ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 21 din 10 martie 2022privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societății "Complexul Energetic Oltenia"- S.A.
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 11 martie 2022
    Având în vedere că decarbonarea sectorului de producere a energiei, prin trecerea de la cărbune la gaze naturale și surse regenerabile de energie electrică, este o acțiune urgentă necesară pentru a fi atinse obiectivele în domeniul decarbonării, asigurării securității energetice și stabilității Sistemului energetic național și țintele pentru anul 2030, reliefate în toate documentele programatice, precum Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030,
    ținând cont de faptul că printre obiectivele si reformele stabilite în cadrul Planului național de redresare și reziliență al României sunt vizate eliminarea treptată a centralelor electrice pe cărbune și lignit până în 2032 și creșterea capacității de producere a energiei din surse regenerabile,
    întrucât decizia de eliminare a cărbunelui din mixul energetic are un puternic impact asupra securității energetice și un puternic impact social, este necesară asigurarea surselor de finanțare pentru realizarea investițiilor pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile,
    ținând cont că Societatea „Complexul Energetic Oltenia“ - S.A., denumită în continuare Societatea, este principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa de piață fiind de circa 24% și contribuie semnificativ la asigurarea securității energetice naționale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioade de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul adus de centralele pe cărbune în structura producției a crescut până la aproape 35%,
    deoarece Societatea este cel mai mare operator economic din regiunea Olteniei, întreruperea activității poate avea ca efect creșterea ratei șomajului și înrăutățirea condițiilor de trai în cadrul comunităților locale.
    Luând în considerare că întreruperea activității grupurilor energetice de la Societate poate crea o problemă majoră de adecvanță a Sistemului energetic național, deoarece nu vor mai fi disponibile resursele necesare pentru acoperirea consumului de energie electrică, cu utilizarea la maximum a capacității transfrontaliere de import,
    având în vedere că reforma pieței de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic, și susținerea cadrului legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile în producția de electricitate din surse regenerabile reprezintă asumarea exclusivă a statului român, prin Planul național de redresare și reziliență al României, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență s-a stabilit cadrul instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Planul național de redresare și reziliență al României,
    ținând cont că reformele asumate de către statul român trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivului de schimbări climatice, iar prin măsurile necesare să susțină tranziția verde este necesară acordarea unui sprijin Societății (pentru realizarea noilor investiții în surse regenerabile de energie),
    întrucât Societatea nu dispune de resursele financiare necesare pentru achiziționarea deficitului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la fiecare instalație deținută și pentru restituirea certificatelor aferente cantității de energie electrică produse, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare,
    luând în considerare că există o probabilitate crescută de perturbare gravă a Sistemului energetic național, precum și apariția unor dificultăți sociale majore, în cadrul comunităților din regiunea Olteniei, în situația în care Societatea nu va dispune de mijloacele financiare necesare pentru restructurarea activității și viabilizarea pe termen lung, astfel încât să poată să își desfășoare activitatea fără sprijin din partea statului,
    ținând cont de faptul că măsurile de sprijin privind acordarea ajutorului de stat individual de restructurare pentru acoperirea parțială a cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, cheltuielilor curente și a investițiilor în activele existente, pentru perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2025, respectiv până la stabilizarea situației financiare și restabilirea viabilității pe termen lung a activității Societății, au fost supuse autorizării Comisiei Europene,
    luând în considerare faptul că, prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2022)553 final din 26 ianuarie 2022 privind ajutorul de stat SA 59974-2021/C (ex. 2020/N, ex. 2020/PN), Comisia Europeană a autorizat ajutorul de stat de restructurare în favoarea Societății,
    întrucât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare societății, cu modificările ulterioare, s-a aprobat acordarea unei finanțări sub formă de grant societății în valoare de 1.180.446 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 241,4 milioane euro, ca parte din ajutorul de stat pentru restructurare,
    având în vedere că neadoptarea acestor măsuri imediate ar avea consecințe negative asupra activității companiei, fapt ce:
    a) poate avea implicații negative asupra stabilității Sistemului energetic național;
    b) va influența negativ atât conectivitatea internă, cât și internațională a României;
    c) poate conduce la neimplementarea planului de restructurare revizuit, în principal cu privire la reforma în producerea energiei electrice, precum și la întregul proces de decarbonare și tranziție către neutralitatea climatică pentru anul 2050;
    d) poate conduce la întârzieri în implementarea planului de investiții care vizează diversificarea mixului energetic,

    în considerarea faptului că elementele de mai sus se constituie într-o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1

    Se aprobă acordarea unui ajutor de restructurare în favoarea Societății „Complexul Energetic Oltenia“ - S.A., denumită în continuare Societatea, astfel cum a fost autorizat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2022)553 final din 26 ianuarie 2022, constând în:
    a) transfer nerambursabil - grant pentru finanțarea achiziției de certificate de gaze cu emisii de efect de seră;
    b) împrumut cu garanție de stat;
    c) aport la capitalul social al Societății;
    d) împrumut reprezentând ajutor de salvare, în valoare de 251.046,025 mii euro, acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2021, care se transformă în grant începând cu data autorizării ajutorului de restructurare de către Comisia Europeană.


    Articolul 2
    (1) Se autorizează Ministerul Finanțelor să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele și contul statului, la solicitarea Societății, unul sau mai multe împrumuturi contractate de aceasta, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat.(2) Garanția de stat prevăzută la alin. (1) va acoperi în procent de 100% valoarea împrumutului.


    Articolul 3
    (1) Se autorizează Ministerul Energiei să acorde Societății granturi reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 848,6 milioane euro ca parte a ajutorului de stat pentru restructurare sub forma de grant autorizat în valoare totală de 1.090 milioane euro, pentru implementarea Planului de restructurare, până în anul 2025, în scopul finanțării cheltuielilor cu certificatele de gaze cu emisii de efect de seră în perioada 2021-2025, din care 241,4 milioane euro, grant acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societății „Complexul Energetic Oltenia“ - S.A., cu modificările ulterioare.(2) Ajutorul de stat sub formă de granturi pentru finanțarea achiziției de certificate de gaze cu emisii de efect de seră prevăzut la alin. (1), se acordă anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație sau din venituri din privatizare.(3) Sumele stabilite la alin. (2) se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu excepția grantului aferent anului 2022, care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(4) Se aprobă acordarea unei finanțări sub formă de grant pentru anul 2022, în valoare de 2.675.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 535 milioane euro, ca parte a ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) în scopul achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2021. Finanțarea acestui grant se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei și/sau din venituri din privatizare potrivit art. 13 alin. (1) și (2).(5) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și de la art. 23 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, se aprobă utilizarea totală a creditelor bugetare și de angajament reținute în proporție de 10% la nivelul ordonatorului principal de credite, la acordarea ajutorului de stat de restructurare sub formă de grant prevăzut la alin. (1).


    Articolul 4
    (1) Se aprobă participarea statului prin Ministerul Energiei la majorarea capitalului social al Societății prin aport în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane euro.(2) Acțiunile emise de Societate în schimbul aportului în numerar la majorarea capitalului social revin statului român și sunt administrate de Ministerul Energiei care exercită calitatea de acționar în numele statului.(3) Se autorizează Ministerul Energiei să solicite includerea sumelor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat pentru anul 2023, urmând ca plata aportului în numerar în conformitate cu hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor societății pentru aprobarea majorării capitalului social să se realizeze în trimestrul I al anului 2023 prin bugetul Ministerului Energiei.


    Articolul 5
    (1) Ajutorul de stat sub formă de împrumut cu garanție de stat prevăzut la art. 2 se acordă în scopul asigurării capitalului de lucru, respectiv acoperirea necesarului de lichidități pentru susținerea activității Societății.(2) Tragerile din împrumuturile destinate acoperii cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se efectuează până la data de 31 decembrie 2025.


    Articolul 6
    (1) Evaluarea capacității de rambursare, a clasei de risc, a comisionului la fondul de risc pentru acordarea garanției de stat, precum și a structurii garanțiilor constituite în favoarea statului se realizează pe baza unei analize economico-financiare efectuate de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.(2) Costurile analizei economico-financiare se suportă de către beneficiar, din surse proprii.(3) Responsabilitatea privind evaluarea capacității de rambursare, a clasei de risc, a comisionului la fondul de risc pentru acordarea garanției de stat, precum și a structurii garanțiilor la valoare de piață constituite în favoarea statului potrivit alin. (1) revine EXIMBANK - S.A.


    Articolul 7
    (1) Împrumutul cu garanție de stat acordat Societății este garantat în favoarea statului cu bunuri mobile și imobile libere de orice sarcini aflate în proprietatea Societății, care să acopere cel puțin valoarea împrumutului, a dobânzilor și a comisioanelor aferente.(2) Garanțiile se instituite în favoarea statului pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat conform legii, a cărui vechime nu depășește 2 luni, prin care se stabilește valoarea de piață a bunurilor mobile și imobile asupra cărora se constituie garanții. Valoarea garanțiilor instituite în favoarea statului va acoperi cel puțin 100% din valoarea împrumutului, a dobânzilor și a comisioanelor aferente.(3) Împrumutul se acordă după constituirea garanțiilor potrivit prezentei ordonanțe de urgență și a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 8
    (1) Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumuturilor garantate de stat se asigură din surse proprii beneficiarului.(2) Responsabilitatea privind constituirea surselor de rambursare a împrumutului revine Societății și Ministerului Energiei care va monitoriza rambursarea la scadență a împrumutului și plata dobânzilor și comisioanelor aferente.(3) În cazul în care beneficiarul nu deține resursele financiare necesare asigurării plății la scadență a ratelor de capital, Ministerul Finanțelor va efectua plata în contul beneficiarului din disponibilul la fondul de risc.


    Articolul 9
    (1) Condițiile de acordare a garanției, inclusiv comisionul la fondul de risc și structura finanțării garantate de stat, documentația contractuală aferentă, cum ar fi modelul convenției de garantare, termenii și condițiile financiare - maturitate, dobândă, perioadă de grație -, se stabilesc în conformitate cu Comunicarea Comisiei (2014/C249/01) - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor.(2) Administratorul măsurilor de ajutor de stat prevăzute de prezenta ordonanță de urgență este Ministerul Energiei, iar furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Finanțelor, pentru măsura de sprijin acordată prin împrumut garantat de stat conform art. 2, și Ministerul Energiei, pentru granturile acordate Societății conform art. 3 și pentru majorarea capitalului social al Societății conform art. 4.


    Articolul 10
    (1) Ministerul Finanțelor încheie cu beneficiarul o convenție de garantare în care sunt stipulate drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile de acordare, respectiv de executare a garanției de stat și de plată a comisionului la fondul de risc.(2) Ministerul Finanțelor emite garanțiile de stat prevăzute la art. 2 în termen de 5 zile de la data semnării convenției de garantare prevăzute la alin. (1).


    Articolul 11

    Creanțele, inclusiv accesoriile rezultate din gestionarea garanției de stat aferente garanțiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), se urmăresc și se recuperează în condițiile prevăzute de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, de către organul fiscal central competent în administrarea creanțelor fiscale ale beneficiarilor, pe baza înscrisurilor întocmite de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor, prin care se individualizează la data scadenței sumele de recuperat care constituie, în momentul emiterii, titluri de creanță, înscrisuri care constituie la data scadenței, potrivit aceleiași legi, titluri executorii. În cazul în care instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive care, potrivit art. 22 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie titlu executoriu. Cu sumele recuperate se reîntregește disponibilul fondului de risc.


    Articolul 12
    (1) Garanția prevăzută la art. 7 alin. (1) se diminuează corespunzător rambursării împrumutului garantat de stat conform graficului de rambursare stabilit cu banca/băncile finanțatoare. Eliberarea garanțiilor constituite conform art. 7 alin. (1) se realizează după rambursarea integrală a împrumutului și a plății dobânzilor și comisioanelor aferente.(2) În situația în care pe parcursul derulării împrumutului garantat beneficiarul intră în lichidare, creanțele statului rezultate din executarea garanției de stat se urmăresc și se recuperează în condițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Sumele recuperate în urma procesului de lichidare se fac venit la fondul de risc.


    Articolul 13
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanțelor poate aloca temporar sub formă de grant, la solicitarea Ministerului Energiei, suma de 1.647.000 mii lei, în scopul asigurării resurselor necesare acordării ajutorului de stat, sub formă de grant, aferent anului 2022, Societății, parte a ajutorului de stat sub formă de grant prevăzut la art. 3 alin. (1).(2) Suma se asigură de Ministerul Finanțelor din venituri rezultate din privatizare înregistrate în disponibilul contului curent general al Trezoreriei Statului.(3) Ministerul Finanțelor efectuează transferul integral al sumei prevăzute la alin. (1) într-un cont distinct de disponibil cu afectațiune specială al Societății deschis la Trezoreria Statului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării de alocare de fonduri sub formă de grant formulate de Ministerul Energiei.(4) Societatea restituie eventualele sume rămase neutilizate din sumele alocate de Ministerul Finanțelor în același cont de unde au fost transferate până la data de 30 iunie 2022.(5) Responsabilitatea cu privire la utilizarea sumei în scopul pentru care se alocă suma prevăzută la alin. (1) revine în totalitate Societății.(6) Ministerul Energiei reîntregește veniturile rezultate din privatizare în lei utilizate conform alin. (1), diminuate cu sumele restituite potrivit alin. (4), din bugetul de stat prin bugetul propriu, cu încadrarea în sumele prevăzute cu această destinație, până cel târziu în data de 15 decembrie 2022.


    Articolul 14

    Garanțiile constituite de Societate în vederea garantării ajutorului de stat de salvare prevăzute la art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2021, se eliberează de organul fiscal în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a transformării ajutorului de stat individual pentru salvare în ajutor de stat de restructurare.


    Articolul 15
    (1) În vederea îndeplinirii scopului pentru care se acordă ajutorul de stat pentru restructurare, beneficiarul are obligația să mențină evidențe distincte aferente cheltuielilor care fac obiectul împrumutului garantat de stat și a ajutorului de stat acordat sub formă de granturi.(2) În vederea îndeplinirii scopului pentru care se acordă ajutorul de stat, Ministerul Energiei răspunde de monitorizarea utilizării fondurilor din împrumutul garantat și granturilor pentru beneficiar, precum și de îndeplinirea de către Societate a obligațiilor prevăzute la alin. (1).(3) Monitorizarea utilizării ajutorului de stat prevăzut la art. 2 și a granturilor prevăzute la art. 3, respectiv implementarea măsurilor cuprinse în Planul de restructurare a Societății finanțate cu ajutor de stat se va realiza de către Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat.(4) Societatea este responsabilă pentru respectarea destinației sumelor în concordanță cu componentele de ajutor de stat individual de restructurare, autorizat de Comisia Europeană.


    Articolul 16

    Nerespectarea de către Societate a destinației sumelor acordate prin prezenta ordonanță de urgență sau nerespectarea măsurilor cuprinse în planul de restructurare autorizat determină aplicarea de către Ministerul Energiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat și a dobânzilor aferente, potrivit art. 33-38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, și normelor europene în domeniul recuperării ajutoarelor de stat.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul energiei,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu

    București, 10 martie 2022.
    Nr. 21.
    ----