LEGE nr. 132 din 5 iunie 2015
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 8 iunie 2015



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 28 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Numărul unic pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă este 113."
    2. La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Mesajele asociate unor apeluri de urgenţă transmise către numărul 113 de persoane cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrate la administratorul SNUAU, precum şi mesajele scurte transmise de la numărul 113 sunt gratuite."
    3. La articolul 3, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
    "d^1) mesaj asociat unui apel de urgenţă - orice mesaj scurt (SMS), transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU, care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie;"
    4. La articolul 3, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:
    "h^1) mesaj abuziv - transmiterea repetată de mesaje scurte (SMS) către numărul 113, cu rea intenţie, de către o persoană care nu este înregistrată la administratorul SNUAU, sau transmiterea unui mesaj scurt (SMS) către numărul 113 pentru a aduce injurii operatorilor;"
    5. La articolul 10, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    "h) primesc mesaje asociate unui apel de urgenţă din reţelele publice de telefonie mobilă, de la utilizatorii cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire."
    6. La articolul 12, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
    "j) primesc mesaje asociate unui apel de urgenţă din reţelele publice de telefonie mobilă, de la utilizatorii cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire."
    7. La articolul 15, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) de a asigura primirea şi retransmiterea mesajului asociat unui apel de urgenţă, indiferent de tipul de serviciu folosit de utilizatorul cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire."
    8. La articolul 18, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
    "(3) Persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire au dreptul să comunice prin mesaje asociate unui apel de urgenţă, cu condiţia înregistrării prealabile în baza de date a SNUAU a numărului de telefon deţinut.
    (4) Administratorul SNUAU are obligaţia de a organiza, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, activitatea pentru înregistrarea numerelor de telefon care pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă prin intermediul mesajelor asociate unui apel de urgenţă.
    (5) Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au dreptul să tarifeze mesajele transmise către 113 de utilizatorii neînregistraţi conform alin. (4), distinct faţă de planul tarifar deţinut de respectivii utilizatori."
    9. La articolul 20, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^2) Prin decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii se pot stabili şi alte modalităţi de realizare a localizării apelanţilor către SNUAU."
    10. La articolul 32 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) apelarea abuzivă a numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;"

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    Bucureşti, 5 iunie 2015.
    Nr. 132.
    ----