HOTĂRÂRE nr. 3 din 4 ianuarie 2024pentru introducerea mențiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normativePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2024
În vederea asigurării transpunerii complete în legislația națională a Directivei (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale,
având în vedere dispozițiile art. 45 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
După articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se introduce mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene, cu următorul cuprins:
Prezenta hotărâre transpune dispozițiile art. 8 alin. (1), alin. (3)-(5), art. 12 alin. (1)-(4) și ale art. 20 alin. (1) din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016.
Articolul II
După articolul 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene, cu următorul cuprins:
Prezenta hotărâre transpune dispozițiile art. 7 alin. (7) din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016.
Prezenta hotărâre transpune dispozițiile art. 24 alin. (1) al doilea paragraf din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
p. Ministrul justiției,
George Bogdan Ilea,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Janina-Mirela Sitaru,
secretar de stat
București, 4 ianuarie 2024.
Nr. 3.
-----