ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 4 iunie 2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 7 iunie 2013
    Având în vedere Decizia Comisiei Europene nr. 4.938/13.07.2011: Ajutorul de stat SA 33134(2011/N) - România - "Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie", precum şi obiectivele naţionale privind ponderea energiei electrice din surse regenerabile asumate de România în Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile (PNAER), potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    ţinând cont de efectele aplicării calendarului prevăzut în Foaia de parcurs pentru liberalizarea pieţei de energie electrică, conform memorandumului încheiat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional,
    în vederea atât a sistării efectului de creştere necontrolată a preţurilor la clienţii finali de energie electrică, ce poate atrage blocarea investiţiilor în domeniul producerii energiei electrice din surse regenerabile şi, implicit, inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi a menţinerii predictibilităţii cadrului legislativ privind promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile, precum şi în vederea menţinerii competitivităţii principalelor sectoare economice mari consumatoare de energie,
    întrucât neluarea unor măsuri imediate va avea consecinţe ireversibile în zona competitivităţii produselor industriale şi va duce la relocarea în afara României a unor mari unităţi de producţie, va conduce la creşteri de preţuri peste indicele de creştere prognozat, la consecinţe pe plan social prin creşterea bruscă a preţului energiei facturate peste limitele suportabile, la supracompensarea unor producători de energie electrică din resurse regenerabile în contradicţie cu decizia de aprobare a schemei de ajutor de stat, va fi afectată siguranţa în funcţionare a sistemului energetic naţional şi vor fi afectate bugetul estimativ alocat pentru implementarea schemei de sprijin şi resursele destinate funcţionării schemei de sprijin, conducând la blocarea investiţiilor în acest domeniu,
    elemente care vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:– La articolul 2, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    f) centrală hidroelectrică retehnologizată - centrala hidroelectrică cu o putere instalată de cel mult 10 MW, care îndeplineşte următoarele condiţii:– are o durată de funcţionare de cel puţin 15 ani de la data punerii în funcţiune;– a fost supusă unui ansamblu de operaţiuni de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral şi/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creşterii eficienţei activităţii de producere, sau grup hidroelectric nou instalat într-o centrală hidroelectrică preexistentă ori într-o amenajare hidrotehnică utilizată anterior în scop energetic;

    -------------
    Noul punct al art. I, prin care se modifică lit. f) a art. 2 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    1. La articolul 3 alineatul (6), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
    e) energia electrică produsă în centrale electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data de 31 decembrie 2013, erau în circuitul agricol în condiţiile legii;
    -------------
    Lit. e) a alin. (6) al art. 3 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 1 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.

    f) cantităţile de energie electrică livrate suplimentar de unităţile dispecerizabile faţă de cantităţile de energie electrică din notificările fizice orare transmise de producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie la operatorul de transport şi sistem.
    1^1. La articolul 3 alineatul (8), litera b) se abrogă.
    -------------
    Pct. 1^1 al art. I, prin care se abrogă lit. b) a alin. (8) al art. 3 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    1^2. La articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2013 sunt următoarele: 2010 - 8,3%; 2011 - 10%; 2012 - 12%; 2013 - 14%."
    -------------
    Pct. 1^2 al art. I, prin care se modifică alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    1^3. La articolul 4, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) şi (4^2), cu următorul cuprins:(4^1) Începând cu anul 2014, ANRE monitorizează anual cotele anuale realizate de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi, în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, estimează, publică pe site-ul propriu şi informează Guvernul până la data de 30 iunie a anului curent asupra nivelului cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul următor.*)(4^2) Pentru perioada 2015-2020, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, se stabileşte anual şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie, în termen de 60 de zile de la data comunicării acesteia de către ANRE.*)"
    -------------
    Pct. 1^3 al art. I, prin care se completează art. 4 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu alin. (4^1) şi (4^2), a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    2. La articolul 4, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) În prima decadă a lunii decembrie, ANRE publică pe siteul propriu cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi estimată pentru anul următor, numărul de certificate verzi estimate a fi emise pe baza informaţiilor privind energia electrică estimată a se produce din surse regenerabile de energie pentru anul următor şi consumul final de energie electrică estimat pentru anul următor.*)"2^1. La articolul 4, alineatul (10) se abrogă.
    -------------
    Pct. 2^1 al art. I, prin care se abrogă alin. (10) al art. 4 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    3. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:"(2^1) În perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017 se amână temporar tranzacţionarea unui număr de certificate verzi din cele prevăzute la alin. (2), pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din surse regenerabile, acreditaţi de ANRE până la data de 31 decembrie 2013, după cum urmează:
    -------------
    Partea introductivă a alin. (2^1) al art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 3 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    a) un certificat verde pentru centralele hidroelectrice noi, cu puteri instalate de cel mult 10 MW;
    b) un certificat verde pentru centralele electrice eoliene;
    c) două certificate verzi pentru centralele electrice solare.
    (2^2) Recuperarea certificatelor verzi amânate conform prevederilor alin. (2^1) se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centralele prevăzute la alin. (2^1) lit. a) şi c), respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2018 pentru centralele prevăzute la alin. (2^1) lit. b), eşalonat cel mult până la data de 30 decembrie 2020."
    -------------
    Alin. (2^2) al art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 3 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    3^1. La articolul 6, după alineatul (2^2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^3) şi (2^4), cu următorul cuprins:(2^3) În cazul centralelor electrice realizate cu ajutor investiţional, după aplicarea prevederilor art. 6 alin. (7) lit. b), dispoziţiile alin. (2^1) se aplică astfel încât numărul de certificate verzi rezultat să nu fie subunitar.(2^4) În cazul centralelor electrice realizate cu ajutor investiţional, dacă numărul de certificate verzi calculat de ANRE prin aplicarea prevederilor art. 6 alin. (7) lit. b) este subunitar, nu se aplică prevederile alin. (2^1)."
    -------------
    Pct. 3^1 al art. I, care completează art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu alin. (2^3) şi (2^4), a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    3^2. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), energia electrică produsă în centrale electrice amplasate pe vehicule de orice fel nu face obiectul prezentei legi."
    -------------
    Pct. 3^2 al art. I, care completează art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu alin. (3^1), a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    3^3. La articolul 6, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează biomasa ce provine din culturi energetice se acordă suplimentar faţă de prevederile alin. (2) lit. d) câte un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat."
    -------------
    Pct. 3^3 al art. I, care modifică alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    4. La articolul 6, alineatele (7), (8) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), (4) sau (5), după caz, indiferent de tipul sursei regenerabile utilizate, producătorii de energie electrică beneficiază de:
    a) un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat din centrale electrice pe perioada de probă;
    b) un număr de certificate verzi stabilit de ANRE prin reducerea numărului de certificate verzi prevăzut la alin. (2), (4) sau (5), după caz, diminuând valoarea de referinţă a investiţiei per MW cu valoarea ajutorului primit per MW şi păstrând valoarea ratelor interne de rentabilitate considerate în calculele furnizate Comisiei Europene în cadrul procesului de autorizare a sistemului de promovare, dacă centralele electrice beneficiază suplimentar de ajutor de stat. Reducerea numărului de certificate verzi prevăzută se aplică până la concurenţa valorii ajutorului investiţional primit de producătorul de energie electrică, utilizându-se în calcul valoarea medie a unui certificat verde, calculată ca medie aritmetică a valorii maxime şi valorii minime de tranzacţionare a certificatelor verzi.
    -------------
    Lit. b) a alin. (7) al art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 4 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    (8) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE în baza regulamentului prevăzut la alin. (6) lit. a), începând cu data emiterii acesteia.
    ....................................................................(10) Mecanismul de reducere a numărului de certificate verzi prevăzut la alin. (7) lit. b) se stabileşte prin regulamentul prevăzut la alin. (6) lit. a).
    5. La articolul 6, alineatul (7^1) se abrogă.5^1. La articolul 6, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(9) Certificatele verzi emise de operatorul de transport şi sistem au o durată de valabilitate de 12 luni."
    -------------
    Pct. 5^1 al art. I, care modifică alin. (9) al art. 6 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    6. La articolul 8, alineatele (2), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Furnizorii de energie electrică şi producătorii prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, potrivit prevederilor art. 4 alin. (9), şi cantitatea de energie electrică prevăzută la alin. (1), exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali.
    -------------
    Alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 6 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.

    ....................................................................(4) În factura de energie electrică transmisă consumatorilor finali, valoarea certificatelor verzi se facturează separat faţă de tarifele/preţurile pentru energia electrică, precizându-se temeiul legal, după achiziţionarea de către furnizor a certificatelor verzi corespunzător cotei obligatorii de achiziţie. Această valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate (CV/MWh) estimate de către ANRE, cantitatea de energie electrică facturată (MWh) şi preţul certificatelor verzi achiziţionate de furnizorul respectiv pe pieţele centralizate administrate de operatorul pieţei de energie electrică.
    -------------
    Alin. (4) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 6 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.

    .....................................................................(6) Până cel târziu la data de 1 septembrie a fiecărui an, furnizorii de energie electrică şi producătorii prevăzuţi la alin. (1) vor regulariza, în tranşe egale, valoarea certificatelor verzi aferente anului anterior, în funcţie de cota anuală stabilită de către ANRE conform prevederilor art. 4 alin. (9), energia electrică furnizată şi preţul mediu ponderat al certificatelor verzi utilizate de către furnizor pentru anul anterior."
    -------------
    Alin. (6) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 6 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    6^1. La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Furnizorii de energie electrică şi producătorii prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să transmită anual la ANRE, în formatul şi la termenele precizate de aceasta, cantităţile de energie electrică pentru care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi, conform prezentei legi."
    -------------
    Pct. 6^1 al art. I, care modifică alin. (3) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    6^2. La articolul 8, alineatul (5) se abrogă.
    -------------
    Pct. 6^2 al art. I, care abrogă alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    7. La articolul 8, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (7), (8) şi (9), cu următorul cuprins:(7) Contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate, datorată potrivit prevederilor art. 12 alin. (2), nu poate fi inclusă în factura către consumatorul final.(8) Se exceptează de la aplicarea prevederilor prezentei legi un procent din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor finali, cu respectarea reglementărilor europene incidente. Condiţiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum şi cantitatea exceptată, condiţionată de aplicarea programelor anuale de creştere a eficienţei energetice, vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, după notificarea acestora la Comisia Europeană şi obţinerea unei decizii de autorizare din partea acesteia.
    -------------
    Alin. (8) al art. 8 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 7 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    (9) Tranzacţionarea certificatelor verzi este permisă numai producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie şi operatorilor economici prevăzuţi la art. 8 alin. (1), în mod transparent, centralizat şi nediscriminatoriu pe pieţele centralizate administrate de operatorul comercial al pieţei de energie electrică.
    8. La articolul 9, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) La emiterea avizului tehnic de racordare, operatorii de reţea au dreptul să solicite constituirea de garanţii financiare.(1^2) Cuantumul garanţiilor financiare şi modul de utilizare a acestora se stabilesc prin reglementări ale ANRE.9. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Racordarea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile la reţelele de energie electrică se realizează în baza Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, emis cu respectarea prevederilor legale incidente în materie.10. La articolul 12, alineatele (2^1) şi (2^2) se abrogă.
    -------------
    Pct. 10 al art. I, care abrogă alin. (2^1) şi (2^2) ale art. 12 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    11. La articolul 13 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    d) elaborează, împreună cu ANRE, cadrul unitar de norme şi reglementări privind utilizarea surselor regenerabile de energie.
    11^1. La articolul 14, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:"(7^1) Regulamentul de acces în piaţa de energie electrică până la limita de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie."
    -------------
    Pct. 11^1 al art. I, care completează art. 14 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu alin. (7^1) a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    11^2. La articolul 20, alineatul (3) se abrogă.
    -------------
    Pct. 11^2 al art. I, care abrogă alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    12. La articolul 25 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    d) informaţii privind garanţia financiară pentru racordare.
    13. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 29
    (1) ANRE monitorizează producătorii beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi şi întocmeşte rapoarte anuale pe care le face publice pe site-ul propriu, în termen de 90 de zile de la încheierea perioadei monitorizate.
    -------------
    Alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 13 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    (2) În cazul în care din raportul de monitorizare prevăzut la alin. (1), elaborat pe baza datelor ce rezultă din studiile de fezabilitate pentru proiectele de investiţii noi din România şi pe baza monitorizării costurilor investiţionale şi de operare/ veniturilor producătorilor, se constată că parametrii specifici fiecărei tehnologii diferă semnificativ de cei avuţi în vedere în calculul efectuat pentru autorizarea sistemului de promovare prevăzut în prezenta lege, ceea ce poate conduce la supracompensarea în ansamblu pentru una sau mai multe dintre tehnologiile prevăzute la art. 3 alin. (1), ANRE propune Guvernului, în termen de 30 de zile de la publicarea raportului de monitorizare, măsuri pentru reducerea numărului de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2), pentru noii beneficiari, care să ajusteze ratele interne de rentabilitate, agregate pe tehnologii, unde este cazul, până la valorile considerate la autorizarea schemei-suport.(3) Măsurile de reducere a numărului de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie, în termen de 60 de zile de la data comunicării acestora de către ANRE potrivit prevederilor alin. (2), şi se aplică centralelor/grupurilor electrice deţinute de producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie, acreditate de către ANRE pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, după data intrării în vigoare a acestei hotărâri a Guvernului, începând cu 1 ianuarie a anului următor."
    -------------
    Alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014, prin care se modifică pct. 13 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 4 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 7 iunie 2013.
    14. La articolul 30 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
    "e) nerespectarea art. 8 alin. (4) şi (6) de către producătorii şi furnizorii menţionaţi la art. 8 alin. (1);
    f) nerespectarea reglementărilor ANRE în domeniul promovării energiei din surse regenerabile de energie."
    -------------
    Pct. 14 al art. I, care completează alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu lit. e) şi f) a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.
    15. La articolul 30, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice.(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancţionează cu amendă egală cu contravaloarea totală a certificatelor verzi neachiziţionate de un furnizor sau producător prevăzut la art. 8 alin. (1) multiplicată de 3 ori, valoarea minimă a acesteia fiind de 10.000 lei, iar valoarea maximă, de 10.000.000 lei, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
    -------------
    Pct. 15 al art. I, care modifică alin. (2) şi (3) ale art. 30 din Legea nr. 220/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.


    Articolul II

    Abrogat.
    -------------
    Art. II a fost abrogat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.


    Articolul III

    Energia electrică produsă din surse regenerabile de energie susţinută prin sistemul de promovare poate fi comercializată şi prin contracte reglementate, conform reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
    -------------
    Art. III a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 23 din 14 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014.


    Articolul IV

    Alineatul (3) al articolului II şi articolul III din Legea nr. 134/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 23 iulie 2012, se abrogă.


    Articolul V
    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 iulie 2013.(2) Măsurile nou-introduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă se vor notifica Comisiei Europene.(3) După intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de cel mult 30 de zile, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va recalcula şi va publica pe site-ul propriu cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi estimată pentru semestrul II al anului 2013.


    Articolul VI

    Primul raport de monitorizare în baza căruia se adoptă măsurile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aferent anului 2012, ca perioadă monitorizată.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul delegat pentru energie,

    Constantin Niţă
    Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
    Daniel Chiţoiu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Ministrul economiei,
    Varujan Vosganian
    Ministrul afacerilor externe,
    Titus Corlăţean
    Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
    Rovana Plumb
    p. Ministrul delegat pentru întreprinderi
    mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,
    Anca-Laura Ionescu,
    secretar de stat

    Bucureşti, 4 iunie 2013.
    Nr. 57.
    ----