HOTĂRÂRE nr. 877 din 26 octombrie 1999
privind obligativitatea furnizorilor de materiale, elemente de construcţii şi produse destinate construcţiilor de a efectua încercări şi analize de laborator numai prin laboratoare autorizatePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 4 noiembrie 1999
În temeiul art. 107 alin. (1) din Constituţia României,
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
(1) Pentru realizarea şi menţinerea cerinţelor obligatorii de calitate menţionate la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, până la apariţia unor reglementări specifice în domeniu, se instituie obligativitatea furnizorilor de a efectua încercările şi analizele de laborator ale materialelor, produselor şi elementelor de construcţii, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, numai prin laboratoare autorizate. ...
(2) Autorizarea laboratoarelor se face conform prevederilor Regulamentului privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, şi altor reglementări în vigoare. ...
(3) Prevederile alin. (1) se aplică furnizorilor de materiale, elemente de construcţii şi produse destinate construcţiilor, indiferent de modul de organizare şi de forma de proprietate. ...
(4) Potrivit prezentei hotărâri, prin furnizor se înţelege fabricant, distribuitor şi importator. ...
Articolul 2
(1) Controlul statului privind respectarea prevederilor art. 1 se exercită de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului prin Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, de către Ministerul Industriei şi Comerţului şi de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, în conformitate cu regulamentul privind exercitarea controlului calităţii materialelor şi produselor destinate construcţiilor şi cu procedurile specifice de aplicare a acestuia. ...
(2) Regulamentul privind exercitarea controlului calităţii materialelor şi produselor destinate construcţiilor, precum şi procedurile specifice de aplicare a acestuia vor fi elaborate şi aprobate prin ordin comun de către conducerile Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Ministerului Industriei şi Comerţului şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. ...
(3) Regulamentul prevăzut la alin. (2) va fi elaborat şi aprobat în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
Articolul 3
Pentru nerespectarea prevederilor art. 1 de către furnizorii de materiale, elemente de construcţii şi produse destinate construcţiilor, organele de control abilitate dispun, după caz:
a) interzicerea comercializării produselor; ...
b) retragerea de pe piaţa a produselor comercializate; ...
c) suportarea daunelor provocate clienţilor de produsele comercializate; ...
d) înştiinţarea registrului comerţului pentru înscrierea abaterilor constatate în evidentele sale; ...
e) publicarea în mijloacele de informare în masa a constatărilor efectuate, pentru prevenirea şi avertizarea consumatorilor; ...
f) alte sancţiuni prevăzute în legile specifice organismelor de control abilitate. ...
Articolul 4
Prezenta hotărâre va intra în vigoare la 120 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
-----------------
Ministrul lucrărilor publice
şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Directorul general al Oficiului
pentru Protecţia Consumatorilor,
Corneliu Eliade Mihailescu
Anexa 1
MATERIALE, ELEMENTE DE CONSTRUCŢII ŞI PRODUSE PENTRU CONSTRUCŢII
la care se efectuează încercări şi analize de laborator numai prin laboratoare autorizate
1. Ciment
2. Var
3. Ipsos
4. Bitum pentru drumuri
5. Agregate minerale
6. Oţel-beton
7. Laminate
8. Elemente de rezistenta din metal
9. Beton
10. Materiale şi produse pentru zidărie şi învelitori
11. Materiale şi produse termo-, hidro-, fonoizolatoare
12. Elemente de construcţii din lemn
13. Prefabricate din beton şi din beton armat
14. Conducte, fitinguri şi armături pentru conducte
15. Produse din piatra naturala (marmura, granit etc.)
16. Produse din ceramica fina pentru construcţii.
--------------