HOTĂRÂRE nr. 695 din 25 mai 2022privind organizarea și funcționarea Stațiunii de Cercetări Sericicole Băneasa București și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 30 mai 2022
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. IV din Legea nr. 261/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 11 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa București, instituție de drept public, organizată ca instituție publică cu personalitate juridică prin reorganizarea Societății Comerciale „Sericarom“ - S.A., care se desființează, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul București, șoseaua București-Ploiești nr. 69, funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în coordonarea științifică a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, fiind denumită în continuare Stațiunea.


    Articolul 2
    (1) Patrimoniul Stațiunii de Cercetări Sericicole Băneasa București este constituit din bunuri proprietate publică a statului care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea acesteia, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din bunuri proprii pentru care exercită drept de proprietate, precum și datorii și alte active, conform situațiilor financiare anuale întocmite de Societatea Comercială „Sericarom“ - S.A., potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Patrimoniul Societății Comerciale „Sericarom“ - S.A. se preia de către Stațiune prin protocol de predare-preluare, potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 261/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, și cuprinde și situația sumelor aflate în soldurile conturilor de disponibilități ale Societății Comerciale „Sericarom“ - S.A. deschise la Trezoreria Statului sau la instituții de credit.


    Articolul 3

    Stațiunea preia toate litigiile în curs ale Societății Comerciale „Sericarom“ - S.A. și ale Agenției Domeniilor Statului aferente bunurilor preluate de la acestea, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1^3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 4
    (1) Stațiunea are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare și conservarea fondului genetic sericicol și desfășoară următoarele activități codificate potrivit Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN:
    a) diviziunea 01 - Agricultură, vânătoare și servicii anexe; grupa 011 Cultivarea plantelor nepermanente; clasa 0111 Cultivarea cerealelor, exclusiv orez, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase; clasa 0113 Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor; clasa 0119 Cultivarea altor plante din culturi nepermanente, grupa 012 Cultivarea plantelor din culturi permanente; clasa 0121 Cultivarea strugurilor; clasa 0124 Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase; clasa 0125 Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi; clasa 0126 Cultivarea fructelor oleaginoase; clasa 0127 Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor; clasa 0128 Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor de uz farmaceutic; clasa 0129 Cultivarea altor plante permanente; grupa 013 Cultivarea plantelor pentru înmulțire; clasa 0130 Cultivarea plantelor pentru înmulțire; grupa 016 Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare; clasa 0161 Activități auxiliare pentru producția vegetală; clasa 0162 Activități auxiliare pentru creșterea animalelor; clasa 0163 Activități după recoltare; clasa 0164 Pregătirea semințelor;
    b) diviziunea 13 - Fabricarea produselor textile; grupa 131 Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile; clasa 1310 Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile; grupa 132 Producția de țesături; clasa 1320 Producția de țesături;
    c) diviziunea 46 - Comerț cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete; grupa 461 Activități de intermediere în comerțul cu ridicata; clasa 4611 Intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semifabricate; grupa 462 Comerț cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii; clasa 4623 Comerț cu ridicata al animalelor vii; grupa 467 Comerț cu ridicata specializat al altor produse; clasa 4677 Comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor; grupa 469 Comerț cu ridicata nespecializat; clasa 4690 Comerț cu ridicata nespecializat;
    d) diviziunea 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor; grupa 471 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate; clasa 4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare;
    e) diviziunea 49 - Transporturi terestre și transportul prin conducte; grupa 493 Alte transporturi terestre de călători; clasa 4931 Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători; clasa 4939 Alte transporturi terestre de călători neclasificate altundeva „n.c.a.“; grupa 494 Transporturi rutiere de mărfuri și servicii de mutare; clasa 4941 Transporturi rutiere de mărfuri;
    f) diviziunea 52 - Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; grupa 521 - Depozitări, clasa 5210 - Depozitări; grupa 522 Activități anexe pentru transporturi; clasa 5224 Manipulări;
    g) diviziunea 72 - Cercetare-dezvoltare; grupa 721 Cercetare-dezvoltare în științe naturale și inginerie; clasa 7211 Cercetare-dezvoltare în biotehnologie; clasa 7219 Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie;
    h) diviziunea 73 - Publicitate și activități de studiere a pieței; grupa 732 Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice;
    i) diviziunea 74 - Alte activități profesionale, științifice și tehnice; grupa 749 Alte activități profesionale, științifice și tehnice „n.c.a.“; clasa 7490 Alte activități profesionale, științifice și tehnice „n.c.a.“;
    j) diviziunea 78 - Activități de servicii privind forța de muncă; grupa 782 - Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului; clasa 7820 - Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului;
    k) diviziunea 85 - Învățământ; grupa 855 Alte forme de învățământ; clasa 8559 Alte forme de învățământ „n.c.a.“
    (2) Stațiunea desfășoară și dezvoltă relații științifice internaționale, relații de cooperare și de comerț interior și exterior cu diferite instituții, organizații și operatori economici, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 5
    (1) Pentru realizarea unor proiecte și lucrări în domeniul agricol, Stațiunea se poate asocia cu alte unități de cercetare-dezvoltare de interes public sau privat, cu instituții de învățământ acreditate și cu operatori economici din țară sau din străinătate, potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(2) Stațiunea poate colabora cu alte unități de cercetare și învățământ din țară și din străinătate, cu scopul realizării schimbului de material genetic/conservării fondului genetic sericicol.(3) Stațiunea poate iniția și/sau participa ca membru la constituirea, coordonarea și/sau funcționarea unor parteneriate sau structuri de tip cluster de inovare, astfel cum sunt definite la art. 1 alin. (1) pct. 5 din Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2015, cu modificările și completările ulterioare, parc științific și tehnologic, pol de competitivitate, infrastructuri de cercetare paneuropene, în acord cu obiectivele statutare și cu misiunea sa, în scopul transferului și utilizării rezultatelor de cercetare proprii către și de către mediul economic național și/sau internațional, pentru realizarea de produse, procese și servicii noi sau îmbunătățite.


    Articolul 6
    (1) Personalul Societății Comerciale „Sericarom“ - S.A. se preia de Stațiune, fără concurs, cu aceleași drepturi salariale, potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(2) Preluarea personalului se face cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu completările ulterioare.(3) Salarizarea personalului Stațiunii se realizează potrivit prevederilor cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(4) Pentru activități cu caracter sezonier, Stațiunea poate încheia contracte de prestări servicii, pe perioadă determinată, potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 7

    Stațiunea funcționează cu un număr de 25 de posturi, preluate de la Societatea Comercială „Sericarom“ - S.A.


    Articolul 8
    (1) Regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică și statul de funcții ale Stațiunii se aprobă prin decizie a președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, potrivit prevederilor art. 34 lit. d) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(2) Directorul instituției îndeplinește atribuțiile ordonatorului terțiar de credite, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 9
    (1) Conducerea Stațiunii este asigurată de consiliul de administrație format din 5 membri și de director, potrivit prevederilor art. 34 lit. a) și c) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(2) Din componența consiliului de administrație fac parte: un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, un reprezentant din partea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, președintele consiliului științific, directorul Stațiunii, care este și președintele consiliului de administrație, și un specialist în domeniu, din cadrul Stațiunii.(3) Conducerea executivă a Stațiunii este asigurată de director, care va fi numit potrivit prevederilor art. 34 lit. c) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(4) Drepturile și obligațiile directorului se stabilesc prin contract de management potrivit prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(5) Persoana care ocupă funcția de director are funcția de bază la Stațiune, potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(6) Atribuțiile conducerii se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Stațiunii.


    Articolul 10

    Activitatea științifică a Stațiunii este coordonată de un consiliu științific al cărui regulament de organizare și funcționare se aprobă potrivit prevederilor art. 34 lit. b) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 11
    (1) Finanțarea activității Stațiunii se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1^3) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.(2) Veniturile proprii prevăzute la alin. (1) provin din:
    a) contracte de finanțare pentru proiecte de cercetare-dezvoltare cuprinse în planul sectorial de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală;
    b) contracte de finanțare, încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare și acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare-inovare, finanțate în sistem competițional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare;
    c) proiecte de interes național strategic de lungă durată;
    d) contracte de finanțare a proiectelor și programelor internaționale;
    e) contracte cu unitățile de cercetare-dezvoltare în vederea continuării activităților de cercetare, ameliorare, dezvoltare a patrimoniului genetic sericicol;
    f) elaborarea de studii tehnice, prognoze, strategii și lucrări suport pentru strategia sectorială și cea națională;
    g) contracte privind producerea și vânzarea de gogoși de mătase, pentru creațiile proprietate a Stațiunii;
    h) consultanță, expertiză în domeniul de specialitate;
    i) alte venituri potrivit legii.


    Articolul 12

    Stațiunea efectuează operațiunile de încasări și plăți, prin unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază administrativ-teritorială este înregistrată fiscal, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 13
    (1) Stațiunea organizează și conduce contabilitatea potrivit reglementărilor contabile aplicabile instituțiilor publice.(2) Veniturile și cheltuielile Stațiunii se cuprind în bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, sub forma creditelor de angajament și creditelor bugetare, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.(3) Excedentele rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale Stațiunii se regularizează la sfârșitul anului cu bugetul din care se finanțează, în limita sumelor primite de la acesta.(4) Situațiile financiare se aprobă de consiliul de administrație al Stațiunii și se depun la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1^3) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 14

    Stațiunea are în dotare un parc auto format din: 2 autoturisme pentru transportul persoanelor din aparatul propriu și pentru activitățile de cercetare-dezvoltare și un autolaborator.


    Articolul 15

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceeași hotărâre a Guvernului.


    Articolul 16

    Orice referire la Societatea Comercială „Sericarom“ - S.A. în cuprinsul actelor normative de același nivel sau de nivel inferior prezentei hotărâri se înlocuiește cu sintagma „Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa București“.


    Articolul 17

    Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 16

    Numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și unităților aflate în subordinea acestuia este de 14.264, din care 693 - aparatul propriu al ministerului, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.
    2. La anexa nr. 2, titlul punctului II se modifică și va avea următorul cuprins:II. Instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat - 7.521 de posturi3. La anexa nr. 2, la punctul II, după numărul curent 9 se introduce un nou număr curent, numărul curent 10, cu următorul cuprins:
    10. Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa București

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Sorin Moise,
    secretar de stat
    Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
    Sebastian-Ioan Burduja
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marius-Constantin Budăi
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu

    București, 25 mai 2022.
    Nr. 695.

    ANEXĂ

    BUNURILE
    proprietate publică a statului care se înscriu în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Stațiunii de Cercetări Sericicole Băneasa București

    Nr. crt.M.F. *)Cod de clasificareDenumireaDate de identificare
    Anul
    dobândirii/
    dării în folosință

    Valoarea de inventar
    (în lei)

    Descriere tehnică
    (pe scurt)
    Adresa
    1
    8.28.06Pavilion ameliorare
    Suprafață construită = 1.079 mp;
    suprafață desfășurată = 1.079 mp;
    regimul de înălțime = P
    CF nr. 243133 - C1, C2
    Țara: România, municipiul București, șos. București-Ploiești nr. 691959681.487
    2
    8.28.06Hală sericicolă climatizată
    Suprafață construită = 335 mp;
    suprafață desfășurată = 335 mp;
    regimul de înălțime = P
    CF nr. 223169 - C1, C2
    Țara: România, municipiul București, șos. București-Ploiești nr. 691990117.918
    3
    8.28.06Hală producție
    Suprafață construită = 424 mp,
    suprafață desfășurată = 812 mp,
    CF nr. 20817 - C1
    Țara: România, județul Buzău, comuna Cislău199598.513
    4
    8.28.06Depozit
    Suprafață construită = 164 mp,
    suprafață desfășurată = 164 mp;
    CF nr. 20817 - C2
    Țara: România, județul Buzău, comuna Cislău199550.376
    5
    8.28.06Atelier
    Suprafață construită = 77 mp,
    suprafață desfășurată = 77 mp;
    CF nr. 20817 - C3
    Țara: România, județul Buzău, comuna Cislău199514.199
    6
    8.05.03Teren Băneasa
    Suprafața = 10.235 mp
    CF nr. 223165, 223168, 223169, 223170, 243133
    Țara: România, municipiul București, șos. București-Ploiești nr. 69, sectorul 1199930.647.405
    7
    8.05.03Teren Cislău
    Suprafața = 28.917 mp
    CF 20817, 20819
    Țara: România, județul Buzău, comuna Cislău1995106.068
    8
    8.05.03Teren județul Dolj
    Suprafața = 187.326 mp
    CF 34078, 34080, 34083, 34085, 34088, 34090 (Ciupercenii Noi), 33763, 33765, 33768 (Leu) 30104, 30105 (Maglavit)
    Țara: România, județul Dolj, comuna Leu, comuna Ciupercenii Noi, comuna Maglavit2011480.891
    TOTAL32.196.857

    *) Numărul de inventar MF se va atribui ulterior.