ORDIN nr. 3.280 din 24 februarie 2010
pentru aprobarea Procedurilor de organizare a campaniei şcolare de vaccinare cu vaccinul gripal pandemic "Cantgrip", produs de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", România
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 76 din 3 februarie 2010
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
  • Nr. 3.280 din 24 februarie 2010
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 25 martie 2010



    Văzând Referatul de aprobare al Ministerului Sănătăţii nr. CSA 974 din 3 februarie 2010 şi Referatul de aprobare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 172 din 24 februarie 2010,
    în temeiul prevederilor art. 2 alin. (8), art. 3 şi ale art. 5 lit. i) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,
    ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emit următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Procedurile de organizare a campaniei şcolare de vaccinare cu vaccinul gripal pandemic "Cantgrip", produs de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", România, a copiilor cuprinşi în grupa de vârstă 6-15 ani, prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă Formularul de accept pe bază de consimţământ informat în cadrul campaniei de vaccinare cu vaccin gripal cu tulpină pandemică a copiilor cuprinşi în grupa de vârstă 6-15 ani, prevăzut în anexa nr. 2.


    Articolul 3

    Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi unităţile şcolare cuprinse în campania de vaccinare şi medicii vaccinatori desemnaţi pentru derularea campaniei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 4

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul sănătăţii,
    Cseke Attila
    Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
    Daniel Petru Funeriu


    Anexa 1

    PROCEDURA 24/02/2010


    Anexa 2

    FORMULARUL
    de accept pe bază de consimţământ informat în cadrul
    campaniei de vaccinare cu vaccin gripal cu tulpină pandemică
    a copiilor cuprinşi în grupa de vârstă 6-15 ani
    Subsemnatul .............(numele şi prenumele părintelui/tutorelui care completează formularul).........
    Domiciliul: .............................................................
    CNP: ....................................................................
    [] Sunt de acord cu vaccinarea cu vaccinul antigripal "Cantgrip" a copilului meu*).
    [] Nu sunt de acord cu vaccinarea cu vaccinul antigripal "Cantgrip" a copilului meu*).
    Nume: ...................................................................
    Prenume: ................................................................
    Data naşterii: ..........................................................
    CNP: ....................................................................
    Elev la şcoala ..........................................................
    din localitatea .........................................................
    clasa ...................................................................
    Data Semnătura părintelui/tutorelui:
    .................. ..........................
    ------------
    *) Se va marca căsuţa corespunzătoare.
    ---------