HOTĂRÂRE nr. 741 din 9 iulie 2008
pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 14 iulie 2008



    Având în vedere prevederile anexei nr. 12 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, încheiată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194/1965, şi ale art. 4 lit. r) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul civil aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    (1) Se aprobă Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Instituţiile publice care au în subordine sau în coordonare unităţi cu atribuţii în operaţiunile de căutare a aeronavelor aflate în pericol şi de salvare a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie, conform regulamentului prevăzut în anexă, vor lua măsuri în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru exercitarea acestor atribuţii, inclusiv pentru dotarea unităţilor respective cu echipamentele specifice prevăzute în anexa nr. 12 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, încheiată la Chicago la 7 decembrie 1944.


    Articolul II

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 29 ianuarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Regia autonomă "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA are ca obiect principal de activitate furnizarea de servicii de navigaţie aeriană, incluzând servicii de trafic aerian, servicii de comunicaţii aeronautice, navigaţie şi supraveghere în domeniul aeronautic, servicii meteorologice aeronautice, servicii de informare aeronautică, precum şi servicii de căutare şi salvare, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
    Obiectul de activitate al Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA cuprinde şi activităţi de consultanţă şi prestări de servicii în domeniul său de activitate, activităţi de cercetare-dezvoltare, inclusiv faza de realizare şi comercializare de produse specifice domeniului managementului traficului aerian, prin forţe proprii sau în parteneriat cu operatori economici interni sau externi, precum şi activităţi de transport în cont propriu, conform legislaţiei în vigoare."
    2. La articolul 5 din anexa nr. 2, punctele 5.4.1, 5.4.11 şi 5.4.12 se abrogă.
    3. În anexa nr. 2, la articolul 5 punctele 5.4.5 şi 5.4.9, sintagma "unităţi de alertă" se înlocuieşte cu sintagma "unităţi de alarmare".


    Articolul III

    Hotărârea Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 29 ianuarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.


    Articolul IV

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul apărării,
    Teodor Viorel Meleşcanu
    p. Directorul Serviciului
    de Telecomunicaţii Speciale,
    Grigore Corneliu
    Ministrul sănătăţii publice,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Ministrul economiei
    şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 9 iulie 2008.
    Nr. 741.


    Anexă

    REGULAMENT 09/07/2008