ORDIN nr. 353 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii
EMITENT
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 3 iulie 2008
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 248.115 din 19 aprilie 2007, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) şi s), art. 19, 31, 37 şi 56 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., cu modificările şi completările ulterioare, consultând Avizul Consiliului Naţional de Vânătoare nr. 2/2007, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 (1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale emite, înseriază şi pune la dispoziţia gestionarilor fondurilor de vânătoare formularele autorizaţiilor de vânătoare, prin Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., realizate în conformitate cu prevederile prezentului ordin. ... (2) Titularii contractelor de gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor de vânătoare au obligaţia să solicite în scris formularele prevăzute la alin. (1) structurilor teritoriale ale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) şi ori de câte ori este necesar. ... Articolul 3 (1) De la data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) titularii contractelor de gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor de vânătoare eliberează autorizaţii de vânătoare în conformitate cu prevederile prezentului ordin. ... (2) Autorizaţiile de vânătoare eliberate anterior expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) pentru o perioadă ce depăşeşte acest termen îşi păstrează valabilitatea până la expirarea termenului de valabilitate, respectiv până la epuizarea acestora. ... (3) În termen de 45 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 2 alin. (1), titularii contractelor de gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor de vânătoare recuperează autorizaţiile de vânătoare eliberate conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind tipărirea, înregistrarea, gestionarea, eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de vânătoare şi le arhivează. ... Articolul 4 (1) La data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1), Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind tipărirea, înregistrarea, gestionarea, eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 21 noiembrie 2002, se abrogă. ... (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 71/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi practicarea vânătorii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 9 februarie 2005, cu modificările ulterioare. ... Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Gheorghe Albu, secretar de stat Bucureşti, 4 iunie 2008. Nr. 353. Anexă REGULAMENT 04/06/2008