ORDIN nr. 3.696 din 10 aprilie 2012
pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 25 aprilie 2012



    Având în vedere Referatul Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar nr. 45 din 5 aprilie 2012,
    în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza art. 4 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.239/1996 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.800/2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive studenţeşti din subordinea directă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a secţiilor pe ramuri de sport ce funcţionează în cadrul acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 decembrie 2010, şi Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3.231/2008*) pentru aprobarea metodologiei cu privire la evaluarea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
    ---------- Notă *) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3.231/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 3

    Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar şi conducerea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 4

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, cluburile sportive studenţeşti din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au obligaţia de a transmite spre aprobare ministerului propriile regulamente de organizare şi funcţionare, elaborate în conformitate cu prevederile regulamentului-cadru.


    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
    Cătălin Ovidiu Baba
    Bucureşti, 10 aprilie 2012.
    Nr. 3.696.


    Anexa
    REGULAMENT-CADRU
    privind organizarea şi funcţionarea cluburilor sportive studenţeşti din
    subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Cluburile sportive din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumite în continuare cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS, sunt persoane juridice, înfiinţate ca instituţii publice.


    Articolul 2

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cele ale prezentului regulament-cadru.


    Articolul 3

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS se organizează şi funcţionează după regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, şi se bucură de drepturile conferite de lege.


    Articolul 4

    (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare propriu va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, şi următoarele elemente:
    a) denumirea;
    b) sediul;
    c) însemnele şi culorile;
    d) secţia/secţiile pe ramură de sport.
    (2) Schimbarea denumirii cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS se face numai de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Articolul 5

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS sunt finanţate din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.


    Capitolul II Scopul şi obiectul de activitate


    Articolul 6

    Scopul îl reprezintă organizarea, conducerea şi dezvoltarea activităţii sportive proprii sub toate formele sale, fără discriminări politice, rasiale, religioase etc.


    Articolul 7

    Obiectul de activitate constă în:
    a) selecţia, pregătirea, participarea şi obţinerea de performanţe la competiţii interne şi internaţionale;
    b) promovarea spiritului de fair-play, combaterea şi prevenirea violenţei şi a dopajului în activitatea proprie;
    c) promovarea uneia sau mai multor discipline sportive;
    d) administrarea bazei materiale sportive proprii;
    e) organizarea de competiţii sportive în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale;
    f) efectuarea de activităţi de transport rutier, respectiv transport cu mijloace proprii (microbuz, autobuz etc.) pentru persoane şi/sau mărfuri, pe plan intern şi/sau internaţional, în interes propriu şi/sau pentru terţi;
    g) alte activităţi în vederea realizării scopului şi a obiectului de activitate, în condiţiile legii.


    Articolul 8

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice, preponderent la categoriile de vârstă tineret şi seniori.


    Capitolul III Structura organizatorică şi funcţionarea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS


    Articolul 9

    (1) În concordanţă cu statul de funcţii aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în structura organizatorică a cluburilor sportive pot funcţiona, în funcţie de volumul activităţii, compartimente funcţionale care sunt în directa subordonare a directorului clubului.
    (2) Structura organizatorică a fiecărui club sportiv studenţesc din subordinea MECTS va fi prevăzută în anexă la regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.
    (3) Secţiile pe ramură de sport sunt subunităţi prin care se realizează selecţia, pregătirea şi participarea în competiţii.
    (4) Secţiile pe ramură de sport din cadrul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.


    Articolul 10

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS au obligaţia de a se afilia la federaţiile sportive naţionale corespunzătoare secţiilor pe ramură de sport proprii şi, după caz, la asociaţiile judeţene pe ramură de sport, respectiv ale municipiului Bucureşti.


    Articolul 11

    Înfiinţarea unei secţii pe ramură de sport se poate face numai prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, astfel:
    a) la solicitarea clubului sportiv studenţesc din subordinea MECTS;
    b) la propunerea federaţiei sportive naţionale de specialitate;
    c) la propunerea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar;
    d) la propunerea Direcţiei generale învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Articolul 12

    (1) Desfiinţarea unei secţii pe ramură de sport se poate face numai prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, astfel:
    a) la solicitarea clubului sportiv studenţesc din subordinea MECTS;
    b) la propunerea federaţiei sportive naţionale de specialitate;
    c) la propunerea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar;
    d) la propunerea Direcţiei generale învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    e) în cazul cluburilor care îşi pierd calitatea de membru al federaţiilor sportive naţionale de specialitate.
    (2) În cazul desfiinţării unei secţii pe ramură de sport, cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS au obligaţia de a întreprinde demersurile necesare pentru radierea din evidenţele federaţiilor sportive naţionale de specialitate, conform procedurii stabilite prin statutul acestora şi, după caz, din evidenţele asociaţiilor judeţene sau ale municipiului Bucureşti pe ramura de sport la care s-au afiliat.


    Capitolul IV Conducerea cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS


    Articolul 13

    (1) Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS sunt conduse de un director, numit în condiţiile legii, în baza promovării concursului sau examenului organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în condiţiile legii.


    Articolul 14

    (1) Directorul are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) organizează şi conduce activitatea clubului şi răspunde de îndeplinirea obiectivelor stabilite;
    b) aprobă regulamentul de ordine interioară al clubului şi asigură respectarea acestuia de către personalul salariat;
    c) reprezintă, personal sau prin delegat, clubul în relaţiile cu organismele sportive interne şi/sau internaţionale, cu celelalte instituţii publice sau private, organe jurisdicţionale, organizaţii sau agenţi economici, precum şi cu persoanele fizice şi juridice române şi străine;
    d) elaborează programele de dezvoltare pe termen mediu şi scurt ale clubului;
    e) negociază şi semnează contracte şi alte acte juridice de angajare a clubului;
    f) coordonează şi controlează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramură de sport din cadrul clubului, precum şi a antrenorilor, în vederea realizării scopului şi a obiectului de activitate ale clubului;
    g) asigură aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
    h) în calitate de ordonator terţiar de credite îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin, conform dispoziţiilor legale în vigoare, şi răspunde potrivit legii de:
    ● utilizarea creditelor bugetare;
    ● realizarea veniturilor;
    ● folosirea cu eficienţă şi eficacitate a sumelor primite de la bugetul de stat;
    ● integritatea bunurilor încredinţate clubului;
    ● organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii;
    ● prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare;
    i) stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcţii, având în vedere regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, regulamentul de ordine interioară şi structura organizatorică;
    j) răspunde, potrivit reglementărilor legale în vigoare, de încadrarea personalului salariat din subordine;
    k) organizează controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine şi urmăreşte aplicarea măsurilor pe care le dispune; organizează sistemul de control managerial intern;
    l) aplică, în condiţiile legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor, în cazul săvârşirii de abateri disciplinare, şi dispune repararea prejudiciilor produse;
    m) aprobă planurile de pregătire prezentate de antrenorii clubului;
    n) analizează periodic împreună cu antrenorii stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite şi rezultatele realizate de sportivii legitimaţi ai clubului;
    o) aprobă calendarul competiţional intern şi internaţional al clubului şi urmăreşte derularea acestuia;
    p) urmăreşte pregătirea şi participarea sportivilor în competiţiile prevăzute în calendarul competiţional intern şi internaţional al clubului, precum şi organizarea competiţiilor proprii şi acţiunilor de selecţie;
    q) participă la principalele competiţii interne şi internaţionale ale clubului;
    r) stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi pe niveluri valorice şi numărul minim de sportivi cuprinşi în pregătire;
    s) asigură constituirea şi actualizarea permanentă a fondului documentar şi a băncii de date ale clubului, respectiv:
    - actele normative în vigoare privind activitatea sportivă;
    - regulamentul de organizare şi funcţionare propriu;
    - regulamentul de ordine interioară;
    - ordinele ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului repartizate clubului;
    - statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale la care clubul este afiliat;
    - reglementările Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar;
    - programele de dezvoltare pe termen mediu şi scurt ale clubului;
    - evidenţa sportivilor legitimaţi şi clasificaţi pe ramură de sport;
    - rezultatele obţinute de sportivi în competiţiile interne şi internaţionale oficiale;
    t) dispune măsuri pentru promovarea spiritului de fair-play, pentru combaterea şi prevenirea violenţei şi a dopajului în activitatea sportivă;
    u) asigură şi răspunde de integritatea, întreţinerea şi funcţionarea în condiţii optime a bazei materiale sportive din patrimoniul clubului;
    v) îndeplineşte orice alte atribuţii, cu excepţia celor date, potrivit reglementărilor legale, în competenţa altor organe.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii şi dispoziţii scrise.
    (3) Directorul clubului este ordonator terţiar de credite.
    (4) Directorii cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS sunt evaluaţi anual de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 15

    (1) Pe lângă director funcţionează ca organ de îndrumare şi consultare consiliul de administraţie al clubului.
    (2) Competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea consiliului de administraţie al clubului se reglementează în regulamentul de ordine interioara al clubului.
    (3) Componenţa nominală a consiliului de administraţie se validează prin decizie scrisă a directorului clubului.


    Capitolul V Patrimoniul


    Articolul 16

    (1) Patrimoniul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS este alcătuit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acestora.
    (2) Patrimoniul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS se stabileşte anual pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie.


    Articolul 17

    (1) Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunurile aflate în patrimoniu, în condiţiile legii.
    (2) Bunurile se evidenţiază distinct în patrimoniul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS.


    Articolul 18

    În exercitarea drepturilor lor, cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS administrează bunurile aflate în patrimoniu, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate.


    Articolul 19

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS administrează baza materială pentru activitatea sportivă aflată în patrimoniul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în proprietatea sa.


    Articolul 20

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS care deţin bazele sportive nautice au dreptul de folosinţă gratuită şi prioritară a luciului de apă pentru activitatea de pregătire şi competiţională.


    Articolul 21

    Cluburile sportive studenţeşti din subordinea MECTS nu pot schimba destinaţia sau desfiinţa baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului, fără aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi fără garanţia construirii altor baze sportive similare.


    Articolul 22

    Patrimoniul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS poate fi modificat conform prevederilor legale.


    Capitolul VI Finanţarea activităţii cluburilor


    Articolul 23

    Veniturile indiferent de sursă şi cheltuielile de orice natură ale cluburilor sunt cuprinse în bugetul anual propriu.


    Articolul 24

    (1) Administrarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli al fiecărui club se face în condiţiile prevăzute de normele privind finanţele publice pentru alocaţiile de la bugetul de stat acordate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru alocaţiile de la bugetele locale, precum şi pentru veniturile proprii ale clubului.
    (2) Bugetul anual al unui club sportiv studenţesc din subordinea MECTS cuprinde la partea de venituri:
    a) venituri proprii;
    b) alocaţii de la bugetul de stat acordate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    c) alte surse, în condiţiile legii.
    (3) Bugetul anual al cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Articolul 25

    Veniturile obţinute din activităţi se gestionează şi se utilizează la nivelul cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS, pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate.


    Articolul 26

    Sursele de finanţare ale cluburilor sportive studenţeşti din subordinea MECTS provin din:
    a) alocaţii de la bugetul de stat acordate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, în baza evaluării anuale; evaluarea anuală a activităţii cluburilor sportive studenţeşti se face de către Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar conform reglementărilor specifice elaborate în acest sens;
    b) alocaţii de la bugetul local;
    c) venituri din activităţi economice realizate în legătură directă cu scopul şi obiectul de activitate ale acestora;
    d) sume obţinute din transferurile sportivilor;
    e) cotizaţii şi contribuţii băneşti sau în natură ale simpatizanţilor;
    f) donaţii şi sume sau bunuri primite prin sponsorizări;
    g) venituri obţinute din reclamă şi publicitate;
    h) venituri pentru care se datorează impozite pe spectacole;
    i) venituri obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora;
    j) indemnizaţii obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive;
    k) alte venituri, în condiţiile legii.


    Capitolul VII Dispoziţii finale


    Articolul 27

    Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului exercită supravegherea şi controlul asupra activităţii cluburilor sportive studenţeşti din subordine, conform reglementărilor legale în vigoare. Prin delegare, acţiunea de supraveghere şi control se poate exercita şi de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar.


    Articolul 28

    (1) Cluburile sunt supuse înregistrării în Registrul sportiv.
    (2) Ca urmare a înregistrării în Registrul sportiv, cluburile primesc număr de identificare şi certificat de identitate sportivă.


    Articolul 29

    (1) Cluburile deţin exclusivitatea următoarelor drepturi:
    a) dreptul asupra imaginii de grup sau individuale, statică şi în mişcare, a sportivilor lor în echipamentul de concurs şi de reprezentare, atunci când participă la competiţii în numele clubului;
    b) dreptul de folosinţă asupra siglei/emblemei proprii;
    c) drepturile de reclamă, publicitate şi de televiziune la competiţiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.
    (2) Drepturile menţionate la alin. (1) pot fi cesionate de cluburi, în condiţiile legii.
    -----