LEGE nr. 348 din 14 iulie 2004privind denominarea monedei naționalePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 23 iulie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
(1) La data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflați în circulație la această dată, vor fi preschimbați pentru 1 leu nou.(2) Denominarea reprezintă acțiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare.(3) Leul nou va fi unitatea monetară națională a României, denumită în continuare leu, și se va diviza în 100 de bani.
Articolul 2
(1) În conformitate cu prevederile art. 1, Banca Națională a României va pune în circulație noile bancnote și monede începând cu data de 1 iulie 2005.(2) Actualele bancnote și monede, respectiv leii vechi, vor avea putere circulatorie până la data de 31 decembrie 2006 și vor fi acceptate la plată la valoarea calculată potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1).(3) După această dată, Banca Națională a României va preschimba bancnotele și monedele vechi cu cele noi, în condițiile stabilite prin reglementări proprii.(4) Preschimbarea se va putea face pe o perioadă de maximum 3 ani, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, la sucursalele Băncii Naționale a României care desfășoară activități de casierie și la unitățile instituțiilor de credit autorizate să efectueze această operațiune prin ordin al guvernatorului Băncii Naționale a României.
Articolul 3
În perioada de la introducerea noii emisiuni monetare până la data de 31 decembrie 2006, bancnotele și monedele aflate în circulație înaintea datei de 1 iulie 2005, denumite în continuare monedă veche, vor fi înlocuite treptat cu bancnotele și monedele din noua emisiune monetară a Băncii Naționale a României, denumite în continuare monedă nouă.
Articolul 4
(1) Prețurile și tarifele bunurilor și serviciilor vor fi afișate atât în monedă veche, cât și în monedă nouă, începând cu data de 1 martie 2005 și până la data de 30 iunie 2006.(2) Sumele prevăzute în contractele furnizorilor de utilități, aflate în derulare la data de 1 martie 2005, precum și facturile privind plata utilităților vor fi notificate părților atât în monedă veche, cât și în monedă nouă.
Articolul 5
(1) Bunurile, drepturile și obligațiile evaluabile în bani, născute anterior datei de 1 iulie 2005, vor fi convertite conform raportului prevăzut la art. 1, în toate cazurile în care acestea fac obiectul unei operațiuni de evaluare, de plată sau de constituire a oricărui alt raport juridic.(2) Conversia în noua unitate monetară, prevăzută la alin. (1), va avea loc conform situației existente la data de 30 iunie 2005.(3) Denominarea se realizează în baza prezentei legi, fără a fi necesară o declarație în acest sens din partea persoanelor autorizate.(4) La data de 1 iulie 2005, Oficiul Național al Registrului Comerțului va înregistra, din oficiu, denominarea valorii capitalului social și a valorii acțiunilor/părților sociale ale persoanelor juridice înregistrate și va publică pe site-ul propriu lista acestora și noile valori rezultate, alături de valoarea veche. În acest caz, publicarea în Monitorul Oficial al României a modificării valorii capitalului social și a valorii acțiunilor/părților sociale nu este necesară.(5) Toate sumele în monedă veche prevăzute în actele normative emise anterior datei de 1 iulie 2005 se înlocuiesc cu sumele în monedă nouă, prin împărțirea la 10.000.
Articolul 6
(1) Din data de 1 iulie 2005, persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor întocmi situațiile financiare atât în monedă veche, cât și în monedă nouă, până la data de 31 decembrie 2005.(2) Situațiile financiare anuale pentru 2005 se întocmesc în monedă nouă, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Articolul 7
(1) Încălcarea prevederilor art. 4 constituie contravenție.(2) Fapta contravențională prevăzută la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, exprimați în monedă veche, și se aplică persoanelor vinovate.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate, al Autorității Naționale de Control și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de către personalul împuternicit al primăriilor.(4) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
București, 14 iulie 2004.
Nr. 348.
---------