ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normativePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 9 decembrie 2022
Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice,
ținând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,
luând în considerare Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România (2020/C 116/01), potrivit căreia România trebuie să pună în aplicare în mod riguros măsurile necesare pentru corectarea deficitului excesiv,
având în vedere necesitatea creării unui spațiu bugetar pentru alocarea de sume pentru susținerea investițiilor publice și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă și transparentă, cu efect multiplicator și aport direct la formarea brută de capital fix,
ținând cont de faptul că pentru perioada 2023-2025 se impune o construcție bugetară responsabilă și credibilă, crearea de spațiu fiscal, vital în economii în curs de dezvoltare în condițiile unui cadru internațional și intern dificil,
având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2023-2025, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023,
având în vedere necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente,
ținând cont că neadoptarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare ar genera un necesar de finanțare suplimentar în anul 2023, rezultând un nivel nesustenabil al deficitului bugetului general consolidat de 10,3% din produsul intern brut, ceea ce va avea ca efect creșterea datoriei publice cu riscul înăspririi condițiilor de finanțare a acesteia,
luând în considerare că situația prezentată întrunește premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecințe negative, în sensul că ar genera:
a) un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanțelor publice; ...
b) întârzieri în adoptarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, afectând posibilitățile de finanțare a acțiunilor de limitare a efectelor crizei energetice, ...
având în vedere prevederile Programului de guvernare 2021-2024 referitoare la adoptarea unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii și majorarea indemnizației sociale pentru pensionari,
dat fiind grupul-țintă căruia i se adresează, respectiv pensionarii sistemului public de pensii, măsurile de protecție socială propuse au consecințe pozitive pentru această categorie de persoane și sunt menite să vină în sprijinul populației atât prin majorarea valorii punctului de pensie, cât și prin majorarea indemnizației sociale pentru pensionari.
Luând în considerare reglementările din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc valoarea punctului de pensie,
având în vedere că nivelul unor pensii din sistemul public se situează încă sub nivelul veniturilor care să permită beneficiarilor un trai decent și ținând seama de necesitatea de a îmbunătăți sistemul de protecție socială, în concordanță cu prioritățile naționale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile,
în scopul de a evita excluderea socială a unei părți dintre pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale, și pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România,
având în vedere categoria de persoane care face obiectul acestor măsuri, constituită din beneficiari ai sistemului public de pensii, ale căror venituri se situează sub limita minimă, dincolo de care pot interveni marginalizarea socială și sărăcia,
ținând cont că indemnizația socială pentru pensionari, calculată ca diferență dintre nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată și nivelul indemnizației de 1.125 lei, se suportă din bugetul de stat, adoptarea acestei măsuri pentru anul 2023 este necesară pentru fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2023.
Luând în considerare necesitatea de a îmbunătăți sistemul de protecție socială în concordanță cu prioritățile naționale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părți dintre beneficiarii sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România în contextul mondial actual,
dat fiind faptul că, prin liberalizarea prețurilor la energie, măsură impusă la nivel internațional și european, s-a generat o creștere fără precedent a prețului la energia electrică, gazele naturale, precum și la combustibil care au avut impact atât asupra creșterii prețurilor la utilitățile publice pentru populație, cât și asupra creșterii prețurilor la bunurile de consum, determinând în principal o scădere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației,
ținând seama de faptul că o consecință imediată a creșterii prețurilor la utilitățile publice destinate populației, precum și a prețului bunurilor de consum, în special cele destinate hranei, a reprezentat-o creșterea ratei inflației,
luând în considerare că măsura de protecție socială propusă are consecințe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat din România, fiind menită să vină în sprijinul acestor categorii de persoane ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei,
având în vedere necesitatea efectuării unor corelări în vederea asigurării aplicării unitare a reglementărilor fiscale cu privire la impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii,
având în vedere mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică instituit începând cu 1 ianuarie 2023 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei,
ținând cont că în lipsa extinderii aplicării măsurii de simplificare a TVA prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și către comerciantul persoană impozabilă care are calitatea de achizitor unic în cadrul mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2022, viabilitatea acestui mecanism nu ar fi asigurată, ca urmare a dezechilibrelor financiare ce ar apărea între drepturile de încasare ale producătorilor pentru cantitățile de energie electrică vândute și obligațiile de plată ale operatorilor economici care cumpără energie conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2022.
Având în vedere necesitatea corelării prevederilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 268/2021 pentru înființarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea unor acte normative, în scopul stabilirii temeiului legal în baza căruia Autoritatea Vamală Română poate exercita atribuțiile privind emiterea de ordine în vederea aplicării cadrului legal în domeniul accizelor,
luând în considerare necesitatea prelungirii termenului de suspendare a obligațiilor de raportare prevăzute la art. 324 alin. (4)-(6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare (declarațiile informative cod 392A, 392B și 393), care expiră la 31 decembrie 2022, astfel încât și după această dată, atunci când vor avea loc inspecții din partea Comisiei Europene pentru anii anteriori, se va putea permite, dacă va fi necesar, reintroducerea obligației de depunere a respectivelor declarații,
având în vedere că prețurile la utilități, precum și cele la bunurile de larg consum au fost puternic influențate de creșterile prețurilor la energie electrică, gaze naturale și combustibili, determinând creșterea ratei inflației, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale persoanelor cu venituri la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată,
ținând cont de faptul că prețurile ridicate la energie electrică, gaze naturale și combustibili influențează semnificativ și activitatea angajatorilor,
având în vedere că, în lipsa efectuării corelărilor tehnice necesare, neclaritatea prevederilor legale ar persista, generând confuzie la nivelul contribuabilului/angajatorului,
luând în considerare că măsura suspendării stimulentului fiscal pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care efectuează cheltuieli cu educația timpurie încetează la data de 31 decembrie 2022 și faptul că reglementarea actuală privind facilitatea fiscală pentru cheltuielile cu educația timpurie nu corespunde cu normele comunitare adoptate în domeniul taxei pe valoarea adăugată și accizelor și nici cu cele naționale din domeniul impozitului pe venitul din salarii,
având în vedere că neadoptarea măsurii care vizează suspendarea stimulentului fiscal privind cheltuielile cu educația timpurie conduce la menținerea situației existente înainte de suspendarea acestor prevederi, în care subzistă inadvertențe și lacune nesoluționate ce nu permit aplicarea, precum și implicații bugetare semnificative, pentru a se putea da eficiență reglementării și pentru a se preîntâmpina afectarea în mod negativ a bugetului de stat se impune înlăturarea acestei situații, cu celeritate, prin prelungirea perioadei de suspendare a reglementărilor incidente până la data de 31 decembrie 2023.
Considerând de maximă importanță adoptarea măsurii fiscale propuse ce are ca scop protecția angajaților al căror salariu este la nivelul salariului minim brut pe țară,
având în vedere necesitatea intervenției rapide a Guvernului cu măsuri prin care să combată efectele creșterii prețurilor și a nivelului inflației,
întrucât reglementarea propusă nu poate fi adoptată printr-un alt instrument legislativ care să permită diminuarea rapidă a consecințelor sociale negative generate de creșterea prețurilor,
având în vedere inexistența pe piață, în prezent, a aparatelor de marcat electronice fiscale dedicate automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede și, implicit, imposibilitatea respectării termenului de 31 decembrie 2022, de către operatorii economici vizați de obligația de dotare cu astfel de dispozitive,
ținând seama și de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative în sensul că ar conduce la sancționarea operatorilor economici care comercializează bunuri/prestează servicii prin intermediul automatelor comerciale, începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru neîndeplinirea obligației de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, în condițiile în care fapta nu este imputabilă acestora,
apreciind că sectorul construcțiilor reprezintă unul din domeniile prioritare ale economiei și ținând cont că activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiții publice și private și având în vedere că sectorul construcțiilor se confruntă cu dificultăți legate de asigurarea cu forță de muncă specializată și de o concurență neloială, este necesară adoptarea de măsuri legislative în vederea asigurării unei remunerații adecvate în acest domeniu, în corelare cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu anul 2023.
Având în vedere faptul că prin dispozițiile art. 386 alin. (5) și (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat faptul că toți medicii specialiști pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, prin care aceștia dobândesc dreptul de a elibera bilete de trimitere pentru specialități clinice, biletele de trimitere pentru investigații paraclinice și prescripții medicale pentru medicamente cu sau fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv cei care nu au încheiate contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate,
întrucât condițiile pentru implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate urmează să fie stabilite prin hotărâre a Guvernului, care se elaborează cu consultarea Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Colegiului Farmaciștilor din România, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2023,
în considerarea faptului că în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescripțiile medicale, biletele de trimitere pentru specialități clinice și biletele de trimitere pentru investigații paraclinice sunt eliberate numai ca urmare a serviciilor medicale care fac obiectul contractului cu casa de asigurări de sănătate, respectiv consecința consultației, și, ca urmare, nu pot fi recunoscute și validate de sistemul informatic unic integrat, ceea ce conduce la lipsa unui control asupra cheltuielilor suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate,
având în vedere că la sistemul informatic unic integrat are acces doar personalul instituțiilor/furnizorilor de servicii medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru a asigura implementarea dispozițiilor art. 386 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, dar și pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este necesar să se asigure concordanța cu dispozițiile actelor normative care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate, inclusiv pentru asigurarea compatibilității dintre sistemele informatice utilizate de furnizori cu cele din Platforma informatică din asigurările de sănătate și, totodată, pentru respectarea regulilor referitoare la structura de securitate a PIAS sunt necesare analiza, identificarea de soluții și/sau, după caz, dezvoltarea de proiecte, prin care aceste dispoziții să fie implementate în mod corespunzător.
Ținând cont de faptul că bugetul pentru anul 2023 nu a fost aprobat, fapt care conduce la necunoașterea dimensiunii Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv a fondurilor alocate diferitelor segmente de asistență medicală,
luând în considerare faptul că insuficiența fondurilor alocate bugetului fondului poate conduce la neacordarea serviciilor acordate de către furnizorii aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate recomandate în biletele de trimitere pentru specialități clinice, bilete de trimitere pentru investigații paraclinice și prescripții medicale pentru medicamente cu sau fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, ceea ce conduce la încălcarea drepturilor prevăzute de lege de care beneficiază persoanele asigurate,
luând în considerare faptul că Organizația Mondială a Sănătății menține pandemia la nivel internațional
și ținând cont de faptul că structurile organizatorice ale unităților sanitare cu paturi implicate în acordarea îngrijirilor medicale pacienților diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2 este necesar să fie adaptate rapid în contextul epidemiologic sus-menționat,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I Măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene
Articolul I
(1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.(1^1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. VIII la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(la 26-05-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 26 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 26 mai 2023
)
(1^2) Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. I cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(la 01-06-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 1 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 01 iunie 2023
)
(1^3) Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 1.000 de lei fiecare.
(la 01-06-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 1 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 01 iunie 2023
)
(1^4) Începând cu data de 1 iunie 2023 prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin. (1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare.
(la 01-06-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 1 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 01 iunie 2023
)
(1^5) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(la 08-06-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 54 din 8 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 08 iunie 2023
)
(1^6) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna iunie 2023, soldele de funcție/ salariile de funcție ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. VI la aceeași lege se stabilesc la nivelul soldelor de funcție/salariilor de funcție prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(la 08-06-2023,
Articolul I din Capitolul I a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 54 din 8 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 08 iunie 2023
)
Notă ...
Conform articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 54 din 8 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 08 iunie 2023, în aplicarea art. I, la stabilirea cuantumului brut al soldelor de funcție/salariilor de funcție/salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.(2) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă.(3) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), cuantumul salariului de bază în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 se stabilește după aplicarea majorării prevăzute la alin. (1).(4) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2022.(5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(6) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru personalul militar, polițiști și polițiștii de penitenciare actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut se exceptează de la prevederile alin. (5).(7) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, valoarea lunară a indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2022.(8) Pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la alin. (1) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice“.
Articolul II
(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) în anul 2023, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenită/cuvenit.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.(4) Personalului din instituțiile de apărare și securitate națională care execută serviciul de luptă permanent, desfășoară activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum și în situații de urgență i se aplică, în mod corespunzător, prevederile alin. (3).(5) Plata majorării prevăzute la alin. (3) și (4) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.(7) În situația prevăzută la alin. (3) și (4), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.(8) Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3) și (4) și cele de încadrare în limitele stabilite la alin. (5) și (6), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.(9) Dispozițiile alin. (3)-(8) nu aduc atingere prevederilor alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.(10) Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(6) numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
Articolul III
(1) În anul 2023, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare.(2) În anul 2023, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
Articolul IV
(1) În anul 2023, pentru personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2022.(2) În anul 2023, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022.
Articolul V
În anul 2023, numărul maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice, pentru instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, se stabilește de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condițiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
Articolul VI
(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; ...
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; ...
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; ...
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; ...
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. ... (2) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pentru perioade anterioare anului 2020.(3) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(6) La sumele actualizate în condițiile alin. (5) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.(7) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
Articolul VII
(1) În anul 2023 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.
Articolul VIII
(1) Pentru pensiile militare de stat recalculate, precum și pentru cele stabilite până la data de 31.12.2017, cuantumurile brute indexate potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei; ...
b) între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 5,1%, fără să depășească 4.573 lei; ...
c) între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 3,9%, fără să depășească 5.981 lei; ...
d) între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 3,1%, fără să depășească 7.388 lei; ...
e) între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 2,6%, fără să depășească 8.782 lei; ...
f) între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei. ... (2) Pentru pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 1.01.2018, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei; ...
b) între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei; ...
c) între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei; ...
d) între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei; ...
e) între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei; ...
f) între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei. ... (3) În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) și (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) și (3) din aceeași lege se aplică în mod corespunzător.
Articolul IX
Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, indemnizația socială pentru pensionari este de 1.125 lei.
Articolul X
(1) În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, astfel:
a) în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; ...
b) în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv; ...
c) în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv. ... (2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel:
a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; ...
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv; ...
c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv. ... (3) Prin sintagma venituri lunare prevăzută la alin. (1) și (2) se înțelege:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023; ...
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023; ...
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu excepția veniturilor din indemnizațiile acordate persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a veniturilor din drepturile acordate persoanelor prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii; ...
d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009, cu modificările și completările ulterioare; ...
e) venituri din salarii și asimilate salariilor, astfel cum sunt definite la art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, raportate în „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar. ... (4) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă în situația în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (3) și realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 lei și, respectiv, 3.000 lei.
Articolul XI
Ajutorul financiar prevăzut la art. X alin. (1) se plătește, din oficiu, în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.
Articolul XII
(1) În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar prevăzut la art. X alin. (1) se acordă fiecărui urmaș în parte.(2) Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral prevăzut la art. X chiar dacă veniturile plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023 sunt aferente unei fracțiuni de lună.(3) În cazul pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, care în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023 încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, la determinarea plafonului prevăzut la art. X alin. (1) nu se iau în considerare aceste drepturi.
Articolul XIII
(1) Ajutorul financiar prevăzut la art. X se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, aflați în evidența caselor teritoriale de pensii/caselor sectoriale de pensii, care au domiciliul în România.(2) Persoanele care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar prevăzut la art. X.
Articolul XIV
(1) Casele de pensii organizate în cadrul sistemelor de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare solicitate de aceasta, în vederea aplicării prevederilor art. X.(2) Casa Națională de Pensii Publice pune la dispoziția caselor de pensii sectoriale informațiile solicitate de acestea, existente în evidența proprie, în vederea aplicării prevederilor art. X.
Articolul XV
(1) Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare.(2) Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu se ia în calcul la stabilirea contribuției bănești individuale a asiguraților care beneficiază de bilete de tratament balnear, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.(3) Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu se ia în calcul la stabilirea contribuției de plată pentru centrele rezidențiale, centrele de zi de îngrijire/asistență și recuperare și pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice în condițiile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(4) Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu se ia în calcul la stabilirea contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susținătorii acestora, stabilită prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.887/2016 privind stabilirea contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susținătorii acestora și aprobarea Metodologiei de stabilire a nivelului contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susținătorii acestora, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul XVI
Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare.
Articolul XVII
(1) Ajutorul financiar prevăzut la art. X nu este supus executării silite prin poprire.(2) Eventualele sume acordate cu titlu de ajutor financiar plătite necuvenit se recuperează în condițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 114 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul XVIII
(1) În anul 2023 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2022:
a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare; ...
b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția indemnizațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din această lege; ...
c) drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ...
d) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare; ...
e) indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ...
f) indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare; ...
g) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată; ...
h) indemnizația președintelui Consiliului Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, republicată; ...
i) indemnizațiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România, membrilor Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România; ...
j) sprijinul material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România; ...
k) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare; ...
l) indemnizațiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, cu modificările și completările ulterioare; ...
m) drepturile prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare; ...
n) indemnizațiile stabilite în baza Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. ... (2) Prin derogare de la prevederile art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.(3) Prin derogare de la prevederile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.(4) Prin derogare de la prevederile art. 73^1 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.(5) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare, în anul 2023, pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.(6) Prin derogare de la prevederile art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.(7) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, drepturile acordate potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2) și art. 5 din aceeași lege nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.(8) Prin derogare de la art. 49 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023 indemnizațiile pentru limită de vârstă stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.
Articolul XIX
(1) Prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în luna ianuarie 2023 persoanele cu dizabilități beneficiază de o indemnizație compensatorie.(2) Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:
a) în valoare de 368 lei pentru persoana cu handicap grav; ...
b) în valoare de 279 lei pentru persoana cu handicap accentuat; ...
c) în valoare de 64 lei pentru persoana cu handicap mediu. ... (3) Pentru copilul cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:
a) în valoare de 316 lei pentru copilul cu handicap grav; ...
b) în valoare de 184 lei pentru copilul cu handicap accentuat; ...
c) în valoare de 64 lei pentru copilul cu handicap mediu. ... (4) Indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii.(5) Indemnizația compensatorie se acordă din oficiu persoanelor prevăzute la alin. (2) și (3) pentru care s-au acordat în luna decembrie 2022 prestațiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(6) Indemnizația compensatorie nu se recuperează, nu se urmărește silit și nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, precum nici la stabilirea drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările ulterioare.(7) Plata indemnizației compensatorii se suportă din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.
Articolul XX
(1) În anul 2023, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2022.(2) Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 se prorogă până la data de 1 ianuarie 2024.(3) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul din luna decembrie 2022, de 6.240 lei.
Articolul XXI
La articolul III din Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) începând cu data de 1 ianuarie 2024, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3^1 alin. (1) din aceeași ordonanță. ...
Articolul XXII
(1) Prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2024.(2) Prevederile art. 49 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2024.
Articolul XXIII
În anul 2023 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilitățile de transport prevăzute de următoarele acte normative:
a) art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; ...
b) art. 210 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. ...
Articolul XXIV
(1) Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.(2) Cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă până la data de 31 decembrie 2023.
Articolul XXV
În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2023 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul XXVI
Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 9 din Legea nr. 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescărești și de acvacultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 noiembrie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2024, iar termenul de aplicare se prorogă până la data de 31 decembrie 2026.
Articolul XXVII
Termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 30 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 aprilie 2023.
Articolul XXVIII
Aplicarea prevederilor art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2024.
Articolul XXIX
Aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie 2021, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2024.
Articolul XXX
(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor să plătească din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale, de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul VII „Alte transferuri“ - cod 55, articolul 55.03 „Contribuția României la bugetul UE“ sumele reprezentând pierderi din resurse proprii, precum și dobânzile de întârziere aferente, stabilite de Comisia Europeană.(2) Plățile către bugetul Uniunii Europene se efectuează, de către ordonatorul principal de credite, pe baza documentelor justificative întocmite și transmise de instituțiile responsabile cu atribuții în gestionarea resurselor proprii.
Articolul XXXI
(1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023-2025.(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2023 și perspectiva 2024-2026 în țintele, obiectivele și prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023-2025.(3) Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2023 și perspectiva 2024-2026.
Articolul XXXII
(1) În anul 2022, economiile înregistrate la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate pentru finanțarea unor cheltuieli descentralizate la nivelul județelor, precum și cele alocate pentru finanțarea unor cheltuieli descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, pot fi utilizate pentru finanțarea celorlalte categorii de cheltuieli care, potrivit legii, se finanțează din aceeași sursă.(2) Prevederile alin. (1) se aplică cu condiția ca economiile să se mențină până la finele anului 2022, astfel încât la acele categorii de cheltuieli pentru care s-a diminuat finanțarea de la bugetul de stat să nu se înregistreze plăți restante.(3) Este interzisă diminuarea sumelor destinate finanțării cheltuielilor cu bursele elevilor, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. h) și alin. (3) lit. c) și g) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu modificările și completările ulterioare.(4) Este interzisă diminuarea oricăror sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor pentru care, la data prezentei ordonanțe de urgență, există obligații de plată neachitate, până la stingerea acestor obligații.
Articolul XXXIII
(1) Se autorizează Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, să asigure instruirea personalului de specialitate din Ucraina pe linia acordării primului ajutor calificat, pe perioada valabilității Acordului de management al execuției privind proiectul de fond fiduciar pentru răspunsul la pandemie în sprijinul Ucrainei PRTF B/10, încheiat la data de 24 octombrie 2022 între Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, prin Divizia de Operațiuni, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență.(2) Cheltuielile reprezentând cazarea, masa, transportul, diurna se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în limita sumelor stabilite prin acordul prevăzut la alin. (1).(3) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2), la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin hotărâre a Guvernului pot fi asigurate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.(4) Cheltuielile suportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență potrivit alin. (2) se decontează de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, potrivit acordului prevăzut la alin. (1).(5) Sumele decontate potrivit alin. (4) se varsă integral la bugetul de stat, prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Articolul XXXIV
Articolul 11 din Legea nr. 133/2019 pentru înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 15 iulie 2019, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 11
Prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2023.
Articolul XXXV
Aplicarea prevederilor art. 324 alin. (4)-(6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 și până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.
Articolul XXXVI
(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 și până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul XXXVII
(1) Prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin. (1) și ale art. 220^4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile; ...
b) venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, astfel cum este definit la art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei inclusiv. ... (2) Condiția prevăzută la alin. (1) lit. a) nu se consideră a fi îndeplinită dacă, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 31 decembrie 2023, este diminuat nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri.(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în același condiții și în următoarele cazuri:
a) salariaților care desfășoară activitate în sectorul agricol și industria alimentară și nu beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 7, art. 138^2 și la art. 154 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare; ...
b) veniturilor din salarii și asimilate salariilor, astfel cum sunt definite la art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, obținute în baza unui raport de serviciu, potrivit legii. ... (4) Suma de 200 de lei prevăzută la alin (1) se diminuează în funcție de:
a) perioada din lună în care salariul de bază/solda lunară din contractul individual de muncă sau raportul de serviciu, după caz, sunt menținute la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului; ...
b) data de la care angajații noi sunt încadrați în muncă la un nivel al salariului/soldei lunare, după caz, egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată; ...
c) fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor; ...
d) data de la care încetează contractul individual de muncă/raportul de serviciu, după caz. ... (5) Prin derogare de la prevederile art. 146 alin. (5^6) și ale art. 168 alin. (6^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile aferente anului 2023, nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare în luna pentru care se aplică prevederile art. 146 alin. (5^6)-(5^9) și ale art. 168 alin. (6^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se diminuează cu suma de 200 lei lunar.(6) Prevederile prezentului articol se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie-decembrie 2023 inclusiv.
Articolul XXXVIII
(1) Până la închiderea anului fiscal 2022, sumele reprezentând indemnizația pentru fiecare zi liberă, decontate în anul 2022 potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 163/2022, vor fi înapoiate, de la bugetul de stat, prin transfer din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, gestionat, potrivit art. 10 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, denumit în continuare Fondul de garantare.(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă transmite Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sumele necesare potrivit alin. (1), estimate a fi decontate din Fondul de garantare până la data de 30 decembrie 2022.(3) După deschiderea creditelor bugetare, sumele solicitate potrivit alin. (2) se virează de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în contul 28.A.42.83.00 „Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale“, deschis pe numele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.(4) Până la data de 6 ianuarie 2023, subvenția primită de bugetul Fondului de garantare, determinată ca diferență între suma încasată în contul 28.A.42.83.00 „Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale“ și plățile efectuate în anul 2022 pentru destinațiile stabilite conform prevederilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 163/2022, se restituie în contul de cheltuieli al bugetului de stat din care aceasta a fost încasată.(5) Restituirea prevăzută la alin. (4) se efectuează din contul 28.A.42.83.00 „Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale“ în contul 23.A.56.03.00.51.01.78 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“ - „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru șomaj“ - „Transferuri din bugetul de stat către Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale“, din care suma a fost încasată, deschis pe numele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului - OPT, în care la „Data emiterii“ se va înscrie data de 30 decembrie 2022.
Articolul XXXIX
Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiecte culturale, spectacole și concerte, ordonatorii de credite pot efectua plăți în avans de până la 50%.
Articolul XL
(1) Prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, gratuitatea acordată elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval se asigură din bugetele locale.(2) Pentru unitățile administrativ-teritoriale care în anul 2023 finanțează din bugetele locale cheltuielile aferente gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval, conform prevederilor alin. (1), se alocă de la bugetul de stat sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.(3) În vederea decontării cheltuielilor efectuate de unitățile administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor alin. (1), prin legea bugetului de stat vor fi alocate sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în limita sumei maxime de 50 lei/lună/beneficiar.(4) În scopul alocării sumelor de la bugetul de stat, unitățile administrativ-teritoriale depun lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna anterioară, la inspectoratele școlare județene/al municipiului București, copii ale documentelor justificative care atestă plățile lunare efectuate, reprezentând contravaloarea gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, pentru transportul local rutier și naval, însoțite de listele beneficiarilor pentru care s-au efectuat plăți.(5) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București verifică dacă beneficiarii din listele prevăzute la alin. (4), pentru care s-a acordat gratuitatea, au calitatea de elev și, trimestrial, întocmesc situația centralizată la nivelul fiecărui județ/municipiului București, care cuprinde denumirea unităților administrativ-teritoriale, numărul total de beneficiari pentru care s-a acordat gratuitatea, numărul de beneficiari pentru care s-a acordat gratuitatea și care au calitatea de elev, sumele plătite de către fiecare unitate administrativ-teritorială, precum și sumele maxime ce pot fi acordate de la bugetul de stat, potrivit prevederilor alin. (3).(6) Situația centralizată prevăzută la alin. (5) se transmite direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/ administrațiilor județene ale finanțelor publice, până la data de 25 a lunii următoare expirării fiecăruia din primele trei trimestre ale anului 2023, respectiv până la data de 8 decembrie 2023 pentru plățile efectuate în perioada 1 octombrie-29 noiembrie 2023.(7) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/ administrațiile județene ale finanțelor publice, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii situațiilor prevăzute la alin. (6), transmit Ministerului Finanțelor solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2023, corespunzătoare sumei totale comunicate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.(8) Ministerul Finanțelor înregistrează cererile și repartizează sumele solicitate, pe fiecare județ/municipiul București, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7). Dacă suma solicitărilor transmise potrivit alin. (7) depășește suma aprobată prin lege, aceasta se repartizează județelor direct proporțional cu sumele solicitate.(9) Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului articol în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2023, pe care le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice.(10) Ordonatorii principali de credite răspund de realitatea documentelor depuse la inspectoratele școlare județene/al municipiului București potrivit alin. (4), precum și de conformitatea documentelor depuse cu cele care au stat la baza înregistrării sumelor în contabilitatea proprie.
Articolul XLI
(1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.(2) În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună.(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(4) Nerespectarea prevederilor alin. (1) și (2) de către societăți constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și atrage anularea acordării facilităților fiscale. Recalcularea contribuțiilor și a impozitului se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Pentru diferențele de obligații fiscale rezultate ca urmare a recalculării contribuțiilor sociale și impozitului pe venit se percep dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor art. 173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(5) Prevederile art. 71 din Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Articolul XLII
(1) Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (6) și (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății, a celor din subordinea autorităților administrației publice locale și din rețeaua proprie a altor ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București, în funcție de necesități, în vederea asigurării condițiilor de izolare și a circuitelor funcționale care au drept scop prevenirea și controlul infecției cu virusul SARS-CoV-2. Reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, a autorităților administrației publice locale și din rețeaua proprie a altor ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie se vor face la solicitarea acestora.(2) Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea și restructurarea spitalelor private care asigură asistența medicală pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, în vederea asigurării condițiilor de izolare și a circuitelor funcționale care au drept scop prevenirea și controlul infecției cu virusul SARS-CoV-2, se aprobă prin act administrativ al directorilor executivi ai direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București, la solicitarea acestora.(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică până la data de 30 iunie 2023.(4) Valabilitatea autorizațiilor sanitare de funcționare, precum și planurile de conformare ale spitalelor se prelungesc până la data de 31 decembrie 2023.
Articolul XLIII
Termenul prevăzut la art. 386 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la împlinirea termenului de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2025.
Articolul XLIV
Prin derogare de la prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, la calculul punctajului lunar se utilizează suma de 200 lei/lună, prevăzută la art. XXXVII din prezenta ordonanță de urgență, care nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii.
Articolul XLV
Aplicarea prevederilor art. 34-35 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 și până la data de 1 ianuarie 2024.
Capitolul II Modificarea și completarea unor acte normative
Articolul XLVI
Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 86 alineatul (2), după litera b^1) se introduce o nouă literă, lit. b^2), cu următorul cuprins:
b^2) la data de 1 ianuarie 2023 - 1.785 lei; ... ... 2. La articolul 86 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) începând cu anul 2024, valoarea prevăzută la lit. b^2) se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. ... ... 3. La articolul 182 alineatul (1), partea introductivă și litera b^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, cu excepția:
....................................................
b^1) art. 86 alin. (2) lit. c), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024; ... ... 4. La articolul 182 alineatul (1), după litera b^2) se introduce o nouă literă, lit. b^3), cu următorul cuprins:
b^3) art. 86 alin. (2) lit. b^2), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023; ... ...
Articolul XLVII
Alineatul (1) al articolului 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acordă o indemnizație după cum urmează:
a) invalizilor de război:– 1.950 de lei lunar, pentru marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate; ... – 1.300 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate; ... – 1.170 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate; ... ...
b) veteranilor de război:– 780 de lei lunar; ... ...
c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:– 780 de lei lunar. ... ...
Articolul XLVIII
La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2^5) se introduce un nou alineat, alin. (2^6), cu următorul cuprins:(2^6) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023 un punct-amendă este 145 lei.
Articolul XLIX
La articolul 20 din Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 15 iulie 2022, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore și onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special utilizat pentru finanțarea înființării și extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul național de transport gaze naturale. Din acest cont pot fi alocate, prin hotărâre a Guvernului, fonduri pentru finanțarea și altor investiții și activități de restructurare în domeniul energiei, precum și pentru alimentarea contului prevăzut la art. 15 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul L
La articolul 20 din Legea nr. 256/2018, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 15 iulie 2022, după alineatul (11) se introduc șase noi alineate, alin. (12)-(17), cu următorul cuprins:(12) Sumele prevăzute la alin. (8), reprezentând investiții și activități de restructurare în domeniul energiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pot fi acordate și prin bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat.(13) Pentru punerea în aplicare a alin. (12) se autorizează Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, să vireze sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, codificat cu codurile de identificare fiscală ale ordonatorilor principali de credite.(14) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetele acestora cu sumele virate potrivit alin. (13).(15) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (14) în buget și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorare.(16) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (13) și plățile efectuate, se virează de către ordonatorii principali de credite din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestora la Trezoreria Statului.(17) Sumele virate potrivit alin. (16) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului bugetar următor de către ordonatorii principali de credite în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (13), urmând procedura prevăzută la alin. (14)-(15), și se utilizează în anul bugetar următor cu aceeași destinație.
Articolul LI
La articolul 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societății „Complexul Energetic Oltenia“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 11 martie 2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2022, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Ministerul Energiei reîntregește veniturile rezultate din privatizare în lei utilizate conform alin. (1), diminuate cu sumele restituite potrivit alin. (4), din bugetul de stat prin bugetul propriu, cu încadrarea în sumele prevăzute cu această destinație, până cel târziu în data de 30 septembrie 2023.
Articolul LII
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) În situația în care, ulterior depunerii formularului de redirecționare potrivit alin. (4), impozitul pe profit datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecționat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecționată, potrivit legii, aceștia datorează bugetului de stat diferența de impozit pe profit care a fost redirecționată în plus. Procedura privind determinarea și regularizarea diferenței de impozit pe profit care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate, potrivit legii, se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. ... 2. La articolul 56, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3), cu următorul cuprins:(2^3) În situația în care, ulterior depunerii formularului de redirecționare potrivit alin. (2^1), impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecționat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecționată, potrivit legii, aceștia datorează bugetului de stat diferența de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus. Procedura privind determinarea și regularizarea diferenței de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate, potrivit legii, se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. ... 3. La articolul 60 punctul 5, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 4.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 10.000 lei inclusiv, obținut din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu beneficiază de facilități fiscale; ... ... 4. La articolul 76 alineatul (3), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
g) primele de asigurare, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament plătite de către suportator pentru angajații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii și asimilate salariilor, la momentul plății acestora, altele decât cele obligatorii și cele care se încadrează în condițiile prevăzute la alin. (4^1) lit. f);
(la 22-12-2022,
sintagma: în condițiile prevăzute la alin. (4^1) lit. f) a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1245 din 22 decembrie 2022
)
... ... 5. La articolul 331 alineatul (2) litera e), teza introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 266 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deține licența pentru organizarea și administrarea piețelor organizate de energie electrică eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică, precum și cel care are calitatea de achizitor unic în cadrul mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: ... ... 6. La articolul 402, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:(10) În cursul deplasării în regim suspensiv de accize, expeditorul poate modifica destinația, prin intermediul sistemului informatizat, și poate indica o nouă destinație, care trebuie să fie una dintre destinațiile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 ori 3 sau la alin. (3), după caz, în condițiile prevăzute prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române. ... 7. La articolul 456 alineatul (1), litera h) a se modifică și va avea următorul cuprins:
h) clădirile unităților sanitare publice și private, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice, precum și pentru clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepția încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie; ... ...
Articolul LIII
Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. LII intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepții:
a) prevederile pct. 3 și 4 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 și se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023; ...
b) prevederile pct. 5 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023. ...
Articolul LIV
Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 15 iulie 2022, se modifică după cum urmează:1. La articolul I punctul 39, alineatul (4^1) partea introductivă și alineatul (4^2) ale articolului 76 se modifică și vor avea următorul cuprins:(4^1) Următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii:
......................................................(4^2) Ordinea în care veniturile prevăzute la alin. (4^1) se includ în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii se stabilește de angajator. ... 2. La articolul I punctul 67, partea introductivă și ultima teză a literei aa^1) a articolului 142 se modifică și vor avea următorul cuprins:
aa^1) venituri cumulate lunar în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii: ...
.......................................................
Ordinea includerii veniturilor prevăzute la pct. 1-7 în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii se stabilește de angajator. ...
Articolul LV
Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. LIV intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 și se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
Articolul LVI
Articolul IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul IV
Până la data de 31 decembrie 2023, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligația de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul LVII
La articolul 14 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Unitățile, categoriile de personal și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Articolul LVIII
Alineatul (2) al articolului 25 din Legea nr. 246/2022 privind zonele metropolitane, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 25 iulie 2022, se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prevederile art. 32^1 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024.
Articolul LIX
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 14 aprilie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:1. La articolul VII, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Prin excepție de la alin. (1), în centrele de evaluare se pot acorda servicii medicale, care se contractează și decontează de către casele de asigurări de sănătate, pentru persoanele asigurate din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru unele afecțiuni, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății. ... 2. La articolul VIII, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Serviciile medicale acordate în centrele de evaluare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și cele prevăzute la art. VII alin. (1^1) se acordă și se decontează conform prevederilor referitoare la spitalizarea de zi din cuprinsul contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și al normelor de aplicare ale acestuia, precum și în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță de urgență. ...
Articolul LX
În cazul în care impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru anul 2021 se rectifică în sensul diminuării, prevederile art. LII pct. 1 și 2 se aplică indiferent de data rectificării acestor impozite.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Secretarul general al Guvernului,
Marian Neacșu
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul apărării naționale,
Angel Tîlvăr
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul sănătății,
Adriana Pistol,
secretar de stat
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul antreprenoriatului și turismului,
Constantin-Daniel Cadariu
p. Ministrul afacerilor externe,
Janina-Mirela Sitaru,
secretar de stat
Ministrul sportului,
Novák Carol-Eduard
Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
Sebastian-Ioan Burduja
p. Ministrul afacerilor interne
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 8 decembrie 2022.
Nr. 168.
----