LEGE nr. 313 din 10 noiembrie 2005
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iunie 2005, cu următoarele modificări:
    1. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci şi cele de muncă şi protecţie socială ale Senatului şi Camerei Deputaţilor întocmesc şi supun spre aprobare Parlamentului lista cu cei 5 candidaţi, nominalizând totodată candidatul pentru funcţia de preşedinte şi pentru cea de vicepreşedinte."
    2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - Membrii Consiliului Comisiei şi directorul general trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, cu o bună reputaţie şi pregătire profesională şi cu o experienţă de cel puţin 5 ani în activitatea financiar-bancară de asigurări şi reasigurări, investiţii, juridică, legislativă sau executivă din domeniul pensiilor;
    b) să aibă onorabilitatea necesară pentru a ocupa aceste funcţii;
    c) să nu fie membri ai vreunui partid politic pe perioada exercitării mandatului;
    d) să nu fie membri, atât ei, cât şi membrii familiilor lor, în nici un consiliu de administraţie şi nici acţionari semnificativi ai societăţilor comerciale care au vreo legătură comercială şi/sau juridică cu persoanele juridice, subiecte ale supravegherii Comisiei;
    e) să nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi comerciale care, sub orice formă, şi-a încetat activitatea şi nu şi-a respectat obligaţiile faţă de terţi sau care a fost declarată în stare de faliment;
    f) să nu aibă menţiuni în cazierul judiciar şi în cel fiscal;
    g) să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
    h) să nu fie soţ şi nici rudă până la gradul al treilea cu Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare."
    3. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Durata mandatului de membru al Consiliului Comisiei este de 5 ani, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, ale căror mandate vor fi de 6 ani, fiecare membru putând fi reînvestit o singură dată."
    4. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.
    5. Articolul 9 se abrogă.
    6. La articolul 10, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Conducerea executivă a Comisiei este asigurată de un director general numit, în condiţiile legii, prin hotărâre a Consiliului Comisiei, fiind subordonat direct Consiliului."
    7. La articolul 10, alineatul (4) se abrogă.
    8. La articolul 12 alineatul (1), litera a) se abrogă.
    9. La articolul 17, după alineatul (4) se introduce un alineat nou, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Excedentul bugetului Comisiei se reportează în anul următor."
    10. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - Cel târziu până la data de 31 mai a fiecărui an Comisia trimite Parlamentului, respectiv comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci şi celor de muncă şi protecţie socială ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, raportul său anual de activitate, raportul anual de audit financiar şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul precedent, care vor fi dezbătute în şedinţă comună a Camerelor."
    11. La articolul 30, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 30. - (1) Membrii Consiliului Comisiei, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, primesc o indemnizaţie pentru fiecare şedinţă la care sunt prezenţi."
    12. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - Salarizarea preşedintelui, a vicepreşedintelui, a directorului general şi a personalului de specialitate al Comisiei se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Comisiei."
    13. La articolul 34, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei."
    14. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - Sumele provenite din amenzi se fac venituri la bugetul Comisiei."
    15. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
    "Art. 37. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, primul-ministru numeşte, cu avizul Consiliului Economic şi Social, directorul general interimar, responsabil cu organizarea şi dezvoltarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, până la data la care Consiliul va numi, conform legii, directorul general al Comisiei.
    (2) Directorul general interimar se subordonează secretarului de stat din Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, şi are autoritatea necesară pentru gestionarea fondurilor provenite din împrumutul Băncii Mondiale 4616 RO destinat finanţării Proiectului privind dezvoltarea sectorului social, subcomponenta privind înfiinţarea unei Comisii de supraveghere a sistemului de pensii private."
    16. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
    "Art. 39. - În termenul prevăzut la art. 38 Comisia aprobă structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare."
    17. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - (1) În Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat denumirea Comisiei de Supraveghere a Fondurilor de Pensii devine Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cap. III "Autorizarea schemelor facultative de pensii ocupaţionale", cap. VII "Înfiinţarea şi autorizarea fondurilor de pensii ocupaţionale", cap. IX "Constituirea, autorizarea şi funcţionarea administratorilor" şi cap. XIX "Dispoziţii tranzitorii şi finale" din Legea nr. 249/2004 privind pensiile ocupaţionale, cap. XIX "Supraveghere şi control" şi art. 174 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă."
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NĂSTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 10 noiembrie 2005.
    Nr. 313.
    ---------