ORDIN nr. 3.996 din 19 octombrie 2023privind aprobarea Schemei de măsuri de ajutor de stat și de minimis pentru finanțarea investițiilor pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027
EMITENT
  • MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 20 octombrie 2023

    Având în vedere:– prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 privind aplicarea art. 107 și art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutorului de minimis, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Programului Tranziție Justă 2021-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C (2022) 9125 final din 2.12.2022;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;– Avizul Consiliului Concurenței nr. RG/14.730 din 19.10.2023, înregistrat la MIPE-DGDRTJ cu nr. 176.134 din 19.10.2023,
    având în vedere Referatul de aprobare nr. 175.677 din 19.10.2023 al Direcției generale tranziție justă și dezvoltare regională,
    în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul investițiilor și proiectelor europene emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Schema de măsuri de ajutor de stat și de minimis pentru finanțarea investițiilor pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027, al cărei conținut este prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.


    Articolul 2

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Adrian Câciu

    București, 19 octombrie 2023.
    Nr. 3.996.

    ANEXĂ

    SCHEMA
    de măsuri de ajutor de stat și de minimis pentru finanțarea investițiilor
    pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri
    de muncă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027