REGULAMENT din 9 aprilie 2009
privind evaluarea activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 6 mai 2009




    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, magistraţii-asistenţi sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa şi calitatea activităţii, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă. În cazul magistraţilor-asistenţi care ocupă funcţii de conducere, evaluarea se face şi cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.


    Articolul 2

    (1) Evaluarea magistraţilor-asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor profesionale.
    (2) Procesul de evaluare a magistraţilor-asistenţi implică parcurgerea următoarelor etape: analiza documentelor care conţin rezultate ale activităţii profesionale a magistratului-asistent evaluat, autoevaluarea, interviul de evaluare şi acordarea calificativului.
    (3) Aspectele relevate în urma autoevaluării vor fi avute în vedere la interviu.


    Capitolul II Indicatori de evaluare a performanţelor profesionale


    Secţiunea 1 Indicatori de evaluare a performanţelor profesionale pentru magistraţii-asistenţi

    A. Eficienţa şi calitatea activităţii

    Articolul 3

    (1) Eficienţa activităţii desfăşurate de magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Completului de 9 judecători şi al Secţiilor Unite se apreciază în funcţie de următorii indicatori:
    a) numărul de hotărâri redactate (încheieri, sentinţe, decizii);
    b) respectarea termenului legal de redactare a hotărârilor;
    c) rezolvarea în termenul legal a altor atribuţii stabilite de preşedintele secţiei, vicepreşedintele sau preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de magistratul-asistent-şef, după caz.
    (2) Indicatorii corespunzători criteriului eficienţei vor fi avuţi în vedere în funcţie de volumul de activitate al secţiei, al Completului de 9 judecători sau, după caz, al Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de volumul de activitate al magistratului-asistent evaluat şi de complexitatea cauzelor.
    (3) Calitatea activităţii desfăşurate de magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Completului de 9 judecători şi al Secţiilor Unite se apreciază în funcţie de calitatea lucrărilor întocmite.
    (4) Eficienţa activităţii desfăşurate de magistraţii-asistenţi din cadrul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, al Biroului relaţii internaţionale şi al Biroului de informare şi relaţii publice se apreciază în funcţie de lucrările întocmite şi respectarea termenului de rezolvare a acestora, ţinându-se seama de volumul de activitate al compartimentului, de volumul de activitate al magistratului-asistent evaluat şi de complexitatea lucrărilor rezolvate, iar calitatea activităţii desfăşurate de magistraţii-asistenţi din cadrul acestor compartimente se evaluează în funcţie de calitatea lucrărilor întocmite.
    (5) La evaluarea altor activităţi desfăşurate de magistraţii-asistenţi pe baza unor dispoziţii din legi şi regulamente vor fi luate în considerare întocmirea în termen şi calitatea lucrărilor.

    B. Integritatea

    Articolul 4

    Integritatea magistraţilor-asistenţi se apreciază în funcţie de următorii indicatori:
    a) respectarea standardelor de conduită;
    b) sancţiuni disciplinare aplicate, rămase definitive.

    C. Obligaţia de formare profesională continuă

    Articolul 5

    (1) La analizarea criteriului formării profesionale continue a magistraţilor-asistenţi vor fi avuţi în vedere următorii indicatori:
    a) disponibilitatea de a participa şi participarea la programele de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, de instituţiile de învăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională;
    b) prezentarea de teme la învăţământ profesional, colocvii, simpozioane de specialitate, lucrări şi articole publicate, inclusiv contribuţii la elaborarea unor culegeri sau buletine de jurisprudenţă, proiecte şi culegeri de acte normative, activitatea didactică în învăţământul superior juridic acreditat sau în alte instituţii de formare profesională juridică;
    c) studiul individual al legislaţiei, practicii şi doctrinei în materie;
    d) studierea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene;
    e) cunoştinţe de operare pe calculator şi cunoaşterea unei limbi străine.
    (2) Indicatorii prevăzuţi la alin. (1) lit. a), b) şi e) vor fi avuţi în vedere pentru caracterizarea completă a magistraţilor-asistenţi, fără ca nerealizarea uneia dintre activităţile la care se referă aceştia să constituie temei pentru depunctare.


    Secţiunea a 2-a Indicatori de evaluare a performanţelor profesionale pentru magistraţii-asistenţi care ocupă funcţii de conducere


    Articolul 6

    Activitatea desfăşurată de magistraţii-asistenţi care ocupă funcţii de conducere se evaluează prin următorii indicatori:
    1. capacitatea de conducere şi organizare:
    a) gestionarea resurselor umane şi materiale;
    b) capacitatea de planificare a activităţilor;
    c) repartizarea echilibrată şi echitabilă a atribuţiilor de serviciu;
    d) rezolvarea cu celeritate a lucrărilor specifice activităţii de conducere;
    e) preocuparea pentru pregătirea profesională a magistraţilor-asistenţi şi a personalului auxiliar de specialitate;
    f) gestionarea informaţiilor;
    g) modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice, prevăzute de legi şi regulamente;
    2. capacitatea de control:
    a) verificarea activităţii de grefă şi secretariat;
    b) capacitatea de sesizare şi soluţionare a deficienţelor de orice fel;
    c) managementul situaţiilor de criză;
    3. capacitatea decizională şi asumarea răspunderii:
    a) iniţiativa, promptitudinea şi rapiditatea în luarea deciziilor şi asumarea răspunderii;
    b) rezistenţa la stres;
    c) verificarea respectării distribuirii aleatorii a cauzelor;
    4. comportamentul şi comunicarea:
    a) comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie şi alte instituţii;
    b) asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei;
    c) transparenţa actului de conducere;
    d) obiectivitatea şi imparţialitatea;
    e) motivarea personalului;
    f) asigurarea unui climat optim de muncă.


    Capitolul III Comisiile de evaluare


    Articolul 7

    (1) Evaluarea magistraţilor-asistenţi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se realizează de către comisii constituite la nivelul fiecărei secţii, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, formate din preşedintele secţiei şi câte 2 judecători din cadrul acesteia, desemnaţi de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Evaluarea magistraţilor-asistenţi din cadrul Completului de 9 judecători, al Secţiilor Unite, al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, al Biroului relaţii internaţionale şi al Biroului de informare şi relaţii publice se realizează de comisiile constituite la nivelul secţiilor, în funcţie de specializarea şi de atribuţiile magistratului-asistent evaluat.


    Articolul 8

    (1) Membrii comisiilor sunt numiţi pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în funcţie o singură dată.
    (2) Comisiile funcţionează cu participarea tuturor membrilor şi hotărăsc cu majoritatea voturilor acestora.
    (3) Culegerea datelor şi a informaţiilor necesare evaluării, precum şi constatările preliminare pot fi făcute de oricare dintre membrii comisiei de evaluare.
    (4) Comisia de evaluare deliberează şi hotărăşte cu privire la notarea fiecărui indicator şi acordarea calificativului.
    (5) Există incompatibilitate între membrii comisiei de evaluare şi magistratul-asistent evaluat în următoarele situaţii:
    1. când unul dintre membrii comisiei de evaluare este soţ, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv cu magistratul-asistent evaluat;
    2. când există sau a existat în perioada de 5 ani înaintea evaluării un litigiu între unul dintre membrii comisiei de evaluare şi magistratul-asistent evaluat.
    (6) Dacă un membru al comisiei de evaluare se află într-o situaţie care, deşi nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (5), este de natură să îi afecteze obiectivitatea în evaluarea unui magistrat-asistent, acesta are obligaţia de a anunţa de îndată Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (7) În situaţiile prevăzute la alin. (5) şi (6), colegiul de conducere va desemna un alt judecător din cadrul secţiei, pentru a fi numit de Consiliul Superior al Magistraturii în comisia de evaluare.
    (8) Nu pot face parte din aceeaşi comisie de evaluare judecătorii care sunt soţi, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv.


    Articolul 9

    Membrii comisiilor de evaluare pot fi revocaţi din funcţie, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 10

    În funcţie de volumul de activitate, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate dispune degrevarea parţială a evaluatorilor de celelalte activităţi.


    Capitolul IV Procedura de evaluare


    Articolul 11

    (1) Evaluarea se realizează, de regulă, în luna februarie a anului următor.
    (2) Procesul de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi se desfăşoară pe parcursul întregii perioade de 3 ani.
    (3) Comisia de evaluare întocmeşte un dosar de evaluare pentru fiecare magistrat-asistent, care cuprinde procesele-verbale încheiate anual, raportul de evaluare şi, după caz, observaţiile şi obiecţiile magistratului-asistent evaluat.
    (4) Magistraţii-asistenţi au acces oricând la propriul dosar de evaluare.


    Articolul 12

    Pentru fiecare magistrat-asistent se întocmeşte anual un proces-verbal în care se menţionează date privind eficienţa şi calitatea activităţii, date referitoare la integritate şi la formarea profesională continuă, evaluatorul şi evaluatul stabilind aspectele cu privire la care este necesară realizarea unui progres în perioada următoare.


    Articolul 13

    (1) În procedura de evaluare, comisiile de evaluare pot consulta orice evidenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv actele de control.
    (2) Consiliul Superior al Magistraturii comunică, la cererea comisiilor de evaluare, datele relevante pentru activitatea de evaluare din dosarele profesionale ale magistraţilor-asistenţi, referitoare la sancţiunile disciplinare aplicate, rămase definitive.
    (3) Pentru evaluarea calităţii activităţii, comisia de evaluare selecţionează anual un număr de cel puţin 10 lucrări cu obiect diferit, cu un grad de complexitate cel puţin mediu, pe care le consideră relevante pentru activitatea desfăşurată. Copiile actelor întocmite de magistratul-asistent, considerate de acesta şi de membrii comisiei de evaluare relevante sub aspectul calităţii activităţii, se ataşează la raportul de evaluare.


    Articolul 14

    Autoevaluarea reprezintă procesul prin care magistratul-asistent formulează propriile aprecieri cu privire la activitatea desfăşurată în perioada supusă evaluării, acordând note motivate la fiecare indicator, aceasta având rolul de a pregăti magistratul-asistent pentru interviu.


    Articolul 15

    Interviul de evaluare reprezintă discuţia purtată între magistratul-asistent evaluat şi membrii comisiei de evaluare, atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca urmare a culegerii datelor şi informaţiilor necesare evaluării, cât şi cu privire la aspectele în legătură cu care magistratul-asistent a formulat observaţii şi obiecţii.


    Articolul 16

    (1) Raportul de evaluare a activităţii profesionale are caracter confidenţial şi se întocmeşte separat pentru fiecare magistrat-asistent, pe baza proceselor-verbale anuale şi a interviului.
    (2) Raportul de evaluare cuprinde descrierea activităţilor desfăşurate de comisia de evaluare, fişa de evaluare, conform modelului corespunzător prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la prezentul regulament, eventualele recomandări făcute magistratului-asistent evaluat şi se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul se comunică magistratului-asistent evaluat, unul se păstrează la dosarul de evaluare, iar unul se ataşează la mapa profesională.
    (3) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a magistratului-asistent se acordă unul dintre următoarele calificative: "Foarte bine", "Bine", "Satisfăcător" sau "Nesatisfăcător".
    (4) Înainte de întocmirea raportului de evaluare, comisia de evaluare întocmeşte un proiect de raport, care se comunică magistratului-asistent evaluat, acesta având dreptul de a formula observaţii şi obiecţii în termen de 15 zile.
    (5) Observaţiile şi obiecţiile se depun la comisia de evaluare, care se pronunţă asupra acestora în termen de 15 zile. În situaţia în care observaţiile şi obiecţiile se admit, se vor face modificările corespunzătoare în cuprinsul raportului de evaluare.


    Articolul 17

    (1) Fiecare indicator se notează cu note cuprinse între 1 şi 10, iar fiecare notă acordată se motivează, făcându-se, dacă este cazul, recomandările necesare.
    (2) În situaţia în care există subindicatori, nota acordată la indicatorul respectiv reprezintă media aritmetică a notelor obţinute la subindicatorii prevăzuţi.
    (3) Nota obţinută de magistratul-asistent evaluat la fiecare criteriu de evaluare reprezintă media aritmetică a notelor acordate la indicatorii corespunzători acelui criteriu.
    (4) Calificativul se acordă în funcţie de media aritmetică a notelor obţinute de magistratul-asistent evaluat la fiecare criteriu de evaluare, astfel:
    - de la 9 la 10 - calificativul "Foarte bine";
    - de la 7 la 8,99 - calificativul "Bine";
    - de la 5 la 6,99 - calificativul "Satisfăcător";
    - sub nota 5 - calificativul "Nesatisfăcător".
    (5) Notele obţinute la fiecare indicator de evaluare, precum şi calificativul acordat trebuie să corespundă datelor, constatărilor şi observaţiilor comisiei de evaluare.


    Articolul 18

    (1) Magistraţii-asistenţi nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.
    (2) Contestaţia se depune la preşedintele comisiei de evaluare, care, în cursul aceleiaşi zile, o transmite Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, împreună cu raportul de evaluare, însoţit de copii ale documentelor avute în vedere la evaluare şi de punctul de vedere al comisiei faţă de contestaţia formulată.
    (3) Pentru soluţionarea contestaţiei, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii poate cere comisiilor de evaluare orice informaţii pe care le consideră necesare. Contestaţia se soluţionează cu citarea magistratului-asistent. Audierea magistratului-asistent nu este obligatorie.
    (4) Hotărârile Secţiei pentru judecători pot fi atacate, în termen de 5 zile de la comunicare, la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.


    Articolul 19

    (1) Magistraţii-asistenţi care primesc calificativul "Nesatisfăcător" sunt obligaţi să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, cursuri organizate de Institutul Naţional al Magistraturii.
    (2) Magistraţii-asistenţi care primesc calificativul "Satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, cursuri organizate de Institutul Naţional al Magistraturii.


    Articolul 20

    (1) Cursurile prevăzute la art. 19 se încheie cu susţinerea unui examen.
    (2) Disciplinele cursurilor ce vor fi urmate de magistraţii-asistenţi care au primit calificativul "Nesatisfăcător" sau care au primit la două evaluări consecutive calificativul "Satisfăcător", precum şi tematica şi bibliografia examenului prevăzut la alin. (1) se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, în funcţie de recomandarea comisiilor de evaluare.
    (3) Comisia de examinare este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un membru al personalului de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.


    Articolul 21

    (1) Absenţa nejustificată echivalează cu nepromovarea examenului.
    (2) Pentru magistraţii-asistenţi care din motive temeinice nu pot participa la examen, acesta se va susţine în termen de maximum o lună de la încetarea cauzei ce a determinat neprezentarea. În aceste situaţii, magistratul-asistent are obligaţia de a înştiinţa conducerea Institutului Naţional al Magistraturii atât cu privire la motivul neprezentării la examen, cât şi referitor la data încetării acestuia, prezentând dovada motivelor invocate.


    Articolul 22

    Pentru magistraţii-asistenţi care primesc în urma a două evaluări consecutive calificativul "Nesatisfăcător" sau care nu au promovat examenul prevăzut la art. 20 alin. (1), Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcţie pentru incapacitate profesională.


    Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 23

    Pentru prima evaluare realizată în temeiul prezentului regulament, prin derogare de la dispoziţiile art. 12, se încheie un singur proces-verbal pentru întreaga perioadă supusă evaluării, în care se menţionează date privind eficienţa şi calitatea activităţii, integritatea şi formarea profesională continuă.


    Articolul 24

    La data intrării în vigoare a prezentului regulament, art. 55 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.


    Anexa 1

    -------
    la regulament
    -------------
    FIŞA DE EVALUARE
    a activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi
    Numele şi prenumele magistratului-asistent evaluat:
    I. Eficienţa
    a) Numărul de hotărâri redactate sau, după caz, de lucrări întocmite
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Respectarea termenului legal de redactare a hotărârilor sau, după caz, respectarea termenului de rezolvare a lucrărilor
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Rezolvarea în termenul legal a altor atribuţii stabilite de preşedintele secţiei, vicepreşedintele sau preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de magistratul-asistent-şef, după caz, precum şi a altor activităţi desfăşurate de magistraţii-asistenţi pe baza unor dispoziţii din legi şi regulamente
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la criteriul "eficienţă"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    II. Calitatea
    a) Calitatea lucrărilor întocmite
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Evaluarea calităţii altor activităţi desfăşurate de magistraţii-asistenţi pe baza unor dispoziţii din legi şi regulamente
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la criteriul "calitate"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    III. Integritatea
    a) Respectarea standardelor de conduită
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Sancţiuni disciplinare aplicate, rămase definitive
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la criteriul "integritate"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    IV. Formarea profesională continuă
    a) Disponibilitatea de a participa şi participarea la programele de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, de instituţiile de învăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Prezentarea de teme la învăţământ profesional, colocvii, simpozioane de specialitate, lucrări şi articole publicate, inclusiv contribuţii la elaborarea unor culegeri sau buletine de jurisprudenţă, proiecte şi culegeri de acte normative, activitatea didactică în învăţământul superior juridic acreditat sau în alte instituţii de formare profesională juridică
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Studiul individual al legislaţiei, practicii şi doctrinei în materie
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    d) Studierea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    e) Cunoştinţe de operare pe calculator şi cunoaşterea unei limbi străine
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la criteriul "formare profesională continuă"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    Media obţinută la evaluarea celor patru criterii:
    CALIFICATIVUL ACORDAT
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:


    Anexa 2

    -------
    la regulament
    -------------
    FIŞA DE EVALUARE
    a activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi
    promovaţi în funcţii de conducere
    Numele şi prenumele magistratului-asistent evaluat:
    Funcţia:
    1. Capacitatea de conducere şi organizare
    a) Gestionarea resurselor umane şi materiale
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Capacitatea de planificare a activităţilor
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Repartizarea echilibrată şi echitabilă a atribuţiilor de serviciu
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    d) Rezolvarea cu celeritate a lucrărilor specifice activităţii de conducere
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    e) Preocuparea pentru pregătirea profesională a magistraţilor-asistenţi şi a personalului auxiliar de specialitate
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    f) Gestionarea informaţiilor
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    g) Modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice, prevăzute de legi şi regulamente
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la indicatorul "capacitatea de conducere şi organizare"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    2. Capacitatea de control
    a) Verificarea activităţii de grefă şi secretariat
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Capacitatea de sesizare şi soluţionare a deficienţelor de orice fel
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Managementul situaţiilor de criză
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la indicatorul "capacitatea de control"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    3. Capacitatea decizională şi asumarea răspunderii
    a) Iniţiativa, promptitudinea şi rapiditatea în luarea deciziilor şi asumarea răspunderii
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Rezistenţa la stres
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Verificarea respectării distribuirii aleatorii a cauzelor
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la indicatorul "capacitatea decizională şi asumarea răspunderii"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    4. Comportamentul şi comunicarea
    a) Comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie şi alte instituţii
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    b) Asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    c) Transparenţa actului de conducere
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    d) Obiectivitatea şi imparţialitatea
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    e) Motivarea personalului
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    f) Asigurarea unui climat optim de muncă
    Nota acordată în urma autoevaluării:
    Observaţii şi motivare:
    Nota acordată de către comisia de evaluare:
    Observaţii şi motivare:
    Media obţinută la indicatorul "comportament şi comunicare"
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    Media obţinută la evaluarea activităţii de conducere:
    Motivarea:
    Observaţii:
    Obiecţii:
    -------------