HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 23 septembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005
EMITENT
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 7 octombrie 2014
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte: Articolul I Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (2), litera i^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "i^1) să aducă de îndată la cunoştinţa preşedintelui instanţei în care funcţionează faptul că s-a dispus trimiterea sa în judecată, din momentul în care a luat cunoştinţă de aceasta;". 2. La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea mandatului funcţiei de conducere, dar nu mai mult de 9 luni, judecătorii care ocupă aceste funcţii comunică Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii opţiunea cu privire la instanţa la care vor să funcţioneze." 3. La articolul 10, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1^1) Preşedintele curţii de apel ia măsurile necesare pentru ca, în intervalul de timp dintre trimiterea în judecată şi suspendarea din funcţie de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a unui judecător de la curtea de apel, acesta să fie înlocuit din şedinţele de judecată, după regulile aplicabile în caz de absenţă." 4. La articolul 11 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins: "f^1) asigură operaţionalizarea bazei tehnice şi a suportului informatic pentru efectuarea actelor de procedură, a comunicărilor şi notificărilor prevăzute de lege, prin mijloace electronice, inclusiv în vederea publicării acestora în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI);". 5. La articolul 12, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1^1) Preşedintele tribunalului ia măsurile necesare pentru ca, în intervalul de timp dintre trimiterea în judecată şi suspendarea din funcţie de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a unui judecător de la tribunal, acesta să fie înlocuit din şedinţele de judecată, după regulile aplicabile în caz de absenţă." 6. La articolul 13 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins: "e^1) asigură operaţionalizarea bazei tehnice şi a suportului informatic pentru efectuarea actelor de procedură, a comunicărilor şi notificărilor prevăzute de lege, prin mijloace electronice, inclusiv în vederea publicării acestora în BPI;". 7. La articolul 15 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins: "d^1) asigură operaţionalizarea bazei tehnice şi a suportului informatic pentru efectuarea actelor de procedură, a comunicărilor şi notificărilor prevăzute de lege, prin mijloace electronice, inclusiv în vederea publicării acestora în BPI;". 8. La articolul 16, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1^1) Preşedintele judecătoriei ia măsurile necesare pentru ca, în intervalul de timp dintre trimiterea în judecată şi suspendarea din funcţie de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a unui judecător de la judecătorie, acesta să fie înlocuit din şedinţele de judecată, după regulile aplicabile în caz de absenţă." 9. La articolul 22 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) stabileşte componenţa secţiilor, a completelor specializate şi a completelor cu judecători-sindici, în funcţie de volumul de activitate, ţinând seama de specializarea judecătorilor;". 10. La capitolul II "Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ", secţiunea a V-a "Judecătorii desemnaţi sau delegaţi", paragraful 6, care conţine articolul 32, se abrogă. 11. La articolul 52 alineatul (1), după litera j) se introduc două noi litere, literele j^1) şi j^2), cu următorul cuprins: "j^1) urmăreşte modul de întocmire şi de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege pentru publicarea în BPI şi transmiterea acestor acte procedurale pe suport hârtie şi electronic către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiul Registrului Comerţului, în vederea publicării acestora în BPI şi realizarea celorlalte comunicări sau notificări în termen legal; j^2) supraveghează, controlează lunar şi îndrumă activitatea grefierilor secţiei cu privire la comunicarea cererilor şi actelor procedurale prevăzute de lege;". 12. La articolul 52 alineatul (1), după litera t) se introduce o nouă literă, litera ţ), cu următorul cuprins: "ţ) certifică, în cazurile prevăzute de lege, copiile după actele din dosarele secţiei, inclusiv în materia insolvenţei." 13. La articolul 83 alineatul (1), punctul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "16. Registrul special privind mandatul ad-hoc În acest registru se înregistrează cererile de numire a unui mandatar ad-hoc, cu următoarele menţiuni: numărul cererii, denumirea entităţii care solicită aplicarea procedurii mandatului ad-hoc, soluţia pronunţată, încetarea mandatului, observaţii. Registrul special privind mandatul ad-hoc se păstrează la cabinetul preşedintelui, în grija primului grefier, nefiind destinat publicităţii." 14. La articolul 83 alineatul (1), după punctul 16 se introduc două noi puncte, punctele 16^1 şi 16^2, cu următorul cuprins: "16^1. Registrul special privind concordatul preventiv În acest registru se vor face următoarele menţiuni: numărul dosarului, persoana care depune oferta de concordat preventiv, data depunerii ofertei de concordat preventiv, numele administratorului concordatar, soluţii. 16^2. Mapa ofertelor de concordat Mapa ofertelor de concordat se păstrează la grefa tribunalului specializat sau, după caz, a secţiei specializate. Dacă nu există grefă separată a secţiei specializate, mapa se păstrează la grefa instanţei. În această mapă, accesibilă publicului, se vor păstra ofertele de concordat preventiv." 15. La articolul 83 alineatul (1), punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: "22. Registrul privind evidenţa practicii instanţelor de control judiciar În acest registru se înregistrează toate dosarele sosite de la instanţele de control judiciar şi soluţiile pronunţate în căile de atac." 16. La articolul 95, alineatul (8^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(8^1) La cererea motivată a completului de judecată învestit cu soluţionarea unui dosar care în mod constant necesită un timp de lucru ce acoperă durata normală a unei şedinţe de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate să dispună, până la soluţionarea cauzei respective, până la redactarea hotărârii pronunţate sau până la un alt moment al procesului, ca acelui complet să nu îi mai fie repartizate alte cauze." 17. La articolul 96^1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Cauzele având ca obiect luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, după pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei, până la sesizarea instanţei de apel, în condiţiile art. 399 alin. (10) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea asupra fondului cauzei, dacă judecătorul care a intrat în compunerea acelui complet îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei sau, după caz, al instanţei şi la data stabilită pentru soluţionarea acestor cauze." 18. La articolul 96^1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: "(11) Cererile de restituire a taxei judiciare de timbru formulate după rămânerea definitivă a hotărârii se vor înregistra cu număr nou de dosar şi se vor repartiza completului care a judecat cauza." 19. La articolul 98, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins: "(6^1) În cazul absenţei judecătorului de cameră preliminară, la expirarea termenelor prevăzute în titlul II «Camera preliminară» al părţii speciale din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în alcătuirea completului intră judecătorul de cameră preliminară din completul imediat următor." 20. La articolul 99, alineatele (2), (3), (5^3) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) În cazul transpunerii cauzei de la o secţie la alta şi de la un complet la altul, în condiţiile legii, dosarul îşi păstrează numărul şi este transpus la completul care judecă în aceeaşi zi, la secţia competentă, respectiv la completul specializat competent, care are stabilită şedinţă în aceeaşi zi. Dacă în ziua respectivă nu este şedinţă de judecată la secţia competentă sau, după caz, la un complet specializat competent din aceeaşi secţie, dosarul se transpune la completul imediat următor al secţiei competente, respectiv al aceleiaşi secţii. Dacă mai multe complete judecă în aceeaşi zi, repartizarea se va face între acestea în sistem ciclic. (3) În situaţia recalificării unei cauze se va proceda astfel: ... - dacă apelul sau recursul este recalificat în fond, completul de judecată va fi format din preşedintele completului de apel sau de recurs, după caz; - dacă o cauză în fond este recalificată în apel sau recurs, completul de judecată va fi întregit cu unul sau doi judecători din lista de permanenţă, după caz; - dacă apelul este recalificat în recurs, completul de judecată va fi întregit cu un judecător din lista de permanenţă; - dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii 2 judecători ai completului de recurs. ........................................................................ (5^3) În cazurile prevăzute la alin. (5)-(5^2), dacă judecătorul sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul nu mai funcţionează în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, cauza se va repartiza aleatoriu, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (12). ........................................................................ (10) Suspendarea provizorie a executării hotărârii în condiţiile Codului de procedură civilă de la 1865 se va soluţiona după modelul completelor specializate în compunerea cărora intră preşedintele instanţei sau, după caz, preşedintele de secţie ori înlocuitorii acestora." ... 21. La articolul 99, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (10^1), cu următorul cuprins: "(10^1) Cererea de suspendare provizorie a executării silite începută în condiţiile Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulată înainte de introducerea unei contestaţii la executare, se repartizează aleatoriu. Dacă există contestaţie la executare depusă la instanţă, cererea de suspendare provizorie a executării silite, chiar formulată separat, se va judeca de către completul care soluţionează contestaţia." 22. La articolul 99, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(11) În situaţia desfiinţării completului, toate cauzele acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, printr-o operaţiune unică, celorlalte complete ale instanţei, competente să judece în materia respectivă, de preşedintele instanţei sau de judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie a cauzelor." 23. La articolul 99, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins: "(12) Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, de către alt sau alţi judecători, după caz. În această situaţie vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate." 24. Articolul 99^1 se abrogă. 25. Articolul 103^11 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 103^11. - (1) În cauzele penale, în cadrul repartizării aleatorii în sistem informatic se stabileşte numai completul de judecată. Cauzele repartizate aleatoriu sunt transmise completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege şi, după caz, pentru fixarea primului termen de judecată, în condiţiile legii. (2) În cauzele penale în care instanţa este sesizată cu rechizitoriu, completul de judecată fixează primul termen de judecată, după rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus, în procedura în camera preliminară, începerea judecăţii." ... 26. La articolul 103^14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 103^14. - (1) Odată cu fixarea primului termen de judecată, completul de judecată dispune citarea părţilor, precum şi, după caz, alte măsuri pentru pregătirea judecăţii, în condiţiile legii. Dosarul se predă de îndată grefierului de şedinţă care, în aceeaşi zi, introduce termenul în aplicaţia ECRIS." 27. La articolul 112, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Instanţa care a soluţionat contestaţia declarată împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţiei. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul contestării încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare." 28. La capitolul III "Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor", după articolul 114^16 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a V^5-a, cu următorul cuprins: "SECŢIUNEA a V^5-a Dispoziţii speciale referitoare la înregistrarea şi judecarea cererilor privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă § 1. Dispoziţii generale Art. 114^17. - (1) Judecătorul-sindic exercită toate atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare din materia procedurilor de preinsolvenţă şi de insolvenţă. (2) Soluţionarea cauzelor în materia procedurilor de preinsolvenţă şi de insolvenţă se realizează cu respectarea principiului continuităţii judecătorului-sindic. ... (3) Cererile de deschidere a procedurii de insolvenţă formulate de debitor, cererile de mandat ad-hoc şi de concordat preventiv, cele pentru care legea prevede că se aplică regulile de la ordonanţa preşedinţială, precum şi alte cereri pentru care legea prevede expres că se soluţionează de urgenţă se judecă inclusiv în perioada vacanţei judecătoreşti. ... (4) Cererile prevăzute la alin. (3), cu excepţia celor având ca obiect mandat ad-hoc şi concordat preventiv, înregistrate în perioada vacanţei judecătoreşti, dacă privesc un debitor în legătură cu care există deja o procedură de insolvenţă pe rol, se repartizează conform art. 114^22. ... (5) Pentru soluţionarea cererilor de deschidere a procedurii de insolvenţă, formulate de debitor, a cererilor de concordat preventiv, a ordonanţelor preşedinţiale şi a altor cereri urgente în materia procedurilor de preinsolvenţă şi de insolvenţă se întocmeşte o planificare pe perioada vacanţei judecătoreşti. Judecătorii-sindici învestiţi cu soluţionarea unei cauze anterior pot fi înlocuiţi, în cazul absenţei din instanţă, de judecătorii din această planificare. ... (6) Dosarele de deschidere a procedurii de insolvenţă privind un debitor în legătură cu care nu exista deja o procedură de insolvenţă pe rol, repartizate judecătorilor-sindici planificaţi în perioada vacanţei judecătoreşti, se păstrează de primul judecător învestit, chiar dacă în această perioadă s-au succedat mai mulţi judecători-sindici. ... (7) Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. ... (8) Dispoziţiile prezentului regulament se aplică şi cauzelor din materia procedurilor de preinsolvenţă şi de insolvenţă în măsura în care nu contravin Legii nr. 85/2014 şi prezentei secţiuni. ... § 2. Mandatul ad-hoc Art. 114^18. - (1) Cererile de numire a unui mandatar ad-hoc, precum şi orice înscrisuri referitoare la acestea se depun la primul grefier al instanţei sau la grefierul special desemnat de preşedintele instanţei în acest sens şi se înregistrează în Registrul special privind mandatul ad-hoc. (2) Cererile de numire a unui mandatar ad-hoc se înregistrează şi în aplicaţia ECRIS, în regim de confidenţialitate, de către primul grefier sau de grefierul special desemnat de preşedintele instanţei în acest sens. În aplicaţia ECRIS se menţionează doar numărul de dosar şi obiectul acestuia. ... (3) Încheierea prin care se desemnează mandatarul ad-hoc şi încheierea prin care se constată încetarea mandatului ad-hoc nu se pronunţă în şedinţă publică, nu se trec în condica şedinţelor de judecată şi se comunică numai reprezentantului părţii, sub semnătură. ... (4) Documentele referitoare la mandatul ad-hoc sunt confidenţiale şi nu sunt accesibile decât persoanelor prevăzute la alin. (2). ... § 3. Concordatul preventiv Art. 114^19. - (1) Cererile privind concordatul preventiv se înregistrează în aplicaţia ECRIS şi în Registrul special privind concordatul preventiv şi se repartizează aleatoriu între completele de judecători-sindici. (2) Grefierul registrator, primind dosarul de concordat preventiv, verifică dacă există un dosar de deschidere a insolvenţei cu privire la acelaşi debitor şi întocmeşte un referat care se va ataşa la toate dosarele identificate şi la dosarul nou-înregistrat, pentru informarea judecătorului-sindic. ... (3) Ofertele de concordat preventiv se depun la instanţe, inclusiv în format electronic, şi se păstrează într-o mapă specială, accesibilă publicului. Ofertele depuse în format electronic se încarcă şi pe site-ul instanţei, într-o secţiune specială destinată acestora. ... (4) Omologarea concordatului preventiv şi, respectiv, închiderea procedurii se comunică, din oficiu, către oficiul registrului comerţului la care debitorul este înregistrat, pentru a fi efectuate menţiunile corespunzătoare. ... Art. 114^20. - (1) Cererile privind nulitatea concordatului preventiv, formulate de creditorii care au votat împotriva acestuia, se înregistrează în dosarul privind deschiderea procedurii de concordat preventiv. În acelaşi mod se procedează şi pentru acţiunile în rezoluţiunea concordatului. (2) Cererile de suspendare a concordatului preventiv se înregistrează ca dosare asociate şi se repartizează judecătorului care soluţionează cererea de concordat preventiv. ... (3) Încheierile prin care se constată realizarea obiectivului concordatului preventiv sau imposibilitatea realizării lui din motive neimputabile debitorului constituie acte finale de dezînvestire. ... § 4. Procedura insolvenţei Art. 114^21. - (1) Cererile de deschidere a procedurii de insolvenţă se repartizează aleatoriu între completele de judecători-sindici. (2) La momentul înregistrării dosarului de deschidere a procedurii de insolvenţă se configurează un complet cu acelaşi număr cu al completului căruia i-a fost repartizată cauza, cu indicativul MA, pentru camera de consiliu. ... (3) Grefierul registrator, primind cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, verifică dacă există un dosar de concordat preventiv cu privire la acelaşi debitor sau un alt dosar de insolvenţă cu privire la acesta şi întocmeşte un referat care se va ataşa la toate dosarele identificate şi la dosarul nou-înregistrat. ... (4) Orice cerere contencioasă în urma căreia se pronunţă o hotărâre intermediară în legătură cu un dosar de insolvenţă existent se înregistrează ca dosar asociat chiar de la depunerea ei şi se repartizează manual aceluiaşi judecător-sindic. ... (5) Dosarul de fond, în procedurile privind insolvenţa, este constituit din dosarul de bază şi, dacă este cazul, din dosare asociate. În dosarul de bază se înregistrează cererile şi se pronunţă hotărârile privind următoarele momente ale procedurii insolvenţei: ... a) deschiderea procedurii; ... b) opoziţia la deschiderea procedurii; ... c) intrarea în faliment; ... d) confirmarea planului de reorganizare; ... e) confirmarea numirii administratorului/lichidatorului judiciar; ... f) închiderea procedurii. ... (6) În cazul declarării unei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în dosarul de bază, se formează dosar asociat la momentul înregistrării căii de atac. Dosarul asociat care se înaintează instanţei de control judiciar va conţine cererea de apel sau, după caz, de recurs şi copiile certificate ale înscrisurilor din dosarul de bază selectate de către judecătorul-sindic, conform legii. Dosarul de bază se păstrează la instanţa de fond. ... (7) La întocmirea rapoartelor statistice privind volumul de activitate al judecătorilor-sindici, dosarele asociate, înregistrate conform alin. (4), vor fi contabilizate ca fiind dosare nou-înregistrate de către programul informatic ECRIS. Dosarele asociate formate conform alin. (6), având ca obiect "cale de atac", nu vor fi contabilizate la instanţa de fond, dar vor fi contabilizate ca dosare nou-intrate, în evidenţele statistice ale instanţei de control judiciar. Dosarul de bază va primi punctajul corespunzător pentru deschiderea procedurii, iar pentru celelalte obiecte prevăzute la alin. (5), punctajul va fi alocat numai în caz de rejudecare de către un alt judecător-sindic, după desfiinţarea hotărârii iniţiale de către instanţa de control judiciar. ... Art. 114^22. - (1) Primului judecător-sindic învestit cu soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, indiferent că a fost formulată de către creditor sau de către debitor, îi vor fi repartizate cererile ulterioare de deschidere a procedurii privind acelaşi debitor, introduse înainte de soluţionarea dosarului de insolvenţă repartizat anterior. După prima cerere repartizată aleatoriu în sistem informatic, dosarele formate ca urmare a formulării unor cereri ulterioare se repartizează manual primului complet învestit, după regulile stabilite la alin. (2)-(6). (2) Dacă, ulterior înregistrării cererii debitorului, dar înainte de soluţionarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de către creditori, acestea se vor înregistra direct la cererea formulată de debitor. În acest scop, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, la data înregistrării cererilor şi va înregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulată de debitor. ... (3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul, prin serviciul de registratură, va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol şi va înregistra cererea la dosarul existent. ... (4) Când ulterior înregistrării cererii creditorului se formulează cerere de deschidere a procedurii de către debitor, dosarul de deschidere a procedurii format la cererea creditorului se ataşează la dosarul format ca urmare a cererii debitorului. ... (5) Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă, cererile ulterioare ale creditorilor, înregistrate în dosarul format ca urmare a cererii debitorului, după disjungere, sunt înregistrate într-un nou dosar, având ca obiect cerere de deschidere a procedurii formulată de către creditori, care se repartizează aceluiaşi complet. ... (6) Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă şi au existat cereri ale creditorilor înregistrate atât înainte, cât şi după înregistrarea cererii debitorului, cererile creditorilor disjunse din dosarul de deschidere a procedurii la cererea debitorului, după disjungere, se judecă în dosarul format ca urmare a cererilor anterioare ale creditorilor din dosarul ataşat conform alin. (4). ... Art. 114^23. - (1) În cadrul curţilor de apel se organizează complete specializate pentru soluţionarea căilor de atac din materia procedurilor de preinsolvenţă şi de insolvenţă. (2) Soluţionarea apelurilor se realizează cu respectarea principiului continuităţii completului de judecată. Primul apel înregistrat împotriva unei hotărâri pronunţate într-un dosar de insolvenţă se repartizează aleatoriu în sistem informatic. Toate apelurile formulate ulterior împotriva unor hotărâri diferite din dosarul de insolvenţă de la tribunal se judecă de către completul care a judecat primul apel împotriva unei hotărâri din acel dosar. Pentru identificarea completului de apel grefierul registrator verifică în sistemul ECRIS dacă s-au mai declarat alte căi de atac în acelaşi dosar de fond şi repartizează manual noul dosar completului care a judecat primul apel. ... (3) Prin excepţie de la prevederile art. 98 alin. (3), în situaţia recalificării căii de atac, în această materie, se va proceda astfel: dacă în mod greşit s-a formulat recurs şi există deja un dosar înregistrat ca urmare a unui prim apel, apelul nou va fi soluţionat de acelaşi complet. În cazul în care recursul a fost recalificat apel, fiind prima cale de atac formulată într-un dosar de insolvenţă, apelul va fi soluţionat de completul de apel specializat din aceeaşi zi sau de completul specializat de apel care are următoarea şedinţă de judecată. Dacă mai multe complete de apel au şedinţă de judecată în aceeaşi zi, repartizarea se va face între acestea în sistem ciclic. ... (4) În situaţia în care, în apel, datorită persistenţei unui caz de incompatibilitate, s-ar ajunge, în mod repetat, la încălcarea continuităţii completului de judecată prin participarea unor judecători diferiţi la soluţionarea apelurilor, după admiterea primei cereri de abţinere sau recuzare, colegiul de conducere poate dispune înlocuirea judecătorului incompatibil pentru toate apelurile viitoare, la cererea acestuia sau a preşedintelui de secţie, precum şi din oficiu. Completul va fi format, de regulă, din judecătorul care nu a fost declarat incompatibil şi un alt judecător specializat, împreună cu care acesta formează un alt complet. ... (5) Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător în cazul în care calea de atac, în conformitate cu legea în vigoare la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, este recursul. ... Art. 114^24. - (1) La data înregistrării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, grefierul registrator verifică dacă există pe rol un dosar de insolvenţă aparţinând unei alte societăţi care face parte din acelaşi grup de societăţi, potrivit menţiunii din cerere, respectiv din declaraţia depusă de debitor potrivit art. 67 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, sau a listei cuprinzând membrii grupului, prevăzută de art. 194 din aceeaşi lege. Dacă s-a înregistrat un asemenea dosar, dosarul înregistrat ulterior, ce vizează o persoană juridică din acelaşi grup de societăţi, se repartizează manual aceluiaşi judecător-sindic. (2) Dacă există o "cerere comună de deschidere a procedurii insolvenţei" împotriva mai multor societăţi aparţinând aceluiaşi grup de societăţi, pentru fiecare membru al grupului se va forma un dosar separat, primul dosar înregistrat repartizându-se aleatoriu în sistem informatic, iar celelalte vor fi repartizate manual aceluiaşi judecător-sindic. ... (3) Dacă "cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei" reprezintă o cerere unică, se va înregistra într-un singur dosar, iar judecătorul-sindic, desemnat aleatoriu, va dispune disjungerea şi formarea de dosare separate pentru fiecare debitor membru al grupului, toate dosarele disjunse rămânând în competenţa sa. ... (4) Dacă "cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei" reprezintă cereri separate, formulate concomitent, fiecare cerere va fi înregistrată în dosar separat. Se va repartiza aleatoriu primul dosar înregistrat, iar celelalte dosare se vor repartiza manual aceluiaşi judecător-sindic. ... (5) Dacă la "cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei" subscrie unul sau mai mulţi membri ai aceluiaşi grup de societăţi, deşi nu se află la momentul respectiv în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, dar formulează cererea pentru a evita deschiderea ulterioară a unei proceduri separate, pentru fiecare dintre membrii care subscriu se constituie un dosar distinct, acestea fiind repartizate manual aceluiaşi judecător-sindic, desemnat aleatoriu în primul dosar. ... § 5. Insolvenţa transfrontalieră Art. 114^25. - (1) Cererile de recunoaştere a unei proceduri străine de insolvenţă se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat între completele de judecători-sindici. (2) Orice cerere de anulare sau schimbare a hotărârii de recunoaştere a unei proceduri străine de insolvenţă se soluţionează de acelaşi judecător-sindic, în acelaşi dosar în care s-a pronunţat recunoaşterea, formându-se dosar asociat. ... (3) Orice informare şi orice documente privind modificări importante intervenite în derularea procedurii străine recunoscute se depun la acelaşi dosar în care s-a pronunţat hotărârea de recunoaştere. ... (4) Măsurile cu executare vremelnică ce pot fi dispuse de judecătorul-sindic la cererea reprezentantului străin, anterior sau ulterior recunoaşterii unei proceduri străine, se dispun în acelaşi dosar în care se judecă sau s-a judecat cererea de recunoaştere, de acelaşi judecător-sindic, în cadrul unor dosare asociate. Modificarea sau încetarea măsurii vremelnice se dispune în cadrul aceluiaşi dosar asociat. ... (5) Acţiunile în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, alte acţiuni în nulitate sau inopozabilitate ce pot fi formulate de reprezentantul străin se judecă în acelaşi dosar în care s-a dat hotărârea de recunoaştere, în cadrul unor dosare asociate. ... (6) La deschiderea unei proceduri secundare de insolvenţă pe teritoriul României, după recunoaşterea unei proceduri străine principale, se constituie un nou dosar pentru procedura română, ce se va repartiza manual aceluiaşi judecător-sindic desemnat în dosarul care a avut ca obiect recunoaşterea procedurii străine. ... (7) În cazul recunoaşterii mai multor proceduri străine privind acelaşi debitor, pentru fiecare recunoaştere se constituie un dosar distinct în cadrul căruia judecătorul-sindic va lua şi măsurile vremelnice ce se impun şi va reexamina aceste măsuri. Toate dosarele se vor repartiza aceluiaşi judecător-sindic care va asigura coordonarea procedurilor. ... (8) În cazul recunoaşterii unei proceduri străine privind un debitor care face parte dintr-un grup de societăţi se constituie un dosar în care vor fi luate şi revizuite şi măsurile vremelnice ce se impun. Pentru procedura română de insolvenţă privind un alt debitor, ce face parte din acelaşi grup de societăţi, se constituie un dosar distinct. Dosarele vor fi repartizate aceluiaşi judecător-sindic care va asigura coordonarea procedurilor." ... 29. La articolul 122, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Extrasul se emite în ziua pronunţării hotărârii şi conţine soluţia pe scurt, inclusiv cea de declinare a competenţei, de trimitere spre rejudecare la prima instanţă sau de restituire la organul de urmărire penală. Nu se întocmesc extrase în cazul soluţiilor de achitare şi de încetare a procesului penal, dacă în dosarele respective nu figurează inculpaţi condamnaţi sau pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori renunţarea la aplicarea pedepsei şi dacă nu s-au acordat despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare." 30. La articolul 149, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (3) lit. a) poate fi aplicată de conducătorul instanţei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă, iar sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. b)-f) se aplică de preşedintele curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză." 31. La articolul 150, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 150. - (1) În cazul în care există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, preşedintele curţii de apel sau, după caz, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la sesizarea conducătorului instanţei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea persoana vizată, va dispune efectuarea cercetării prealabile. (2) Cercetarea prealabilă este obligatorie în toate cazurile, se efectuează de către un judecător desemnat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, de preşedintele curţii de apel şi se finalizează printr-un act de constatare." ... Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Adrian Bordea Bucureşti, 23 septembrie 2014. Nr. 1.049. ----------