ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 13 iunie 2002 (*actualizată*)
privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a unor centrale termice şi electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau locale**)
(actualizată până la data de 21 martie 2008*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 21 martie 2008, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 19 martie 2008.
    **) Titlul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.
    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Consiliile judeţene Prahova, Giurgiu, Valcea şi consiliile locale Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava, Timişoara, Arad, Onesti, Brad, Calafat, Vaslui, Zalău şi Comăneşti vor proceda, în condiţiile legii, la înregistrarea ca societăţi comerciale la registrul comerţului a centralelor termice şi electrice de termoficare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    --------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.


    Articolul 2

    (1) Activele şi pasivele aferente centralelor termice şi electrice de termoficare prevăzute în anexa, înregistrate în evidenţa contabilă la data de 31 mai 2002, se preiau în evidentele contabile ale societăţilor comerciale înregistrate potrivit art. 1.
    (2) Pentru Societatea Comercială <<Centrala Electrica de Termoficare Govora>> - S.A. prevederile alin. (1) se aplică având ca referinţa data de 31 august 2002.
    --------------
    Alin. (2) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.


    Articolul 3

    (1) Capitalul social iniţial al societăţilor comerciale înregistrate potrivit art. 1 se diminuează, în condiţiile legii, cu valoarea pierderilor înregistrate la data de 31 mai 2002.
    (2) Pentru Societatea Comercială <<Centrala Electrica de Termoficare Govora>> - S.A. prevederile alin. (1) se aplică având ca referinţa pierderile înregistrate la data de 31 august 2002.
    --------------
    Alin. (2) al art. 3 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.


    Articolul 4

    (1) Ratele de capital şi costurile aferente creditelor angajate de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice <<Termoelectrica>> S.A. pentru finanţarea achiziţionării combustibilului tehnologic, anterior datei de 31 mai 2002, necesar societăţilor comerciale înregistrate conform art. 1, vor fi suportate integral de către acestea în condiţiile legii, conform plăţilor efective, şi vor fi plătite de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice <<Termoelectrica>> - S.A. în calitate de parte în contractele în derulare.
    --------------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.
    (2) Costurile aferente creditelor contractate pentru reabilitarea grupurilor la Centrala Electrica de Termoficare Iaşi şi Centrala Electrica de Termoficare Suceava, cu garanţia statului, vor fi suportate integral de către acestea şi vor fi plătite de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A. în calitate de parte în contractele în derulare.
    (3) Societăţile comerciale înregistrate potrivit art. 1 vor transmite sumele necesare acoperirii plăţilor efectuate conform alin. (1) pe baza contractelor de împrumut încheiate cu Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A. Societăţile comerciale prevăzute la art. 1 vor încheia în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă grafice de plată cu Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., corelate cu termenele de rambursare din contractele de credit.
    (4) Pentru rambursarea ratelor de capital şi plata costurilor aferente creditelor pentru reabilitarea grupurilor de la societăţile comerciale prevăzute la alin. (2) se aloca sume defalcate din impozitul pe venit către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale respective.


    Articolul 5

    Finanţarea aprovizionării cu combustibil a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale se asigura din următoarele surse:
    a) credite bancare, cu sau fără garanţia statului, după caz;
    b) subvenţii acordate în avans, prin bugetele locale, potrivit legii;
    c) surse proprii.
    --------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.


    Articolul 6

    (1) Pentru realizarea lucrărilor de modernizare, reabilitare şi retehnologizare a centralelor termice şi electrice de termoficare, precum şi a sistemelor centralizate de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale se alocă sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în conformitate cu programele de investiţii aprobate, potrivit legii, sau se acordă garanţii de stat pentru credite.
    (2) În baza prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative implementează programe multianuale pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, aprobate prin hotărâre a Guvernului, finanţate din sumele care se alocă anual din bugetul de stat sau din alte surse atrase.
    ---------------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.


    Articolul 7

    Pentru asigurarea alimentării cu energie termica în condiţii de siguranţă a populaţiei societăţile comerciale care au ca acţionar unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt înregistrate la registrul comerţului conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele care se vor înregistra în termen de 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor beneficia de facilităţile prevăzute la art. 5 şi 6 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    --------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.


    Articolul 8

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător şi altor centrale termice şi electrice de termoficare, precum şi altor sisteme centralizate de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice transferate în condiţiile legii în proprietatea consiliilor judeţene sau locale.
    ---------------
    Art. 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul industriei şi resurselor,
    Dan Ioan Popescu
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu


    Anexă

    LISTA
    cuprinzând centralele termice şi electrice de termoficare
    care fac obiectul prevederilor art. 1
    din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2002
    1. CET Zalău
    2. CET Giurgiu
    3. CT Gura Barza
    4. CT Vaslui
    5. CT Calafat
    6. CT Comăneşti
    7. SE Arad
    8. SE Oradea
    9. CET Bacău
    10. CET Braşov
    11. SE Piteşti
    12. CET Suceava
    13. SE Timişoara
    14. CET Borzeşti
    15. SE Iaşi
    16. SE Brazi
    17. Societatea Comercială <<Centrala Electrica de Termoficare Govora>> - S.A.
    --------------
    Pct. 17 din anexă a fost introdus de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 643 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002.
    -----------