LEGE nr. 151 din 8 aprilie 2002
privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 192/2001 pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea notiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexa la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 15 aprilie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 192 din 27 decembrie 2001 pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea notiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexa la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 29 decembrie 2001.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    BOGDAN NICULESCU-DUVAZ
    ────────────────────────