HOTĂRÂRE nr. 2.155 din 30 noiembrie 2004
privind reorganizarea unor unităţi de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii şi silviculturii prin preluarea lor prin absorbţie de către instituţii de învăţământ superior de stat
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.221 din 20 decembrie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1^4) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2003, aprobată şi modificată prin Legea nr. 147/2004, şi al art. 41 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se aprobă preluarea prin absorbţie a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa, cu sediul în localitatea Pietroasele, judeţul Buzău, unitate de cercetare-dezvoltare aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 512,64 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 59, sectorul 1, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
    (2) Se aprobă preluarea Fermei Istriţa a Staţiunii de Dezvoltare Pomicolă Buzău, cu sediul în localitatea Istriţa, judeţul Buzău, unitate de cercetare-dezvoltare din cadrul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Buzău aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 292,14 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 59, sectorul 1, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
    (3) Se aprobă preluarea Fermei de Cercetare şi Producţie Agricolă Stoeneşti, cu sediul în localitatea Stoeneşti, judeţul Prahova, unitate de cercetare-dezvoltare din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea aflat în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 460,14 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 59, sectorul 1, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.


    Articolul 2

    Se aprobă preluarea prin absorbţie a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Jucu, cu sediul în localitatea Jucu, judeţul Cluj, unitate de cercetare-dezvoltare aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 1.390,24 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Mănăştur nr. 3, judeţul Cluj, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.


    Articolul 3

    Se aprobă preluarea prin absorbţie a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Lugoj, cu sediul în localitatea Lugoj, judeţul Timiş, unitate de cercetare-dezvoltare aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 542,00 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, cu sediul în municipiul Timişoara, Calea Aradului nr. 119, judeţul Timiş, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.


    Articolul 4

    Se aprobă preluarea prin absorbţie a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal, cu sediul în localitatea Caracal, judeţul Olt, unitate de cercetare-dezvoltare aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu suprafaţa totală de 2.597,48 ha, de către Universitatea din Craiova, cu sediul în municipiul Craiova, str. Al. I. Cuza nr. 13, judeţul Dolj, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.


    Articolul 5

    Datele de identificare a imobilelor - construcţii şi terenuri aferente -, proprietate publică a statului, care se transferă din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării sunt prevăzute în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 6

    Unităţile de cercetare-dezvoltare preluate vor fi finanţate din venituri proprii şi din alte surse legal constituite şi vor funcţiona ca structuri fără personalitate juridică ale instituţiilor de învăţământ superior de stat care le-au preluat.


    Articolul 7

    Instituţiile de învăţământ superior de stat preiau toate drepturile şi obligaţiile unităţilor de cercetare-dezvoltare, cu respectarea prevederilor art. 22^2 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 8

    Bunurile imobile şi mobile ale unităţilor de cercetare-dezvoltare se preiau de către fiecare instituţie de învăţământ superior de stat nominalizată în anexele nr. 1-4, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform bilanţului contabil încheiat la data de 30 iunie 2004.


    Articolul 9

    (1) Personalul existent în unităţile de cercetare-dezvoltare este preluat de instituţiile de învăţământ superior de stat, cu respectarea prevederilor legale.
    (2) Salarizarea personalului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Alexandru Athanasiu
    Ministrul agriculturii,
    pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    Bucureşti, 30 noiembrie 2004.
    Nr. 2.155.


    Anexa 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilelor - construcţii şi terenuri aferente -, proprietate publică a statului, care se transferă din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti
                 
      Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulPoziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, conform Hotărârii Guvernuluinr. 45/2003Caracteristicile tehnice ale imobilelor care se transmit
              nr. M.F. 117423Clădire cărămidă (S+P+1+etaj) S = 1438 mp
              nr. M.F. 117428Clădire centrală termică S = 143 mp
              nr. M.F. 117429Clădire atelier mecanic S = 363 mp
              nr. M.F. 117431Clădire cramă S = 550 mp
            Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureştinr. M.F. 117433Clădire cantină S = 399 mp
        Localitatea Pietroasele, Jud. BuzăuMinisterul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi vinificaţie Pietroasanr. M.F. 117435Combinat Vinificaţie cu utilaje încorporate S = 1236 mp
      1.nr. M.F. 117438Clădire distilare S = 60 mp
        nr. M.F. 117447Complex îmbuteliere S = 365 mp
          nr. M.F. 117450Clădire dormitor şcolar S = 264 mp
          nr. M.F. 117453Clădire nefamilişti (3 nivele) S = 1728 mp
          nr. M.F. 117457Clădire cercetare (2 nivele+subsol) S = 528 mp
          nr. M.F. 117460Hală metalică S = 450 mp
          nr. M.F. 117462Dormitor muncitori (P+1) S = 384 mp
            nr. M.F. 117465Clădire locuit+cantină S = 420 384 mp
            nr. M.F. 117469Bloc familişti (P+1) S = 973 384 mp
            nr. M.F. 115465Clădire dormitoare S = 1728 mp
              nr. M.F. 115490Clădire dormitoare S = 450 mp
          Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pomicolă Buzău, ferma Istriţa   nr. M.F. 115494Magazii depozitare produse S = 764 mp
            nr. M.F. 115498Clădire anexe S = 350 mp
            nr. M.F. 115503Hală depozitare S = 975 mp
        Comuna Săhăteni, jud. Buzău   nr. M.F. 115405Laboratoare, Magazii S = 648 mp
      2.   nr. M.F. 115411Corp clădire S = 82 mp
          nr. M.F. 115416Magazii materiale S = 1000 mp
            nr. M.F. 115420Rezervoare metalice 3 buc. S = 260 mp
            nr. M.F. 115426Atelier mecanic S = 570 mp
          Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" ICCPT Fundulea ferma de cercetare şi producţie agricolă Stoieneştinr. M.F. 112322Locuinţă 3 apartamente S = 195 mp
            nr. M.F. 112333Locuinţă 2 apartamente S = 143 mp
        Comuna Stoieneşti, jud. Prahova   nr. M.F. 112607Uscător S = 300 mp
      3.   nr. M.F. 112611Local şcolar S = 200 mp
          nr. M.F. 112612Local dormitor S = 700 mp

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului aflate
        în administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                         
      Nr. crt.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNeproductiv
      1.Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie PietroasaPietroaseleBuzăuUSAMV*) Bucureşti0,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,350,000,35
      2.Ferma ISTRIŢA a Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare BuzăuIstriţaBuzăuUSAMV*) Bucureşti0,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,00
      3.Ferma de Cercetare şi Producţie Agricolă- StoieneştiStoieneştiPrahovaUSAMV*) Bucureşti0,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,00

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul public al statului aflate în
        administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                           
      Nr. crt.Nr. M.F.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNepro- ductiv
      1.117472Dezvoltare pt. Viticultură şi Vinificaţie PietroasaPietroaseleBuzăuUSAMV*) Bucureşti452,9841,824,180,00401,115,8759,310,008,3633,9816,900,07512,29
      2.115510Ferma ISTRIŢA a Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare BuzăuIstriţaBuzăuUSAMV*) Bucureşti277,64141,542,310,000,00133,7915,283,500,006,854,930,00292,92
      3.112624Ferma de Cercetare şi Producţie Agricolă - StoieneştiStoieneştiPrahovaUSAMV*) Bucureşti454,84454,840,000,000,000,005,300,000,001,004,300,00460,14

    --------
        *) Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.


    Anexa 2
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilelor - construcţii şi terenuri aferente -, proprietate publică a statului, care se transferă din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca
                 
      Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulPoziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, conform Hotărârii Guvernuluinr. 45/2003Caracteristicile tehnice ale imobilelor care se transmit
              nr. M.F. 117208Grajd nr. 9
              nr. M.F. 117210Grajd nr. 4
              nr. M.F. 117212Grajd nr. 10
              nr. M.F. 117214Grajd nr. 5
          Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti JucuMinisterul Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napocanr. M.F. 117215Magazie cereale
          nr. M.F. 117218Bloc locuinţe nr. 2, 6 ap.
        Comuna Jucu, Comuna Apahida, Comuna Bonţidanr. M.F. 117219Grajd tineret nr. 3
        nr. M.F. 117222Staţie pompe
      1.nr. M.F. 117224Grajd vaci nr. 7
        nr. M.F. 117225Clădire post trafo
          nr. M.F. 117228Magazie insectofungicide
          nr. M.F. 117231Saivan ovine
            nr. M.F. 117232Clădire şef sector cercetare
            nr. M.F. 117234Depozit de alimente cantină
              nr. M.F. 117236Magazie cereale
              nr. M.F. 117242Clădire adm. Centru
              nr. M.F. 117244Clădire locuinţă
              nr. M.F. 117246Clădire technician cercetare
              nr. M.F. 117248Clădire şef sector
              nr. M.F. 117249Clădire pavilion cercetare
              nr. M.F. 117252Clădire cămin cantină
              nr. M.F. 117254Fânar
              nr. M.F. 117256Magazie cereale 2 nivele
              nr. M.F. 117257Bucătărie furajeră
              nr. M.F. 117258Cabină portar
              nr. M.F. 117259Puierniţă incubator
              nr. M.F. 117262Magazie cereale
              nr. M.F. 117263Grajd control porcine
              nr. M.F. 117265Bloc locuinţe nr. 6, 12 ap.
              nr. M.F. 117266Grajd vaci nr. 1
              nr. M.F. 117268Grajd vaci nr. 2
              nr. M.F. 117270Grajd vaci nr. 6
              nr. M.F. 117271Grajd vaci nr. 8
              nr. M.F. 117273Lăptărie, filtru sanitar
              nr. M.F. 117274Bloc locuinţe nr. 1
              nr. M.F. 117276Anexe gospodăreşti grup social
              nr. M.F. 117277Grajd tineret nr. 1
              nr. M.F. 117278Grajd tineret nr. 2
              nr. M.F. 117279Magazie materiale
              nr. M.F. 117280Bloc locuinţe nr. 5, 12 ap.
              nr. M.F. 117281Bloc locuinţe nr. 3, 6 ap.
              nr. M.F. 117282Maternitate scroafe
              nr. M.F. 117283Staţionar infirmerie
              nr. M.F. 117284Bloc locuinţe nr. 4, 12 ap.

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului aflate
        în administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                         
      Nr. crt.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNeproductiv
      1.Staţiune de Cercetare- Dezvoltare pentru Pajişti JucuJUCUClujUSAMV*) Cluj-Napoca1301,600,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,00

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul public al statului aflate în
        administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                           
      Nr. crt.Nr. M.F.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNepro- ductiv
      1.117286Staţiune de Cercetare- Dezvoltare pentru Pajişti JucuJUCUClujUSAMV*) Cluj-Napoca1301,60660,32312,15329,130,000,0088,6417,512,4612,1051,385,191390,24

    --------
        *) Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.


    Anexa 3
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilelor - construcţii şi terenuri aferente -, proprietate publică a statului, care se transferă din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara
                 
      Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulPoziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, conform Hotărârii Guvernului nr. 45/2003Caracteristicile tehnice ale imobilelor care se transmit
              nr. M.F. 104235Seră înmulţitor S = 540 mp
              nr. M.F. 104249Magazie seminţe S = 36 mp
              nr. M.F. 104266Şopron sortat fructe
              nr. M.F. 104276Hală sortare, depozitare fructe S = 231 mp
              nr. M.F. 104331Magazie S = 200 mp
              nr. M.F. 104332Cămin nefamilişti S = 336 mp
              nr. M.F. 104356Clădire cantină S = 325 mp
          Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" Staţiunea de cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Lugoj (Caransebeş)   nr. M.F. 104365Atelier mecanic
          Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoaranr. M.F. 104366Grup social administrativ S = 374 mp
          nr. M.F. 104395Grup social administrativ S = 80 mp
        Municipiul Caransebeş, jud. Caraş-Severinnr. M.F. 104399Pavilion Cercetare S = 680 mp
      2.nr. M.F. 121453Hală sortare S = 608 mp
        nr. M.F. 104230Hală sortare, depozitare fructe S = 707 mp
        nr. M.F. 104271Hală de altoit S = 264 mp
          nr. M.F. 104286Magazie insecto-fungicide S = 144 mp
          nr. M.F. 104291Magazie insecto-fungicide S = 295 mp
            nr. M.F. 104341Clădire cantină S = 196 mp
            nr. M.F. 104347Clădire administrativă cercetare-dezvoltare S = 380 mp
              nr. M.F. 104373Dormitor S = 196 mp
              nr. M.F. 104378Clădire sediu cercetare-dezvoltare S = 200 mp
              nr. M.F. 104389Clădire administrativă cărămidă S = 205 mp
              nr. M.F. 121454Clădire S = 250 mp

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului aflate
        în administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                         
      Nr. crt.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNeproductiv
      1.Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Lugoj (Caransebeş)LUGOJCaraş- SeverinUSAMV*) Timişoara43,720,000,271,740,0041,716,280,000,000,990,275,0250,00

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul public al statului aflate în
        administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                           
      Nr. crt.Nr. M.F.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNepro- ductiv
      6.104402Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Lugoj (Caransebeş)LUGOJCaraş- SeverinUSAMV*) Timişoara456,20177,631,2812,910,00264,3835,806,563,0918,436,760,96492,00

    ----------
        *) Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.


    Anexa 4
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilelor - construcţii şi terenuri aferente -, proprietate publică a statului, care se transferă din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea din Craiova
                 
      Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulPoziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, conform Hotărârii Guvernului nr. 45/2003Caracteristicile tehnice ale imobilelor care se transmit
              nr. M.F. 107568Dormitor comun
              nr. M.F. 107504Cramă
              nr. M.F. 107487Clădire club
              nr. M.F. 107488Grup social
              nr. M.F. 107493Clădire de locuit
              nr. M.F. 107495Sediu fermă Fărcaşele
              nr. M.F. 107502Locuinţă familişti
          Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului în concesionarea Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare CaracalMinisterul Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea din Craiovanr. M.F. 107696Clădire administrativă
          nr. M.F. 107431Locuinţă familişti
      4.Comuna Caracal, Jud. Oltnr. M.F. 107607Locuinţă familişti
        nr. M.F. 107704Baraj Pârâu Caracal
          nr. M.F. 107713Hala pentru altoit
          nr. M.F. 107621Magazie depozit seminţe
              nr. M.F. 107611Clădire administrativă
              nr. M.F. 107517Remiză cărămidă
              nr. M.F. 107712Dependinţe clădire canton
              nr. M.F. 107614Magazie cereale
              nr. M.F. 107616Grajd stabulaţie
              nr. M.F. 107608Atelier mecanic
              nr. M.F. 107699Grajd vaci
              nr. M.F. 107689Grajd creşe viţei
              nr. M.F. 107609Grajd vaci
              nr. M.F. 107414Grajd creşă viţei
              nr. M.F. 107615Grajd bovine grase
              nr. M.F. 107439Locuinţă stupină
              nr. M.F. 107619Grajd vaci
              nr. M.F. 107622Construcţie cărămidă
              nr. M.F. 107692Remiză maşini
              nr. M.F. 107703Dormitor camere
              nr. M.F. 107706Magazie materiale
              nr. M.F. 107612Creşe viţei
              nr. M.F. 107393Maternitate scroafe
              nr. M.F. 107427Grajd de animale muncă
              nr. M.F. 107425Grajd tineret porcin
              nr. M.F. 107380Grajd scroafe-vieri montă
              nr. M.F. 107400Grajd tineret porcin
              nr. M.F. 107491Seră forţat viţă
              nr. M.F. 107382Filtru sanitar
              nr. M.F. 107571Maternitate scroafe
              nr. M.F. 107392Maternitate scroafe
              nr. M.F. 107403Maternitate scroafe
              nr. M.F. 107390Grajd cabaline
              nr. M.F. 107709Casă de locuit
              nr. M.F. 107384Platformă uscat seminţe
              nr. M.F. 107690Atelier gospodăresc
              nr. M.F. 107573Cantină sediu staţiune
              nr. M.F. 107572Cantină sală mese, dormitor
              nr. M.F. 107566Clădire administrativă
              nr. M.F. 107519Magazie materiale
              nr. M.F. 107518Magazie cereale
              nr. M.F. 107714Cameră basculă
              nr. M.F. 107702Cameră poartă
              nr. M.F. 107700Clădire pod basculă
              nr. M.F. 107387Grup sanitar veterinar
              nr. M.F. 107500Magazie drumuri
              nr. M.F. 107434Magazie cereale
              nr. M.F. 107514Magazie
              nr. M.F. 107435Magazie cu şopron
              nr. M.F. 107438Magazie cereale
              nr. M.F. 107688Magazie cereale
              nr. M.F. 107455Magazie materiale
              nr. M.F. 107486Magazie materiale
              nr. M.F. 107511Magazie furaje
              nr. M.F. 107697Garaje auto
              nr. M.F. 107710Canton CFR dublu
              nr. M.F. 107707Staţie Cond. Seminţe
              nr. M.F. 107694Magazie şopron seminţe
              nr. M.F. 107402Laborator cercetare
              nr. M.F. 107506Dormitor comun
              nr. M.F. 107508Magazie şopron 200 mp
              nr. M.F. 107394Grajd tineret porcin
              nr. M.F. 107575Remiză cărămidă
              nr. M.F. 107693Grajd vaci
              nr. M.F. 107498Locuinţă familişti

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului aflate
        în administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                         
      Nr. crt.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNeproductiv
      7.Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare Agricolă CaracalCARACALOltUniversitatea Craiova2,482,480,000,000,000,000,000,000,000,000,000,002,48

        Situaţia suprafeţelor de teren din domeniul public al statului aflate
        în administrarea ADS, care se preiau în administrarea instituţiilor de
        învăţământ superior agricol de stat conform Legii nr. 147/2004
                                           
      Nr. crt.Nr. M.F.Denumiera unităţii de CD care se preiaLocalitateaJudeţulDenumirea Unităţii care preiaTotal agricol (ha)Din careTotal neagricol (ha)Din careTOTAL General (ha)
      Arabil (ha)Păşuni (ha)Fâneţe (ha)Vie (ha)Livezi (ha)PăduriApe BălţiDrumuriCurţi ConstrucţiiNepro- ductiv
      7.107715Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare Agricolă CaracalCARACALOltUniversitatea Craiova2492,002481,0011,000,000,000,00103,0016,003,0037,0043,004,002595,00


    -------