LEGE nr. 59 din 1 mai 1934
asupra CECULUI
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 1 mai 1934




    Titlul I

    Capitolul I Despre emiterea şi forma cecului


    Articolul 1

    Cecul cuprinde:
    1. Denumirea de cec trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu.
    2. Ordinul necondiţionat de a plati o anumită suma de bani.
    3. Numele celui care trebuie să plătească (tras).
    4. Arătarea locului unde plata trebuie facuta.
    5. Arătarea datei şi a locului emiterii.
    6. Semnatura celui care emite cecul (tragatorul).


    Articolul 2

    Titlul căruia îi lipseşte una din condiţiunile arătate în articolul precedent nu va fi socotit cec, afară de cazurile arătate în alineatele ce urmează:
    În lipsa unei arătări speciale, locul arătat lîngă numele trasului este socotit loc de plată. Dacă mai multe locuri sînt arătate lîngă numele trasului, cecul este plătibil la primul loc arătat.
    În lipsa acestora, sau a oricăror alte arătări, cecul este plătibil la locul unde trasul are principalul sau stabiliment.
    Cecul care nu arata unde a fost emis se socoteşte semnat la locul arătat lîngă numele tragatorului.


    Articolul 3

    Cecul nu poate fi tras decât asupra unui bancher. Cu toate acestea cecul tras şi plătibil în străinătate este valabil ca cec chiar dacă trasul nu este bancher.
    Cecul nu poate fi emis decât dacă tragatorul are disponibil la tras, disponibil asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec, pe baza unei convenţiuni exprese sau tacite. Titlul emis fără observarea acestor condiţiuni valoreaza totuşi ca cec.


    Articolul 4

    Cecul nu poate fi acceptat. Menţiunea de acceptare trecută pe cec se socoteşte nescrisa.
    Orice menţiune de certificare, vedere sau alta echivalenta, scrisă pe titlu şi semnată de tras, are numai efectul confirmării existenţei disponibilului şi împiedica pe tragator de a-l putea retrage înainte de a fi trecut termenul de prezentare.


    Articolul 5

    Cecul poate fi stipulat plătibil:
    Unei anumite persoane, cu sau fără clauza expresă "la ordin".
    Unei anumite persoane cu clauza "nu la ordin", sau o expresiune echivalenta.
    "La purtător".
    Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu menţiunea "sau la purtător", ori o alta expresiune echivalenta, este socotit cec la purtător.
    Cecul fără arătarea beneficiarului este socotit cec la purtător.


    Articolul 6

    Cecul poate fi la ordinul tragatorului însuşi.
    Cecul poate fi tras pentru contul unui tertiu.
    Cecul nu poate fi tras asupra tragatorului însuşi, în afară de cazul unui cec tras între deosebite stabilimente ale aceluiaşi tragator. În acest caz cecul nu poate fi la purtător.


    Articolul 7

    Orice stipulaţiune de dobînda înscrisă în cec se socoteşte nescrisa.


    Articolul 8

    Cecul poate fi plătibil la domiciliul unui tertiu fie în localitatea unde trasul are domiciliul sau fie într-o alta localitate, cu condiţiunea însă ca tertiul să fie bancher.


    Articolul 9

    Dacă într-un cec suma de plată este scrisă în litere şi în cifre, în caz de deosebire suma de plată este cea scrisă în litere.
    Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre, în caz de deosebire suma de plată este cea mai mica.


    Articolul 10

    Dacă cecul poarta semnăturile unor persoane incapabile de a se obliga prin cec, semnături false sau semnături ale unor persoane imaginare, ori semnături care pentru orice alt motiv nu ar putea obliga persoanele care au semnat cecul, sau în numele cărora a fost semnat, obligaţiunile celorlalţi semnatari rămîn totuşi valabile.


    Articolul 11

    Orice semnatura a unui cec trebuie să cuprindă numele şi prenumele sau firma celui care se obliga. Este totuşi valabilă semnatura în care pronumele este prescurtat sau arătat numai prin iniţiale.


    Articolul 12

    Cine pune semnatura sa pe un cec, ca reprezentant al unei persoane pentru care nu are împuternicirea de a lucra, e ţinut personal, în temeiul cecului şi, dacă a plătit are aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Aceeaşi regula se aplică reprezentantului care a depăşit împuternicirea sa.
    Orice persoană se poate obliga prin cec, prin mandatar, chiar dacă mandatul este conceput în termeni generali, în ce priveşte dreptul mandatarului de a emite sau semna cecuri.


    Articolul 13

    Tragatorul răspunde de plată. Orice clauza, prin care tragatorul se descarca de aceasta răspundere, se socoteşte nescrisa.


    Articolul 14

    Dacă un cec necompletat la emitere a fost completat fără a tine seama de înţelegerile intervenite, neobservarea acestor înţelegeri nu poate fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobîndit cecul cu rea credinţa, sau dacă posesorul a săvârşit o greseala grava în dobândirea cecului.


    Capitolul II Despre transmiterea cecului


    Articolul 15

    Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauza expresă "la ordin", este transmisibil prin gir.
    Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu clauza "nu la ordin" sau o expresiune echivalenta, este transmisibil numai în forma şi cu efectele unei cesiuni ordinare.
    Girul poate fi făcut chiar în folosul tragatorului sau a oricărui alt obligat. Aceştia pot sa gireze din nou cecul.


    Articolul 16

    Girul trebuie să fie necondiţionat. Orice condiţiune la care este supus se socoteşte nescrisa.
    Girul parţial este nul.
    Este de asemenea nul girul trasului.
    Girul "la purtător" este echivalent unui gir în alb.
    Girul în folosul trasului are valoarea unei chitanţe, în afară de cazul cînd trasul are mai multe stabilimente şi dacă girul este făcut în folosul unui stabiliment, altul decât acela asupra căruia cecul a fost tras.


    Articolul 17

    Girul trebuie scris pe cec sau pe un adaos al acestuia (allonge); el trebuie să fie semnat de girant.
    Girul este valabil dacă beneficiarul nu este arătat sau girantul a pus numai semnatura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul pentru a fi valabil trebuie să fie scris pe dosul cecului sau pe adaos (allonge).


    Articolul 18

    Girul transmite toate drepturile rezultind din cec.
    Dacă girul este în alb, posesorul poate:
    1. Sa-l completeze cu propriul sau nume sau cu numele unei alte persoane.
    2. Sa gireze cecul din nou în alb sau unei anumite persoane.
    3. Sa predea cecul unui tertiu fără sa-l gireze şi fără sa completeze girul în alb.


    Articolul 19

    Girantul, dacă nu exista clauza contrarie, răspunde de plată.
    El poate interzice un nou gir; în acest caz el nu răspunde către persoanele cărora cecul a fost ulterior girat.


    Articolul 20

    Deţinătorul unui cec transmisibil prin gir este socotit legitim, dacă justifica dreptul sau printr-o serie neîntreruptă de giruri chiar dacă ultimul gir este în alb. Girurile şterse se socotesc în aceasta privinta nescrise. Dacă un gir în alb este urmat de un alt gir, semnatarul acestuia este socotit ca a dobîndit cecul prin gir în alb.


    Articolul 21

    Girul pus pe un cec la purtător face pe girant răspunzător, potrivit dispoziţiunilor referitoare la regres; el nu transforma însă titlul într-un cec la ordin.


    Articolul 22

    Dacă o persoană a pierdut prin orice întâmplare posesiunea unui cec, posesorul în mâinile căruia a ajuns cecul, fie ca este un cec la purtător, fie ca este un cec transmisibil prin gir, pentru care posesorul justifica dreptul sau, în modul arătat în art. 20, nu este ţinut sa predea cecul, afară numai dacă l-a dobîndit cu rea credinţa sau dacă a săvârşit o greseala grava în dobândirea lui.


    Articolul 23

    Persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune, în baza unui cec, nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu tragatorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cecul a lucrat cu ştiinţa în paguba debitorului.


    Articolul 24

    Dacă girul cuprinde menţiunea "valoare pentru acoperire","pentru încasare", "pentru procura", sau orice alta menţiune care implica un simplu mandat, posesorul poate să exercite toate drepturile izvorâte din cec, dar nu-l poate gira decât cu titlu de procura.
    Cei obligaţi nu pot opune în acest caz posesorului decât excepţiunile ce ar fi putut opune girantului.
    Mandatul cuprins într-un gir "pentru procura", nu încetează prin moartea mandantului, prin incapacitatea sau restrangerea capacităţii acestuia.


    Articolul 25

    Girul făcut posterior protestului sau unei alte constatări echivalente, sau după expirarea termenului de prezentare, produce numai efectele unei cesiuni ordinare.
    Girul fără data este socotit, pînă la dovada contrarie, ca fiind făcut înaintea protestului sau constatării echivalente, sau înaintea expirării termenului la care se referă alineatul precedent.


    Capitolul III Despre aval


    Articolul 26

    Plata unui cec poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sau numai pentru parte din suma. Aceasta garanţie poate fi data de un tertiu, altul decît trasul sau chiar de un semnatar al cecului.


    Articolul 27

    Avalul se da pe cec sau pe adaos. El se exprima prin cuvintele: "pentru aval", sau orice alta forma echivalenta; el este semnat de avalist.
    El este socotit ca rezultă din simpla semnatura a avalistului pusă pe faţa cecului, afară numai dacă semnatura este a tragatorului.
    Avalul trebuie să arate pentru cine este dat. În lipsa acestei arătări el se socoteşte dat pentru tragator.


    Articolul 28

    Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca şi persoana pentru care a dat avalul.
    Obligaţiunea sa este valabilă chiar dacă obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă pentru orice alt motiv decât un viciu de forma.
    Cînd avalistul plăteşte cecul, el dobândeşte drepturile rezultând din cec împotriva persoanei pentru care a garantat şi împotriva acelora care sînt ţinuţi către acesta din urma, în temeiul cecului.


    Capitolul IV Despre prezentarea la plata şi despre plata


    Articolul 29

    Cecul este plătibil la vedere. Orice stipulaţiune contrară se socoteşte nescrisa.
    Cecul prezentat la plata înaintea zilei arătate ca data a emiterii este plătibil în ziua prezentării.


    Articolul 30

    Cecul emis şi plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres, împotriva girantilor şi garantilor, să fie prezentat la plata în termen de 8 zile, dacă este plătibil în chiar localitatea unde a fost emis, iar în celelalte cazuri în termen de 15 zile.
    Cecul emis într-o ţara străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen de 30 de zile, iar dacă este emis în afară de Europa în termen de 70 zile.
    Termenele aci arătate se socotesc din ziua arătată în cec ca data a emiterii.
    Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare va fi cel arătat de legea locului plăţii.
    Dacă această lege nu dispune se vor aplica regulile înscrise în alineatele precedente.


    Articolul 31

    Cînd un cec este tras între doua locuri, avînd calendare deosebite, ziua emiterii este înlocuită cu aceea corespunzătoare a calendarului locului de plată.


    Articolul 32

    Prezentarea unui cec la un oficiu de compensaţii echivaleaza cu prezentarea la plata.


    Articolul 33

    Ordinul de a nu plati suma din cec nu are efect decât după expirarea termenului de prezentare.
    În lipsa unui atare ordin, trasul poate plati şi după expirarea termenului.


    Articolul 34

    Efectele cecului nu sînt atinse prin moartea tragatorului, incapacitatea sau restrangerea capacităţii acestuia, intervenite după emiterea cecului.


    Articolul 35

    Trasul poate cere, plătind cecul, ca el să-i fie predat cu menţiunea "achitat" de către posesor.
    Posesorul nu poate refuza o plata parţială.
    În caz de plată parţială, trasul poate cere să se facă pe cec menţiune de aceasta plata şi sa i se dea o chitanţa.


    Articolul 36

    Trasul care plăteşte un cec, ce poate fi girat, este dator sa verifice regularitatea succesiunii girurilor, dar nu şi autenticitatea semnaturilor girantilor.


    Articolul 37

    Cînd un cec este plătibil într-o moneda, care nu are curs la locul plăţii, suma poate fi plătită, în termenul de prezentare a cecului în moneda tarii, după valoarea ei din ziua plăţii. Dacă plata nu a fost facuta la prezentare, posesorul poate, la alegerea sa, sa ceara ca suma să-i fie plătită în moneda tarii, fie după cursul în ziua prezentării, fie după cursul din ziua plăţii.
    Valoarea monedei este determinata după uzurile locului de plată. Tragatorul poate totuşi sa stipuleze ca suma de plată va fi calculată după un curs indicat în cec.
    Regulele aci arătate nu se aplică în cazul cînd tragatorul a stipulat ca plata va trebui facuta într-o moneda anume arătată (clauza de plată efectivă în moneda străină).
    Dacă suma este arătată într-o moneda avînd aceeaşi denumire, dar o valoare diferita în ţara de emisiune şi în aceea a plăţii, se presupune ca indicarea se referă la moneda locului de plată.


    Capitolul V Despre cecul barat, cecul plătibil în cont, cecul netransmisibil şi cecul de călătorie


    Articolul 38

    Tragatorul sau posesorul unui cec poate să-l bareze, cu efectele arătate în articolul următor.
    Bararea se face prin doua linii paralele puse pe faţa cecului. Ea poate fi generală sau specială.
    Bararea este generală dacă între cele doua linii nu se face nicio arătare sau se face menţiunea "bancher" sau un alt termen echivalent; ea este specială dacă numele unui bancher se înscrie între cele doua linii.
    Bararea generală poate fi transformata în barare specială, însă bararea specială nu poate fi transformata în barare generală.
    Taierea (ştergerea) liniilor sau a numelui bancherului înscris se socoteşte ca şi cum nu ar fi fost facuta.


    Articolul 39

    Cecul cu barare generală nu poate fi plătit de tras decât unui bancher sau unui client al trasului.
    Cecul cu barare specială nu poate fi plătit de tras decât bancherului înscris în cec sau, dacă acesta este trasul, unui client al său. Totuşi, bancherul indicat poate recurge pentru încasare la un alt bancher.
    Un bancher nu poate dobândi un cec barat decât dela unul din clienţii săi sau de la un alt bancher. El nu poate să-l încaseze pentru alte persoane decât acestea.
    Cecul purtînd mai multe barari speciale nu poate fi plătit de tras decât în cazul a doua barari, din care una pentru încasare prin intermediul unui oficiu de compensatiune.
    Trasul sau bancherul care nu respecta dispoziţiunile de mai sus răspunde de paguba cauzată pînă la concurenta valorii cecului.


    Articolul 40

    Tragatorul ca şi posesorul unui cec poate interzice plata în numerar, inserand transversal pe faţa cecului cuvintele "plătibil în cont", "numai pentru virament", sau alta expresiune echivalenta.
    În acest caz, cecul nu poate da loc din partea trasului decât la o operaţiune de scripte (credit în cont, virament sau compensatiune). Operaţiunea de scripte echivaleaza cu plata.
    Ştergerea cuvintelor "plătibil în cont", "numai pentru virament", se socoteşte ca şi cînd nu ar fi fost facuta.
    Trasul care nu respecta dispoziţiunile de mai sus răspunde de paguba cauzată pînă la concurenta valorii cecului.


    Articolul 41

    Cecul emis cu clauza "netransmisibil" nu poate fi plătit decât primitorului sau, la cererea acestuia, să fie creditat în contul sau curent.
    Primitorul nu poate gira cecul decât unui bancher pentru încasare; bancherul nu-l poate gira mai departe. Girurile puse contra acestei prescriptiuni se considera ca nescrise.
    Ştergerea clauzei se considera ca neavenită.
    Cel care plăteşte un cec netransmisibil altei peroane decât primitorului, sau bancherului giratar pentru încasare, răspunde de plată facuta.
    Clauza "netransmisibil" trebuie pusă chiar de bancher, la cererea clientului.
    Aceeaşi clauza poate fi pusă de un girant, cu aceleaşi efecte.


    Articolul 42

    Tragatorul poate subordona plata cecului existenţei pe titlu în momentul prezentării unei a doua semnături la fel cu a primitorului (cecul de călătorie).


    Capitolul VI Despre regresul în caz de neplata


    Articolul 43

    Posesorul poate exercita dreptul de regres împotriva girantilor, tragatorului şi celorlalţi obligaţi, dacă cecul prezentat în termen util nu este plătit şi dacă refuzul de plată este constatat:
    1. Fie printr-un act autentic (protest).
    2. Fie printr-o declaraţiune a trasului datată şi scrisă pe cec, cuprinzînd ziua cînd a fost prezentat.
    3. Fie printr-o declaraţiune datată a unui oficiu de compensatiune, constatatoare ca cecul i-a fost remis în termen util şi că nu a fost plătit.
    Posesorul păstrează drepturile sale contra tragatorului, cu toate ca cecul nu a fost prezentat în timp util, sau nu s-a făcut protestul ori constatarea echivalenta protestului. Dacă, după trecerea termenului de prezentare, disponibilul nu mai exista prin faptul trasului, posesorul cecului pierde aceste drepturi în total sau numai în limita sumei disparuta.


    Articolul 44

    Protestul sau constatarea echivalenta trebuie făcut înaintea expirării termenului de prezentare.
    Dacă prezentarea s-a făcut în ultima zi a termenului, protestul sau constatarea echivalenta poate fi facuta în prima zi lucrătoare ce urmează.


    Articolul 45

    Posesorul trebuie să încunoştiinţeze de neplata pe girantul sau şi pe tragator, în cele patru zile lucrătoare care urmează zilei protestului, sau constatării echivalente ori zilei prezentării, în caz de stipulaţiune "fără cheltuieli". Fiecare girant trebuie, în cele doua zile lucrătoare ce urmează zilei în care a primit încunoştiinţarea, sa anunţe pe girantul sau de încunoştiinţarea primită, arătând numele şi adresele acelora care au făcut incunostiintarile precedente; se va urma tot astfel pînă la tragator. Termenele aici arătate curg de la primirea înştiinţării precedente.
    Cînd, potrivit prevederilor alineatului precedent, o încunoştiinţare este facuta unui semnatar al cecului, aceeaşi încunoştiinţare trebuie să fie facuta în acelaşi termen avalistului.
    În caz cînd un girant n-a arătat adresa sa sau a arătat-o într-un mod ilizibil încunoştiinţarea facuta girantului, care îl precede, este îndestulătoare.
    El trebuie să dovedească, ca a făcut încunoştiinţarea în termenul prescris. Acest termen va fi socotit ca observat, dacă o scrisoare cuprinzînd încunoştiinţarea a fost predată poştei în termenul prescris.
    Acel care nu face încunoştiinţarea în termenul mai sus arătat, nu decade din dreptul sau de regres; el este răspunzător, dacă va fi locul, de paguba cauzată prin neglijenţa sa, fără însă ca daunele-interese să poată întrece suma din cec.


    Articolul 46

    Tragatorul, girantul, avalistul, poate prin stipulatiunea "fără cheltuieli", "fără protest" sau orice alta expresiune echivalenta, scrisă pe cec şi semnată, sa scutească pe posesor, pentru exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului sau a unei constatări echivalenta.
    Aceasta stipulaţiune nu scuteşte pe posesor de prezentarea cecului la termenele stabilite, nici de incunostiintarile ce urmează a fi făcute. Dovada neobservarii termenelor este în sarcina aceluia care o opune posesorului.
    Dacă stipulatiunea este înscrisă de tragator, ea produce efectele sale faţă de toţi semnatarii; dacă ea este înscrisă de către un girant sau avalist, ea produce efectele sale numai faţă de acesta. Dacă cu toată clauza înscrisă de tragator, posesorul face protestul sau constatarea echivalenta, cheltuielile rămîn în sarcina sa. Dacă stipulatiunea a fost înscrisă de un girant sau un avalist, cheltuielile protestului sau ale constatării echivalente, dacă un atare act a fost făcut, pot fi cerute dela toţi semnatarii.


    Articolul 47

    Toţi cei care s-au obligat prin cec sînt ţinuţi solidar către posesor.
    Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor, individual sau colectiv, fără a fi ţinut sa observe ordinea în care s-au obligat.
    Acelaşi drept îl are oricare semnatar care a plătit cecul.
    Acţiunea pornită împotriva unuia din obligaţi nu împiedica urmărirea celorlalţi, chiar dacă sînt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai intaiu.


    Articolul 48

    Posesorul poate cere pe cale de regres:
    1. Suma arătată în cecul neplătit.
    2. Dobînda legală, socotită dela prezentare.
    3. Cheltuielile de protest sau cele ale constatării echivalente, acelea ale încunoştiinţării făcute cum şi celelalte cheltuieli.


    Articolul 49

    Acel care a plătit prin regres cecul poate cere dela girantii săi:
    1. Întreaga suma plătită.
    2. Dobînda legală la această sumă, socotită din ziua cînd a plătit suma.
    3. Cheltuieli pe care le-a făcut.


    Articolul 50

    Oricare obligat împotriva căruia se exercită sau ar putea fi exercitat un drept de regres poate cere, în schimbul plăţii, predarea cecului, împreună cu protestul sau constatarea echivalenta şi un cont de întoarcere achitat.
    Orice girant care a plătit cecul poate şterge girul sau şi acelea ale girantilor următori.


    Articolul 51

    Cînd prezentarea cecului, facerea protestului, sau a constatării echivalente în termenele prescrise, este împiedicată de un obstacol de neînlăturat (prevedere legală, caz fortuit ori de forta majoră), aceste termene sînt prelungite.
    Posesorul este dator sa aducă, fără întîrziere, la cunoştinţa girantului sau cazul fortuit ori de forta majoră şi să facă pe cec sau pe adaos, menţiune datată şi semnată de el de aceasta încunoştiinţare; pentru rest se aplică dispoziţiunile art. 45.
    După încetarea cazului fortuit ori de forta majoră, posesorul trebuie, fără întîrziere, să prezinte cecul la plata şi, dacă este nevoie, să facă protestul sau constatarea echivalenta.
    Dacă cazul fortuit ori de forta majoră tine peste 15 zile, socotite dela data cînd posesorul a încunoştiinţat pe girantul sau despre cazul fortuit ori de forta majoră, chiar dacă încunoştiinţarea este facuta înainte de expirarea termenului de prezentare, drepturile de regres pot fi exercitate fără a fi nevoie nici de prezentare, nici de protest sau de o constatare echivalenta.
    Nu se socotesc cazuri fortuite ori de forta majoră faptele pur personale ale posesorului sau ale aceluia pe care el l-a însărcinat cu prezentarea cecului, cu facerea protestului sau a constatării echivalente.


    Articolul 52

    Între mai mulţi obligaţi care au o situaţiune egala în cec nu se poate exercita acţiunea cambiala; raporturile dintre aceste persoane vor fi reglementate după normele relative la obligaţiunile solidare.


    Articolul 53

    Cecul are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, stabilite conform art. 48 şi 49.
    Pînă la unificarea regulelor de procedura se extinde, în ce priveşte cecul, formula executorie, astfel cum este arătată în art. 135, cod. proc.civilă din Vechiul Regat.
    Instanţa competenţa pentru a investi cecul cu formula executorie, este judecătoria de ocol, dacă suma arătată în cec nu depăşeşte suma de 50.000 lei şi tribunalul în caz contrar.
    Contra jurnalului de investire nu exista drept de apel.
    Cecul emis în străinătate are aceleaşi efecte executorii, dacă acestea sînt admise şi de legea locului unde cecul a fost emis.
    Somatiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cecului sau a protestului, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorită.


    Articolul 54

    În termen de 5 zile dela primirea somatiunii, debitorul poate face opoziţie la executare.
    Opoziţia se va introduce la instanţa care a investit cecul cu formula executorie.
    Ea se va judeca de urgenta şi cu precădere înaintea oricărei alte pricini.
    Hotărîrea pronunţată asupra opoziţiei va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile dela pronunţare.
    Instanţa va putea suspenda executarea numai în caz cînd oponentul nu recunoaşte semnatura, înscriindu-se în fals, sau nu recunoaşte procura.
    În caz de suspendarea executării creditorul va putea obţine măsuri de asigurare.


    Articolul 55

    În procesele pornite fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie, la somaţia de executare a cecului, debitorul nu va putea opune decât excepţiunile de nulitate a titlului prevăzut de art. 2, precum şi cele care nu sînt oprite de art. 23.
    Excepţiunile personale vor trebui să fie de grabnica solutiune şi întotdeauna întemeiate pe o proba scrisă.
    Excepţiunile trebuiesc invocate la primul termen de înfăţişare.
    Prin primul termen de înfăţişare se înţelege primul termen dela prima instanţa, cînd procedura fiind îndeplinită, părţile pot pune concluzii în fond, chiar dacă paritul sau oponentul nu se prezintă.


    Articolul 56

    Dacă din raportul care a dat naştere emisiunii sau transmisiunii cecului, deriva o acţiune cauzala, aceasta rămîne în fiinta, cu toată emiterea sau transmiterea cecului, afară de cazul cînd se dovedeşte novatiunea.
    Posesorul cecului nu poate exercita acţiunea cauzala decât oferind debitorului restituirea cecului, depunându-l la grefa instanţei competenţa şi justificând în acelaşi timp îndeplinirea formalităţilor necesare pentru conservarea faţă de debitor a acţiunilor de regres ce-i pot aparţine.


    Articolul 57

    Cînd posesorul cecului a pierdut acţiunea cambiala contra tuturor obligatilor şi nu are contra acestora acţiune cauzala, poate acţiona pe tragatorul care nu a avut disponibilul la tras, ori s-a îmbogăţit pe nedrept în dăuna sa.
    Aceeaşi acţiune o poate exercita în aceleaşi condiţiuni, şi în contra girantilor.


    Articolul 58

    Protestul se face de portărel, iar în comunele neresedinte de tribunal, el poate fi făcut şi de judecătorul de ocol.
    În tinuturile unde funcţionează notari publici, protestul va fi făcut de aceştia, potrivit competentei lor şi legilor în vigoare.
    Asistenţa martorilor nu este necesară la facerea protestului.


    Articolul 59

    Protestul poate fi încheiat prin act separat sau pe însuşi originalul cecului, sau pe duplicatul sau adaosul acestora. Acest adaos poate fi adăugat de portărel, notar sau judecător. Dacă protestul se încheie pe adaos, acel care l-a încheiat trebuie să pună sigiliul oficial pe linia de unire.
    Dacă protestul este făcut prin act separat, menţiunea de facerea protestului va fi facuta pe titlul depus la protest, afară de cazul cînd a trebuit să se proceadă la facerea protestului fără posesiunea titlului.


    Articolul 60

    Protestul trebuie făcut la locul de plată în contra trasului sau al celui indicat pentru plata, chiar dacă nu sînt prezenţi.
    Dacă domiciliul acestor persoane nu poate fi găsit, protestul se va putea face în orice loc, din cuprinsul comunei locului de plată, după alegerea posesorului cecului.
    Incapacitatea trasului sau a tertiului indicat în art. 8 nu dispenseaza de obligaţiunea de a dresa protestul contra acestuia, afară de cazul cînd trasul este falit, în care caz sentinta declarativă de faliment este suficienta pentru a exercita regresul.
    Dacă trasul sau tertiul a încetat din viaţa, protestul se va face de asemenea pe numele sau, după regulele precedente.


    Articolul 61

    Protestul trebuie să cuprindă:
    1. Anul, luna, ziua şi ora în care a fost dresat.
    2. Numele şi pronumele celui care a cerut facerea protestului.
    3. Numele persoanei contra căreia s-a făcut protestul.
    4. Arătarea locului în care a fost dresat, cu menţiunea cercetărilor făcute.
    5. Somatiunea de plată cu răspunsurile primite sau motivele pentru care nu s-a obţinut niciun răspuns.
    Protestul va fi subscris de portărelul, notarul sau judecătorul care l-a dresat.
    Protestul prin act separat va trebui sa cuprindă şi transcrierea exactă a cecului.


    Articolul 62

    Protestul cerut de art. 43 poate fi înlocuit, dacă posesorul consimte, printr-o declaraţie de refuz de plată, scrisă şi datată pe titlu sau pe foaia de prelungire (adaos) semnată de tras.
    Aceasta declaraţiune, pentru a avea efectele protestului, trebuie investită cu data certa, în termenul stabilit pentru facerea protestului.
    În cazurile prevăzute de primul alineat al acestui articol, girul fără data se socoteşte făcut înainte de declaraţie.


    Articolul 63

    Corpul de portarei, judecătoria sau notarul public vor trebui sa ţină un registru de proteste, în care se vor inregistra zilnic şi în ordinea datei cecurilor, cu arătarea menţiunilor cerute de articolele precedente.
    Un tablou de proteste pentru neplata cecurilor făcute în cursul saptamanei de portarei, judecătorii sau notarii publici va fi trimis în cea dintâi zi a saptamanei următoare tribunalului şi Camerei de comerţ. Acest tablou va arata data protestului, numele şi pronumele persoanei împotriva căreia s-a făcut protestul, al celei care a cerut protestul şi scadenta titlului protestat. Tribunalul va trece tabloul în registrul de evidenta protestelor cambiale prevăzut de art. 72 din legea asupra cambiei.
    Originalul protestului făcut prin act separat va fi predat posesorului cecului.


    Capitolul VII Despre pluralitatea exemplarelor


    Articolul 64

    În afară de cecurile la purtător, orice cec emis în România şi plătibil într-alt Stat, poate fi tras în mai multe exemplare identice. Cînd un cec este emis în mai multe exemplare, aceste exemplare trebuiesc a fi numerotate în însuşi textul titlului; lipsind aceasta, fiecare exemplar se socoteşte un cec distinct.


    Articolul 65

    Plata unuia din exemplare este liberatorie, chiar dacă nu s-a stipulat ca o atare plata anulează efectul celorlalte exemplare.
    Girantul care a transmis exemplarele la diferite persoane, ca şi girantii următori, sînt ţinuţi în temeiul tuturor exemplarelor purtînd semnatura lor şi care nu le-au fost înapoiate.


    Capitolul VIII Despre alterări


    Articolul 66

    În cazul alterarii textului unui cec, semnatarii posteriori alterarii sînt ţinuţi în termenii textului alterat; semnatarii anteriori sînt ţinuţi în termenii textului original.
    Cînd din titlu nu rezultă sau nu se dovedeşte ca semnatura a fost pusă înainte sau după alterare, se presupune ca a fost pusă înainte.


    Capitolul IX Despre anularea şi înlocuirea cecului


    Articolul 67

    În caz de pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului, posesorul va putea înştiinţa despre aceasta pe tras şi sa ceara anularea titlului printr-o cerere adresată preşedintelui tribunalului comercial al locului în care cecul este plătibil.
    Cererea va trebui sa arate menţiunile esenţiale ale cecului.
    Preşedintele tribunalului după examinarea cererii şi a elementelor produse, cum şi a dreptului posesorului, va pronunţa în cel mai scurt timp posibil o ordonanţa prin care, specificind datele cecului, îl va declara nul în mâinile oricui s-ar găsi şi va autoriza a se face plata cecului după 15 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, dacă între timp detentorul cecului nu a făcut opoziţie.
    Ordonanţa trebuie să fie notificată atît tragatorului cat şi trasului şi publicată în Monitorul Oficial, la staruinta şi pe cheltuielile petitionarului.
    Cu toată înştiinţarea, plata cecului facuta deţinătorului mai înainte de notificarea ordonanţei, liberează pe tras.


    Articolul 68

    În termen de 15 zile dela publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial deţinătorul cecului va putea face opoziţie în contra acestei ordonanţe, opoziţie ce se va comunică petitionarului, trasului şi tragatorului, odată cu citarea lor înaintea tribunalului locului de plată.


    Articolul 69

    Pînă la împlinirea termenului prevăzut de art. 67, petiţionarul va putea exercita toate actele de conservare a drepturilor sale şi poate să ceara plata cecului, dând cauţiune sau în lipsa de cauţiune, consemnarea sumei.


    Articolul 70

    După trecerea termenului prevăzut de art. 69, fără a se fi făcut opoziţie, sau după respingerea opoziţiei, printr-o hotărîre rămasă definitivă, cecul pierdut sau sustras nu mai are nici un efect.
    Oricine a obţinut înlocuirea cecului va putea sa ceara plata cecului, prezentând ordonanţa de anulare şi certificatul grefei respective de neintroducerea opoziţiei la termen, sau prezentând hotărîrea definitivă de respingerea opoziţiei.


    Articolul 71

    În caz de pierderea, sustragerea sau distrugerea unui cec, avînd clauza "netransmisibil", nu se poate cere anularea lui; primitorul va putea cere însă trasului şi tragatorului înlocuirea cecului printr-un duplicat.


    Articolul 72

    Ordonanţa sau hotărîrea rămasă definitivă stinge orice drept decurgînd din cecul anulat, fără a prejudeca eventualele acţiuni ale posesorului faţă de cel care a obţinut anularea.


    Capitolul X Despre prescripţie


    Articolul 73

    Acţiunile de regres ale posesorului împotriva girantilor, tragatorului sau celorlalţi obligaţi, se prescriu prin 6 luni, socotite dela expirarea termenului de prezentare.
    Acţiunile de regres ale diferiţilor obligaţi la plata cecului, unii împotriva altora, se prescriu prin 6 luni, socotite din ziua din care obligatul a plătit cecul sau din ziua în care acţiunea în regres a fost pornită împotriva sa.


    Articolul 74

    Întreruperea prescripţiei nu are efect decât împotriva aceluia faţă de care actul de întrerupere a fost făcut.


    Capitolul XI Dispoziţiuni generale


    Articolul 75

    Prin cuvântul "bancher", întrebuinţat în legea de faţa, se înţeleg şi persoanele sau institutiunile asimilate de legea bancherilor.


    Articolul 76

    Prezentarea şi protestul unui cec nu pot fi făcute decât într-o zi lucrătoare.
    Cînd cea din urma zi a termenului prescris de lege, pentru îndeplinirea actelor privitoare la cec şi în special pentru prezentarea sau pentru facerea protestului sau a unui act echivalent este o zi de sărbătoare legală, acest termen este prorogat pînă la prima zi lucrătoare ce urmează. Zilele de sărbătoare legale intermediare sînt cuprinse în calculul termenului.


    Articolul 77

    În termenele prevăzute prin prezenta lege nu se socoteşte ziua dela care ele încep să curgă.


    Articolul 78

    Nu sînt admise termene de graţie nici legale, nici judecătoreşti.


    Titlul II Despre cecul circular


    Articolul 79

    Cecul circular este un titlu de credit la ordin, emis de o banca sau un alt institut de credit, anume autorizate, pentru sume ce le are disponibile dela primitorii cecurilor în momentul emisiunii, plătibil la vedere în oricare din locurile arătate de emitent.
    Banca sau institutul de credit, autorizate a emite cecuri circulare, vor trebui să depună la Banca Naţionala a României, cel mai târziu pînă a doua zi dela emitere, o cauţiune în titluri de Stat, garantate de Stat, sau lombardabile la Banca Naţionala, socotite la cursul zilei, de 40% din valoarea cecurilor circulare emise zilnic, cauţiune asupra căreia posesorii unor asemenea cecuri au un privilegiu special.
    Cauţiunea nu se va putea elibera de Banca Naţionala decât contra prezentării cecului respectiv, cu menţiunea "achitat".


    Articolul 80

    Cecul circular va cuprinde:
    1. Denumirea de "cec circular" în cuprinsul titlului.
    2. Promisiune necondiţionată de a plati la vedere o anumită suma de bani.
    3. Numele şi pronumele primitorului.
    4. Arătarea datei şi locului în care cecul circular a fost emis.
    5. Semnatura băncii sau Institutiunii emitente.
    Titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiunile mai sus arătate nu are valoare de cec circular.


    Articolul 81

    Posesorul decade din dreptul de regres, dacă nu prezintă titlul la plata în termen de 30 de zile dela emisiune.
    Acţiunea contra emitentului se prescrie prin trecere de 3 ani de la data emisiunii.
    Girul în favoarea emitentului stinge cecul.


    Articolul 82

    Banca sau Institutul de credit poate incredinta emiterea de cecuri circulare unui bancher corespondent, cu condiţiunea însă ca cecul emis sa poarte viza băncii sau institutului autorizat, iar corespondentul să semneze ca reprezentant al acelei bănci sau institut.


    Articolul 83

    Sînt aplicabile cecului circular, în măsura în care nu se deroga prin prezenta lege şi nu sînt necompatibile cu aceasta, toate dispoziţiile din legea cambiala referitoare la gir, plata, protest, regres, prescripţie cum şi cele relative la titlurile cu semnături false sau ale unor persoane incapabile.
    De asemenea se vor aplica cecului circular dispoziţiunile necontrarii referitoare la cecul barat, numai în cont, netransmisibil şi de călătorie.
    În procedura de anulare şi înlocuirea cecului circular se vor aplica dispoziţiunile art. 67, cu următoarele modificări:
    Cererea trebuie adresată preşedintelui tribunalului unde emitentul are un stabiliment.
    Notificarea ordonanţei se va face de unul din stabilimentele cele mai apropiate emitentului care, pe cheltuiala petitionarului va înştiinţa de îndată despre aceasta toate stabilimentele locurilor de plată unde cecul este plătibil.
    Opoziţia se va face la instanţa care a dat ordonanţa, comunicându-se petitionarului şi reprezentantului emitentului copie de pe opoziţie odată cu citaţia.
    Emitentul care a plătit cecul circular, cu toată înştiinţarea despre pierderea sau sustragerea cecului, nu răspunde de plată facuta înainte de notificarea ordonanţei de anulare. De asemenea, emitentul care a plătit un cec circular chiar după primirea notificării, nu este responsabil dacă plata a fost facuta de un stabiliment căruia, dintr-un fapt neimputabil emitentului, nu i-a putut ajunge la cunoştinţa notificarea ordonanţei de anulare.
    În caz de pierderea, sustragerea sau distrugerea unui cec circular netransmisibil nu se va putea folosi procedura de anulare, însă primitorul are dreptul de a obţine, după 20 de zile dela înştiinţare, plata cecului de la stabilimentul la care s-a făcut înştiinţarea.


    Titlul III Dispoziţiuni finale, penale şi transitorii


    Articolul 84

    Se va pedepsi cu amendă dela 5.000-100.000 lei şi închisoare dela 6 luni pînă la 1 an, afară de cazul cînd faptul constitue un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică aceasta pedeapsa:
    1. Oricine emite un cec fără a fi avut autorizarea trasului.
    2. Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut.
    3. Oricine emite un cec cu data falsa sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale arătate de alineatele 1, 2, 3 şi 5 al art. 1 şi art. 11.
    4. Oricine emite un cec contrar dispoziţiunii ultimului aliniat al art. 6.
    Dacă în cazurile prevăzute de aliniatele 2 şi 3 de mai sus, emitentul procura trasului disponibilul necesar mai înainte de prezentarea cecului, pedeapsa se reduce la jumătate. Cînd emiterea cecului se datorează unui fapt scuzabil, emitentul va fi aparat de pedeapsa.


    Articolul 85

    Băncile sau Instituţiile de credit neautorizate, sau cărora li s-a revocat autorizarea, care emit cecuri circulare, se vor pedepsi cu amendă de la 100.000-1.000.000 lei, afară de cazul cînd legea prevede sancţiuni mai mari, în care caz se vor aplica acele sancţiuni.


    Articolul 86

    Condiţiunile speciale şi efectul cecurilor, precum şi a tuturor obligaţiunilor sau menţiunilor pe cec, făcute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, se vor judeca după legiuirea, sub imperiul căreia a fost făcut.


    Articolul 87

    Dispoziţiunile acestei legi, privind modul de plată, dreptul de acţiune şi de regres ce izvorăsc de cec, conservarea şi stingerea acestui drept şi efectele forţei majore, se întind şi asupra cecurilor emise sub imperiul legilor vechi, dacă au scăzut după intrarea în vigoare a acestei legi.


    Articolul 88

    Dispoziţiunile acestei legi se aplică şi la prescripţiunea neimplinita la data punerii în vigoare a legii de faţă.
    Începutul acestei prescriptiuni, precum şi întreruperea ei, intervenita sub imperiul vechilor legi, se vor judeca după acele legi.
    Dacă termenul de prescripţiune prevăzut de această lege este mai scurt decât cel prevăzut de legile vechi, el se va socoti dela data intrării în vigoare a legii de faţă afară numai dacă termenul s-ar împlini mai târziu decât s-ar fi împlinit, potrivit vechilor legi.


    Articolul 89

    Legea de faţa intră în vigoare la 1 iunie 1934.
    -------------------