HOTĂRÂRE nr. 1.488 din 9 septembrie 2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 21 septembrie 2004
    În temeiul art. 108 din Constituție, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă criteriile și cuantumul sprijinului în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu" pentru elevii care urmează, la cursuri de zi, liceul sau învățământul profesional - școala de arte și meserii și anul de completare, program care constă în acordarea unui sprijin financiar lunar din sume alocate de la bugetul de stat.
    (la 19-09-2007, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.095 din 11 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 19 septembrie 2007. )


    Articolul 2
    (1) Beneficiari ai Programului național de protecție socială «Bani de liceu» sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit precizate mai sus.(2) Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului național de protecție socială «Bani de liceu» se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție.(3) Cuantumul sprijinului financiar este de 250 lei lunar și poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației Naționale.(4) Începând cu anul școlar 2018-2019 cuantumul sprijinului financiar este de 250 lei lunar.
    (la 17-09-2018, Articolul 2 a fost modificat de ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 712 din 5 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 17 septembrie 2018 )


    Articolul 3
    (1) La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, cu excepția: alocației de stat, alocației suplimentare pentru familiile cu mulți copii, burselor de studii și burselor sociale, precum și a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.(2) În sensul prezentei hotărâri, termenul familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc și gospodăresc împreună.(3) Este asimilată termenului familie și situația persoanei necăsătorite care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa.(4) În sensul definiției prevăzute la alin. (3) se asimilează termenului familie bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună.


    Articolul 4
    (1) Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere, formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată în perioada 15 septembrie - 1 octombrie, începând cu anul școlar 2008/2009, la unitatea de învățământ la care elevul este înscris.
    (la 08-09-2008, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.005 din 3 septembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2008. )
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de actele doveditoare privind venitul brut lunar pe membru de familie.(3) Autoritățile locale efectuează anchete sociale pentru verificarea veridicității declarațiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
    (la 26-05-2009, Alin. (3) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 594 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 26 mai 2009. )
    (4) Ancheta socială prevăzută la alin. (3) se desfășoară în conformitate cu procedura stabilită prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2006.
    (la 26-05-2009, Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 594 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 26 mai 2009. )
    (5) Personalul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, persoanele cu atribuții în domeniul asistenței sociale din aparatul de specialitate al primarului, care efectuează ancheta socială prevăzută la alin. (3), răspunde, în conformitate cu prevederile legale, pentru veridicitatea datelor înscrise în formularul de anchetă socială.
    (la 26-05-2009, Alin. (5) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 594 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 26 mai 2009. )


    Articolul 5

    În termen de 5 zile de la afișarea listei cu beneficiarii sprijinului financiar, se pot depune contestații la unitățile de învățământ care vor fi analizate de comisia formată la nivelul inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București, în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestație.


    Articolul 6
    (1) La nivelul fiecărei unități de învățământ care școlarizează elevi în învățământul liceal sau în învățământul profesional se constituie o comisie de acordare a sprijinului financiar, desemnată de consiliul de administrație al unității de învățământ, înainte de începerea anului școlar.
    (la 19-09-2007, Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.095 din 11 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 19 septembrie 2007. )
    (2) Comisia are următoarele atribuții:
    a) afișarea la loc vizibil a criteriilor de acordare a sprijinului financiar;
    b) primirea cererilor de sprijin financiar;
    c) analizarea și afișarea la loc vizibil a listei cu beneficiari în data de 29 octombrie;
    (la 08-09-2008, Litera c) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.005 din 3 septembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2008. )

    d) transmiterea către inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului București, a listei cu persoanele care îndeplinesc criteriile de obținere a sprijinului financiar;
    e) transmiterea contestațiilor la inspectoratul școlar.
    f) sesizarea inspectoratelor de poliție și a autorităților administrației publice locale în vederea cercetării și verificării unor situații speciale constatate.
    (la 19-09-2007, Lit. f) a alin. (2) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.095 din 11 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 19 septembrie 2007. )
    (3) În cazul în care există sesizări scrise că solicitantul a făcut declarații false, comisia ia următoarele măsuri:
    a) anunță inspectoratul de poliție;
    b) oprește acordarea ajutorului financiar și întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.
    (la 19-09-2007, Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.095 din 11 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 19 septembrie 2007. )


    Articolul 7
    (1) La nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, respectiv al municipiului București, se constituie o comisie, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, stabilită de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar.(2) Comisia prevăzută la alin. (1) va analiza contestațiile primite de la unitățile de învățământ, va centraliza listele cu beneficiarii sprijinului financiar, primite de la unitățile de învățământ, în baza cărora va solicita Ministerului Educației și Cercetării fondurile aferente.


    Articolul 8

    La nivelul Ministerului Educației și Cercetării se va constitui o comisie care va urmări aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ale cărei componență și atribuții vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării.


    Articolul 9

    Criteriile specifice și metodologia de acordare a sprijinului în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu" se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării.


    Articolul 10

    Beneficiarii Programului național de protecție socială "Bani de liceu" nu pot beneficia în același timp și de bursă socială.


    Articolul 11
    (1) Fondurile pentru finanțarea Programului național de protecție socială "Bani de liceu" se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.(2) Acordarea sprijinului financiar în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu" se face în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinație Ministerului Educației și Cercetării.(3) Sumele reprezentând sprijin financiar acordat în baza Programului național de protecție socială "Bani de liceu" se repartizează inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, de către Ministerul Educației și Cercetării, pe baza listei cu beneficiari transmise de către inspectoratele școlare.(4) Plata sprijinului financiar se face prin unitățile școlare direct către elevii beneficiari ai Programului național de protecție socială "Bani de liceu".

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul educației și cercetării,
    Alexandru Athanasiu
    Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
    Dan Mircea Popescu
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu

    București, 9 septembrie 2004.
    Nr. 1.488.