LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (**republicată**)(*actualizată*)
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
(actualizată pînă la data de 13 octombrie 1998*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • **) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 42 din 13 iunie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, dîndu-se articolelor o noua numerotare.
    Legea nr. 12/1990 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au savirsit, următoarele fapte:
    a) efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
    b) vînzarea ambulanta a oricăror mărfuri în alte locuri decît cele autorizate de primării sau prefecturi;
    c) condiţionarea vinzarii unor mărfuri de cumpărarea altor mărfuri;
    d) expunerea spre vînzare sau vînzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
    e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege.
    -------------
    Litera e) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 126 din 29 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 29 august 1998.
    f) nedeclararea de către agenţii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision;
    g) cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revinzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare;
    h) omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către agenţii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife;
    i) refuzul furnizorului de a încheia contractul pentru livrarea produselor necesare consumului populaţiei, stabilite prin hotărîri ale Guvernului şi repartizate pe bază de balanţa;
    j) livrarea sau cumpărarea, fără repartiţie, a produselor prevăzute la lit. i), în defavoarea titularilor de repartiţie;
    k) neexpunerea la vînzare a mărfurilor existente, vînzarea preferentiala, refuzul nejustificat al vinzarii acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic;
    l) acumularea de mărfuri de pe piaţa interna în scopul creării unui deficit pe piaţa şi revinzarii lor ulterioare sau al suprimării concurentei loiale;
    m) depăşirea, de către agenţii economici cu capital majoritar de stat, a nivelurilor maxime de preţuri de vînzare cu ridicată sau de tarife stabilite prin hotărîri ale Guvernului;
    n) depăşirea de către orice agent economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărîri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vînzare cu amănuntul, indiferent de numărul verigilor prin care circulă mărfurile, cît şi depăşirea adaosurilor comerciale şi celor de comision stabilite şi declarate de către agenţii economici la organele fiscale;
    o) vînzarea cu lipsa la cîntar sau măsurătoare;
    p) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscînd ca sînt falsificate sau substituite.


    Articolul 2

    Constituie contravenţii faptele prevăzute în art. 1 lit. a)-k), dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni şi se sancţionează după cum urmează:
    a) faptele de la lit. d) şi h), cu închisoare contravenţională de la 15 zile la 2 luni sau cu amendă de la 50.000 la 100.000 lei;
    b) faptele de la lit. c) şi f), cu închisoare contravenţională de la o luna la 3 luni sau cu amendă de la 70.000 la 125.000 lei;
    c) faptele de la lit. a), b), e), i), j) şi k), cu închisoare contravenţională de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă de la 100.000 la 150.000 lei;
    d) faptele de la lit. d) şi h), în cazul în care au fost săvîrşite de persoane juridice, cu amendă de la 200.000 la 1.500.000 lei;
    e) faptele de la lit. c) şi f), în cazul în care au fost săvîrşite de persoane juridice, cu amendă la de 300.000 la 1.800.000 lei;
    f) faptele de la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), în cazul în care au fost săvîrşite de persoane juridice, cu amendă de la 600.000 la 2.000.000 lei.
    ------------
    Alin. 1 al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANTA nr. 55 din 19 august 1994, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 29 august 1994.
    Sancţiunile prevăzute în alin. 1 se aplică şi persoanelor din cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale şi altor agenţi economici care, prin activitatea lor, au participat în orice mod la săvîrşirea faptelor ce constituie contravenţii, potrivit prezentei legi.
    ------------
    Alin. 3 al art. 2 a fost abrogat de pct. I din anexa 1 la ORDONANTA nr. 23 din 21 august 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 28 august 1992.
    Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constata de către funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii financiare, organele controlului financiar şi ale poliţiei.
    -------------
    Alin. 4 al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 126 din 29 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 29 august 1998.
    Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b), c), d), h), k), o) şi p) se constata şi se sancţionează şi de către inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.
    -------------
    Alin. 5 al art. 2 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 177 din 9 octombrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 13 octombrie 1998.


    Articolul 4

    În cazul în care contravenientul nu a achitat cu rea-credinţa amenda în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a sancţiunii, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe raza căreia s-a savirsit contravenţia, în vederea transformarii amenzii în închisoare contravenţională, ţinînd seama de partea din amenda care a fost achitată.
    La primul termen de judecată, instanţa poate acorda contravenientului, la cererea acestuia, un termen de 30 de zile în vederea achitării integrale a amenzii.
    În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 2, instanţa procedează la transformarea amenzii în închisoare contravenţională.
    Prevederile art. 3 alin. 3, 4 şi 6 - 10 se aplică în mod corespunzător.
    Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de 1 an de la data rămînerii definitive a hotărîrii.


    Articolul 5

    Faptele prevăzute la art. 1 lit. l) - p) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare.
    Hotărîrile de condamnare privind pe comercianţi se comunică la registrul comerţului.


    Articolul 6

    Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa servească la săvîrşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sînt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvîrşirea contravenţiei se confisca şi se valorifica în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.
    Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vînzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confisca şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale.
    --------------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 126 din 29 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 29 august 1998.


    Articolul 7

    Infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţa şi primire de foloase necuvenite, comise de agenţii constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de prezenta lege, se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal, ale căror minim şi maxim se majorează cu cîte 2 ani.


    Articolul 8

    Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, ale Codului penal şi ale Codului de procedura penală.
    Infracţiunile prevăzute de art. 5 se urmăresc şi se judeca după procedura de urgenta prevăzută pentru infracţiunile flagrante.


    Articolul 9

    Aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege nu inlatura răspunderea disciplinară a faptuitorilor.


    Articolul 10

    Pentru urmărirea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile prevăzute de lege, la primării*) se va constitui un corp de control comercial.
    Primăriile la care se va constitui un corp de control comercial, atribuţiile şi structura organizatorică ale corpurilor de control, precum şi modul de salarizare a controlorilor comerciali, se stabilesc prin hotărîre a Guvernului.


    Articolul 11

    La data publicării prezentei legi**) se abroga dispoziţiile art. 295 lit. c) şi d) din Codul penal, art. 70-87 din Legea nr. 3/1972 cu privire la activitatea de comerţ interior, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    -------------------
    *) Prin Hotărîrea Guvernului României nr. 1290/10 decembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 decembrie 1990, a fost organizat corpul de control comercial în cadrul primăriilor şi prefecturilor.
    **) Data publicării Legii nr. 12/1990 este 8 august 1990.
    ----------