ORDONANTA Nr. 39 din 5 august 1994
privind îmbunătăţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 240 din 29 august 1994



    În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. h) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

    Articolul 1

    Salarizarea personalului din sectorul bugetar se stabileşte în raport cu rolul pe care acesta îl are în societate, cu importanţa muncii pe care o desfăşoară, cu nivelul pregătirii profesionale necesar îndeplinirii sarcinilor de muncă şi cu răspunderea asumată potrivit funcţiei îndeplinite.


    Articolul 2

    (1) Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de baza pentru funcţiile din organele autorităţilor legislativă, executivă, judecătorească şi din unităţile bugetare, stabiliţi în raport cu salariul de baza al funcţiei de secretar-dactilograf, pentru care coeficientul de ierarhizare este 1,00, sunt prevăzuţi în anexele nr. 1-5 la prezenta ordonanţă.
    (2) Pentru alte funcţii din sectorul bugetar pentru care nu s-au stabilit coeficienţi de ierarhizare a salariilor de baza prin prezenta ordonanţă, aceşti coeficienţi se stabilesc de către Guvern, prin corelare cu cei ai funcţiilor prevăzute în anexele menţionate la alin. (1) de mai sus.
    (3) Indemnizaţiile de conducere şi celelalte indemnizaţii în suma fixa, stabilite prin personalul din sectorul bugetar, se majorează cu 10%.


    Articolul 3

    (1) Salariul de baza corespunzător coeficientului de ierarhizare 1,00 al funcţiei de secretar-dactilograf este de 123.500 lei lunar brut şi se va majoră conform indexarilor ce se vor stabili după data de 1 iulie 1994 în raport cu creşterea preţurilor de consum.
    (2) Salariile de baza pentru fiecare funcţie din sectorul bugetar se calculează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe baza coeficienţilor de ierarhizare stabiliţi potrivit anexelor la prezenta ordonanţă şi a salariului prevăzut la alin. (1) şi se rotunjesc din 100 în 100 lei în favoarea salariaţilor. Salariile de baza astfel stabilite, precum şi indemnizaţiile majorate înlocuiesc salariile prevăzute în anexele la legile nr. 40/1991, nr. 52/1991 şi nr. 53/1991, republicate, precum şi prin anexe la hotărâri ale Guvernului.


    Articolul 4

    În cazul activităţilor de producţie ce se desfăşoară în cadrul unor unităţi bugetare, coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în art. 2 pot fi majorati cu până la 25%, la propunerea ministerelor şi a altor organe ale autorităţii executive prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 5

    Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor, ca organe de specialitate, pot da îndrumări metodologice cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la încadrarea, promovarea şi salarizarea personalului din ministere, celelalte organe ale autorităţii executive şi din unităţile bugetare.


    Articolul 6

    Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare de la data de 1 septembrie 1994 pentru cadrele didactice şi de la 1 octombrie 1994 pentru celelalte categorii de personal.


    Articolul 7

    Cu data de 1 octombrie 1994, tranşele de venituri lunare impozabile stabilite potrivit Legii nr. 32/1991, republicată, sunt cele prevăzute în anexa nr. IV. Aceste transe de venituri se vor majoră cu coeficienţii de indexare ce se vor stabili după data de 1 iulie 1994 în raport cu creşterea preţurilor de consum.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    ----------------
    Ministru de stat,
    ministrul muncii şi protecţiei sociale,
    Dan Mircea Popescu
    Ministru de stat, ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu


    Anexa 1/1

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţia de Preşedinte al României
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Preşedintele României9,80


    Anexa 1/2

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru senatori, deputaţi, pentru funcţiile din Biroul permanent al Senatului, din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, din comisiile permanente ale celor două Camere, precum şi pentru preşedinţii grupurilor parlamentare, cuprinse în Legea nr. 53/1991, modificată prin Legea nr. 41/1993
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Senatori, deputaţi5,25
      2.Vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor5,35
      3.Secretarii, chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor, precum şi preşedinţii grupurilor parlamentare5,50
      4.Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor6,00
      5.Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor7,50


    Anexa 1/3

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de conducere din Curtea Suprema de Justiţie
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie7,50
      2.Vicepreşedinte la Curtea Supremă de Justiţie6,00
      3.Preşedinţi de secţie la Curtea Supremă de Justiţie5,50


    Anexa 1/4

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile din Guvernul României şi pentru unele funcţii de nivel guvernamental
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Prim-ministru7,50
      2.Ministru de stat6,50
      3.Ministru6,00
      4.Secretar de stat5,50
      5.Subsecretar de stat5,00


    Anexa 1/5

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de conducere din cadrul unor instituţii centrale
    Funcţii de conducere la care coeficientul de ierarhizare este cel prevăzut pentru funcţia de ministru
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Preşedintele Academiei Române6,00
      2.Guvernatorul Băncii Naţionale a României6,00


    Anexa 1/6

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de conducere din Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi Ministerul Justiţiei
    Funcţii din conducerea Parchetului General
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Procuror general5,50
      2.Prim-adjunct al procurorului general5,00
      3.Adjunct al procurorului general4,60


    Anexa 1/7

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile din conducerea prefecturilor şi a consiliilor locale
    I. Prefectura Municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov, Consiliul Local al Municipiului Bucureşti
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Prefect, primar general al Capitalei5,50
      2.Subprefect, viceprimar4,60
      3.Director general prefectură, secretar3,65

    II. Prefecturi şi consilii judeţene
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      Categoria ICategoria II
      1.Prefect5,504,60
      2.Preşedinte4,604,25
      3.Subprefect, vicepreşedinte4,253,90
      4.Director general prefectură, secretar3,503,30

    III. Consiliile locale: municipale, orăşeneşti, comunale
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      Cu peste 320.000 locuitoriCategoria
      IIIIII
        1. Municipii        
        - primar4,503,853,303,00
        - viceprimar4,003,403,002,75
        - secretar3,853,002,752,60
        2. Oraşe        
        - primar-2,702,602,45
        - viceprimar-2,602,452,25
        - secretar-2,452,252,05
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      Cu peste 15.000 locuitoriCategoria
      I Între 7.001-15.000 locuitoriII Între 3.001-7.000 locuitoriIII Până la 3.000 locuitori
        3. Comune        
        - primar2,001,901,801,70
        - viceprimar1,951,851,751,65
        - secretar1,901,801,701,60


    Anexa 2/1

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate specifice Presedentiei României
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare
      a) Funcţii de conducere
      1.Consilier prezidenţialS6,00
      2.Consilier de statS5,50
      b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice
      3.Director de cabinetS4,00-4,40
      4.ConsilierS3,60-3,95
      5.ExpertS3,30-3,60
      6.ConsultantS2,05-2,50
      7.Şef cabinet IS1,60-2,05
      8.Şef cabinet IIM1,30-1,70
      9.Secretar de cabinetM1,15-1,45


    Anexa 2/2

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru unele funcţii de conducere specifice din aparatul Parlamentului, cuprinse în Legea nr. 53/1991, modificată prin Legea nr. 41/1993
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      1.Secretar general5,50
      2.Secretar general adjunct4,75
      3.Şef departament, director general4,60

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice din aparatul Parlamentului, cuprinse în Legea nr. 53/1991, modificată prin Legea nr. 41/1993
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare
      1.Consilier parlamentarS3,60-3,95
      2.Expert parlamentarS3,30-3,60
      3.Consultant parlamentarS2,05-2,50
      4.Şef birou senatorialS2,05-2,50
      5.Şef cabinetS1,60-2,05
      6.Şef birou senatorialM1,70-1,95
      7.Şef cabinetM1,30-1,70
      8.Secretar de cabinetM1,15-1,45


    Anexa 2/3

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru funcţiile de execuţie de specialitate din Curtea Suprema de Justiţie
      Nr. crt.FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      A. Funcţii de execuţie de specialitate juridică
      1.Judecător5,00
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      B. Funcţii de execuţie de specialitate juridică pe grade profesionale
      2.Magistrat-asistent gradul IS4,104,204,304,40
      3.Magistrat-asistent gradul IIS3,703,803,904,00
      4.Magistrat-asistent gradul IIIS3,303,403,503,60
      5.Magistrat-asistent gradul IVS2,903,003,103,20
      6.Magistrat-asistent gradul VS2,652,702,80-


    Anexa 2/4

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru unele funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice aparatului Guvernului României
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare
      a) Funcţii de conducere
      1.Secretar general al GuvernuluiS6,00
      2.Secretar general adjunct, consilier de statS5,50
      b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice
      3.Director de cabinet*)S4,00-4,40
      4.Consilier guvernamentalS3,60-3,95
      5.Director de cabinet**)S3,60-3,95
      6.Expert guvernamental, inspector guvernamental de specialitateS3,30-3,60
      7.ConsultantS2,05-2,50
      8.Şef cabinet IS1,60-2,05
      9.Şef cabinet IIM1,30-1,70
      10.Secretar de cabinetM1,15-1,45
    Notă *) Se utilizează la primul-ministru. Notă **) Se utilizează la miniştrii de stat.


    Anexa 2/5

    INSTANŢE JUDECĂTOREŞTI ŞI PARCHETE
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Judecător, procuror; gradul IS4,104,204,304,40
      2.Judecător, procuror; gradul IIS3,703,803,904,00
      3.Judecător, procuror; gradul IIIS3,303,403,503,60
      4.Judecător, procuror; gradul IVS2,903,003,103,20
      5.Judecător, procuror; gradul VS2,652,702,80-
      6.Judecător, procuror; stagiarS2,252,30--
      7.Executor judecătoresc IS2,052,102,152,20
      8.Executor judecătoresc IIS1,851,901,952,00
      9.Executor judecătoresc IIIS1,651,701,751,80
      10.Executor judecătoresc debutantS1,55---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      11.Grefier instanţă judecată, grefier parchet; IM1,451,501,551,60
      12.Grefier instanţă judecată, grefier parchet; II, grefier-dactilograf IM1,351,3751,401,425
      13.Grefier instanţă judecată, grefier parchet; III, grefier-dactilograf IIM1,251,2751,301,325
      14.Grefier instanţă judecată, grefier parchet; IV, grefier-dactilograf IIIM1,151,1751,201,225
      15.Grefier instanţă judecată, grefier parchet, grefier-dactilograf; debutantM1,075---
      16.Executor judecătoresc IM1,451,501,551,60
      17.Executor judecătoresc IIM1,351,3751,401,425
      18.Executor judecătoresc IIIM1,251,2751,301,325
      19.Executor judecătoresc IVM1,151,1751,201,225
      20.Executor judecătoresc debutantM1,075---
      21.Arhivar-registrator IM1,151,1751,201,225
      22.Arhivar-registrator IIM1,051,0751,101,125
      23.Arhivar-registrator IIIM; G0,9500,9751,001,025
      24.Arhivar-registrator debutantM0,925---
      25.Agent proceduralG0,9000,9250,9500,975
      26.AprodG0,8750,9000,9250,950


    Anexa 2/6

    NOTARIATE DE STAT
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.Funcţia Nivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Notar gradul I S2,902,953,053,15
      2.Notar gradul II S2,702,752,802,85
      3.Notar gradul III S2,502,552,602,65
      4.Notar gradul IV S2,352,402,45-
      5.Notar gradul V S2,202,252,30-
      6.Notar debutant S2,00---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Secretar I M1,201,2251,251,30
      8.Secretar, secretar-dactilograf; II M1,101,1251,151,175
      9.Secretar, secretar-dactilograf; III M1,001,0251,0501,075
      10.Secretar, secretar-dactilograf; IV M0,9250,950,975-
      11.Secretar debutant M0,850---
      12.Conducător carte funciară I M1,201,2251,251,30
      13.Conducător carte funciară II M1,101,1251,151,175
      14.Conducător carte funciară III M1,001,0251,050-
      15.Conducător carte funciară debutant M0,850---
      16.Arhivar M; G0,8500,8750,9000,925
      17.Aprod G0,7250,7500,775-


    Anexa 2/7

    LABORATOARE DE CRIMINALISTICA
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Expert criminalist gradul IS3,103,203,303,40
      2.Expert criminalist gradul IIS2,902,953,003,05
      3.Expert criminalist gradul IIIS2,702,752,802,85
      4.Asistent criminalist gradul IS2,502,552,60-
      5.Asistent criminalist gradul IIS2,352,402,45-
      6.Asistent criminalist debutantS2,00---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Tehnician criminalist IM1,301,351,401,45
      8.Tehnician criminalist IIM1,201,2251,251,275
      9.Tehnician criminalist IIIM1,101,1251,151,175
      10.Tehnician criminalist IVM1,001,0251,0501,075
      11.Tehnician criminalist debutantM0,925---
      12.Secretar-dactilograf laborator criminalistică IM1,1751,201,2251,25
      13.Secretar-dactilograf laborator criminalistică IIM1,0751,101,1251,15
      14.Secretar-dactilograf laborator criminalistică IIIM1,001,0251,05-
      15.Secretar-dactilograf laborator criminalistică debutantM0,85---


    Anexa 3/1

    MINISTERE ŞI CELELALTE INSTITUŢII CENTRALE ALE
    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru activitatea de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Consilier*), expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul I AS2,302,352,402,45
      2.Consilier*), expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IS2,052,102,152,20
      3.Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IIS1,801,851,901,95
      4.Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IIIS1,551,601,651,70
      5.Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IVS1,351,401,451,50
      6.Referent, inspector, revizor contabil; debutantS1,30---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Referent I AM1,251,301,35-
      8.Referent IM1,1251,1501,1751,20
      9.Referent IIM1,0251,0501,0751,10
      10.Referent IIIM0,9250,9500,9751,00
      11.Referent IVM0,8250,8500,8750,900
      12.Referent debutantM0,80---
    Notă *) Se utilizează şi pentru salarizarea consilierilor la miniştri în limita a 1-3 posturi şi, respectiv, a consilierilor la secretarii de stat în limita a 1-2 posturi, cu indemnizaţie de conducere prevăzută de lege pentru funcţia de "consilier al ministrului".
    II. Coeficienţii de ierarhizare pentru funcţiile pe grade şi trepte profesionale din activităţile administrative, de secretariat, relaţii cu publicul, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire din aparatul propriu al ministerului sau al organului central de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Economist, inspector, referent, inginer; gradul I AS1,801,851,901,95
      2.Economist, inspector, referent, inginer; gradul IS1,551,601,651,70
      3.Economist, inspector, referent, inginer; gradul IIS1,351,401,451,50
      4.Economist, inspector, referent, inginer; gradul IIIS1,151,201,251,30
      5.Economist, inspector, referent, inginer; debutantS1,10---
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Tehnician, merceolog, contabil, referent; I AM1,1251,151,20-
      7.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IM1,0251,0501,0751,10
      8.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIM0,9250,9500,9751,00
      9.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIIM0,8250,8500,8750,900
      10.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IVM0,7500,7750,800-
      11.Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutantM0,725---
      12.Şef cabinet I A*)M; G1,151,201,25-
      13.Şef cabinet IM; G1,0251,051,0751,10
      14.Şef cabinet IIM; G0,9250,9500,9751,00
      15.Stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; I AM1,051,101,15-
      16.Stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IM0,9250,9500,9751,00
      17.Stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IIM0,8250,8500,8750,900
      18.Stenodactilograf, secretar-dactilograf; debutantM0,750---
      19.Funcţionar IM0,8750,9000,9250,950
      20.Funcţionar IIM0,7750,8000,8250,850
      21.Funcţionar debutantM0,725---
      22.Casier, magaziner, arhivar; IM0,8750,9000,9250,950
      23.Casier, magaziner, arhivar; IIM; G0,7750,8000,8250,850
      24.Casier, magaziner, arhivar; debutantM; G0,725---
      25.Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri, curier; I   0,7250,7500,775-
      26.Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri, curier; II, muncitor necalificat   0,6500,6750,700-
      27.Muncitor I A**)   1,151,1751,20-
      28.Muncitor I   1,0501,0751,10-
      29.Muncitor II   0,9751,001,025-
      30.Muncitor III   0,9000,9250,950-
      31.Muncitor IV   0,8250,8500,875-
      32.Muncitor V   0,7500,7750,800-
      33.Muncitor VI   0,6750,7000,725-
    Notă *) Se utilizează la funcţiile al căror coeficient de ierarhizare este de minimum 5,00. Notă **) Pe acest nivel se încadrează soferii de pe autoturismele ce deservesc funcţii al căror coeficient de ierarhizare este mai mare de 5,50.
    III. Funcţii specifice unor ministere
    1. Ministerul Afacerilor Externe
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
        a) Funcţii diplomatice
      1.AmbasadorS3,20---
      2Ministru plenipotenţiarS2,90---
      3.Ministru consilierS2,302,402,502,60
      4.Consilier diplomatic, consul generalS2,052,102,152,20
      5.Secretar I, consul, interpret relaţii diplomatice IS1,801,851,901,95
      6.Secretar II, viceconsul, interpret relaţii diplomatice IIS1,551,601,651,70
      7.Secretar III, curier diplomatic I, referent relaţii I, interpret relaţii diplomatice IIIS1,351,401,451,50
      8.Ataşat, agent consular, referent relaţii II, curier diplomatic II, arhivistS1,30---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      9.Referent transmitere IM1,251,301,351,40
      10.Referent transmitere IIM1,1251,1501,1751,20
      11.Referent transmitere IIIM1,0251,051,0751,10
      12.Referent debutantM1,00---

    2. Ministerul Finanţelor
    Garda financiară - aparatul central - personal militarizat
      FuncţiaCoeficientul de ierarhizare
      Comisar general4,60

    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Comisar principal I AS2,802,852,903,00
      2.Comisar principal IS2,502,552,602,70
      3.Comisar principal IIS2,202,252,302,35
      4.Comisar principal IIIS1,901,952,002,05
      5.Comisar principal IVS1,651,701,751,80
      6.Comisar debutantS1,60---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Comisar I AM1,501,551,60-
      8.Comisar IM1,301,351,401,45
      9.Comisar IIM1,201,2251,2501,275
      10.Comisar IIIM1,101,1251,151,175
      11.Comisar IVM1,001,0251,0501,075
      12.Comisar debutantM0,975---

    3. Ministerul Comerţului
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      Funcţii specifice pe grade profesionale
      1.Ministru consilierS2,302,402,502,60
      2.Consilier economicS2,052,102,152,20
      3.Secretar economic IS1,801,851,901,95
      4.Secretar economic IIS1,551,601,651,70
      5.Secretar economic IIIS1,351,401,451,50

    4. Ministerul Tineretului şi Sportului
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
        Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II.P. 31,551,601,651,70
      2.Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III.P. 31,351,401,451,50
      3.Instructor sportiv, referent sportiv; gradul IIII.P. 31,151,201,251,30
      4.Instructor sportiv, referent sportiv; debutantI.P. 31,05---


    Anexa 3/2

    APARATUL PROPRIU AL PREFECTURILOR, CONSILIILOR JUDEŢENE ŞI AL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, AL CELORLALTE CONSILII LOCALE ŞI AL UNITĂŢILOR TERITORIALE DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru activitatea de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul I AS1,901,952,002,05
      2.Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul IS1,651,701,751,80
      3.Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul IIS1,451,501,551,60
      4.Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul IIIS1,251,301,351,40
      5.Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutantS1,20---
      6.Conductor arhitect I A, instructor sportiv I ACond. arh. I.P. 31,351,401,45-
      7.Conductor arhitect I, instructor sportiv ICond. arh. I.P. 31,1751,201,251,30
      8.Conductor arhitect II, instructor sportiv IICond. arh. I.P. 31,0751,101,1251,15
      9.Conductor arhitect III, instructor sportiv IIICond. arh. I.P. 30,9751,001,0251,05
      10.Conductor arhitect, instructor sportiv; debutantCond. arh. I.P. 30,95---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      11.Referent, inspector; I AM1,101,151,201,25
      12.Referent, inspector; IM1,001,0251,051,075
      13.Referent, inspector; IIM0,900,9250,9500,975
      14.Referent, inspector; IIIM0,800,8250,850,875
      15.Referent, inspector; debutantM0,75---

    II. Funcţii specifice unor ministere
    1. Ministerul Finanţelor
    1.1. Garda financiară - personal militarizat
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Comisar principal I AS2,302,352,402,50
      2.Comisar principal IS2,052,102,152,20
      3.Comisar principal IIS1,751,801,851,90
      4.Comisar principal IIIS1,501,551,601,65
      5.Comisar debutantS1,45---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Comisar I AM1,401,451,501,55
      7.Comisar IM1,2501,2751,301,35
      8.Comisar IIM1,151,1751,201,225
      9.Comisar IIIM1,051,0751,101,125
      10.Comisar IVM0,950,9751,001,025
      11.Comisar debutantM0,925---

    1.2. Funcţii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      1.Casier trezorier IM1,001,0251,0501,075
      2.Casier trezorier II; agent fiscal, operator rol, numărător bani; IM0,900,9250,9500,975
      3.Casier trezorier III; agent fiscal, operator rol, numărător bani; IIM0,800,8250,8500,875
      4.Casier trezorier, agent fiscal, operator rol, numărător bani; debutantM0,75---

    III. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile pe grade şi trepte
    profesionale din activităţile administrative, de secretariat, relaţii cu
    publicul, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire din
    aparatul propriu al prefecturilor, consiliilor judeţene şi al municipiului
    Bucureşti, al celorlalte consilii locale şi unităţilor teritoriale de
    specialitate ale administraţiei publice
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Economist, inginer, inspector, referent; gradul I AS1,601,651,701,80
      2.Economist, inginer, inspector, referent; gradul IS1,401,451,501,55
      3.Economist, inginer, inspector, referent; gradul IIS1,201,251,301,35
      4.Economist, inginer, inspector, referent; gradul IIIS1,0751,101,1251,15
      5.Economist, inginer, inspector, referent; debutantS1,05---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Tehnician, merceolog, contabil, referent; I AM1,1251,151,20-
      7.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IM1,0251,0501,0751,10
      8.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIM0,9250,950,9751,00
      9.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIIM0,8250,8500,8750,90
      10.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IVM0,7500,7750,800-
      11.Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutantM0,725---
      12.Şef cabinet I A*)M1,001,0251,0501,075
      13.Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IM0,900,9250,9500,975
      14.Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IIM0,8000,8250,8500,875
      15.Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutantM0,750---
      16.Funcţionar IM0,8750,900,9250,95
      17.Funcţionar IIM0,7750,800,8250,85
      18.Funcţionar debutantM0,725---
      19.Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; IM0,8750,900,9250,95
      20.Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; IIM; G0,7750,800,8250,85
      21.Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; debutantM; G0,725---
      22.Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I   0,7250,7500,775-
      23.Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; II   0,650,6750,70-
      24.Muncitor I   1,051,0751,10-
      25.Muncitor II   0,9751,001,025-
      26.Muncitor III   0,900,9250,950-
      27.Muncitor IV   0,8250,8500,875-
      28.Muncitor V   0,7500,7750,80-
      29.Muncitor VI   0,6750,7000,725-
      30.Muncitor necalificat   0,650,6750,70-
    Notă *) Se utilizează la funcţiile al căror coeficient de ierarhizare este de minimum 4,25.


    Anexa 3/3

    SERVICII DE CONTENCIOS
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      1.Consilier juridic gradul I AS2,302,352,402,45
      2.Consilier juridic gradul IS2,052,102,152,20
      3.Consilier juridic gradul IIS1,801,851,901,95
      4.Consilier juridic gradul IIIS1,551,601,651,70
      5.Consilier juridic gradul IVS1,351,401,451,50
      6.Consilier juridic debutantS1,30---


    Anexa 4/1

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru unele funcţii specifice apărării naţionale, siguranţei naţionale şi ordinii publice (structuri militare)
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul*) de ierarhizare
      1.Şeful Statului Major General (general de armată)S  Academia Militară5,60**)
      2.Comandant de armată (general de armată) Şef direcţieS Academia Militară5,10**)
      3.Comandant corp armată Şef direcţie (general-colonel)S Academia Militară4,70**)
      4.Comandant brigadă (general-maior)S Academia Militară3,41
      5.Comandant batalion (colonel)S Academia Militară3,03
      6.Comandant companie (căpitan)M Şcoala militară2,08
      7.Comandant pluton (locotenent)M Şcoala militară1,75
      8.Şef depozit (sergent-major)M Şcoala militară1,50
      9.Comandant subunitate (militar angajat pe bază de contract)M0,95
    Notă *) Coeficienţii de ierarhizare cuprind : solda de funcţie şi solda de grad la nivel maxim. Notă **) Inclusiv indemnizaţia de comanda.


    Anexa 4/2

    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE
    pentru unele funcţii specifice ordinii publice - Poliţia
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul*) de ierarhizare
      1.Şef al Inspectoratului General al Poliţiei (general de armată)S5,32**)
      2.Şef direcţie generală, director general al Poliţiei municipiului Bucureşti (general-colonel)S4,70**)
      3.Şef direcţie (brigadă) din Inspectoratul General al Poliţiei (general-locotenent)S3,69
      4.Şef inspectorat de poliţie, şef direcţie din Poliţia municipiului Bucureşti (general-locotenent)S3,67
      5.Comandant brigadă din Poliţia municipiului Bucureşti (general-maior)S3,46
      6.Şef poliţie municipiu (colonel)S3,38
      7.Comandant brigadă din Inspectoratul de poliţie judeţean (general-maior)S3,39
      8.Şef poliţie oraş (colonel)S3,13
      9.Şef post poliţie comunală, subofiţer sectorist, subofiţer operativ, agent de circulaţie (sergent-major)M1,66
      10.Ajutor şef de post, agent de ordine, subofiţer pază (sergent-major)M1,61

    *)  Coeficienţii de ierarhizare cuprind: solda de funcţie şi solda de grad la nivel maxim.
    **)  Inclusiv indemnizaţia de comandă.


    Anexa 5/1

    UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÎNT
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile didactice din învăţământ
    A. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile didactice din
    învăţământul superior
    a) Funcţii didactice
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorVechimea în învăţământ
      până la 3 ani3-6 ani6-10 ani10-15 ani15-20 ani20-25 ani25-30 anipeste 30 ani
      1.Profesor universitarS---2,452,552,652,752,90
      2.Conferenţiar universitarS--1,952,002,102,202,302,45
      3.Şef de lucrări (lector universitar)S-1,651,751,801,851,952,05-
      4.Asistent universitarS1,301,351,401,451,551,601,65-
      5.PreparatorS1,20-------

    B. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile didactice din
    învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri
    a) Funcţii didactice
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorVechimea în învăţământ
      până la 2 ani2-6 ani6-10 ani10-14 ani14-18 ani18-22 ani22-25 anipeste 25 ani
      1.ProfesorS                
        - cu grad didactic I   --1,651,751,801,851,952,05
        - cu grad didactic II   -1,301,3251,351,401,451,501,60
        - definitiv   -1,1251,151,1751,201,2251,251,30
        - debutant   1,10-------
      2.ProfesorI.P. 3                
        - cu grad didactic I   --1,301,351,401,451,551,65
        - cu grad didactic II   -1,1251,151,1751,201,251,301,40
        - definitiv   -1,051,0751,101,1251,151,201,25
        - debutant   1,025-------
      3.Institutor IS                
        - cu grad didactic I   --1,301,351,401,451,551,65
        - cu grad didactic II   -1,1251,151,1751,201,251,301,40
        - definitiv   -1,051,0751,101,1251,151,201,25
        - debutant   1,025-------
      4.Institutor III.P. 3                
        - cu grad didactic I   --1,251,301,351,401,501,60
        - cu grad didactic II   -1,101,1251,151,1751,201,251,35
        - definitiv   -1,0251,051,0751,101,1251,1751,225
        - debutant   1,00-------
      5.Învăţător, educatoare, educator, maistru-instructorM                
        - cu grad didactic I   --1,201,251,301,351,451,55
        - cu grad didactic II   -1,0751,101,1251,151,1751,201,30
        - definitiv   -1,001,0251,051,0751,101,151,20
        - debutant   0,975----   --
      6.Profesor, învăţător, educatoare, educator, maistru-instructor; cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitateM0,8750,9000,9250,950,9751,001,0251,050

    II. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile ajutatoare din
    instituţiile de învăţământ
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      a) Funcţii didactice ajutătoare
      1.Şef atelier şcoală IM1,1251,151,1751,20
      2.Şef atelier şcoală IIM1,0251,051,0751,10
      3.Şef atelier şcoală IIIM0,9250,950,9751,00
      4.Laborant, pedagog şcolar, instructor; IM0,9009,9250,950,975
      5.Laborant, pedagog şcolar, instructor; IIM0,800,8250,8500,875
      6.Laborant debutantM0,775---
      7.Pedagog şcolarG0,8000,8250,8500,875
      8.Pedagog şcolar debutantG0,775---
      b) Alte funcţii ajutătoare
      9.Model IM0,8750,900,9250,95
      10.Model IIM; G0,7750,8000,8250,850
      11.Model debutantM; G0,75---
      12.Supraveghetor noapteG0,8000,8250,8500,875
      13.Supraveghetor noapte debutantG0,775---

    III. Coeficienţi de ierarhizare pentru alte funcţii specifice din instituţiile de învăţământ
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Secretar IS1,401,451,501,55
      2.Secretar IIS1,2251,2501,301,350
      3.Secretar IIIS1,1251,151,1751,20
      4.Secretar IVS1,001,0251,050-
      5.Secretar debutantS0,975---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Secretar IM1,0251,0501,0751,10
      7.Secretar IIM0,9250,950,9751,00
      8.Secretar IIIM0,8250,8500,8750,900
      9.Secretar debutantM0,800---


    Anexa 5/1A

    I. UNITĂŢI DE PERFECŢIONARE A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE SUPERIOARĂ
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Expert-consultant I AS1,952,052,152,25
      2.Expert-consultant IS1,651,701,751,80
      3.Expert-consultant IIS1,451,501,551,60

    II. UNITĂŢI DE PERFECŢIONARE A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE
    ŞI CENTRE DE CALIFICARE ŞI RECALIFICARE
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Garanţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Expert gradul IS1,451,501,551,60
      2.Expert gradul IIS1,251,301,351,40
      3.Expert gradul IIIS1,101,1251,151,20
      4.Expert debutantS1,05---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      5.Instructor IM1,1251,151,201,25
      6.Instructor IIM0,9751,001,0251,05
      7.Instructor IIIM0,9000,9250,950-
      8.Instructor debutantM0,875---


    Anexa 5/2

    I. UNITĂŢI SANITARE ŞI DE ASISTENŢA SOCIALĂ, ALTELE DECÎT CELE CLINICE
    A. Coeficienţi de ierarhizare pentru personalul de specialitate medico-sanitar
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      123456
      1.Medic primarS1,952,052,152,252,352,45
      2.Medic specialistS1,551,601,651,701,801,90
      3.Medic rezident anul II - VIIS1,2751,301,351,401,451,50
      4.Medic rezident anul IS1,25-----
      5.MedicS1,251,301,351,451,551,65
      6.Medic stagiarS1,20-----
      7.Farmacist primarS1,551,601,651,701,801,90
      8.Farmacist specialistS1,201,251,301,351,401,50
      9.Farmacist rezident anul II- IIIS1,151,20----
      10.Farmacist rezident anul IS1,10-----
      11.FarmacistS1,1251,151,201,251,301,40
      12.Farmacist stagiarS1,05-----
      13.Dentist principalI. sup. 3 ani1,151,201,251,301,351,45
      14.DentistI. sup. 3 ani1,001,0251,051,0751,101,125
      15.Dentist debutantI. sup. 3 ani0,95-----
      16.Asistent medical principalM1,051,101,151,201,251,30
      17.Asistent medicalM0,8750,900,9250,950,9751,00
      18.Asistent medical debutantM0,85-----
      19.Tehnician dentar principalM1,101,151,201,251,301,35
      20.Tehnician dentarM0,900,9250,950,9751,001,05
      21.Tehnician dentar debutantM0,875-----
      22.Soră medicală principalăM1,001,0251,051,101,151,20
      23.Soră medicalăM0,850,8750,900,9250,950,975
      24.Soră medicală debutantăM0,825-----
      B. Personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare
      25.Biolog, biochimist, chimist; principalS1,451,501,551,601,651,70
      26.Biolog, biochimist, chimist; specialistS1,101,151,201,251,301,35
      27.Biolog, biochimist, chimistS1,0251,051,075---
      28.Biolog, biochimist, chimist; debutantS1,00-----
      29.Psiholog, logoped, sociolog, profesor C.F.M., asistent social, fizician; principalS1,301,351,401,451,551,65
      30.Psiholog, logoped, sociolog, profesor C.F.M., asistent social, fizicianS1,0251,051,101,151,201,25
      31.Psiholog, logoped, sociolog, profesor C.F.M., asistent social, fizician; debutantS1,00-----
      32.Profesor C.F.M. principalI. sup. 3 ani1,151,201,251,301,351,45
      33.Profesor C.F.M.I. sup. 3 ani1,001,0251,051,0751,101,125
      34.Profesor C.F.M. debutantI. sup. 3 ani0,95-----
      C. Personal auxiliar sanitar
      35.Infirmieră, agent D.D.D.G0,750,7750,800,8250,850,875
      36.Infirmieră, agent D.D.D.; debutantG0,725-----
      37.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoareG0,700,7250,750,7750,80-
      38.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare; debutantG0,675-----
      39.Şofer autosanitară I   1,051,0751,101,125--
      40.Şofer autosanitară II   0,950,9751,001,025--
      41.Şofer autosanitară III   0,850,8750,900,925--

    II. UNITĂŢI CLINICE INSTITUITE ŞI CENTRE MEDICALE
    A.Coeficienţi de ierarhizare pentru personalul de specialitate medico-sanitar
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      123456
      1.Medic primarS2,352,452,552,652,752,90
      2.Medic specialistS1,751,801,851,902,002,10
      3.Farmacist primarS1,701,751,801,851,952,05
      4.Farmacist specialistS1,351,401,451,501,551,60
      5.Asistent medical principalM1,151,201,251,301,351,40
      6.Asistent medicalM1,001,0251,051,0751,10-
      7.Asistent medical debutantM0,95-----
      8.Soră medicală principalăM1,101,151,201,251,301,35
      9.Soră medicalăM0,950,9751,001,0251,05-
      10.Soră medicală debutantăM0,925-----
      B. Coeficienţi de ierarhizare pentru personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare
      11.Biolog, biochimist, chimist; principalS1,551,601,651,701,751,80
      12.Biolog, biochimist, chimist; specialistS1,151,201,251,301,351,40
      13.Psiholog, logoped, sociolog, profesor CFM, asistent social, fizician; principalS1,3751,401,451,551,651,75
      14.Psiholog, logoped, sociolog, profesor CFM, asistent social, fizicianS1,101,151,201,251,301,35
      15.Profesor C.F.M. principalI. sup. 3 ani1,251,301,351,401,501,55
      16.Profesor C.F.M.I. sup. 3 ani1,051,0751,101,1251,1751,225


    Anexa 5/3

    UNITĂŢI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ ŞI PROIECTARE
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate din activitatea
    de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Cercetător ştiinţific principal gradul IS2,452,602,752,90
      2.Cercetător ştiinţific principal gradul IIS1,952,052,152,25
      3.Cercetător ştiinţific principal gradul IIIS1,651,701,751,80
      4.Cercetător ştiinţificS1,301,351,401,45
      b) Funcţii de execuţie de specialitate neatestate
      5.Asistent de cercetare ştiinţificăS1,1251,151,201,25
      6.Asistent de cercetare ştiinţifică stagiarS1,10---
      c) Funcţii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare ştiinţifică, pe trepte profesionale
      7.Asistent IM1,101,1251,151,20
      8.Asistent IIM1,001,0251,051,075
      9.Asistent IIIM0,900,9250,950,975
      10.Asistent IVM0,800,8250,850,875
      11.Asistent stagiarM0,775---

    II. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate din proiectare
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Proiectant gradul IS1,901,952,002,05
      2.Proiectant gradul IIS1,651,701,751,80
      3.Proiectant gradul IIIS1,301,351,401,45
      4.Proiectant gradul IVS1,1251,151,201,25
      5.Proiectant debutantS1,10---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Tehnician proiectant IM1,051,0751,101,125
      7.Tehnician proiectant IIM0,950,9751,001,025
      8.Tehnician proiectant IIIM0,850,8750,900,925
      9.Tehnician proiectant IVM0,7500,7750,800,825
      10.Tehnician proiectant debutantM0,725---


    Anexa 5/4

    UNITĂŢI DE INFORMATICA
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Analist, programator, inginer de sistem; I AS2,052,152,252,35
      2.Analist, programator, inginer de sistem; IS1,851,901,952,00
      3.Analist, programator, inginer de sistem; IIS1,651,701,751,80
      4.Analist, programator, inginer de sistem; IIIS1,301,351,401,45
      5.Analist, programator, inginer de sistem; IVS1,1251,151,201,25
      6.Analist, programator, inginer de sistem; debutantS1,10---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Analist (programator) ajutor I AM1,151,201,25-
      8.Analist (programator) ajutor IM1,051,0751,101,125
      9.Analist (programator) ajutor IIM0,950,9751,001,025
      10.Analist (programator) ajutor IIIM0,850,8750,900,925
      11.Analist (programator) ajutor IVM0,750,7750,800,825
      12.Analist (programator) ajutor debutantM0,725---
      13.Operator, controlor date; IM1,0251,051,0751,10
      14.Operator, controlor date; IIM0,9250,950,9751,00
      15.Operator, controlor date; IIIM0,8250,850,8750,90
      16.Operator, controlor date; IVM0,7250,7500,7750,80
      17.Operator, controlor date; debutantM0,700---


    Anexa 5/5

    UNITĂŢI DE CULTURA
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate din unităţile
    teatrale, muzicale şi de cinematografie
    Funcţii de execuţie
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, pictor, scenograf, consultant artistic, coregraf, artist instrumentistS        
        gradul I   2,052,152,252,35
        gradul II   1,701,751,851,95
        gradul III   1,501,551,601,65
        gradul IV   1,301,351,401,45
        gradul V   1,101,151,201,25
        debutant   1,05---
      2.Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), concert maestruS        
        gradul I   1,952,052,152,25
        gradul II   1,651,701,801,85
        gradul III   1,451,501,551,60
      3.Dirijor cor, instrumentist, şef orchestră, maestru de studii (balet, canto), secretar literar (muzical), operator imagine (sunet), sufleor operă, artist liric operăS        
        gradul I   1,851,901,952,05
        gradul II   1,651,701,751,80
        gradul III   1,451,501,551,60
        gradul IV   1,251,301,351,40
        gradul V   1,051,101,151,20
        debutant   1,00---
      4.Artist liric, balerin, dansator, acompaniator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, monteor imagineS        
        gradul I   1,551,601,701,80
        gradul II   1,351,401,451,50
        gradul III   1,151,201,251,30
        gradul IV   1,001,0251,051,10
        debutant   0,975---
      5.Dirijor, şef orchestră, maestru (balet-dans, corepetitor), concert maestru, maestru de studii balet, maestru lumini-sunet          
        gradul I   1,251,301,351,40
        gradul II   1,051,101,151,20
        gradul III   0,9250,950,9751,00
      6.Solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, instrumentist, sufleor operă, corist operă          
        gradul I   1,101,1251,151,20
        gradul II   1,001,0251,051,075
        gradul III   0,900,9250,950,975
        debutant   0,875---
      7.Maestru artist circ, artist circ          
        gradul I   1,651,751,851,95
        gradul II   1,451,501,551,60
        gradul III   1,251,301,351,40
        gradul IV   1,051,101,151,20
        gradul V   0,950,9751,001,025
        gradul VI   0,850,8750,900,925
        debutant   0,825---
      8.Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor 'păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, monteor imagine          
        gradul I   1,0751,101,1251,15
        gradul II   0,9751,001,0251,05
        gradul III   0,8750,900,9250,95
        gradul IV   0,800,8250,85-
        debutant   0,775---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      9.Regizor scenă (culise), secretar platouM        
        treapta I   1,0251,051,10,1,15
        treapta II   0,9250,950,9751,00
        treapta III   0,8250,850,8750,90
        debutant   0,80---
      10.Supraveghetor sală, controlor bilete, garderobier, plasatorM; G        
        treapta I   0,7250,7500,7750,800
        debutant   0,650---

    II. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate din presa,
    edituri, informare documentara, muzee, biblioteci, case de cultura,
    cămine culturale şi alte instituţii de cultura
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      11.Redactor de rubrică, redactor, lector, publicist comentator, corespondent în străinătateS        
        gradul I   1,651,751,851,95
        gradul II   1,451,501,551,60
        gradul III   1,251,301,351,40
        gradul IV   1,051,101,151,20
        debutant   1,025---
      12.Şef agenţie publicitate, administrator (publicaţii, editură), reporter (fotoreporter, corespondent local)S        
        gradul I   1,501,551,601,65
        gradul II   1,301,351,401,45
        gradul III   1,101,151,201,25
        gradul IV   0,9751,001,0251,05
        debutant   0,950---
      13.Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar, referent,S        
        gradul I A   1,801,851,901,95
        gradul I   1,451,551,651,75
        gradul II   1,251,301,351,40
        gradul III   1,051,101,151,20
        debutant   1,025---
      14.Referent, secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactorS   -    
        gradul I   1,501,551,601,65
        gradul II   1,301,351,401,45
        gradul III   1,1251,151,201,25
        gradul IV   1,051,0751,10-
        debutant   1,025---
      15.Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar, referent, redactorI.P. 3        
        gradul I   1,351,401,501,60
        gradul II   1,151,201,251,30
        gradul III   1,001,0251,051,10
        debutant   0,975---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      16.Restaurator, conservator, trezorier, gestionar custode salăM        
        treapta I   1,101,151,201,25
        treapta II   1,001,0251,051,075
        treapta III   0,900,9250,950,975
        treapta IV   0,800,8250,850,875
        debutant   0,775---
      17.Bibliotecar, redactor, referent, secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactorM        
        treapta I A   1,1751,201,25-
        treapta I   1,0751,101,1251,15
        treapta II   0,9751,001,0251,05
        treapta III   0,8750,900,9250,95
        treapta IV   0,7750,800,8250,35
        debutant   0,750---
      18.Laborant foto, retuşor foto, fotografM; G        
        treapta I   1,001,0251,0501,075
        treapta II   0,900,9250,9500,975
        treapta III   0,800,8250,8500,875
        treapta IV   0,700,7250,750,775
        debutant   0,675---
      19.Supraveghetor muzeu, mânuitor carteM; G        
        treapta I   0,7750,800,8250,850
        debutant   0,70---


    Anexa 5/6

    UNITĂŢI SPORTIVE
    I. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate din
    federaţii sportive
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional, expert sportiv; gradul I   1,651,701,751,85
      2.Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional, referent sportiv; gradul II   1,401,451,501,55
      3.Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional; gradul III, instructor sportiv gradul I   1,201,251,301,35
      4.Secretar federaţie, antrenor federal; gradul IV, instructor sportiv gradul II   1,051,0751,101,15
      5.Secretar federaţie, antrenor federal; gradul V, instructor sportiv gradul III   0,950,9751,001,025
      6.Instructor sportiv debutant   0,925---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Instructor sportiv I, referent I   0,9250,9500,9751,00
      8.Instructor sportiv II, referent II   0,8250,8500,8750,900
      9.Instructor sportiv III, referent III   0,7250,7500,7750,800
      10.Instructor sportiv debutant   0,700---

    II. Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate din alte
    unităţi sportive
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare
      1.Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I   1,401,451,501,55
      2.Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II   1,201,251,301,35
      3.Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III   1,051,0751,101,15
      4.Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV   0,950,9751,001,025
      5.Antrenor categoria V, referent sportiv gradul V   0,8500,8750,9000,925
      6.Antrenor debutant, referent sportiv debutant   0,825---


    Anexa 5/7

    UNITĂŢI VAMALE
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Controlor general specialistS1,751,851,952,05
      2.Controlor generalS1,551,601,651,70
      3.Controlor vamal gradul IS1,351,401,451,50
      4.Controlor vamal gradul IIS1,151,201,251,30
      5.Controlor vamal debutantS1,10---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Controlor vamal IM1,0751,101,151,20
      7.Controlor vamal IIM0,9751,001,0251,050
      8.Controlor vamal IIIM0,8750,9000,9250,950
      9.Controlor vamal IVM0,7750,8000,8250,850
      10.Controlor vamal debutantM0,750---


    Anexa 5/8

    UNITĂŢI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      1.Comandant instructorS1,551,601,651,70
      2.Şef mecanic instructorS1,551,601,651,70
      a) Funcţii de execuţie pe nave maritime
      3.ComandantS1,601,651,70-
      4.Şef mecanicS1,551,601,651,70
      5.Căpitan secund, şef mecanic secund, şef electricianS1,351,401,451,50
      6.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician; IIS1,151,201,251,30
      7.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician; IIIS0,9751,001,051,10
      8.Ofiţer aspirantS0,950---
      b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
      9.Căpitan dragorM1,251,301,351,40
      10.CăpitanM1,201,251,301,35
      11.Şef mecanicM1,101,151,201,25
      12.Dragor şefM1,101,151,201,25
      13.Ofiţer punteM0,9751,001,051,10
      14.Ofiţer mecanic, ofiţer electricianM0,9500,9751,001,05
      15.DragorM0,8500,8750,9000,925
      16.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician, dragor; aspirantM0,825---
      c) Funcţii de execuţie comune pe nave
      17.Şef staţie RTGM0,9751,001,051,10
      18.Ofiţer RTG IM0,9751,001,05-
      19.Ofiţer RTG IIM0,8750,9000,9250,950
      20.Şef echipaj   0,9500,9751,00-
      21.Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic   0,8750,900,925-
      22.Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar   0,800,8250,850-
      23.Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar; debutant   0,775---
      24.Scafandru autonom   1,1251,1501,175-
      25.Scafandru greu   1,001,051,10-
      26.Scafandru debutant   0,95---
      d) Funcţii de execuţie de specialitate din activitatea căpităniilor de porturi
      - Funcţii de execuţie pe grade profesionale -
      27.Căpitan de port specialistS1,601,651,701,75
      28.Căpitan de port gradul IS1,351,401,451,50
      - Funcţii de execuţie pe trepte profesionale -
      29.Căpitan de port gradul IIM1,151,201,251,30
      30.Ofiţer de port gradul IM0,9751,001,051,10
      31.Ofiţer de port gradul IIM0,8750,9000,9250,950
      32.Ofiţer de port debutantM0,85---


    Anexa 5/9

    LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII SEMINŢELOR, PENTRU
    CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR
    DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL ŞTIINŢIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE
    ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM
    ŞI UNITĂŢI CU ŞI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ SUBORDONATE DIRECŢIILOR
    GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE, DIRECŢIILOR SANITAR-VETERINARE
    JUDEŢENE, CENTRULUI NAŢIONAL DE REPRODUCŢIE ŞI SELECŢIE A ANIMALELOR
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Medic primar veterinarS1,751,851,952,05
      2.Inginer, meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); expertS1,701,751,801,85
      3.Medic veterinar, inginer, meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IS1,501,551,601,65
      4.Medic veterinar, inginer, meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IIS1,301,351,401,45
      5.Medic veterinar, inginer, meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IIIS1,101,151,201,25
      6.Medic veterinar, inginer, meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); debutantS1,05---
      7.Subinginer ISing.1,201,251,301,35
      8.Subinginer IISing.1,0751,101,1251,15
      9.Subinginer IIISing.0,9751,001,0251,05
      10.Subinginer debutantSing.0,950---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      11.Asistent veterinar I, tehnician veterinar (hidrolog) I A, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) I AM1,151,201,251,30
      12.Asistent veterinar II, tehnician veterinar (hidrolog) I, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IM0,9751,001,051,10
      13.Asistent veterinar III, tehnician veterinar (hidrolog) II, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IIM0,8750,900,9250,950
      14.Asistent veterinar IV, tehnician veterinar (hidrolog) III, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IIIM0,7750,800,8250,850
      15.Asistent veterinar, tehnician veterinar (hidrolog), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); debutantM0,750---
      16.Agent veterinar IŞc. prof.0,8250,8500,8750,900
      17.Agent veterinar IIŞc. prof.0,7250,7500,7750,800
      18.Agent veterinar debutantŞc. prof.0,700---


    Anexa 5/9 A

    OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Inginer cadastru gradul I AS1,701,751,801,85
      2.Inginer cadastru gradul IS1,501,551,601,65
      3.Inginer cadastru gradul IIS1,301,351,401,45
      4.Inginer cadastru gradul IIIS1,101,151,201,25
      5.Inginer cadastru debutantS1,05---
      6.Subinginer cadastru ISing.1,251,301,351,40
      7.Subinginer cadastru IISing.1,101,1251,151,20
      8.Subinginer cadastru IIISing.1,001,0251,0501,075
      9.Subinginer cadastru debutantSing.0,95---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      10.Tehnician cadastru I AM1,151,201,251,30
      11.Tehnician cadastru IM0,9751,001,051,10
      12.Tehnician cadastru IIM0,8750,900,9250,95
      13.Tehnician cadastru IIIM0,7750,800,8250,850
      14.Tehnician cadastru debutantM0,750---
      15.Operator cadastru IM; G0,8250,8500,8750,900
      16.Operator cadastru IIM; G0,7250,7500,7750,800
      17.Operator cadastru debutantM; G0,700---


    Anexa 5/9 B

    AGENŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI, ADMINISTRAŢIA REZERVATIEI BIOSFEREI
    "DELTA DUNĂRII"
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Inspector de specialitate expert, inginer expert*)S1,701,751,801,85
      2.Inspector de specialitate, inginer*); gradul IS1,501,551,601,65
      3.Inspector de specialitate, inginer*); gradul IIS1,301,351,401,45
      4.Inspector de specialitate, inginer*); gradul IIIS1,101,151,201,25
      5.Inspector, inginer*); debutantS1,05---
      6.Subinginer ISing.1,201,251,301,35
      7.Subinginer IISing.1,0751,101,1251,15
      8.Subinginer IIISing.0,9751,001,0251,05
      9.Subinginer debutantSing.0,950---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      10.Tehnician, observator condiţii mediu; I A**)M1,151,201,251,30
      11.Tehnician, observator condiţii mediu; I**)M0,9751,001,051,10
      12.Tehnician, observator condiţii mediu; II**)M0,8750,900,9250,950
      13.Tehnician, observator condiţii mediu; III**)M0,7750,800,8250,850
      14.Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**)M0,750---
    Notă *) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii. Cu acelaşi nivel pot fi salarizate, în activitatea de baza, şi funcţiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei. Notă **) Specialitatea funcţiilor de tehnician şi observator condiţii mediu este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.


    Anexa 5/10

    ALTE INSTITUŢII (UNITĂŢI) DE SUBORDONARE CENTRALA DECÎT CELE PREVĂZUTE
    ÎN ANEXELE Nr. 5/1-5/9
    Coeficienţi de ierarhizare pentru activitatea de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Consilier, expert, inspector de specialitate; gradul IS1,801,851,901,95
      2.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IIS1,551,601,651,70
      3.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IIIS1,351,401,451,50
      4.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IVS1,151,201,251,30
      5.Referent, inspector; debutantS1,10---
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Referent IM1,0751,101,1251,150
      7.Referent IIM0,9751,001,0251,050
      8.Referent IIIM0,8750,9000,9250,950
      9.Referent IVM0,7750,800,8250,85
      10.Referent debutantM0,75---


    Anexa 5/10 A

    AEROCLUBUL ROMÂNIEI
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţiile de specialitate
    1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      1.Personal navigant şi tehnic navigant profesionist          
        clasa I   1,751,801,851,90
        clasa a II-a   1,501,551,601,65
        clasa a III-a   1,301,351,401,45
        clasa a IV-a   1,101,151,201,25
        clasa a V-a   1,05---

    2. Personal tehnic aeronautic
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe clase profesionale
      1.Inginer de aviaţieS        
        clasa I1,751,801,851,90
        clasa a II-a1,501,551,601,65
        clasa a III-a1,301,351,401,45
        clasa a IV-a1,101,151,201,25
        debutant1,05---
      b) Funcţii de execuţie pe clase profesionale
      2.Tehnician de aviaţieM        
        clasa I1,151,201,251,30
        clasa a II-a0,9751,001,051,10
        clasa a III-a0,8750,9000,9250,950
        clasa a IV-a0,8000,8250,850-
        debutant0,775---
      3.Mecanic de aviaţieŞc. tehnică de aviaţie sau echivalentă        
        clasa I1,251,301,35-
        clasa a II-a1,051,0751,10-
        clasa a III-a0,9500,9751,00-
        clasa a IV-a0,8500,8750,900-
        debutant0,825---
      4.Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de lansare la zbor (turn de paraşutism, automosor, plior paraşute, deltaplanism etc.)M Şc. prof.        
        clasa I1,051,0751,10-
        clasa a II-a0,9751,001,025-
        clasa a III-a0,9000,9250,950-
        clasa a IV-a0,8250,8500,875-
        debutant0,800---
      5.Maistru de aviaţieŞc. maiştri aviaţie        
        clasa I1,301,351,401,45
        clasa a II-a1,101,151,201,25
        clasa a III-a0,9500,9751,00-

    3. Personal operativ aeronautic
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Meteorolog aeronautic specialistS        
        gradul I1,751,801,851,90
        II1,501,551,601,65
        III1,301,351,401,45
        IV1,101,151,201,25
        debutant1,05---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      2.Meteorolog aeronauticM + curs de calificare        
        I0,9250,950,9751,00
        II0,8250,8500,8750,90
        debutant0,775---
      3.Controlor trafic dirijareM + curs de calificare        
        I1,151,201,25-
        II1,051,0751,10-
        III0,950,9751,00-
      4.Controlor trafic operaţiuni auxiliareM + curs de calificare        
        I1,0501,0751,101,125
        II0,9250,9500,9751,00
        III0,8250,8500,8750,900
        debutant0,775---


    Anexa 5/11

    I. ALTE UNITĂŢI BUGETARE DECÎT CELE PREVĂZUTE ÎN ANEXELE Nr. 5/1-5/10,
    PRECUM ŞI ACTIVITATEA DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII,
    ÎNTREŢINERE-REPARAŢII DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT, SĂNĂTATE, CERCETARE
    ŞTIINŢIFICĂ, CULTURALĂ, SPORT ŞI CELELALTE UNITĂŢI CUPRINSE ÎN ANEXELE
    Nr. 5/1-5/10
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Inginer, economist, specialist I AS1,601,651,701,80
      2.Inginer, economist, referent; gradul IS1,301,3501,401,45
      3.Inginer, economist, referent; gradul IIS1,1751,201,2251,250
      4.Inginer, economist, referent; gradul IIIS1,0751,101,1251,15
      5.Inginer, economist, referent; debutantS1,05---
      6.Subinginer I, conductor arhitect I, arhivist ISing. I.P. 31,201,251,301,35
      7.Subinginer II, conductor arhitect II, arhivist IISing. I.P. 31,0751,101,1251,15
      8.Subinginer III, conductor arhitect III, arhivist IIISing. I.P. 30,9751,001,0251,05
      9.Subinginer, conductor arhitect, arhivist; debutantSing. I.P. 30,95---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      10.Tehnician, merceolog, contabil, referent I AM1,0751,101,151,20
        IM0,9751,001,0251,050
        IIM0,8750,900,9250,950
        IIIM0,7750,800,8250,850
        debutantM0,725---
      11.Gospodar-armurier IM1,0501,0751,1001,150
        IIM0,9500,9751,001,025
      12.Gardian public IM1,0251,0501,0751,125
        IIM0,9250,9500,9751,00

    II. SERVICII DE CONTENCIOS
    Coeficienţi de ierarhizare pentru funcţii de specialitate
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Consilier juridic gradul I AS1,501,601,701,80
        I1,301,351,401,45
        II1,1751,201,2251,250
        III1,0751,101,1251,150
        debutant1,05---

    III. COEFICIENŢI DE IERARHIZARE PENTRU PERSONALUL DIN ACTIVITATEA DE
    SECRETARIAT-ADMINISTRATIV, GOSPODĂRIRE, ÎNTREŢINERE-REPARAŢII ŞI DE DESERVIRE
    DIN UNITĂŢILE PENTRU CARE COEFICIENŢII DE IERARHIZARE DE BAZA ALE FUNCŢIILOR DE
    SPECIALITATE SÎNT PREVĂZUŢI ÎN ANEXELE Nr. 5/1-5/10
    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare Gradaţia
      1234
      Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      1.Administrator          
        IM1,0501,0751,1001,15
        IIM0,9500,9751,001,025
        IIIM0,8500,8750,9000,925
      2.Secretar, stenodactilograf, secretar-dactilograf          
        IM0,8250,8500,8750,900
        IIM0,7250,7500,7750,800
        debutantM0,700---
      3.Funcţionar          
        IM0,9250,9500,9751,00
        IIM0,8250,8500,8750,900
        IIIM0,7250,7500,7750,800
        debutantM0,700---
      4.Casier, şef depozit, magaziner, arhivar; IM0,9250,9500,9751,00
      5.Casier, şef depozit, magaziner, arhivar; IIM; G0,8250,8500,8750,900
      6.Casier, magaziner, arhivar; IIIM; G0,7250,7500,7750,800
      7.Casier, magaziner, arhivar; debutantM; G0,700---
      8.Şef formaţie pază pompieri   0,8500,8750,900-
      9.Portar, paznic, pompier, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri, curier; I   0,7250,7500,775-
      10.Portar, paznic, pompier, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri, curier; II   0,6500,6750,700-
      11.Maistru I   1,0751,1001,1501,175
      12.Maistru II   0,9751,001,0251,050
      13.Maistru III   0,8750,9000,9250,950
      14.Muncitor I   1,051,0751,10-
        II   0,9751,001,025-
        III   0,9000,9250,950-
        IV   0,8250,8500,875-
        V   0,7500,7750,800-
        VI   0,6750,7000,725-
      15.Muncitor necalificat   0,6500,6750,700-


    Anexa 6

    TRANŞELE DE VENIT IMPOZABIL ŞI COTELE DE IMPOZIT
    ce se vor aplica începând cu plata drepturilor salariale pentru luna octombrie 1994
      Venit lunar impozabil - lei -Impozit lunar - lei -
      până la 7.400 lei5%
      7.401 - 8.100 lei370 + 8% pentru ceea ce depăşeşte 7.400 lei
      8.101 - 10.900 lei426 + 14% pentru ceea ce depăşeşte 8.100 lei
      10.901 - 18.500 lei818 + 17% pentru ceea ce depăşeşte 10.900 lei
      18.501 - 30.200 lei2.110 + 18% pentru ceea ce depăşeşte 18.500 lei
      30.201 - 45.200 lei4.216 + 19% pentru ceea ce depăşeşte 30.200 lei
      45.201 - 76.300 lei7.066 + 20% pentru ceea ce depăşeşte 45.200 lei
      76.301 - 106.400 lei13.286 + 21% pentru ceea ce depăşeşte 76.300 lei
      106.401 - 151.200 lei19.607 + 22% pentru ceea ce depăşeşte 106.400 lei
      151.201 - 226.800 lei29.463 + 25% pentru ceea ce depăşeşte 151.200 lei
      226.801 - 303.100 lei48.363 + 28% pentru ceea ce depăşeşte 226.800 lei
      303.101 - 378.300 lei69.727 + 32% pentru ceea ce depăşeşte 303.100 lei
      378.301 - 433.200 lei93.791 + 36% pentru ceea ce depăşeşte 378.300 lei
      peste 433.200 lei113.555 + 40% pentru ceea ce depăşeşte 433.200 lei

    Nivelul sumei prevăzute la art. 6 lit. c) şi art. 7 alin. 3 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 29 iunie 1993, se stabileşte la 21.100 lei, iar suma de la alin. 2 al art. 7 din această lege este de 826.600 lei.
    -------------------------