HOTĂRÂRE nr. 895 din 5 iulie 2006
pentru aplicarea de la data aderării României la Uniunea Europeană a Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, adoptat la 1 februarie 1993
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 25 iulie 2006



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) România va aplica de la data aderării la Uniunea Europeană Regulamentul Consiliului nr. 259/93/CEE din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 030 din 6 februarie 1993, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament.
    (2) Regulamentul se completează cu prevederile Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20-22 martie 1989, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1991, cu modificările ulterioare (Convenţia de la Basel), şi cu cele ale amendamentelor la Convenţia de la Basel, acceptate de România prin Legea nr. 265/2002.


    Articolul 2

    La aplicarea prevederilor Regulamentului se tine seama de perioadele de tranzitie obţinute de România pentru implementarea acestui act normativ, prevăzute în anexa nr. VII pct. 9 lit. B "Managementul deşeurilor" alin. (1) 31993 R 0259 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.


    Articolul 3

    (1) Se desemnează Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului ca autorităţi publice competente pentru aplicarea prevederilor Regulamentului şi ale Convenţiei de la Basel.
    (2) Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor este desemnat punct focal pentru Convenţia de la Basel în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta.
    (3) Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului este desemnată autoritate competentă de tranzit conform prevederilor art. 36 din Regulament.
    (4) Autorităţile publice competente prevăzute la alin. (1) au sarcina de a desemna corespondenti responsabili cu informarea sau consultarea persoanelor în conformitate cu prevederile art. 37 (1) din Regulament şi cu pregătirea şi transmiterea rapoartelor prevăzute la art. 41 (1) din Regulament.


    Articolul 4

    În conformitate cu prevederile art. 39 din Regulament, Autoritatea Naţionala a Vamilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din Ministerul Finanţelor Publice are responsabilitatea controlului vamal al transporturilor peste frontiera ale deşeurilor.


    Articolul 5

    (1) Pe lângă autorităţile prevăzute la art. 3 şi 4, responsabilitatea privind controlul şi supravegherea transporturilor peste frontiera ale deşeurilor revine şi următoarelor autorităţi:
    a) Gărzii Naţionale de Mediu din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, pentru toate categoriile de deşeuri prevăzute în anexa II - lista verde, anexa III - lista galbena şi anexa IV - lista roşie la Regulament şi în anexa VIII - lista A şi anexa IX - lista B la Convenţia de la Basel;
    b) Ministerului Economiei şi Comerţului, prin Comisia Naţionala de Reciclare a Materialelor, pentru următoarele deşeuri prevăzute în Regulament:
    b1) deşeurile din anexa II - lista verde la Regulament - codurile GA, GB, GC, GD, GE, GF, GG, GH, GI, GK şi GL;
    b2) deşeurile din anexa III - lista galbena la Regulament, mai puţin codurile AC 260 şi AC 270;
    b3) deşeurile din anexa IV - lista roşie la Regulament;
    c) Ministerului Sănătăţii Publice, prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru următoarele deşeuri prevăzute în Regulament:
    c1) deşeurile din anexa II - lista verde la Regulament - codurile GJ, GN şi GO;
    c2) deşeurile din anexa III - lista galbena la Regulament;
    c3) deşeurile din anexa IV - lista roşie la Regulament;
    d) Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru următoarele deşeuri prevăzute în Regulament:
    d1) deşeurile din anexa II - lista verde la Regulament - codurile GL şi GM;
    d2) deşeurile din anexa III - lista galbena la Regulament - codurile AC 260 şi AC 270.
    (2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) participa la controlul şi supravegherea transporturilor deşeurilor numai la solicitarea Autorităţii Naţionale a Vamilor, în caz de suspiciuni.


    Articolul 6

    Normele metodologice de aplicare a prevederilor Regulamentului şi ale Convenţiei de la Basel vor fi adoptate prin ordin comun al ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului finanţelor publice, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Autorităţii Naţionale a Vamilor, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului reglementează, în condiţiile legii, activitatea transportatorilor internationali de deşeuri periculoase, în conformitate cu prevederile legale comunitare şi internaţionale privind transportul mărfurilor periculoase.


    Articolul 8

    (1) În activitatea de supraveghere şi control al transporturilor de deşeuri se utilizează formularul de notificare şi formularul de transport/expediţie prevăzute în Regulament.
    (2) Modul de editare, completare şi înscriere a formularului de notificare şi a formularului de transport/ expediţie se stabilesc prin normele metodologice prevăzute la art. 6.


    Articolul 9

    Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei importul sau tranzitul pe teritoriul României de deşeuri nepericuloase prevăzute în anexa II la Regulament, fără formularul de notificare şi formularul de transport/expediţie prevăzute la art. 8, aprobate de către autorităţile competente prevăzute la art. 3.


    Articolul 10

    Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 9 se fac de personalul împuternicit din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de personalul împuternicit din cadrul autorităţilor prevăzute la art. 5.


    Articolul 11

    Dispoziţiile art. 10 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 12

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 1.357/2002 pentru stabilirea autorităţilor publice responsabile de controlul şi supravegherea importului, exportului şi tranzitului de deşeuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 10 decembrie 2002;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 228/2004 privind controlul introducerii în ţara a deşeurilor nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 4 martie 2004, cu completările ulterioare.


    Articolul 13

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
    Prezenta hotărâre creează cadrul juridic necesar aplicării directe, de la data aderării, a Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 030 din 6 februarie 1993, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    -------------
    Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
    Sulfina Barbu
    p. Ministrul economiei şi comerţului,
    Eugen Tapu-Nazare,
    secretar de stat
    Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
    Radu Mircea Berceanu
    Ministrul integrării europene,
    Anca Daniela Boagiu
    Ministrul sănătăţii publice,
    Gheorghe Eugen Nicolaescu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Doina-Elena Dascalu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 5 iulie 2006.
    Nr. 895.
    ---------