ORDIN nr. 16 din 3 februarie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne
EMITENT
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 4 februarie 2014
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul interimar al afacerilor interne, emite următorul ordin: Articolul I Ghidul carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 69/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 18, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) absolvenţii instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, altele decât cele prevăzute la alin. (1), care au fost formaţi la solicitarea expresă a unităţilor aparatului central al MAI sau a unităţilor aparatului central al inspectoratelor generale/similare, precum şi specialiştii din domeniul comunicaţii şi tehnologia informaţiei." 2. La articolul 18, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) absolvenţii Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» - specializarea Drept." 3. La articolul 25, alineatul (2) se abrogă. Articolul II În Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, la articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Pentru candidaţii la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, prevederile alin. (1) lit. d) nu se aplică". Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul interimar al afacerilor interne, Gabriel Oprea Bucureşti, 3 februarie 2014. Nr. 16. --------