din cadrul CJRAE/CMBRAE, cu acordul familiei sau al susținătorului legal.


    Articolul 55
    (1) Școlarizarea minorilor și a adulților din centrele de reeducare, din penitenciarele pentru minori și tineri și din penitenciarele pentru adulți se realizează cu respectarea Curriculumului național. Resursa umană necesară pentru școlarizarea acestora este asigurată de către Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare.(2) În vederea obținerii unei calificări și a integrării în viața activă a tinerilor cu cerințe educaționale speciale, Ministerul Educației Naționale, împreună cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, organizează ateliere protejate.


    Articolul 56

    La absolvirea învățământului special, Ministerul Educației Naționale colaborează cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale și cu alte organisme guvernamentale sau nonguvernamentale în vederea integrării în viața activă, potrivit calificării obținute și în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.


    Secţiunea a 14-a Învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte

    Articolul 57
    (1) Statul sprijină copiii și tinerii capabili de performanțe înalte atât în unități de învățământ, cât și în centre de excelență. Centrele de excelență sunt înființate prin ordin al ministrului educației naționale.(2) Coordonarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de Centrul Național de Instruire Diferențiată, înființat prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale.(3) Resursele umane, curriculare, informaționale, materiale și financiare pentru susținerea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe înalte se asigură de unitățile de învățământ și de inspectoratele școlare, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației Naționale.(4) Pentru sprijinirea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe înalte, Ministerul Educației Naționale organizează competiții școlare, extrașcolare și extracurriculare, tabere de profil, simpozioane și alte activități specifice și acordă burse și alte forme de sprijin material și financiar. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea competițiilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiați, profesorilor care i-au pregătit și unităților școlare de proveniență a premianților se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 57 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (5) Copiii și tinerii capabili de performanțe înalte beneficiază, indiferent de vârstă, de programe educative care le respectă particularitățile de învățare și de orientare a performanței. Aceste programe sunt de aprofundare a învățării, de grupare pe abilități, de îmbogățire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat și transfer de competență, de accelerare a promovării conform ritmului individual de învățare.


    Secţiunea a 15-a Programul "Școala după școală"

    Articolul 58
    (1) Unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de administrație, pot să își extindă activitățile cu elevii după orele de curs, prin programe "Școala după școală".(2) În parteneriat cu autoritățile publice locale și cu asociațiile de părinți, prin programul "Școala după școală", se oferă activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială. Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizații nonguvernamentale cu competențe în domeniu.(3) Programele "Școala după școală" se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.(4) Statul poate finanța programul "Școala după școală" pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii.


    Secţiunea a 16-a Alternativele educaționale

    Articolul 59
    (1) În sistemul de învățământ preuniversitar pot fi inițiate și organizate alternative educaționale, cu acordul Ministerului Educației Naționale, pe baza unor regulamente aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.(2) Acreditarea, respectiv evaluarea periodică a alternativelor educaționale se fac potrivit legii.(3) Unitățile de învățământ preuniversitar alternativ dispun de autonomie organizatorică și funcțională, în conformitate cu specificul alternativei.(4) La toate formele de învățământ alternativ în limba română, în limbile minorităților naționale sau în limbi de circulație internațională, se poate înscrie și pregăti orice cetățean român.(5) Cadrele didactice care predau la grupe sau clase din alternativele educaționale au dreptul la recunoașterea de către inspectoratele școlare județene și Ministerul Educației Naționale a pregătirii și a perfecționărilor realizate de organizațiile, asociațiile, federațiile care gestionează dezvoltarea alternativei respective la nivel național.


    Secţiunea a 17-a Învățământul particular și confesional

    Articolul 60
    (1) Învățământul particular și confesional se organizează conform principiului nonprofit în unități de învățământ preuniversitar, la toate nivelurile și formele, conform legislației în vigoare.(2) Criteriile, standardele și indicatorii de performanță pe care trebuie să le îndeplinească unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unitățile de învățământ de stat.(3) Unitățile particulare de învățământ sunt unități libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât și economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituție.(4) Autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional sunt realizate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, conform legislației în vigoare.(5) Unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditate sunt sprijinite de stat, condițiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului.(6) Statul sprijină și coordonează învățământul particular și confesional, în condițiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia.(7) Directorii unităților de învățământ particular sunt numiți de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competență. Actul de numire se aduce la cunoștința inspectoratului școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea respectivă.


    Capitolul III Rețeaua școlară

    Articolul 61
    (1) Rețeaua școlară este formată din totalitatea:
    a) unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate să funcționeze provizoriu;
    b) unităților de învățământ preuniversitar, înființate în structura universităților de stat;
    c) furnizorilor de educație autorizați să funcționeze provizoriu.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (2) Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare. Pentru învățământul special liceal și special postliceal, rețeaua școlară se organizează de către consiliul județean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, cu consultarea partenerilor sociali și cu avizul conform al Ministerului Educației Naționale.(2^1) Prin organizarea rețelei școlare, prevăzute la alin. (1), autoritățile administrației publice locale, respectiv consiliul județean sau consiliile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor asigură publicarea, pentru fiecare an școlar, a unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale acreditate, precum și a furnizorilor de educație autorizați să funcționeze provizoriu, care organizează legal activități de educație în vederea realizării opozabilității față de toți beneficiarii direcți și indirecți ai educației, așa cum sunt aceștia definiți la punctele 5 și 6 din anexă.
    (la 18-06-2018, Articolul 61 din Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 6, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (3) În cadrul rețelei școlare se pot înființa și pot funcționa, conform legii, grupe/clase în alternative educaționale integrate în unități școlare de stat sau particulare.(4) Persoanele juridice și fizice pot înființa, conform legii, unități de educație timpurie și de învățământ primar, gimnazial, liceal și postliceal.(4^1) În cazul în care autoritățile administrației publice locale nu aprobă organizarea rețelei școlare prevăzute la alin. (2), ministrul educației naționale emite, până la sfârșitul anului școlar, un ordin cu privire la aprobarea rețelei școlare, inclusiv pentru înființarea, desființarea, fuziunea sau divizarea unităților de învățământ de stat, confesional și particular pentru unitatea administrativ-teritorială în cauză, cuprinzând toate grupele de nivel preșcolar, clasele de învățământ primar, gimnazial, liceal și postliceal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4^1) din Articolul 61 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (5) Rețeaua școlară a unităților de învățământ se dă publicității la începutul fiecărui an, pentru anul școlar următor. Cifra de școlarizare pentru învățământul de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar.(6) În cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar de stat se pot înființa și pot funcționa, conform legii, unități de învățământ cu clase constituite pe bază de contracte de parteneriat între unități de învățământ de stat și particulare acreditate, între acestea și operatori economici, precum și între instituții din țară și străinătate, pe baza unor acorduri interguvernamentale.(7) Unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel, formă, filieră și profil sunt supuse acreditării și evaluării periodice, conform legii.(8) Pentru a asigura calitatea învățământului, la propunerea autorităților administrației publice locale sau din proprie inițiativă, inspectoratele școlare pot solicita Ministerului Educației Naționale ridicarea acreditării/autorizării unei unități de învățământ cu personalitate juridică sau a unei structuri a acesteia în conformitate cu prevederile legale. În situația în care Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, retrage acreditarea/autorizația de funcționare, pentru neîndeplinirea condițiilor legale, unei unități de învățământ, aceasta își încetează activitatea. Autoritățile administrației publice locale realizează alocarea elevilor altor unități școlare, cu respectarea interesului copiilor și asigurarea logisticii necesare.


    Articolul 62
    (1) În vederea asigurării calității educației și a optimizării gestionării resurselor, unitățile de învățământ și autoritățile administrației publice locale pot decide înființarea consorțiilor școlare.(2) Consorțiile școlare sunt parteneriate contractuale între unitățile de învățământ, care asigură:
    a) mobilitatea personalului între unitățile membre ale consorțiului;
    b) utilizarea în comun a resurselor unităților de învățământ din consorțiu;
    c) lărgirea oportunităților de învățare oferite elevilor și recunoașterea reciprocă a rezultatelor învățării și evaluării acestora.(3) Cadrul general pentru înființarea, desființarea și funcționarea consorțiilor școlare se va reglementa prin ordin al ministrului educației naționale.


    Articolul 63
    (1) În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:
    a) educația antepreșcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
    b) învățământul preșcolar: grupa cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;
    c) învățământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25;
    (la 30-12-2013, Lit. c) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )

    d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 30;
    (la 30-12-2013, Lit. d) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )

    e) învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;
    (la 30-12-2013, Lit. e) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )

    e^1) învățământul dual: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și nu mai mult de 30;
    (la 06-04-2018, Litera e^1) din Alineatul (1) , Articolul 63 , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 10, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    e^2) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 10 elevi și maximum 15 elevi;
    (la 23-11-2016, Alineatul (1) din Articolul 63 , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )

    e^3) clasele din învățământul dual pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;
    (la 06-04-2018, Litera e^3) din Alineatul (1) , Articolul 63 , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 10, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    f) învățământul postliceal: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;
    (la 30-12-2013, Lit. f) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )

    g) învățământul special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: grupa care cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 12;
    h) învățământul special pentru elevi cu deficiențe grave: grupa care cuprinde în medie 5 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 6.
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu se organizează, se înființează și funcționează astfel:
    a) organizarea de noi formațiuni de studiu pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, cu efective mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege, se poate realiza la cerere, conform art. 19 alin. (3), în condițiile legii;
    b) organizarea, reorganizarea, desființarea oricăror formațiuni de studiu, inclusiv cel simultan pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale existente, se pot realiza cu avizul conform al Ministerului Educației Naționale, Comisiei de învățământ și tineret a Consiliului Minorităților Naționale, aflat în coordonarea Departamentului de relații interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, și/sau al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României;
    c) în situații excepționale, formațiunile de studiu pentru antepreșcolari, preșcolari sau elevi pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea direcției pentru minorități din cadrul Ministerului Educației Naționale, pe baza unei propuneri justificate din partea consiliului de administrație al unității de învățământ sau al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1).
    (la 16-03-2019, Alineatul (2) din Articolul 63 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 48 din 11 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019 )
    (2^1) Prevederile alin. (2) se aplică și formațiunilor de studiu în limba română, atunci când acestea funcționează în zone unde ponderea unei minorități etnice este majoritară. În aceste situații, avizul conform, respectiv aprobarea prevăzută la alin. (2) lit. b) și c) se realizează de direcția de specialitate competentă din cadrul Ministerului Educației Naționale.
    (la 16-03-2019, Articolul 63 din Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 48 din 11 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019 )
    (2^2) Prevederile alin. (2) și (2^1) se aplică doar formațiunilor de studiu ce cuprind, conform legii, grupe, clase sau ani de studiu. Reorganizarea unităților de învățământ cu personalitate juridică se realizează conform art. 22^1.
    (la 16-03-2019, Articolul 63 din Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 48 din 11 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019 )
    (2^3) Aplicarea prevederilor prezentului articol, respectiv a dispozițiilor art. 22^1 nu poate avea ca efect pierderea personalității juridice de către unitățile de învățământ singulare, acordată conform art. 45 alin. (6).
    (la 16-03-2019, Articolul 63 din Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 48 din 11 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019 )
    (3) În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1).
    (la 17-07-2016, Alin. (3) al art. 63 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 141 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 14 iulie 2016. )
    (3^1) Situațiile aprobate de inspectoratul școlar se comunică Ministerului Educației Naționale și autorităților locale pentru asigurarea finanțării.
    (la 17-07-2016, Alin. (3^1) al art. 63 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 141 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 14 iulie 2016. )


    Capitolul IV Curriculumul învățământului preuniversitar

    Articolul 64
    (1) În învățământul preuniversitar se aplică Curriculumul național elaborat în conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale și cu nevoile pieței forței de muncă și ale fiecărei comunități, în baza principiului subsidiarității.(2) Curriculumul național reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învățământ și al programelor școlare din învățământul preuniversitar.


    Articolul 65
    (1) Planurile-cadru de învățământ cuprind disciplinele, domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii și opționale, precum și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.(2) Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, iar curriculumul la decizia școlii se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire opționale.(3) Programele școlare stabilesc, pentru fiecare disciplină, domeniul de studiu/modulul de pregătire din planul de învățământ, finalitățile urmărite și evidențiază conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental și aplicativ, oferind orientări metodologice generale pentru realizarea și evaluarea acestora.(4) Planurile-cadru și programele școlare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar sunt elaborate de către instituțiile și organismele abilitate ale Ministerului Educației Naționale și se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale.(5) Curriculumul la decizia școlii se constituie atât din pachete disciplinare opționale ofertate la nivel național, regional și local, cât și din pachete disciplinare opționale ofertate la nivelul unității de învățământ. Consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii.(5^1) Pentru învățământul profesional și tehnic, curriculumul la decizia școlii este curriculum în dezvoltare locală (CDL) și constituie oferta educațională la nivel local, elaborată de unitatea de învățământ în parteneriat cu operatorii economici/ autoritățile administrației publice locale, pentru adaptarea formării profesionale a elevilor la nevoile locale ale pieței muncii.
    (la 06-04-2018, Alineatul (5^1) din Articolul 65 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (5^2) În cazul învățământului dual, curriculumul în dezvoltare locală reprezintă maximum 30% din oferta educațională.
    (la 23-11-2016, Articolul 65 din Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )
    (6) Programele școlare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul unităților de învățământ, cu consultarea consiliului profesoral, consiliului consultativ al elevilor, structurii asociative a părinților, precum și a reprezentanților comunității locale și, după caz, a operatorilor economici cu care unitatea de învățământ are relații pentru pregătirea practică a elevilor. Programele școlare sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ.(6^1) Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Sănătății elaborează o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție până la data de 31 decembrie 2019. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2020-2021.
    (la 24-01-2019, Articolul 65 din Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 38 din 17 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2019 )
    (7) În cazul alternativelor educaționale, planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate, în proiect, de reprezentanți ai acestora și sunt aprobate de Ministerul Educației Naționale.(8) În învățământul particular și confesional se utilizează planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru Curriculumul național aprobat de Ministerul Educației Naționale sau planurile și programele de învățământ similare ori alternative învățământului de stat, aprobate de Ministerul Educației Naționale.(9) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru învățământul teologic și confesional se elaborează de către Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu fiecare cult în parte, și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.(10) Planurile-cadru de învățământ pentru învățământul militar se elaborează de către Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.


    Articolul 66
    (1) Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învățământ și se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.(2) În cadrul Curriculumului național, ponderea disciplinelor obligatorii, respectiv a celor opționale se stabilește prin planurile-cadru, astfel încât să fie respectate atât principiul asigurării egalității de șanse și al echității, cât și principiul relevanței și al descentralizării.(3) Pentru fiecare disciplină și domeniu de studiu, programa școlară acoperă 75% din orele de predare și evaluare, lăsând la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În funcție de caracteristicile elevilor și de strategia școlii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învățare remedială, pentru consolidarea cunoștințelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare, conform unor planuri individuale de învățare elaborate pentru fiecare elev.
    (la 19-12-2012, Art. 66 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 18 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 19 decembrie 2012. )


    Articolul 67
    (1) Curriculumul național pentru educația timpurie este centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea precoce a eventualelor deficiențe de dezvoltare.(2) CJRAE, respectiv CMBRAE constituie echipe multidisciplinare de intervenție timpurie, menite să realizeze evaluarea tuturor copiilor, monitorizarea, depistarea și asistența precoce corespunzătoare a celor cu cerințe educaționale speciale sau cu risc în dezvoltarea competențelor personale.


    Articolul 68
    (1) Curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial se axează pe 8 domenii de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului:
    a) competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților naționale;
    b) competențe de comunicare în limbi străine;
    c) competențe de bază de matematică, științe și tehnologie;
    d) competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere;
    e) competențe sociale și civice;
    f) competențe antreprenoriale;
    g) competențe de sensibilizare și de expresie culturală;
    h) competența de a învăța să înveți.
    (2) Educația fizică și sportul în învățământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învățământ.(3) Disciplina Tehnologia informației și comunicării constituie o disciplină opțională pentru elevii din clasele I-IV și este disciplină obligatorie în învățământul gimnazial și liceal.(4) Curriculumul pentru clasele pregătitoare urmărește dezvoltarea fizică, socioemoțională, cognitivă a limbajului și comunicării, precum și dezvoltarea capacităților și a atitudinilor în învățare, asigurând totodată punțile către dezvoltarea celor 8 competențe-cheie.(5) Învățământul liceal este centrat pe dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie și formarea competențelor specifice în funcție de filieră, profil, specializare sau calificare.(6) Învățământul profesional este orientat pe formarea de competențe specifice calificării profesionale și aptitudinilor practice și pe aprofundarea competențelor-cheie în contexte reale de muncă.
    (la 06-04-2018, Alineatul (6) din Articolul 68 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 12, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 69
    (1) În unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale.(2) Manualele școlare se elaborează și se evaluează pe baza programelor școlare aprobate de Ministerul Educației Naționale. Ministerul Educației Naționale reglementează elaborarea de manuale școlare alternative.(3) Cadrele didactice selectează și le recomandă elevilor, în baza libertății inițiativei profesionale, acele manuale școlare din lista celor aprobate de Ministerul Educației Naționale care vor fi utilizate în procesul didactic.(4) Elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii.(5) Auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conținut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pe care cadrele didactice le pot selecta și utiliza la clasă, în baza libertății inițiativei profesionale, în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional.


    Articolul 70
    (1) Bibliotecile școlare și centrele de documentare și informare se organizează și funcționează pe baza unui regulament elaborat de Ministerul Educației Naționale.(2) Se înființează Biblioteca Școlară Virtuală și Platforma școlară de e-learning, care includ programe școlare, exemple de lecții pentru toate temele din programele școlare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației Naționale obținând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste resurse să fie accesibile permanent și gratuit oricărui elev sau profesor.(3) Unitățile de învățământ utilizează platforma școlară de învățare pentru a acorda asistență elevilor în timpul sau în afara programului școlar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa școala.(4) Înființarea, gestiunea și îmbogățirea permanentă a Bibliotecii Școlare Virtuale și a Platformei școlare de e-learning intră în responsabilitatea Ministerului Educației Naționale.


    Capitolul V Evaluarea rezultatelor învățării

    Secţiunea 1 Dispoziții generale privind evaluarea

    Articolul 71
    (1) Scopul evaluării este acela de a orienta și de a optimiza învățarea.(2) Toate evaluările se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare pentru fiecare disciplină, domeniu de studiu, respectiv modul de pregătire.(3) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin calificative, în învățământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învățământul secundar și în învățământul terțiar nonuniversitar, sau prin punctaje, în mod similar testelor internaționale.(3^1) Pe parcursul clasei pregătitoare nu se acordă note sau calificative.
    (la 30-12-2013, Alin. (3^1) al art. 71 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (4) Controlul utilizării și al respectării standardelor naționale de evaluare de către cadrele didactice se realizează prin inspecția școlară.(5) Notarea elevilor fără utilizarea și respectarea standardelor naționale și a metodologiilor de evaluare constituie abatere disciplinară și se sancționează conform prevederilor prezentei legi.


    Articolul 72
    (1) Evaluarea se centrează pe competențe, oferă feed-back real elevilor și stă la baza planurilor individuale de învățare. În acest scop se va crea o bancă de instrumente de evaluare unică, având funcție orientativă, pentru a-i ajuta pe profesori în notarea la clasă.(2) Un elev cu deficiențe de învățare beneficiază, în mod obligatoriu, de educație remedială.


    Articolul 73
    (1) Portofoliul educațional cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite sau a participării la activități de învățare, în diferite contexte, precum și produse sau rezultate ale acestor activități, în contexte de învățare formale, nonformale și informale.(2) Portofoliul educațional este elementul central al evaluării învățării. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare și reprezintă cartea de identitate educațională a elevului.


    Secţiunea a 2-a Structura și caracteristicile evaluărilor

    Articolul 74
    (1) La finalul clasei pregătitoare, cadrul didactic responsabil întocmește, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, un raport de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare.(2) La finalul clasei a II-a, fiecare școală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea competențelor fundamentale: scris-citit și matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. Rezultatele evaluării și planurile individualizate se comunică părinților elevilor și constituie documente din portofoliul educațional al elevului.(3) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educației Naționale realizează, prin eșantionare, o evaluare la nivel național a competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaționale, pentru diagnoza sistemului de învățământ la nivel primar.(4) La finalul clasei a VI-a, toate școlile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe. Proba de limbă și comunicare va cuprinde limba română și limba modernă I, iar pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale, și limba maternă. Rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și pentru preorientarea școlară către un anumit tip de liceu. Rezultatele evaluării și planurile individualizate de învățare se comunică părinților elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:
    a) o probă scrisă la limba și literatura română;
    b) o probă scrisă la limba maternă;
    c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;
    d) o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;
    e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului;
    f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului.
    (la 30-12-2013, Alin. (5) al art. 74 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (6) Rezultatele evaluării naționale se înscriu în portofoliul educațional al elevului.


    Articolul 75
    (1) Absolvenții învățământului gimnazial dobândesc diploma de absolvire, parte a portofoliului educațional, și foaia matricolă, parte a portofoliului educațional.(2) Continuarea studiilor din învățământul gimnazial în învățământul liceal sau în învățământul profesional este asigurată pe baza unui proces de consiliere și de orientare școlară și profesională. Numărul de locuri alocate clasei a IX-a din învățământul liceal și profesional este cel puțin egal cu cel al absolvenților clasei a VIII-a.
    (la 30-12-2013, Alin. (2) al art. 75 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )


    Articolul 76
    (1) După absolvirea gimnaziului, elevii urmează învățământul liceal sau învățământul profesional.
    (la 30-12-2014, Alin. (1) al art. 76 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (2) Admiterea în învățământul liceal sau în învățământul profesional se realizează după următoarea procedură:
    (la 30-12-2014, Partea introductivă a alin. (2) al art. 76 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )

    a) în cazul în care numărul de candidați nu depășește numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educațional al elevului;
    b) în cazul în care numărul de candidați este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se face luând în calcul în proporție de 70% portofoliul educațional al elevului, media de absolvire a învățământului obligatoriu, precum și media la probele de la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a și în proporție de 30% nota obținută la proba de admitere stabilită de unitatea de învățământ.
    (la 30-12-2013, Lit. b) a alin. (2) al art. 76 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (3) În cazul mediilor egale, diferențierea se face pe baza portofoliului educațional al elevului.(4) Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în clasa a IX-a este elaborată de Ministerul Educației Naționale și este dată publicității, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Unitățile de învățământ au obligația de a anunța public disciplina sau disciplinele la care se susține proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum și modul de utilizare a portofoliului educațional, până, cel mai târziu, la începutul clasei a VIII-a. Proba suplimentară de admitere se va susține la cel mult două discipline.
    (la 30-12-2013, Alin. (4) al art. 76 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (5) Prin excepțiile de la prevederile alin. (2), (3) și (4), condițiile de acces în învățământului dual, se stabilesc de unitatea de învățământ în colaborare cu operatorii economici parteneri.
    (la 06-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 76 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 13, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )
    (6) Abrogat.
    (la 06-04-2018, Alineatul (6) din Articolul 76 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 14, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 ) (7) Abrogat.
    (la 06-04-2018, Alineatul (7) din Articolul 76 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 14, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 77
    (1) Absolvenții învățământului liceal primesc diploma de absolvire și foaia matricolă, parte a portofoliului educațional, care atestă finalizarea studiilor liceale și care conferă dreptul de acces, în condițiile legii, în învățământul postliceal, precum și dreptul de susținere a examenului de bacalaureat.(2) Elevii care au promovat clasa a XII-a/a XIII-a vor susține examenul național de bacalaureat.(3) Absolvenții învățământului liceal care susțin și promovează examenul național de bacalaureat dobândesc și diplomă de bacalaureat, care le dă dreptul de acces în învățământul superior, în condițiile legii.(4) Examenul național de bacalaureat constă în susținerea următoarelor probe:– proba A de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;– proba B de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;– proba C de evaluare a competenței lingvistice la două limbi de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență corespunzător Cadrului european comun de referință pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere și conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale;– proba D de evaluare a competențelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și la echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere și conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale;– proba E scrisă de evaluare a competențelor formate pe durata învățământului liceal, după cum urmează:
    a) probă scrisă la Limba și literatura română - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările;
    b) probă scrisă la Limba și literatura maternă - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;
    c) două probe scrise, diferențiate după cum urmează:1. pentru profilul real din filiera teoretică:(i) matematică;(ii) probă transdisciplinară din științe: fizică, chimie, biologie;2. pentru profilul umanist din filiera teoretică:(i) o limbă de circulație internațională;(ii) probă transdisciplinară din geografie, istorie, științe socioumane;3. pentru filiera tehnologică:(i) probă scrisă disciplinară specifică profilului;(ii) probă transdisciplinară specifică domeniului de pregătire;4. pentru filiera vocațională:(i) probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării;(ii) probă transdisciplinară specifică profilului sau specializării.
    (5) Conținuturile programelor de examen sunt stabilite de Ministerul Educației Naționale și se dau publicității elevilor la începutul primei clase de liceu, în condițiile legii. Calendarul, metodologia, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educației Naționale și se dau publicității, pentru fiecare generație, la începutul ultimei clase de liceu.(6) Pentru anumite filiere, profiluri, specializări sau calificări, stabilite de Ministerul Educației Naționale, absolvenții învățământului liceal pot susține un examen de certificare a calificării, separat de examenul de bacalaureat. Conținutul, calendarul și modul de organizare ale examenului de certificare a calificării se stabilesc de Ministerul Educației Naționale și se dau publicității, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul ultimei clase de liceu.(7) Absolvenții învățământului liceal care susțin și promovează examenul de certificare a calificării primesc certificat de calificare corespunzător nivelului stabilit prin Cadrul național al calificărilor și suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass.(8) Eliberarea certificatului de calificare nu este condiționată de promovarea examenului de bacalaureat.


    Articolul 78
    (1) Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenții învățământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    a) au susținut probele A, B, C și D prevăzute la art. 77 alin. (4);
    b) au susținut probele scrise E prevăzute la art. 77 alin. (4) și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea;
    c) au obținut media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obținute la probele scrise E prevăzute la art. 77 alin. (4) cel puțin egală cu 6.(2) În urma promovării examenului național de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat.(3) Absolvenților de liceu care au susținut evaluările A, B, C și D prevăzute la art. 77 alin. (4) li se eliberează certificate care atestă nivelul de competență lingvistică, respectiv nivelul de competență digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiționată de promovarea probelor scrise E prevăzute la art. 77 alin. (4).(4) În cazul nepromovării examenului național de bacalaureat, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările A, B, C și D susținute conform prevederilor art. 77 alin. (4), respectiv rezultatele la probele scrise E prevăzute la art. 77 alin. (4) care au fost promovate cu cel puțin nota 5.(5) În decursul unui an școlar se organizează două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat specială, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (5^1) al art. 78 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (6) Candidații proveniți din învățământul preuniversitar pot susține examenul național de bacalaureat și examenul de certificare a calificării, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educației Naționale.(7) Evaluările A, B, C și D prevăzute la art. 77 alin. (4) se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ, în timpul anului școlar, pe parcursul semestrului al II-lea, în fața unei comisii prezidate de directorul unității de învățământ și numite prin decizie a inspectorului școlar general, în condițiile stabilite prin metodologie specifică.(8) Probele scrise E la examenul național de bacalaureat, prevăzute la art. 77 alin. (4), se susțin după încheierea cursurilor, în fața unei comisii stabilite de inspectoratul școlar.(9) Comisia prevăzută la alin. (8) este condusă de un președinte, numit prin ordin al ministrului educației naționale dintre cadrele didactice universitare de predare, având titlul științific de doctor, sau de un cadru didactic din învățământul liceal, având gradul didactic I și performanțe profesionale deosebite, dintr-o unitate de învățământ situată în alt județ decât cel în care se află unitatea de învățământ din care provin elevii care susțin probele scrise ale examenului național de bacalaureat.(10) Comisia prevăzută la alin. (8) este alcătuită exclusiv din profesori de la alte unități de învățământ decât cele din care provin elevii care susțin probele scrise ale examenului național de bacalaureat.(11) Rezultatele examenului național de bacalaureat se fac publice prin afișare.(12) În situația în care absolvenții studiilor liceale nu au susținut/nu au promovat examenul național de bacalaureat, aceștia pot beneficia de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat, organizate la nivelul unităților de învățământ liceal, precum și la nivelul instituțiilor de învățământ superior acreditate. Fiecare absolvent poate beneficia o singură dată de finanțare pentru a participa la cursurile de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cursurile de pregătire în vederea promovării examenului național de bacalaureat, aprobate de Ministerul Educației Naționale, se desfășoară potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (12) al art. 78 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Capitolul VI Resursa umană

    Secţiunea 1 Beneficiarii educației

    Articolul 79
    (1) Beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar sunt antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.(2) Beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar sunt familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor.(3) Comunitatea locală și societatea, în general, sunt beneficiari terțiari ai învățământului preuniversitar.


    Articolul 80
    (1) Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative ale elevilor, și prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților, a reprezentanților mediului de afaceri, a autorităților administrației publice locale și a societății civile.(2) Ministerul Educației Naționale, împreună cu Consiliul Național al Elevilor și organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale reprezentative, elaborează un statut în care sunt prevăzute drepturile și îndatoririle elevilor, care se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale. În baza acestui statut, fiecare unitate de învățământ își elaborează regulamentul școlar propriu.


    Articolul 81
    (1) Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar au drepturi egale la educație, prin activități extrașcolare organizate de Ministerul Educației Naționale.(2) Activitățile extrașcolare sunt realizate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, în cluburi, în palate ale copiilor, în tabere școlare, în baze sportive, turistice și de agrement sau în alte unități acreditate în acest sens.(3) Organizarea, acreditarea, controlul și competențele unităților care oferă educație extrașcolară se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.


    Articolul 82
    (1) Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social.
    (la 24-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 82 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 38 din 17 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2019 )
    (1^1) Cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
    (la 24-01-2019, Articolul 82 din Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 38 din 17 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2019 )
    (1^2) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
    (la 24-01-2019, Articolul 82 din Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 38 din 17 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2019 )
    (2) Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului județean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.(3) Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de Ministerul Educației Naționale. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.(4) Elevii pot beneficia și de burse pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice, precum și de credite pentru studiu acordate de bănci, în condițiile legii.(5) Elevii și cursanții străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.(6) Elevii etnici români cu domiciliul stabil în străinătate beneficiază de burse, potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 83
    (1) Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din unitățile școlare de stat și particulare autorizate/acreditate beneficiază de asistență medicală, psihologică și logopedică gratuită, în cabinete medicale, psihologice și logopedice școlare ori în unități medicale de stat.(2) La începutul fiecărui an școlar se realizează examinarea stării de sănătate a elevilor, pe baza unei metodologii comune elaborate de Ministerul Educației Naționale și de Ministerul Sănătății.(3) Autorizarea sanitară necesară funcționării unităților de învățământ de stat se obține fără taxe.


    Articolul 84
    (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.
    (la 23-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 84 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 71 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 20 martie 2018 )
    (2) Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutela beneficiază de gratuitate pentru toate categoriile de transport prevăzute la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.
    (la 30-12-2013, Alin. (2) al art. 84 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (3) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.(3^1) Elevilor de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
    (la 05-10-2017, Alineatul (3^1) din Articolul 84 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
    (3^2) Prin derogare de la prevederile art. 43 lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la alin. (3) și (3^1) se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
    (la 05-10-2017, Alineatul (3^2) din Articolul 84 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
    (3^3) Metodologia de calcul al tarifului maxim prevăzut la alin. (3^2) și valorile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (la 05-10-2017, Alineatul (3^3) din Articolul 84 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
    (3^4) Operatorul de transport rutier are obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor și să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor alin. (3^2).»ˮ
    (la 05-10-2017, Articolul 84 din Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
    (4) Elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.
    (la 23-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 84 , Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 71 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 20 martie 2018 )
    (5) Elevii etnici români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate la toate manifestările prevăzute la alin. (4).


    Articolul 85
    (1) În situații justificate, elevilor din învățământul obligatoriu, școlarizați într-o altă localitate decât aceea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport, de masă și de internat, de către autoritățile administrației publice locale din localitatea de domiciliu, cu sprijinul operatorilor economici, al colectivităților locale, al societăților de binefacere, precum și al altor persoane juridice sau fizice.(2) Statul subvenționează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum și pentru cei care frecventează învățământul profesional, inclusiv pentru perioada stagiilor de pregătire practică. Modalitatea de subvenționare și criteriile de acordare a subvenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale.
    (la 30-12-2013, Alin. (2) al art. 85 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )


    Articolul 86
    (1) Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației naționale și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.(2) Nerespectarea prevederilor contractului educațional-tip de către unitatea de învățământ este sancționată de inspectoratul școlar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.(4) Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev.


    Articolul 87

    Unitățile de învățământ pot primi donații din țară și din străinătate, potrivit reglementarilor legale, dacă servesc politicii educaționale a sistemului național de învățământ și dacă nu sunt contrare intereselor statului român și legislației în vigoare.


    Secţiunea a 2-a Personalul din învățământul preuniversitar

    Articolul 88
    (1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic și personal nedidactic.(2) Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal didactic de conducere, de îndrumare și control.(3) În învățământul preuniversitar poate funcționa personal didactic de predare asociat, denumit în continuare personal didactic asociat.(4) Personalul nedidactic își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2014, Art. 88 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 89
    (1) În învățământul preuniversitar de stat, posturile didactice/catedrele vacante și rezervate se ocupă prin concurs național organizat de inspectoratul școlar, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației Naționale, cu consultarea partenerilor de dialog social, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.(2) În învățământul preuniversitar particular, posturile didactice/catedrele vacante și rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ particular sau prin asociere temporară la nivel local, județean ori interjudețean, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației Naționale. Unitățile de învățământ preuniversitar particular pot decide și ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante și rezervate în condițiile alin. (1).
    (la 30-06-2014, Art. 89 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 90
    (1) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare.(2) În învățământul preuniversitar de stat validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.
    (la 30-06-2014, Alin. (2) al art. 90 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) În învățământul preuniversitar particular validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat în baza art. 89 alin. (1), se face de către inspectoratul școlar și angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general. În situația concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat conform art. 89 alin. (2), angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unității de învățământ și se comunică în scris inspectoratului școlar.
    (la 30-06-2014, Alin. (3) al art. 90 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4) Abrogat.
    (la 06-04-2018, Alineatul (4) din Articolul 90 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 91
    (1) Organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare și administrative dintr-o unitate de învățământ sunt coordonate de director. Consiliul de administrație al unității de învățământ aprobă comisiile de concurs și validează rezultatele concursului.(2) Angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.


    Articolul 92
    (1) La nivelul fiecărei unități și instituții de învățământ preuniversitar se realizează anual evaluarea activității personalului didactic de predare și didactic auxiliar. Metodologia de evaluare se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (1) al art. 92 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2) Rezultatele evaluării stau la baza deciziei consiliului de administrație privind acordarea calificativului anual și a gradației de merit.(2^1) Evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar și a inspectorilor școlari se realizează de către inspectoratul școlar, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (2^1) al art. 92 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2^2) Evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și de directorii caselor corpului didactic se realizează de către Ministerul Educației Naționale, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (2^2) al art. 92 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) Ministerul Educației Naționale dezvoltă programul național de stimulare a excelenței didactice, finanțat din propriul buget, din care se premiază excelența didactică.(4) Metodologia de acordare a gradației de merit și a implementării programului național de stimulare a excelenței didactice se elaborează de Ministerul Educației Naționale.(5) Salarizarea personalului didactic și a celui didactic auxiliar din unitățile de învățământ de stat se face și în funcție de performanțele profesionale, conform legii.(6) Veniturile salariale și extrasalariale ale directorilor și directorilor adjuncți, precum și salarizarea personalului didactic din unitățile de învățământ particular se stabilesc prin negociere între conducerea persoanei juridice finanțatoare și persoana în cauză, cu avizul consiliului de administrație al unității școlare.(7) Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București realizează auditarea periodică a resursei umane din învățământul preuniversitar. Rezultatele auditului se aduc la cunoștința celor în cauză, consiliului de administrație al unității de învățământ și Ministerului Educației Naționale.


    Articolul 93
    (1) Hotărârile privind angajarea, motivarea, evaluarea, recompensarea, răspunderea disciplinară și disponibilizarea personalului didactic se iau la nivelul unității de învățământ de către consiliul de administrație, cu votul a 2/3 din totalul membrilor. Directorul unității de învățământ emite deciziile conform hotărârilor consiliului de administrație. Angajatorul este unitatea de învățământ.(2) În situații excepționale, în care hotărârile consiliului de administrație nu pot fi luate conform alin. (1), la următoarea ședință cvorumul de ședință necesar adoptării este de jumătate plus unu din membrii consiliului de administrație, iar hotărârile consiliului de administrație se adoptă cu 2/3 din voturilor celor prezenți.
    (la 30-06-2014, Alin. (2) al art. 93 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 93^1
    (1) Consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot hotărî modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat și concursul național de titularizare cu nota/media de cel puțin 7, în condițiile prezentei legi, și dacă postul este vacant.(2) Cadrele didactice calificate care beneficiază de prevederile alin. (1) au dreptul să participe la mobilitatea de personal, potrivit metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 10-04-2019, Sectiunea a 2-a din Capitolul VI , Titlul II a fost completată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 3 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 10 aprilie 2019 )


    Capitolul VII Conducerea sistemului și a unităților de învățământ

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 94
    (1) Ministerul Educației Naționale, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica națională în domeniul învățământului preuniversitar. Ministerul Educației Naționale are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.(2) Ministerul Educației Naționale exercită, în domeniul învățământului preuniversitar, următoarele atribuții:
    a) elaborează, aplică, monitorizează și evaluează politicile educaționale naționale;
    b) monitorizează activitatea de evaluare externă;
    c) coordonează și controlează sistemul național de învățământ;
    d) avizează structura rețelei învățământului preuniversitar și înaintează Guvernului, spre aprobare, cifrele de școlarizare, pe baza propunerilor unităților de învățământ, a autorităților administrației publice locale, a operatorilor economici, având în vedere recomandările studiilor de prognoză, centralizate, avizate de către consorțiile regionale și comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social și transmise de către inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București;
    (la 30-12-2014, Lit. d) a alin. (2) al art. 94 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )

    e) coordonează elaborarea și aprobă Curriculumul național și sistemul național de evaluare, asigură și supraveghează respectarea acestora;
    f) elaborează, evaluează, aprobă și achiziționează, după caz, manualele școlare și asigură finanțarea conform legii și, în acest sens, este singura autoritate cu competențe în domeniu;
    (la 30-06-2014, Lit. f) a alin. (2) al art. 94 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )

    g) aprobă, conform legii, regulamentele de organizare și de funcționare a unităților subordonate și a unităților conexe;
    h) elaborează studii de diagnoză și de prognoză în domeniul învățământului;
    i) asigură omologarea mijloacelor de învățământ;
    j) asigură cadrul organizatoric pentru selecționarea și pregătirea adecvată a elevilor cu aptitudini deosebite;
    k) asigură școlarizarea specializată și asistența psihopedagogică adecvată a copiilor și tinerilor cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale;
    l) analizează modul în care se asigură protecția socială în învățământ și propune Guvernului și autorităților administrației publice locale abilitate măsuri corespunzătoare;
    m) coordonează, monitorizează și controlează perfecționarea și formarea inițială și continuă a personalului didactic pentru politicile de interes național;
    n) elaborează politicile naționale în domeniul resurselor umane;
    o) răspunde de evaluarea sistemului național de învățământ pe baza standardelor naționale;
    p) elaborează, împreună cu alte ministere interesate, strategia colaborării cu alte state și cu organismele internaționale specializate în domeniul învățământului, formării profesionale și al cercetării științifice;
    q) stabilește modalitățile de recunoaștere și de echivalare a studiilor, a diplomelor, a certificatelor și a titlurilor științifice eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, încasează taxe, în lei și în valută, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea și de recunoașterea actelor de studii, conform legii;
    r) stabilește structura anului școlar;
    s) elaborează metodologii și regulamente pentru asigurarea cadrului unitar al implementării politicilor educaționale naționale;
    t) construiește și asigură funcționarea optimă a Platformei școlare de e-learning, precum și a Bibliotecii Școlare Virtuale;
    u) elaborează norme specifice pentru construcțiile școlare și pentru dotarea acestora;
    v) dă publicității și prezintă Parlamentului anual, până la data de 31 decembrie, raportul privind starea învățământului preuniversitar în România, în care sunt prezentate inclusiv direcțiile și prioritățile de dezvoltare a învățământului preuniversitar;
    (la 16-03-2019, Litera v) din Alineatul (2) , Articolul 94 , Sectiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 48 din 11 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019 )

    w) coordonează colectarea și asigură analiza și interpretarea datelor statistice pentru sistemul național de indicatori privind educația.
    x) coordonează concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor în învățământul preuniversitar de stat;
    (la 30-06-2014, Lit. x) a alin. (2) al art. 94 a fost introdusă de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )

    y) gestionează modalitatea de utilizare a formularelor actelor de studii, documentelor școlare prin controlarea periodică a modului de folosire a acestora de către instituțiile și unitățile de învățământ, avizează necesarul de formulare solicitat și comanda pentru tipărirea acestora.
    (la 30-06-2014, Lit. y) a alin. (2) al art. 94 a fost introdusă de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) În realizarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației Naționale înființează, organizează și finanțează comisii și consilii naționale. Organizarea și funcționarea acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educației naționale. De asemenea, Ministerul Educației Naționale propune Guvernului înființarea de agenții.


    Articolul 95
    (1) Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației Naționale, cu personalitate juridică, având în principal următoarele atribuții:
    a) aplică politicile și strategiile Ministerului Educației Naționale la nivel județean, respectiv al municipiului București;
    b) controlează aplicarea legislației și monitorizează calitatea activităților de predare-învățare și respectarea standardelor naționale/indicatorilor de performanță, prin inspecția școlară;
    c) controlează, monitorizează și evaluează calitatea managementului unităților și instituțiilor de învățământ;
    d) asigură, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea elevilor și monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învățământului obligatoriu;
    e) coordonează admiterea în licee, evaluările naționale și concursurile școlare la nivelul unităților de învățământ din județ și, respectiv, din municipiul București;
    f) monitorizează implementarea programelor naționale inițiate de Ministerul Educației Naționale pe aria județului, respectiv a municipiului București, precum și a proiectelor derulate de unitățile școlare și cele conexe în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniul educației și tineretului;
    g) mediază conflictele și litigiile survenite între autoritatea administrației publice locale și unitățile de învățământ;
    h) coordonează și controlează activitățile unităților conexe ale Ministerului Educației Naționale din aria județului/municipiului București;
    i) prezintă un raport anual privind starea învățământului pe teritoriul județului, respectiv al municipiului București. Acest raport se face public;
    j) abrogată.
    (la 18-06-2018, Litera j) din Alineatul (1) , Articolul 95 , Sectiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Punctul 8, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )

    k) aplică politicile educaționale naționale la nivel județean, respectiv al municipiului București;
    l) acordă consiliere și asistență unităților și instituțiilor de învățământ în gestionarea resurselor umane și a posturilor didactice la nivelul județului, respectiv al municipiului București;
    m) monitorizează activitățile de constituire și de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, organizează concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar de stat și monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unitățile de învățământ preuniversitar particular.
    (la 30-06-2014, Lit. m) a alin. (1) al art. 96 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )

    n) gestionează baza de date privind cadrele didactice calificate angajate în unitățile de învățământ, precum și întreaga bază de date a educației;
    o) înaintează Ministerului Educației Naționale rețeaua școlară din raza lor teritorială în vederea publicării rețelei naționale a învățământului preuniversitar;
    (la 18-06-2018, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 95 , Sectiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 9, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )

    p) realizează auditarea periodică a resursei umane din învățământul preuniversitar;
    q) asigură colectarea datelor statistice pentru sistemul național de indicatori privind educația.
    (2) Structura inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.(3) Inspectoratul școlar are un consiliu de administrație și un consiliu consultativ. Funcționarea acestora se realizează în baza unui regulament propriu, elaborat și aprobat de consiliul de administrație, conform regulamentului-cadru aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.(4) În structura inspectoratelor școlare din județele cu învățământ și în limbile minorităților naționale sunt cuprinși și inspectori școlari pentru acest tip de învățământ. Acești inspectori școlari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale.(5) În structura inspectoratelor școlare sunt cuprinși și inspectori școlari pentru problemele copiilor și tinerilor proveniți din medii socioeconomice dezavantajate.


    Secţiunea a 2-a Conducerea unităților de învățământ

    Articolul 96
    (1) Unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.(2) În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
    a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;
    a^1) Abrogată.
    (la 06-04-2018, Litera a^1) din Alineatul (2) , Articolul 96 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Punctul 16, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;
    b^1) Abrogată.
    (la 06-04-2018, Litera b^1) din Alineatul (2) , Articolul 96 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă.
    c^1) Abrogată.
    (la 06-04-2018, Litera c^1) din Alineatul (2) , Articolul 96 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Punctul 18, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    d) în consiliile de administrație ale unităților școlare, din cota rezervată părinților un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani.
    (la 08-05-2015, Lit. d) a alin. (2) al art. 96 a fost introdusă de art. unic din LEGEA nr. 95 din 30 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 5 mai 2015. )

    e) în unitățile de învățământ care organizează învățământ profesional și tehnic, consiliile de administrație se pot mări cu 2 membri desemnați de operatori economici parteneri, asociații profesionale partenere, consorții partenere. În cazul în care sunt mai mulți operatori economici parteneri, asociații profesionale partenere și consorții partenere, aceștia vor desemna reprezentanții în consiliul de administrație al unității de învățământ sau pot forma un consiliu reprezentativ care să desemneze reprezentanții pe locurile care le sunt alocate.
    (la 06-04-2018, Alineatul (2) din Articolul 96 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 18^1, Punctul 19, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    (la 30-06-2014, Alin. (2) al art. 96 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2^1) În unitățile de învățământ special de stat, consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
    a) în cazul unităților de învățământ special de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; președintele consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București sau un reprezentant al acestuia; un reprezentant al consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;
    b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, președintele consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București sau un reprezentant al acestuia, 2 reprezentanți ai consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;
    c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, președintele consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București sau un reprezentant al acestuia, 3 reprezentanți ai consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă.
    (la 30-06-2014, Alin. (2^1) al art. 96 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) Consiliul de administrație este organul de conducere al unității de învățământ. La ședințele consiliului de administrație participă de drept reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar din unitatea de învățământ, cu statut de observatori.
    (la 30-06-2014, Alin. (3) al art. 96 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4) Președintele consiliului de administrație este directorul unității de învățământ. Președintele conduce ședințele consiliului de administrație și semnează hotărârile adoptate.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 96 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4^1) Președintele consiliului de administrație are obligația de a convoca reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative din unitatea de învățământ la toate ședințele consiliului de administrație.
    (la 30-06-2014, Alin. (4^1) al art. 96 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4^2) La ședințele consiliului de administrație în care se dezbat aspecte privind elevii, președintele consiliului de administrație are obligația de a convoca reprezentantul elevilor care participă la ședință cu statut de observator.
    (la 30-06-2014, Alin. (4^2) al art. 96 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (5) În învățământul particular și confesional, în componența consiliului de administrație sunt incluși reprezentanți ai fondatorilor. Conducerea consiliului de administrație este asigurată de persoana desemnată de fondatori. În unitățile pentru învățământul general obligatoriu, consiliul de administrație cuprinde și un reprezentant al consiliului local.(6) Consiliul de administrație se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea directorului sau a două treimi dintre membri. Metodologia-cadru de organizare și de funcționare a consiliului de administrație este stabilită prin ordin al ministrului educației naționale.(7) Consiliul de administrație are următoarele atribuții principale:
    a) adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ;
    b) aprobă planul de dezvoltare instituțională elaborat de directorul unității de învățământ;
    c) aprobă curriculumul la decizia școlii, la propunerea consiliului profesoral;
    d) stabilește poziția școlii în relațiile cu terți;
    e) abrogată;
    (la 30-06-2014, Lit. e) a alin. (7) al art. 96 a fost abrogată de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )

    f) aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic;
    g) aprobă programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, la propunerea consiliului profesoral;
    h) sancționează abaterile disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;
    i) aprobă comisiile de concurs și validează rezultatul concursurilor;
    j) aprobă orarul unității de învățământ;
    k) își asumă răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ, alături de director;
    l) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin ordine și metodologii ale ministrului educației naționale, respectiv ale Ministerului Educației Naționale.
    (8) Consiliul de administrație poate emite hotărâri în condițiile în care sunt prezenți minimum jumătate plus unu din totalul membrilor, exceptând situațiile prevăzute la art. 93 alin. (1). Hotărârile consiliului de administrație se adoptă cu votul a 2/3 din membrii prezenți exceptând situațiile prevăzute la art. 93 alin. (1). Hotărârile consiliului de administrație care vizează personalul din unitate, cum ar fi procedurile pentru ocuparea posturilor, restrângerea de activitate, acordarea calificativelor, aplicarea de sancțiuni și altele asemenea, se iau prin vot secret. Membrii consiliului de administrație care se află în conflict de interese nu participă la vot.
    (la 30-06-2014, Alin. (8) al art. 96 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (9) Deciziile privind bugetul și patrimoniul unității de învățământ se iau cu majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație.(10) Prin excepție de la prevederile alin. (2), prin ordin al ministrului educației naționale se stabilește, provizoriu, un consiliu de administrație și se numește un director până la ocuparea funcției prin concurs național conform art. 257, ce va fi organizat într-o perioadă de maximum 6 luni, pentru unitățile de învățământ înființate conform prevederilor art. 29^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare. Consiliul de administrație stabilit provizoriu funcționează pentru o perioadă de maximum 6 luni de la înființarea unității de învățământ.
    (la 31-08-2018, Articolul 96 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )


    Articolul 96^1

    Abrogat.
    (la 06-04-2018, Articolul 96^1 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 96^2

    Abrogat.
    (la 06-04-2018, Articolul 96^2 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )


    Articolul 97
    (1) Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităților naționale.(2) Directorul unității de învățământ de stat are următoarele atribuții:
    a) este reprezentantul legal al unității de învățământ și realizează conducerea executivă a acesteia;
    b) este ordonatorul de credite al unității de învățământ;
    c) își asumă, alături de consiliul de administrație, răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ pe care o conduce;
    d) propune spre aprobare consiliului de administrație regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;
    e) propune spre aprobare consiliului de administrație proiectul de buget și raportul de execuție bugetară;
    f) răspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ;
    g) îndeplinește alte atribuții stabilite de către consiliul de administrație, conform legii;
    h) prezintă anual un raport asupra calității educației în unitatea sau în instituția pe care o conduce. Raportul este prezentat în fața comitetului de părinți și este adus la cunoștința autorităților administrației publice locale și a inspectoratului școlar județean/al municipiului București;
    i) coordonează colectarea și transmite inspectoratului școlar datele statistice pentru sistemul național de indicatori privind educația.
    (3) Structurile și funcțiile de conducere ale unităților de învățământ particular și confesional, atribuțiile, modul de constituire, precum și durata mandatelor sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a acestora, în concordanță cu prevederile legale.(4) Directorul unității de învățământ particular și confesional exercită conducerea executivă, în strictă conformitate cu responsabilitățile și atribuțiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administrație al unității de învățământ și cu respectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.


    Articolul 98
    (1) Consiliul profesoral al unității de învățământ este format din totalitatea cadrelor didactice din unitatea școlară cu personalitate juridică, este prezidat de către director și se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea directorului sau la solicitarea a minimum o treime dintre membrii personalului didactic.(2) Atribuțiile consiliului profesoral sunt următoarele:
    a) gestionează și asigură calitatea actului didactic;
    b) stabilește Codul de etică profesională și monitorizează aplicarea acestuia;
    c) validează fișele de autoevaluare ale personalului angajat al unității de învățământ, în baza cărora se stabilește calificativul anual;
    d) propune consiliului de administrație măsuri de optimizare a procesului didactic;
    e) propune consiliului de administrație curriculumul la dispoziția școlii;
    f) propune consiliului de administrație premierea și acordarea titlului de "profesorul anului" personalului cu rezultate deosebite la catedră;
    g) aprobă sancționarea abaterilor disciplinare ale elevilor;
    h) propune consiliului de administrație inițierea procedurii legale în cazul cadrelor didactice cu performanțe slabe sau pentru încălcări ale eticii profesionale;
    i) propune consiliului de administrație programele de formare și dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice;
    j) alege cadrele didactice membre ale consiliului de administrație;
    k) îndeplinește alte atribuții stabilite de consiliul de administrație.


    Secţiunea a 3-a Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar

    Articolul 99
    (1) Unitățile conexe ale Ministerului Educației Naționale sunt: Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, Centrul Național de Instruire Diferențiată, Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, palatele și cluburile copiilor și centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București de Excelență.
    (la 13-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 99 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 102 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 10 mai 2019 )
    (2) Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar sunt: centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.(3) În fiecare județ și în municipiul București funcționează casa corpului didactic, denumită în continuare CCD, cu personalitate juridică, coordonată metodologic de inspectoratul școlar. Structura și atribuțiile CCD se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale.(3^1) În fiecare județ și în municipiul București funcționează un centru județean de excelență/Centrul Municipiului București de Excelență, denumit în continuare CEX, ca unitate conexă a Ministerului Educației Naționale, cu personalitate juridică, coordonat metodologic de inspectoratul școlar. Organizarea și funcționarea CEX se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 13-05-2019, Articolul 99 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 102 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 10 mai 2019 )
    (3^2) Finanțarea CEX se asigură din bugetul Ministerului Educației Naționale.
    (la 13-05-2019, Articolul 99 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 102 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 10 mai 2019 )
    (3^3) CEX organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, următoarele activități și servicii educaționale:
    a) elaborarea strategiilor de identificare și de selecție a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte în vederea constituirii unor grupe de performanță pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice;
    b) inițierea acțiunilor de identificare și promovare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte;
    c) asigurarea, anual, constituirea, funcționarea și pregătirea grupelor de excelență;
    d) elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte;
    e) dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență;
    f) organizarea, anual, a taberelor naționale de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte, pe discipline;
    g) poate organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice județene/al municipiului București.
    (la 13-05-2019, Articolul 99 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 102 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 10 mai 2019 )
    (4) Centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională sunt unități specializate ale învățământului preuniversitar, cu personalitate juridică, coordonate metodologic de inspectoratul școlar.(5) Finanțarea centrului județean de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se asigură de la bugetul consiliului județean.(6) Centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, următoarele activități și servicii educaționale:
    a) servicii de asistență psihopedagogică/psihologică, furnizate prin centrele județene și prin cabinetele de asistență psihopedagogică/psihologică;
    b) servicii de terapii logopedice, furnizate prin centrele și prin cabinetele logopedice interșcolare;
    c) servicii de evaluare, de orientare școlară și profesională;
    d) servicii de mediere școlară, furnizate de mediatorii școlari;
    e) servicii de consultanță pentru educație incluzivă, furnizate de centrele școlare de educație incluzivă.
    (7) Structura, organizarea și funcționarea centrului județean de resurse și de asistență educațională se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.(8) Centrul Național de Instruire Diferențiată se organizează și funcționează conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale în 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(9) Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se organizează în subordinea Ministerului Educației Naționale. Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale.(10) Centrele de formare continuă în limbile minorităților naționale sunt persoane juridice în subordinea Ministerului Educației Naționale. Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (la 31-08-2018, Articolul 99 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )


    Articolul 100
    (1) Palatele și cluburile copiilor sunt unități de învățământ pentru activități extrașcolare. Palatele copiilor au și rol metodologic.(2) Palatul Național al Copiilor din București este subordonat Ministerului Educației Naționale.(3) Palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare.(4) Organizarea și competențele palatelor și cluburilor copiilor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.


    Capitolul VIII Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 101
    (1) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.(2) Statul asigură finanțarea de bază pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul de stat, pentru antepreșcolarii și preșcolarii din învățământul particular și cel confesional, acreditate, precum și pentru elevii din învățământul general obligatoriu particular și cel confesional, acreditate. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional, liceal particular și cel confesional, acreditate, precum și, după caz, pentru beneficiarii cursurilor de pregătire pentru examenul național de bacalaureat. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev, per preșcolar sau per antepreșcolar, după caz, după metodologia elaborată de Ministerul Educației Naționale.
    (la 31-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 101 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (3) În învățământul preuniversitar particular, taxele de școlarizare se stabilesc de consiliul de administrație al fiecărei instituții sau unități de învățământ, în condițiile legii.


    Articolul 102
    (1) Finanțarea învățământului preuniversitar de stat, particular și confesional se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii.(2) Finanțarea învățământului preuniversitar particular și confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, în cazul învățământului preșcolar și al celui obligatoriu, precum și din alte surse, potrivit legii.
    (la 30-12-2013, Alin. (2) al art. 102 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (3) În cazul învățământului profesional și tehnic finanțarea din partea operatorilor economici se realizează în baza unui contract de parteneriat încheiat între unitatea de învățământ, unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară și operatorul sau operatorii economici. Categoriile de cheltuieli pentru operatorii economici, pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, sunt:
    a) cheltuieli cu organizarea procesului de învățământ, și anume: cheltuieli efectuate pentru elevi, precum: burse și premii oferite elevilor, echipamente de lucru/protecție, transport, masă, cazare pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, alte facilități oferite acestora, respectiv cheltuieli cu securitatea și sănătatea în muncă și analize medicale obligatorii, în funcție de domeniul de activitate, cheltuieli pentru asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic, cheltuieli materiale pentru susținerea activităților desfășurate pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, reprezentând rechizite, cărți de specialitate, auxiliare didactice, softuri educaționale, costuri legate de evaluarea și certificarea elevilor, materii prime și materiale consumabile și alte cheltuieli de acest tip, cheltuieli aferente achiziției, punerii în funcțiune și exploatării mijloacelor fixe utilizate la operatorul economic pe parcursul pregătirii practice a elevilor, cheltuieli aferente salarizării și pregătirii personalului propriu al operatorilor economici - tutori și formatori -, pentru pregătirea practică a elevilor, cheltuieli aferente pregătirii și sprijinirii cadrelor didactice din unitatea de învățământ parteneră, precum și sumele plătite direct cadrelor didactice în baza unor contracte încheiate în condițiile legii cu operatorul sau operatorii economici pentru alte activități decât cele prevăzute în norma didactică;
    (la 06-04-2018, Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificată de Punctul 21, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 30 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 03 aprilie 2018 )

    b) cheltuieli de investiții în spații de învățământ existente sau nou-edificate, precum și în echipamente de natura mijloacelor fixe achiziționate și puse în funcțiune pentru a fi utilizate în vederea pregătirii elevilor realizate în unitatea de învățământ.
    (la 23-11-2016, Articolul 102 din Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 23 noiembrie 2016 )


    Articolul 103
    (1) Ministerul Educației Naționale are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autorități locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale, cu asociații reprezentative ale părinților, asociații reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum și cu sindicatele reprezentative.(2) Consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.


    Articolul 104
    (1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, după cum urmează:
    a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, prin bugetul Ministerului Educației Naționale;
    b) cheltuieli cu pregătirea profesională, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale;
    c) cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale;
    d) cheltuieli cu bunuri și servicii, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale.
    (la 02-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 104 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (2^1) Pentru nivelurile de învățământ preuniversitar acreditat/autorizat provizoriu, înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțarea pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, pe baza costului standard per elev/preșcolar/ antepreșcolar și se cuprinde în contractul instituțional.
    (la 02-08-2018, Articolul 104 din Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (3) Finanțarea de bază a unei unități școlare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi și se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.
    (la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 104 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (4) Baza de calcul al fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale, pentru finanțarea de bază, o constituie costul standard per elev/preșcolar/ antepreșcolar. Costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu. Determinarea costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, în condițiile prezentei legi și conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației Naționale și aprobate prin hotărâre a Guvernului. Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar cuprinde reprezentanții Ministerului Educației Naționale, ai partenerilor sociali și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale. Alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază a unității de învățământ se face pe baza unei formule de finanțare aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, care ia în considerare costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, numărul de elevi/preșcolari/ antepreșcolari din unitatea de învățământ, precum și factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor, de limba de predare și alți factori.
    (la 02-08-2018, Alineatul (4) din Articolul 104 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.(5^1) În cazuri excepționale, atunci când sumele repartizate în baza standardelor de cost nu asigură plata drepturilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin legea bugetului de stat, direcțiile regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație sau pot proceda la repartizarea sumelor rămase nerepartizate, după caz.
    (la 30-12-2013, Alin. (5^1) al art. 104 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (5^2) Aprobarea redistribuirii/repartizării sumelor potrivit prevederilor alin. (5^1) se va face numai după verificarea de către inspectoratul școlar, pe baza raportului de audit/control, a modului de angajare și utilizare a sumelor alocate pentru finanțarea de bază, pe baza costurilor standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, și după verificarea corelării numărului de personal cu numărul de elevi. În urma verificării, inspectoratul școlar stabilește și propune direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București sumele ce urmează a fi redistribuite/repartizate suplimentar.
    (la 02-08-2018, Alineatul (5^2) din Articolul 104 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )
    (5^3) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ-teritoriale se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
    (la 30-12-2013, Alin. (5^3) al art. 104 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (5^4) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (5^1) și (5^2), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza costurilor standard per elev/preșcolar.
    (la 30-12-2013, Alin. (5^4) al art. 104 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (6) Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de bază, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale.(7) Finanțarea de bază prevăzută la alin. (2^1) se repartizează de către Ministerul Educației Naționale pe inspectorate școlare/instituții de învățământ superior în vederea repartizării pe unități de învățământ.
    (la 02-08-2018, Articolul 104 din Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 )


    Articolul 105
    (1) Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat care nu fac parte din finanțarea de bază a unităților școlare.
    (la 30-12-2013, Alin. (1) al art. 105 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (2) Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
    (la 19-12-2012, Partea introductivă a alin. (2) al art. 105 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 18 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 19 decembrie 2012. )

    a) investiții, reparații capitale, consolidări;
    b) subvenții pentru internate și cantine;
    c) cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor;
    d) cheltuieli cu bursele elevilor;
    e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1), și pentru transportul școlar;
    (la 16-05-2019, Litera e) din Alineatul (2), Articolul 105, Sectiunea 1, Capitolul VIII , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 103 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 13 mai 2019 )

    f) cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, conform legii;
    (la 16-01-2014, Lit. f) a alin. (2) al art. 105 a fost modificată de art. unic din LEGEA nr. 1 din 8 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2014. )

    g) cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit;
    h) cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare, centre de excelență organizate în cadrul sistemului de învățământ;
    (la 16-05-2019, Litera h) din Alineatul (2), Articolul 105, Sectiunea 1, Capitolul VIII, Titlul II a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 103 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 13 mai 2019 )

    i) cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi;
    j) gestionarea situațiilor de urgență;
    k) cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formării profesionale.
    l) alte cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor, care nu fac parte din finanțarea de bază.
    (la 30-12-2013, Lit. l) a alin. (2) al art. 105 a fost introdusă de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (3) Finanțarea complementară aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București și cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București.(4) Prin bugetul consiliilor locale pot fi aprobate cheltuieli cu reparații curente, respectiv de natura obiectelor de inventar, cu încadrarea în bugetul alocat.
    (la 16-05-2019, Articolul 105 din Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 103 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 13 mai 2019 )


    Articolul 106

    Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei/cărui raza teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.
    (la 30-06-2014, Art. 106 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 107
    (1) Finanțarea suplimentară se acordă ca sumă globală fixă din bugetul Ministerului Educației Naționale pentru premierea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul incluziunii sau în domeniul performanțelor școlare.(2) Consiliile locale, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, contribuie la finanțarea suplimentară, acordând granturi unităților de învățământ, în baza unei metodologii proprii.(3) Finanțarea suplimentară se realizează pe bază de contract încheiat între unitatea școlară și finanțator.


    Articolul 108
    (1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite.(2) Veniturile proprii nu diminuează finanțarea de bază, complementară sau suplimentară și sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație. La sfârșitul anului bugetar, sumele necheltuite rămân în contul unității de învățământ care le-a realizat și se reportează pentru bugetul anual următor.(3) Directorul și consiliul de administrație al unității de învățământ cu personalitate juridică răspund de încadrarea în bugetul aprobat, în condițiile legii.


    Articolul 109
    (1) Ministerul Educației Naționale finanțează anual, în cadrul programelor naționale aprobate prin hotărâre a Guvernului, următoarele competiții:
    a) competiții între școli care se bazează pe evaluarea instituțională a fiecărei unități de învățământ după două axe majore: incluziune și performanță. În urma evaluărilor după fiecare dintre cele două axe, se va realiza o clasificare a școlilor pe 5 niveluri: "Excelent", "Foarte bun",, Bun", "Satisfăcător" și "Nesatisfăcător". Sunt premiate atât școlile cu excelență în incluziune, cât și cele cu excelență în performanță, de stat, particulare sau confesionale. Școlile care obțin calificativul "Satisfăcător" sau "Nesatisfăcător" se supun monitorizării în vederea creșterii performanțelor;
    b) în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, școlile vor desemna "Profesorul anului", ca semn al excelenței în predare. La nivel județean și național va fi desemnat "Profesorul anului" pentru fiecare disciplină din planul de învățământ. Excelența în predare va fi recompensată financiar, prin programul național de stimulare a excelenței didactice;
    c) performanța elevilor la olimpiadele pe discipline, la olimpiadele de creație tehnico-științifică și artistică și la olimpiadele sportive se recompensează financiar prin ordin al ministrului educației naționale.
    (2) În lansarea competițiilor, Ministerul Educației Naționale se consultă cu asociațiile reprezentative ale părinților, asociațiile reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, Consiliul Național al Elevilor și cu sindicatele reprezentative.


    Articolul 110
    (1) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar elaborate de Ministerul Educației Naționale, se aprobă și se execută conform legii.(2) Excedentele anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor și se folosesc cu aceeași destinație sau, cu aprobarea consiliului de administrație, se utilizează pentru finanțarea altor cheltuieli ale unității de învățământ.(3) Finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.


    Articolul 111
    (1) De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:
    a) finanțarea programelor naționale ale Ministerului Educației Naționale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
    b) componența locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organismele financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe aferente proiectelor respective;
    c) bursele, aprobate prin hotărâre a Guvernului, pentru elevii din Republica Moldova, etnicii români din afara granițelor țării, precum și bursele pentru elevii străini;
    d) organizarea evaluărilor, a simulărilor și a examenelor naționale;
    e) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice și didactice auxiliare, pentru implementarea politicilor și strategiilor Ministerului Educației Naționale;
    f) finanțarea, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale, a unor programe anuale sau multianuale de investiții, de modernizare și de dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări;
    g) finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice;
    h) finanțarea privind organizarea de concursuri pentru elevi, pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare, cu participare națională și internațională, precum și olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ.
    i) cheltuieli cu eliberarea actelor de studii ale elevilor.
    (la 30-06-2014, Lit. i) a alin. (1) al art. 111 a fost introdusă de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale.(2^1) Autoritățile locale pot efectua din bugetele proprii, pentru imobilele trecute în administrarea lor, cheltuieli pentru întreținerea și funcționarea lor, precum și cheltuieli de natura investițiilor.
    (la 30-06-2014, Alin. (2^1) al art. 111 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (3) Cluburile sportive școlare, precum și palatele și cluburile copiilor pot să fie finanțate și de autoritățile administrației publice locale.(4) Autoritățile administrației publice locale hotărăsc alocarea de fonduri, din veniturile proprii ale acestora, ca participare la finanțarea de bază și ca finanțare complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.
    (la 30-12-2013, Alin. (4) al art. 111 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (5) Consiliul județean/Consiliul General al Municipiului București asigură fonduri pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare județene/ale municipiului București, precum și pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obținut distincții, medalii și premii speciale și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.
    (la 13-11-2017, Alineatul (5) din Articolul 111 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 211 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
    (5^1) Cuantumul stimulentelor financiare prevăzute la alin. (5) se acordă în baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București.
    (la 13-11-2017, Articolul 111 din Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 211 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
    (6) Cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor și studenților privind transportul pe calea ferată și cu metroul se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.*)
    (la 19-12-2012, Alin. (6) al art. 111 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 18 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 19 decembrie 2012. )


    Secţiunea a 2-a Baza materială a învățământului preuniversitar de stat

    Articolul 112
    (1) Unitățile de învățământ de stat pot deține în administrare bunuri proprietate publică, cele de învățământ particular au drept fundament proprietatea privată, iar cele de învățământ confesional aparțin, în funcție de entitatea care le-a înființat, uneia dintre cele două forme de proprietate.(2) Terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație, conform legislației în vigoare.(3) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat și centrele județene de resurse și asistență educațională fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin consiliile de administrație ale unităților de învățământ respective. Celelalte componente ale bazei materiale a unităților de învățământ special de stat, ale cluburilor sportive școlare, ale palatelor și cluburilor copiilor și elevilor, precum și ale centrelor județene de resurse și asistență educațională sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație ale acestora.(4) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic, centrul național de excelență, centrele recreative și de divertisment, Palatul Național al Copiilor, precum și alte unități din subordinea Ministerului Educației Naționale, ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului și sunt administrate de Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene și prin consiliile de administrație ale acestor unități. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților și instituțiilor respective și sunt administrate de acestea.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 112 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4^1) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea palatele și cluburile elevilor, cluburile sportive școlare, ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului și sunt administrate de Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene și prin consiliile de administrație ale acestor unități. Acestea pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.
    (la 30-06-2014, Alin. (4^1) al art. 112 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (5) Nu fac parte din domeniul public local, județean, respectiv al statului terenurile și clădirile prevăzute la alin. (2)-(4), deținute în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice.(6) Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat se poate face de către autoritățile administrației publice locale numai cu avizul conform al ministrului educației naționale. Procedura elaborării avizului conform și condițiile necesare acordării acestuia se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (6) al art. 112 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (6^1) Termenul pentru emiterea avizului conform este de 30 de zile. După expirarea termenului, se aplică procedura aprobării tacite.
    (la 07-07-2013, Alin. (6^1) al art. 112 a fost introdus de art. unic din LEGEA nr. 206 din 27 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 4 iulie 2013. )
    (7) În situații temeinic justificate, dreptul de administrare al Ministerului Educației Naționale asupra terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic, centrul național de excelență, centrele recreative și de divertisment, Palatul Național al Copiilor, palatele și cluburile elevilor, cluburile sportive școlare se poate transmite și altor unități/instituții din sistemul de învățământ, la propunerea Ministerului Educației Naționale, prin hotărâre a Guvernului*).
    (la 30-12-2013, Alin. (7) al art. 112 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (7) Încălcarea dispozițiilor alin. (6) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă*).
    (la 01-02-2014, Alin. (7) al art. 112 a fost introdus de pct. 2 al art. 224, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
    (8) Actele de schimbare a destinației bazei materiale efectuate cu încălcarea dispozițiilor alin. (6) sunt nule de drept.
    (la 01-02-2014, Alin. (8) al art. 112 a fost introdus de pct. 2 al art. 224, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
    (9) Înțelesul sintagmei «celelalte componente ale bazei materiale», prevăzută la alin. (2)-(4), cuprinde bunuri imobile și mobile afectate în mod direct și special funcționării învățământului, ca serviciu public, pentru satisfacerea interesului general, astfel: spații pentru procesul de învățământ, mijloace de învățământ, bunuri mobile dobândite în urma implementării de proiecte, cu finanțare rambursabilă sau nerambursabilă, biblioteci, ateliere școlare, ferme didactice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case ale corpului didactic; tabere școlare; baze și complexuri cultural-sportive; edituri și tipografii; unități de microproducție; palate și case ale copiilor și elevilor; spații cu destinația de locuință; orice alt obiect ce intră în patrimoniul destinat învățământului și salariaților din învățământul preuniversitar. Aceste componente ale bazei materiale sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile pe toată durata utilizării în sistemul de învățământ.
    (la 10-04-2019, Articolul 112 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 3 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 10 aprilie 2019 )
    (10) Imobilele și componentele bazei materiale prevăzute la alin. (4), temporar disponibile, pot fi închiriate pe bază de contract, cu renegociere anuală a contractului, numai în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației naționale. Închirierea se face cu prioritate pentru activități de învățământ.
    (la 10-04-2019, Articolul 112 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 3 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 10 aprilie 2019 )


    Articolul 113

    Înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparținând Ministerului Educației Naționale sau instituțiilor și unităților de învățământ și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat, precum și asupra bunurilor aparținând consiliilor locale, județene și, respectiv, Consiliului General al Municipiului București, în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face, după caz, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate funciară, cu scutire de plata taxelor prevăzute de lege.


    Titlul III Învățământul superior

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 114
    (1) Prezentul titlu reglementează structura, funcțiile din domeniul didactic, organizarea și funcționarea învățământului superior din România.(2) Învățământul superior este organizat în universități, academii de studii, institute, școli de studii superioare și altele asemenea, denumite în continuare instituții de învățământ superior sau universități.(3) Instituțiile de învățământ superior sunt organizații furnizoare de educație care desfășoară activități de învățământ pe bază de programe de studii autorizate și, după caz, acreditate, în condițiile legii, de formare inițială și continuă de nivel universitar, programe ce funcționează pe principiul calității necesar pentru satisfacerea încrederii beneficiarilor direcți și indirecți din societate.(4) Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit și sunt apolitice.(5) Instituțiile de învățământ superior sunt persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat și de utilitate publică.
    (la 30-06-2014, Art. 114 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 115
    (1) Învățământul superior se poate organiza doar în instituții de învățământ superior care au obținut autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea, potrivit legii.(2) Actele de finalizare a studiilor emise în România sunt recunoscute de către stat numai în cazul în care sunt eliberate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către instituții de învățământ superior acreditate.


    Articolul 116
    (1) Sistemul național de învățământ superior include toate instituțiile de învățământ superior acreditate. O instituție de învățământ superior autorizată să funcționeze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare, devine parte a sistemului național de învățământ superior numai după acreditare.(2) Instituțiile de învățământ superior din străinătate, recunoscute legal, ca atare, în statul de origine, pot organiza filiale pe teritoriul României, singure sau în parteneriat cu instituții de învățământ superior acreditate din România, numai cu respectarea legislației în vigoare cu privire la autorizarea, acreditarea și asigurarea calității programelor de studii.(3) Instituțiile de învățământ superior românești pot organiza, în România sau în alte state, programe de studii comune cu instituții de învățământ superior din străinătate, recunoscute ca atare de statul de origine. În cazul în care aceste programe se organizează în străinătate, trebuie să respecte reglementările legale în vigoare atât în România, cât și în statele respective.


    Articolul 117

    Misiunea învățământului superior este de a genera și de a transfera cunoaștere către societate prin:
    a) formare inițială și continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserției profesionale a individului și a satisfacerii nevoii de competență a mediului socio-economic;
    b) cercetare științifică, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic, prin creație individuală și colectivă, în domeniul științelor, al științelor inginerești, al artelor, al literelor, prin asigurarea performanțelor și dezvoltării fizice și sportive, precum și valorificarea și diseminarea rezultatelor acestora.


    Articolul 118
    (1) Sistemul național de învățământ superior se bazează pe următoarele principii:
    a) principiul autonomiei universitare;
    b) principiul libertății academice;
    c) principiul răspunderii publice;
    d) principiul asigurării calității;
    e) principiul echității;
    f) principiul eficienței manageriale și financiare;
    g) principiul transparenței;
    h) principiul respectării drepturilor și libertăților studenților și ale personalului academic;
    i) principiul independenței de ideologii, religii și doctrine politice;
    j) principiul libertății de mobilitate națională și internațională a studenților, a cadrelor didactice și a cercetătorilor;
    k) principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor;
    l) principiul centrării educației pe student.
    (2) În învățământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepția măsurilor afirmative prevăzute de lege.(3) Studenții cu dizabilități fizice au dreptul să aibă căi de acces adaptate acestora în totalitatea spațiilor universitare, precum și condiții pentru desfășurarea normală a activităților academice, sociale și culturale în cadrul instituțiilor de învățământ superior.(4) În învățământul superior există și pot fi organizate facultăți de teologie, în conformitate cu prevederile art. 15, și institute de cercetare teologică în consens cu perspectivele ecumenice și irenice internaționale și în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 119
    (1) În instituțiile de învățământ superior de stat, învățământul este gratuit pentru cifra de școlarizare aprobată anual de Guvern și cu taxă. Cuantumul taxei este stabilit de către senatul universitar, conform legii.(2) În instituțiile de învățământ superior particular, învățământul este cu taxă. Cuantumul taxei este stabilit de către consiliul de administrație, conform legii.(2^1) În cazul în care în cadrul învățământului superior de stat nu există învățământ teologic pastoral specific cultului, recunoscut drept cult conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, prin excepție de la prevederile alin. (2), în instituțiile de învățământ superior confesional particular, pentru programul de studii universitare de licență de teologie pastorală, învățământul este gratuit, pentru cifra de școlarizare aprobată și finanțată anual de Guvern.
    (la 28-07-2017, Articolul 119 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 188 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) Notă
    Conform art. II din LEGEA nr. 188 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017, modificările aduse de pct. 2, 3 și 4 ale art. I din actul normativ anterior menționat intră în vigoare începând cu anul universitar următor intrării în vigoare a LEGII nr. 188 din 24 iulie 2017.
    (3) Instituțiile de învățământ superior au autonomie în stabilirea cuantumului taxelor și au obligația să le comunice tuturor celor interesați, inclusiv pe site-ul universității.(4) În temeiul principiului autonomiei universitare, instituțiile de învățământ superior de stat au dreptul să stabilească și să încaseze sumele reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare pentru persoanele înmatriculate la studii și care au beneficiat anterior gratuit de școlarizare în cadrul unui alt program de studii universitare în cadrul aceluiași ciclu de studii universitare finanțate de la bugetul de stat.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 119 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 120
    (1) Calificările dobândite de absolvenții programelor de studii din învățământul superior sunt atestate prin diplome, prin certificate și prin alte acte de studii eliberate numai de către instituțiile de învățământ superior acreditate.(2) Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale și nu pot fi emise decât de instituțiile acreditate, pentru programele și formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În acest din urmă caz, în cadrul instituției care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată.
    (la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 120 a fost modificat de pct. 3 al art. 224, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )


    Articolul 121

    Ministerul Educației Naționale este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior și să aplice, dacă este cazul, sancțiuni. De asemenea, Ministerul Educației Naționale controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.


    Articolul 122
    (1) Instituțiile de învățământ superior au patrimoniu propriu, pe care îl gestionează conform legii.(2) Instituțiile de învățământ superior de stat și particulare se înființează prin lege, cu respectarea dispozițiilor legale privind acreditarea, stabilite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare.(3) Inițiativa înființării instituției de învățământ superior de stat aparține Guvernului. Inițiativa și resursele financiare și materiale necesare înființării instituției de învățământ superior particular și confesional aparțin unei persoane fizice, unui grup de persoane fizice, unei fundații, unei asociații sau unui cult religios ori altui furnizor de educație, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.
    (la 30-06-2014, Alin. (3) al art. 122 a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4) Persoanele fizice sau grupul de persoane fizice, precum și persoanele juridice care au avut inițiativa înființării instituției de învățământ particular și confesional particular, finalizată prin acreditarea acesteia, își păstrează calitatea de fondatori.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 122 a fost introdus de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Articolul 123
    (1) Autonomia universitară este garantată prin Constituție. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituțiile de învățământ superior se organizează și funcționează independent de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase.(2) Autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.(2^1) Prin excepție de la prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează universitățile ca, pentru creditele bugetare din sold la finanțarea de bază, pentru sumele rămase neconsumate și reportate din anii precedenți la obiectivele de investiții noi, precum și pentru sumele rămase necheltuite din investiții finalizate, să le redistribuie pentru obiective de investiții noi, pentru obiective de investiții în continuare, precum și alte cheltuieli de natura investițiilor.
    (la 16-05-2019, Articolul 123 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 103 din 8 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 13 mai 2019 )
    (3) Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanță strictă cu legislația în vigoare.(4) Autonomia universitară se exercită numai cu condiția asumării răspunderii publice.(5) În instituțiile de învățământ superior este asigurată libertatea cercetării în ceea ce privește stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor și valorificarea rezultatelor, conform legii.(6) În instituțiile de învățământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor științifice și artistice.(7) Studenților le este asigurat dreptul la liberă alegere a cursurilor și specializărilor, în conformitate cu normele legale în vigoare și cu planurile de învățământ.(8) Structurile și funcțiile de conducere ale universităților particulare și confesionale, atribuțiile, modul de constituire, precum și alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu avizul consultativ al fondatorilor și cu aprobarea senatului universitar.


    Articolul 124
    (1) Răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară:
    a) să respecte legislația în vigoare, carta proprie și politicile naționale și europene în domeniul învățământului superior;
    b) să aplice și să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea și evaluarea calității în învățământul superior;
    c) să respecte politicile de echitate și etică universitară, cuprinse în Codul de etică și deontologie profesională aprobat de senatul universitar;
    d) să asigure eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor, în cazul universităților de stat, și a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional;
    e) să asigure transparența tuturor deciziilor și activităților sale, conform legislației în vigoare;
    f) să respecte libertatea academică a personalului didactic, didactic auxiliar și de cercetare, precum și drepturile și libertățile studenților.
    (2) În cazul universităților confesionale, răspunderea publică se extinde la respectarea statutului și a prevederilor dogmatice și canonice specifice cultului respectiv.


    Articolul 125
    (1) În cazul în care se constată nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 124, Ministerul Educației Naționale sesizează senatul universitar în termen de 30 de zile de la data constatării. Dacă în termen de 3 luni de la data sesizării, universitatea continuă să nu respecte obligațiile prevăzute la art. 124, Ministerul Educației Naționale aplică, în termen de maximum 6 luni de la data sesizării inițiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
    a) revocarea din funcție a rectorului, în baza propunerii Consiliului de etică și management universitar, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data revocării din funcție a rectorului, senatul universitar are obligația să desemneze un prorector care reprezintă universitatea și care devine ordonator de credite până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educației naționale. În termen de 3 luni de la revocarea din funcție a rectorului, senatul universitar finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și trimite spre confirmare ministrului educației naționale numele noului rector;
    b) abrogată;
    (la 30-12-2013, Lit. b) a alin. (1) al art. 125 a fost abrogată de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )

    c) propune Guvernului inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției de învățământ superior în cauză.
    (2) Constatarea încălcării obligațiilor prevăzute la art. 124 se face de către Consiliul de etică și management universitar, format din 11 membri, după cum urmează: 3 reprezentanți numiți de către Consiliul Național al Rectorilor, 3 reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, numiți de ministrul educației naționale, câte un reprezentant numit de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, denumită în continuare ARACIS, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, denumit în continuare CNFIS, Consiliul Național al Cercetării Științifice, denumit în continuare CNCS, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, și un reprezentant al federațiilor naționale ale studenților.(3) Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Consiliul de etică și management universitar în legătură cu nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizări, Consiliul de etică și management universitar are obligația de a investiga aspectele sesizate și de a răspunde sesizării în termenul de 3 luni. Răspunsurile la aceste sesizări constituie documente publice și se publică pe site-ul web al Ministerului Educației Naționale.(4) Respectarea de către instituțiile de învățământ superior a obligațiilor prevăzute la art. 124 și a altor obligații legale aferente răspunderii publice, precum și respectarea de către Consiliul de etică și management universitar a obligațiilor prevăzute la alin. (3) constituie un interes legitim public pentru orice persoană fizică sau juridică română. Nerespectarea acestor obligații poate fi atacată în contencios administrativ de către orice persoană fizică sau juridică română, potrivit legii.


    Articolul 126
    (1) Spațiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, stațiunilor didactice experimentale, institutelor de cercetare, fermelor, grădinilor botanice, caselor universitare, campusurilor universitare, spitalelor și clinicilor universitare, precum și dotările aferente, folosite de instituția de învățământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptățită să le utilizeze.(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) spațiile și dotările aferente care aparțin Ministerului Sănătății, ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, în care se desfășoară învățământul medical superior, spațiile care aparțin cultelor în care se desfășoară învățământul confesional, precum și spațiile care aparțin Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, în care se desfășoară învățământ de specialitate.(3) Spațiul universitar este inviolabil. Accesul în spațiul universitar este permis numai în condițiile stabilite prin lege și prin Carta universitară.


    Articolul 127
    (1) Comunitatea universitară este constituită din studenți, personal didactic și de cercetare și personal didactic și de cercetare auxiliar.(2) Din comunitatea universitară fac parte și persoane cărora li s-a conferit calitatea de membru al comunității universitare, prin hotărâre a senatului universitar.(3) Membrii comunității universitare au drepturile și îndatoririle stabilite prin reglementările legale în vigoare și prin Carta universitară.


    Articolul 128
    (1) Carta universitară prezintă opțiunile majore ale comunității universitare și se aplică în tot spațiul universitar.(2) Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:
    a) modalitățile de desemnare și revocare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere sau care fac parte din structurile și organismele de conducere ale universității, în conformitate cu legislația în vigoare;
    b) Codul de etică și deontologie profesională universitară;
    c) modul în care se realizează gestiunea și protecția resurselor universității;
    d) condițiile în care se constituie fondurile proprii și stabilirea destinației acestora și a condițiilor în care sunt utilizate;
    e) condițiile în care se pot încheia contracte cu instituțiile publice și cu alți operatori economici în vederea unor programe de cercetare fundamentală și aplicativă sau a creșterii nivelului de calificare a specialiștilor cu studii universitare;
    f) condițiile în care universitatea se poate asocia cu alte instituții de învățământ superior sau cu alte organizații pentru îndeplinirea misiunii sale;
    g) modalitățile în care se pot construi, deține și folosi elementele aferente bazei materiale a universității, necesare educației și cercetării științifice;
    h) modalitățile în care se derulează acțiunile de cooperare internațională ale instituției de învățământ superior, încheierea de contracte și participarea la organizațiile europene și internaționale;
    i) modalitățile de colaborare dintre structurile de conducere ale universităților și sindicatele personalului didactic, de cercetare, tehnic și administrativ și organizațiile studențești legal constituite;
    j) orice alte aspecte considerate relevante de către senatul universitar și care corespund legislației în vigoare.
    (3) Carta universitară se elaborează și se adoptă de către senatul universitar, numai după dezbaterea cu comunitatea universitară.(4) Carta universitară nu poate conține prevederi contrare legislației în vigoare. Nerespectarea legilor în conținutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv.(5) Carta universitară se adoptă numai după rezoluția pozitivă a Ministerului Educației Naționale privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluția privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educației Naționale în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării instituției de învățământ superior.(6) În cazul în care termenul prevăzut la alin. (5) nu este respectat, Carta universitară se consideră avizată potrivit procedurii aprobării tacite.


    Articolul 129
    (1) Instituțiile de învățământ superior pot înființa, singure sau prin asociere, societăți, fundații, asociații, unități de învățământ preuniversitar, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiția ca acestea să se înființeze este aceea ca ele să contribuie la creșterea performanțelor instituției și să nu influențeze negativ în niciun fel activitățile de învățământ, cercetare și consultanță.
    (la 30-06-2014, Alin. (1) al art. 129 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (1^1) Instituțiile de învățământ superior pot înființa, în structura acestora, unități de învățământ preuniversitar, fără personalitate juridică, în urma evaluării externe conform prevederilor art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 18-06-2018, Articolul 129 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 10, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (1^2) Unitățile de învățământ preuniversitar, înființate de universități de stat, sunt unități de învățământ de stat, finanțate din bugetul de stat prin contractele instituționale încheiate de universități cu Ministerului Educației Naționale, la nivelul standardelor de cost specifice pentru învățământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 18-06-2018, Articolul 129 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 10, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (2) Instituțiile de învățământ superior pot constitui consorții, inclusiv cu unitățile de cercetare-dezvoltare, în baza unui contract de parteneriat, conform legislației în vigoare.(3) La constituirea societăților comerciale, a fundațiilor sau a asociațiilor, instituția de învățământ superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de invenție și alte drepturi de proprietate industrială. Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare și folosință asupra bunurilor patrimoniale societăților comerciale sau asociațiilor în care are calitatea de asociat sau acționar ori fundațiilor în care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar. Dreptul de folosință și administrare asupra bunurilor proprietate publică nu poate constitui aport al universității la capitalul social al unei societăți comerciale, fundații sau asociații.


    Articolul 130
    (1) Instituțiile de învățământ superior adoptă un cod de etică și deontologie profesională universitară. Acesta face parte din Carta universitară și include obligatoriu:
    a) stabilirea situațiilor de conflicte de interese și incompatibilități;
    b) prevederea că persoanele care se află în relație de soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent funcții astfel încât unul sau una să se afle față de celălalt sau cealaltă într-o poziție de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională la orice nivel în aceeași universitate și nu pot fi numiți în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soții, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv;
    c) măsurile educaționale, administrative și tehnice care se iau pentru garantarea originalității lucrărilor de licență, master, doctorat, articolelor științifice sau a altor asemenea lucrări, precum și sancțiunile aferente.
    (2) Rectorul universității are obligația să prezinte anual, cel târziu până în prima zi lucrătoare a lunii aprilie a fiecărui an, un raport privind starea universității. Raportul este făcut public pe site-ul universității și este transmis tuturor părților interesate. Acest raport include cel puțin:
    a) situația financiară a universității, pe surse de finanțare și tipuri de cheltuieli;
    b) situația fiecărui program de studii;
    c) situația personalului instituției;
    d) rezultatele activităților de cercetare;
    e) situația asigurării calității activităților din cadrul universității;
    f) situația respectării eticii universitare și a eticii activităților de cercetare;
    g) situația posturilor vacante;
    h) situația inserției profesionale a absolvenților din promoțiile precedente.
    (3) Raportul anual al rectorului este o componentă a răspunderii publice și constituie o condiție fundamentală pentru accesul la finanțările din bugetul public.


    Capitolul II Structura organizatorică a instituțiilor de învățământ superior

    Articolul 131
    (1) Pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din misiunea asumată, orice instituție de învățământ superior poate cuprinde următoarele componente organizatorice: facultăți, departamente, institute, centre sau laboratoare, unități de proiectare, centre de consultanță, clinici universitare, studiouri și ateliere artistice, teatre, muzee, centre pentru formarea continuă a resurselor umane, unități de microproducție și prestări servicii, stațiuni didactice/baze didactice pentru aplicații și performanță în sport, stațiuni experimentale sau alte entități pentru activități de producție și transfer de cunoaștere și tehnologie, precum și unități de învățământ preuniversitar. În structura instituțiilor de învățământ superior funcționează servicii tehnico-administrative.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 131 , Capitolul II , Titlul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )
    (2) Instituția de învățământ superior poate înființa, pe perioadă determinată și pe proiecte, unități de cercetare distincte sub raportul bugetului de venituri și cheltuieli, care au autonomie și statute proprii, aprobate de senatul universitar.(3) Componentele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt organizate de fiecare instituție de învățământ superior, astfel încât instituția să își realizeze misiunea, să asigure criteriile și standardele de calitate, să gestioneze în mod eficient activitățile de învățământ, cercetare, producție sau transfer cognitiv și tehnologic și să asigure sprijinul administrativ adecvat membrilor comunității universitare.


    Articolul 131^1
    (1) Unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, conform art. 129 alin. (1^1), sunt componente organizatorice conform art. 131 alin. (1), fără personalitate juridică, care se includ, de drept, în rețeaua școlară prevăzută de art. 61 alin. (1), pe baza deciziei rectorului și a ordinului ministrului educației naționale de autorizare de funcționare provizorie/acreditare, comunicate autorităților administrației publice locale și inspectoratului școlar județean ori al municipiului București.(2) Universitățile care înființează componente organizatorice, de tipul unităților de învățământ preuniversitar, au următoarele drepturi:
    a) de a participa la asigurarea finanțării cheltuielilor aferente procesului de organizare, funcționare și de învățământ;
    b) de a asigura angajarea de personal didactic și nedidactic, universitatea având calitatea de angajator;
    c) de a propune Ministerului Educației Naționale cifre de școlarizare aferente unităților de învățământ preuniversitar din structura acestora în vederea includerii în hotărârea Guvernului de aprobare a cifrelor de școlarizare.
    (3) Consiliile de administrație ale universităților aprobă regulamentele de organizare și de funcționare proprii, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, înființate în structura acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(4) Prin derogare de la prevederile art. 24 alin. (3) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, după acreditare unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, conform art. 129 alin. (1^1), sub forma de componente organizatorice conform art. 131 alin. (1) nu dobândesc personalitate juridică.
    (la 18-06-2018, Capitolul II din Titlul III a fost completat de Punctul 12, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 132
    (1) Facultatea este unitatea funcțională care elaborează și gestionează programele de studii. Facultatea corespunde unuia sau mai multor domenii ale științelor, artelor sau sportului.(2) Orice facultate se înființează, se organizează sau se desființează la propunerea și cu aprobarea senatului universitar, prin hotărâre a Guvernului privind structura instituțiilor de învățământ superior, inițiată anual de Ministerul Educației Naționale.(3) Într-o instituție de învățământ superior de stat, Guvernul, cu consultarea senatului universitar, poate să înființeze și să finanțeze un program de studii sau o facultate cu acele programe de studii care răspund unor cerințe stringente de instruire și formare profesională în domenii de interes național. Programele de studii astfel propuse se supun reglementărilor legale în vigoare referitoare la asigurarea calității în învățământul superior.(4) O facultate poate include unul sau mai multe departamente, școli doctorale, școli postuniversitare și extensii universitare care sunt responsabile de organizarea programelor de studii pe tipuri și cicluri de studii universitare.(5) Abrogat.
    (la 30-12-2013, Alin. (5) al art. 132 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )


    Articolul 133
    (1) Departamentul este unitatea academică funcțională care asigură producerea, transmiterea și valorificarea cunoașterii în unul sau mai multe domenii de specialitate.(2) Un departament poate avea în componență centre sau laboratoare de cercetare, ateliere artistice, școli postuniversitare și extensii universitare.(3) Departamentul se înființează, se organizează, se divizează, se comasează sau se desființează prin hotărâre a senatului universitar, la propunerea consiliului facultății/facultăților în care funcționează.(4) Departamentul poate organiza centre sau laboratoare de cercetare care funcționează ca unități de venituri și cheltuieli în cadrul universității.


    Articolul 134

    Înființarea institutelor, stațiunilor experimentale, centrelor sau laboratoarelor de cercetare-dezvoltare este aprobată de către senatul universitar, cu respectarea legislației în vigoare.


    Articolul 135
    (1) Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează:
    a) în instituții de învățământ superior în cadrul cărora funcționează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă;
    b) în instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve; în acest caz, se constituie secții/linii cu predare în limbile minorităților naționale;
    c) în cadrul instituțiilor de învățământ superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minorităților naționale, în condițiile legii.
    (2) Linia de studiu din cadrul universității multilingve și multiculturale se organizează în departamente. Cadrele universitare aparținând liniei de studiu adoptă și elaborează un regulament de funcționare propriu, care stabilește procedurile de alegere și alte aspecte specifice structurilor organizatorice ale liniei de studiu respective în concordanță cu Carta universitară, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(3) Secția de studiu este o formă de organizare a învățământului universitar într-o limbă a minorităților naționale, care poate fi instituționalizată, atât la nivelul universității, cât și în cadrul unei facultăți, prin departamentul secției, care are în componență programele de studiu și structurile organizatorice aferente. Secțiile beneficiază de autonomie universitară în organizarea activităților didactice.(4) În învățământul universitar pentru minoritățile naționale, se asigură pregătirea în ciclul I de studii universitare - licență, în ciclul II de studii universitare - master și în ciclul III de studii universitare - doctorat, precum și în învățământul postuniversitar, în limba maternă.(5) Finanțarea de bază se calculează după un coeficient mărit pentru studenții care urmează cursurile în limba unei minorități naționale.


    Capitolul III Organizarea studiilor universitare

    Secţiunea 1 Structura anului universitar

    Articolul 136
    (1) Anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include două semestre și se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor. Un semestru are, de regulă, o durată de 14 săptămâni de activități didactice urmate, de regulă, de minimum 3 săptămâni de examene. Structura anului universitar se aprobă de către senatul universitar. În atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are în vedere o perioadă de minimum 17 săptămâni.
    (la 30-12-2013, Alin. (1) al art. 136 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (2) Senatul universitar al fiecărei instituții de învățământ superior aprobă anual, cu cel puțin 3 luni înainte de începerea anului universitar, regulamentul privind activitatea profesională a studenților, precum și calendarul activităților educaționale specifice semestrelor academice de studiu.


    Secţiunea a 2-a Programe de studii universitare

    Articolul 137
    (1) Programul de studii universitare reprezintă un grup de unități curriculare de predare, învățare, cercetare, aplicații practice și evaluare, planificate astfel încât să ducă la o calificare universitară certificată printr-o diplomă și printr-un supliment de diplomă.(2) Curriculumul programului de studii universitare este concordant cu profilul calificării definit în Cadrul național al calificărilor. Curriculumul unui program de studii universitare se stabilește astfel încât să maximizeze șansele obținerii calificării dorite și se aprobă de către senatul universitar.(3) Concordanța dintre curriculum și calificarea oferită de programul de studii universitare este un criteriu obligatoriu de evaluare a asigurării calității.(4) Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii și organizate pe 3 cicluri de studiu: licență, master, doctorat.(5) Programele de studii universitare dau acces la ocupații și funcții specifice fiecărui ciclu de studii universitare absolvit.


    Articolul 138
    (1) Organizarea programelor de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu respectarea legislației în vigoare. Pentru fiecare ciclu universitar organizat, senatul universitar aprobă un regulament propriu de organizare și funcționare, în acord cu standardele naționale și internaționale generale și specifice de calitate.(2) Un program de studii universitare funcționează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv acreditare. Organizarea și desfășurarea de programe de studii universitare care nu funcționează legal se sancționează cu nerecunoașterea studiilor pentru beneficiari, precum și cu amendă pentru organizatori, potrivit legii penale, și cu retragerea imediată, de către Ministerul Educației Naționale, a autorizației de funcționare provizorie, respectiv a acreditării pentru instituția în cauză.(3) Autorizarea provizorie și acreditarea programelor de studii universitare se realizează distinct pentru fiecare formă de învățământ, fiecare limbă de predare și pentru fiecare locație geografică în care se desfășoară.(4) Pentru profesiile reglementate la nivelul Uniunii Europene, reglementarea națională nu poate contraveni celei europene.(5) Nomenclatorul domeniilor și al programelor de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, propus de către agențiile de evaluare a calității care au evaluat fiecare program, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, promovată de către Ministerul Educației Naționale, înaintea datei de 31 martie a anului respectiv.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazuri temeinic justificate, Ministerul Educației Naționale poate aproba universităților/instituțiilor de învățământ superior un număr suplimentar de locuri - în limita a 10% din capacitatea de școlarizare stabilită de ARACIS pentru programul de studii solicitat - destinat școlarizării cetățenilor europeni și din state terțe sau pentru mobilități academice ale studenților în baza acordurilor guvernamentale, universitare sau unor programe speciale aprobate, în condițiile legii. Universitatea/Instituția de învățământ superior are obligația de a informa ARACIS despre suplimentarea de locuri primită.
    (la 30-06-2014, Alin. (6) al art. 138 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7) Înmatricularea pe locurile prevăzute la alin. (6) se poate realiza până cel târziu la sfârșitul semestrului întâi al anului universitar în curs la data aprobării.
    (la 30-06-2014, Alin. (7) al art. 138 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )


    Secţiunea a 3-a Forme de organizare

    Articolul 139

    Formele de organizare a programelor de studii sunt:
    a) cu frecvență, caracterizată prin activități de învățământ și/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului și presupunând întâlnirea nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice și de cercetare;
    b) cu frecvență redusă, caracterizată prin activități dedicate mai ales unor cursuri de sinteză și pregătirii aplicative, programate în mod compact și periodic, presupunând întâlnirea nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice de predare, completate de alte mijloace de pregătire specifice învățământului la distanță;
    c) la distanță, caracterizată prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de comunicații specifice, activități de autoînvățare și autoevaluare completate de activități specifice de tutorat.


    Articolul 140
    (1) Programele de studii universitare de licență se pot organiza la următoarele forme de învățământ: cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță.(2) Programele de studii universitare de master se pot organiza la următoarele forme de învățământ: cu frecvență și cu frecvență redusă.(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) programele de studii de licență și master din domeniile reglementate la nivelul Uniunii Europene, care se pot organiza doar la forma de învățământ cu frecvență.(4) Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza, de regulă, la forma de învățământ cu frecvență.
    (la 30-06-2014, Alin. (4) al art. 140 a fost modificat de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4) programele de studii universitare de doctorat se pot organiza și la forma de învățământ cu frecvență redusă.
    (la 30-06-2014, Alin. (4^1) al art. 140 a fost introdus de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (4^2) Pentru programele de studii universitare de doctorat, obligațiile referitoare la frecvență și frecvență redusă sunt stabilite de către conducerea universității la propunerea Consiliului Studiilor Doctorale, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale. Granturile multianuale aferente studiilor universitare de doctorat la forma cu frecvență redusă nu includ cuantumul burselor individuale.
    (la 30-06-2014, Alin. (4^2) al art. 140 a fost introdus de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (5) Diplomele și certificatele de studii universitare eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceleași programe de studii, indiferent de forma de învățământ absolvită, sunt echivalente. Metodologia de organizare a examenelor, competențele și cunoștințele verificate, corespondența dintre rezultatele învățării și notele, diplomele sau certificatele de studii acordate trebuie să fie identice pentru orice formă de învățământ corespunzătoare unui anumit program de studii din cadrul unei instituții de învățământ superior.(6) Pot organiza programe de studii universitare la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță numai instituțiile de învățământ superior care au acreditat programul de învățământ respectiv la forma de învățământ cu frecvență.


    Secţiunea a 4-a Contracte de studii

    Articolul 141

    Instituția de învățământ superior semnează cu fiecare student/student-doctorand/cursant/cercetător postdoctoral înmatriculat la un program de studii un contract de studii universitare în concordanță cu prevederile regulamentelor de organizare și desfășurare a programelor de studii și cu respectarea legislației în vigoare. Contractele de studii nu se modifică în timpul anului universitar.


    Secţiunea a 5-a Admiterea în programe de studii

    Articolul 142
    (1) Ministerul Educației Naționale elaborează anual o metodologie-cadru privind organizarea admiterii în instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România.(2) Fiecare instituție de învățământ superior elaborează și aplică propriul regulament de organizare a admiterii în programele de studii oferite. Acest regulament se elaborează conform metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1).(3) Condițiile de admitere, inclusiv cifrele de școlarizare trebuie făcute publice în fiecare an, de către universitate, cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea concursului de admitere.(4) La admiterea în învățământul superior de stat și particular, pentru fiecare ciclu și program de studii universitare, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene pot candida în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.(5) Instituțiile de învățământ superior pot percepe de la candidați, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea și desfășurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare. Senatele universitare pot să prevadă, prin metodologiile proprii de admitere, scutirea la plata acestor taxe sau reducerea lor.(6) O persoană poate beneficia de finanțare de la buget pentru un singur program de licență, pentru un singur program de master și pentru un singur program de doctorat.(6^1) Persoana care a beneficiat gratuit de școlarizare în cadrul unui program de studii universitare finanțate de la bugetul de stat are, în condițiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiași ciclu de studii universitare:
    a) în regim cu taxă, dacă instituția de învățământ superior de stat organizează programul și în acest mod;
    b) în regim gratuit, cu finanțare de la bugetul de stat, în condițiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat, integral sau parțial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanțare integrală de la buget.
    (la 30-06-2014, Alin. (6^1) al art. 142 a fost introdus de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (6^2) Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare se realizează de către instituția de învățământ superior de stat care a asigurat școlarizarea, aceasta având totodată dreptul de a stabili ca plata efectivă a sumei să se realizeze și în tranșe/rate. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
    (la 30-06-2014, Alin. (6^2) al art. 142 a fost introdus de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (6^3) Cu ocazia înmatriculării persoana prevăzută la alin. (6^1) prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alin. (6^2).
    (la 30-06-2014, Alin. (6^3) al art. 142 a fost introdus de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7) Persoana admisă la un program de studii universitare de licență, master sau doctorat are calitatea de student, respectiv student-doctorand, pe întreaga perioadă a prezenței sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la susținerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puțin pe perioadele de întrerupere a studiilor.(7^1) Calitatea de student, respectiv student-doctorand se menține inclusiv pe perioada mobilităților interne și internaționale. În cazul mobilităților academice internaționale ale studenților care vin să studieze pe cont propriu valutar recunoașterea creditelor transferabile se realizează de către instituțiile de învățământ superior, în temeiul autonomiei universitare.
    (la 30-06-2014, Alin. (7^1) al art. 142 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7^2) Recunoașterea creditelor transferabile în cazul mobilităților academice internaționale se poate realiza de către instituțiile de învățământ superior numai pentru persoana care dovedește calitatea de student cu documente relevante emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat-o.
    (la 30-06-2014, Alin. (7^2) al art. 142 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (7^3) Condițiile și modul în care se realizează mobilitatea academică se stabilesc printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-06-2014, Alin. (7^3) al art. 142 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (8) Instituțiile de învățământ superior au obligația să restituie, în cel mult două zile lucrătoare de la depunerea cererii și necondiționat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaților declarați respinși sau ale celor care renunță la locul obținut prin admitere, după afișarea rezultatelor finale.


    Secţiunea a 6-a Examene de finalizare a studiilor

    Articolul 143
    (1) Examenele de finalizare a studiilor în învățământul superior sunt:
    a) examen de licență, pentru ciclul de studii universitare de licență sau examen de diplomă pentru învățământul din domeniul științelor inginerești;
    b) examen de disertație, pentru ciclul de studii universitare de master;
    c) examen de susținere publică a tezei de doctorat;
    d) examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;
    e) examen de selecție, care precedă examenul de licență, în cazul studenților/absolvenților care provin de la instituții de învățământ superior și/sau programe de studii care au intrat în lichidare.
    (2) Examenele prevăzute la alin. (1) se organizează și se desfășoară numai de către instituțiile de învățământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar și care respectă metodologia-cadru, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(3) Absolvenții programelor de studiu din instituțiile de învățământ superior autorizate provizoriu vor finaliza studiile prin examen numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au programe de studiu cu profil similar, acreditate, desemnate de Ministerul Educației Naționale.(4) Îndrumătorii lucrărilor de licență, de diplomă, de disertație și de doctorat răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalității conținutului acestora.(5) Este interzisă comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat.


    Secţiunea a 7-a Examenele de evaluare pe parcurs a studenților

    Articolul 144
    (1) Succesul academic al unui student pe parcursul unui program de studii este determinat prin evaluări sumative de tip examen și prin evaluarea continuă.(2) Instituțiile de învățământ superior dispun de metodologii de examinare aprobate de senatul universitar, care au în vedere asigurarea calității și respectarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară.(3) Rezultatele în învățare sunt apreciate la examene:
    a) cu note întregi de la 10 la 1, nota 5 certificând dobândirea competențelor minimale aferente unei discipline și promovarea unui examen;
    b) cu calificative, după caz.
    (4) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări pot fi anulate de către decanul facultății în temeiul prevederilor din Carta universitară, atunci când se dovedește că acestea au fost obținute în mod fraudulos sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară. Decanul poate dispune reorganizarea examenului.


    Articolul 145

    Analiza contestațiilor depuse de candidații la admitere, de studenții examinați, de absolvenți în cursul examenelor de finalizare a studiilor este în exclusivitate de competența instituțiilor de învățământ superior, conform propriilor regulamente instituționale și prevederilor Cartei universitare.


    Secţiunea a 8-a Diplome

    Articolul 146

    Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară.


    Articolul 146^1

    Diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.
    (la 10-03-2016, Art. 146^1 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 2 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 10 martie 2016. )


    Articolul 147
    (1) Recunoașterea și echivalarea studiilor sau a perioadelor de studii efectuate în țară sau în străinătate se realizează pe baza unei metodologii-cadru stabilite prin ordin al ministrului educației naționale și a unor metodologii specifice aprobate de senatul universitar al fiecărei instituții de învățământ superior, pe baza normelor europene, ale sistemului european de acumulare și transfer al creditelor de studii, cu respectarea metodologiei-cadru.(2) Studiile efectuate în cadrul programului de studii întrerupt ca urmare a exmatriculării datorate încălcării prevederilor Codului de etică și deontologie universitară nu pot fi recunoscute în cazul unei noi înmatriculări.(3) În cazul unor programe de studii organizate în comun de două sau mai multe universități, actele de studii se eliberează în concordanță cu reglementările naționale și cu prevederile acordurilor interinstituționale.


    Secţiunea a 9-a Credite de studii

    Articolul 148
    (1) Programele de studii universitare planifică și organizează volumul de muncă specific activităților de predare, învățare, aplicare practică și examinare în concordanță cu ECTS/SECT, exprimându-l în termenii creditelor de studii transferabile. Un credit de studiu transferabil constă în cantitatea de muncă intelectuală dirijată și independentă necesară pentru finalizarea individuală de către student a unei unități componente a unui curs din cadrul unui program de studii universitare, completată cu validarea rezultatelor învățării.(2) Munca intelectuală individuală a unui student nu poate fi mai mică decât cea corespunzătoare unui număr anual de 60 de credite de studiu transferabile.(3) Numărul minim de credite necesar promovării anului universitar se stabilește de către senatul universitar.(4) Durata programelor de studii universitare de licență și master, pe domenii de specializare, se stabilește la propunerea Ministerului Educației Naționale și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(5) Durata totală cumulată a ciclului de studii universitare de licență și de master corespunde obținerii a cel puțin 300 de credite de studii transferabile.(6) Numărul de credite de studii transferabile aferente ciclului de studii universitare de doctorat se stabilește de fiecare universitate în funcție de domeniul științific sau artistic.


    Articolul 149
    (1) Numărul creditelor de studii transferabile constituie elementul de referință pe care universitățile îl pot utiliza în recunoașterea unor studii sau perioade de studii universitare legale efectuate anterior în același domeniu fundamental în scopul echivalării și transferării creditelor de studiu transferabile și a eventualei continuări a studiilor dintr-un program de studii.(2) Pentru echivalarea, continuarea sau finalizarea studiilor și recunoașterea în străinătate a unor diplome eliberate anterior introducerii sistemului de credite transferabile, pe baza informațiilor existente în registrul matricol propriu, instituțiile de învățământ superior acreditate pot elibera, la cerere, documente în cadrul cărora să fie atribuit un număr de credite de studiu transferabile disciplinelor de curs urmate de absolvent. Pentru această operațiune, instituțiile de învățământ superior pot percepe taxe în cuantumul aprobat de senatul universitar.(3) Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației Naționale poate echivala printr-o metodologie specifică, pe baza ECTS/SECT, învățământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, potrivit legii.


    Secţiunea a 10-a Ciclul I - Studii universitare de licență
    A. Organizarea

    Articolul 150
    (1) Acreditarea unui program de studii universitare de licență și stabilirea numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în cadrul programului și cărora li se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizate de către ARACIS sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR). Studiile universitare de licență corespund unui număr cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS/SECT, respectiv între minimum 240 și maximum 300 de credite, în cazul dublei specializări, și se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC.
    (la 15-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 150 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (2) La învățământul cu frecvență, durata specifică a studiilor universitare de licență este, după caz, de 3-4 ani și corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii. Durata studiilor de licență pentru învățământul universitar din domeniile științe inginerești, științe juridice și teologie pastorală este de 4 ani.(3) Un procent de maximum 5% din numărul studenților cu frecvență dintr-un program de studii universitare de licență pot parcurge, cu aprobarea consiliului facultății, 2 ani de studii într-un singur an, cu excepția instituțiilor de învățământ superior medical și al ultimului an de studii, în condițiile prevăzute de regulamentele de organizare și desfășurare a programelor de studii și cu respectarea legislației în vigoare.(4) În cadrul studiilor universitare de licență este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Universitățile au obligația de a asigura un minim de 30% din locurile de practică necesare, dintre care cel puțin 50% în afara universităților.(5) Studiile universitare de licență la forma de învățământ cu frecvență se pot organiza în regim de finanțare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă. Ministerul Educației Națonale alocă pentru studiile universitare de licență la forma de învățământ cu frecvență un număr de granturi de studii finanțate de la buget, pentru universitățile de stat.(6) Senatul universitar poate înființa duble specializări, formate prin alăturarea a două programe de studiu acreditate existente, incluse în Nomenclatorul domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare și structura instituțiilor de învățământ superior.
    (la 15-12-2016, Alineatul (6) din Articolul 150 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (7) Un program de studiu poate viza obținerea unor calificări existente în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) sau calificări noi care se înscriu și se înregistrează în RNCIS potrivit metodologiei stabilite prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 15-12-2016, Articolul 150 din Sectiunea a 10-a , Capitolul III , Titlul III a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )

    B. Admiterea

    Articolul 151
    (1) Pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.(2) În cadrul metodologiei proprii, instituțiile de învățământ superior stabilesc facilități sau condiții speciale referitoare la admiterea candidaților la programe de studii universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale.(3) Candidații la studiile universitare de licență care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației Naționale beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, pentru un program de licență, masterat sau doctorat.(4) Bursa "Meritul Olimpic" se acordă, conform alin. (3), pe toată durata studiilor liceale și universitare, dacă se menține performanța. Bursa se acordă din fonduri bugetare, din bugetul Ministerului Educației Naționale.
    (la 29-05-2015, Art. 151 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 118 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 26 mai 2015. )

    C. Diploma

    Articolul 152
    (1) Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de licență se numește diplomă de licență, diplomă de inginer sau, după caz, diplomă de urbanist.(2) Pe diploma de licență, pe diploma de inginer sau, după caz, pe diploma de urbanist se menționează toate informațiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învățământ urmată și titlul obținut. Diploma de licență, diploma de inginer, respectiv diploma de urbanist sunt însoțite de suplimentul la diplomă și se eliberează, gratuit, în limba română și într-o limbă de circulație internațională.


    Secţiunea a 11-a Ciclul II - Studii universitare de master
    A. Organizarea

    Articolul 153
    (1) Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare și se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC și din Cadrul Național al Calificărilor. Acestea au o durată normală de 1-2 ani și corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 și 120. Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I și ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 și 6 ani, la învățământul cu frecvență, în condițiile prezentei legi, diplomele obținute fiind echivalente diplomei de master.(2) Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.


    Articolul 154
    (1) Programele de studii universitare de master pot fi:
    a) master profesional, orientat preponderent spre formarea competențelor profesionale;
    b) master de cercetare, orientat preponderent spre formarea competențelor de cercetare științifică. Învățarea realizată în cadrul masterului de cercetare poate fi echivalată cu primul an de studiu din cadrul programelor de studii universitare de doctorat. Masterul de cercetare este exclusiv la forma de învățământ cu frecvență și poate fi organizat în cadrul școlilor doctorale;
    c) master didactic, organizat exclusiv la forma de învățământ cu frecvență.
    (2) Pot organiza programe de studii universitare de master într-un domeniu acele instituții de învățământ superior care sunt acreditate sau autorizate provizoriu în acest scop.


    Articolul 155
    (1) Acreditarea pentru o universitate a unui domeniu de studii universitare de master, împreună cu stabilirea numărului maxim al studenților care pot fi școlarizați și cărora li se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizate de către ARACIS sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, denumit în continuare EQAR.(2) În cadrul domeniului acreditat sau autorizat provizoriu pentru studii universitare de master, programele de studii promovate sunt stabilite anual de către senatul universitar și comunicate Ministerului Educației Naționale până la data de 1 februarie a fiecărui an, pentru a fi publicate centralizat.(3) Instituțiile de învățământ superior pot stabili parteneriate cu operatori economici, asociații profesionale și/sau instituții publice pentru dezvoltarea unor programe de studii universitare de master care să răspundă cerințelor pieței muncii.(4) Ministerul Educației Naționale alocă pentru studiile universitare de master la forma de învățământ cu frecvență un număr de granturi de studii finanțate de la buget, pentru universitățile de stat.

    B. Admiterea

    Articolul 156

    Pot candida la programe de studii universitare de master absolvenții cu diplomă de licență sau echivalentă.

    C. Diploma

    Articolul 157

    Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de master și susținerea cu succes a lucrării de disertație se numește diplomă de master și cuprinde toate informațiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învățământ. Aceasta este însoțită de suplimentul la diplomă care se eliberează gratuit, în limba română și o limbă de circulație internațională.


    Secţiunea a 12-a Ciclul III - Studii universitare de doctorat
    A. Organizarea

    Articolul 158
    (1) Studiile universitare de doctorat reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare și permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC și din Cadrul Național al Calificărilor. Acestea se desfășoară pe baza unui cod al studiilor universitare de doctorat, aprobat prin hotărâre a Guvernului.(2) Programele de studii universitare de doctorat se organizează în școli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu. Școlile doctorale se pot organiza de către o universitate sau un consorțiu universitar ori de către consorții sau parteneriate care se stabilesc legal între o universitate sau un consorțiu universitar și unități de cercetare-dezvoltare. Universitățile, respectiv parteneriatele sau consorțiile organizatoare de una sau mai multe școli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu constituie o instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD, recunoscută ca atare de Ministerul Educației Naționale, pe baza autorizării provizorii, a acreditării, respectiv a evaluării periodice.(3) Academia Română poate înființa Școala de Studii Doctorale a Academiei Române, cu respectarea prevederilor prezentei legi în privința autorizării, acreditării și funcționării ca instituție de învățământ superior. Școala de Studii Doctorale a Academiei Române poate fi IOSUD și poate organiza programe universitare de doctorat.(4) Procesul de evaluare a studiilor doctorale, în vederea acreditării sau menținerii acreditării, după caz, cuprinde, obligatoriu, parcurgerea următoarelor etape, astfel:
    a) evaluarea, în cadrul evaluării externe a IOSUD-ului, prevăzută de art. 13 lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, a componentei organizatorice, denumită școală doctorală, organizată în condițiile art. 132 alin. (4) în cadrul IOSUD-ului;
    b) evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat, în care sunt organizate programele de studii universitare de doctorat. Când un domeniu de studii universitare de doctorat este organizat de mai multe școli doctorale, din cadrul aceluiași IOSUD, evaluarea se realizează, o singură dată, la nivelul IOSUD.
    (la 31-08-2018, Alineatul (4) din Articolul 158 , Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (4^1) Procesul de evaluare prevăzut la alin. (4) se realizează de către ARACIS sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau străinătate, înscrisă în EQAR. În activitatea de evaluare a școlilor doctorale, ARACIS cooptează și experți internaționali.
    (la 31-08-2018, Alineatul (4^1) din Articolul 158 , Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (4^2) ARACIS poate solicita rapoarte de la:
    a) Consiliul Național al Cercetării Științifice privind elementele prevăzute de art. 219 alin. (3);
    b) Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare privind elementele prevăzute de art. 219 alin. (1).
    (la 31-08-2018, Articolul 158 din Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (4^3) Sistemul de criterii și metodologia de evaluare se stabilesc pe baza propunerilor ARACIS, prin ordin al ministrului educației naționale. Fiecare școală doctorală este evaluată, din 5 în 5 ani, în cadrul procesului de evaluare periodică a IOSUD-ului.
    (la 31-08-2018, Articolul 158 din Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 28 august 2018 )
    (5) Pe baza rezultatelor evaluării școlii doctorale, ARACIS sau agenția prevăzută la alin. (4) propune Ministerului Educației Naționale acordarea sau, după caz, retragerea acreditării în vederea organizării de studii universitare de doctorat. Acreditarea în vederea organizării de studii universitare de doctorat se atestă prin ordin al ministrului educației naționale*).(6) Programele de studii universitare de doctorat sunt de două tipuri:
    a) doctorat științific, care are ca finalitate producerea de cunoaștere științifică originală, relevantă internațional, pe baza unor metode științifice, organizat numai la forma de învățământ cu frecvență. Doctoratul științific este o condiție pentru cariera profesională în învățământul superior și cercetare;
    b) doctorat profesional, în domeniile artelor sau sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaștere originală pe baza aplicării metodei științifice și a reflecției sistematice, asupra unor creații artistice sau asupra unor performanțe sportive de înalt nivel național și internațional și care poate constitui o bază pentru cariera profesională în învățământul superior și în cercetare în domeniile artelor și sportului.(7) Școlile doctorale din cadrul IOSUD se organizează pe discipline sau tematici disciplinare și interdisciplinare.(8) Studiile universitare de doctorat dispun, în cadrul instituțional al IOSUD, de sisteme proprii și specifice de conducere și administrare a programelor de studii și cercetare, inclusiv la nivelul școlilor doctorale. La nivelul IOSUD funcționează consiliul pentru studiile universitare de doctorat. La nivelul fiecărei școli doctorale funcționează consiliul școlii doctorale. Aceste structuri funcționează conform prevederilor prezentei legi și ale codului studiilor universitare de doctorat prevăzut la alin. (1).


    Articolul 159
    (1) Programul de studii universitare de doctorat se desfășoară în cadrul unei școli doctorale sub coordonarea unui conducător de doctorat și cuprinde:
    a) un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul școlii doctorale;
    b) un program individual de cercetare științifică sau creație artistică.(2) În domeniile de studii reglementate la nivel european, durata studiilor universitare de doctorat respectă reglementările în cauză.(3) Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situații speciale, durata programului de studii universitare de doctorat poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat și în limita fondurilor disponibile.(4) O școală doctorală poate recunoaște, conform regulamentului propriu de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat și în condițiile prezentei legi, parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat și/sau a unor stagii de cercetare științifică, desfășurate în țară sau în străinătate, în universități sau în centre de cercetare de prestigiu, precum și recunoașterea unor cursuri parcurse în cadrul programelor de studii universitare de master de cercetare.(5) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condițiile stabilite prin regulamentul instituțional propriu de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat. Durata acestor studii se prelungește, în consecință, cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.(6) Curriculumul de pregătire și programul de cercetare sunt stabilite de conducătorul de doctorat și de școala doctorală.


    Articolul 160
    (1) Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanțare de la bugetul de stat, în regim cu taxă sau din alte surse legal constituite. Finanțarea studiilor de doctorat poate fi realizată și de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract. Modelul de contract și metodologia de realizare a finanțării se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-12-2013, Alin. (1) al art. 160 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (2) Prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației Naționale se alocă anual, pentru studiile universitare de doctorat, un număr de locuri multianuale, echivalent numărului de granturi multianuale, pe o durată de minimum 3 ani. În metodologia de calcul a finanțării universităților se vor avea în vedere costurile pentru programul de studii avansate și pentru programul de cercetare. Aceste costuri sunt ajustate cu coeficienți corespunzători pe domenii disciplinare și profesionale ale doctoratului.
    (la 30-12-2013, Alin. (2) al art. 160 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (3) Alocarea locurilor, respectiv a granturilor, pe universități se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale. Prioritate vor avea universitățile de cercetare avansată și educație.
    (la 30-12-2013, Alin. (3) al art. 160 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (4) Abrogat.
    (la 30-12-2013, Alin. (4) al art. 160 a fost abrogat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. )
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), pentru anul universitar 2012-2013, numărul granturilor doctorale se stabilește prin hotărâre a Guvernului și se repartizează IOSUD prin ordin al ministrului educației naționale. IOSUD repartizează școlilor doctorale granturile doctorale prin competiție între acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universității.
    (la 31-05-2012, Alin. (5) al art. 160 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 30 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012. )


    Articolul 161

    Doctoratul se poate desfășura în limba română, în limba minorităților naționale sau într-o limbă de circulație internațională, conform contractului de studii doctorale încheiat între IOSUD, conducătorul de doctorat și studentul-doctorand.


    Articolul 162
    (1) Studiile universitare de doctorat se pot organiza și în cotutelă, caz în care studentul-doctorand își desfășoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România și a unui conducător de doctorat dintr-o altă țară sau sub îndrumarea concomitentă a doi conducători de doctorat din instituții diferite din România, pe baza unui acord scris între instituțiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat și în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeași IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studiu sau unul dintre conducătorii de doctorat a atins vârsta pensionării, conform prevederilor din Carta universitară.(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul universitar 2012-2013, studiile universitare de doctorat se pot organiza și în cotutelă, caz în care studentul doctorand își desfășoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România și a unui conducător de doctorat dintr-o altă țară sau sub îndrumarea concomitentă a 2 conducători de doctorat din instituții diferite din România, pe baza unui acord scris între instituțiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat și în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeași IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studii, conform prevederilor din Carta universitară.
    (la 31-05-2012, Alin. (1^1) al art. 162 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 30 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012. )
    (2) În contextul politicilor de asigurare a mobilității universitare, IOSUD poate angaja, pe bază de contract, specialiști din străinătate care dețin dreptul legal de a conduce doctorat, conform art. 166 alin. (4).

    B. Admiterea

    Articolul 163

    Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat numai absolvenții cu diplomă de master sau echivalentă acesteia.

    C. Studentul-doctorand

    Articolul 164
    (1) Pe parcursul desfășurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student-doctorand. Studenții-doctoranzi sunt încadrați de către IOSUD sau oricare dintre membrii IOSUD ca asistenți de cercetare sau asistenți universitari, pe perioadă determinată.(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), studenții-doctoranzi la forma de învățământ cu frecvență redusă nu au obligația de a fi încadrați de către IOSUD ca asistenți de cercetare sau asistenți universitari, pe perioadă determinată.
    (la 30-06-2014, Alin. (1^1) al art. 164 a fost introdus de pct. 44 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    (2) Pe toată durata activității, studentul-doctorand beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă și specialitate și de asistență medicală gratuită, fără plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale.(3) Studentul-doctorand poate desfășura activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână. Activitățile didactice care depășesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislația în vigoare, intrând sub incidența Codului muncii, cu respectarea drepturilor și obligațiilor ce revin salariatului și cu plata contribuțiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale.


    Articolul 165
    (1) Perioada desfășurării studiilor universitare de doctorat este asimilată, conform legislației în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare, cu excepția cazului în care studentul-doctorand realizează venituri pentru care plătește, în această perioadă, contribuții la asigurările sociale.(2) După susținerea tezei de doctorat, IOSUD eliberează o adeverință care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat.

    D. Conducătorul de doctorat

    Articolul 166
    (1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obținut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum și persoanele care au obținut atestatul de abilitare, având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III.(2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele și procedurile elaborate de Ministerul Educației Naționale. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internațional, propuse de CNATDCU și aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obținerea atestatului de abilitare nu depind de funcția didactică sau de gradul profesional.
    (la 15-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 166 , Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 15 decembrie 2016 )
    (3) Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice și de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu un IOSUD sau o instituție membră a unui IOSUD și să fie membre ale unei școli doctorale. Cadrele didactice și de cercetare abilitate și cercetătorii științifici abilitați devin conducători de doctorat în urma abilitării.(4) Specialiștii care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituții de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate dobândesc calitatea de conducător de doctorat în cadrul IOSUD din România, după cum urmează:
    a) specialiștii care au calitatea de conducător de doctorat în una din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale;
    b) Ministerul Educației Naționale stabilește o listă a instituțiilor de învățământ superior, din afara țărilor menționate la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase universități ale lumii. Specialiștii care au calitatea de conducător de doctorat în una din instituțiile aflate pe această listă dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, în urma unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației naționale;
    c) specialiștii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituții din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), pot obține calitatea de conducător de doctorat în România, fie printr-o convenție internațională de recunoaștere reciprocă, fie conform prevederilor alin. (2).
    (5) Un conducător de doctorat poate îndruma studenți-doctoranzi numai în domeniul pentru care a obținut acest drept.


    Articolul 167
    (1) Un conducător de doctorat nu poate îndruma simultan studenți-doctoranzi decât într-un singur IOSUD, excepție făcând doctoratele conduse în cotutelă.(2) Numărul studenților-doctoranzi care pot fi îndrumați simultan de către un conducător de doctorat se stabilește de către senatul universitar.
    (la 19-12-2012, Alin. (2) al art. 167 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 18 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 19 decembrie 2012. )
    (3) Pentru activitatea pe care o desfășoară în această calitate, conducătorii de doctorat sunt remunerați în conformitate cu legislația în vigoare.


    Articolul 168
    (1) Teza de doctorat se elaborează conform cerințelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de studii universitare de doctorat și în concordanță cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat.(2) Comisia de susținere publică a tezei de doctorat, denumită în continuare comisie de doctorat, este propusă de conducătorul de doctorat și aprobată de conducerea IOSUD. Comisia de doctorat este alcătuită din cel puțin 5 membri: președintele, ca reprezentant al IOSUD, conducătorul de doctorat și cel puțin 3 referenți oficiali din țară sau din străinătate, specialiști în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat și din care cel puțin doi își desfășoară activitatea în afara IOSUD respective. Membrii comisiei de doctorat au titlul de doctor și au cel puțin funcția didactică de conferențiar universitar sau de cercetător științific gradul II ori au calitatea de conducător de doctorat, în țară sau în străinătate.(3) Teza de doctorat se susține în ședință publică în fața comisiei de doctorat, după evaluarea de către toți referenții. Susținerea tezei de doctorat poate avea loc în prezența a cel puțin 4 dintre membrii comisiei de doctorat, cu participarea obligatorie a președintelui comisiei și a conducătorului de doctorat. Susținerea publică include obligatoriu o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de doctorat și a publicului.(4) Pe baza susținerii publice a tezei de doctorat și a rapoartelor referenților oficiali, comisia de doctorat evaluează și deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: "Excelent", "Foarte bine", "Bine", "Satisfăcător" și "Nesatisfăcător". De regulă, calificativul "Excelent" se acordă pentru maximum 15% dintre candidații care obțin titlul de doctor într-un anumit IOSUD, în decursul unui an universitar.(5) Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele prevăzute în programul de cercetare științifică și aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfăcător" comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educației naționale acordarea sau neacordarea titlului de doctor.(6) În cazul atribuirii calificativului "Nesatisfăcător", comisia de doctorat va preciza elementele de conținut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat și va solicita o nouă susținere publică a tezei. A doua susținere publică a tezei are loc în fața aceleiași comisii de doctorat, ca și în cazul primei susțineri. În cazul în care și la a doua susținere publică se obține calificativul "Nesatisfăcător", titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.(7) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educației naționale, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.(7^1) Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației Naționale renunțarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educației Naționale ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.
    (la 30-12-2014, Alin. (7^1) al art. 168 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (7^2) Actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunțare la titlu, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 30-12-2014, Alin. (7^2) al art. 168 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014. )
    (8) În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primește din partea Ministerului Educației Naționale o motivație scrisă de invalidare, redactată în baza observațiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează și a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.(9) Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale. Teza de doctorat și anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educației Naționale, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul drepturilor de autor.(10) După acordarea titlului de doctor, în termen de maximum 180 de zile, IOSUD are obligația transmiterii către Biblioteca Națională a României a unui exemplar tipărit al tezei de doctorat și al anexelor acesteia, conform Legii nr. 111/1995 privind Depozitul legal de documente, republicată, exemplar destinat Fondului intangibil, precum și a unui exemplar digital al acestora, pe suport electronic, destinat consultării la cerere, la sediul Bibliotecii Naționale a României, de către orice persoană interesată, în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare.
    (la 13-01-2019, Articolul 168 din Litera D. , Sectiunea a 12-a , Capitolul III , Titlul III a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 19 din 8 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 10 ianuarie 2019 )


    Articolul 169
    (1) Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de doctorat se numește diplomă de doctor. În diploma care certifică obținerea și deținerea titlului de doctor se menționează, în mod expres, domeniul disciplinar sau interdisciplinar al doctoratului pentru doctoratul științific; în cea care certifică obținerea și deținerea titlului de doctor într-un domeniu profesional se menționează, în mod expres, domeniul profesional al doctoratului.(2) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat științific, se conferă de către IOSUD diploma și titlul de doctor în științe, corespunzându-i acronimul Dr.(3) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat profesional, se conferă de către IOSUD diploma și titlul de doctor într-un domeniu profesional, corespunzându-i acronimul Dr. P.


    Articolul 170
    (1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației Naționale, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
    a) retragerea calității de conducător de doctorat;
    b) retragerea titlului de doctor;
    c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi.
    (2) Reacreditarea școlii doctorale se poate obține după cel puțin 5 ani de la pierderea acestei calități, numai în urma reluării procesului de acreditare, conform art. 158.(3) Redobândirea calității de conducător de doctorat se poate obține după cel puțin 5 ani de la pierderea acestei calități, la propunerea IOSUD, pe baza unui raport de evaluare internă, ale cărui aprecieri sunt validate printr-o evaluare externă efectuată de CNATDCU. Rezultatele pozitive ale acestor proceduri sunt condiții necesare pentru aprobare din partea Ministerului Educației Naționale.(4) Conducătorii de doctorat sunt evaluați o dată la 5 ani. Procedurile de evaluare sunt stabilite de Ministerul Educației Naționale, la propunerea CNATDCU.


    Capitolul IV Organizarea învățământului postuniversitar

    Articolul 171

    Programele postuniversitare sunt: