DECRET nr. 90 din 1 martie 1960
pentru modificarea Decretului nr. 256/1958, cu privire la carnetul de muncă
EMITENT
  • PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 3 din 4 martie 1960



    Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române decretează:

    Articolul 1

    Decretul nr. 256 din 2 iunie 1958, cu privire la carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române nr. 25 din 5 iunie 1958, se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - Carnetul de muncă este act oficial şi constituie documentul unic pentru care se dovedeşte activitatea şi vehimea în munca a salariaţilor şi a altor categorii prevăzute în Hotărîrea Consiliului de Miniştri pentru stabilirea drepturilor ce decurg din acestea, inclusiv dreptul la pensie.
    Art. 2. - Carnetul de muncă se întocmeşte şi se eliberează potrivit Regulamentului de aplicare a prezentului decret, aprobat prin Hotărîre a Consiliului de Miniştri.
    Art. 3. - Reconstituirea vechimii în munca se va face în viitor de către organele sindicale.
    Art. 4. - În caz de încălcare a dispoziţiilor legale privitoare la reconstituirea vechimii în munca sau la completarea carnetelor de muncă, cel în cauza se va putea adresa tribunalului popular în raza căruia îşi are sediul unitatea unde s-a completat carnetul de muncă.
    Plîngerea se va face în termen de 30 zile de la pronunţarea data de comisia din unitatea respectiva.
    Tribunalul popular se va pronunţa în prima şi ultima instanţa.
    Acţiunea este scutită de taxa de timbru."


    Articolul 2

    Soluţionarea acţiunilor pentru reconstituirea vechimii în munca pendinte în faţa oricăror instanţe judecătoreşti la data prezentului decret, încetează.


    Articolul 3

    Hotărîrile judecătoreşti definitive privind stabilirea vechimii în munca, pronunţate pînă la data prezentului decret, vor fi revizuite de către organele care le-au emis, la cererea comitetelor sindicatelor din întreprinderi şi instituţii, sau a conducerilor unităţilor, atunci cînd se aduc probe noi.
    Instanţa dacă constata ca motivele de revizuire sînt temeinice, hotărăşte trimiterea dosarului la organul prevăzut în art. 3, în vederea soluţionării din nou a reconstituirii vechimii în munca.
    Preşedintele
    Prezidiului Marii
    Adunări Naţionale
    ION GHEORGHE MAURER
    Secretarul
    Prezidiului Marii
    Adunări Naţionale
    GHEORGHE STOICA
    ------------