DECIZIE nr. 214 din 14 aprilie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, precum şi ale art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 20 mai 2005



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Şerban Viorel Stănoiu - judecător
    Florentina Baltă - procuror
    Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, excepţie ridicată de Magdalena Muscă, Liliana Chiriţă şi alţii în Dosarul nr. 933/C/2004 al Tribunalului Vrancea Secţia civilă, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 73D/2005.
    La apelul nominal răspunde Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic Adriana Mehedinţi, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 74D/2005, nr. 117D/2005 şi nr. 118D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Niculina Tuchiluş, Tudoriţa Branea şi alţii în Dosarul nr. 1.006/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, de Ion Lefter, Vasile Caştu şi alţii în Dosarul nr. 974/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, respectiv de Liviu Gătej, Ioana Albiţei şi alţii în Dosarul nr. 990/C/2004 al aceleiaşi instanţe. De asemenea, Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 76D/2005, nr. 78D/2005 şi nr. 79D/2005, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, excepţie ridicată de Marcela Comşa, Ioan Busuioc şi alţii în Dosarul nr. 6/M/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă, de Aurica Voinescu, Laura Achten şi alţii în Dosarul nr. 10/M/2005 al aceleiaşi instanţei, respectiv de Gheorghe Achim, Lidia Adam şi alţii în Dosarul nr. 6/2005 al Tribunalului Covasna.
    La apelul nominal răspunde Ministerul Justiţiei, prin acelaşi consilier juridic, care depune delegaţie în dosarele nr. 74D/2005, nr. 76D/2005 şi nr. 78D/2005, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă faptul că, în dosarele nr. 73D/2005, nr. 74D/2005, nr. 76D/2005 şi nr. 78D/2005, Ministerul Justiţiei, în calitate de parte în proces, a transmis prin Serviciul de registratură al Curţii Constituţionale note scrise prin care apreciază, pe de o parte, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 este întemeiată şi, pe de altă parte, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 este inadmisibilă.
    Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este, în totalitate sau în parte, identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    Atât reprezentantul Ministerului Justiţiei, cât şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.
    Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 118D/2005, nr. 117D/2005, nr. 79D/2005, nr. 78D/2005, nr. 76D/2005 şi nr. 74D/2005 la Dosarul nr. 73D/2005, care a fost primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Justiţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, precum şi respingerea ca inadmisibilă a excepţiei referitoare la celelalte texte de lege criticate de către autorii acesteia. În acest sens, face referire la argumentaţia expusă pe larg în notele depuse de Ministerul Justiţiei în dosarele nr. 73D/2005, nr. 74D/2005, nr. 76D/2005 şi nr. 78D/2005.
    Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând, de exemplu prin deciziile nr. 38 din 25 ianuarie 2005 şi nr. 56 din 1 februarie 2005, că acestea au avut un caracter temporar. Apreciază că nu au intervenit elemente noi de natură să impună schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel că solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin încheierile din 14, 25, 27 şi 28 ianuarie 2005, pronunţate în dosarele nr. 933/C/2004, nr. 1.006/C/2004, nr. 6/M/2004, nr. 10/M/2004, nr. 6/2005, nr. 974/C/2004 şi nr. 990/C/2004, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă, Tribunalul Braşov - Secţia civilă şi Tribunalul Covasna au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003. Excepţia a fost ridicată de Magdalena Muscă şi alţii, de Niculina Tuchiluş şi alţii, de Marcela Comşa şi alţii, de Aurica Voinescu şi alţii, de Gheorghe Achim şi alţii, de Ion Lefter şi alţii, respectiv de Liviu Gătej şi alţii în cadrul unor cauze având ca obiect plata primei de concediu.
    În motivarea excepţiei, având un conţinut asemănător, autorii acesteia arată că prin textele de lege criticate a fost suspendat în mod succesiv, mai întâi până la data de 1 ianuarie 2002, apoi până la data de 31 decembrie 2002, 31 decembrie 2003, respectiv 31 decembrie 2004, exerciţiul dreptului la prima de concediu prevăzut de art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000. Autorii consideră că "suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaşte un drept echivalează cu restrângerea exerciţiului acelui drept", astfel că textele de lege criticate contravin art. 53 din Constituţie, ale cărui condiţii strict şi limitativ prevăzute pentru restrângerea exerciţiului unui drept prin lege nu sunt respectate.
    În plus, în dosarele nr. 76D/2005 şi nr. 78D/2005, autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că art. 41 alin. (2) din Constituţie, reglementând dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, se referă şi la concediul de odihnă plătit, prin care se înţelege cumulul dintre indemnizaţia de concediu şi prima de vacanţă. Se susţine că Legea fundamentală a României nu prevede posibilitatea suspendării unor drepturi constituţionale, ci doar restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, în condiţii stricte care impun o astfel de măsură, astfel că încălcarea art. 53 din Constituţie este cu atât mai evidentă. Se mai arată că prevederile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 încalcă şi art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât măsura dispusă prin ordonanţa criticată "nu a fost justificată de o situaţie excepţională", aşa cum impune norma constituţională invocată. În acest sens se amintesc decizii ale Curţii Constituţionale prin care texte de lege reglementate cu încălcarea condiţiei urgenţei au fost declarate neconstituţionale (deciziile nr. 65/1995 şi nr. 83/1998). În final, se invocă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, referitoare la caracterul de stat de drept, democratic şi social al României, precum şi la garantarea, ca valori supreme în stat, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
    În plus, în Dosarul nr. 79D/2005, autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită ca "în baza principiului egalităţii în drepturi" să se aibă în vedere "că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se întemeiază pe raporturi de autoritate, nu pe principii contractuale", ceea ce creează "o inechitate faţă de personalul contractual al societăţilor comerciale care în baza negocierii beneficiază de asemenea prime de vacanţe, precum şi de primele reglementate de Codul fiscal".
    Tribunalul Vrancea - Secţia civilă, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 73D/2005, nr. 74D/2005, nr. 117D/2005 şi nr. 118D/2005, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece suspendarea succesivă a unui drept recunoscut de lege echivalează cu o restrângere a exerciţiului acestui drept, care nu se înscrie însă printre situaţiile expres şi limitativ reglementate de art. 53 din Constituţie. Deşi menţionează că revine instanţei de judecată competenţa de a constata abrogarea art. 41^1 din Legea nr. 50/1996, aceasta consideră, totuşi, necesară intervenţia Curţii Constituţionale, "ca autoritate publică specializată."
    Tribunalul Braşov - Secţia civilă, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 76D/2005 şi nr. 78D/2005, consideră că "prima de vacanţă prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 se încadrează în sintagma «alte condiţii specifice, stabilite de lege», prevăzută de art. 41 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că aceasta este distinctă de concediul de odihnă plătit, însă este specifică categoriei profesionale a magistraţilor şi a personalului auxiliar din autoritatea judecătorească şi este prevăzută prin lege specială". În consecinţă, suspendarea primei de vacanţă, "chiar dacă ar fi considerată o restrângere temporară", nu este justificată din prisma prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prevăzute limitativ de norma constituţională invocată, nu este necesară într-o societate democratică şi are ca efect atingerea dreptului în substanţa sa. Se mai menţionează că actele normative ce conţin dispoziţiile de lege criticate nu cuprind nici o expunere de motive care să justifice luarea acestei măsuri, măsură ce "este de natură a conduce la discriminarea autorităţii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului".
    Tribunalul Covasna, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 79D/2005, apreciază că "actele normative invocate de autorii excepţiei ca fiind neconstituţionale nu sunt în contradicţie cu prevederile Legii fundamentale, întrucât în cauză nu este vorba de suspendarea unui drept constituţional" cuprins între drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate de Capitolul II din Constituţie, aşa cum este dreptul la un salariu minim brut pe ţară. Dreptul la prima de vacanţă este un drept instituit printr-o lege specială, astfel că art. 53 din Constituţie nu poate fi invocat.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul, prin punctul său de vedere transmis în dosarele nr. 73D/2005, nr. 74D/2005, nr. 76D/2005, nr. 78D/2005 şi nr. 79D/2005, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 este întemeiată, pentru următoarele argumente: concediul de odihnă plătit este un drept al salariaţilor garantat de art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitor la măsurile de protecţie socială a muncii; din "interpretarea coroborată a dispoziţiilor Codului muncii şi ale Legii nr. 188/1999" rezultă că dreptul la concediul de odihnă are două componente, care nu se pot disocia: una nepatrimonială, constând în însăşi efectuarea concediului prin suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca, iar cealaltă de natură patrimonială, care acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă; "a admite posibilitatea suspendării aplicabilităţii prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu echivalează cu recunoaşterea implicită a posibilităţii de suspendare a exerciţiului oricărei componente a dreptului la concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale"; art. 139 alin. (2) din Codul muncii prevede că dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări. În consecinţă, se apreciază că suspendarea acordării dreptului la prima de concediu reprezintă, în fapt, o suspendare a unui drept constituţional fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) din Constituţie", iar această suspendare "echivalează cu restrângerea nejustificată a acestui drept, fără a fi incidentă vreuna dintre situaţiile de excepţie prevăzute de art. 53 din Constituţie, care să permită o astfel de restrângere". Mai mult, se susţine că "restrângerea adusă de legiuitor prin măsura suspendării care, în fapt, anulează aplicarea unei componente esenţiale a dreptului constituţional în discuţie aduce atingere înseşi existenţei dreptului", încălcând flagrant, şi sub acest aspect, dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală.
    În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 283/2004, alin. (2) al art. 138 din Constituţie consacră principiul anualităţii bugetului de stat, astfel că, legile criticate nemaifiind în vigoare şi aplicându-se dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia este inadmisibilă.
    Totodată, în punctul de vedere transmis în dosarele nr. 117D/2005 şi nr. 118D/2005, al căror obiect îl constituie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, precum şi ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, Guvernul apreciază că textele de lege criticate au caracter temporar, fiind "norme juridice cuprinse în legi ale bugetului de stat cu aplicare în timp limitată la anii la care se referă" şi, în consecinţă, "nu pot constitui obiect al controlului constituţional". Conform art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide numai asupra "unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare", astfel că excepţia de neconstituţionalitate "urmează a fi respinsă."
    Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere, prin care arată următoarele:
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, se arată că "aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textul legal atacat nu pune în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale". De asemenea, textele de lege criticate nu contravin nici art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece măsurile de protecţie socială - printre care şi dreptul la prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediu - sunt cele "stabilite prin lege", aşa cum prevede chiar norma constituţională invocată de autorii excepţiei.
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor din legile bugetului de stat pe anii 2002, 2003 şi 2004, se arată că, potrivit principiului anualităţii bugetului de stat, acestea nu mai sunt în vigoare. În consecinţă, sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţii legale în vigoare.
    În concluzie, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, precum şi cele ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 este inadmisibilă.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională constată că este legal sesizată şi competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, aprobată prin Legea nr. 386/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003. Acestea au următorul cuprins:
    - Art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti: "De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. (1) care cuprind dispoziţii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă şi ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de muncă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum şi aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000.";
    - Art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001: "Termenele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, aprobată şi modificată prin Legea nr. 386/2001, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2002.";
    - Art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002: "Termenele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003.";
    - Art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003: "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004."
    Aplicarea dispoziţiilor art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, a fost suspendată şi prin Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004, care la art. 8 alin. (7) prevede că: "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005." În consecinţă, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa şi asupra acestui text de lege, în contextul criticilor formulate cu privire la măsurile de suspendare referitoare la acordarea primelor de concediu în anii 2002, 2003 şi 2004, stabilită prin legile bugetare adoptate pentru aceşti ani.
    În motivarea excepţiei ridicate, autorii invocă încălcarea art. 1 alin. (3), a art. 16 alin. (1), a art. 41 alin. (2), a art. 53, precum şi a art. 115 alin. (4) din Constituţie. Aceste prevederi au următorul cuprins:
    - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
    - Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
    - Art. 41 alin. (2): "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.";
    - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";
    - Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora."
    Examinând dispoziţiile de lege criticate, raportate la normele constituţionale invocate, Curtea Constituţională constată că excepţia urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
    Dispoziţiile de lege atacate au mai fost supuse, în repetate rânduri, examenului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale, ca şi cele invocate de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate. De exemplu, prin Decizia nr. 69 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 14 martie 2005, sau prin Decizia nr. 96 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 18 martie 2005, Curtea a reţinut că art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 prevede suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 41^1 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, până la data de 1 ianuarie 2002. Acest termen a fost prelungit prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, precum şi prin legile bugetare pentru anii 2003, 2004 şi 2005, până la data de 31 decembrie 2005.
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, Curtea constată că şi acestea au avut aplicabilitate temporară, ele fiind în vigoare între 2 martie 2001 şi 1 ianuarie 2002. Or, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide numai asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
    Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din legile bugetului de stat pe anii 2002, 2003 şi 2004 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în virtutea principiului anualităţii bugetului de stat, aceste acte normative şi-au încetat aplicabilitatea o dată cu încheierea exerciţiului anului bugetar corespunzător perioadei de reglementare.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, Curtea observă că textul de lege este în vigoare şi prevede suspendarea aplicării acelor dispoziţii din actele normative care se referă la acordarea primelor pentru concediul de odihnă, până la data de 31 decembrie 2005. În ce priveşte dreptul la prima de concediu a magistraţilor, prevăzut de art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din autorităţile judecătoreşti, Curtea constată că textul de lege menţionat a fost abrogat prin art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002. Aceste dispoziţii au următorul conţinut: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 1^1, precum şi celelalte dispoziţii referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 (...)." Ca atare, prevederile art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 şi-au încetat aplicarea cu privire la aceste categorii de personal de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002. În consecinţă, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă dreptul la acordarea primei pentru concediul de odihnă doar în ceea ce priveşte personalul auxiliar din organele autorităţii judecătoreşti, astfel că, numai sub acest aspect, Curtea va efectua controlul de constituţionalitate prin raportare la normele din Constituţie invocate ca fiind încălcate.
    Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a acestui text de lege faţă de art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut prin deciziile menţionate că dreptul la prima pentru concediu de odihnă nu este un drept de natură constituţională, ci este un drept suplimentar, instituit de o lege specială. Prin urmare, acest drept excede cadrului instituit de art. 41 alin. (2) din Constituţie şi nu poate fi înscris între "drepturile şi libertăţile fundamentale" avute în vedere de către aceasta, astfel că, atât prevederile art. 1 alin. (3), cât şi cele ale art. 53 din Legea fundamentală, nu sunt aplicabile.
    Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la nesocotirea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât între cele două categorii de salariaţi pe care autorii excepţiei le amintesc, personalul contractual al societăţilor comerciale şi personalul din autoritatea judecătorească, există diferenţe în ceea ce priveşte natura raporturilor de muncă şi condiţiile specifice de încheiere ale contractului de muncă, astfel că şi regimul juridic aplicabil fiecărei categorii este diferit. Or, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii impune aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii identice şi, per a contrario, presupune ca, în situaţii de fapt diferite, să se aplice un regim juridic diferit.
    În sfârşit, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 faţă de art. 115 alin. (4) din Constituţie, care se referă la caracterul excepţional al ordonanţei de urgenţă, precum şi la necesitatea motivării unei astfel de reglementări, Curtea reţine că, potrivit expunerii de motive ce însoţeşte proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei criticate, "se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 prevederile referitoare la (...) acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă (...) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi prevederile care reglementează aceleaşi drepturi cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 (...)", întrucât "creşterea prevăzută a nivelurilor de salarizare cu până la 80% conduce la influenţe semnificative asupra bugetului general consolidat şi produce un decalaj substanţial între salariile diplomaţilor, ale funcţionarilor publici şi celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar". În continuare, se mai arată că "până la finele semestrului I 2001 va fi elaborat un proiect de lege prin care să se asigure revizuirea sistemului de salarizare în sectorul bugetar şi care va asigura o politică unitară prin stabilirea salariilor în funcţie de importanţa domeniului de activitate şi de performanţele profesionale individuale (...)". Aşadar, elaborarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 a avut în vedere raţiuni de politică financiară şi bugetară a statului, considerate a se constitui într-o urgenţă a momentului, ceea ce corespunde art. 114 alin. (4) din Constituţie, în forma nerevizuită. De altfel, planificarea bugetului statului şi concretizarea politicilor şi măsurilor financiare şi bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, în caz contrar realizându-se o ingerinţă a acestei instanţe în atributele puterilor legislativă şi executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consfinţit de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    în numele legii
    DECIDE:
    I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum şi cele ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, excepţie ridicată de Magdalena Muscă, Liliana Chiriţă şi alţii în Dosarul nr. 933/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, de Niculina Tuchiluş, Emil Dediu Borza şi alţii în Dosarul nr. 1.006/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, de Marcela Comşa, Ioan Busuioc şi alţii în Dosarul nr. 6/M/2004 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă, de Aurica Voinescu, Laura Achten şi alţii în Dosarul nr. 10/M/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă, de Gheorghe Achim, Lidia Adam şi alţii în Dosarul nr. 6/2005 al Tribunalului Covasna, de Ion Lefter, Vasile Caştu şi alţii în Dosarul nr. 974/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, respectiv de Liviu Gătej, Ioana Albiţei şi alţii în Dosarul nr. 990/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.
    II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Claudia Margareta Niţă